ICCJ. Decizia nr. 439/2015. Civil. Revendicare imobiliară. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE $1 JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 439/2015
Dosar nr. 60837/3/2011
Şedinţa publică din 13 februarie 2015
După deliberare, asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 14 septembrie 2011 pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă, reclamantele T.E. şi P.E. au solicitat, în contradictoriu cu pârâţii C.J.P., G.T.I., G.C.A., Z.M., T.I.T., D.G. şi Municipiul Bucureşti prin primarul General, ca prin hotărârea ce se va pronunţa sa se constate nevalabilitatea titlului statului, respectiv a Decretului-Lege nr. 92/1950, prin care s-au preluat imobilele ce au fost în proprietatea Iui R.C., autorul reclamantelor, în baza contractului de vânzare-cumpărare autentificat din 23 decembrie 1939. S-a mai solicitat obligarea pârâţilor să lase reclamantelor în deplină proprietate şi liniştită posesie imobilele (apartamente) deţinute de aceştia, precum şi obligarea pârâţilor să le lase In deplina proprietate şi liniştită posesie suprafaţa de 700 mp, în care se include suprafaţa pe care este construită clădirea cu apartamentele respective şi suprafaţa de teren de 200 mp, neconstruită, cu cheltuieli de judecată.
În cauza, pârâtul D.G. a formulat cerere reconvenţionala, solicitând să se constate dobândirea dreptului de proprietate asupra apartamentului pe care îl ocupă pe calea uzucapiunii de scurtă durată. D.O., C.J.P. şi I.T.T. au formulat cereri de intervenţie.
Prin sentinţa civilă nr. 1989 din 28 octombrie 2013, Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a anulat cererea de chemare în judecată formulată de reclamante în contradictoriu cu pârâţii C.J.P., .I.T. şi Z.M., pentru lipsa capacităţii de folosinţă a acestor pârâţi; a respins cererea de chemare în judecată formulată în contradictoriu cu Municipiul Bucureşti prin primarul Generai, ca lipsită de interes; a admis excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantelor cu privire Sa cererea formulată în contradictoriu cu pârâtul D.G. şi a respins cererea în contradictoriu cu acest pârât, ca fiind formulată de persoane lipsite de calitate procesuală activă; a respins cererea formulată în contradictoriu cu pârâţii G.C.A. şi G.T.I., ca neîntemeiată; a anulat cererea reconvenţionala formulată de pârâtul D.G., ca netimbrată; a anulat cererile de intervenţie în interes propriu formulate de intervențenţii I.I.T. şi D.O., ca netimbrate; a respins cererea de intervenţie în interes propriu formulată de intervenientul C.J.P., ca neîntemeiată; a obligat reclamantele, în solidar, să plătească pârâţilor G.C.A. şi G.T.l. suma de 1.200 lei, reprezentând cheltuieli de judecată; a respins cererile formulate de intervenienţii C.J.F. şi I.T.T. privind obligarea reclamantelor la plata cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiate,
împotriva acestei sentinţe reclamantele au formulat apel, respins, ca nefondat, prin Decizia civilă nr. 365/A din 7 octombrie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Această decizie a fost atacata cu recurs de către reclamanta T.E., iară a fi indicat temeiul juridic.
În cuprinsul cererii recurenta a arătat că solicită admiterea recursului, schimbarea sentinţei apelului în parte, în sensul admiterii cererii de chemare în judecată aşa cum a fost formulată, obligarea pârâţilor să lase reclamantelor în deplină proprietate şi posesie imobilele proprietatea lui R.C., autorul lor. A mai solicitat constatarea nevalabilităţii titlului statului reprezentat de Decretul nr. 92/1950, prin care imobilele proprietatea Iui R.C. au fost preluate, întrucât acest act normativ contravenea art. 8 din Constituţia României de la acel moment şi art. 17 pct. 1 şi 2 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului la care România era parte, precum şi respingerea cererilor de intervenţie în interes propriu formulate de Irîmia T.T., D.G., D.O., C.J.P., G.l. şi G.C.A.
Recursul este nul.
Potrivit art. 3021 lit. c) C. proc. civ., cererea de recurs trebuie să cuprindă, sub sancţiunea nulităţii recursului, „motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse prin memoriu separat".
Conform art. 306 alin. (3) C. proc. civ., „Indicarea greşită a motivelor de recurs nu atrage nulitatea recursului dacă dezvoltarea acestora face posibilă încadrarea lor într-unui din motivele prevăzute de art. 304".
În speţă, Înalta Curte reţine că în cuprinsul cererii de recurs nu se regăsesc critici propriu-zise la adresa deciziei care face obiectul recursului, ceea ce ar presupune indicarea punctuală a motivelor de nelegalitate prin raportare la soluţia pronunţată şi la argumentele folosite de instanţă în fundamentarea acesteia. Singurele cereri ale recurentei privesc doar soluţia ce ar trebui adoptată de instanţa de recurs, fără a iî exprimate, în cererea adresată instanţei de control judiciar, argumente în legătură cu nelegaîitatea hotărârii recurate.
În acest context, criticile invocate de recurentă nu sunt susceptibile de a fi încadrate în cazurile de modificare ori casare prevăzute de art. 304 C. proc. civ., în limita cărora se poate exercita controlul judiciar în recurs, iar sancţiunea care intervine este nulitatea recursului.
Cum recursul nu poate fi analizat în afara cadrului restrictiv al art. 304 C. proc. civ. şi cum criticile formulate de recurentă nu se circumscriu acestui cadru legal, urmează a se constata nulitatea recursului, conform art. 3021 lit. c) C. proc. civ. coroborat cu art. 306 alin. (3) C. proc. civ.
Faţă de soluţia constatării nulităţii recursului, recurenta a căzut în pretenţii şi, fiind în culpa procesuală, în temeiul dispoziţiilor art. 274 C. proc. civ. urmează să fie obligată la plata sumei de 2000 lei către intimaţii G.T.I. şi G.C.A., reprezentând cheltuieli de judecată, conform chitanţei din 6 februarie 2015, aflată la fila 56 a dosarului Înaltei Curţi.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Constată nul recursul declarat de reclamanta T.E. împotriva Deciziei nr. 365/A din 7 octombrie 2014 a Curţii de Apei Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Obligă pe recurentă la plata sumei de 2.000 lei către intimaţii G.T.I. şi G.C.A., reprezentând cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 februarie 2015.
| ← ICCJ. Decizia nr. 435/2015. Civil. Conflict de competenţă. Fond | ICCJ. Decizia nr. 445/2015. Civil. Prestaţie tabulară. Recurs → |
|---|
