ICCJ. Decizia nr. 484/2015. Civil. Reparare prejudicii erori judiciare. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 484/2015
Dosar nr. 18954/3/2012
Şedinţa publică din 18 februarie 2015
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 24 mai 2012 pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă, sub nr. 18954/3/2012, reclamantul G.M. a solicitat, în temeiul dispoziţiilor art. 96 din Legea nr. 303/2004, în contradictoriu cu Statul Român, prin M.F.P., obligarea pârâtului ia plata sumei de 200.000 euro cu litiu de despăgubiri.
În motivare, reclamantul a arătat în esenţă ca, la data 16 noiembrie 2009, a înregistrat plângere penală pentru infracţiuni comise de G.M. şi P.Ş. zis G. la Circa 19 de poliţie, sector 5 Bucureşti, iar organele sesizate (ofiţerul în cauză, cât şi procurorii), în loc să pedepsească şi să trimită în judecată persoanele vinovate, ce i-au furat şi distrus bunurile, l-au ocrotit.
De asemenea, a arătat că mai multe dosare penale şi civile au fost soluţionate în mod abuziv, în lipsa sa, pe baza unor mărturii mincinoase.
La dala de 06 decembrie 2012, reclamantul a depus la dosar cerere precizatoare, arătând ca a formulat acţiune în despăgubiri împotriva Statului Român, prin M.F.P., considerând că prin defectuoasa şi nelegala soluţionare a cauzelor i s-au produs pagube, atât morale, cât şi materiale, pe care le~a evaluat ia suma de 200.000 euro.
Prin sentinţa nr. 473 din 8 martie 20.13, Tribunalul Bucareşti, secţia a V-a civilă, a respins acţiunea precizată, ca neîntemeiată.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că reclamantul susţine săvârşirea unor erori judiciare în procese penale şi civile în care a fost parte, fără a preciza în concret numărul dosarelor şi al hotărârilor pronunţate în cauzele respective, fără a depune la dosar respectivele hotărâri, şi iară a preciza în ce constau erorile judiciare săvârşite.
Cu privire ia răspunderea statului pentru erorile judiciare săvârşite în procesele penale, s-a reţinut că aceasta intervine în condiţiile prevăzute de art. 504 C. proc. pen., care în speţă nu sunt îndeplinite.
În ceea ce priveşte răspunderea statului pentru erorile judiciare săvârşite în alte procese decât cele penale, aceasta poate fi antrenată, conform art. 96 alin. (4), doar în cazul în care s-a stabilit, în prealabil, printr-o hotărâre definitivă, răspunderea penală sau disciplinară, după caz, a judecătorului sau procurorului pentru o faptă săvârşită în cursul judecăţii procesului şi dacă această faptă este de natură să determine o eroare judiciară.
În cauză, reclamantul nu a depus la dosar nicio hotărâre definitivă prin care să se fi atras răspunderea penală sau disciplinară a vreunui judecător sau a vreunui procuror pentru o faptă săvârşită în cursul judecăţii unui proces în care acesta a avut calitatea de parte, şi ca atare nu se poate vorbi despre o „eroare judiciară" care să atragă răspunderea statului.
Prin Decizia nr. 3871/A din 30 septembrie 2014 Curtea de Apei București, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a respins, ca nefondat, apeiul reclamantului împotriva sentinţei mai sus arătate.
Instanţa de apei a constatat că prin sentinţa atacată a fost analizată întocmai pretenţia dedusă judecăţii, fiind astfel respectate exigenţele impuse de principiul disponibilităţii în procesul civil, principiu care impune - potrivit ari. 129 alin. (6) C. proc. civ., ea instanţa să se pronunţe numai asupra cererilor formulate de părţi.
Raportat la exigenţele stabilite prin norma juridică, şi respectiv prin principiul de drept menţionate, împrejurarea că pârâtul nu a formulat apărări în proces, şi că nu a administrat probe pentru combaterea pretenţiilor ibrmulaîe de reclamant nu era de natură a-l exonera pe reclamant de obligaţia de a administra probe pentru a dovedi justeţea pretenţiilor, şi nici nu putea constitui prin ea însăşi fundament al reţinerii temeinciei acţiunii formulate de acesta din urmă.
Reclamantul trebuia să dovedească existenţa erorilor judiciare afirmate, în condiţiile impuse de reglementările legale speciale (art. 96 din .Legea 303/2004 şi art. 504 C. proc. pen.) care permit reparaţia prejudiciilor cauzate ca efect al unor astfel de erori.
Referitor la susţinerea potrivit căreia soluţia primei instanţe ar fi fost influenţată de faptul că reclamantul a chemat în judecată magistraţi din cadrul Tribunalului Bucureşti, instanţa de apel a constatat că aceasta este o suspiciune lipsită de fundament hotărârea atacată conţine considerentele care au stat la baza adoptării soluţiei de respingere a acţiunii îndreptate împotriva Statului Român, considerente care reflectă o analiză justă a situaţiei rezultate din probatoriul administrat şi a cerinţelor impuse de reglementările speciale menţionate anterior.
Critica prin care se susţine nerespectarea, la judecata în fond a cauzei, a principiilor contradictonalităţii, dreptului la apărare şi oralităţii este vădit nelondată, din piesele dosarului reieşind cu evidenţă faptul că reclamantul i-a fost încuviinţată cererea de acordarea unui temen de judecată pentru imposibilitate de prezentare (situaţie care atestă împrejurarea că a beneficiat de dreptul de a-şi pregăti apărarea, în sensul art. 156 C. proc. civ.), că a fost citat pentru ambele termene care au fost acordate în cauză, precum şi că şedinţele de judecată au fost publice, iar părţile prezente au pus concluzii orale asupra chestiunilor puse în dicutie. împrejurarea că reclamantul apelant nu şi-a exercitai dreptul de a se prezenta la termenele de judecată astfel acordate, de a-şi angaja un apărător, ori de a-şi desemna un mandatar care să îl reprezinte/asiste în proces constituie o alegere proprie, care nu se datorează vreunei culpe a instanţei.
Afirmaţia potrivit căreia pretenţiilor formulate în speţă ar fi determinate de nesoluţionarea laturii civile în procese penale în care apelantul a fost parte este făcută pentru prima dată în faţa instanţei de apei, ea neregftsindu-se printre argumentele care au fundamentat pretenţiile deduse analize primei instanţe.
În aceste condiţii, respectiva afirmaţie făcută de apelant tinde la schimbarea cauzei acţiunii civile, schimbare ce este oprită de lege, conform art. 294 alin. (1) C. proc. civ. care prevede că în apel nu se poaie schimba calitatea părţilor, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată şi nici nu se pot face cereri noi.
Referitor la argumentul prin care se susţine că ar reprezenta o nedreptate modul în care lucrătorii de poliţie au efectuat cercetările ca urmare a plângerilor penale depuse de apelant, instanţa de apel a reţinut că actele întocmite de respectivii funcţionari (care nu fac parte din categoria profesională a judecătorilor sau procurorilor) nu reprezintă acte judiciare, şi, în consecinţă, acestea nu pot genera erori judiciare susceptibile a antrena incidenţa prevederilor art. 96 din Legea nr. 303/2004 coroborat cu art. 504 C. proc. pen.
Nici împrejurarea că reclamantul ar fi primit comunicarea unei hotărâri judecătoreşti după împlinirea termenului legal nu poate fi calificată ca reprezentând o eroare judiciară, pentru că procedura comunicării hotărârilor nu ţine de activitatea de judecată, şi nici nu este în competenţa magistraţilor efectuarea unei astfel de proceduri. Ca atare, un astfel de incident, chiar în situaţia în care ar fi dovedit, ar fi lipsit de relevanţă juridică în contextul analizei pretenţiilor pe care reclamantul apelant Ie-a întemeiat pe dispoziţiile art. 96 din Legea nr. 303/2004 cu trimitere la art. 504 C. proc. pen.
împotriva acestei decizii a declarat recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 6, 8 şi 9 C. proc. civ. reclamantul G.M., arătând că că va detalia motivele caii de atac prîntr-un memoriu separat, după ce va lua cunoştinţă de conţinutul deciziei recurate.
Examinând recursul în raport de excepţia de nulitate invocata din oficiu, a cărei analiză este prioritară raportat la aspectele de fond ale cererii, faţă de caracterul său peremptoriu, înalta Curte urmează a constata nulitatea căii de atac, pentru următoarele considerente:
În drept, potrivit art. 3021 lit. c) C. proc. civ., cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat.
Recursul se motivează, conform art. 303 C. proc. civ., prin însăşi cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs prevăzut de art. 301 din acelaşi cod, care este de 15 zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu prevede altfel,
În consecinţă, în măsura în care recursul nu este motivat ori atunci când aspectele învederate în memoriul de recurs nu pot fi încadrate în dispoziţiile art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ., calea de atac va fi lovita de nulitate.
În speţă, hotărârea recurată a fost comunicata reclamantului la data de 28 octombrie 2014 iar acesta a depus declaraţie de recurs la data de 13 noiembrie 2014 (ultima zi a termenului de recurs) cu precizarea că va depune motivele de recurs printr-un memoriu separat, la termenul de judecată.
Având în vedere că termenul de recurs şi, implicit, de motivare a căii de atac s-a împlinit la data de 13 noiembrie 2014 iar motivele de recurs nu au fost depuse nici până la data luării cauzei în pronunţare, rezultă că recurentul-reclamant nu s-a conformat dispoziţiilor legale imperative ce reglementează momentul până la care recursul poate fi motivat.
Deşi recurentul-reclamant a indicat, prin cererea de recurs, dispoziţiile an. 304 pct. 6, 8, 9 C. proc. civ. ca şi temei juridic ai căii de atac acesta nu a dezvoltat critici care să facă posibilă încadrarea, de către instanţă. în motivele de modificare ori de casare prevăzute de lege, în condiţiile art. 3U6 alin. (3) C. proc. civ.
Declaraţia de recurs precizează doar data pronunţării deciziei ce face obiectul acestei căi de atac, numărul dosarului în care a fost pronunţată, instanţa care a dezbătut apelul, temeiul de drept şi precizarea conform căreia rccurentul-reclamant are în desfăşurare, pe rolul instanţelor, mai multe litigii având ca obiect reparare prejudicii erori judiciare.
De asemenea, există menţiunea conform căreia motivele de recurs vor fi depuse într-un memoriu separat ia termenul legal de judecată, fapt care nu s-a realizat, şi care, chiar dacă s-ar fi realizat, n-ar fi corespuns cerinţelor legale, întrucât motivele de recurs nu se depun până la termenul de judecată, ci înăuntrul termenului prevăzut de lege pentru declararea recursului.
Pentru considerentele arătate, Înalta Curte urmează a constata, în conformitate cu art. 306 alin. (1) C. proc. civ., că recursul dedus judecăţii este nul.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
D E C I D E
Constată nul recursul declarat de reclamantul G.M. împotriva Deciziei nr. 387/A din 30 septembrie 2014 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IlI-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 18 februarie 2015.
| ← ICCJ. Decizia nr. 483/2015. Civil | ICCJ. Decizia nr. 491/2015. Civil → |
|---|
