ICCJ. Decizia nr. 44/2015. Civil. Pretenţii. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 44/2015
Dosar nr. 3149/3/2013
Şedinţa publică de la 14 ianuarie 2015
Deliberând asupra recursului de faţă, din actele şi lucrările dosarului, a constatat următoarele:
Prin Sentinţa civilă nr. 6135 din 15 octombrie 2013 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, s-a admis acţiunea restrânsă formulată de reclamanta SC S.E.M. SA, cu sediul în Bucureşti, B-dul Ion Mihalache, sector 1 în contradictoriu cu pârâta SC E.D.M. SA, cu sediul în Bucureşti, B-dul Ion Mihalache, sector 1.
S-a dispus obligarea pârâtei la plata către reclamantă a sumei de 837.485,90 lei, reprezentând contravaloare materiale, precum şi la plata dobânzii legale aferente, calculate de la scadenţă până la data plăţii.
S-a dispus de asemenea obligarea pârâtei la plata către reclamantă a sumei de 13.772,24 lei cheltuieli de judecată.
S-a constatat că că reclamanta a dovedit prin probele administrate, îndeplinirea obligaţiilor ce îi reveneau în temeiul contractului pentru execuţia de lucrări nr. 559 din 21 septembrie 2011 (fapt necontestat), iar pârâta nu a dovedit efectuarea plăţii sau cauza exoneratoare de răspundere care să justifice neplata, văzând şi dispoziţiile art. 969, art. 1073, art. 1082 C. civ., Tribunalul a admis acţiunea restrânsă şi a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 837.485,90 lei, reprezentând contravaloare materiale.
Totodată, în temeiul art. 1088 C. civ., art. 43 C. com., art. 3 din O.U.G. nr. 13/2000, precum şi faţă de principiul disponibilităţii care guvernează procesul civil, instanţa a obligat pârâta la plata către reclamantă şi a dobânzii legale aferente debitului principal calculate de la scadenţa fiecărei facturi, înscrisă în tabelul de la filele 18-25 din dosar, până la data plăţii.
În baza art. 274 C. proc. civ., fiind în culpă procesuală, pârâta a fost obligată şi la suportarea cheltuielilor de judecată efectuate de reclamantă, în valoare de 13.772,24 lei, reprezentând taxa judiciară de timbru şi timbrul judiciar (f.26, 27, 176).
Împotriva Sentinţei civile nr. 6135 din 15 octombrie 2013 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, a declarat apel pârâta SC E.D.M. SA solicitând admiterea apelului şi schimbarea în tot a sentinţei apelate în sensul respingerii acţiunii promovate de reclamantă, cu obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.
Prin Decizia civilă nr. 214/2014 din 2 aprilie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, a fost respins ca nefondat apelul pârâtei.
Pentru a pronunţa această decizie, instanţa de apel reţine că:
Cu privire la primul motiv de apel, se constată că nu este întemeiat, neputând fi reţinută susţinerea apelantei în sensul că obligarea sa la plata contravalorii manşoanelor este lipsită de fundament tehnic sau contractual.
Critica din cadrul acestui motiv de apel se referă la faptul că prima instanţă ar fi luat în considerare doar înţelegerea părţilor din cadrul Protocolului din 09 iulie 2012, nu şi toate actele prealabile, concomitente şi ulterioare Contractului de execuţie de lucrări respectiv Caietul de sarcini, Nomenclatorul de preţuri, Specificaţia tehnică şi Lista materialelor furnizate franco şantier de executant din care ar rezulta suportarea valorii materialelor utilizate la executarea lucrărilor contractate de către constructor.
Această critică nu este întemeiată, deoarece prima instanţă a analizat raporturile contractuale dintre părţi având în vedere întreg probatoriul administrat, nu numai acordul părţilor potrivit protocolului menţionat, dar şi celelalte probe cu înscrisuri, inclusiv corespondenţa părţilor.
În acest sens, Curtea apreciază că în mod corect a interpretat prima instanţă contractul dintre părţi, concluzionând că apelanta pârâtă, în calitate de beneficiar al lucrării, are obligaţia contractuală de a achita contravaloarea materialelor utilizate la executarea lucrărilor.
Astfel, raporturile contractuale dintre părţi reprezintă un contract de antrepriză de lucrări care se efectuează cu materialul procurat de către antreprenor, potrivit acordului părţilor (art. 1413 C. civ. 1864). Principala obligaţie asumată de executant este realizarea lucrării, iar procurarea materialului utilizat în acest scop este o obligaţie contractuală accesorie obligaţiei principale, serveşte pentru îndeplinirea acesteia, motiv pentru care natura juridică a contractului este aceea a unei antreprize de lucrări şi nu a unui contract de vânzare-cumpărare.
Obligaţia de suportare a costului materialelor (manşoane) folosite la executarea lucrării este, potrivit contractului, în sarcina beneficiarului lucrării, respectiv în cauză, a achizitorului SC E.D.M. SA
În cuprinsul contractului sunt dispoziţii care se referă la „materialele puse la dispoziţie de către E.”, şi prevederile pct. 5 intitulat „gestiunea materialelor puse la dispoziţie de către achizitor” şi care la pct. 5.1 se referă la „locaţiile de depozitare alocate de Executant pentru materialele puse la dispoziţie de către Achizitor, în vederea efectuării lucrărilor care fac obiectul prezentului contract”.
Art. 13.4 din Condiţiile generale de lucrări - CGL-RO - prevăd că: „materialele achiziţionate trebuie să fie de calitatea prevăzută în caietul de sarcini şi să aibă certificate de calitate în conformitate cu legislaţia în vigoare”.
În Specificaţia tehnică lucrări MT-JT se arată la capitolul „Execuţia manşoanelor şi a capetelor terminale” că „pentru JT, materialele trebuie să fie furnizate franco şantier la contractant şi trebuie să corespundă specificaţiilor E.”.
În documentul intitulat „Lista materialelor pentru executarea lucrărilor în reţelele electrice” se menţionează la Partea 1 „Generalităţi” că „materialele enumerate în prezentul document sunt toate furnizate, franco şantier, de către societate (executant)”.
Din interpretarea coroborată a acestor prevederi enunţate ce fac parte din contractul dintre părţi, precum şi a dispoziţiilor contractuale, se deduce că din expresia folosită în contract „materiale puse la dispoziţie de către achizitor” ar rezulta că obligaţia contractuală de procurare a materialelor, în speţă a manşoanelor, utilizate pentru executarea lucrării revine achizitorului lucrării, respectiv apelantei pârâte. însă, potrivit Specificaţiei tehnice lucrări MT-JT obligaţia contractuală de furnizare, adică de procurare, franco şantier, a acestor materiale revine executantului, respectiv intimatei reclamante.
În fapt, derularea contractului s-a realizat în sensul că materialele a căror contravaloare se solicită prin prezenta acţiune au fost procurate de către antreprenor, de unde rezultă că este vorba despre un contract de antrepriză care se realizează cu procurarea materialelor de către antreprenor şi nu de către client. în consecinţă, beneficiarul, în cauză apelanta reclamantă, în calitate de achizitor, trebuie să achite nu numai manopera lucrării, ci şi preţul materialelor procurate de către antreprenor cu resursele materiale ale acestuia.
Acest mod de derulare a contractului a fost confirmat şi prin Protocolul înregistrat de către părţi la datele de 9 şi 10 iulie 2012, protocol menţionat şi de către prima instanţă, şi care, împreună cu celelalte înscrisuri care fac parte integrantă din contract reprezintă de fapt o novaţie a contractului de antrepriză în ceea ce priveşte procurarea materialului. Iniţial prin contract s-a stipulat procurarea materialului de către achizitor, adică de către beneficiar, iar ulterior, prin novaţia intervenită între părţi, potrivit celor arătate, s-a convenit procurarea materialului de către antreprenor.
Prin stipularea clauzei privind furnizarea „franco-şantier” a materialelor de către executant nu se înţelege, astfel cum susţine apelanta, faptul că executantul lucrării trebuie să suporte şi costul acestor materiale. Semnificaţia acestei clauze contractuale este în sensul că procurarea materialelor (manşoanelor) trebuie realizată de către executant, care trebuie să suporte toate cheltuielile legate de transportul acestora până la locul de utilizare, respectiv până la şantier şi care suportă eventualele riscuri ale pieirii fortuite a lor până la recepţia lucrării de către beneficiar.
Curtea constată că nu este fondat nici cel de-al doilea motiv de apel referitor la reţinerea trunchiată a probatoriilor administrate în cauză, respectiv a concluziilor raportului de expertiză contabilă efectuat.
Expertul contabil a efectuat raportul de expertiză contabilă având în vedere obiectivele stabilite de către instanţa de judecată, însă acesta nu este îndrituit să emită păreri proprii cu privire la interpretarea clauzelor contractului, în speţă a clauzelor referitoare la obligaţia de achitare a contravalorii manşoanelor.
Celelalte susţineri ale apelantei pârâte în sensul că obligaţia de plată a valorii materialelor (manşoane) nu îi incumbă acesteia, ci intimatei reclamante, nu sunt întemeiate, faţă de cele deja arătate, aspect corect reţinut şi de către instanţa de fond.
Nici ultimul motiv de apel nu este fondat, întrucât invocarea uzanţelor dintre părţi în cazul derulării altor contracte de execuţie de lucrări ar produce efecte în situaţia inexistenţei clauzelor contractuale care să reglementeze aspectul obligaţiei de plată a contravalorii materialelor folosite la executarea lucrării contractate.
Împotriva deciziei pronunţată în apel, pârâta a declarat recurs.
În dezvoltarea motivelor de recurs, recurenta susţine că:
În primul rând, decizia civila recurată cuprinde în considerente motive contradictorii, instanţa reţinând aspecte care nu sunt în concordanta cu situaţia de fapt existentă în cauză, astfel cum rezultă din coroborarea probelor administrate, decizia recurată fiind astfel rezultatul unei analize lacunare si subiective a situaţiei de fapt.
Astfel, cu toate ca instanţa de apel a recurs la interpretarea cauzei contractului încheiat de părți, concluzionând în mod corect la pagina 8 - paragraful final a deciziei recurate în sensul că raporturile contractuale dintre părţi reprezintă un contract de antrepriza de lucrări care se efectuează cu materialul procurat de către antreprenor, potrivit acordului părţilor, următoarele paragrafe ale deciziei recurate sunt destinate, în mod exclusiv şi nejustificat, identificării argumentelor care să combată aceasta concluzie pentru a menţine ca temeinică şi legală soluţia instanţei de fond.
Or, atâta vreme cât însăşi instanţa de control judiciar reţine că achiziţia materialelor utilizate pentru executarea lucrărilor este în sarcina executantului, fapt confirmat atât de prevederile Contractului de execuţie lucrări, respectiv Caietul de sarcini, Nomenclatorul de Preturi (NEC), Specificaţia tehnica şi Lista materialelor furnizate franco şantier de executant, în accepţiunea dată de I. care presupune furnizarea de către executant la locul executării lucrărilor, concluzia în sensul că achizitorul trebuie să achite atât manopera lucrării, cât şi preţul materialelor procurate de către antreprenor, apare cu atât mai absurd.
În al doilea rând, recurenta învederează că decizia recurată a fost dată cu încălcarea legii, respectiv a dispoziţiilor care reglementează novaţia, instanţa de apel reţinând, în mod cu totul eronat în ultimul paragraf de la pagina 9, faptul că în cauză a operat o novaţie, în condiţiile în care printre condiţiile esenţiale ale novației se număra şi cea privind existenţa intenţiei exprese a părţilor de a nova.
Prin urmare, recurenta opinează că instanţa anterioară nu a făcut o analiză completă, ceea ce conduce la concluzia că singurul scop al instanţei de apel a fost acela de a păstra soluţia primei instanţe.
Recursul este nefondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Criticile formulate de recurentă se referă la faptul că instanţa de apel a reţinut aspecte care nu sunt în concordanţă cu situaţia de fapt existent în cauză, aşa cum rezultă din probele administrate în cauză, or, prin aceste critici, recurenta pretinde stabilirea unei alte situaţii de fapt, ceea ce implică reanalizarea probelor administrate în cauză, aspecte ce antamează chestiuni de fapt, care nu pot forma obiectul controlului judiciar al recursului din perspectiva limitativă şi restrictivă a motivelor de nelegalitate prevăzute de pct. 1 - 9 ale art. 304 C. proc. civ.
De asemenea, criticile recurentei potrivit cărora decizia recurată a fost data cu încălcarea dispoziţiilor legale care reglementează novaţia, instanţa reţinând eronat faptul că în cauză a operat o novaţie, înalta Curte urmează să le înlăture ca nefondate, întrucât, din examinarea considerentelor deciziei atacate, după cum se poate observa, instanţa de apel a analizat derularea executării contractului, voinţa expresă a părţilor a protocolului din 09 iulie 2012, precum şi celelalte înscrisuri ce fac parte integrantă din contract, a considerat că reprezintă de fapt o novaţie, care, de altfel, nu afectează sfera drepturilor şi obligaţiilor părţilor, acestea izvorând din convenţia părţilor.
Prin urmare, pretinsa lipsă de obiectivitate şi analiză a instanţei de apel invocată de recurentă, urmează să fie înlăturate ca nefondate.
Mai mult decât atât, instanţa de apel a apreciat corect că, acest mod de derulare a contractului a fost confirmat şi prin Protocolul înregistrat de către părţi la datele de 9 şi 10 iulie 2012, protocol menţionat şi de către prima instanţă, şi care, împreună cu celelalte înscrisuri care fac parte integrantă din contract reprezintă de fapt o novaţie a contractului de antrepriză în ceea ce priveşte procurarea materialului. Iniţial prin contract s-a stipulat procurarea materialului de către achizitor, adică de către beneficiar, iar ulterior, prin novaţia intervenită între părţi, potrivit celor arătate, s-a convenit procurarea materialului de către antreprenor.
De asemenea, criticile recurentei referitoare la interpretarea contractului încheiat de părţi reprezintă de fapt o reapreciere a situaţiei de fapt şi o readministrare a probelor administrate în cauză, ceea ce excede controlului judiciar în calea de atac a recursului.
În consecinţă, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., urmează să respingă ca nefondat recursul declarat de pârâta SC E.D.M. SA - Bucureşti împotriva Deciziei civile nr. 214/2014 din 2 aprilie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta SC E.D.M. SA - Bucureşti împotriva Deciziei civile nr. 214/2014 din 2 aprilie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 ianuarie 2015.
| ← ICCJ. Decizia nr. 697/2015. Civil | ICCJ. Decizia nr. 55/2015. Civil. Actiune în daune... → |
|---|
