ICCJ. Decizia nr. 559/2015. Civil. Conflict de competenţă. Fond
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 559/2015
Dosar nr. 18519/3/2014
Şedinţa din camera de consiliu de la 20 februarie 2015
Asupra conflictului negativ de competenţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a X civilă, sub nr. 18519/3 din 30 mai 2014, reclamantele O.V. şi T.M. au formulat contestaţie împotriva Deciziei de invalidare nr. 626 din 13 martie 2014 emisă de A.N.R.P. - C.N.C.I., referitor la Dosarul de despăgubiri nr. 4471/FFCC din 23 februarie 2007, solicitând anularea acesteia şi acordarea de despăgubiri, pentru suprafaţa de teren de î ha, stabilite prin Hotărârea Comisiei Judeţene Mureş nr. 85/L din 12 octombrie 2000 de validare a propunerii Comisiei Locale Gheorghe Doja privind înscrierea suprafeţei de 1 ha reconstituită petentului B.G. în anexa nr. 39 la Regulamentul aprobat prin H.G. nr. 131/1991, cu modificările si completările ulterioare.
În motivarea acţiunii, reclamantele au arătat, în esenţă, că prin Hotărârea Comisiei Judeţene Mureş nr. 85/L din 12 octombrie 2000 a fost validată propunerea Comisiei Judeţene de stabilire a dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Mureş în sensul acordării de despăgubiri pentru suprafaţa de 1 ha teren arabii de pe urma antecesorilor ior. Mai arată că, în mod nelegal, prin decizia contestată în cauză, propunerea Comisiei Judeţene Mureş a fost invalidată, deşi toate actele invocate a fi lipsă în dosarul de despăgubiri sunt depuse la dosar şi existau la data analizării acestora de către intimată.
Prin sentinţa nr. 1332 din 13 octombrie 2014, Tribunalul Bucureşti, secţia a Ill-a civilă, a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale fi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Mureş.
Pentru a pronunţa această sentinţă, tribunalul a reţinut că art. 35 alin. (1) din Legea nr. 165/2013, prevede că deciziile emise cu nerespectarea prevederilor art. 33 şi 34 din Lege pot fi atacate de persoana care se consideră îndreptăţită ia secţia civilă a tribunalului în a cărui circumscripţie se află sediul entităţii, în termen de 30 de zile de la data comunicării.
Potrivit art, 17 alin. (1) din aceeaşi lege, C.N.C.I., validează/invalidează în tot sau în parte deciziile emise de entităţile învestite de lege care conţin propunerea de acordare de măsuri compensatorii.
Tribunalul a reţinut că din interpretarea coroborată a dispoziţiilor legale menţionate rezultă competenţa de soluţionare a contestaţiilor formulate împotriva deciziilor emise de C.N.C.I. în favoarea secţiei civile a tribunalului în a cărui circumscripţie se află sediul entităţii care are în competenţă soluţionarea notificării formulate în baza Legii nr. 10/2001 sauacererii depuse în baza Legii nr. 18/1991.
Această interpretare se impune şi faţă de expunerea de motive prezentată privind adoptarea legii care arată necesitatea urgentării şi finalizării procesului de restituire a bunurilor imobile preluate abuziv în perioada regimului comunist.
Acest principiu enunţat în expunerea de motive nu poate fi atins decât prin stabilirea competenţei de soluţionare a cererii ce vizează în cauza de faţa fondul dreptului în favoarea instanţei în raza căreia se află imobilul fiind astfel facilitată administrarea probelor şi accesul la justiţie al persoanei ce se pretinde îndreptăţită la obţinerea masurilor reparatorii.
Prin sentinţa nr. 98 din 29 ianuarie 2015, Tribunalul Mureş, secţia I civilă, la rândul său, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti şi, constatând ivit conflict negativ de competenţă, a sesizat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru pronunţarea regulatorului de competenţă.
Pentru a pronunţa această sentinţă, Tribunalul Mureş a reţinut următoarele:
În conformitate cu prevederile art. 35 alin. (1) din Legea nr. 165/2013, deciziile emise de către Comisia Naţională sunt susceptibile a fi atacate de către persoana care se consideră îndreptăţită, la secţia civilă a tribunalului în a cărui circumscripţie se află sediul acestei entităţi - respectiv la Tribunalul Bucureşti.
Această interpretare se impune a fi adoptată atât prin prisma faptului că art. 3 alin. (1) pct. 4 lit. „p) şi „g)" include în noţiunea de „entitate învestită de lege atât A.N.R.I., cât şi C.N.C.I. în cauză, fiind vorba de o decizie emisă de către C.N.C.I., în mod evident, competenţa de soluţionare a contestaţiei aparţine tribunalului în circumscripţia căruia se află sediul acestei entităţi.
Totodată, considerente legate de o mai bună administrare a justiţiei impun această interpretare. Astfel, în conformitate cu art. 21 din Legea nr. 165/2013, entităţile „locale" transmit entităţii „centrale" (Secretariatul Comisiei Naţionale) întreaga documentaţie care a stat la baza propunerii de acordare a măsurilor compensatorii. Prin urmare, în prezent, întreaga documentaţie necesară soluţionării contestaţiei se află la sediul entităţii emitente a deciziei de invalidare, respectiv C.N.C.I. În consecinţă, Tribunalul Vaslui a apreciat că legiuitorul a avut în vedere faptul că administrarea probatoriului se face cu uşurinţă la sediul Tribunalului Bucureşti, nefdnd în intenţia acestuia retransmiterea întregii documentaţii la instanţa pe raza căreia se află entitatea „locală".
Considerentele legate de o supraîncărcare a instanţelor din Bucureşti nu pot conduce la o Interpretare a legii în neconcordanţă cu voinţa legiuitorului, voinţă care, de altfel, rezultă în mod expres din formularea art. 35 din Legea nr. 165/2013.
Reţinând că sediul entităţii emitente a deciziei de Invalidare contestată se află în circumscripţia Tribunalului Bucureşti, Tribunalul Mureş şi-a declinat competenţa în favoarea acestei instanţe.
Înalta Curte, competentă să soluţioneze conflictul negativ de competenţă, conform art. 133 pct 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, pentru următoarele considerente:
Într-adevăr, norma de competenţă Incidenţă raportului juridic litigios este cea invocată de cele două instanţe, respectiv dispoziţiile art. 35 alin. (1) din Legea nr. 165/2013.
Dispoziţiile legale sus-menţionate instituie o normă de competenţă teritorială absolută, ce conferă tribunalului în a cărui circumscripţie se află sediul entităţii învestite de lege competenţa de soluţionare a contestaţiei formulate împotriva deciziilor emise de aceasta.
Noţiunea de entitate învestită de lege este explicităţi la art. 3 alin. (1) pct. 4 din Legea nr. 165/2013 în sensul că au această semnificaţie următoarele structuri cu atribuţii în procesul de restituire a imobilelor preluate abuziv şi de stabilire a măsurilor reparatorii:
a) unitatea deţinătoare, în înţelesul H.G. nr. 250/2007 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, cu modificările şi completările ulterioare, al O.U.G. nr. 94/2000, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi al O.U.G. nr. 83/1999, republicată;
b) entitatea învestită cu soluţionarea notificării, în înţelesul H.G. nr. 250/2007, cu modificările şi completările ulterioare;
c) comisia locală de fond funciar, comisiile comunale, orăşeneşti şi municipale, constituite în temeiul Legii nr. 18/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
d) comisia judeţeană de fond funciar sau, după caz, Comisia de Fond Funciar a Municipiului Bucureşti, constituite în temeiul Legii nr, 18/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
e) Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase şi comunităţilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale din România;
f) A.N.R.P., organ de specialitate al administraţiei publice centrale, cu personalitate juridică;
g) C.N.C.I., înfiinţată potrivit legii.
Întrucât, în cauză, Decizia de invalidare nr. 626/2014, contestată de reclamante, a fost emisa de C.N.C.I., potrivit art. 3 pct. 4 lit. g) din Legea nr. 165/2013, rezultă că în cauza de faţă, această instituţie are calitatea de entitate învestită de lege, astfel încât, conform art. 35 alin. (1). din acelaşi act normativ, competenţa de soluţionare a cauzei revine tribunalului în a cărui circumscripţie se află sediul acestei entităţi.
Având în vedere că sediul C.N.C.I. se află în circumscripţia Tribunalului Bucureşti, aceasta este instanţa competentă teritorial să soluţioneze cauza dedusă judecăţii.
Nu are relevanţă sub aspectul stabilirii normei de competenţă incidente în cauză, împrejurarea că prin decizia contestată s-a stabilit că reclamantele nu sunt persoane îndreptăţite la acordarea de despăgubiri, întrucât nu au făcut dovada dreptului de proprietate de pe urma autorului său şi că administrarea probelor ar ii mai facilă la tribunalul în a cărui rază teritorială se află terenul, după cum nu prezintă semnificaţie juridică sub acest aspect, nici considerentele legate de o supraîncărcare a instanţelor din Bucureşti.
În consecinţă, Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea tribunalului în circumscripţia căreia se află sediul C.N.C.I., respectiv Tribunalul Bucureşti.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a X-a civilă.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 20 februarie 2015.
| ← ICCJ. Decizia nr. 558/2015. Civil. Conflict de competenţă. Fond | ICCJ. Decizia nr. 560/2015. Civil. Conflict de competenţă. Fond → |
|---|
