ICCJ. Decizia nr. 561/2015. Civil. Pretenţii. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 561/2015
Dosar nr. 5274/110/2012
Şedinţa publică de la 18 februarie 2015
Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa civilă nr. 557 din 4 aprilie 2014 pronunţată de Tribunalul Bacău s-a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor Primarul Comunei Gura Văii şi a Consiliului Local al Comunei Gura Văii şi s-a respins în consecinţă acţiunea.
S-a respins ca nefondată acţiunea formulată de reclamanta SC A. SRL Bacău, în contradictoriu cu pârâta Unitatea Administrativ Teritorială Gura Văii, pârâtul Consiliul Local Gura Văii şi pârâtul Primarul Comunei Gura Văii.
A fost obligată reclamanta la plata către pârâta U.A.T. comuna Gura Văii a sumei de 1.525 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această soluţie, în ceea ce priveşte excepţia lipsei calităţii procesual pasive a Primarului Gura Văii şi Consiliului Local Gura Văii, tribunalul a reţinut că reclamanta a înţeles să formuleze cererea de chemare în judecată având ca obiect pretenţii rezultate din îmbogăţirea fără just temei.
Instanţa de fond a arătat că îmbogăţirea fără just temei constă în faptul juridic prin care patrimoniul unei persoane este mărit pe seama patrimoniului altei persoane, fără ca pentru aceasta să existe temei juridic.
Astfel, aspectele teoretice menţionate se răsfrâng şi asupra cadrului procesual legal în situaţia în care instanţa de judecată este învestită cu cererea având ca obiect pretenţii derivate din îmbogăţirea fără just temei, în sensul că o atare acţiune se poate soluţiona, prin ipoteza, numai în contradictoriu cu cel care şi-a mărit patrimoniul, singurul care, prin apărările formulate, este în măsură fie să conteste mărirea patrimoniului său sau micşorarea patrimoniului reclamantului, sau existenţa unei legături între sporirea unui patrimoniu şi diminuarea celuilalt.
Prin urmare, reclamantul are îndatorirea să justifice atât legitimarea procesuală activă - în speţă, de cel care şi-a micşorat patrimonial, aspecte ce pot reieşi numai din probatoriul administrat, cât şi calitatea procesuală pasivă, generic definită ca fiind identitatea dintre persoana pârâtului şi cel obligat în raportul juridic concret dedus judecăţii. Faţă de specificul acestor cauze, întrucât între părţi nu exista un raport juridic preexistent, dat fiind faptul că îmbogăţirea fără just temei are la bază un fapt juridic în sens restrâns apare firesc ca legitimarea procesuală pasivă să aparţină proprietarului în patrimoniul căruia a intrat construcţia şcoală generală clasele I - VIII, Sat Temelia, Comuna Gura Văii.
Având în vedere natura civilă a prezentului litigiu, conform art. 21 din Legea nr. 215/2001, unităţile administrativ-teritoriale sunt persoane juridice de drept public, cu capacitate juridică deplină şi patrimoniu propriu; acestea sunt subiecte juridice de drept fiscal, titulare ale codului de înregistrare fiscală şi ale conturilor deschise la unităţile teritoriale de trezorerie, precum şi la unităţile bancare; unităţile administrativ-teritoriale sunt titulare ale drepturilor şi obligaţiilor ce decurg din contractele privind administrarea bunurilor care aparţin domeniului public şi privat în care acestea sunt parte, precum şi din raporturile cu alte persoane fizice sau juridice, în condiţiile legii; în justiţie, unităţile administrativ-teritoriale sunt reprezentate, după caz, de primar sau de preşedintele consiliului judeţean.
Având în vedere prevederile menţionate, instanţa de fond a constatat că primarul unei comune are calitatea de reprezentant al unităţii administrativ-teritoriale, în litigiile civile, şi că reclamanta nu a justificat legitimarea procesuală pasivă a pârâtului Primarul comuna Gura Văii, cu alte cuvinte intrarea în patrimoniul acestuia a şcolii în discuţie.
În condiţiile în care se invocă îmbogăţirea fără justă cauză ca temei al pretenţiilor deduse judecăţii, calitatea de pârât nu o poate avea decât unitatea administrativ-teritorială care are un patrimoniu din care poate face parte bunul respectiv sau orice altă persoană fizică sau juridică, ce invocă un drept asupra bunului respectiv.
Totodată, prima instanţă a constatat că litigiul care a făcut obiectul Dosarului nr. 3803/110/2011 şi a vizat răspunderea contractuală potrivit contractului din 11 iulie 2008 a avut ca părţi doar reclamanta SC A. SRL şi pârâta U.A.T. Gura Văii, deşi contractul menţionat avea ca şi părţi contractante pe Consiliul Local Gura Văii, în calitate de autoritate contractantă şi SC A. SRL, în calitate de operator economic.
Faţă de cele expuse, prima instanţă a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Primarului Gura Văii şi Consiliului Local Gura Văii şi a respins în consecinţă acţiunea.
În fond, instanţa a constatat că temeiul de drept al reclamantului vizează art. 1345/1348 din noul C. civ. însă potrivit art. 103 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Codului civil, obligaţiile născute din faptele juridice extracontractuale (aici fiind inclusă şi îmbogăţirea fără justă cauză) sunt supuse legii în vigoare la data producerii ori după caz a săvârşirii ei.
Potrivit contractului din 11 iulie 2008 încheiat între Consiliul Local Gura Văii şi SC A. SRL s-au stabilit raporturi juridice având ca obiect executarea de lucrări de demolare şi construcţie şcoală generală clasele I - VIII, Sat Temelia, Comuna Gura Văii, preţul fiind stabilit la suma de 397.633,03 lei, plus TVA în cuantum de 75.550,031 TVA = 473.183,31 lei. Potrivit dispoziţiilor articolului 3 din actul adiţional nr. 1 la contractul din 11 iulie 2008 părţile au stabilit mărirea valorii contractului cu suma de 194.575,99 lei plus TVA în valoare de 33.969,44 lei = 231.545,43 lei, pentru lucrările suplimentare din dispoziţiile de şantier nr. 2 din 21 iulie 2008, nr. 3 din 23 iulie 2008 şi nr. 4 din 5 august 2008, prevăzând de asemenea faptul că preţul lucrărilor se va actualiza în funcţie de preţul materialelor şi rata inflaţiei.
Instanţa a reţinut că lucrările au început în anul 2008, prezentul litigiu fiind guvernat de vechiul C. civ.
Răspunderea contractuală a comunei Gura Văii rezultată din contractul din 11 iulie 2008 şi actul adiţional a fost stabilită cu putere de lucru judecat prin Sentinţa civilă nr. 6/2012 pronunţată de Tribunalul Bacău, fiind obligată pârâta la plata sumei de 89.728,73 lei cu titlu de debit din contract. Sentinţa a rămas irevocabilă prin respingerea recursului de către Curtea de Apel Bacău prin Decizia nr. 767/2012, reieşind că suma datorată de pârâtă în baza contractului este de 704.728,74 lei cu TVA.
Cum potrivit art. 1200 pct. 4 cu referire la art. 1202 alin. (2) C. civ., în relaţia dintre părţi, prezumţia lucrului judecat are caracter absolut, înseamnă că ceea ce s-a dezlegat jurisdicţional într-un prim litigiu va fi opus părţilor din acel litigiu şi succesorilor lor în drepturi, fără posibilitatea dovezii contrarii din partea acestora, într-un proces ulterior, care are legătură cu chestiunea de drept sau cu raportul juridic deja soluţionat.
În fapt, s-a constatat că obiectul prezentei cauze vizează diferenţa între valoarea finală, devizul final al şcolii din satul Temelia, comuna Gura Văii şi valoarea contractată.
În speţă s-a efectuat atât o expertiză în construcţii, cât şi o contraexpertiză în acelaşi domeniu, iar instanţa de fond a apreciat că nu poate ţine cont de concluziile raportului efectuat de F.L., motivat de împrejurarea că acesta cuprinde concluzii contradictorii.
S-a reţinut că prezumţia absolută de adevăr de care se bucură hotărârea judecătorească a fost încălcată de concluziile expertului care a stabilit că valoarea contractată este de 1.323.302,27 lei pe când hotărârea judecătorească a stabilit că valoarea contractată este de 704.728,74 lei. S-a constatat că la fel ca şi în expertiza C. valoarea lucrărilor contractate este mai mare decât valoarea lucrărilor executate în fapt.
Din raportul de expertiză aflat la dosar, prima instanţă a reţinut concluzia expertului C. cum că valoarea devizului final de lucrări real executate, la preţuri din ofertă şi pentru lucrări neofertate cu preţuri de la data ofertei este de 623.074 lei, deci mai mică decât valoarea lucrărilor contractate în cuantum de 704.728,74 lei, rezultând că nu s-a realizat o mărire de patrimoniu al pârâtei corelată cu o micşorare a patrimoniului reclamantei, motiv pentru care s-a respins ca nefondată acţiunea.
Împotriva sentinţei tribunalului SC A. SRL Bacău a formulat recurs, calea de atac fiind recalificată de către instanţă în apel la termenul din 9 octombrie 2014.
Prin Decizia nr. 104/2014 din 9 octombrie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a fost respins apelul declarat de apelanta-reclamantă SC A. SRL Bacău, împotriva Sentinţei civile nr. 557 din data de 4 aprilie 2014, pronunţată de Tribunalul Bacău, în Dosarul nr. 5274/110/2012, în contradictoriu cu intimata - pârâtă Unitatea Administrativ-Teritorială Comuna Gura Văii, ca nefondat.
Pentru a decide astfel, instanţa de apel a constatat că reclamanta SC A. SRL Bacău a solicitat prin cererea formulată, în contradictoriu cu U.A.T. Gura Văii, Consiliul Local Gura Văii şi Primarul Gura Văii obligarea acestora la restituirea sumei de 565.214,54 lei, actualizată la data plăţii, reprezentând îmbogăţirea acestora şi pierderea patrimonială.
La termenul din 28 martie 2014, reclamanta a precizat că suma finală pe care o solicită de la pârâţi este de 919.606,27 lei, reprezentând diferenţa din suma dată de expertiză şi valoarea actualizată de 1.624.334,65 lei din care se scade suma de 704.728,48 lei, sumă reţinută în Sentinţa civilă nr. 6 din 16 ianuarie 2012 pronunţată de Tribunalul Bacău.
Având în vedere că prin cererea iniţială de chemare în judecată reclamanta a solicitat obligarea pârâţilor la plata sumei de 565.214,54 lei iar la termenul din 28 martie 2014 şi-a majorat pretenţiile la suma de 919.606,27 lei, în mod corect a reţinut tribunalul, contrar susţinerilor apelantei că apelanta-reclamantă la data de 28 martie 2014, şi-a majorat pretenţiile la suma de 919.606,27 lei.
Au fost apreciate ca fiind neîntemeiate criticile apelantei referitoare la faptul că instanţa de fond, a achiesat greşit la concluzia expertului C. şi nu şi-a însuşit concluziile expertizei efectuate de către expert F.L.
Instanţa de control judiciar a reţinut că prin Sentinţa civilă nr. 6/2012 pronunţată de Tribunalul Bacău a fost obligată intimata-pârâtă la plata sumei de 89.728,73 lei cu titlu de debit rezultat din contractul din 11 iulie 2008 şi actul adiţional la acesta, suma totală datorată de pârâtă în baza contractului fiind stabilită astfel la 704.728,74 lei cu TVA. Contractul din 11 iulie 2008 încheiat între Consiliul Local Gura Văii şi SC A. SRL a avut ca obiect executarea de lucrări de demolare şi construcţie şcoală generală clasele I - VIII, satul Temelia, comuna Gura Văii, preţul fiind stabilit la suma de 397.633,03 lei, plus TVA în cuantum de 75.550,031 TVA = 473.183,31 lei. Potrivit dispoziţiilor articolului 3 din actul adiţional nr. 1 la contractul din 11 iulie 2008 părţile au stabilit mărirea valorii contractului cu suma de 194.575,99 lei plus TVA în valoare de 33.969,44 lei = 231.545,43 lei, pentru lucrările suplimentare din dispoziţiile de şantier nr. 2 din 21 iulie 2008, nr. 3 din 23 iulie 2008 şi nr. 4 din 5 august 2008, prevăzând de asemenea faptul că preţul lucrărilor se va actualiza în funcţie de preţul materialelor şi rata inflaţiei, apelanta reclamantă prin acţiunea formulată solicitând diferenţa între valoarea finală stabilită prin deviz şi valoarea contractată.
Pentru a putea stabili realitatea pretenţiilor apelantei-reclamante, s-a constatat că instanţa de fond a admis proba cu expertiză tehnică construcţii şi contabilă, la aceasta din urmă apelanta-reclamantă renunţând, aspect menţionat în încheierea din data de 28 martie 2014, reclamanta precizând că nu mai insistă în efectuarea expertizei contabile motivat de faptul că situaţia a fost clarificată prin expertiza construcţii.
Instanţa de apel a avut în vedere că procesul civil este guvernat de mai multe principii, printre acestea un loc de seamă fiind atribuit principiului disponibilităţii în conformitate cu care părţile au dreptul de a dispune de obiectul procesului şi de mijloacele procesuale acordate de lege în acest scop.
În raport de principiul disponibilităţii nu s-a putut reţine că tribunalul şi-a încălcat obligaţia de rol activ, potrivit art. 129 C. proc. civ.
Tribunalul a motivat de ce nu poate avea în vedere în pronunţarea soluţiei expertiza efectuată de expert F.L., respectiv că aceasta conţine concluzii contradictorii, menţionând cu titlu de exemplu obiectivul nr. 4 la care expertul a concluzionat că valoarea la momentul actual cuprinde şi valoarea lucrărilor executate care nu au fost solicitate la plată. Expertul a stabilit că valoarea contractată este de 1.323.302,27 lei, cu toate că prin Sentinţa civilă nr. 6/2012 pronunţată de Tribunalul Bacău s-a stabilit că valoarea contractată este de 704.728,74 lei, sumă menţionată chiar de către reclamantă la termenul din 28 martie 2014, când a precizat că suma finală pe care o solicită de la pârâţi este de 919.606,27 lei, reprezentând diferenţa din suma dată de expertiză şi valoarea actualizată de 1.624.334,65 lei, din care se scade suma de 704.728,48 lei.
Chiar apelanta în apelul formulat a recunoscut lipsurile expertizei F., menţionând că acesta a indicat la obiectivul 5 în calculul valorii lucrărilor neexecutate, valoarea ofertată ca valoare contractată.
În contextul în care concluziile raportului de expertiză F. nu puteau fi avute în vedere la stabilirea situaţiei de fapt, instanţa a avut în vedere raportul de expertiză a expertului C. reţinând din acesta că valoarea devizului final de lucrări real executate, la preţuri din ofertă şi pentru lucrări neofertate cu preţuri de la data ofertei este de 623.074 lei.
Cum valoarea lucrărilor contractate a fost stabilită de către instanţă printr-o hotărâre anterioară, ca fiind de 704.728,74 lei, iar valoarea devizului final de lucrări real executate conform expertizei C. este de 623.074 lei, în concordanţă cu cele reţinute de instanţa de fond, instanţa de apel a apreciat că în cauză nu rezultă mărirea patrimoniului pârâtei corespunzătoare unei micşorări a patrimoniului reclamantei.
Cât priveşte criticile apelantei referitoare la faptul că instanţa de fond avea obligaţia să stăruie în refacerea expertizei, dispunerea unei alte expertize, ascultarea experţilor sau expertiză contabilă, instanţa de apel a reţinut că urmare a recalificării căii de atac din recurs în apel, apelanta avea posibilitatea să solicite probe noi, însă aceasta nu a formulat o astfel de cerere.
În termen legal, împotriva deciziei instanţei de apel, reclamanta SC A. SRL Bacău a declarat recurs, solicitând admiterea recursului, casarea deciziei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare.
Invocând în drept dispoziţiile art. 304 pct. 3 C. proc. civ., în motivarea recursului, reclamanta arată că a formulat o acţiune întemeiată pe dispoziţiile art. 1345 - art. 1348, art. 1637 şi art. 1638 C. civ., natura cauzei fiind civilă, aspect reţinut şi în motivarea Sentinţei nr. 557 din 4 aprilie 2014 la pag. 3 alin. (2), pronunţată de instanţa de contencios administrativ şi fiscal a Tribunalului Bacău în Dosarul nr. 5274/110/2012.
Împotriva Sentinţei nr. 557 din 4 aprilie 2014, în termen legal a formulat recurs.
La data de 25 iulie 2014 instanţa de recurs - Curtea de Apel Bacău, a emis citaţie pentru termenul din 9 octombrie 2014 ora 9,00, "cu menţiunea de a formula concluzii cu privire la natura litigiului şi a căii legale de atac", precum şi obligaţia de a depune taxă judiciară de timbru în valoare de 2.632 lei.
Susţine că pentru termenul din 9 octombrie 2014, termen la care a fost pronunţată şi Decizia nr. 104 din 9 octombrie 2014, reclamanta şi-a îndeplinit obligaţiile procesuale şi a depus concluzii cu privire la cele solicitate prin citaţia emisă de instanţa de recurs la data de 25 iulie 2014, reprezentantul societăţii neputând fi prezent la termen datorită unui eveniment nefericit.
Prezenta cauză are ca obiect soluţionarea unei cauze civile pretenţii - îmbogăţire fără just temei, şi nu soluţionarea unei cauze de contencios administrativ şi fiscal, astfel cum a reţinut instanţa de fond.
Totodată, calea legală de atac a unei cauze de natură civilă este apelul, în speţă fiind incidente dispoziţiile art. 2 pct. 1 lit. b) raportat la art. 3 pct. 2 C. proc. civ.
Recalificarea căii de atac a fost dispusă de completul specializat de contencios administrativ şi fiscal - caf3, aspect ce rezultă din citaţia emisă pentru termenul din 9 octombrie 2014. Completul de apel format din primii doi judecători ai aceluiaşi complet specializat de contencios administrativ şi fiscal, au soluţionat cauza la acelaşi termen (9 octombrie 2014) cu încălcarea dispoziţiilor art. 304 pct. 3 C. proc. civ., privind competenţa altei instanţei.
În virtutea aplicării dispoziţiilor art. 99 alin. (3) din Hotărârea nr. 387/2005, pentru aprobarea Regulamentului de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, cu modificările şi completările ulterioare, completul specializat de contencios administrativ şi fiscal înfiinţat în urma recalificării căii de atac, în causa pendinte, era obligat, în condiţiile legii, să transpună dosarul la "secţia competentă (civilă) sau, după caz, la un complet specializat competent (al secţiei civile)", conform prevederilor alin. (2)) al aceluiaşi articol din actul normativ indicat.
Or, în cauză, judecarea apelului, având în vedere natura civilă a cauzei, trebuia făcută de un complet specializat al Secţiei I civile a Curţii de Apel Bacău şi nu de completul instanţei de apel specializat de contencios administrativ şi fiscal rezultat din completul - caf3 al Secţiei de contencios administrativ şi fiscal al aceleiaşi instanţe, care a soluţionat apelul cu încălcarea dispoziţiilor legale privind competenţa instanţelor.
Mai mult, aşa cum rezultă din cuprinsul deciziei atacate (pag. 7 - 9 decizia recurată), instanţa de apel nu a soluţionat excepţia necompetenţei materiale a instanţei de fond în soluţionare cauzei, deşi reclamanta a arătat în concluziile formulate, faptul că au fost judecaţi la fond de o instanţă necompetentă material, Sentinţa nr. 557 din 4 aprilie 2014 fiind pronunţată de secţia de contencios administrativ şi fiscal a Tribunalului Bacău.
Nu este de neglijat faptul că instanţa de apel a judecat cauza la unicul termen din data de 9 octombrie 2014, fără a da posibilitatea reclamantei de a formula apărări şi a cere probe, în contextul în care a dispus recalificarea căii de atac, iar pârâta a depus la acelaşi termen întâmpinare şi înscrisuri, ce nu au fost comunicate.
Dezbaterile în apel au avut loc la termenul din 9 octombrie 2014, dată la care a fost recalificată calea de atac, aşa cum rezultă din Decizia nr. 104/2014, instanţa de apel reţinând dosarul în pronunţare, fără însă a se pronunţa şi asupra excepţiei necompetenţei materiale a instanţei de fond.
Prin decizia ce formează obiectul prezentului recurs, instanţa s-a pronunţat asupra fondului apelului, fără ca părţile să dezbată verbal pricina, potrivit art. 126 C. proc. civ.
Decizia instanţei de apel este lovită de nulitate, întrucât, în procesul civil, părţile au posibilitatea legală de a participa în mod activ la desfăşurarea judecăţii, atât prin susţinerea şi dovedirea drepturilor proprii, cât şi prin dreptul de a combate susţinerile părţii potrivnice şi de a-şi exprima poziţia faţă de măsurile pe care instanţa le poate dispune.
Mai mult, noţiunea de proces echitabil presupune respectarea şi aplicarea principiului contradictorialităţii, cât şi a dreptului la apărare, iar potrivit art. 129 alin. (1) C. proc. civ., judecătorul are îndatorirea să facă respectate şi să respecte el însuşi principiul contradictorialităţii şi celelalte principii ale procesului civil.
În argumentarea motivelor de recurs întemeiate în baza dispoziţiilor art. 304 pct. 7 - 9 şi art. 3041 C. proc. civ., susţine, în esenţă, că natura devolutivă a apelului obligă instanţa de apel să evoce fondul prin refacerea sau completarea probelor administrate sau neadministrate de către prima instanţă, însă din analiza deciziei recurate rezultă că aceste obligaţii nu au fost respectate de instanţă.
Se poate observa cu uşurinţă, că instanţa de apel în decizia recurată a preluat motivarea instanţei de fond, fără a face o analiză asupra probelor (înscrisuri, expertize) şi motivelor de recurs (de apel în urma recalificării căii de atac) argumentate de reclamantă.
Astfel prin cererea formulată, a arătat instanţei de apel că Sentinţa nr. 557 din 4 aprilie 2014 cuprinde motive contradictorii faţă de natura cauzei şi este lipsită de temei legal fiind dată cu aplicarea greşită a normelor legale incidente speţei, instanţa interpretând greşit actul juridic dedus judecăţii.
Reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 565.214,54 lei actualizată la data plăţii, iar suma de 919.606,27 lei este actualizată la data pronunţării instanţei de fond şi rezultă din modalităţile de actualizare a valorii lucrărilor, din expertiza F., însă atât instanţa de apel, cât şi instanţa de fond au preluat sumele fără a analiza prin prisma probatoriului asupra actualizării sumei solicitate, în funcţie de data execuţiei lucrărilor şi data când a fost efectuată expertiza.
Se poate observa astfel, arată recurenta, că în baza unor calcule simple, luând în considerare suma de 1.480.044,85 lei ce reprezintă valoarea actualizată a lucrărilor executate (expertiza F.) din care se scade suma de 704.728,48 lei din Sentinţa civilă nr. 6/2012 rezultă valoarea actualizată a majorării patrimoniului pârâtei şi micşorarea patrimoniului reclamantei, lipsite de o cauză justă, în sumă de 775.316,37 lei.
Este evident că instanţa de apel nu a analizat sub nicio formă suma solicitată de reclamantă, achiesând pe motivarea instanţei de fond.
A mai arătat instanţei de apel că, deşi, instanţa de fond reţine că răspunderea contractuală a comunei Gura Văii rezultată din contractul din 11 iulie 2008 şi actul adiţional a fost stabilită cu putere de lucru judecat prin Sentinţa civilă nr. 6/2012 pronunţată de Tribunalul Bacău, definitivă şi irevocabilă, reieşind că suma datorată de pârâtă în baza contractului este de 704.728,74 lei cu TVA, achiesează greşit la concluzia expertului C. "cum că valoarea devizului final de lucrări executate, la preţuri din ofertă şi pentru lucrări neofertate cu preţuri de la data ofertei este de 623.074 lei deci mai mică decât valoarea lucrărilor contractate în cuantum de 704.728,74 lei", deoarece aşa cum însăşi instanţa de fond arată la pag. 5 alin. (2) din sentinţă "Cum potrivit art. 1200 pct. 4 cu referire la art. 1202 alin. (2) C. civ., în relaţia dintre părţi, prezumţia lucrului judecat are caracter absolut, înseamnă că ceea ce s-a dezlegat jurisdicţional într-un prim litigiu va fi opus părţilor din acel litigiu şi succesorilor lor în drepturi, fără posibilitatea dovezii contrarii din partea acestora, într-un proces ulterior, care are legătură cu chestiunea de drept sau cu raportul juridic deja soluţionat".
De asemenea, constatarea instanţei de fond cum "că la fel ca şi în expertiza C. valoarea lucrărilor contractate este mai mare decât valoarea lucrărilor executate în fapt" este eronată şi încalcă autoritatea puterii de lucru judecat stabilită prin Sentinţa civilă nr. 6/2012.
Or, dacă suma datorată de pârâtă în baza contractului este de 704.728,74 lei şi a fost stabilită cu putere de lucru judecat prin Sentinţa civilă nr. 6/2012, soluţia instanţei de fond, în causa pendinte, prin achiesarea la concluzia expertului C. care arată că valoarea devizului final de lucrări executate este de 623.074 lei, este nelegală, întrucât, pe de o parte, puterea de lucru judecat stabilită prin Sentinţa civilă nr. 6/2012 are efecte asupra întregului probatoriu administrat - expertiză şi contraexpertiză - şi nu numai asupra contraexpertizei, cum în mod greşit a reţinut instanţa, iar, pe de altă parte, tot din concluziile expertului C., la obiectiv 6, ultima pagină din raport, unde acesta indică faptul că "Multitudinea materialelor, folosirea lor în lucrări ascunse, lipsa unei documentaţii complete, nu ne permit o identificare completă a tuturor materialelor şi o enumerare pe măsură.", reiese indubitabil că valoarea devizului final de lucrări executate de 623.074 lei la care a achiesat şi instanţa de fond nu cuprinde valoarea tuturor lucrărilor executate de reclamantă.
Raportul de expertiză tehnică C. nu prezintă toate lucrările şi cantităţile de lucrări realizate la construcţia Şcolii din satul Temelia, comuna Gura Văii, ceea ce relevă faptul că expertul nu a răspuns la obiectivele (1, 2 şi 3) stabilite de instanţă, concluziile acestuia sunt greşite, denaturând aflarea adevărului în cauză.
Faţă de probatoriul administrat în cauză, respectiv cele două rapoarte de expertiză, consideră că raportul întocmit de expertul tehnic ing. L.F. este relevant şi certifică prin coroborare cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei cantităţile reale de lucrări, calitatea şi valoarea acestora.
Susţine că expertiza întocmită de ing. N.C. nu prezintă toate lucrările şi cantităţile de lucrări realizate la construcţia Şcolii din satul Temelia, comuna Gura Văii, aspect confirmat de către expert şi prin Suplimentul la raportul de expertiză întocmit la data de 27 august 2013 şi depus la termenul din 6 septembrie 2013.
Expertul C. a evaluat lucrările la preţuri nejustificate acestea fiind mai mici decât preţurile de achiziţie care se regăsesc în devizele ofertă şi situaţiile de lucrări, iar afirmaţia sa cum că "toate pretenţiile cantitative ale constructorului au fost recunoscute conform situaţiilor sale de lucrări" este falsă, aspecte ce se confirmă prin răspunsul la obiectivul nr. 4 Evaluarea lucrărilor din contraexpertiza F. în care sunt reţinute preţurile utilizate în devizele ofertă.
Faţă de criticile menţionate şi expuse prin cererea de recurs (apel după recalificarea căii de atac), instanţa de apel s-a limitat în a arăta că "tribunalul a motivat de ce nu poate avea în vedere în pronunţarea soluţiei expertiza efectuată de expert F.L., respectiv că aceasta conţine concluzii contradictorii, menţionând cu titlul de exemplu obiectivul nr. 4 la care expertul a concluzionat că la valoarea la momentul actual cuprinde şi valoarea lucrărilor executate care nu au fost solicitate la plată" (pag. 8 alin. (5) decizia recurată), fără însă a analiza punctual pe criticile argumentate de reclamantă în coroborare cu probatoriul administrat, îmbrăţişând în mod evident motivarea instanţei de fond.
Reclamanta a arătat instanţei de apel, că în mod greşit instanţa de fond, menţionează că "nu poate ţine cont de concluziile raportului efectuat de F.L., întrucât cuprinde concluzii contradictorii, lipsite de logică matematică şi juridică", motivând trunchiat prin adăugare la concluziile expertului de la obiectivul 4 explicaţiile din concluziile arătate la obiectivul 5 (pag. 5 alin. (4) şi (5) sentinţă), deoarece aşa cum rezultă din Anexa la expertiza F. suma de 1.323.302,27 lei reprezintă valoarea ofertată şi nu contractată, iar valoarea lucrărilor executate este de 1.205.753,11 lei. Chiar dacă expertul F., din omisiune, a indicat la obiectivul 5 în calculul valorii lucrărilor neexecutate, valoarea ofertată ca valoare contractată, instanţa trebuia să facă o analiză completă şi corectă a întregului probatoriu - rapoarte de expertiză şi înscrisuri, şi nu să considere că puterea de lucru judecat stabilită prin Sentinţa civilă nr. 6/2012 are efecte numai în cazul expertizei F. şi a înscrisurilor depuse în probatoriu, iar în cazul expertizei C. puterea de lucru judecat stabilită prin Sentinţa civilă nr. 6/2012 nu mai are efecte.
Achiesarea instanţei de apel la soluţia instanţei de fond, fundamentată pe concluziile raportului de expertiză întocmit de expert C., atestă că, atât instanţa de apel prin respingerea apelului, cât şi instanţa de fond prin respingerea acţiunii au încălcat dispoziţiile art. 129 alin. (5) C. proc. civ.
Astfel, concluziile instanţei de fond faţă de raportul de expertiză F., expuse în pag. 5 alin. (4) şi (5) al sentinţei, sunt contradictorii şi eronate, atât în raport de modul în care instanţa de fond reţine şi interpretează concluziile expertului, cât şi faţă de faptul că reţine puterea de lucru judecat stabilită prin Sentinţa civilă nr. 6/2012 cu efecte numai în cazul acestei expertize, iar soluţia pronunţată nu are la bază fapte stabilite conform realităţii şi este dată cu aplicarea greşită a legii.
Conform dispoziţiilor art. 129 alin. (5) C. proc. civ., judecătorii au îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greşeală privind aflarea adevărului în cauză şi să ordone administrarea probelor pe care le consideră necesare chiar împotriva voinţei părţilor, circumstanţe care nu se desprind, nici din decizia instanţei de apel şi nici din sentinţa instanţei de fond, că ar fi fost îndeplinite de instanţa de apel, cât şi de instanţa de fond.
Este relevant că instanţa de apel a făcut o analiză trunchiată a motivelor sus-menţionate doar prin prisma principiului disponibilităţii, fără a da eficienţă juridică principiului contradictorialităţii şi a dreptului la apărare.
Or, pentru asigurarea contradictorialităţii în procesul civil, instanţa are obligaţia de a pune în discuţia părţilor toate aspectele de fapt şi de drept pe baza cărora va soluţiona litigiul. Nerespectarea acestui principiu, care asigură implicit şi respectarea dreptului la apărare, este sancţionată cu nulitatea hotărârii.
Noţiunea de proces echitabil presupune respectarea şi aplicarea principiului contradictorialităţii, cât şi a dreptului la apărare, iar potrivit art. 129 alin. (1) C. proc. civ., judecătorul are îndatorirea să facă respectate şi să respecte el însuşi principiul contradictorialităţii şi celelalte principii ale procesului civil.
În baza unor calcule simple, se poate observa că, luând în considerare suma de 1.480.044,85 lei ce reprezintă valoarea actualizată a lucrărilor executate (expertiza F.) din care se scade suma de 704.728,48 lei din Sentinţa civilă nr. 6/2012 rezultă valoarea actualizată a majorării patrimoniului pârâtei şi micşorarea patrimoniului reclamantei, lipsite de o cauză justă, în sumă de 775.316,37 lei.
Un alt motiv pe care instanţa de apel nu l-a luat în considerare şi pentru care nu se desprinde o analiză din motivarea deciziei recurate, este motivul invocat de reclamantă asupra faptului că, instanţa de fond a reţinut greşit că în fapt obiectul prezentei cauze vizează "diferenţa între valoarea finală, devizul final al şcolii din satul Temelia, comuna Gura Văii şi valoarea contractată", întrucât majorarea patrimoniului pârâtei şi micşorarea patrimoniului reclamantei, lipsite de o cauză justă, (îmbogăţirea fără just temei) trebuia raportată la diferenţa dintre valoarea lucrărilor real executate şi valoarea contractată şi nu la diferenţa între valoarea finală, devizul final care cuprinde atât lucrările executate cât şi cele neexecutate şi valoarea contractată, ceea ce este în contradicţie cu solicitarea reclamantei, reprezentând o modificare a obiectului cererii.
Motivele invocate şi argumentate de reclamantă nu se regăsesc a fi analizate de instanţa de apel sub aspectul criticilor formulate, ceea ce echivalează cu lipsa motivării deciziei instanţei de apel.
Pe de altă parte, dacă expertiza C. nu a reţinut conform realităţii lucrările executate, iar concluziile şi modalitatea de actualizare a sumelor stabilite prin contraexpertiza F. nu au satisfăcut cerinţele avute în vedere de instanţa de fond, atunci, aceasta din urmă, raportat şi la înscrisurile depuse în probatoriu, avea obligaţia să stăruie prin toate mijloacele - refacerea expertizei, dispunerea unei alte expertize, ascultarea experţilor sau expertiza contabilă, etc. - pentru a preveni orice greşeală, aspecte ce nu au fost luate în considerare şi spre analiză de către instanţa de apel.
Intimata-pârâtă Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Gura Văii a formulat întâmpinare prin care a solicitat, în esenţă, respingerea recursului, ca nefondat.
Examinând decizia recurată, în raport de criticile formulate, în limitele controlului de legalitate şi temeiurile de drept invocate, Înalta Curte constată că recursul nu este fondat, motiv pentru care acesta va fi respins, pentru următoarele considerente:
Preliminar, se reţine că, deşi recurenta a invocat în drept dispoziţiile art. 3041 C. proc. civ., decizia atacată este o hotărâre pronunţată în apel, prin urmare, susceptibilă de apel, ce nu poate fi examinată din perspectiva acestui text legal.
Contrar susţinerilor recurentei-reclamante, în cauză nu se poate reţine incidenţa motivului de nelegalitate reglementat de dispoziţiile art. 304 pct. 3 C. proc. civ., decizia atacată nefiind dată cu încălcarea normelor de competenţă materială, în condiţiile în care instanţa a stabilit natura civilă a litigiului, iar, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Bacău, pe rolul căreia se afla cauza, a rămas competentă să o judece, nefiind necesară transpunerea cauzei de la această secţie civilă la o alta tot civilă.
Potrivit art. 99 alin. (3) din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor de judecată, dacă recursul este recalificat în apel, completul de judecată va fi format din primii doi judecători ai completului de recurs.
Or, în acest mod s-a procedat şi în speţă şi, prin urmare, vor fi respinse criticile recurentei vizând încălcarea art. 99 alin. (3) din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor de judecată.
Art. 304 pct. 7 C. proc. civ. invocat vizează nemotivarea hotărârii, precum şi motivarea contradictorie, dar decizia atacată cuprinde elementele obligatorii prevăzute de dispoziţiile art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., respectiv motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei, motivarea fiind clară şi concisă, instanţa de control judiciar motivându-şi hotărârea cu argumente pertinente pe aspectul situaţiei de fapt reţinute.
Criticile recurentei nu susţin nici contradictorialitatea sau motivarea străină de natura pricinii, ci vizează exclusiv aspecte ce ţin de modalitatea în care instanţa a înţeles să-şi argumenteze soluţia adoptată, dar argumentele instanţei se constituie într-o înlănţuire logică a faptelor şi a regulilor de drept pe baza cărora s-a fundamentat soluţia adoptată, soluţia instanţei de apel fiind legală sub aspectul prevederilor art. 304 pct. 7 C. proc. civ.
Este indiscutabil faptul că instanţa de apel poate să-şi însuşească motivarea primei instanţe, dacă situaţia de fapt şi apărările înaintea ei au rămas neschimbate, cum este cazul în speţă. Aceasta întrucât efectul devolutiv al apelului nu face să dispară hotărârea apelată, ci numai dă apelantului dreptul de a repune în discuţie faptele, instanţa de apel fiind obligată la rândul său, în caz de reformare, să motiveze împrejurările care au determinat-o să schimbe soluţia primei instanţe, ceea ce în cauză nu s-a dispus.
Apelul, prin efectul său devolutiv, repunând în discuţie chestiunea judecată la prima instanţă, a permis instanţei de apel să concluzioneze că, în speţă, nu rezultă mărirea patrimoniului pârâtei corespunzătoare unei micşorări a patrimoniului reclamantei, dat fiind că valoarea lucrărilor contractate a fost stabilită de către instanţă printr-o hotărâre irevocabilă, ca fiind de 704.728,74 lei, iar valoarea devizului final de lucrări real executate conform expertizei C. este de 623.074 lei.
Art. 304 pct. 8 C. proc. civ. vizează situaţiile în care instanţa procedează la interpretarea unui act juridic dedus judecăţii cu toate că nu avea dreptul să o facă, clauzele fiind clare şi precise, dar criticile invocate în dezvoltarea motivelor de recurs reprezintă în realitate un pretext pentru a pune în discuţie judecata din apel printr-o reanalizare devolutivă a împrejurărilor cauzei.
Or, situaţia de fapt stabilită de instanţa fondului şi confirmată de instanţa de apel constituie o premisă care nu mai poate fi repusă în discuţie în cadrul controlului de legalitate exercitat pe calea recursului, iar argumentele recurentei nu relevă nicio încălcare a dispoziţiilor contractuale de natură să impună modificarea soluţiei adoptate.
Este de amintit că instanţa de apel, ca instanţă devolutivă, are plenitudine de apreciere în ceea ce priveşte probele administrate în cauză, este suverană în a aprecia asupra oportunităţii administrării probelor în proces din perspectiva utilităţii, concludentei şi pertinenţei acestora, iar instanţa de recurs nu poate să procedeze la reinterpretarea probelor dispuse.
Din expunerea argumentelor evocate de recurenta-reclamantă rezultă cu evidenţă că s-au readus în discuţie chestiuni de fond care depăşesc sfera de analiză a motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 1 - 9 C. proc. civ.
Schimbarea situaţiei de fapt stabilită în cauză nu se poate produce în recurs, ceea ce tinde să obţină recurenta-reclamantă atunci când aduce în discuţie reaprecierea probelor reţinută de instanţele de fond (relevenţa rapoartelor de expertiză întocmite de expertul F.L., respectiv de expertul N.C.), motiv pentru care, se impune respingerea de plano a criticilor de netemeinicie, care nu satisfac exigenţele impuse de art. 304 C. proc. civ., reaprecierea probelor nemaifiind posibilă în această etapă procesuală odată cu abrogarea pct. 11 al art. 304 C. proc. civ. prin O.U.G. nr. 138/2000 şi ale art. 304 pct. 10 C. proc. civ. prin dispoziţiile Legii nr. 219/2005.
În cuprinsul cererii de recurs deduse judecăţii, recurenta aduce în discuţie inclusiv nemulţumirea sa cu privire la considerentele sentinţei apelate, ori astfel de susţineri nu pot forma obiectul recursului, reclamanta fiind ţinută să formuleze critici la adresa deciziei din apel, ceea ce presupune indicarea punctuală de către aceasta a motivelor de nelegalitate, prin raportare la soluţia pronunţată în apel şi la argumentele folosite de instanţa de control judiciar în fundamentarea acesteia.
Totodată, simpla nemulţumire a recurentei-reclamante cu privire la soluţia pronunţată, la argumentele care au format convingerea instanţei, neînsuşirea de către instanţa de control judiciar a apărărilor formulate de către reclamantă sunt aspecte care nu pot fi asimilate unei nemotivări şi nici nu justifică invocarea motivelor de recurs bazate pe aplicarea greşită a unor dispoziţii contractuale ori aplicarea greşită a legii.
Susţinerea recurentei potrivit căreia instanţa de apel a încălcat obligaţiile impuse de art. 129 alin. (5) C. proc. civ., care consacră principiul rolului activ al judecătorului, constituie numai opinia sa personală în înţelegerea acestei reglementări, care nu şi-a propus să transforme pe judecător în apărătorul uneia sau alteia dintre părţi.
Este ştiut că rolul activ al judecătorului, de a stărui prin toate mijloacele la stabilirea situaţiei de fapt este limitat asupra celor ce formează obiectul pricinii supuse judecăţii, instanţa neputând iniţia cereri pe seama părţilor în litigiu, fiind obligată să judece acţiunea cu care a fost învestită, astfel cum aceasta a fost formulată.
Procesul civil este în primul rând un proces al intereselor private, în care părţile au obligaţia să-şi probeze susţinerile, în condiţiile, în ordinea şi la termenele stabilite de lege sau judecător, rolul activ al judecătorului, de a veghea la prevenirea oricărei greşeli în aflarea adevărului fiind circumscris respectării drepturilor procesuale ale părţilor şi a principiilor care guvernează procesul civil.
Potrivit dispoziţiilor art. 129 alin. (51) C. proc. civ. părţile nu pot invoca în căile de atac omisiunea instanţei de a ordona din oficiu probe pe care ele nu le-au propus şi administrat în condiţiile legii.
Acest principiu al rolului activ al judecătorului, consacrat prin dispoziţiile procedurale menţionate nu poate suprima sau înlocui principiul disponibilităţii care presupune inclusiv obligaţia pentru parte de a-şi proba susţinerile.
Prin urmare, în căile de atac, o hotărâre judecătorească nu poate să fie casată de instanţa de control judiciar pentru lipsa de rol activ, art. 129 alin. (51) C. proc. civ. interzicând chiar şi invocarea de către părţi a omisiunii instanţei de a ordona probe pe care ele nu le-au cerut.
Este o sarcină excesivă a impune judecătorului să aibă un rol activ mai accentuat în administrarea probatoriului decât însăşi partea care doreşte realizarea unui drept sau apărarea sa.
Totodată, nu se poate pretinde o încălcare a principiului contradictorialităţii sau o nerespectare a dreptului la apărare, în condiţiile în care, reclamanta, deşi legal citată pentru termenul din 9 octombrie 2014, termen la care s-a dispus cu prioritate recalificarea căii de atac, în respectarea principiului legalităţii căilor de atac, şi s-a acordat cuvântul asupra apelului, aceasta nu s-a prezentat la termen şi nici nu a solicitat amânarea judecării cauzei pentru motive temeinice, înţelegând să trimită la dosar concluzii scrise "cu privire la natura litigiului şi calea legală de atac".
Legalitatea căilor de atac este un principiu a cărui respectare este impusă şi de exigenţele art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, concretizând una dintre garanţiile unui proces echitabil.
Reglementarea condiţiilor şi a procedurii de exercitare a căilor de atac reprezintă prerogativa exclusivă a legiuitorului, în conformitate cu art. 126 din Constituţie şi nu încalcă drepturile reglementate ale justiţiabililor.
Nu poate fi primită susţinerea conform căreia recurenta nu ar fi putut să anticipeze recalificarea căii de atac dispusă la termenul la care s-a judecat pricina, ştiut fiind că nimeni nu se poate prevala de necunoaşterea legii (nemo censetur ignorare legem).
Fără a reitera considerentele expuse, se constată că niciuna dintre cele două ipoteze ale art. 304 pct. 9 C. proc. civ. (hotărârea recurată este lipsită de temei legal sau hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii) nu a fost demonstrată.
Pentru raţiunile înfăţişate, constatând că nu se confirmă motivele de nelegalitate instituite de pct. 7, 8 şi 9 ale art. 304 C. proc. civ. invocate de recurenta-reclamantă, în raport de argumentele evocate şi cu aplicarea prevederilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta SC A. SRL Bacău împotriva Deciziei nr. 104/2014 din 9 octombrie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, menţinând decizia instanţei de apel, ca fiind legală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta SC A. SRL Bacău împotriva Deciziei nr. 104/2014 din 9 octombrie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 februarie 2015.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1734/2015. Civil | ICCJ. Decizia nr. 289/2015. Civil. Nulitate act juridic. Recurs → |
|---|
