ICCJ. Decizia nr. 679/2015. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ȘI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 679/2015
Dosar nr. 26978/3/2013
Şedinţa camerei de consiliu din 11 martie 2015
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la data de 02 august 2013 sub nr. 26978/3/2013, pe rolul Trihimaluhii Bucureşti, secţia a IIl-a civilă, reclamanta C. (M.) O.D.I. a solicitat, în temeiul dispoziţiilor O.U.G. nr. 81/2007, Legii nr. 10/2001, Legii nr. 247/2005, în contradictoriu cu Statul Român, prin M.F.P., obligarea pârâtului la plata sumei de 442.882,85 lei, reprezentând diferenţa până la echivalentul creanţei garantate asupra statului în cuantum de 883.191,85 lei, conferită de Decizia nr. 7689 din 29 ianuarie 2010 emisă de C.C.S.D. şi Decizia Titlu de Conversie nr. 698 din 07 iunie 2010, respectiv nr. 135 din 20 august 2010.
Prin sentinţa nr. 399 din 24 martie 2014, Tribunalul Bucureşti, secţia a IlI-a civilă, a respins acţiunea, ca neîntemeiată.
Prin Decizia nr. 441/A din 20 octombrie 2014 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamantă împotriva sentinţei mai sus menţionate.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs întemeiat pe dispoziţiile ort. 488 pct. 8 N.C.P.C. reclamanta C. (M.) O.D.I., arătând că instanţa de apel a interpretat şi aplicat greşit dispoziţiile art. 1357 C. civ. precum şi dispoziţiile art. 1 din Primul Protocol adiţionai la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
În acest sens, recurenta-recl amantă arată că în mod greşit instanţa de apel a apreciat că odată cu exprimarea opţiunii de transformare a titlului de despăgubire în acţiuni listate de F.P. a pierdut caracterul cert al creanţei sale împotriva statului care a dobândit un caracter aleatoriu.
Respectând principiul disponibilităţii, instanţa de fond avea obligaţia să cerceteze pretenţiiie reclamantei din perspectiva dispoziţiilor de drept indicate, respectiv, să verifice dacă există o faptă ilicită chiar şi sub forma culpei, un prejudiciu şi o legătură de cauzalitate între cele două elemente, analiză care în cauză nu s-a făcut.
Recurenta-reci amantă nu a făcut rndo opţiune personală cu privire la natura şi forma despăgubirilor, întrucât dispoziţiile Legii nr. 247/2005 de ia data emiterii titlurilor de conversie erau imperative, iar legea oferea o singură posibilitate de stabilire a despăgubirii, şi anume, cea sub forma acţiunilor la F.P.
Caracterul aleatoriu de care face vorbire instanţa de apel este specific raporturilor contractuale sinalagmatice în care părţile îşi asumă riscul unei pierderi şi speră în beneficiul pe care îl poate aduce câştigul, iar elementul de incertitudine depinde de un aspect exterior ambelor părţi şi pe care niciuna dintre acestea nu-l poate controla.
În speţă, este vorba de un raport unilateral prin care statul despăgubeşte fostul proprietar pentru încălcarea dreptului de proprietate, tară ca beneficiara! să îşi asume noi obligaţii faţă de acesta şi ca atare fără să poată fi obligat la acceptarea unor riscuri cu privire la caracterul cert al creanţei sale garantate prin legea organică şi Constituţie.
Chiar în ipoteza mtervenlrii unui risc, acesta mi poate fi calificat ca legal câtă vreme este controlat sau depinde de acţiunea/inacţiunea unuia dintre jucători.
Or, concluziile raportului de expertiză arată limpede că statul nu doar că a ştiut că valoarea nominală a acţiunilor nu are nicio şansă să se regăsească în poziţia de tranzacţionare, ci prin comportamentul său a determinat valoarea acţiunilor pe piaţă.
Înalta Curte, înregistrând dosarul ca recurs, a procedat, la data de 11 februarie 2015, la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, prin raportul întocmit constatându-se că decizia obiect al prezentei căi de atac nu face parte din categoria hotărârilor judecătoreşti susceptibile de a fi atacate cu recurs.
Completul de filtru C3, constatând că raportul întruneşte condiţiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ., a dispus, prin rezoluţia din aceeaşi dată, comunicarea raportului părţilor, pentru ca acestea să depună puncte de vedere conform dispoziţiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.
Prin rezoluţia din 9 martie 2015 s-a acordat termen pentru judecarea recursului Ia data de 11 martie 2015, în temeiul art. 493 alin. (5) C. proc. civ., tară citarea părţilor.
Analizând cauza, înalta Curte constată următoarele:
Litigiul are ca obiect Legea nr. 10/2001, cererea de chemare în judecată fiind întemeiată pe dispoziţiile O.U.G. nr. 81/2007, Legea nr, 10/2001 şi Legea nr. 247/2005.
Cererea de chemare în judecată a fost formulată la data de 02 august 2013, în cauză fiind aplicabile dispoziţiile N.C.P.C. intrat în vigoare la 15 februarie 2013.
Potrivit art. 7 alin. (1) din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. „Dacă prin prezenta lege nu se prevede altfel, ori de câte ori printr-o lege specială se prevede că hotărârea judecătorească de primă instanţă este definitivă, de la data intrării în vigoare a C. proc. civ., aceasta va fi supusă numai apelului la instanţa ierarhic superioară", iar potrivit alin. (2) al aceluiaşi articol „Dispoziţiile alin. (1) se aplică şi în cazul în care printr-o lege specială se prevede că hotărârea judecătorească de primă instanţă este supusă recursului sau că poate fi atacată cu recurs ori, după caz, legea specială foloseşte o altă expresie similară".
Aceste dispoziţii se coroborează cu cele ale art. art. 634 alin. (1) pct. 4 N.C.P.C., potrivit cu care sunt hotărâri definitive, hotărârile date în apel, fără drept de recurs, precum şi cele neatacate cu recurs.
Rezultă că deciziile definitive nu pot fi supuse nici apelului şi nici recursului şi ca aîare, are caracter inadmisibil calea de atac exercitată de reclamantă împotriva deciziei din apel.
În speţă, Decizia nr. 441/A din 20 octombrie 2014 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, este o decizie definitivă în sensul dispoziţiilor legale anterior citate, sens în care recursul declarat împotriva sa este inadmisibil, nefiînd prevăzut de lege.
Prin raportare la criteriul valoric al pretenţiilor deduse judecăţii, nici din această perspectivă calea de atac nu este admisibilă întrucât reclamanta a solicitat obligarea pârâtului la plata sumei de 442.882,85 lei, iar potrivit dispoziţiilor art. 18 alin. (2) din Legea nr. 2/2013 „în procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi şi până la data de 31 decembrie 2015 nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cererile prevăzute la art, 94 pct. 1 lit. a)-i) din Legea nr. 1341/2010 privind C. proc. civ., republicată,. precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 lei inclusiv."
Prin urmare, In raport de conţinutul acestor dispoziţii legale şi de valoarea obiectului litigiului, de sub 1.000.000 lei, (suma indicată de reclamantă prin cererea de chemare în judecată fiind de 442.882,85 lei) se apreciază că recursul declarat este inadmisibil, hotărârea pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti fiind una definitivă în sensul dispoziţiilor art. 634 alin. (1) pct. 4 N.C.P.C., nesusceptibilă de a fi atacată pe calea recursului.
Faţă de cele arătate, criticile deduse judecăţii prin intermediul motivelor de recurs nu se mai impun a fi analizate, pentru considerentele menţionate, Înalta Curte urmând să respingă, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamanta C. (M.) O.D.I. împotriva Deciziei nr. 441/A din 20 octombrie 2014 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamanta C. (M.) O.D.I., domiciliată în Bucureşti, sector 2, cu domiciliul ales la Cabinet de Avocat R.D., cu sediul în Bucureşti, sector 2, împotriva Deciziei nr. 441/A din 20 octombrie 2014 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentm cauze cu minori şi de familie, în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, prin M.F.P., cu sediul în Bucureşti, sector 5.
Fără cale de atac.
Pronunţată în şedinţă publică azi, 11 martie 2015.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1912/2015. Civil | ICCJ. Decizia nr. 810/2015. Civil → |
|---|
