ICCJ. Decizia nr. 632/2015. Civil. Revendicare imobiliară. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 632/2015
Dosar nr. 1050/121/2013
Şedinţa publică din 4 martie 2015
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 1989 din 17 octombrie 2013 pronunţată de Tribunalul Galaţi, secţia I civilă, a fost respinsă excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamanţilor şi excepţia lipsei de interes invocată de pârâte, ca neîntemeiate.
A respins ca neîntemeiată acţiunea formulată de reclamanta Asociaţia Generală a Învăţătorilor din Judeţul G. şi Asociaţia de Întrajutorare Umanitară şi Profesională a Personalului din Învăţământ G., în contradictoriu cu pârâţii Sindicatul Învăţământului Preuniversitar G. şi Casa Corpului Didactic G.
Au fost obligate reclamantele să plătească pârâtului Sindicatul Învăţământului Preuniversitar G. suma de 2000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această hotărâre prima instanţă a reţinut, în esenţă, următoarele:
Acţiunea în revendicare este definitivă ca fiind acţiunea reală petitorie prin care proprietarul neposesor revendică bunul său de la posesorul neproprietar, finalitatea urmărită fiind stabilirea dreptului de proprietate al reclamantului, cu efectul direct şi accesoriu al obţinerii posesiei. Aşadar, de esenţa acestei acţiuni este existenţa unui posesor neproprietar şi a unui proprietar neposesor.
În cauză, reclamantele nu au dovedit, deşi în conformitate cu dispoziţiile art. 129 alin. (1) teza finală C. proc. civ. le revenea această sarcină, că sunt titularele dreptului de proprietate asupra imobilelor revendicate, actele anexate, neputând justifica o astfel de cerere.
Astfel, procesele-verbale încheiate de Banca Corpului Didactic C., copia registrului de procese-verbale, copia convenţiei încheiate între Asociaţia Învăţătorilor C. şi Banca Corpului Didactic G. pentru ridicarea construcţiei Casa Învăţătorului nu fac proba dreptului de proprietate al reclamantelor asupra terenului şi a construcţiei.
Sub un alt aspect, din actele dosarului nu reiese legătura dintre reclamante şi vechile instituţii pe care pretind că le continuă, nu există probe referitoare la preluarea activului vechii asociaţii, afirmaţiile reclamantelor în acest sens, fiind lipsite de suport probator.
În consecinţă, constatând că reclamantele nu au făcut dovada dreptului de proprietate asupra terenului şi a construcţiei revendicate, instanţa a apreciat că cererea lor este neîntemeiată şi a fost respinsă ca atare, iar nu pentru lipsa calităţii procesuale active, această excepţie fiind respinsă, la fel ca şi excepţia lipsei de interes, invocată de pârâta Casa Corpului Didactic G.
În baza art. 274 C. proc. civ. au fost obligate reclamantele la plata către pârâtul Sindicatul Învăţământului Preuniversitar G. a sumei de 2000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, onorariu avocat.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel reclamantele Asociaţia Generală a Învăţătorilor din Judeţul G. şi Asociaţia de Întrajutorare Umanitară şi Profesională a Personalului din învăţământ G.:
Apreciază că hotărârea primei instanţe este lovită de nulitatea absolută motivat de faptul că potrivit art. 261 alin. (1) pct. 5 hotărârea nu cuprinde motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei, precum şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor.
În speţă, cele două reclamante au depus nenumărate dovezi scrise arătate şi discutate prin cererile depuse la dosar şi prin ataşarea actelor respective.
O analiză substanţială asupra tuturor actelor care să formeze convingerea că cele două reclamante sunt de fapt şi de drept proprietarele imobilului revendicat au fost arătate, discutate şi analizate pe 9 pagini în concluziile scrise pe fond.
Nu se regăseşte în motivarea instanţei în cele trei fraze succinte şi lapidare, măcar o frază prin care să analizeze vreunul din actele respective, care să ne convingă că într-adevăr acţiunea formulată este neîntemeiată.
Succinta motivare fără a face o analiză pro şi contra a tuturor înscrisurilor depuse la dosar, concluzionează că instanţa nu a luat cunoştinţă de aceste acte şi de conţinutul lor şi că hotărârea este nelegală sub aspectul nemotivării ei.
În baza acestui motiv solicită admitere apelului, casarea hotărârii şi trimiterea spre rejudecare la prima instanţă, considerând că instanţa de apel nu se poate substitui asupra analizei şi cercetării fondului primei instanţe.
Pe fondul cauzei, solicită să se constate că, Asociaţia Învăţătorilor din judeţul G. cu personalitate juridică este membra a Asociaţia Generală a Învăţătorilor din România – continuatoarea a Asociaţiei Generale a Învăţătorilor din România cu statut autentificat de Tribunalul Ilfov prin sentinţa nr. 39 din 30 iunie 1927.
Această asociaţie a fost reactivată prin hotărârea Congresului naţional al învăţătorilor/instituitorilor din România şi de peste hotare – prin Congresul de la Arad din 29 octombrie 2006, la care Asociaţia din Galaţi a aderat în anul 2007.
Asociaţia Generală este luată în evidenţă de Ministerul Educaţiei Naţionale şi între cele două s-a încheiat un Protocol de colaborare prin care i se recunoaşte rolul consultativ de pe lângă minister a Asociaţiei Generale a Învăţătorilor din România în proiectarea, fundamentarea şi aplicarea strategiilor naţionale în domeniul educaţiei în conformitate cu art. 144 alin. (1) din Legea nr. 1/2011.
În ceea ce priveşte ridicarea construcţiei, cât şi modalitatea intrării terenului în patrimoniul Asociaţiei Învăţătorilor din prezenta cauză, arată că există documente care se află la dosarul cauzei, respectiv din actul de donaţie înregistrat din 17 februarie 1937 la Tribunalul judeţului Covurlui pentru Asociaţie din partea primăriei municipiului G. se donează 1368 mp teren situat în Galaţi, str. E.R. (astăzi str. G. nr. 35) pentru ridicarea unui cămin şcoală în folosul cadrelor didactice din municipiul Galaţi şi întreg judeţul Covurlui cu condiţia ca în termen de 3 ani, până la 31 iulie 1939 să se construiască clădirea amintită.
Cum Asociaţia Învăţătorilor nu avea mijloace materiale îndestulătoare pentru ridicarea construcţiei, între aceasta şi „Banca Corpului Didactic” din G. (fostul CAR al cadrelor didactice - astăzi Asociaţia de Întrajutorare Umanitară şi Profesională din Învăţământ G.) au convenit în Adunarea generală din 7 martie 1937 să construiască împreună „în indiviziune o clădire pe terenul proprietatea Asociaţia învăţătorilor – Secţia C.”, conform actului de donaţie încheiat.
Clădirea a fost ridicată aşa cum s-a prevăzut prin actul de donaţie şi convenţia încheiată de asociaţie şi banca, şi este înscris acest moment în procesul verbal din 16 aprilie 1939 - întocmit în cadrul Adunării Generale a Băncii – Corpului Didactic C.
Clădirea de la ridicare a fost ocupată de cei doi proprietari, iar după instaurarea regimului comunist au funcţionat în perimetrul acesteia, instituţia de învăţământ, respectiv Inspectoratul Şcolar, CAR-ul, Sindicatul Cadrelor Didactice şi Casa Corpului Didactice.
2b) În ceea ce priveşte reclamanta AIUPPPI Galaţi (denumirea actuală a fostei bănci a învăţătorilor) datează din anul 1927 şi apare în publicaţia Căminul Şcolii emisă de Asociaţia învăţătorilor din fostul judeţ C.
În procesul verbal al Adunării Generale a Asociaţiilor din anul 1936 este menţionată propunerea „să sprijine financiar construirea unui sediu al băncii, dar cu sprijinul învăţătorilor – membri ai băncii”.
Din procesul verbal încheiat la 16 aprilie 1939 şi procesul verbal din 7 martie 1937 – rezultă că între cele două reclamante s-a încheiat o convenţie în ceea ce priveşte construirea unui cămin necesar celor două în vederea desfăşurării activităţii, convenţie în ceea ce priveşte construirea unui cămin necesar celor două în vederea desfăşurării activităţii.
Din procesul verbal al Băncii Învăţătorilor din 21 aprilie 1940 – rezulta că Adunarea Generală a Membrilor acesteia s-a desfăşurat în noul local – conform convocării afişată la sediul băncii (publicată în gazeta locală „E. din 16 martie a.c.”).
În perioada 1941-1960 din procesele-verbale ale Băncii Învăţătorilor rezulta ca sediul acesteia se afla în noua clădire.
Din procesul verbal încheiat la 1 mai 1943 al Adunării Generale a Asociaţilor Băncii, rezulta că administrarea Casei Învăţătorilor se face în comun cu aceasta – ambele fiind coproprietare.
Procesul verbal din 5 februarie 1950 al Băncii Învăţătorilor – surprinde transformărilor sociale suferite în Republica Populară Româna, cât şi situaţia financiară a acesteia. Cu acea ocazie Adunarea Generală a Asociaţilor a solicitat „trecerea Băncii Învăţătorilor asupra CAR” (text 10) cu un bilanţ contabil de 1.961.295 RON.
Procesele verbale amintite se regăsesc în „Registrul de procese-verbale” – aflat astăzi în posesia reclamantei AIUPPI, înregistrat şi parafat cu sigiliul Judecătoriei 1 Galaţi – din 3 martie 1937 – care certifica „actul de naştere” al Băncii Corpului Didactic.
Prin încheierea din 19 iulie 1995 a Judecătoriei Galaţi, Dosar nr. 36/PJ/1995 al aceleiaşi instanţe s-a luat act de modificarea Asociaţiei CAR Învăţământ Galaţi în Asociaţia de Întrajutorare Umanitară şi Profesională a Personalului din Învăţământ G.
AIUPPI sub diferite denumiri şi-a continuat activitatea din 1927 şi până în prezent în calitate de bancă a corpului didactic.
În ceea ce priveşte Asociaţia Învăţătorilor din judeţul C. aceasta a funcţionat până în 1945, când Asociaţia Generală a Învăţătorilor din România şi-a suspendat activitatea datorită modificărilor politice, economice şi culturale ale României de la acel moment.
Niciodată nu s-a făcut un transfer al patrimoniului acesteia către alte asociaţii, transfer care era hotărât de Adunarea Generală a tuturor asociaţiilor, care nu a mai putut avea loc datorită frământărilor politice din vremea respectivă.
Această asociaţie nu poate fi asimilată breslelor meşteşugăreşti şi nici corporaţiilor, care aveau un profund caracter muncitoresc şi de organizare a acestora conform Legii nr. 52/1945, art. 52.
Susţinerea pârâtului Sindicatul Preuniversitar G., că Asociaţia Învăţătorilor s-ar fi transformat în Sindicat nu poate fi luată în considerare, motivat de faptul că nu se poate dovedi că aceasta ar fi afiliat vreodată la Sindicat (prin afiliere nu-şi pierde caracterul de entitate juridică distinctă), iar pe deasupra nimeni nu poate decide în numele Asociaţiei Învăţătorilor – transformarea sa în Uniunea Sindicatelor din Învăţământ G., cum de altfel nu se putea decide cu privire la patrimoniul asociat, fără a exista o manifestare de voinţă a membrilor asociaţiei în acest sens.
Din toate actele depuse de pârât la dosarul cauzei, nu rezultă că după suspendarea activităţii Asociaţiei Generale a Învăţătorilor între cele două părţi ar fi existat o relaţie de transmitere a proprietăţii imobilului, acesta rămânând în continuare doar în proprietatea CAR Învăţământ (care a dovedit transformarea sa din Banca Populară a Învăţătorilor din judeţul C.).
Important este faptul că imobilul asupra căreia se poartă litigiul din prezenta cauză, face parte din patrimoniul Asociaţiei Generale a Învăţătorilor din România, care este constituit din casele învăţătorilor din judeţele ţării, casele de odihnă şi bibliotecile, constituit prin donaţii ale tuturor cadrelor didactice din ţară identificate şi la nivelul judeţelor.
Nu rezultă de nicăieri că s-ar fi primit bani de la instituţiile statului sau din alte domenii de activitate pentru ridicarea acestora.
Apărările formulate de pârâtul Sindicatul Preuniversitar Galaţi, care pretinde că ar fi preluat patrimoniul atât al Asociaţiei Învăţătorilor din judeţul C., cât şi patrimoniul Băncii Corpului Didactic C., solicită să le respingă pentru că nu au fost dovedite.
Sindicatele din învăţământ s-au înfiinţat în anul 1948 şi au făcut parte conform organizării din Uniunea Generală a Sindicatelor din România înfiinţată în 13 – 15 august 1906.
Spre deosebire de Asociaţia Generală a Învăţătorilor din România care avea ca scop răspândirea culturii şi dezvoltarea învăţământului din întreaga Românie, UGSR avea ca scop apărarea drepturilor rezultate din munca ale breslelor, categoriilor de meseriaşi la nivelul întregii ţări, ambele asociaţii desfăşurându-şi activitatea în paralel în domeniile respective.
Nu rezultă din nici un act depus de fostul sindicat ce funcţiona înainte de anul 1990 şi după 1990 în noua organizare, ca imobil în litigiu ar fi fost transferat conform dispoziţiilor legale în materie, către Sindicat.
Ca răspuns la cele susţinute de către sindicat sunt chiar documentele depuse de aceştia în apărare la dosarul cauzei (s-a precizat în instanţă că imobilul nu a fost înregistrat în patrimoniul UGSR-ului).
Imobilul nu a fost niciodată înregistrat în vreo evidenţă imobiliară, transcriere imobiliară, într-o evidenţă financiară care să ateste proprietatea sindicatului asupra imobilului.
Depune la dosar o declaraţie privind impozitul pe clădire, deşi din 1947 pentru această clădire nu s-a mai plătit impozit (perioada 1945 – 1947), plăteşte impozit fosta Bancă a Casei Corpului Didactic aşa cum rezulta din adeverinţa din 31 mai 1973 emisă de Consiliul Popular al municipiului Galaţi.
De asemenea pretind ca fiind un act de proprietate sentinţa civilă nr. 2472 din 4 iunie 1973 a Judecătoriei Galaţi, unde Sindicatul s-a judecat în contradictoriu cu Consiliul Popular al municipiului G. şi IJGCL G., care nu aveau nicio calitate în a dispune asupra imobilului respectiv, pentru că nu au dovedit nici un transfer al proprietăţii de la cele două instituţii către Sindicat, astfel încât reclamantelor din prezenta cauză, hotărârea nu le este opozabilă, pentru că nu prin acţiune în constatare Sindicatul putea deveni proprietar, având la îndemână acţiunea în realizare, respectiv revendicarea.
Faptul că hotărârea pronunţată în anul 1973 de Judecătoria Galaţi nu şi-a produs nici un efect asupra dorinţei Sindicatului de a deveni proprietar pe imobilul în litigiu, îl constituie şi contractul de închiriere înregistrat din 17 februarie 1975, încheiat între Consiliul Popular Galaţi şi Sindicat, prin care acesta din urmă închiriază din clădire suprafaţa de 346 mp, contract cu o valabilitate de 4 ani, perioada 01 ianuarie 1975 – 01 ianuarie 1979.
Cert este că din toate documentele de gestiune, de evidenţă a birourilor şi a tuturor bunurilor mobile din clădire deţinute de Sindicat, acesta nu poate dovedi că este proprietarul clădirii pe care o ocupa în parte.
De altfel, Sindicatul Preuniversitar are ca membri o mică parte din cadrele didactice ce funcţionează la nivelul oraşului Galaţi, cât şi a judeţului Galaţi.
Prin actul de constituire al Asociaţiei Învăţătorilor din judeţul C. şi a municipiului G., cât şi prin hotărârea dată în vederea ridicării Căminului Şcolii, scopul a fost ca acest locaş de învăţământ şi cultură să profite tuturor cadrelor didactice din judeţ şi din oraşul Galaţi şi nu numai unei părţi a unor favorizaţi ce deţin prin forţă clădirea ridicată în perioada interbelică.
Prin încheierea de şedinţă din 30 aprilie 2013 a Curţii de Apel Galaţi s-a dispus scoaterea cauzei de pe rol şi înaintarea dosarului spre competentă soluţionare Curţii de Apel Suceava ca urmare a admiterii cererii de strămutare formulată de intimatul Sindicatul Învăţământului Preuniversitar G. (încheierea de şedinţă din data de 10 aprilie 2014, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie Bucureşti).
Prin decizia civilă nr. 358 din 5 iunie 2014, Curtea de Apel Suceava, secţia I civilă, a respins ca nefondat apelul formulat de reclamantele Asociaţia Generală a Învăţătorilor din Judeţul G. şi Asociaţia de Întrajutorare Umanitară şi Profesională a Personalului din Învăţământ G. împotriva sentinţei civile nr. 1989 din 17 octombrie 2013 pronunţată de Tribunalul Galaţi.
Pentru a decide astfel, instanţa de apel a reţinut următoarele:
Un prim motiv de apel vizează nemotivarea hotărârii de către prima instanţă. Potrivit art. 261 pct. 5 C. proc. civ. hotărârea judecătorească trebuie să cuprindă motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei, cum şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor. Curtea a constatat, din examinarea considerentelor sentinţei apelate, că prima instanţă a indicat punctual, concis, de ce consideră că reclamantele nu au făcut dovada că sunt proprietarele imobilelor revendicate, că reclamantele nu sunt continuatoarele juridice ale vechilor instituţii proprietare ale imobilelor, cu analiza probelor ce susţin punctul său de vedere, respectiv a înscrisurilor depuse de reclamante, care în opinia instanţei nu fac dovada dreptului de proprietate, astfel încât acest motiv de apel nu este dat în cauză.
Pe fondul cauzei, Curtea a apreciat, ca şi prima instanţă, că nu s-a făcut dovada faptului că reclamantele sunt continuatoarele juridice ale Băncii Corpului Didactic din municipiul G. şi judeţul C. şi respectiv ale Asociaţiei Generale a Învăţătorilor Secţia C., proprietarele iniţiale ale imobilelor revendicate, şi nici că aceste bunuri au intrat în proprietatea lor într-un mod prevăzut de lege.
Printr-un contract de donaţie autentificat din 17 februarie 1937 Asociaţia Generală a Învăţătorilor Secţia C. a primit de la municipiul Galaţi suprafaţa de 1368 mp teren, situat în Galaţi, str. E.R., cu scopul şi sub condiţia ca în trei ani, adică până la data de 31 iulie 1937, să se construiască pe acest teren un cămin necesar Asociaţiei Generale a Învăţătorilor Secţia C. Prin convenţia din 07 martie 1937 încheiată între Banca Corpului Didactic din municipiul G. şi judeţul C. şi Asociaţia Generală a Învăţătorilor Secţia C., s-a decis construirea în indiviziune a unei clădiri pe terenul proprietate a Asociaţiei Generale a Învăţătorilor situat în Galaţi str. C.V., construcţie ce va purta denumirea „Casa Învăţătorilor din G.”. În prezent clădirea construită se numeşte „Casa Corpului Didactic G.”, este situată în str. G. nr. 35 în municipiul Galaţi, şi conform inventarului bunurilor care alcătuiesc domeniul public al statului se află în domeniul public al statului în temeiul unui act de donaţie din 03 iulie 2003 şi în administrarea Inspectoratului Şcolar Judeţean G. Prin sentinţa civilă nr. 2472 din 4 iunie 1973 a Judecătoriei Galaţi s-a constatat că acest imobil (construcţie plus teren) este proprietatea Sindicatului Învăţământ din municipiul Galaţi. Această sentinţă este pronunţată în contradictoriu cu Comitetul Executiv al Consiliului Popular al municipiului Galaţi şi Întreprinderea judeţeană de gospodărire locativă şi comunală Galaţi şi face dovada că la acea dată imobilele nu mai erau în posesia Băncii Corpului Didactic din municipiul G. şi judeţul C. şi a Asociaţiei Generală a Învăţătorilor Secţia C.
Reclamanta Asociaţia Generală a Învăţătorilor din judeţul G. s-a înfiinţat la data de 16 aprilie 2010, primind personalitate juridică la data de 28 mai 2010, conform încheierii din 28 mai 2010 a Judecătoriei Galaţi. În lipsa unei dovezi a faptului că aceasta este continuatoarea juridică a fostei Asociaţii Generale a Învăţătorilor Secţia C., a unei dispoziţii legale în acest sens, reclamanta nu poate pretinde ca de la data înfiinţării sale să preia patrimoniul unei alte asociaţii profesionale. Simplul fapt că reclamanta este tot o asociaţie profesională a învăţătorilor din municipiul Galaţi dar înfiinţată în anul 2010, nu constituie un argument că este continuatoarea juridică a fostei asociaţii profesionale, existente în anul 1937. Nu este suficient nici ca reclamanta să se declare continuatoarea juridică a fostei asociaţii profesionale prin statutul său, transmiterea patrimoniului unei persoane juridice făcându-se doar prin una modalităţile prevăzute de lege, neindicată de reclamanta care pretinde acest lucru.
În ceea ce o priveşte pe reclamanta Asociaţia de Întrajutorare Umanitară şi Profesională a Personalului din Învăţământ G., faptul că aceasta nu este continuatoarea juridică a Băncii Corpului Didactic din municipiul G., s-a reţinut cu putere de lucru judecat atât prin sentinţa nr. 13763 din 30 decembrie 1992 a Judecătoriei Galaţi, cât şi prin sentinţa nr. 4454 din 4 mai 2011 a Judecătoriei Galaţi.
Curtea a mai reţinut şi faptul că autoritatea de lucru judecat cunoaşte două manifestări procesuale – respectiv aceea de excepţie procesuală (conform art. 1201 C. civ. şi art. 166 C. proc. civ.) şi aceea de prezumţie, mijloc de probă de natură să demonstreze ceva în legătură cu raporturile juridice dintre părţi [conform art. 1200 pct. 4, art. 1202 alin. (2) vechiul C. civ., forma în vigoare în prezent].
Dacă în manifestarea sa de excepţie procesuală (care corespunde unui efect negativ, extinctiv, de natură să oprească a doua judecată), autoritatea de lucru judecat presupune tripla identitate de obiect, părţi, cauză, nu tot astfel se întâmplă atunci când acest efect important al hotărârii se manifestă pozitiv, respectiv demonstrând modalitatea în care au fost dezlegate anterior anumite aspecte litigioase în raporturile dintre părţi, fără posibilitatea de a se statua diferit.
Altfel spus, efectul pozitiv al lucrului judecat se impune într-un al doilea proces care are legătură cu chestiunea litigioasă dezlegată anterior, fără posibilitatea de a mai fi contrazis.
Această reglementare a autorităţii de lucru judecat în forma prezumţiei vine să asigure, din nevoia de ordine şi stabilitate juridică, evitarea contrazicerilor între considerentele hotărârilor judecătoreşti.
Potrivit art. 1200 pct. 4 cu referire la art. 1202 alin. (2) C. civ., în relaţia dintre părţi, această prezumţie are caracter absolut, astfel încât pârâţii recurenţi nu pot invoca în această nouă acţiune stabilirea contrariului a ceea ce s-a statuat judecătoreşte anterior.
În consecinţă, atât timp cât prin hotărârile judecătoreşti menţionate s-a stabilit cu autoritate de lucru judecat că Asociaţia de Întrajutorare Umanitară şi Profesională a Personalului din Învăţământ G. nu este continuatoarea juridică a Băncii Corpului Didactic din municipiul G., în prezenta cauză nu se poate stabili contrariul, respectându-se astfel dreptul la un proces echitabil prevăzut de art. 6 alin. (1) din Convenţie.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat în mod constant că dreptul la un proces echitabil în faţa unei instanţe, garantat de art. 6 alin. (1) din Convenţie, trebuie interpretat conform părţii introductive a Convenţiei, care enunţă supremaţia dreptului drept element al patrimoniului comun al statelor contractante, iar unul dintre elementele fundamentale ale principiului preeminenţei dreptului este principiul securităţii raporturilor juridice, care presupune, printre altele, ca soluţiile definitive date de instanţele judecătoreşti să nu mai poată fi contestate (Brumărescu c. României, § 61). Curtea Europeană a Drepturilor Omului, a amintit ca pentru respectarea acestui principiu statele trebuie să depună diligenţe pentru a putea fi identificate procedurile judiciare conexe şi să interzică redeschiderea unor noi proceduri judiciare referitoare la aceeaşi problemă (mutatis mutandis, Gjonbocari şi alţii c. Albaniei § 66, citată în Amurăriţei c. României § 28).
În cauza Amurăriţei c. României (hotărârea din 23 septembrie 2008) s-a arătat că instanţele ar fi trebuit sa ţină cont de probele pe care părţile le-au administrat în procedurile anterioare în care s-a soluţionat definitiv problema unei suprafeţe de teren şi nu ar fi trebuit să mai repună în discuţie constatările jurisdicţiilor anterioare, iar neprocedând astfel s-a încălcat dreptul la un proces echitabil prevăzut de art. 6 alin. (1) din Convenţie.
În concluzie, atât timp cât reclamantele nu au făcut dovada că sunt proprietarele imobilelor revendicate, potrivit argumentelor expuse mai sus, instanţa nu trebuie să mai analizeze dacă pârâtele posesoare ale imobilelor sunt şi proprietarele acestora.
Constatând că niciunul din motivele de apel invocate de reclamante nu este întemeiat, Curtea în temeiul art. 296 C. proc. civ. a respins apelul ca nefondat.
În temeiul art. 274, art. 277 C. proc. civ. a obligat pe fiecare apelantă la plata către intimatul Sindicatul Învăţământului Preuniversitar G. a sumei de câte 1.500 RON reprezentând cheltuieli de judecată din apel, constând în onorariu avocat (în cuantum total de 3000 RON potrivit chitanţelor depuse la dosarul de apel).
Împotriva acestei din urmă hotărâri au formulat recurs reclamantele Asociaţia Învăţătorilor din Judeţul G. şi Asociaţia de Întrajutorare Umanitară şi Profesională a Personalului din Învăţământ G.
În dezvoltarea motivelor de recurs întemeiate pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurentele – reclamante au invocat următoarele critici de nelegalitate:
Prin soluţia adoptată, instanţa de apel a nesocotit dreptul de proprietate al recurentelor făcând o aplicare greşită a legii.
Contrar celor reţinute în considerentele deciziei atacate, Asociaţia Învăţătorilor din Judeţul G. a făcut dovadă că este continuatoarea fostei Asociaţii a Învăţătorilor din Municipiul G. şi fostul Judeţ C.
Sub acest aspect, Asociaţia Învăţătorilor din Judeţul C. este afiliată la Asociaţia Generală a Învăţătorilor din România, care nu a fost desfiinţată în mod expres nici prin Decretul nr. 4067/1940 şi nici prin Legea nr. 52/1945, care reglementa organizarea sindicatelor.
Au mai arătat recurentele–reclamante că Asociaţia şi-a autosuspendat activitatea în anul 1945, fiind reactivată prin Congresul de la Arad din 29 octombrie 2006, la care Asociaţia din Galaţi a aderat în anul 2007.
Că, intimatul Sindicatul Învăţătorilor nu a făcut dovada preluării imobilului în baza vreunui act normativ şi chiar au precizat că imobilul în litigiu nu a făcut parte din patrimoniul Uniunii Generale a Sindicatelor din România, împrejurare ce rezultă şi din practicaua sentinţei civile nr. 4989 din 17 octombrie 2013 a Tribunalului Galaţi.
Faptul că Asociaţia Generală a Învăţătorilor a fost reactivată şi prin filialele sale, susţin recurentele, rezultă din sentinţa civilă nr. 759 din 18 februarie 1991 a Judecătoriei Piatra Neamţ, rămasă definitivă prin decizia civilă nr. 476 din 10 mai 1991 a Tribunalului Neamţ, care reglementează situaţia juridică a imobilelor – proprietatea Asociaţiei Învăţătorilor din Judeţul N.
Au mai arătat recurentele că imobilul în litigiu nu a fost proprietatea Casei Corpului Didactic situaţie stabilită cu putere de lucru judecat prin sentinţa civilă nr. 5059 din 31 mai 2010 a Judecătoriei Galaţi, rămasă definitivă şi irevocabilă.
În ceea ce priveşte Asociaţia de Întrajutorare Umanitară şi Profesională a Personalului din Învăţământ (AIUPPI), recurentele au susţinut că în mod greşit instanţa de apel a reţinut că această asociaţie nu este continuatoarea Băncii Populare a Corpului Didactic a Judeţului C. argumentând soluţia „puterea lucrului judecat” fapt ce rezultă din sentinţa civilă nr. 13763 din 30 decembrie 1992 şi respectiv nr. 4454 din 4 mai 2011, ambele pronunţate de Judecătoria Galaţi.
Contrar instanţei de apel, prin sentinţa civilă nr. 13763 din 30 decembrie 1992 a Judecătoriei Galaţi, a fost respinsă acţiunea în constatarea dreptului de proprietate formulată de fostul CAR Învăţământ G. cu motivarea că partea în obţinerea drepturilor sale are la îndemână acţiunea în realizarea dreptului.
Prin sentinţa civilă nr. 4454 din 4 mai 2011 a Judecătoriei Galaţi, având ca obiect acţiune în rectificare carte funciară, privind intabularea dreptului de proprietate asupra terenului cu titlu juridic donaţie, în favoarea AIUPPI G., s-a admis acţiunea formulată de Sindicatul Învăţământ G., întrucât terenul conform actului de donaţie din 17 februarie 1937 înregistrat la Tribunalul Covurlui este proprietatea Asociaţiei Învăţătorilor din Judeţul C. şi nu a celui înscris în regim de carte funciară.
Recurentele – reclamante au mai arătat că în considerentele acestei sentinţe s-a reluat trunchiat din sentinţa civilă nr. 13763 din 30 decembrie 1992 că reclamanta CAR Învăţământ nu este succesoare în drepturi a Asociaţiei Învăţătorilor din Judeţul G. şi a Băncii Populare a Corpului Didactic care să justifice legitimitatea cererii sale, în realitate s-a reţinut că nu s-a făcut dovada că este succesoarea în drepturi a celor două semnatare ale Convenţiei din 7 martie 1937 şi îi recomandă formularea unei acţiuni în realizare şi nu în constatare pentru valorificarea dreptului său.
Din considerentele deciziei civile nr. 167 din 1 septembrie 2011 a Tribunalului Galaţi prin care s-a pronunţat asupra apelului formulat împotriva sentinţei civile nr. 4454 din 4 mai 2011, rezultă că AIUPPI G. nu este proprietara terenului în litigiu.
În urma recursului formulat împotriva deciziei civile nr. 167 din 1 septembrie 2011, s-a stabilit cu putere de lucru judecat că AIUPPI G. se află în posesia parţială a imobilului şi că este continuatoare a Asociaţiei CAR Învăţământ.
Din coroborarea celor rezultate din sentinţele civile amintite, cu conţinutul procesului-verbal din 5 februarie 1950, rezultă transformarea Băncii Populare a Corpului Didactic din Judeţul C., în CAR Învăţământ.
În consecinţă, reclamanta AIUPPI G. a fost în posesia parţială a imobilului întreaga perioadă, de la ridicarea construcţiei şi până în prezent, făcând dovada succesiunii în timp a dreptului de proprietate, cât şi de cofondator al Băncii Populare a Corpului Didactic G.
Faţă de cele arătate, recurentele – reclamante au solicitat admiterea recursului, modificarea în tot a deciziei atacate şi în rejudecare, admiterea acţiunii aşa cum a fost formulată.
Examinând decizia atacată prin prisma criticilor formulate ce pot fi încadrate în cazul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursurile sunt nefondate urmând a fi respinse pentru considerentele ce succed:
Prin cererea introductivă de instanţă, reclamantele – recurente au solicitat obligarea intimaţilor – pârâţi la restituirea în natură a imobilului – construcţie şi teren în suprafaţă de 1368 m.p., situat în Galaţi, str. G., nr. 35.
În motivarea acţiunii, recurentele – reclamante au arătat că Asociaţia Învăţătorilor din Judeţul G. este continuatoarea Asociaţiei Generale a Învăţătorilor din România (cu statut autentificat de Tribunalul Ilfov, prin sentinţa civilă nr. 39 din 30 iunie 1927), fiind reactivată prin hotărârea Congresului naţional al învăţătorilor/institutorilor din România şi de hotărârea de la Arad din 29 octombrie 2006, la care Asociaţia din Galaţi a aderat în anul 2007.
Recurentele – reclamante au mai arătat că Asociaţia de Întrajutorare Umanitară şi Profesională a Personalului din Învăţământ G., sub diferite denumiri şi-a continuat activitatea din anul 1927 şi până în prezent în calitate de Bancă a Corpului Didactic şi continuatoare a fostului CAR Învăţământ.
Referitor la titlurile de proprietate deţinute de părţi Asociaţia Învăţătorilor din Judeţul G. a susţinut că este continuatoarea Asociaţiei Învăţătorilor din Judeţul C., prin statutul său cât şi prin patrimoniu având în favoarea sa actul de donaţie înregistrat din 17 februarie 1937 la Tribunalul Judeţului Covurlui pentru imobilul teren situat în Galaţi, str. G., nr. 35 şi convenţia încheiată cu Banca Cadrelor Didactice din Judeţul C. din 7 martie 1937, privind ridicarea construcţiei în proprietate indiviză şi în cote egale.
Contrar susţinerilor formulate, recurenta – reclamantă Asociaţia Învăţătorilor din Judeţul G. nu a făcut dovada că aceasta este continuatoarea fostei persoane juridice Asociaţia Generală a Învăţătorilor Secţia C.
Continuarea activităţii presupune păstrarea neîntreruptă a personalităţii juridice în perioada scursă de la data deposedării abuzive de imobilele în litigiu, sau să-şi fi reluat activitatea după 22 decembrie 1989, dacă se constată prin hotărâre judecătorească că este una şi aceeaşi persoană juridică cu cea desfiinţată sau interzisă.
Din încheierea de şedinţă din data de 28 mai 2010 a Judecătoriei Galaţi pronunţată în Dosarul nr. 8282/233/2010, rezultă că Asociaţia Învăţătorilor din Judeţul G. a primit personalitate juridică la data de 18 mai 2010.
Înscrierea în actul constitutiv şi în Statutul Asociaţiei Învăţătorilor din Judeţul G. a menţiunii prin care se declară continuatoarea Asociaţiei Învăţătorilor din Judeţul G., desfiinţată în 1945, este lipsită de consecinţe juridice, continuitatea neputându-se constata decât în temeiul unei hotărâri judecătoreşti.
Este nefondată şi critica referitoare la faptul că Asociaţia de Întrajutorare Umanitară şi Profesională a Personalului din Învăţământ este continuatoarea juridică a Băncii Corpului Didactic din judeţul C. înfiinţată în anul 1927.
Prin acţiunea civilă înregistrată la data de 11 mai 1992, reclamanta Casa de Ajutor Reciproc Învăţământ G. în contradictoriu cu pârâţii Sindicatul Salariaţilor din Învăţământ, Casa Corpului Didactic G., Inspectoratul Şcolar G. şi Direcţia Financiară G. a solicitat Judecătoriei Galaţi ca prin hotărârea ce o va pronunţa să se constate că este proprietara spaţiului în care îşi are sediul din Galaţi, str. G. nr. 35, spaţiu pe care îl deţine din anul 1937, urmare a transformării Băncii Corpului Didactic în Casa de Ajutor Reciproc a Cadrelor Didactice.
S-a depus la dosarul cauzei copia convenţiei încheiată între Bancă şi Asociaţia Învăţătorilor pentru construcţia „Casei Învăţătorilor” din 7 martie 1937, din care rezultă că s-a convenit construirea în indiviziune a unei clădiri pe terenul proprietatea Asociaţiei Învăţătorilor, imobilul urmând să devină proprietatea celor două semnatare ale convenţiei cu cote indivize, urmând ca viitorul imobil să se numească „Casa Învăţătorilor din G. şi Judeţul C.”.
Prin sentinţa civilă nr. 13763 din 30 decembrie 1992 pronunţată de Judecătoria Galaţi în Dosarul nr. 6270/1992 a fost respinsă ca nefondată acţiunea.
Din considerentele sentinţei rezultă că reclamanta nu a făcut dovada că este succesoarea celor două semnatare ale convenţiei din 7 martie 1937 şi că justifică legitimitatea cererii sale.
Şi din considerentele sentinţei civile nr. 4454 din 4 mai 2011 pronunţată de Judecătoria Galaţi rezultă că pârâta Asociaţia de Întrajutorare Umanitară şi Profesională a Personalului din Învăţământ G. nu este succesoarea celor două semnatare ale Convenţiei din 7 martie 1937, adică a Băncii Corpului Didactic şi a Asociaţiei Generale a Învăţătorilor.
Cum între problema soluţionată irevocabil şi cea dedusă judecăţii există identitate în mod corect instanţa de apel a dat eficienţă efectului pozitiv al lucrului judecat.
De altfel, prin sentinţa civilă nr. 45 din 9 mai 1991 a Judecătoriei Galaţi s-a acordat personalitate juridică Asociaţiei C.A.R. G., aceasta fiind o simplă hotărâre de autorizare care nu consemnează, în conţinutul ei, că această asociaţie este continuatoarea celei fondate în 1927.
Recurentele reclamante nu au făcut nici dovada dreptului de proprietate asupra imobilului construcţie şi teren situat în Galaţi, str. G. nr. 35.
Prin actul de donaţie autentificat din 17 februarie 1937 de Tribunalul Covurlui, donatorul Municipiul Galaţi a transmis dreptul de proprietate asupra terenului în suprafaţă de 1638 m.p., situat în str. E.R. din Galaţi în favoarea Asociaţiei Generale a Învăţătorilor – secţia C. şi nu Băncii Corpului Didactic, a cărei continuatoare în drepturi este recurenta, fără a face dovezi în acest sens.
Din actul constitutiv al Asociaţiei Învăţătorilor din Judeţul G. cât şi din Statutul Asociaţiei rezultă că patrimoniul iniţial al asociaţiei este format din activul iniţial, constituit prin aportul în numerar al membrilor fondatori, în valoare de 750 RON şi nu din alte active.
Chiar dacă am accepta teza potrivit căreia recurenta – reclamantă Asociaţia Învăţătorilor din Judeţul G. este proprietara suprafeţei de 1638 m.p., teren situat în Galaţi, str. G. nr. 35, aceasta nu a făcut dovada că este continuatoarea Asociaţiei Generale a Învăţătorilor din România.
Pe de altă parte, în acţiunea în revendicare promovată după intrarea în vigoare a Legii speciale nr. 10/2001, care priveşte o anumită procedură de restituire a imobilelor, trebuie stabilit dacă reclamantele se pot prevala de un „bun” în sensul jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului care să îi facă admisibil demersul.
Or, sub acest din urmă aspect, reclamantele nu sunt titularele unui drept de proprietate actual, pe care să-l poată valorifica pe calea revendicării, întrucât nu deţine „o hotărâre definitivă şi executorie” care să le fi recunoscut calitatea de proprietari şi care, prin dispozitivul ei, să fi dispus în mod expres restituirea bunului (parag. 140, cauza Atanasiu împotriva României).
Anterior învestirii instanţei cu prezenta acţiune în revendicare, reclamantele nu au uzat de niciun demers pentru a intra în posesia bunului.
În aceleaşi condiţii, în patrimoniul acestora nu s-a născut un drept de proprietate asupra imobilului teren şi construcţii şi nici speranţa legitimă de dobândire a dreptului de proprietate.
Faţă de cele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondate recursurile formulate.
Ca părţi căzute în pretenţii potrivit art. 274 alin. (1) C. proc. civ., recurentele-reclamante vor fi obligate să plătească intimatului-pârât suma de 3.500 RON cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs, ce constau din onorariu apărător, conform chitanţelor din 10 noiembrie 2014 şi din 12 septembrie 2014 emisă de Cabinetele Asociate de Avocatură.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantele Asociaţia Generală a învăţătorilor din Judeţul G. şi Asociaţia de întrajutorare Umanitară şi Profesională a Personalului din învăţământ G. împotriva deciziei nr. 358 din 05 iunie 2014 a Curţii de Apel Suceava, secţia a I-a civilă.
Obligă pe recurentele-reclamante Asociaţia Generală a învăţătorilor din Judeţul G. şi Asociaţia de întrajutorare Umanitară şi Profesională a Personalului din învăţământ G. la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 3500 RON către intimatul-pârât Sindicatul învăţământului Preuniversitar G.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 4 martie 2015.
| ← ICCJ. Decizia nr. 631/2015. Civil | ICCJ. Decizia nr. 635/2015. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
