ICCJ. Decizia nr. 636/2015. Civil
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 636/2015
Dosar nr. 8566/99/2010*
Şedinţa publică din 10 martie 2015
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 966/2014 din 26 martie 2014 pronunţată de Tribunalul Iaşi, secţia I civilă, s-au respins excepţiile lipsei calităţii procesuale active, a lipsei de interes şi a inadmisibilităţii acţiunii.
S-a respins acţiunea civilă formulată de reclamanta Universitatea Tehnică G.A. Iaşi cu sediul în Iaşi, str. D.M., nr. 67 în contradictoriu cu pârâţii Primarul Municipiului Iaşi, O.S. dom. în Iaşi, str. C., nr. 1A, şi SC E. SRL cu sediul în Iaşi, str. H., nr. 14.
A fost obligată reclamanta să plătească pârâtei O.S. suma de 12.400 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această sentinţă, tribunalul a reţinut că, p rin decizia civilă nr. 92/2013 a Curţii de Apel Iaşi, secţia civilă, pronuntată în primul ciclu procesual - s-a admis apelul declarat de Universitatea Tehnică G.A. din Iaşi împotriva sentinţei civile nr. 2465 din 10 octombrie 2012 pronunţată de Tribunalul Iaşi, secţia I civilă, care a fost anulată.
În consecință, a fost respinsă excepţia lipsei calităţii procesuale active a Universităţii „G.A.”, Iaşi și a fost trimisă cauza la Tribunalul Iaşi, secţia I civilă, pentru rejudecare.
În primul ciclu procesual, instanţa de control judiciar a reţinut următoarea situaţie de fapt: prin cererea înregistrată la Tribunalul Iaşi la data de 05 noiembrie 2010, reclamanta Universitatea Tehnică „G.A.” din Iaşi cheamă în judecată pârâţii Primarul Municipiului Iaşi, O.S. şi SC P.C.S.C. SRL pentru a constata:
- nulitatea absolută a Dispoziţiei nr. 3927/2005 emisă de Primarul Municipiului Iaşi în baza Legii nr. 10/2001;
- nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare încheiat la 12 octombrie 2006 între O.S. şi societatea comercială pârâtă, autentificat la BNP B.A.L.;
- Primarul Municipiului Iaşi să fie obligat la emiterea unei noi dispoziţii prin care să se dispună trimiterea spre competentă soluţionare a notificării din 13 august 2001 depusă de O.S. la BEJ către reclamantă, în calitate de unitate deţinătoare a imobilului teren în suprafaţă de 476,80 mp situat în Iaşi, str. P. nr. 12 şi acordarea cheltuielilor de judecată.
În motivarea în fapt a cererii reclamanta arată, în esenţă, că imobilul restituit în natură în procedura Legii nr. 10/2001 se află în incinta campusului universitar T.V., dreptul de proprietate al reclamantei conform art. 166 din Legea nr. 84/1995 fiind intabulat în Cartea funciară prin Încheierea din anul 2002, situaţie opozabilă şi cunoscută de Primăria Municipiului Iaşi.
Reclamanta invocă încălcarea art. 25 şi art. 27 din Legea nr. 10/2001, Primarul Municipiului Iaşi nefiind competent în soluţionarea notificării formulate de O.S. Ulterior restituirii în natură a imobilului, pârâta a transmis dreptul de proprietate societăţii comerciale prin act autentic a cărui constatare a nulităţii absolute se solicită.
În drept sunt invocate dispoziţiile Legii nr. 10/2001.
Prin întâmpinare pârâta O.S. a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale active şi a lipsei de interes a reclamantei motivată pe faptul că aceasta nu are nici un drept cu privire la terenul în suprafaţă de 476,8 mp. De la data de 12 aprilie 2006 are un drept de proprietate transcris în CF sub nr. XX urmare dezmembrării şi dezlipirii parcelei din suprafaţa transcrisă iniţial în CF YY.
Pe fondul cauzei, pârâta invocă respectarea prevederilor Legii nr. 10/2001 în emiterea dispoziţiei contestate, terenul fiind în deţinerea unităţii administrativ-teritoriale, dreptul său de proprietate fiind distinct de al unităţii teritoriale (UAT). Soluţia în al doilea capăt de cerere nu poate fi decât de respingere, actele subsecvente fiind nule sau anulabile în funcţie de poziţia subiectivă a dobânditorului.
Primarul Municipiului Iaşi prin întâmpinare invocă excepţia necompetenţei materiale a tribunalului şi precizează că la data notificării – 13 august 2001, cât şi a emiterii dispoziţiei – 16 decembrie 2005, imobilul se afla în proprietatea Municipiului Iaşi, entitate investită, potrivit art. 22 din Legea nr. 10/2001 cu soluţionarea notificării. Se susţine că dreptul reclamantei în care este inclus şi terenul în litigiu a fost constituit prin Ordinul nr. 4928 emis de Ministerul Educaţiei şi Cercetării la data de 18 august 2006, înscris în Cartea funciară la data de 25 octombrie 2006, ulterior emiterii dispoziţiei contestate.
Pârâta SC P.C.S.C. SRL în întâmpinare invocă excepţia inadmisibilităţii deoarece nu există identitate între terenul ce face obiectul încheierii de intabulare din anul 2002 prin care s-a dispus înscrierea în Cartea funciară a dreptului de proprietate al reclamantei şi terenul identificat cu nr. cadastral AA şi înscris în CF nr. XX a Municipiului Iaşi.
Se invocă şi excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei şi excepţia lipsei de interes.
Pe fond acţiunea nu este întemeiată, cererea reclamantei trebuie dovedită conform art. 1169 C. civ. Documentaţia pentru emiterea dispoziţiei a fost verificată şi validată cu respectarea prevederilor Legii nr. 10/2001, fiind cumpărători de bună credinţă, în prezent terenul este afectat de sarcini ca urmare a ipotecii instituite asupra acestuia.
Tribunalul Iaşi prin Încheierea de şedinţă din 23 martie 2011 respinge excepţiile necompetenţei materiale a Tribunalului Iaşi şi de inadmisibilitate a acţiunii. Uneşte excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei şi excepţia lipsei de interes cu fonful.
În primul ciclu procesual, prin sentinţa civilă nr. 2465 din 10 octombrie 2012, Tribunalul Iaşi, secţia II civilă, admite excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei şi respinge acţiunea, obligând reclamanta la cheltuieli de judecată.
În primul ciclu procesual, analizând lucrările cauzei, Curtea a constatat că situaţia de fapt stabilită în considerentele sentinţei redă succesiunea operaţiunilor efectuate în procedura Legii nr. 10/2001 în care s-a soluţionat notificarea, a celor privind înscrierea în Cartea funciară, a drepturilor apelantei şi intimatei O.S. – urmare dezmembrării proprietăţii reclamantei, cât şi identificarea imobilului în litigiu prin expertiză tehnică.
Prima instanţă a soluţionat cauza pe excepţia unită cu fondul, motivată pe faptul că reclamanta nu deţine titlul de proprietate, în CF nr. ZZ la data promovării acţiunii pentru 476,80 mp.
În primul ciclu procesual finalizat prin decizia civilă nr. 92 din 25 septembrie 2013, Curtea –instanţă de apel - a reţinut că prin aplicarea greşită a legii şi a analizei probatoriului administrat, a forţei probante conferite încheierilor de carte funciară, prima instanţă a soluţionat excepţia calităţii procesuale active a reclamantei.
În speţă, reclamantul a susţinut că prin emiterea dispoziţiei i s-a încălcat dreptul de proprietate pe care îl are şi înscris în cartea funciară, ceea ce a şi dovedit prin suprapunerea proprietăţilor. Din probele administrate a rezultat că vătămarea s-a produs reclamantei prin modalitatea dezmembrării proprietăţii sale de OCPI Iaşi la cererea pârâtei O.S. şi constituirii cărţii funciare pentru aceasta.
Înscrierile în cartea funciară nu au la data investirii instanţei şi soluţionării cererii forţă probantă absolută în sensul încetării, stingerii pentru reclamantă a dreptului de proprietate.
Curtea a reţinut în cuprinsul deciziei anterior evocate, pe de o parte, că la data pronunţării sentinţei Legea nr. 7/1996 în art. 17 stabileşte obiectul publicităţii imobiliare întemeiată pe sistemul de evidenţă a cadastrului general în înscrierea în cartea funciară a actelor şi faptelor juridice referitoare la imobilelor din aceeaşi unitate administrativ-teritorială, în scopul transmiterii sau constituirii de drepturi reale imobiliare ori, după caz al opozabilităţii faţă de terţ al acestor înscrisuri.
În nici un caz publicitatea imobiliară nu constituie şi nu transmite drepturi reale, fiind doar un sistem de evidenţă cu efectele impuse de lege. „Înscrierea” se dispune în baza titlului de proprietate al celui ce solicită intabularea dreptului sau a altor menţiuni indicate în lege, conform art. 20 alin. (3) şi (4), orice „rectificare” în sens larg, ce include şi operaţiunea dezmembrării poate avea loc numai pe baza hotărârii judecătoreşti definitive şi irevocabile sau pe cale amiabilă conform art. 51 din Legea nr. 7/1996.
Pe de altă parte, în Municipiul şi Judeţul Iaşi nu s-a finalizat cadastrul general pentru ca drepturile reale imobiliare să fie dobândite, modificate sau stinse numai cu respectarea regulilor de carte funciară impuse de art. 877 Noul C. civ.
Determinante în soluţionarea excepţiei nu sunt menţiunile din cartea funciară, identitatea între terenul atribuit pârâtei O.S. şi cel deţinut de reclamantă, la data emiterii dispoziţiei fiind dovedită la data investirii tribunalului.
Ulterior dezmembrării conform încheierii din 10 aprilie 2006 şi încheierii din 12 aprilie 2006 pentru suprafaţa de 476,80 mp s-a constituit CF nr. XX – proprietar O.S. (drept de proprietate) identificată cu alte elemente cadastrale, suprafaţa fiind omisă, radiată din cartea funciară în care este înscris dreptul reclamantei.
Efectul înregistrării nu este de încetare a dreptului de proprietate al reclamantei pentru terenul în litigiu ce poate avea loc doar prin lege, convenţie ori altă modalitate atunci când titularul dispune de acesta.
Faptul că reclamanta nu şi-a apărat dreptul în procedura plângerii instituită de Legea nr. 7/1996 – tribunalul reţinând că nu este investit cu acţiune în modificare sau rectificare carte funciară - nu o împiedică să-şi protejeze dreptul prin alte mijloace de drept civil.
De altfel, înscrierile în cartea funciară pot fi modificate în temeiul unei hotărâri judecătoreşti, în speţă irevocabilă, ce poate avea un alt obiect.
Curtea a mai constatat că reclamanta s-a legitimat procesual pentru considerentele expuse şi în consecinţă a respins excepţia lipsei calităţii procesuale active. Dacă şi în ce măsură terenul în litigiu la data emiterii dispoziţiei contestate aparţinea domeniului privat al Municipiului Iaşi şi cine era „unitatea deţinătoare” în sensul dispoziţiilor Legii nr. 10/2001 este o problemă de fond pe care o va soluţiona instanţa de trimitere.
În al doilea ciclu procesual, cauza a fost înregistrată la Tribunalul Iaşi, părţile fiind citate.
Nu s-au administrat probe noi.
Verificând actele şi lucrările dosarului, motivele cererii de chemare în judecată, raportat la dispoziţiile legale în vigoare, instanţa de fond - reînvestită ca efect al deciziei de trimitere spre rejudecare pronunţată de instanţa de apel - a constatat următoarele:
Prin cererea adresată instanţei, reclamanta Universitatea Tehnică „G.A.” a solicitat să se dispună constatarea nulităţii absolute a dispoziţiei emise de Primarul Municipiului Iaşi nr. 3927/2005 prin care s-a restituit în natură pârâtei O.S. terenul în suprafaţă de 476,8 mp situat în strada P. nr. 12, dispoziţie emisă în temeiul Legii nr. 10/2001.
Motivul invocat de reclamantă este acela că pârâtul Primarul Municipiului Iaşi nu reprezintă entitatea care trebuie să soluţioneze notificarea, ci unitatea reclamantă în calitate de unitate deţinătoare a bunului imobil restituit.
Cu ocazia primei judecăţi la fond au fost invocate excepţiile lipsei calităţii procesuale active a reclamantului, a lipsei de interes şi a inadmisibilităţii acţiunii.
Excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantului a fost soluţionată prin decizia civilă nr. 92/2013 de Curtea de Apel Iaşi, care a statuat că aceasta s-a legitimat procesual.
Excepţia lipsei de interes în promovarea cererii a fost respinsă de instanţă, deoarece prin cererea formulată şi susţinerile ulterioare, reclamanta a dovedit în cauză un interes legitim, născut, direct şi actual.
Excepţia inadmisibilităţii cererii a fost respinsă având în vedere principiul liberului acces la justiţie al părţilor, garantat de Constituţie şi CEDO.
Pe fondul cauzei cererea reclamantului este neîntemeiată.
Din probele dosarului rezultă că pârâta O.S. este persoana îndreptăţită în sensul Legii nr. 10/2001 şi că măsura restituirii în natură a terenului se impune a fi luată în favoarea acesteia.
Astfel, în temeiul Legii nr. 10/2001, pârâta a formulat o notificare prin executor judecătoresc – din 13 august 2001 - şi a solicitat restituirea în natură a terenului în suprafaţă de 476,8 mp, str. P. nr. 12, teren preluat abuziv de stat şi care face obiectul reglementării Legii nr. 10/2001.
Acest teren, proprietatea autorilor pârâtei dovedită cu acte autentice, a făcut obiectul contractului de donaţie din 26 octombrie 1979, încheiat între pârâta O.S. şi fratele ei N.I., în calitate de donatori şi Consiliul Popular al Municipiului Iaşi, în calitate de reprezentant al statului Român.
Prin sentinţa civilă nr. 9721 din 27 octombrie 2004 a Judecătoriei Iaşi, definitivă şi irevocabilă, s-a constatat nulitatea absolută a contractului de donaţie, în contradictoriu cu Consiliul Local al Municipiului Iaşi. În acest fel au devenit aplicabile dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 10/2001.
Vechiul amplasament al terenului a fost stabilit cu exactitate, de asemenea s-a stabilit prin verificarea situaţiei terenului că acesta este liber de construcţii şi poate fi restituit în natură în temeiul art. 7 şi art. 9 din Legea nr. 10/2001.
Aceste aspecte care rezultă din dosarul cauzei nu au fost contestate de reclamantă.
Cu privire la persoana deţinătoare a imobilului, a reţinut instanţa că terenul era în deţinerea unităţii administrativ teritoriale pentru următoarele considerente:
Terenul a fost donat statului, prin Consiliul Popular al Municipiului Iaşi în anul 1979 – şi deci din acel moment a intrat în deţinerea, administrarea şi folosința Municipiului Iaşi, reprezentat prin autorităţile locale; modul de preluare abuzivă a terenului, prin încheierea forţată a actului de donaţie, implică evident preluarea terenului de către stat, prin Consiliul Popular al municipiului Iaşi şi nu de către o altă unitate deţinătoare.
Cauza de constatare a nulităţii donaţiei s-a derulat în contradictoriu cu Consiliul Local al Municipiului Iaşi, în calitate de donatar, iar anularea donaţiei s-a pronunţat în contradictoriu cu această autoritate în octombrie 2004.
La momentul analizării notificării de către Comisia de aplicare a Legii nr. 10/2001 situaţia juridică şi de fapt a terenului a fost analizată din nou, terenul fiind încă în deţinerea donatarului.
Prin procesul-verbal de punere în posesie încheiat la data de 02 iunie 2006, s-a procedat la predarea terenului din deţinerea Consiliului Local în deţinerea proprietarei; deţinerea terenului de către Consiliul Local la momentul 02 iunie 2006 nu poate fi deci contestată.
Nu există nici un act care să dovedească susţinerea reclamantei cu privire la deţinerea terenului de către aceasta, adică nu există nici un act prin care Universitatea să fi preluat de la Consiliul Popular/Local al Municipiului Iaşi, în administrare sau în orice alt mod, acest teren.
Cât priveşte înscrierile din CF nr. ZZ a Universităţii Tehnice, acestea nu schimbă cu nimic situaţia dreptului pârâtei. Astfel, chiar dacă terenul a fost trecut în această Carte Funciară care are ca titular Universitatea, terenul făcea obiectul reglementării Legii nr. 10/2001, devenind astfel aplicabil art. 166 alin. (46) din Legea nr. 84/1995, care reglementează situaţia terenurilor cu privire la care s-ar putea invoca dispoziţiile art. 166 din Legea nr. 84/1995 şi care au fost preluate abuziv de stat în perioada 1940-1989. Aceste terenuri nu pot fi în proprietatea unităţilor de învăţământ, ci ele aparţin domeniului privat al statului sau unităţilor administrativ teritoriale şi pot face obiectul actelor normative de restituire – deci inclusiv obiectul Legii nr. 10/2001.
Universitatea a invocat nulitatea dispoziţiei pentru motivul necompetenţei Primarului Municipiului Iaşi şi a solicitat transmiterea notificării spre competentă soluţionare reclamantei.
Tribunalul a reţinut că, atâta timp cât nu se invocă vreun motiv pentru care restituirea în natură să nu fie posibilă, cât timp calitatea de persoană îndreptăţită este clar dovedită, ca şi situaţia juridică a terenului ca fiind liber de construcţii şi deci posibil a fi restituit în natură nu există nici un motiv al reclamantei de a formula prezenta acţiune.
A mai reţinut instanţa că potrivit extrasului de carte funciară eliberat la cererea pârâtei O.S., la data de 06 decembrie 2010, Universitatea are înscris dreptul de proprietate cu privire la o suprafaţă totală de 135.394 mp teren în cadrul Complexului Studenţesc T.V., suprafaţă transcrisă în Cartea Funciară pe bază de măsurători şi nu pe bază de acte de dobândire. Pe această suprafaţă există intabulate clădirile proprietatea Universităţii: cămine studenţeşti, punct termic, dispensar, garaje, magazii, laboratoare etc.
Actuala Carte Funciară a Universităţii are nr. ZZ provenind din CF nr. YY.
Deschiderea CF nr. YY s-a făcut iniţial, prin încheierea din 11 noiembrie 2002 pentru o suprafaţă mai mare, de 171.163 mp teren din B-dul T.V.; această transcriere a suferit mai multe modificări şi rectificări, urmare a modificărilor intervenite în regimul juridic al terenurilor înscrise în Cartea Funciară – ajungându-se în prezent la restrângerea proprietăţii Universităţii reclamante la suprafaţa de 135.394 mp.
Modificările cu privire la regimul juridic al suprafeţelor de teren iniţial trecute în CF nr. YY sunt consemnate în rubrica de „Înscrieri privitoare la proprietate” de unde rezultă că au avut loc Dezlipiri din suprafaţa iniţial înscrisă şi înscrierea dreptului de proprietate în favoarea altor persoane; printre suprafeţele dezlipite din suprafaţa iniţial înscrisă în CF nr. YY este menţionată şi suprafaţa de 476,8 mp proprietatea intimatei O.S., respectiv dispoziţia Primarului Municipiului Iași prin care s-a restituit în natură dreptul cu privire la această suprafaţă: 3297 din 2005.
Astfel, după emiterea dispoziţiei Primarului de restituire în natură a terenului proprietatea numitei O.S., urmare a cererii pe care pârâta a formulat-o la OCPI s-a dispus, la data de 12 aprilie 2006, dezmembrarea parcelei curţi construcții în suprafaţă totală de 162.402,81 mp – cât mai era transcris la acea dată în CF nr. YY – în două parcele: pJJ(KK) – în suprafaţă de 161.925,81 mp – proprietate a Universităţii, menţinută în CF nr. YY şi parcela pLL(QQ) în suprafaţă de 476,80 mp – proprietate a pârâtei O.S., această ultimă parcelă fiind dezlipită din CF nr. YY şi transcrisă în altă CF, nr. XX prin încheierea pronunţată la aceeaşi dată, 12 aprilie 2006.
De la data de 12 aprilie 2006, pârâta O.S. are un drept de proprietate transcris în Cartea Funciară cu privire la terenul de 476,8 mp, teren care i s-a restituit prin dispoziţia primarului nr. 3927/2005, drept opozabil tuturor şi mai ales Universităţii G.A. – CF a pârâtei nr. XX fiind formată urmare a dezmembrării şi dezlipirii parcelei de 476,8 mp din suprafaţa transcrisă iniţial în CF nr. YY.
Mai mult, faţă de faptul că în anul 2006, la data de 12 octombrie, terenul în litigiu, proprietatea pârâtei, transcris în CF nr. XX a fost înstrăinat prin act autentic de vânzare cumpărare, deci cu titlu oneros, către un dobânditor de bună credinţă, iar transcrierea dreptului dobânditorului nu a fost contestată de Universitate în termenul legal de 3 ani prevăzut de art. 36 din Legea nr. 7/1996 republicată (în forma în vigoare la data introducerii prezentei acţiuni) – aceasta nu mai are nici un fel de interes legitim şi actual să susțină prezenta acţiune, pentru că dreptul de proprietate al co-pârâtei SC P.C.S.C. SRL, în prezent SC E. SRL este consolidat şi nu mai poate fi contestat.
Nici Cartea Funciară a pârâtei nu este contestată în nici un fel – astfel că proprietatea acesteia este dovedită – conform art. 30 alin. (1) din Legea nr. 7/1996, republicată.
În ceea ce priveşte constatarea nulităţii contractului de vânzare cumpărare, cererea a fost respinsă. Actele subsecvente nu sunt nule sau anulabile în mod automat, ci în funcţie de poziţia subiectivă a dobânditorului – în sistemul de Carte Funciară.
Astfel, conform art. 30 alin. (1) din Legea nr. 7/1996 republicată, în forma în vigoare la data încheierii contractului şi la data introducerii prezentei acţiuni: „dacă în cartea funciară s-a înscris un drept real, în condiţiile prezentei legi, în folosul unei persoane, se prezumă că dreptul există în folosul ei, dacă a fost dobândit sau constituit cu bună-credinţă, cât timp nu se dovedeşte contrariul”. În aceste condiţii, dobândirea unui bun transcris în Cartea Funciară, cu bună credinţă şi transcrierea dreptului nou dobândit face dovada dreptului de proprietate deplină, singura posibilitate a terţilor de a răsturna această prezumţie fiind acţiunea în rectificare a Cărţii Funciare, care este posibil a fi formulată în termen de 3 ani de la data înregistrării, conform art. 36 din Legea nr. 7/1996 (în cazul dobânditorului de bună credinţă, cu titlu oneros, al dreptului de proprietate transcris în CF – cum este cazul în speţa de faţă, prin încheierea contractului de vânzare cumpărare autentic dintre pârâţi).
În termen de 3 ani de la data înregistrării dreptului dobânditorului terenului nu s-a formulat nicio asemenea acţiune în rectificare de carte funciară, astfel că dreptul dobândit cu bună credinţă, cu titlu oneros, prin contractul de vânzare cumpărare atacat, este consolidat, iar prezumţia de proprietate este deplină şi nu mai poate fi răsturnată.
Faţă de toate aceste considerente, instanţa a respins ca nefondată acţiunea reclamantei Universitatea Tehnică „G.A.”, Iaşi.
În temeiul art. 274 C. proc. civ., a fost obligată reclamanta la plata cheltuielilor de judecată.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamanta Universitatea Tehnică G.A. Iaşi criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În motivarea cererii de apel se arată că, prin decizia civila nr. 92/2013, rămasă definitivă şi irevocabilă, Curtea de Apel Iaşi a trimis cauza spre judecare, reţinând ca înscrierile din cartea funciară nu au forţa probantă în ceea ce priveşte existenta şi întinderea dreptului de proprietate al universităţii, investind prima instanţa cu soluţionarea prezentei acţiuni judecătoreşti şi dispunând a se stabili deţinătorul terenului in litigiu la data emiterii Dispoziţiei nr. 3927/2005 a Primarului Municipiului Iaşi prin care s-a dispus restituirea paratei O.S. - în natură - a imobilului neconstruit în suprafaţă de 476,80 m.p. situat în Iaşi, str. P. nr. 12.
Cu toate acestea, prima instanţa a omis a avea în vedere aceste aspecte, motivându-şi hotărârea apelată prin raportare numai la actele şi faptele juridice ivite ulterior datei emiterii dispoziţiei, pronunţându-se şi asupra situaţiilor pentru care nu a fost investită.
În acest sens, în primul rând, instanţa a supus controlului judecătoresc dreptul apelantei de proprietate, cenzurând legalitatea titlului Ordinul MEN nr. 3250/2002 şi a cărţii funciare, fără a fi investită în acest sens, fără a avea competenţa materială şi dând eficienta unui text de lege abrogat la momentul emiterii titlului.
Ori, existenţa dreptului apelantei de proprietate asupra terenului în litigiu precum şi deţinerea acestuia de către universitate la momentul soluţionării notificării la nivelul anului 2005 este de necontestat, fapt confirmat atât prin documentaţia aferentă cărţii funciare cât şi prin raportul de expertiză topo-cadastrală faţă de care paratele nu au formulat nici o obiecţiune.
Prin probatoriul administrat în cauza a făcut pe deplin dovada existentei - încă din anul 2002 - a dreptului exclusiv de proprietate al apelantei asupra terenului situat în fosta str. P. nr. 12, amplasat actualmente în incinta campusului universitar T.V., conform cărţii funciare, în baza încheierii din anul 2002, definitivă şi irevocabilă, emisă de Judecătoria Iaşi - Biroul de Carte Funciară, anterior emiterii dispoziţiei contestate.
Cu toate acestea prima instanţa retine ca la momentul soluţionării notificării terenul era în deţinerea donatarului Consiliul Local al Municipiului Iaşi având în vedere sentinţa civilă nr. 9721/2004 pronunţată de Judecătoria Iaşi prin care s-a constatat nulitatea actului de donaţie şi procesul verbal încheiat în data de 02 iunie 2006.
Solicită să se constate ca aceasta motivare nu poate fi primită întrucât pe de o parte prin hotărârea judecătorească menţionată anterior instanţa nu a constatat decât nulitatea actului de donaţie fără a se dispune şi repunerea părţilor în situaţia anterioară pentru ca astfel intimata O.S. să fie pusă în posesia terenului iar pe de altă parte procesul verbal prin care intimata O.S. a fost pusă în posesie a fost încheiat ca urmare a emiterii Dispoziţiei nr. 3927/2005. Deci, in aceste condiţii, în mod eronat prima instanţa a reţinut că la momentul soluţionării notificării terenul era în deţinerea emitentului dispoziţiei contestate.
Faptul că universitatea era proprietarul şi deţinătorul acestui teren este confirmat de pârâta O.S. care, ulterior emiterii dispoziţiei de restituire în natură a înaintat oficiului de cadastru cererea de dezmembrare.
Ori, dacă universitatea nu era proprietara şi deţinătoarea acestui teren şi titulara cărţii funciare, nu ar mai fost necesară promovarea de către parata O.S. a cererii de dezmembrare.
Apreciază apelanta că procedura de dezmembrare nu îi este opozabila în condiţiile în care nu au fost respectate de către pârâta O.S. dispoziţiile art. 20 şi 22 din Legea nr. 7/1996 ce sunt de strictă interpretare.
Prin decizia civilă nr. 248 din 27 octombrie 2014, Curtea de Apel Iaşi, secţia civilă, a respins ca nefondat apelul declarat de Universitatea Tehnică G.A. Iaşi şi a obligat-o pe apelantă la plata către intimata O.S. a sumei de 4960 RON cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.
Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa de apel a reţinut că, având în vedere sentinţa civilă nr. 9721 din 27 octombrie 2004 a Judecătoriei Iaşi, definitivă şi irevocabilă, prin care s-a constatat în contradictoriu cu Consiliul Local al Municipiului Iaşi, nulitatea absolută a contractului de donaţie din 26 octombrie 1979, s-a apreciat în mod judicios că sunt incidente dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 10/2001, dispoziţii legale ce prevăd în mod expres că includerea imobilelor donate statului (în formă autentică prevăzută de art. 813 C. civ.) în categoria imobilelor preluate abuziv este condiţionată de o hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă privind anularea sau constatarea nulităţii donaţiei.
În ceea ce priveşte persoana care are calitatea de deţinătoare a imobilului, curtea de apel a reţinut că tribunalul a făcut o corectă aplicare şi interpretare a dispoziţiilor legale relevante sub acest aspect – art. 22 din Legea nr. 10/2001, în condiţiile în care terenul în discuţie a fost donat în anul 1979 statului, prin Consiliul Popular al Municipiului Iaşi, astfel că la acea dată acesta a intrat în deţinerea, administrarea şi folosinţa Municipiului Iaşi, reprezentat prin autorităţile locale.
Cum prin procesul verbal de punere în posesie încheiat la data de 2 iunie 2006 s-a procedat la predarea terenului din deţinerea Consiliului Local în deţinerea intimatei, s-a considerat că este evident că la momentul 2 iunie 2006 terenul aparţinea Consiliului Local.
S-a constatat că, potrivit art. 166 din Legea nr. 84/1995 şi Ordinului Ministrului Educaţiei Naţionale nr. 3250 din 10 martie 2002, Universitatea Tehnică deţine un drept de proprietate cu privire la baza sa materială de învăţământ, dar nu poate invoca dreptul de proprietate asupra terenului pretins, în lipsa unei dovezi privind intrarea în administrarea, deţinerea sau folosinţa sa a bunului în discuţie, ce se pretinde că ar fi parte a bazei sale materiale, astfel cum este aceasta definită prin alin. (2) al art. 166.
S-a considerat că menţiunile din CF nr. ZZ a Universităţii Tehnice nu pot face dovada existenţei şi întinderii dreptului de proprietate, ci trebuie coroborate cu o modalitate legală de dobândire a acestui drept, faţă de prevederile exprese ale art. 51 alin. (1) din Legea nr. 7/1996 republicată.
În cauză, potrivit extrasului de carte funciară eliberat la cererea intimatei O.S., Universitatea are înscris dreptul de proprietate cu privire la o suprafaţă totală de 135.394 m.p., teren în cadrul Complexului Studenţesc T.V., suprafaţă transcrisă pe bază de măsurători şi nu pe baza unor acte de dobândire.
Pe de altă parte, chiar dacă terenul a fost trecut în această carte funciară care are ca titular universitatea, bunul în litigiu face obiectul reglementării Legii nr. 10/2001, devenind astfel aplicabil art. 166 alin. (46) din Legea nr. 84/1995, care reglementează situaţia terenurilor preluate abuziv de stat în perioada 1940 – 1989, ce aparţin domeniului privat al statului sau unităţilor administrativ teritoriale şi pot face obiectul actelor normative de restituire, deci inclusiv obiectul Legii nr. 10/2001.
Nu a fost primită de către instanţa de apel susţinerea apelantei referitoare la abrogarea alin. (46) al art. 166 din Legea nr. 84/1995, deoarece textul a rămas în vigoare ca efect al eliminării pct. 3 al art. 1 din Legea nr. 713 din 3 decembrie 2001, publicată în M.Of. nr. 803/14.12.2001, prin rectificarea nr. 713 din 3 decembrie 2001, publicată în M. Of. nr. 5/08.01.2002.
Pentru considerentele expuse, s-a apreciat că în mod corect au fost respinse primul şi cel de-al treilea dintre capetele de cerere ale reclamantei apelante, începând din 12 aprilie 2006, intimata O.S. având un drept de proprietate transcris în Cartea Funciară cu privire la terenul de 476,8 mp, care i s-a restituit prin dispoziţia primarului nr. 3927/2005, drept opozabil tuturor, inclusiv Universităţii G.A., atât în raport de dispoziţiile art. 166 alin. (46) din Legea nr. 84/1995, cât şi în contextul în care cartea funciară a intimatei a fost formată urmare a dezmembrării şi dezlipirii parcelei menţionate din suprafaţa transcrisă iniţial în CF nr. YY a apelantei.
Împotriva deciziei menţionate a declarat recurs, în termenul legal, reclamanta Universitatea Tehnică G.A. din Iaşi, criticând-o ca nelegală pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 4, 7, 8 şi 9 C. proc. civ.
Dezvoltând motivele de recurs, reclamanta a criticat decizia atacată pentru reţinerea eronată a deţinerii terenului de către Consiliul Local al Municipiului Iaşi la momentul soluţionării notificării în temeiul Legii nr. 10/2001, în condiţiile în care, aşa cum reiese din documentaţia suport a cărţii funciare, terenul aferent campusului universitar, care include şi terenul în litigiu, a fost transferat de către autorităţile locale universităţii prin Decizia nr. 501/1990, emisă de Prefectura Judeţului Iaşi şi, ca atare, din acel moment universitatea a devenit deţinătorul acestuia în sensul art. 22 din Legea nr. 10/2001.
S-a susţinut că, în mod nejustificat, instanţa de apel a reţinut că reclamanta nu a făcut dovada dreptului său de proprietate, deşi titlul său a fost atestat prin Ordinul M.E.N. nr. 3250/2002, supus eronat controlului judecătoresc, fără ca instanţa să fi fost investită şi să fi avut competenţă în acest sens.
S-a învederat că este de necontestat faptul că la momentul soluţionării notificării, formulată de intimata O.S., universitatea era proprietarul tabular exclusiv al imobilului în litigiu şi ulterior intabulării dreptului său de proprietate, prin emiterea dispoziţiei contestate, pârâtul Primarul Municipiului Iaşi, fără a fi unitate deţinătoare în sensul legii, a încălcat dispoziţiile art. 25 din Legea nr. 1072001 şi a ignorat prevederile art. 27 alin. (2) din acelaşi act normativ.
Recurenta a precizat că nu este lipsit de importanţă faptul că procedura de dezmembrare nu îi este opozabilă în condiţiile în care nu au fost respectate de către pârâta intimată O.S. dispoziţiile art. 20 şi 22 din Legea nr. 7/1996, dispoziţii de strictă interpretare.
S-a arătat că, date fiind prevederile art. 22 din Legea nr. 10/2001, instanţa avea obligaţia de a se raporta numai la situaţia juridică a terenului la momentul formulării notificării şi de a identifica deţinătorul acestuia până la momentul soluţionării notificării.
Totodată, recurenta a criticat decizia instanţei de apel arătând că nu poate fi primită motivarea potrivit căreia acţiunea este neîntemeiată, în condiţiile în care calitatea de persoană îndreptăţită este dovedită şi nu există un impediment pentru restituirea în natură a terenului, întrucât prin cerere nu au fost vizate decât aspectele referitoare la neîndeplinirea cerinţelor legale privind titularul competenţei de soluţionare a unei notificări formulate prin prisma prevederilor art. 22 din Legea nr. 10/2001, şi nu cele referitoare la modul de soluţionare efectivă a acesteia.
Intimata O.S. a formulat întâmpinare, prin care a invocat neîncadrarea motivelor de recurs în cele prevăzute limitativ de art. 304 C. proc. civ., solicitând în principal constatarea nulităţii recursului, întrucât aprecierea instanţelor de fond şi apel cu privire la persoana care are calitatea de persoană deţinătoare a imobilului constituie o chestiune de apreciere şi valorificare a probelor, ce nu poate face obiectul verificării instanţei de recurs.
Pe fondul cauzei, intimata a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Examinând cu prioritate excepţia nulităţii recursului invocată de intimata O.S., conform art. 137 C. proc. civ., Curtea va constata că aceasta este nefondată şi o va respinge.
Criticile invocate de reclamanta recurentă prin motivele de recurs se circumscriu în parte motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în condiţiile în care se invocă greşita reţinere a calităţii Primarului de unitate deţinătoare a imobilului şi, deci, de persoană care se putea pronunţa cu privire la restituirea în natură, împrejurare învederată ca motiv de nulitate a dispoziţiei Primarului, cu ignorarea art. 25 şi 27 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 şi a art. 20 şi 22 din Legea nr. 7/1996.
Curtea va constata că, prin raportare la motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recursul reclamantei este nefondat pentru considerentele ce succed:
În primul rând se impune a se preciza că recurenta reclamantă nu a contestat modul de soluţionare a notificării intimatei O.S. pe fondul său, nici calitatea acesteia de persoană îndreptăţită, şi nici identificarea imobilului restituit în natură, ci doar calitatea de persoană deţinătoare şi, pe cale de consecinţă, competenţa primarului de a emite dispoziţia în temeiul Legii nr. 10/2001.
Instanţa de apel, confirmând hotărârea primei instanţe, a reţinut că terenul restituit prin dispoziţia a cărei nulitate absolută s-a solicitat să se constate a făcut obiectul unui contract de donaţie încheiat între Statul Român, reprezentat de Consiliul Popular al Municipiului Iaşi, în calitate de donatar şi intimata O.S. şi fratele său N.I., în calitate de donatori.
Ca urmare a constatării nulităţii actului de donaţie din 26 octombrie 1979 prin hotărâre judecătorească, respectiv prin sentinţa civilă nr. 9721 din 27 octombrie 2004 a Judecătoriei Iaşi, definitivă şi irevocabilă, pronunţată în contradictoriu cu Consiliul Local al Municipiului Iaşi, au devenit incidente dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 10/2001.
Prin actul de donaţie imobilul în litigiu a intrat în deţinerea, administrarea şi folosinţa Municipiului Iaşi, reprezentat prin autorităţile publice locale, astfel că, urmare a constatării nulităţii donaţiei, acesta a fost predat de către Consiliul Local persoanei îndreptăţite, conform procesului verbal de predare din 2 iunie 2006.
Contrar afirmaţiilor formulate de reclamantă prin motivele de recurs, instanţa de apel a examinat susţinerile acesteia referitoare la pretinsul drept de proprietate cu privire la terenul în litigiu.
Pornind de la îndreptăţirea necontestată a intimatei O.S. de a primi în natură imobilul preluat abuziv de stat, teren liber de construcţii, s-a constatat justificat că nu există nici un impediment, care să determine respingerea cererii de restituire în natură a intimatei şi nicio excepţie de la regula prevăzută de art. 9 din Legea nr. 10/2001, potrivit modificărilor aduse acestei legi de Legea nr. 247/2005 fiind posibilă restituirea în natură şi a imobilelor afectate unei utilităţi publice, inclusiv a imobilelor folosite de unităţile de învăţământ.
Ceea ce este esenţial pentru determinarea calităţii de deţinător a imobilului în litigiu este faptul că nu s-a dovedit prin niciuna dintre probele administrate preluarea terenului de către universitate de la Consiliul Local, în al cărui patrimoniu terenul a intrat în mod abuziv prin actul de donaţie menţionat.
La momentul soluţionării notificării intimatei, ulterior anulării donaţiei, s-a examinat situaţia juridică şi de fapt a terenului, aflat încă în deţinerea donatarului, în contradictoriu cu care, de altfel, s-a pronunţat constatarea nulităţii donaţiei.
Prin procesul verbal de punere în posesie încheiat la 2 iunie 2006 s-a procedat la predarea terenului din deţinerea Consiliului Local în deţinerea intimatului, astfel încât deţinerea terenului la acel moment (de către Consiliul Local Iaşi) nu poate fi contestată.
Menţionarea recurentei reclamante în cartea funciară, cu terenul în litigiu, parte dintr-o suprafaţă mai mare pe care se află campusul universităţii, nu face dovada dreptului de proprietate al acesteia şi nici a calităţii de persoană deţinătoare în sensul Legii nr. 10/2001, cât timp nu s-a făcut vreo dovadă în sensul preluării în administrare sau în orice alt mod a terenului de la Consiliul Local al Municipiului Iaşi.
În consecinţă, nu se poate reţine că recurenta reclamantă ar fi obţinut prin vreuna dintre modalităţile legale vreun drept cu privire la terenul în suprafaţă de 476,80 m.p. situat în Iaşi, str. P. nr. 12.
Recurenta a invocat ca temei al dreptului său de proprietate art. 166 din Legea nr. 84/1995 şi Ordinul M.E.N. nr. 3250 din 10 martie 2002. Examinând corect dispoziţiile legale invocate, instanţa de apel a reţinut că Universitatea are un drept de proprietate asupra bazei materiale de învăţământ [conform art. 1 alin. (2)], adică la activul său patrimonial, fiind însă necesar să se dovedească modalitatea de intrare în patrimoniul său a acestor bunuri.
În acest context, înscrierea în CF nr. ZZ a Universităţii Tehnice G.A. nu schimbă situaţia juridică a bunului în litigiu, ce face obiectul reglementării Legii nr. 10/2001, devenind aplicabile dispoziţiile art. 166 alin. (46) din Legea nr. 84/1995, cu referire la situaţia terenurilor cu privire la care s-ar putea invoca dispoziţiile art. 166 din Legea nr. 84/1995 şi care au fost preluate abuziv de stat în perioada 1940 – 1989.
Legiuitorul a reglementat situaţia juridică a acestor terenuri în sensul că ele aparţin domeniului privat al statului sau unităţilor administrativ teritoriale şi pot face obiectul actelor normative de restituire, inclusiv obiectul Legii nr. 10/2001.
Astfel, s-a constatat în mod legal de către instanţele de fond şi apel că terenul în litigiu, preluat abuziv de stat, printr-un contract de donaţie anulat prin hotărâre judecătorească, nu face parte din patrimoniul unităţii de învăţământ, ci aparţine domeniului privat al statului, astfel că instituţia abilitată să soluţioneze notificarea pârâtei intimate în temeiul Legii nr. 10/2001 era Primarul Municipiului Iaşi.
După emiterea dispoziţiei de restituire în natură, urmare a cererii formulate la OCPI de intimata pârâtă, s-a dispus la data de 12 aprilie 2006 dezmembrarea parcelei curţi – construcţii în suprafaţă totală de 162.402,81 mp din CF nr. YY în două parcele, prima în suprafaţă de 161.925,81 mp, înscrisă în favoarea Universităţii, menţinută în CF nr. YY şi a doua, în suprafaţă de 476,80 mp, proprietate a intimatei O.S., fiind transcrisă în altă CF nr. XX, prin încheierea din 12 aprilie 2006.
În aceste condiţii, de la data de 12 aprilie 2006, dreptul intimatei este opozabil erga omnes, conform art. 30 alin. (1) din Legea nr. 7/1996 republicată.
Mai mult, Curtea va reţine că la 12 octombrie 2006, terenul transcris în CF nr. XX a fost înstrăinat prin act autentic de vânzare – cumpărare, transcrierea dreptului dobânditorului – pârâta intimată SC E. SRL nefiind contestată de universitate conform art. 36 din Legea nr. 7/1996, în forma în vigoare la data introducerii acţiunii.
Motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 4, 7 şi 8 C. proc. civ. nu vor fi examinate, fiind invocate formal.
Pentru toate aceste considerente, Curtea, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va constata că recursul reclamantei este nefondat şi îl va respinge.
Văzând şi dispoziţiile art. 274 C. proc. civ.,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge excepţia nulităţii recursului invocată de intimata-pârâtă O.S.
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta Universitatea Tehnică G.A. Iaşi împotriva deciziei nr. 248 din 27 octombrie 2014 a Curţii de Apel Iaşi, secţia civilă.
Obligă pe recurenta-reclamantă la 4960 RON cheltuieli de judecată către intimata-pârâtă O.S. şi la 3100 RON, cu acelaşi titlu către intimata-pârâtă SC E. SRL.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10 martie 2015.
| ← ICCJ. Decizia nr. 635/2015. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 640/2015. Civil → |
|---|
