ICCJ. Decizia nr. 635/2015. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 635/2015
Dosar nr. 1644/104/2006**
Şedinţa publică din 10 martie 2015
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
La 12 iulie 2004, M.A., M.C., B.Ş.D., B.I.C. şi B.S. au solicitat instanţei - în contradictoriu cu Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice București, Primăria Corabia, judeţ Olt, Consiliul Local Corabia şi SC M. SA Corabia - să dispună anularea dispoziţiei nr. 3082 din 08 iunie 2004 emisă de Primarul oraşului Corabia, prin care în baza Legii nr. 10/2001 le-a fost respinsă cererea de restituire în natură a imobilelor ce au aparţinut autorilor C.N. şi E.N., respectiv: 4 magazii de cereale şi o suprafaţă de 1558 m.p.- bunuri situate în oraşul Corabia, str. C. nr. 2-4, judeţ Olt.
În motivarea cererii, reclamanţii au arătat că în calitate de moştenitori ai celor doi autori în temeiul dispoziţiilor Legii nr. 10/2001, s-au adresat pârâtelor cu notificare în vederea restituirii în natură a imobilelor menţionate, situate pe raza localităţii Corabia, judeţul Olt.
Prin dispoziţia nr. 3082 din 08 iunie 2004 s-a dispus respingerea cererii de restituire în natură a imobilelor ce au făcut obiectul notificării, cu motivarea că nu s-a făcut dovada dreptului de proprietate al autorilor asupra acestor bunuri şi nici a modului de trecere în proprietatea statului, a respectivelor imobile.
Prin întâmpinările formulate, pârâtele au solicitat respingerea cererii reclamanţilor ca neîntemeiată, deoarece aceştia nu au dovedit, cu acte, modalitatea preluării bunurilor şi nici faptul că autorii lor au avut in proprietate exclusivă aceste bunuri.
Prin sentinţa civilă nr. 308 din 22 iunie 2005 Tribunalul Olt a admis în parte contestaţia şi a anulat dispoziţia nr. 3082/2004. A fost obligată Primăria Corabia să emită reclamanţilor dispoziţie privind oferta de restituire a sumei de 234.355.000 RON prin echivalent, într-una din formele prevăzute de art. 24 din Legea nr. 10/2001 pentru terenul în suprafaţă de 1572,59 m.p., iar SC M. SA Corabia - a sumei de 570.976.000 RON, prin echivalent, într-una din formele prevăzute de art. 24 din Legea nr. 10/2001, pentru terenul în suprafaţă de 3831,41 m.p., situat în Corabia, str. C., nr. 4, judeţul Olt.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel reclamanţii şi pârâţii Statul Român şi SC M. SA Corabia, iar prin decizia civilă nr. 140 din 15 februarie 2006 pronunţată de Curtea de Apel Craiova în Dosar nr. 5519/civ/2005 au fost admise apelurile, casată sentinţa şi trimisă cauza spre rejudecare la Tribunalul Olt.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de apel a stabilit că numai notificarea cu nr. 49/2001 este cea care face obiectul dispoziţiei nr. 3082/2004, iar referirile la notificarea nr. 53/2001 sunt făcute doar în sprijinul motivării dispoziţiei contestate. Astfel, se arată, instanţa de fond, a fost în confuzie când a apreciat că obiectul pricinii l-a constituit notificarea nr. 53/2001 şi nu notificarea nr. 49/2001, analizând cauza sumar, sub aspectul altor imobile decât cele ce au făcut obiectul notificării nr. 49/2001.
S-a mai stabilit că faţă de noile dispoziţii ale Legii nr. 247/2005, Titlul VII, cap.II, V, instanţa de judecată în această fază poate doar constata calitatea de persoană îndreptăţită la măsuri reparatorii prin echivalent, conform Legii nr. 247/2005, - cum este cazul în speţă - avându-se în vedere şi dispoziţiile art. 11 din lege astfel cum a fost modificată. Astfel, instanţa nu mai este îndrituită să analizeze şi să stabilească cuantumul măsurilor reparatorii prin echivalent, reclamanţii trebuind să urmeze procedura administrativă prevăzută în capitolul V din Titlul VII, iar în situaţia în care sunt nemulţumiţi de soluţia adoptată de Comisia Centrală, să formuleze contestaţie conform art. 19 din Titlul VII al actului normativ mai sus citat.
În rejudecare, prin sentinţa civilă nr. 811 din 12 septembrie 2006, Tribunalul Olt a respins ca neîntemeiată contestaţia formulată de reclamanţi împotriva dispoziţiei nr. 3082 din 8 iunie 2004 emisă de Primăria Corabia.
S-a reţinut, în motivare, că reclamanţii nu au făcut dovezi în sensul art. 1 şi 2 din Legea nr. 10/2001 privind existenţa proprietăţii şi a preluării în mod abuziv a bunurilor solicitate, constatându-se astfel legalitatea dispoziţiei nr. 3082 din 08 iunie 2004.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel reclamanţii, iar prin decizia civilă nr. 11 din 14 ianuarie 2008 a Curţii de Apel Craiova, s-a respins ca nefondat apelul reclamanţilor M.A., M.C., B.Ş.D., B.I.C. şi B.S., reţinându-se că aceştia nu au făcut dovada preluării abuzive pentru imobilele situate în str. C. nr. 4, solicitate prin notificare, nefiind astfel incidente dispoziţiile art. 2 din Legea nr. 10/2001.
Reclamanţii au declarat recurs împotriva acestei decizii civile, iar Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin decizia nr. 4567 din 3 aprilie 2009, pronunţată în Dosarul nr. 1644/104/2006, l-a respins ca nefondat.
Recurenţii reclamanţi au formulat contestaţie în anulare împotriva acestei decizii, iar prin decizia civilă nr. 4304 de la 23 mai 2011, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, a admis calea extraordinară de atac formulată de contestatorii M.A., B.(M.)C., D.(M.)S., L.(M.)S., M.A., M.P.A., Z.(M.)N., B.Ş.D., B.I.C., împotriva deciziei civile nr. 4567 din 03 aprilie 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, reţinându-se că soluţionarea cauzei în recurs s-a făcut în contradictoriu cu o persoană lipsită de capacitate de folosinţă şi de exerciţiu şi anume cu recurentul M.C., decedat în anul 2001, nefiind introduşi în cauză moştenitorii acestui recurent, decedat.
S-a anulat decizia atacată şi s-a fixat termen pentru soluţionarea recursului declarat împotriva deciziei civile nr. 11 din 14 ianuarie 2008 a Curţii de Apel Craiova, secţia civilă.
Prin decizia civilă nr. 302 din 23 ianuarie 2012, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, s-a admis recursul declarat de reclamanţi împotriva deciziei civile nr. 11 din 14 ianuarie 2008 a Curţii de Apel Craiova, s-a casat decizia atacată şi s-a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe de apel.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa supremă a reţinut că recursul a fost declarat la 11 februarie 2008, atât de reclamantul M.C., deşi acesta decedase în anul 2001, cât şi de reclamanţii B.Ş.D., B.I.C. şi B.S.
Cum la data soluţionării apelului, reclamantul M.C. era decedat încă din 22 noiembrie 2001 şi cum în cauză nu au fost introduşi moştenitorii acestuia, instanţa de apel a pronunţat hotărârea în contradictoriu cu o persoană lipsită de capacitate de folosinţă şi de exerciţiu.
Capacitatea procesuală de folosinţă şi capacitatea procesuală de exerciţiu are importanţă şi efecte în privinţa posibilităţii unei persoane de a fi parte în proces, de a avea drepturi şi obligaţii şi de a-şi exercita drepturile procesuale.
C. proc. civ. nu prevede în mod expres sancţiunea lipsei capacităţii procesuale de folosinţă, dar art. 43 C. proc. civ. se referă la posibilitatea invocării lipsei capacităţii de exerciţiu în orice stare a pricinii.
În condiţiile în care instanţa a soluţionat cauza în contradictoriu cu o persoană ce nu mai avea capacitatea de folosinţă şi respectiv, de exerciţiu, întrucât M.C. a decedat în anul 2001 (nefiind introduşi în cauză moştenitorii acestuia), s-a apreciat a fi incidente dispoziţiile art. 312 pct. 5 C. proc. civ., motiv pentru care a fost admis recursul, casată hotărârea instanţei de apel şi trimisă cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Prin decizia civilă nr. 70 din 18 septembrie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, s-a admis apelul formulat de reclamanţii M.A., B.I.C., B.Ş.D., B.S., D.(M.)S., Z.(M.)N., M.P.A., B.(M.)C., M.A., L.(M.)S., împotriva sentinţei civile nr. 811 din 12 septembrie 2006, pronunţată de Tribunalul Olt - în contradictoriu cu intimaţii pârâţi Primăria Oraşului Corabia, Consiliul Local Corabia, SC M. SA şi Ministerul Economiei şi Finanţelor - a fost desfiinţată sentinţa şi s-a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
Pentru a pronunţa această decizie, instanţa de apel a reţinut că, în speţă, aşa cum rezultă din actele de stare civilă depuse în dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 5417/1/2009, în cadrul căruia s-a soluţionat contestaţia în anulare şi cum a reţinut şi instanţa de recurs în considerentele deciziei de casare, reclamantul M.C. a decedat la data de 22 noiembrie 2001, conform menţiunilor din certificatul de moştenitor, după formularea notificării nr. 49 din 15 august 2001, iar la data promovării (12 iulie 2004) şi respectiv, soluţionării contestaţiei (08 iunie 2004) împotriva dispoziţiei nr. 3082/2004 emisă de Primăria Corabia, prin sentinţa civilă 811 din 12 septembrie 2006 a Tribunalului Olt, acesta nu mai era în viaţă şi deci nu mai avea capacitate de folosinţă, iar moştenitorii săi nu fuseseră conceptaţi şi citaţi în cauză.
În aceste condiţii, soluţionarea cauzei în primă instanţă s-a făcut în contradictoriu cu o persoană care nu mai avea capacitate de folosinţă şi implicit, nici capacitate de exerciţiu, neputând figura ca parte în proces, potrivit interpretării per a contrario a art. 41 alin. (1) C. proc. civ., aspect care loveşte de nulitate hotărârea pronunţată, în condiţiile art. 105 alin. (2), partea finală C. proc. civ., şi atrage incidenţa art. 297 alin. (1) C. proc. civ.
Pentru aceste considerente, întrucât sentinţa apelată a fost pronunţată în contradictoriu cu o persoană lipsită de capacitate de folosinţă, a fost admis apelul, a fost desfiinţată sentinţa civilă şi s-a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă, Tribunalul Olt.
În rejudecare, la termenul din data de 20 februarie 2013, Tribunalul Olt a pus în discuţia contradictorie a părţilor excepţia lipsei capacităţii procesuale de folosinţă a reclamantului M.C., excepţie pe care a admis-o la termenul de judecată din data de 22 mai 2013, pentru considerentele reţinute în încheierea de şedinţă de la acea dată.
În consecinţă, făcând aplicarea dispoziţiilor art. 161 alin. (2) C. proc. civ., Tribunalul a anulat contestaţia formulată de M.C. împotriva dispoziţiei nr. 3082 din 08 iunie 2004 emisă de Primarul oraşului Corabia, ca fiind promovată de o persoană lipsită de capacitate procesuală de folosinţă.
Nu se poate vorbi de transmiterea calităţii procesuale active a reclamantului M.C. către succesorii acestuia, câtă vreme acesta era decedat la data sesizării instanţei, ceea ce înseamnă că nu avea nici capacitate procesuala de folosinţă şi evident, nici calitate.
La data de 19 iunei 2013, raportat la soluţia pronunţată asupra excepţiei lipsei capacităţii procesuale de folosinţă a reclamantului M.C., succesorii acestuia – M.A., M.P.A., B.(M.)C., D.(M.)S., L.(M.)S. şi Z.(M.)N., au formulat cerere de intervenţie în interes propriu, solicitând anularea dispoziţiei Primarului oraşului Corabia nr. 3082/2004 şi constatarea faptului că intervenienţii sunt persoane îndreptăţite potrivit Legii nr. 10/2001 şi Legii nr. 165/2013, cu obligarea Comisiei Naţionale (Comisia Centrală) pentru Stabilirea Despăgubirilor, să dispună acordarea unor măsuri compensatorii.
La termenul de judecată din data de 04 septembrie 2013, instanţa a admis în principiu cererea de intervenţie principală formulată de succesorii defunctului M.C., iar raportat la obiectul acesteia, a invocat excepţia de tardivitate a formulării contestaţiei.
Prin sentinţa civilă nr. 275 din 19 martie 2014, pronunţată de Tribunalul Olt, secția I civilă, în Dosar nr. 1644/104/2006*, s-a anulat contestaţia formulată de reclamantul M.C., ca fiind promovată de o persoană lipsită de capacitate procesuală de folosinţă.
S-a admis excepţia tardivităţii, invocată din oficiu, cu privire la cererea de intervenţie principală.
S-a respins ca tardiv formulată contestaţia ce face obiectul cererii de intervenţie promovată de succesorii defunctului M.C. - intervenienţii D.(M.)S., Z.(M.)N., M.P.A., B.(M.)C., M.A. şi L.(M.)S., în contradictoriu cu pârâţii SC M. SA, Corabia, judeţul Olt, Consiliul Local Corabia, Oraşul Corabia prin Primar, Ministerul Finanţelor Publice, Bucureşti.
S-a respins ca neîntemeiată contestaţia formulată de ceilalţi reclamanţi: M.A., B.Ş.D., B.I.C., B.S., în contradictoriu cu pârâţii SC M. SA, Corabia, judeţul Olt, Consiliul Local Corabia, Oraşul Corabia prin Primar, Ministerul Finanţelor Publice, Bucureşti.
Analizând excepţia invocată cu prioritate, în condiţiile art. 137 alin. (2) C. proc. civ., Tribunalul a constatat că este întemeiată şi a admis-o, pentru următoarele considerente:
Moştenitorii defunctului M.C. au luat cunoştinţă despre existenţa şi conţinutul dispoziţiei Primarului oraşului Corabia nr. 3082/2004 cel mai târziu la data de 29 aprilie 2010, dată la care aceştia au formulat înscrisul denumit „cerere completatoare” în Dosarul nr. 5417/1/2009 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Respectiva cerere a fost calificată drept contestaţie în anulare de sine stătătoare formulată împotriva deciziei nr. 4567 din 03 septembrie 2009 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în Dosar nr. 1644/104/2006 şi a fost judecată separat în Dosar nr. 5218/1/2010.
În această cauză contestaţia în anulare a fost admisă, iar decizia nr. 4567 din 03 septembrie 2009 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în Dosar nr. 1644/104/2006 - anulată, fiind fixat termen pentru judecarea recursului.
Decizia civilă nr. 4567 din 03 septembrie 2009 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în Dosar nr. 1644/104/2006 ce a făcut obiectul contestaţiei în anulare formulată de succesorii defunctului M.C. a fost pronunţată în calea de atac a recursului ce a vizat tocmai dispoziţia Primarului oraşului Corabia nr. 3082/2004.
Moştenitorii autorului M.C. au formulat contestaţie împotriva respectivei dispoziţii în faţa instanţei de fond, la data de 19 iunie 2013, pe calea cererii de intervenţie principală cu care au învestit instanţa.
Potrivit dispoziţiilor art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, dispoziţia de respingere a notificării poate fi atacată de persoanele nemulţumite în termen de 30 de zile de la comunicare, în speţă în 30 de zile de la luarea la cunoştinţă.
Cum despre conţinutul acesteia succesorii defunctului M.C. au luat cunoştinţă la data de 29 aprilie 2010 şi au contestat-o la data de 19 iunie 2013, s-a constatat că termenul stabilit de lege este cu mult depăşit, astfel că excepţia tardivităţii invocată din oficiu a fost admisă, iar contestaţia formulată de intervenienţi - respinsă ca tardiv formulată.
Cum în căile de atac soluţia instanţei de fond a fost desfiinţată în totalitate, Tribunalul este ţinut a se pronunţa şi asupra contestaţiei formulate de ceilalţi reclamanţi împotriva dispoziţiei Primarului oraşului Corabia nr. 3082/2004.
În acest context, s-a constatat că prin dispoziţia contestată s-a soluţionat notificarea formulată de reclamanţi sub nr. 49/2001, privind restituirea unui imobil de 44,2 m.p., 1660 m.p. curte, 3744 m.p. teren cultivabil şi 4 magazii a câte 101,75 mp.
În speţă, reclamanţii erau ţinuţi a dovedi dreptul de proprietate al autorilor lor C.N. şi E.N. asupra imobilelor ce fac obiectul notificării, or această dovada nu s-a făcut prin declaraţiile de impunere din anii 1950 care, prin ele însele, nu reprezintă acte de proprietate ale autorilor, provenind chiar de la aceştia.
Înscrisurile ataşate la dosarul de fond, respectiv contract de vânzare-cumpărare datând din anul 1907, nu fac dovada celor de mai sus deoarece nu se coroborează cu alte probe care să aducă informaţii suplimentare privind situaţia juridică ulterioară a respectivelor imobile (dacă la data preluării acestea se mai aflau în patrimoniul autorilor). De altfel, la dosarul de fond există ataşat un act din anul 1948 prin care cei doi autori înstrăinau o suprafaţă de 827 m.p., teren situat în Corabia, Secția Magaziilor.
Cum, se reţine, reclamanţii nu au dovedit dreptul de proprietate al autorilor lor asupra imobilelor ce fac obiectul notificării, dispoziţia nr. 3082 din 08 iunie 2004 emisă de Primarul oraşului Corabia s-a constatat că este, prin prisma prevederilor art. 1-3 din Legea nr. 10/2001, legală, motiv pentru care contestaţia formulată a fost respinsă ca neîntemeiată.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel atât reclamanţii M.A., B.Ş.D., B.I.C., cât şi intervenienţii D.(M.)S., Z.(M.)N., M.P.A., B.(M.)C., M.A., L.(M.)S., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Prin decizia nr. 4570 din 25 noiembrie 2014, Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă, a admis apelurile declarate de reclamanţi şi intervenienţi şi desfiinţând sentinţa, a trimis cauza spre rejudecare Tribunalului Olt reţinând în esenţă că prima instanţă a soluţionat greșit procesul, fără a intra în cercetarea fondului, pe considerentul că cererea de intervenţie în interes propriu, prin care s-a contestat dispoziţia nr. 3082/2004 emisă de Primarul Municipiului Corabia, ar fi tardiv formulată, după expirarea termenului de 30 de zile, calculat de la data luării la cunoştinţă, moment care coincide cu data de 29 aprilie 2010, când au intervenit în faza procesuală a contestaţiei în anulare, în Dosarul nr. 1644/104/2006.
Împotriva acestei ultime decizii a declarat recurs Statul român, prin Ministerul Finanţelor Publice-Direcţia Generală a Finanţelor Publice Craiova, prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Olt care, invocând temeiul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. de la 1865, aplicabil cauzei, critică soluţia dată în apel, după cum urmează:
- în mod greşit s-a apreciat că moştenitorii lui M.C. au formulat în termen, contestație împotriva dispoziţiei nr. 3082/2004, în legătură cu care prima instanţă a apreciat judicios că este tardivă.
- în mod eronat s-a admis apelul declarat de ceilalţi reclamanţi şi s-a considerat că aceştia au probat existenţa dreptului de proprietate, în patrimoniul autorilor lor, la data preluării.
- greșit s-a reţinut de asemenea şi faptul că reclamanţii, în dovedirea dreptului de proprietate, se pot folosi de actele de preluare abuzivă fără a depune şi actele propriu-zise de proprietate, cu încălcarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001.
La termenul din 10 martie 2015, în acord cu dispoziţiile art. 306 alin. (2) C. proc. civ. de la 1865, aplicabil cauzei de faţă, Înalta Curte, din oficiu, a pus în dezbaterea părţilor motivul de ordine publică vizând calificarea greşită de către curtea de apel, a căii de atac exercitată împotriva sentinţei dată de tribunal, în ultimul ciclu procesual.
Din perspectiva analizării acestui motiv de ordine publică, recursul se priveşte ca fondat, în considerarea argumentelor ce succed.
Se constată că instanța de control judiciar a calificat greşit calea de atac ce putea fi exercitată împotriva sentinţei nr. 275 din 19 martie 2014 a Tribunalului Olt, secţia I civilă, avându-se în vedere dispoziţiile Legii nr. 202/2010, atât în ceea ce priveşte regimul căilor de atac în materia Legii nr. 10/2001, cât şi sub aspectul normelor tranzitorii.
Astfel, potrivit art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 202/2010, decizia sau, după caz, dispoziţia motivată de respingere a notificării sau a cererii de restituire în natură poate fi atacată de persoana care se pretinde îndreptăţită, la secţia civilă a tribunalului în a cărui circumscripţie se află sediul unităţii deținătoare sau, după caz, al entității investite cu soluţionarea notificării, în termen de 30 de zile de la comunicare. Hotărârea tribunalului este supusă recursului, care este de competenţa curţii de apel.
Conform art. XXVI al Legii nr. 202/2010, care reprezintă norma tranzitorie, dispoziţiile art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 „privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989”, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi cu cele aduse prin această lege (...) se aplică şi proceselor aflate în curs de soluţionare în primă instanţă, dacă nu s-a pronunţat o hotărâre în cauză până la data intrării în vigoare a noii reglementări.
Din interpretarea acestor dispoziţii, rezultă fără echivoc că, în materia Legii nr. 10/2001, republicată (ca şi a Legilor nr. 31/1990 şi nr. 221/2009) numai hotărârile judecătoreşti pronunțate anterior intrării în vigoare a Legii nr. 202/2010, rămân supuse ambelor căi de atac (apel şi recurs), hotărârile pronunţate ulterior apariţiei noii reglementări, fiind sustrase exerciţiului apelului.
În acest context legislativ, din perspectiva interpretării sintagmei „dacă nu s-a pronunţat o hotărâre în cauză”, este lipsită de relevanţă împrejurarea că litigiul a parcurs mai multe cicluri procesuale, în condiţiile în care celelalte hotărâri date de prima instanţă au fost casate, respectiv desfiinţate.
Or, chiar conform prevederilor art. 311 alin. (1) C. proc. civ. de la 1865, sub imperiul căruia a fost iniţiat demersul judiciar, hotărârea casată nu are nicio putere, deci nu există din punct de vedere juridic.
Tot astfel, o hotărâre desfiinţată, cum este sentinţa din cel de-al treilea ciclu procesual, nu poate fi producătoare de efecte sub niciun aspect şi cu atât mai puţin, nu poate influenţa exerciţiul căilor de atac.
În prezenta cauză, sentinţa civilă nr. 308 din 22 iunie 2005 a Tribunalului Olt, dată în primul ciclu procesual, a fost desfiinţată prin decizia nr. 140 din 15 februarie 2006 a Curţii de Apel Craiova, cauza fiind trimisă spre rejudecare primei instanţe.
Ulterior, în cel de-al doilea ciclu procesual, s-a pronunţat sentinţa nr. 811 din 12 septembrie 2006 de către Tribunalul Olt, desfiinţată la rândul ei, prin decizia nr. 70 din 18 septembrie 2012, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, cauza fiind, din nou, trimisă spre rejudecare, primei instanţe.
Tribunalul a pronunţat o nouă hotărâre (sentinţa nr. 275 din 19 martie 2014) singura hotărâre a fondului existentă din punct de vedere juridic, după intrarea în vigoare a Legii nr. 202/2010 – 25 noiembrie 2010 – care, potrivit atât normei tranzitorii, cât şi dispoziţiei de drept comun incidentă în cauză (art. 725 C. proc. civ. de la 1865) rămâne supusă regimului căilor de atac, în vigoare la data emiterii actului jurisdicţional.
Or, la această dată, aşa cum s-a arătat, intraseră deja în vigoare modificările procedurale operate prin Legea nr. 202/2010, de imediată aplicare, prin care în materia Legii nr. 10/2001, a fost suprimată calea de atac a apelului, sentinţa pronunţată în cel de-al treilea ciclu procesual, nemaiputând fi astfel atacată, decât pe calea recursului.
Ca o consecinţă a greşitei calificări a căii de atac, instanţa nu a fost alcătuită într-o compunere legală, fiind nesocotite astfel dispoziţiile art. 54 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 „privind organizarea judiciară”, ceea ce atrage şi incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 304 pct. 1 C. proc. civ.
Aşa fiind, faţă de cele ce preced, recursul urmează a se admite, cu consecinţa trimiterii cauzei aceleiaşi curţi de apel, în vederea soluţionării recursului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice-Direcţia Regională a Finanţelor Publice Craiova prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Olt împotriva deciziei nr. 4570 din 25 noiembrie 2014 a Curţii de Apel Craiova, secţia I civilă, pe care o casează.
Trimite cauza aceleiaşi instanţe în vederea soluţionării recursului.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10 martie 2015.
| ← ICCJ. Decizia nr. 632/2015. Civil. Revendicare imobiliară. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 636/2015. Civil → |
|---|
