ICCJ. Decizia nr. 90/2015. Civil. Pretenţii. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 90/2015
Dosar nr. 2303/2/2014
Şedinţa publică de la 16 ianuarie 2015
Asupra recursurilor, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 24 mai 2012 pe rolul Tribunalului Buzău, secţia I civilă, reclamantul B.D. a chemat în judecată pe pârâta SC A.R.A. SA, solicitând obligarea acesteia la plata sumei de 1.741.400 lei (echivalentul a 400.000 euro), cu titlu de daune morale şi la plata sumei de 15.000 lei, reprezentând daune materiale, precum şi la plata cheltuielilor de judecată.
Prin sentinţa civilă nr. 1334 din 10 octombrie 2012, Tribunalul Buzău, secţia I civilă, a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Teleorman, secţia civilă.
Dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Teleorman, secţia civilă, la data de 22 noiembrie 2012, sub nr. 2932/114/2012.
Prin încheierea civilă nr. 87 din 13 februarie 2013, Tribunalul Teleorman, secţia civilă, a admis excepţia litispendenţei invocată de reclamantul B.D. şi a trimis dosarul Tribunalului Bucureşti, în vederea întrunirii cererii la Dosarul nr. 41858/3/2012.
Prin încheierea de la 05 martie 2013, pronunţată în Dosarul nr. 41858/3/2012, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, a dispus reunirea cauzelor şi trimiterea la instanţa care a fost mai întâi învestită, respectiv Tribunalul Teleorman, pe rolul căruia se afla Dosarul nr. 2932/114/2012.
Dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Teleorman, secţia civilă, la data de 07 iunie 2013, sub nr. 41858/3/2012.
Prin sentinţa civilă nr. 703 din 18 decembrie 2013, Tribunalul Teleorman, secţia civilă, a admis în parte acţiunea şi a obligat pârâta la plata către reclamant a sumei de 40.000 lei, reprezentând despăgubiri civile, din care 5.000 lei, cu titlu de daune materiale şi 35.000 lei, cu titlu de daune morale; a respins cererea privind acordarea cheltuielilor de judecată.
Împotriva sentinţei sus-menţionate, reclamantul B.D. a declarat apel, solicitând schimbarea acesteia, în sensul acordării daunelor materiale şi morale indicate în petitul cererii de chemare în judecată.
Prin decizia civilă nr. 402 din 22 mai 2014, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, a admis apelul şi a schimbat în parte sentinţa atacată, în sensul că a obligat pârâta să plătească reclamantului suma de 75.000 lei, cu titlu de daune morale, menţinând celelalte dispoziţii ale sentinţei.
Împotriva acestei decizii, B.D. şi SC A.R.A. SA au declarat recurs.
Prin calea de atac exercitată, recurentul-reclamant B.D. a solicitat modificarea deciziei atacate, în sensul acordării despăgubirilor solicitate prin cererea de chemare în judecată.
În motivare, a arătat, în esenţă, că este necesar ca evaluarea prejudiciului suferit prin accidentul rutier în care a fost implicat să se realizeze prin aprecierea multilaterală a tuturor consecinţelor negative ale acestuia, raportat la toate planurile vieţii sale sociale.
Prin recursul său, SC A.R.A. SA a solicitat ca, în rejudecare, să se dispună diminuarea cuantumului daunelor morale acordate reclamantului.
În motivare, a arătat că decizia atacată este nelegală, raportat la prevederile art. 49 din Ordinul C.S.A. nr. 5/2010, conform cărora daunele morale se acordă în conformitate cu legislaţia şi jurisprudenţa din România; a fost invocat, astfel, motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
La 01 septembrie 2014, recurenta-pârâtă a depus cerere de renunţare la judecată şi întâmpinare la recursul părţii adverse, prin care a invocat excepţia nulităţii recursului declarat de recurentul-reclamant.
Astăzi, în şedinţă publică, Înalta Curte, din oficiu, a invocat excepţia tardivităţii recursului declarat de recurentul-reclamant şi excepţia netimbrării recursului recurentei-pârâte, asupra cărora, în temeiul art. 137, raportat la art. 298, cu aplicarea art. 316 C. proc. civ., reţine următoarele:
Potrivit art. 301 C. proc. civ., termenul de recurs este de 15 zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel.
Decizia atacată i-a fost comunicată recurentului-reclamant la data de 27 iunie 2014, după cum rezultă din dovada de primire şi procesul-verbal de predare, aflate la fila 47 a dosarului curţii de apel.
Potrivit dispoziţiilor art. 101 alin. (1) C. proc. civ., termenele se înţeleg pe zile libere, neintrând în socoteală nici ziua când a început, nici ziua când s-a sfârşit termenul, iar potrivit alin. (5) al aceluiaşi articol „termenul care se sfârşeşte într-o zi de sărbătoare legală, sau când serviciul este suspendat se va prelungi până la sfârşitul primei zile de lucru următoare".
În aplicarea acestor dispoziţii legale, Înalta Curte constată că termenul de declarare a recursului, calculat potrivit art. 101 alin. (1) şi (5) C. proc. civ., s-a împlinit la data de 14 iulie 2014.
Recurentul-reclamant a declarat calea de atac la data de 15 iulie 2014, după împlinirea termenului, expediind cererea de recurs prin poştă.
În considerarea argumentelor expuse, văzând şi dispoziţiile art. 103 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora neexercitarea oricărei căi de atac în termenul legal atrage decăderea, afară de cazul când legea dispune altfel sau când partea dovedeşte că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voinţa ei, Înalta Curte, reţinând declararea peste termen a recursului promovat de recurentul-reclamant, va admite excepţia tardivităţii.
Ca o consecinţă a admiterii excepţiei, recursul recurentului-reclamant urmează să fie respins, ca tardiv.
În ceea ce priveşte recursul declarat de recurenta-pârâtă, instanţa supremă reţine că, potrivit art. 1 şi art. 11 alin. (1) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, astfel cum a fost modificată, completată şi rectificată, acţiunile şi cererile introduse la instanţele judecătoreşti sunt supuse taxelor judiciare de timbru.
Pe de altă parte, O.G. nr. 32/1995 a instituit obligativitatea aplicării şi a timbrului judiciar, în cazurile în care se percepe taxa judiciară de timbru.
În conformitate cu prevederile alin. (1) al art. 20 din Legea nr. 146/1997, taxele judiciare de timbru se datorează şi se plătesc anticipat, iar alin. (2) al aceluiaşi articol stabileşte că în măsura în care taxa judiciară de timbru nu a fost plătită în cuantumul legal, în momentul înregistrării acţiunii sau cererii, instanţa va pune în vedere petentului să achite suma datorată până la primul termen de judecată.
Articolul 20 alin. (3) din lege statuează că neîndeplinirea obligaţiei de plată până la termenul stabilit se sancţionează cu anularea acţiunii sau a cererii.
În speţă, recurenta-pârâtă a fost citată cu menţiunea achitării taxei judiciare de timbru şi timbrului judiciar, potrivit dovezii aflate la dosarul cauzei (fila 63).
Constatând că recursul acestei părţi nu a fost timbrat anticipat, că recurenta-pârâtă nu s-a conformat obligaţiei de timbrare, până la termenul de judecată stabilit în cauză, respectiv 16 ianuarie 2015 şi că, în cauză, nu operează scutirea legală - personală sau ca obiect - de obligaţia timbrării, înalta Curte, dând eficienţă dispoziţiilor textelor de lege evocate mai sus, va anula recursul declarat de această recurentă, ca netimbrat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca tardiv recursul declarat de recurentul-reclamant B.D. împotriva Deciziei civile nr. 402 din 22 mai 2014, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.
Anulează ca netimbrat recursul declarat de recurenta-pârâtă SC A.R.A. SA împotriva aceleiaşi decizii.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 16 ianuarie 2015.
| ← ICCJ. Decizia nr. 941/2015. Civil. Revendicare imobiliară. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 792/2015. Civil → |
|---|
