ICCJ. Decizia nr. 691/2015. Civil
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 691/2015
Dosar nr. 504/1/2015
Şedinţa din Camera de Consiliu de la 27 februarie 2015
Asupra cererii de strămutare, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a ll-a civilă, la 05 februarie 2015, petenta F.C. a solicitat strămutarea judecării cauzei ce formează obiectul Dosarului nr. 1100/212/2014 al Judecătoriei Constanţa.
În susţinerea cererii au fost dezvoltate motive de bănuială legitimă, iar în drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 37 alin. (2) C. proc. civ. de la 1865.
La termenul de astăzi, reprezentanta Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a invocat excepţia necompetenţei materiale a instanţei supreme şi a solicitat declinarea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Constanţa.
Înalta Curte, luând în examinare cu prioritate excepţia invocată, o apreciază ca fiind fondată, în considerarea următoarelor argumente:
Din verificarea actelor dosarului şi a datelor din sistemul de evidentă informatizată a instanţei s-a constatat că dosarul a cărui strămutare se solicită a fost promovat pe rolul Judecătoriei Constanţa la data de 14 ianuarie 2014.
În considerarea acestui aspect, Înalta Curte reţine că în cauză sunt incidente dispoziţiile în materia strămutării din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., (în continuare N.C.P.C.), în vigoare de la 15 februarie 2013, din perspectiva cărora urmează să analizeze excepţia invocată.
Potrivit art. 142 alin. (1) teza I N.C.P.C., cererea de strămutare întemeiată pe motiv de bănuială legitimă este de competenţa curţii de apel, dacă instanţa de la care se cere strămutarea este o judecătorie sau un tribunal din circumscripţia acesteia.
Astfel, în considerarea dispoziţiilor legale anterior evocate, Înalta Curte urmează să decline competenţa de soluţionare a cererii de strămutare formulată de petenta F.C. în favoarea Curţii de Apel Constanţa.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Declină competenţa de soluţionare a cererii formulate de petenta F.C. în favoarea Curţii de Apel Constanţa.
Fără cale de atac.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 27 februarie 2015.
← ICCJ. Decizia nr. 690/2015. Civil. Drepturi băneşti. Revizuire... | ICCJ. Decizia nr. 692/2015. Civil. Conflict de competenţă.... → |
---|