ICCJ. Decizia nr. 695/2015. Civil. Conflict de competenţă. Obligaţie de a face. Fond
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 695/2015
Dosar nr. 62519/299/2014
Şedinţa din Camera de Consiliu de la 27 februarie 2015
Asupra conflictului negativ de faţă, reţine următoarele:
Prin cererea înregistrată la 08 iulie 2014 pe rolul Judecătoriei Cluj-Napoca, secţia civilă, reclamantul A.L.G. a chemat în judecată pe pârâtele SC O.T.P. B.F.S.B. SA, prin mandatar SC O.T.P. B.R. SA, O.T.P. B.N. (O.T.P. B. P.L.C.), prin mandatar SC O.T.P. B.R. SA, SC O.T.P. B.R. SA şi SC O.T.P. B.R. SA, prin Sucursala Mănăştur, solicitând să se constate caracterul abuziv al clauzelor prevăzute la art. 6.1 şi art. 6.2 din contractul de credit din 03 decembrie 2007, art. 5.2 din contractul de credit din 21 decembrie 2007, art. 8.3, art. 8.5 şi art. 8.8 din contractul de credit, art. 6.1.b, art. 6.1.c şi art. 6.2 din contractul de credit, art. 13 lit. b) din contractul de credit, art. 15.1 din contractul de credit, art. 12 lit. b) parag. 7 şi 8, art. 13.1 din contractul de credit, art. 18.3 din contractul de credit şi art. 16.2 din contractul de credit şi, în consecinţă nulitatea absolută a acestora, să fie obligate pârâtele la modificarea convenţiilor de credit în sensul înlăturării clauzelor abuzive şi la emiterea unui act adiţional şi a unui nou grafic de rambursare a creditului, conform modificărilor solicitate prin petitele anterioare.
În motivarea acţiunii întemeiate pe dispoziţiile art. 194 şi urm. N.C.P.C., Legii nr. 193/2002, Directivei nr. 93/13/CEE şi O.U.G. nr. 50/2010, reclamantul a susţinut că se impune anularea clauzelor contractuale indicate întrucât nu au fost negociate, sunt contrare bunei-credinţe şi creează un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor.
Prin întâmpinarea depusă la 21 august 2014, pârâta SC O.T.P. B.R. SA, printre altele, a invocat, în temeiul art. 107 N.C.P.C., excepţia necompetenţei teritoriale a instanţei, motivat de faptul că sediul său se află în Bucureşti, sector 1.
Prin sentinţa civilă nr. 11003 din 27 octombrie 2014, Judecătoria Cluj-Napoca, secţia civilă, a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale, invocată de pârâtă şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei sectorului 1 Bucureşti.
Pentru a hotărî astfel, instanţa iniţial învestită a reţinut că prin clauzele stipulate la art. 18.3 din contractul de credit ipotecar şi art. 16.2 din contractul de credit pentru nevoi personale garantat cu ipotecă, părţile în litigiu au convenit asupra unei prorogări de competenţă în favoarea instanţelor de la locul situării sediului băncii si, în considerarea acestora si a prevederilor art. 126 alin. (1) N.C.P.C., a admis excepţia propriei necompetenţe teritoriale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei sectorului 1 Bucureşti, în a cărei rază teritorială se află sediul pârâtei.
De asemenea, Judecătoria Cluj-Napoca a înlăturat incidenţa art. 126 alin. (2) N.C.P.C. în cauză, în raport de anul încheierii contractelor de credit, 2007, când nu era în vigoare textul legal, apreciind că aplicarea acestuia ar lipsi de efecte convenţia părţilor în sensul prorogării competenţei.
Similar, instanţa iniţial învestită a înlăturat apărarea formulată de reclamant în răspunsul la întâmpinare, în sensul că clauzele atributive de competenţă au caracter abuziv întrucât nu au fost negociate şi pentru că îi limitează accesul la justiţie prin cheltuielile de transport pe care le generează în sarcina sa, reţinând că reclamantul îşi poate recupera cheltuielile de judecată în eventualitatea câştigării procesului.
Urmare a declinării, la 09 decembrie 2014 cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei sectorului 1 Bucureşti care, prin sentinţa civilă nr. 2162 din 06 februarie 2015, a admis excepţia propriei necompetenţe teritoriale, invocată de reclamant şi a declinat soluţionarea cauzei în favoarea Judecătoriei Cluj-Napoca.
Totodată, constatând ivit conflictul negativ de competenţă, a dispus înaintarea dosarului către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în vederea soluţionării conflictului.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de declinare a avut în vedere Directiva nr. 93/13/CEE, precum şi hotărârea C.J.U.E., pronunţată în procedura chestiunilor preliminare, în cauza C -137/08 VB Penzugyi Lîzing Zrt. împotriva Ferenc Schneider, prin care instanţa europeană a statuat dreptul instanţelor naţionale de a aprecia dacă este cazul, din oficiu, asupra caracterului abuziv al clauzelor atributive de competenţă din contractele încheiate cu consumatorii, în raport cu cerinţele privind protecţia consumatorului prevăzute de directiva menţionată.
În considerarea jurisprudenţei europene evocate şi, reţinând incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 113 alin. (1) pct. 8 şi art. 109 N.C.P.C., care reglementează pentru litigiile de natura celui dedus judecăţii competenţa teritorială alternativă a instanţei de la domiciliul consumatorului, respectiv a locului unde persoana juridică de drept privat are un dezmembrământ fără personalitate juridică, Judecătoria sectorului 1 Bucureşti a declinat comptenţa soluţionării cauzei în favoarea instanţei iniţial învestite, în considerarea situării domiciliului reclamantului şi sediului Sucursalei Mănăştur a pârâtei în raza de competenţă teritorială a acesteia, respectiv în municipiul Cluj-Napoca, locul unde s-au încheiat şi executat în parte contractele în litigiu.
De asemenea, instanţa a avut în vedere prevederile art. 126 alin. (2) N.C.P.C., pe care Ie-a apreciat incidente în raport de data promovării acţiunii - 08 iulie 2014, poziţia de inferioritate creată reclamantului prin prorogarea de competenţă şi prejudiciul produs acestuia prin deplasarea la o altă instanţă decât cea de domiciliu.
Totodată, în baza art. 133 pct. 2 N.C.P.C., Judecătoria sectorului 1 Bucureşti a constatat intervenit conflictul negativ de competenţă cu Judecătoria Cluj-Napoca şi, în temeiul art. 135 alin. (1) N.C.P.C., a înaintat cauza Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării conflictului.
Analizând actele şi lucrările dosarului din perspectiva conflictului de competenţă ivit în soluţionarea cererii de chemare în judecată, Înalta Curte retine următoarele:
Reclamantul, prin cererea introductivă, a învestit Judecătoria Cluj-Napoca cu o acţiune având mai multe capete de cerere, dintre care principale sunt cele având ca obiect constatarea caracterului abuziv şi nulitatea mai multor clauze stipulate în două contracte de credit, încheiate între părţile în litigiu, restul petitelor fiind accesorii, soluţionarea lor depinzând de soluţia ce se va da acestuia.
Prin întâmpinarea depusă în faţa instanţei iniţial învestite, pârâta SC O.T.P. B.R. SA a invocat excepţia necompetenţei teritoriale a Judecătoriei Cluj-Napoca în temeiul art. 107 N.C.P.C., motivat de locul situării sediului său în Bucureşti, sector 1, fără să se prevaleze de clauzele contractuale atributive de competenţă.
Prin hotărârea C.J.U.E. pronunţată în procedura chestiunilor preliminare, în cauza C - 137/08 VB Penzugyi Lizing Zrt. împotriva Ferenc Schneider s-a reţinut că, potrivit unei jurisprudenţe constante, sistemul de protecţie pus în aplicare prin Directiva nr. 93/13/CEE se bazează pe ideea că un consumator se găseşte într-o situaţie de inferioritate faţă de un vânzător sau un furnizor în ceea ce priveşte atât puterea de negociere, cât şi nivelul de informare, situaţie care îl conduce la adeziunea la condiţiile redactate în prealabil de vânzător sau furnizor, fără să poată influenţa conţinutul acestora.
Astfel, pentru a asigura protecţia urmărită de Directiva nr. 93/13/CEE, instanţa europeană a subliniat că situaţia de inegalitate existentă între consumator şi vânzător sau furnizor nu poate fi compensată decât printr-o intervenţie pozitivă, exterioară părţilor contractante, asigurată de instanţa naţională, care trebuie să verifice dacă o clauză din contractul care face obiectul litigiului cu care este sesizată intră în domeniul de aplicare al directivei.
În ceea ce priveşte o clauză nenegociată, inserată într-un contract încheiat între un consumator şi un profesionist, care conferă o competenţă exclusivă instanţei în raza căreia este situat sediul profesionistului, Curtea a statuat, la punctul 24 din Hotărârea Oceano Grupo Editorial şi Salvat Editores, că trebuie considerată abuzivă în sensul art. 3 din Directivă în cazul în care, în contradicţie cu cerinţa de bună-credinţă, provoacă un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor decurgând din contract, în detrimentul consumatorului.
Cum în contractele ce fac obiectul litigiului, care a generat conflictul de competenţă pendinte, au fost înserate clauze atributive de competenţă teritorială exclusivă în favoarea instanţelor de la sediul băncii care, în cauză, are calitatea de pârâtă, iar reclamantul prin întâmpinare a invocat caracterul nenegociat al acestora şi prejudiciul care îi este creat prin învestirea instanţei de la sediul băncii, rezultă, din perspectiva jurisprudenţei C.J.U.E.., că instanţa naţională trebuie să analizeze caracterul abuziv al clauzei atributive de competenţă.
În consecinţă, referitor la competenţa teritorială în speţă, Înalta Curte reţine că clauzele atributive de competenţă înserate la art. 18.3 şi 16.2 din convenţiile de credit intră în categoria celor având ca efect obstrucţionarea dreptului consumatorului de a introduce acţiuni în justiţie, prevăzută la pct. 1 lit. q) din anexa la Directiva nr. 93/13/CEE, drept pentru care, în considerarea art. 6 din Legea nr. 193/2000, apreciază că aceste clauze nu pot produce efecte.
Potrivit art. 113 alin. (1) pct. 8 N.C.P.C., pentru cererile privind constatarea nulităţii absolute sau anularea contractelor încheiate cu un profesionist sau în cererile având ca obiect repararea pagubelor produse consumatorilor, cum este cazul în speţă, legiuitorul a prevăzut o competenţă alternativă în favoarea instanţelor de la domiciliul consumatorului. în speţă, reclamantul A.L.G. are calitatea de consumator în raport cu pârâta profesionist, ceea ce, faţă de natura şi obiectul acţiunii, atrage competenţa teritorială a instanţei de la domiciliul reclamantului-consumator, respectiv a Judecătoriei Cluj-Napoca.
Prin înregistrarea acţiunii de către reclamant pe rolul Judecătoriei Cluj-Napoca, acesta şi-a exprimat opţiunea pentru această instanţă, conform art. 116 N.C.P.C., care statuează că reclamantul are alegerea între mai multe instanţe deopotrivă competente.
Totodată, Înalta Curte constată că Judecătoriei Cluj-Napoca îi aparţine competenţa teritorială a soluţionării cauzei şi în raport cu prevederile art. 113 pct. 3 N.C.P.C., care statuează că, în cazul cererilor privind executarea, anularea, rezoluţiunea sau rezilierea unui contract, competenţa aparţine instanţei locului prevăzut în contract pentru executarea, fie chiar în parte, a obligaţiei, în condiţiile în care contractele de credit în litigiu au fost încheiate prin Sucursala Mănăştur a SC O.T.P. B.R. SA şi au fost executate în parte prin aceeaşi sucursală.
Din perspectiva celor anterior arătate, competenţa teritorială aparţine Judecătoriei Cluj-Napoca şi în considerarea dispoziţiilor art. 113 alin. (2) N.C.P.C., care prevede că atunci când pârâtul exercită în mod statornic o activitate profesională ori o activitate agricolă, comercială, industrială sau altele asemenea, cererea de chemare în judecată se poate introduce şi la instanţa în circumscripţia căreia se află locul activităţii respective, pentru obligaţiile patrimoniale născute sau care urmează să se execute în acel loc.
Faţă de considerentele anterior expuse, văzând şi dispoziţiile art. 135 alin. (4) N.C.P.C., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Cluj-Napoca.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Cluj-Napoca.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 27 februarie 2015.
| ← ICCJ. Decizia nr. 694/2015. Civil. Conflict de competenţă.... | ICCJ. Decizia nr. 696/2015. Civil. Pretenţii. Recurs → |
|---|
