ICCJ. Decizia nr. 692/2015. Civil. Conflict de competenţă. Obligatia de a face. Fond
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 692/2015
Dosar nr. 37302/3/2014
Şedinţa din Camera de Consiliu de la 27 februarie 2015
Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă, reţine următoarele:
Prin cererea înregistrată la 16 aprilie 2014 pe rolul Judecătoriei Sibiu, secţia civilă, reclamantul F.C.D. a chemat în judecată pe pârâtele SC B.C.R. SA şi SC K.I. SA, solicitând se constate nulitatea absolută a contractului de cesiune din 19 decembrie 2013, prin care a fost cesionată creanţa născută din contractul de credit din 03 mai 2007, încheiat între pârâte şi caracterul abuziv al clauzelor prevăzute la pct. 7.3 lit. d), g), h) şi pct. 10 din Condiţiile Generale de creditare, anexă la contractul de credit, precum şi să se dispună obligarea pârâtei SC B.C.R. SA la renegocierea şi modificarea clauzelor abuzive menţionate, cu cheltuieli de judecată.
Prin cererea înregistrată la 15 septembrie 2014, reclamantul şi-a precizat cererea introductivă, arătând că solicită constatarea nulităţii parţiale a contractului de cesiune de creanţă doar în privinţa creditului încheiat între el şi pârâta SC B.C.R. SA.
Prin întâmpinarea depusă la 26 mai 2014, pârâta SC B.C.R. SA a invocat excepţiile necompetenţei materiale şi teritoriale a instanţei, arătând că valoarea capătului de cerere prin care s-a solicitat constatarea nulităţii absolute a contractului de cesiune de creanţă, depăşeşte pragul de 200.000 lei, stabilit de art. 94 lit. j) N.C.P.C. şi că încheierea contractului s-a făcut la Bucureşti.
Prin sentinţa civilă nr. 4950 din 15 septembrie 2014, Judecătoria Sibiu, secţia civilă, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti.
În motivarea acestei hotărâri, instanţa, reţinând că valoarea contractului de cesiune de creanţă depăşeşte suma de 200.000 lei, a dat eficienţă dispoziţiilor art. 94 lit. j) N.C.P.C., potrivit cărora competenţa soluţionării cererilor evaluabile în bani cu o valoare de până la 200.000 lei, indiferent de calitatea părţilor, profesionişti sau neprofesionişti, aparţine judecătoriei şi celor ale art. 113 pct. 3 N.C.P.C., potrivit cărora în cazul cererilor privind executarea, anularea, rezoluţiunea sau rezilierea unui contract, competenţa teritorială revine instanţei locului prevăzut în contract pentru executarea, fie chiar în parte a obligaţiei.
Urmare a declinării, cauza a fost înregistrată la 29 octombrie 2014 pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a Vl-a civilă.
Prin sentinţa civilă nr. 5807 din 24 noiembrie 2014, Tribunalul Bucureşti, secţia a Vl-a civilă, a admis excepţia propriei necompetenţe materiale, invocată din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sibiu.
Totodată, constatând ivit conflictul negativ de competentă, a suspendat judecata cauzei şi a dispus înaintarea dosarului către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul, constatând că valoarea fiecărui capăt principal de cerere, cu care reclamantul a învestit instanţa, se situează sub pragul instituit prin art. 94 pct. 1 lit. j) N.C.P.C., a apreciat că în speţă competenţa materială aparţine Judecătoriei Sibiu, conform art. 113 alin. (1) pct. 8 N.C.P.C., potrivit căruia în cererile având ca obiect executarea, constatarea nulităţii absolute, anularea, rezoluţiunea, rezilierea sau denunţarea unilaterală a contractului încheiat cu un profesionist sau în cererile având ca obiect repararea pagubelor produse consumatorilor, competenţa revine în mod alternativ şi instanţei de la domiciliul consumatorului.
În sensul celor anterior expuse, tribunalul a reţinut că prin învestirea iniţială a Judecătoriei Sibiu, reclamantul şi-a exprimat dreptul de opţiune conferit de art. 116 N.C.P.C.
Referitor la petitul privind obligarea pârâtei SC B.C.R. SA la renegocierea şi modificarea clauzelor abuzive, a apreciat că este accesoriu capătului de cerere având ca obiect constatarea caracterului abuziv al clauzelor, aspect în raport cu care a reţinut incidenţa dispoziţiilor art. 123 N.C.P.C., care stabilesc competenţa în favoarea instanţei învestite cu soluţionarea capătului principal, respectiv a judecătoriei.
Conform art. 133 pct. 2 N.C.P.C., Tribunalul Bucureşti, secţia a Vl-a civilă, a constatat intervenit conflict negativ de competenţă cu Judecătoria Sibiu şi, în temeiul art. 135 alin. (1) N.C.P.C., a înaintat cauza Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării conflictului.
Analizând actele dosarului din perspectiva conflictului de competenţă ivit în soluţionarea cererii de chemare în judecată, Înalta Curte reţine următoarele:
Reclamantul a învestit Judecătoria Sibiu cu o acţiune având trei capete de cerere, respectiv: constatarea nulităţii parţiale a contractului de cesiune de creanţă din 19 decembrie 2013, constatarea caracterului abuziv al clauzelor stipulate la pct. 7.3 lit. d), g), h) şi pct. 10 din din Condiţiile Generale de creditare, anexă la contractul de credit din 03 mai 2007 şi obligarea pârâtei SC B.C.R. SA la renegocierea şi modificarea clauzelor abuzive.
Din formularea acestora se constată că primele două capete de cerere au obiecte care nu se află în raport de accesorietate, ambele fiind aşadar principale, soluţionarea unuia nedepinzând de soluţia dată celuilalt, în timp ce al treilea petit este accesoriu faţă de cel de-al doilea, renegocierea şi modificarea clauzelor de la pct. 7.3 lit. d), g), h) şi pct. 10 din Condiţiile Generale de creditare, anexă la contractul de credit nefiind posibilă decât în eventualitatea constatării caracterului abuziv al acestora.
Potrivit art. 98 alin. (1) şi (2) N.C.P.C., „competenţa se determină după valoarea obiectului cererii arătată în capătul principal de cerere", iar „pentru stabilirea valorii, nu se vor avea în vedere accesoriile pretenţiei principale, precum dobânzile, penalităţile, fructele, cheltuielile sau altele asemenea, indiferent de data scadenţei, şi nici prestaţiile periodice ajunse la scadenţă în cursul judecăţii."
Art. 99 din acelaşi Cod prevede că atunci când reclamantul a sesizat instanţa cu mai multe capete principale de cerere întemeiate pe fapte ori cauze diferite, competenţa se stabileşte în raport cu valoarea sau, după caz, cu natura ori obiectul fiecărei pretenţii în parte.
Totodată, potrivit art. 94 pct. 1 lit. j) N.C.P.C., judecătoriile judecă în primă instanţă, orice cereri evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 lei inclusiv, indiferent de calitatea părţilor, profesionişti sau neprofesionişti.
Astfel, faţă de precizarea cererii introductive, prin care reclamantul a arătat că solicită constatarea nulităţii parţiale a contractului de cesiune de creanţă, doar în privinţa creditului încheiat între el şi pârâta SC B.C.R. SA, a cărui valoare de 9.200 euro se situează sub pragul instituit de art. 94 pct. 1 lit. j) N.C.P.C., cum şi valoarea celui de-al doilea capăt principal de cerere se situează sub nivelul prag menţionat, Înalta Curte reţine că în speţă competenţa materială aparţine judecătoriei.
Faţă de pluralitatea de capete de cerere cu care reclamantul a învestit instanţa prin cererea introductivă şi de natura diferită a acestora -principale şi accesorii - Înalta Curte reţine incidenţa art. 123 alin. (1) N.C.P.C., care statuează că cererile accesorii, adiţionale, precum şi cele incidentale se judecă de instanţa competentă pentru cererea principală, chiar dacă ar fi de competenţa materială sau teritorială a altei instanţe judecătoreşti, astfel că petitele accesorii formulate în cauză urmează a fi soluţionate de instanţa căreia îi aparţine competenţa capetelor de cerere principale.
Faţă de considerentele anterior expuse, văzând şi dispoziţiile art. 135 alin. (4) N.C.P.C., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sibiu.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sibiu.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 27 februarie 2015.
← ICCJ. Decizia nr. 691/2015. Civil | ICCJ. Decizia nr. 693/2015. Civil. Conflict de competenţă. Fond → |
---|