ICCJ. Decizia nr. 71/2015. Civil. Acţiune în anularea hotărârilor arbitrale. Suspendare executare hotărâre arbitrală. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 71/2015
Dosar nr. 953/2/2014
Şedinţa publică de la 15 ianuarie 2015
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor dosarului constată următoarele:
Prin sentinţa arbitrală nr. 1 din 7 ianuarie 2014 pronunţată de Curtea de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României, tribunalul arbitrai a admis în parte acţiunea formulată de reclamanta-pârâtă SC E.I. SRL, reprezentată de administratorul judiciar C.C.S.P.R.L., împotriva pârâtei-reclamante SC C. SA şi a obligat pârâta-reclamantă la plata sumei de 225.613,44 lei cu titlu de pretenţii, penalităţi şi dobânzi, precum şi la plata sumei de 24.376,02 lei, cheltuieli de judecată (în total 249.989,46 lei) şi a respins cererea reconvenţională formulată de pârâta-reclamantă SC C. SA.
Împotriva acestei hotărâri arbitrale, a formulat acţiune în anulare pârâta reclamantă SC C. SA în temeiul disp art. 364 lit. e) şi f) C. proc. civ. şi a solicitat schimbarea în parte a sentinţei în sensul admiterii cererii reconvenţionale.
În motivarea acţiunii în anulare petenta susţine că hotărârea arbitrală încalcă dispoziţii imperative ale legii (art. 364 lit. i) C. proc. civ.). Au fost greşit interpretate şi aplicate, la caz, disp art. 52 din Legea nr. 85/2006.
Sentinţa arbitrală stabileşte ca inoperabilă compensarea pentru că nu ar fi îndeplinită, la data deschiderii procedurii de insolvenţă „condiţia” ca cele două creanţe reciproce să fie „certe, lichide şi exigibile”. în realitate, creanţa pârâtei-reclamante este certă, lichidă şi exigibilă şi nu a fost contestată în procedura insolvenţei.
Compensarea a operat determinat de aceea că respectivele creanţe reciproce au coexistat la un moment anterior aprobării planului de reorganizare.
Trimiterea la dispoziţiile H.G. nr. 685/1999 nu are legătură cu ceea ce era de examinat.
Nu se poate consacra teoria potrivit căreia prin stingerea creanţei ca urmare a aprobării planului de reorganizare prin votul altor creditori, să nu opereze compensarea, prevăzută expres şi explicit, fără nicio condiţionare suplimentară.
Aceasta cu atât mai mult cu cât aspectul a devenit incident la mult timp după împlinirea termenului prevăzut de dispoziţiile art. 3533 C. proc. civ.
Prin Hotărârea nr. 30 din 2 iunie 2014, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, a respins ca neîntemeiată acţiunea în anulare.
Pentru a pronunţa această soluţie, Curtea de Apel a reţinut următoarele:
Tribunalul arbitrai a reţinut în mod corect că, de vreme ce condiţia referitoare la caracterul cert, lichid şi exigibil al creanţelor reciproce nu era îndeplinită, compensarea legală nu putea opera în temeiul dispoziţiilor art. 52 din Legea nr. 85/2006. Aşadar, pârâta reclamantă nu se putea prevala de efectele autorităţii de lucru judecat rezultate din înscrierea creanţei în tabelul preliminar şi necontestarea acesteia.
Tribunalul arbitrai a respectat dispoziţiile art. 52 din Legea 85/2006.
Referitor la existenţa fraudei la lege a mecanismului validat de hotărârea arbitrală, Curtea a reţinut că judecătorul sindic a aprobat la 12 septembrie 2013, planul de reorganizare a SC E.C.I. SRL, plan în care creanţa creditoarei SC C. SA nu a mai fost trecută.
Împotriva acestui plan în care se menţionează că această creanţă a petentei nu va fi achitată, petenta creditoare nu a declarat recurs, astfel că respectiva hotărâre a rămas irevocabilă.
În această situaţie, mecanismul de interpretare a normelor legale a fost folosit în scopul în care aceasta a fost edictată şi nicidecum pentru abaterea respectivei dispoziţii legale de la sensul şi spiritul ei.
În ce priveşte incidenţa dispoziţiilor art. 364 lit. f) C. proc. civ. în sensul că tribunalul arbitrai nu a examinat cererea reconvenţionala, Curtea a respins ca neîntemeiat acest motiv de anulare, hotărârea atacată îndeplinind toate cerinţele prevăzute de disp art. 261 pct. 5 C. proc. civ., în sensul că este motivată în fapt şi în drept, este clară, concisă şi corespunde soluţiei pronunţate.
Împrejurarea potrivit căreia un anumit paragraf nu ar fi fost suficient dezvoltat nu poate conduce la concluzia neexaminării cererii reconvenţionale, de vreme ce, tribunalul arbitrai a analizat solicitarea petentei referitoare la intervenirea compensaţiei legale şi a argumentat clar şi concis soluţia de respingere a aplicării art. 52 din Legea nr. 85/2006.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs SC C. SA, criticând-o sub următoarele motive de nelegalitate:
Hotărârea este nelegală pentru că, raportat la specificul pricinii şi la argumentele invocate, nu s-a realizat o analiză a chestiunilor de drept incidente, ceea ce face ca motivarea hotărârii să fie străină de chiar natura pricinii - art. 304 pct. 7 C. proc. civ..
Hotărârea este nelegală pentru că legea a fost incorect aplicată (art. 304 pct. 9 C. proc. civ.); s-a persistat în eroarea hotărârii arbitrale şi au fost greşit interpretate şi aplicate, la caz, dispoziţiile art. 52 din Legea nr. 85/2006.
Determinat de interpretarea şi aplicarea greşită a legii au fost incorect analizate apărările formulate în cauză, ceea ce a condus la neexaminarea cererii reconvenţionale.
Mecanismul validat arbitrai şi consacrat prin hotărârea recurată constituie fraudă la lege.
În condiţiile art. 3041 C. proc. civ.. se solicită examinarea pricinii sub toate aspectele.
Recurenta prezintă „situaţii de drept relevante” şi arată in extenso care este cererea reclamantei, respectiv pretenţiile acesteia, probele administrate în fata tribunalului arbitrai, reiterând existenta autorităţii de lucru judecat.
Se arată că hotărârea nu analizează nici apărările formulate, nici argumentele care au stat la baza acţiunii în anulare, nici corespondenţa dintre raţionamentele cuprinse de sentinţa arbitrală şi actele şi lucrările dosarului.
Sentinţa arbitrală a stabilit greşit ca inoperabilă compensarea cu argumentul că nu ar fi îndeplinită, la data deschiderii procedurii de insolvenţă „condiţia” ca cele două creanţe reciproce să fie „certe, lichide şi exigibile”.
Chestiunea privitoare la inoperativitatea autorităţii de lucru judecat determinată de aceea că înscrierea în tabel „se face fără verificări” adaugă la lege şi este incorectă.
Compensarea a operat determinat de aceea că respectivele creanţe reciproce au coexistat la un moment anterior aprobării planului de reorganizare.
Contrar reţinerilor din cuprinsul hotărârii, determinat de modalitatea concretă de analiză impusă de tribunal, cererea reconvenţională nu a fost examinată.
Este fără suport concluzia sentinţei în sensul că în cazul constatării compensării „ar însemna, că nerespectând Legea nr. 85/2006, Tribunalul arbitrai să nesocotească sentinţa de confirmare a planului de reorganizare, rămasă definitivă şi irevocabilă, deci eventual să contrazică o hotărâre judecătoreasă, ceea ce nu este admisibil”.
Ceea ce s-a solicitat este tocmai valorificarea acestei hotărâri, în condiţiile legii speciale.
Consecinţa raţionamentului propus este că mecanismul validat arbitrai constituie fraudă la lege.
Modalitatea de întocmire a programului de plăţi nu putea fi contestată pentru că nu apar ca identificate elemente de nelegalitate. Iar în ignorarea datoriilor debitorului falit, acesta ar rămâne să poată pretinde plata de la cel care îi este creditor deşi nu îşi achită faţă de acesta propria datorie.
Situaţia este cea asumată de părţi: intimata are împotriva recurentei petente o creanţă în cuantum de 205.301,89 lei; recurenta are împotriva intimatei o creanţă în cuantum de 315.685,20 lei. Pentru că operează compensarea, rezultă că petenta are împotriva debitoarei o creanţă în cuantum de 110.383,3 lei.
Se solicită admiterea recursului şi modificarea Hotărârii nr. 30/2014 a Curţii de Apel Bucureşti.
Se solicită admiterea acţiunii în anulare şi, în consecinţă schimbarea în parte a sentinţei arbitrale în sensul admiterii cererii reconvenţionale şi a constatării că între părţi a intervenit compensarea şi în consecinţă, intimata să fie obligată la plata sumei de 110.383,31 lei.
În cauză, intimata SC E.C.I. SRL a formulat întâmpinare solicitând respingerea recursului ca nefondat.
Analizând recursul prin prisma disp art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat şi urmează a fi respins pentru următoarele considerente:
În cauză nu sunt întrunite cerinţele art. 304 pct. 7 C. proc. civ., hotărârea Curţii de Apel răspunzând exigenţelor art. 261 pct. 5 C. proc. civ. întrucât cuprinde motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei, cum şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor.
Astfel, recurenta a invocat în acţiunea în anulare nerespectarea de către tribunalul arbitrai a disp art. 52 din Legea nr. 85/2006 precum şi existenţa fraudei la lege a mecanismului validat de hotărârea arbitrală.
Curtea de Apel a analizat in extenso aceste motive de anulare a sentinţei arbitrale, iar considerentele hotărârii recurate cuprind analiza chiar pe fondul cauzei a respectivului litigiu dintre părţi.
Soluţia Curţii de Apel este corectă, astfel că motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. nu se regăseşte în cauză.
Cu toate acestea, Înalta Curte apreciază că, având în vedere caracterul special al acţiunii în anulare astfel cum este prevăzută în art. 364 lit. a) - i) C. proc. civ., Curtea de Apel trebuia să analizeze respectiva cauză numai din perspectiva acestor dispoziţii legale.
Astfel, motivele acţiunii în anulare sunt expres şi limitativ prevăzute de lege, sunt de strictă interpretare şi nu pot fi extinse prin analogie. Ele vizează, în ansamblu, condiţiile de regularitate a hotărârii arbitrale în raport cu înţelegerea lor concretizată prin convenţia arbitrală şi cauze de nelegalitate expres stabilite; şi nu motive care să vizeze situaţia de fapt şi probele administrate sau, mai sintetic, temeinicia hotărârii arbitrale.
Indiferent de motivele invocate, acţiunea în anulare îndreptată împotriva hotărârii arbitrale nu are caracter devolutiv, astfel încât nu se justifică o rejudecare a fondului cauzei.
Numai în situaţia în care acţiunea în anulare este admisibilă, vizând unul dintre motivele limitativ enumerate de legiuitor, iar Curtea de Apel procedează la desfiinţarea acesteia, se va putea rejudeca pricina, în limitele cadrului procesual stabilit prin convenţia arbitrală, urmând ca instanţa judecătorească să cenzureze inclusiv interpretarea dată unor norme de ordine publică ori unor dispoziţii imperative ale legii, indiferent de natura acestora din urmă.
Aşadar, Curtea de Apel a pronunţat o soluţie corectă respingând acţiunea în anulare, în cauză nefiind întrunite cerinţele art. 364 lit. f) şi i) C. proc. civ., chiar dacă prin considerentele hotărârii se fac aprecieri asupra fondului cauzei.
Faţă de aceste considerente, înalta Curte apreciază că toate criticile aduse sentinţei recurate sunt nefondate şi, pe cale de consecinţă, potrivit disp art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul urmează a fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta SC C. SA - prin administrator judiciar S.Q. - Filiala Bucureşti S.P.R.L. împotriva Hotărârii nr. 30/2014 din 2 iunie 2014, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 ianuarie 2015.
| ← ICCJ. Decizia nr. 709/2015. Civil | ICCJ. Decizia nr. 707/2015. Civil. Conflict de competenţă. Fond → |
|---|
