ICCJ. Decizia nr. 8/2015. Civil. Pretenţii. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 8/2015
Dosar nr. 8091/99/2011*
Şedinţa publică din 13 ianuarie 2015
Prin sentinţa civilă nr. 951 din 31 iulie 2012 pronunţată de Tribunalul laşi, secţia a ll-a civilă contencios administrativ şi fiscal, a fost respinsă excepţia netimbrării acţiunii şi s-a admis în parte acţiunea formulată de reclamanţii C.A. în nume propriu şi ca reprezentant legal al minorului C.C., în contradictoriu cu pârâţii SC G.A. SA Bucureşti şi SC G.A. SA Cluj Napoca - Departamentul pentru vătămări corporale şi decese.
Pârâta SC G.A. SA a fost obligată să plătească fiecărui reclamant câte 1.000.000 lei daune morale şi să plătească minorului C.C. o pensie lunară de 600 lei de la data de 6 martie 2009 şi până la împlinirea vârstei de 18 ani.
A fost respins capătul de cerere pentru plata daunelor materiale şi dobânda legală.
Pârâta a fost obligată să plătească reclamanţilor suma de 1.000 lei cheltuieli de judecată prin reducerea onorariului de la 10.000 lei la 1.000 lei.
În pronunţarea acestei soluţii, prima instanţă a avut în vedere că urmare a unui accident de circulaţie produs la data de 6 martie 2009, a intervenit decesul soţului reclamantei iar în prezenta cauză, acţiunea în despăgubiri a fost formulată de soţia şi fiul victimei accidentului rutier împotriva pârâţilor SC G.A. SA la care era asigurat autoturismul victimei.
În temeiul dispoziţiilor art. 9, art. 42 alin. (2), art. 49 şi 50 din Legea nr. 136/1995 şi art. 26 din Ordinul C.S.A. nr. 20/2008, prima instanţă a apreciat că cererea referitoare la daunele materiale nu a fost dovedită iar în ceea ce priveşte daunele morale, fiind evident că s-a produs un prejudiciu moral reclamanţilor, urmare a dispariţiei fulgerătoare a soţului, respectiv tatălui, faptul că afectarea psihică şi emoţională persistă cu aceeaşi intensitate şi în prezent, faţă de limitele maximale prevăzute de legislaţia asigurărilor în materie, instanţa reţine că suma de 1.000.000 lei pentru fiecare reclamant poate reprezenta o justă şi integrală reparare a prejudiciului nepatrimonial.
În privinţa prestaţiei periodice, prima instanţă a constatat că minorul C.C. se afla la data de 06 martie 2009 în întreţinerea ambilor părinţi. Deşi tatăl său a realizat venituri ocazional, instanţa s-a raportat la salariul minim pe economie, iar în funcţie de cuantumul acestuia şi prevederile art. 94 C. fam., a obligat asigurătorul să plătească reclamantului minor suma de 600 lei lunar începând cu data de 06 martie 2009 şi până la terminarea studiilor, dar nu mai târziu de împlinirea vârstei de 25 ani.
Au fost înlăturate susţinerile pârâtei referitoare faptul că minorul beneficiază de pensia de urmaş, având în vedere că nu s-a produs nici o dovadă în acest sens.
Împotriva sentinţei primei instanţe, a formulat apel pârâta SC G.A. SA Bucureşti iar prin Decizia civilă nr. 205 din 14 noiembrie 2012 pronunţată de Curtea de Apel laşi, secţia civilă, a fost respins ca nefondat apelul pârâtei.
În motivarea apelului, pârâta a arătat că în mod greşit a fost obligată la plata unei prestaţii periodice lunare de 600 lei pentru reclamantul C.C. întrucât acesta din urmă va beneficia de pensie de urmaş al celui decedat în baza dispoziţiilor art. 65-75 din Legea nr. 19/2000 iar prin acordarea de către prima instanţă a prestaţiei periodice lunare se va realiza o dublă plată pentru acelaşi prejudiciu, ceea ce contravine legii.
S-a mai invocat şi faptul că din probele administrate nu reiese venitul lunar al persoanei decedate astfel încât cuantumul prestaţiei lunare a fost greşit stabilit.
Sub aspectul cuantumului daunelor morale, pârâta apelantă a criticat hotărârea atacată întrucât suma stabilită pentru persoanele beneficiare este mult prea mare în raport de practică, legislaţie şi jurisprudenţă. A susţinut că suma de bani acordată cu titlu de daune morale nu duce la înlăturarea prejudiciului moral, dar nici nu poate să conducă la creşterea patrimoniului reclamanţilor în raport cu situaţia economică a acestora avută anterior accidentului survenit. S-a mai susţinut că sumele de bani acordate cu titlu de daune morale trebuie să aibă efecte compensatorii, însă acestea neputându-se constitui în venituri nejustificate pentru reclamanţi, drept pentru care a solicitat reducerea cuantumului daunelor morale la o valoare rezonabilă.
În argumentarea soluţiei pronunţate, instanţa de apel a reţinut că prima instanţă a făcut o aplicare şi o interpretare judicioasă a dispoziţiilor legale cuprinse în Legea nr. 136/1995, cât şi a celor prevăzute de art. 24 şi 25 din Ordinul C.S.A. nr. 20/2008 pentru punerea în aplicare a Normelor privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudiciile produse în accidente de autoturisme.
În ceea ce priveşte cererea privind stabilirea unei prestaţii periodice lunare în favoarea minorului C.C., s-a reţinut că a fost corect soluţionată în sensul admiterii acesteia, având în vedere că potrivit dispoziţiilor art. 49 şi 50 din Legea nr. 136/1995 asigurătorul acordă despăgubiri în baza contractului de asigurare pentru prejudiciile de care asiguraţii răspund faţă de terţe persoane păgubite prin accidente de autovehicule. Prin dispoziţiile legale sus-menţionate legiuitorul nu a realizat vreo delimitare în acordarea despăgubirilor în funcţie de natura prejudiciilor produse, respectiv despăgubiri materiale sau daune morale, iar în cazul despăgubirilor materiale nu s-a realizat vreo delimitare între sumele de bani acordate global şi prestaţiile periodice. în atare situaţie, s-a reţinut că în noţiunea de despăgubire în mod judicios a fost inclusă şi solicitarea privind plata unei prestaţii periodice în favoarea minorului C.C. întrucât aceasta acoperă o reparare integrală a prejudiciului în sensul asigurării până la vârsta majoratului a stării materiale pe care ar fi avut-o dacă tatăl său nu ar fi fost victima accidentului de circulaţie.
A fost înlăturată critica pârâtei sub aspectul că minorul ar fi beneficiarul unei pensii de urmaş, atâta timp cât nu s-a făcut dovada emiterii unei atare decizii iar îndeplinirea condiţiilor de acordare a pensiei pentru copilul celui decedat nu va împiedica ulterior asigurătorul să formuleze o cerere prin care să solicite sistarea ori reducerea plăţii acestor prestaţii stabilite de instanţa de fond în funcţie de venitul minim pe economie.
Referitor la daunele morale, s-a reţinut că prima instanţă a avut în vedere îndreptăţirea reclamanţilor de a primi o compensaţie materială proporţională şi' justă faţă de prejudiciul moral suferit, astfel încât cuantumul daunelor morale stabilite în favoarea reclamanţilor este justificat şi proporţional şi se încadrează în limitele de despăgubire prevăzute expres de art. 24 din Ordinul C.S.A. nr. 20/2008.
Prin Decizia civilă nr. 10 din 14ianuarie 2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a ll-a civilă, s-a admis recursul formulat de pârâta SC G.A. SA Bucureşti, s-a casat Decizia civilă nr. 205 din 14 noiembrie 2012 a Curţii de Apel laşi şi s-a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
S-a reţinut incidenţa cazului de casare prevăzut de pct. 7 al art. 304 C. proc. civ., apreciindu-se că soluţia adoptată de instanţa de apel este insuficient motivată în raport de criticile formulate de pârâtă prin memoriul de apel.
În rejudecare, prin Decizia nr. 149/2014 din 4 iunie 2014, Curtea de Apel laşi, secţia civilă, a admis apelul pârâtei SC G.A. SA Bucureşti, a schimbat în parte sentinţa primei instanţe şi a obligat pârâta la plata către reclamanţi a câte 25.000 euro în echivalent lei la data plăţii cu titlu de daune morale.
În argumentarea soluţiei pronunţate, instanţa de rejudecare a reţinut în ceea ce priveşte cererea reclamanţilor privind stabilirea unei prestaţii periodice lunare în favoarea reclamantului minor că aceasta a fost soluţionată corect şi legal de către prima instanţă, urmând a fi menţinută în maniera stabilită de prima instanţă.
În temeiul dispoziţiilor art. 998 C. civ. care prevăd o justă şi integrală reparaţie a pagubei, s-a reţinut că despăgubirile periodice cuvenite reclamantului minor trebuie stabilite prin raportare la vârsta minorului de 2 ani şi 8 luni la data accidentului când a decedat tatăl său, la faptul că de la acel moment minorul va fi lipsit de afecţiunea şi grija unui părinte, de îndrumarea şcolară şi educaţională a părintelui decedat şi a întreţinerii din partea acestuia.
S-a mai reţinut că potrivit copiei carnetului de muncă al defunctului C.C., acesta la data accidentului era încadrat în calitate de conducător auto la firma SC R.T.P. SRL, cu un venit lunar de aproximativ 6.000 lei lunar începând cu data de 20 ianuarie 2009, prin urmare, susţinerile pârâtei că nu s-a făcut dovada realizării de către defunct a unui venit constant s-au apreciat a nu fi fondate.
De asemenea, nici susţinerile pârâtei referitoare la greşita stabilire a unei prestaţii periodice în favoarea reclamantului minor care oricum va beneficia de pensie de urmaş s-au apreciat a nu fi întemeiate, în raport de paguba efectiv suferită de reclamantul minor, precum şi de beneficiul de care a fost lipsit conform dispoziţiilor art. 998 C. civ., acest drept patrimonial cuvenit minorului fiind unul distinct de cel reprezentat de pensia de urmaş ce i s-ar cuveni acestuia.
În ceea ce priveşte cuantumul daunelor morale stabilite de prima instanţă în sumă de 1.000.000 lei pentru fiecare reclamant în parte, criticile pârâtei au fost apreciate a fi întemeiate, sub acest aspect apelul pârâtei fiind fondat.
În motivarea acestei soluţii, instanţa de rejudecare a reţinut că principiul general aplicabil la acordarea despăgubirii este acela al reparării integrale care implică acoperirea prejudiciului efectiv, cât şi a beneficiului nerealizat, despăgubire însă ce trebuie să fie echitabilă şi rezonabilă, instanţa fiind cea care are obligaţia să-l aprecieze în raport de gravitatea şi importanţa lui.
S-a reţinut că este de necontestat că prin pierderea soţului şi respectiv a tatălui, reclamanţii au suferit un prejudiciu moral, afectiv, dispariţia acestuia afectându-le irevocabil existenţa viitoare atât în plan psiho-afectiv, cât şi în plan financiar, precum şi, din perspectiva necesităţii de a face faţă unor obligaţii sociale şi sarcini administrative pentru care nu erau pregătiţi, reclamanta C.A. rămânând părinte singur, iar minorul C.C., orfan.
Deşi compensaţia materială solicitată de reclamantă pentru prejudiciul moral suferit s-a apreciat a fi întemeiată, s-a considerat că acesta trebuie raportat la consecinţele negative suferite de aceştia în plan fizic şi psihic, intensitatea cu care au fost percepute aceste consecinţe, măsura în care Ie-a fost afectată situaţia familială.
Ca atare, în cuantificarea prejudiciului moral suferit a avut în vedere că aprecierea acestuia trebuie să fie rezonabilă, pe o bază echitabilă corespunzătoare prejudiciului real şi efectiv produs.
Prin urmare, s-a apreciat că acordarea reclamanţilor-intimaţi a câte 25.000 euro în echivalent lei la cursul B.N.R. de la data plăţii cu titlu de daune morale pentru fiecare reclamant în parte, constituie o justă reparaţie a prejudiciului moral cauzat acestora, fiind de natură a compensa suferinţele psihice cauzate de moartea intempestivă a soţului şi respectiv a tatălui reclamanţilor.
Împotriva Deciziei nr. 149 din 4 iunie 2014 a Curţii de Apel laşi, secţia civilă, au declarat recurs reclamanţii C.A. şi C.C. prin reprezentant legal C.A., invocând dispoziţiile art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ. în temeiul cărora au solicitat admiterea recursului, respingerea apelului intimatei şi menţinerea sentinţei primei instanţe ca fiind temeinică şi legală.
În dezvoltarea motivelor de nelegalitate invocate, recurenţii-reclamanţi au reiterat istoricul cauzei şi situaţia de fapt, cu accent pe prejudiciul ireparabil produs acestora de decesul soţului respectiv tatălui lor.
În ceea ce priveşte motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., recurenţii au arătat, în esenţă, că în ceea ce priveşte decizia recurată, este incident cazul de casare care vizează insuficienta motivare a hotărârii, cu referire şi la jurisprudenţa C.E.D.O. potrivit căreia dreptul la un proces echitabil, garantat de art. 6 alin. (1) din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, înglobează, printre altele, dreptul părţilor aflate în proces de a prezenta observaţiile pe care le consideră relevante pentru cauza lor.
Au susţinut recurenţii că în considerentele hotărârii, instanţa motivează soluţia pronunţată, neoferind argumente solide şi legale, în virtutea cărora a redus cuantumul despăgubirilor morale acordate prin hotărârile anterioare şi deşi şi-a însuşit argumentele reţinute de prima instanţă, soluţia a fost fundamental diferită.
S-a susţinut că motivarea deciziei în privinţa reducerii cuantumului despăgubirilor morale s-a rezumat la două paragrafe, deşi acordarea acestor despăgubiri reprezintă capătul principal de cerere cu care a fost investită instanţa şi comportă o sensibilitate crescută, reclamând pe cale de consecinţă o analiză temeinică şi o motivare amplă.
În ceea ce priveşte motivul de nelegalitate prevăzut de dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenţii-reclamanţi au arătat că prin hotărârile anterioare, instanţele au făcut o interpretare şi aplicare judicioasă a dispoziţiilor legale care guvernează această materie, au cuantificat în mod corect prejudiciul moral, ţinând cont atât de situaţia de fapt (vârsta fragedă a copilului minor, vârsta tânără a soţilor), precum şi de practica recentă a instanţelor de judecată din România.
În continuare, au fost dezvoltate amplu argumente referitoare la caracterul compensatoriu al despăgubirilor morale precizând totodată aspectele ce au fost avute în vedere prin hotărârile pronunţate în primul ciclu procesual, respectiv aspectul strict afectiv, şocul emoţional, şi afectarea pe termen lung a vieţii de familie a recurenţilor-reclamanţi. De asemenea, s-a arătat că este necesară realizarea unei proporţionalităţi între pierderea suferită şi impactul pe care această pierdere l-a avut asupra echilibrului emoţional şi psiho-social al celor doi, pe de o parte şi suma acordată cu acest titlu, care, ca şi cuantum, să poată oferi satisfacţie materială care să creeze o stare de bine, de ameliorare a vieţii celui prejudiciat, proporţională cu pierderea suferită.
În sprijinul aceluiaşi motiv de nelegalitate, au fost invocate statistici referitoare la suma necesară creşterii şi educării unui copil şi jurisprudenţă relevantă în domeniu.
Analizând decizia atacată în raport de criticile formulate, în Urnitele controlului de legalitate şi temeiurilor de drept invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
Prealabil analizării criticilor formulate, se impune a fi făcută precizarea că, potrivit dispoziţiilor legale ce reglementează calea de atac extraordinară a recursului, nu pot face obiectul analizei în această fază procesuală, criticile referitoare la stabilirea situaţiei de fapt şi interpretarea probatoriului, acestea reprezentând aspecte legate de temeinicia hotărârii şi nu de nelegalitate a acesteia.
Revenind la motivele de nelegalitate invocate, art. 304 pct. 7 C. proc. civ. reglementează ca motiv de recurs situaţia în care hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii.
Motivarea hotărârii înseamnă că aceasta trebuie să cuprindă în considerentele sale, motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei şi au condus la soluţia pronunţată, care au legătură directă cu aceasta şi care o susţin.
Potrivit art. 261 alin. (1) C. proc. civ., hotărârea instanţei de fond trebuie să cuprindă motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei şi cele pentru care au fost înlăturate susţinerile părţilor.
Criticile subsumate acestui motiv de nelegalitate, astfel cum au putut fi extrase din memoriul de recurs, se referă la faptul că motivarea deciziei în ceea ce priveşte reducerea cuantumului despăgubirilor morale este mai mult decât lapidară, practic necuprinzând temeiurile concrete care au dus la formarea convingerii instanţei că suma de 25.000 euro pentru fiecare reclamant constituie soluţia legală în baza căreia prejudiciul a fost în mod just şi echitabil reparat.
Criticile formulate sunt nefondate, având în vedere că prin considerentele menţionate, instanţa a argumentat exhaustiv soluţia de diminuare a despăgubirilor morale, soluţie în sprijinul căreia a avut în vedere consecinţele suportate de reclamanţi în plan personal, social şi psihologic şi nu în ultimul rând, a avut în vedere criteriul echităţii şi proporţionalităţii daunei cu despăgubirea acordată, criteriu consacrat de asemenea pe cale jurisprudenţială.
Înalta Curte reaminteşte că pentru a-şi păstra caracterul de satisfacţie echitabilă, despăgubirile acordate pentru daune morale trebuie să păstreze un raport rezonabil de proporţionalitate cu dauna suferită, în scopul asigurării unei juste compensaţii a suferinţelor pe care le-au îndurat sau le vor îndura terţele persoane păgubite.
Aşa fiind, întrucât în operaţiunea de cuantificare a daunelor, instanţa de apel a avut în vedere criteriile enunţate, soluţia fiind argumentată în raport de acestea, se constată că decizia recurată este la adăpost de orice critică circumscrisă motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ.
Subsumat motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., care vizează cazurile când hotărârea pronunţată este lipsită de temei legal, ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii, reclamanţii au formulat exclusiv critici asupra unor elemente ce ţin de administrarea şi aprecierea probelor şi de stabilirea situaţiei de fapt, aspecte ce nu formează obiectul motivului de nelegalitate evocat. în atare situaţie, criticile amintite nu vor fi analizate având în vedere că instanţa de recurs este ţinută să cenzureze hotărârea atacată exclusiv din perspectiva motivelor de nelegalitate expres şi limitativ prevăzute de dispoziţiile art. 304 C. proc. civ., în condiţiile în care pct. 10 şi 11 ale normei precitate, care permiteau verificarea hotărârii recurate sub aspectul temeiniciei, au fost abrogate prin Legea nr. 219/2005 şi respectiv O.U.G. nr. 138/2000.
În raport de cele anterior expuse, înalta Curte reţine că, deşi reclamanţii au invocat motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în realitate tind la reanalizarea situaţiei de fapt stabilite de instanţa de apel cu privire la cuantumul daunelor morale.
Astfel, situaţia de fapt stabilită de instanţele de fond, constituie o premisă care nu mai poate fi repusă în discuţie în cadrul controlului de legalitate exercitat pe calea recursului, iar argumentele dezvoltate de reclamanţi nu relevă nicio încălcare a dispoziţiilor legale de natură să impună modificarea soluţiei adoptate.
De altfel, în argumentarea motivului de nelegalitate indicat s-a făcut referire la criteriile deja examinate ce trebuiau avute în vedere la cuantificarea daunelor morale precum şi date statistice referitoare la costurile creşterii şi educării unui copil, aspecte ce ar fi putut fi invocate în faţa instanţelor de fond având în vedere că vizează chestiuni de netemeinicie.
Pentru ca susţinerile dezvoltate de reclamanţi să se încadreze în ipoteza aplicării greşite a legii, se impunea a fi demonstrată încălcarea unor norme legale în pronunţarea soluţiei atacate, cu argumente din care să rezulte că normele legale incidente nu au fost corect aplicate la situaţia de fapt stabilită.
În concluzie, cu referire la motivul invocat se va reţine că reclamanţii prin argumentele aduse au cerut instanţei de recurs să statueze asupra cauzei ca atare, judecând în fond şi nu doar să verifice decizia din apel în ce priveşte modul de aplicare a legii.
Pentru toate argumentele ce preced, în aplicarea dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanţii C.A. şi C.C. prin reprezentant legal C.A. împotriva Deciziei nr. 149/2014 din 4 iunie 2014 pronunţată de Curtea de Apel laşi, secţia civilă, menţinând hotărârea atacată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanţii C.A. şi C.C. prin reprezentant legal C.A. împotriva Deciziei nr. 149/2014 din 4 iunie 2014 pronunţată de Curtea de Apel laşi, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 ianuarie 2015.
| ← ICCJ. Decizia nr. 801/2015. Civil. Contestaţie la executare.... | ICCJ. Decizia nr. 796/2015. Civil. Pretenţii. Recurs → |
|---|
