ICCJ. Decizia nr. 803/2015. Civil. Pretenţii. Sechestru judiciar. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 803/2015
Dosar nr. 5507/103/2011
Şedinţa publică de la 12 martie 2015
Asupra recursului de faţă;
Prin cererea înregistrată sub nr. 5507/103/2011 pe rolul Tribunalului Neamţ reclamanta SC A SRL a chemat în judecată pârâtele SC J. SRL şi SC AGR. SRL solicitând: restituirea cantităţii de 852.150 kg porumb, în valoare de 553.897 RON, a cantităţii de 24.080 kg soia, în valoare de 28.896 RON, înfiinţarea unui sechestru judiciar asupra acestora până la soluţionarea litigiului, cu cheltuieli de judecată.
În drept, s-au invocat art. 1345 - 1348 C. civ.
În sprijinul acţiunii reclamanta a depus înscrisuri în copie.
Pârâta SC J. SRL a depus întâmpinare şi cerere reconvenţională, solicitând respingerea acţiunii ca nefondată şi obligarea reclamantei la plata subvenţiilor încasate, de 70.000 euro, precum şi la plata sumei de 50.000 euro reprezentând contravaloarea culturii de rapiţă înfiinţată de pârâta-reclamantă, precum şi a beneficiului nerealizat, de 100.000 euro.
La termenul de judecată din data de 12 ianuarie 2012, prima instanţă a disjuns cererea de sechestru judiciar, fiind format Dosarul nr. 172/103/2012. Pârâta SC AGR. SRL a depus întâmpinare -filele X - X1, volumul 3, prin care a invocat excepţia de prematuritate a acţiunii, excepţia lipsei calităţii procesual pasive şi, pe fond, a solicitat respingerea acţiunii.
Prin Sentinţa civilă nr. 40/COM/25 aprilie 2013 a Tribunalului Neamţ a fost respinsă, ca neîntemeiată, acţiunea civilă formulată de reclamanta pârâtă SC A SRL în contradictoriu cu pârâta SC J. SRL; a fost respinsă, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, acţiunea civilă formulată de reclamanta-pârâtă SC A SRL în contradictoriu cu pârâta SC AGR. SRL; a fost admisă, în parte, cererea reconvenţională formulată de reclamanta-pârâta SC J. SRL şi, în consecinţă, a fost obligată reclamanta-pârâtă SC A SRL să plătească pârâtei-reclamante SC J. SRL suma de 268.800 RON reprezentând contravaloare cultură rapiţă; au fost admise, în parte, cererile pentru cheltuieli de judecată formulată de pârâte, fiind obligată reclamanta SC A SRL să plătească pârâtei SC J. SRL suma de 18.490 RON şi pârâtei SC AGR. SRL suma de 1.685 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a se pronunţa astfel, prima instanţă a reţinut că în perioada noiembrie 2009 - noiembrie 2010, SC J. SRL a încheiat 384 contracte de arendă înregistrate la Consiliul local Bahna, totalizând 492,57 ha teren arabil, conform registrului de arendare. Atât în întâmpinare, cât şi în cererea reconvenţională şi concluzii scrise, pârâta-reclamantă a afirmat constant că ceea ce a cultivat înainte de a pierde posesia terenului, a fost rapiţă pe aproximativ 60 ha teren. Potrivit hotărârilor judecătoreşti irevocabile, s-a stabilit cu autoritate de lucru judecat că reclamanta, prin violenţă, a intrat în posesia terenului arendat în octombrie 2010 şi a demarat lucrări agricole - Sentinţa civilă nr. 11/2012 a Tribunalului Neamţ menţinută prin decizia Curţii de Apel Bacău nr. 1219/2012. Pârâta-reclamantă a reintrat în posesia terenului prin punerea în executare a unei hotărâri judecătoreşti, respectiv ordonanţa preşedinţială pronunţată de Tribunalul Neamţ la data de 28 iunie 2011. În acest context, s-a apreciat, ca neîntemeiată, cererea reclamantei fondată pe răspunderea civilă delictuală. Reclamanta a pretins restituirea culturilor ce Ie-a semănat, susţinând vinovăţia şi fapta ilicită a pârâtei în culegerea fructelor industriale. Cele 2 cerinţe ale atragerii răspunderii delictuale, însă, nu sunt îndeplinite; astfel, pârâta - în calitate de arendaş, în baza unor contracte, ce nu au fost contestate în justiţie până la data respectivă, a intrat în posesia terenului, la data de 5 octombrie 2011, conform procesului-verbal de punere în posesie încheiat de executorul judecătoresc. În subsidiar, reclamanta a invocat restituirea fructelor sau a contravalorii acestora, în temeiul îmbogăţirii fără justă cauză. Pentru a reţine această formă de răspundere se cere absenţa unei juste cauze, or, pârâta este îndreptăţită, ca posesor de bună-credinţă, la data de 5 octombrie 2011, să revendice fructele industriale ca urmare a recunoaşterii în justiţie a dreptului său de a intra în posesia terenului. Este adevărat că titularul dreptului real este obligat a-l despăgubi pe posesor în privinţa tuturor cheltuielilor necesare şi utile făcute în legătură cu fructele industriale. Or, aceasta nu se mai poate invoca în cauză, întrucât reclamanta este cea care a beneficiat de subvenţia acordată de APIA. Pentru aceste considerente prima instanţă a respins, ca neîntemeiată, acţiunea principală formulată în contradictoriu cu SC J. SRL.
Cererea principală formulată în contradictoriu cu SC AGR. SRL a fost respinsă ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă; reclamanta a solicitat obligarea celor 2 societăţi la restituirea fructelor, invocând faptul că fructele au fost culese de pârâta 2 şi depozitate la aceasta; or, răspunderea civilă delictuală nu poate fi antrenată în sarcina pârâtei care a acţionat în limitele unui contract de prestări servicii încheiat, în mod valabil, cu SC J. SRL.
În ceea ce priveşte cererea reconvenţională precizată, prima instanţă a reţinut că pârâta-reclamantă a solicitat restituirea fructelor industriale percepute de reclamantă. SC J. SRL a recunoscut, însă, că a cultivat doar rapiţă, pe circa 60 ha, cultură ce a fost însuşită de reclamantă, ceea ce justifică cererea pârâtei în acest sens. S-a mai reţinut în contextul art. 484, art. 485 şi art. 487 C. civ., că pretinsa bună-credinţă a reclamantei, ce a invocat contractele de arendă încheiate, a încetat de la data chemării sale în judecată - ordonanţa preşedinţială din 28 iunie 2011, datorând fructele industriale percepute, începând cu această dată; în acelaşi context, s-a reţinut că pârâta reclamantă, la redobândirea posesiei, a beneficiat de fructele aflate pe teren, acestea fiind şi comercializate. Pentru aceste motive, prima instanţă a apreciat ca fiind întemeiată, în parte, cererea reconvenţională.
Împotriva sentinţei au formulat apel atât reclamanta SC A SRL cât şi pârâta SC J. SRL.
Reclamanta-apelantă, în drept, a invocat dispoziţiile art. 282 - 298 C. proc. civ.
În susţinerea apelului a solicitat proba cu înscrisuri, proba testimonială şi proba cu expertiză contabilă.
Intimata-pârâtă SC J. SRL a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat.
Intimata-pârâtă SC AGR. SRL a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului reclamantei ca nefondat. În apărare a depus înscrisuri.
Pârâta-apelantă SC J. SRL, în drept, a invocat dispoziţiile art. 282 şi urm. C. proc. civ.
În susţinerea apelului a solicitat proba cu înscrisuri şi proba cu expertiză agricolă.
Intimata-reclamantă SC A SRL a formulat întâmpinare (şi răspuns la întâmpinare) prin care a solicitat respingerea apelului pârâtei ca nefondat.
Prin Decizia nr. 20 din 4 martie 2014 a Curţii de Apei Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal au fost admise apelurile formulate de către apelanta-reclamantă SC A SRL şi apelanta-pârâtă SC J. SRL Piatra-Neamţ, împotriva Sentinţei civile nr. 40/COM din 25 aprilie 2013 pronunţată de Tribunalul Neamţ în Dosarul nr. 5507/103/2011, în contradictoriu cu intimata-reclamantă SC A.I. SRL Iaşi.
A fost schimbată, în parte, Sentinţa civilă nr. 40/COM din 25 aprilie 2013 a Tribunalului Neamţ în sensul că:
A admis, în parte, acţiunea civilă formulată de reclamanta SC A SRL în contradictoriu cu pârâta SC J. SRL; a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 277.921,20 RON reprezentând pretenţii.
A admis, în parte, cererea reconvenţională formulată de pârâta SC J. SRL în contradictoriu cu reclamanta SC A SRL; a obligat reclamanta să plătească pârâtei suma de 336.023,67 RON reprezentând pretenţii.
A admis, în parte, cererile reclamantei şi pârâtei SC J. SRL pentru cheltuieli de judecată; a compensat cheltuielile de judecată până la suma de 9.395,21 RON reprezentând contravaloare taxă judiciară de timbru, timbru judiciar, onorariu expert judiciar şi onorariu avocat şi a obligat reclamanta SC A SRL să plătească pârâtei SC J. SRL suma de 11.081,03 RON reprezentând rest taxă judiciară de timbru, parte onorariu avocat, parte onorariu expert extrajudiciar.
A menţinut dispoziţiile Sentinţei civile nr. 40/COM din 25 aprilie 2013 a Tribunalului Neamţ privind respingerea acţiunii formulată de reclamanta SC A SRL în contradictoriu cu pârâta SC A.I. SRL, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, precum şi obligarea reclamantei la plata către pârâta SC A.I. SRL a sumei de 1.685 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.
A admis, în parte, cererile apelantelor pentru cheltuieli de judecată în apel; a compensat cheltuielile de judecată până la suma de 2.280,24 RON reprezentând contravaloare taxă judiciară de timbru, timbru judiciar, onorariu expert judiciar şi a obligat apelanta-pârâtă SC J. SRL să plătească apelantei-reclamante SC A SRL suma de 2.967,37 RON reprezentând rest taxă judiciară de timbru şi parte onorariu avocat.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de apel a reţinut următoarele:
Referitor la efectele Sentinţei civile nr. 965 din 12 august 2011 a Tribunalului Neamţ astfel cum a fost îndreptată prin încheierea de şedinţă din 19 august 2011, precum şi ale Sentinţei civile nr. 594 din 21 februarie 2012 a Judecătoriei Roman, s-a constatat că, în mod corect, a reţinut prima instanţă că cel puţin de la data introducerii acţiunii posesorii (28 iunie 2011) reclamanta nu mai poate fi considerată posesor de bună credinţă, Sentinţa civilă nr. 965 din 12 august 2011 a Tribunalului Neamţ, privind acţiunea posesorie, având efect retroactiv, stabilind, cu putere de lucru judecat, că pârâta a fost tulburată abuziv de către reclamantă în privinţa celor 503,85 ha (găsit la măsurători 504 ha teren) pe care pârâta le avea în arendă; astfel, fiindu-i recunoscut, retroactiv, pârâtei calitatea de posesor de bună credinţă, fructele industriale de pe terenul arătat mai sus se cuveneau pârâtei, în temeiul art. 485 C. civ., coroborat cu contractele de arendare încheiate între pârâtă şi proprietarii terenurilor şi cu faptul că datorită naturii fructelor industriale-cereale (rapiţă, soia, grâu, floarea soarelui, porumb) acestea au fost culese ulterior datei de 28 iunie 2011. Mai mult, instanţa de apel a considerat că reclamanta trebuie considerată de rea credinţă în raport cu pârâta încă din momentul deposedării, ca efect al hotărârii judecătoreşti, coroborat cu faptul că reclamanta avea cunoştinţă de contractele de arendare încheiate de pârâtă anterior celor încheiate de reclamantă, contractele fiind completate de aceeaşi persoană, iar faptul că ar fi fost reziliate contractele pârâtei, conform procesului-verbal de reziliere înregistrat la data de 2 septembrie 2010 la Consiliul local Bahna, nu îndreptăţea pe reclamantă să ignore contractele pârâtei din moment ce efectele acestora începeau să se producă la data de 1 septembrie 2010, iar reclamanta, ca şi profesionist, trebuia şi putea să-şi pună întrebarea cum putea fi reziliat de către arendator un contract de arendare pentru neexecutare din moment ce contractele abia de o zi începuseră să-şi producă efectele, la data procesului-verbal; faptul că în trecut pârâta nu-şi executase anumite obligaţii contractuale, cum a susţinut tot reclamanta, nu avea cum să producă efecte în privinţa noilor contracte, vechile contracte încetând prin expirarea termenului.
În privinţa Sentinţei civile nr. 594 din 21 februarie 2012 a Judecătoriei Roman, invocată de reclamantă în apărare, sentinţă ce a avut ca obiect acţiunea pârâtei formulată împotriva proprietarilor terenurilor pe care le arendase începând cu 1 septembrie 2010, pentru a fi obligaţi aceştia să-şi respecte obligaţiile contractuale, precum şi cererea reconvenţională a pârâţilor-proprietari de a rezilia (nu anula) contractele de arendă, instanţa de apel a constatat că aceasta nu este irevocabilă, astfel că nu se bucură de putere de lucru judecat, iar din lecturarea acesteia rezultă serioase îndoieli în privinţa temeiniciei şi legalităţii acestei hotărâri.
Astfel, deşi atât reclamanta, cât şi pârâţii au învestit instanţa cu acţiuni ce privesc executarea contractului, instanţa se pronunţă pe un motiv ce priveşte încheierea contractului, respectiv lipsa din contractele de arendă a unei clauze ce este prevăzută la art. 9 din anexa la Legea nr. 16/1994, ce reglementează modelul de contract, motiv ce priveşte nulitatea sau anulabilitatea contractului, fără legătură cu efectele contractului şi care nici măcar nu pare a fi fost invocat de vreuna din părţi sau de instanţă din oficiu, dar pus în discuţia părţilor, considerându-se că acest motiv este de ordine publică; însăşi instanţa invocă dispoziţiile art. 24 alin. (1) din Legea nr. 16/1994, ce se referă la nulitatea şi anulabilitatea contractelor de arendare, deşi pârâţii au cerut rezilierea contractelor la care se referă art. 24 alin. (2) din Legea nr. 16/1994.
Faţă de considerentele arătate mai sus, motivele de apel invocate de reclamantă privind angajarea răspunderii delictuale a pârâtei sunt vădit nefondate, nefiind în cauză îndeplinite condiţiile acestei răspunderi, astfel cum a reţinut şi prima instanţă, în special sub aspectul săvârşirii faptei ilicite, pârâta fiind îndreptăţită la a culege recoltele în baza contractelor de arendă încheiate cu proprietarii terenurilor, dar şi sub aspectul lipsei vinovăţiei, pârâta acţionând cu bună-credinţă, în temeiul contractelor de arendă şi al Sentinţei civile nr. 965 din 12 august 2011 a Tribunalului Neamţ. De asemenea, a fost găsit neîntemeiat şi motivul privind faptul că, în temeiul sentinţei prin care a fost admisă acţiunea posesorie, pârâta ar fi avut doar dreptul de a reintra în posesia terenurilor, nu şi a fructelor înfiinţate şi îngrijite de către apelanta-reclamantă. De asemenea, pentru considerentele de mai sus şi motivele reţinute de prima instanţă, a fost găsit vădit nefondat şi motivul de apel ce vizează greşita respingere a acţiunii faţă de intimata SC AGR. SRL, aceasta acţionând în numele şi pe seama pârâtei SC J. SRL.
Au fost găsite fondate motivele de apel invocate de reclamantă ce vizează greşita respingere a acţiunii pe temeiul îmbogăţirii fără justă cauză (fapt licit generator de obligaţii), temei invocat, expres, de către reclamantă în ceea ce priveşte cultura de soia şi porumb (nu a solicitat şi pentru cele 4,85 ha rapiţă recoltate de pârâtă), instanţa de apel având în vedere, sub acest aspect, în drept, atât principiile conturate în doctrina juridică şi consacrate în jurisprudenţa relevantă în cauză, precum şi dispoziţiile de drept invocate de reclamantă, respectiv art. 1345 - 1348 Noul C. civ., acestea din urmă fiind incidente în cauză într-o mai mică măsură, întrucât faptele deduse judecăţii s-au petrecut, în mare parte, anterior intrării în vigoare a Noului C. civ. (1 octombrie 2011). Astfel, din întreg materialul probator rezultă că pârâta, ulterior intrării în posesie asupra terenului arendat, a recoltat şi şi-a însuşit cultura de soia de pe o suprafaţă de aproximativ 20 ha şi cultura de porumb de pe o suprafaţă de aproximativ 80 ha, în total culturi de pe aproximativ 100 ha, ce fuseseră înfiinţate şi întreţinute de reclamantă; în acest sens relevante sunt înscrisurile privind obiecţiunile la expertiză, raportul de expertiză agricolă, procesul-verbal de punere în posesie, precizări formulate de apelanţi, declaraţie suprafaţă APIA; reclamanta a susţinut că pârâta ar fi recoltat porumb de pe aproximativ 85 ha şi soia de pe aproximativ 15 ha, însă nu a dovedit acest fapt cu probe concludente. Întrucât patrimoniul pârâtei s-a mărit nejustificat în detrimentul patrimoniului reclamantei cu contravaloarea costurilor suportate de aceasta pentru înfiinţarea şi întreţinerea celor două culturi, costuri care, aşa cum rezultă din suplimentul la raportul de expertiză agricolă efectuat în apel, nu pot fi acoperite doar cu subvenţia primită de reclamantă, cum eronat a reţinut prima instanţă (628,38 RON/ha = 123,61 euro/ha subvenţie APIA + 89,72 RON/ha acciza motorină), instanţa de apel a obligat pârâta la plata, către reclamantă, a contravalorii acestor costuri calculate conform raportului de expertiză, buna sau reaua-credinţă a reclamantei nescutind pe pârâtă de a suporta cheltuielile necesare şi utile efectuate de reclamantă cu culturile de pe cele 504 ha. Instanţa de apel a avut în vedere cheltuielile la ha prezentate în raportul de expertiză, însă a adăugat şi TVA la acele lucrări, care cuprind şi această taxă, expertul calculând cheltuielile totale la ha fără a include această taxă, fără a oferi vreo explicaţie, după ce în primă instanţă a calculat cheltuielile incluzând şi TVA, iar în cauză ambele societăţi sunt plătitoare de TVA; de asemenea nu au fost avute în vedere cheltuielile de recoltare pentru cele două culturi, acestea fiind suportate de către pârâtă şi, din costul total la ha, se va scădea ajutorul primit de reclamantă, în sumă de 628,38 RON; astfel, pentru cultura de soia rezultă un cuantum al cheltuielilor de 50.300 RON (20 x 2.515 RON/ha), pentru cultura de porumb 290.459,20 RON (80 x 3.630,74 RON/ha), iar din acestea se scade suma de 62.838 RON, reprezentând ajutorul de care a beneficiat reclamanta pentru cele 100 ha teren (subvenţie+acciză motorină), rezultând suma totală de 277.921,20 RON, la care a fost obligată pârâta faţă de reclamantă, în temeiul îmbogăţirii fără justă cauză.
A fost găsit fondat şi motivul de apel al reclamantei privind admiterea, în parte, a cererii reconvenţionale, prima instanţă obligând, în mod greşit, reclamanta la plata contravalorii culturii de rapiţă astfel cum reieşea aceasta din raportul de expertiză, fără a deduce cheltuielile necesare şi utile suportate de reclamantă cu această cultură.
În ceea ce priveşte apelul pârâtei SC J. SRL, acesta a fost găsit întemeiat în ceea ce priveşte greşita admitere a cererii reconvenţionale doar cu privire la cultura de rapiţă, prima instanţă reţinând, în mod eronat, că pârâta a beneficiat de fructele de pe celelalte suprafeţe de teren, dar fără a observa că pârâta a intrat în posesia tuturor terenurilor mult mai târziu decât data când pârâta a introdus acţiunea posesorie (28 iunie 2011) şi de când prima instanţă a reţinut că nu se mai poate reţine pretinsa buna-credinţă a reclamantei, respectiv, pârâta a intrat în posesia tuturor terenurilor la data de 5 octombrie 2011, conform procesului-verbal de punere în posesie nr. 3 eliberat de BEJ M.P., pârâta reuşind să recolteze, anterior şi ulterior acestei date, doar parte din acele culturi, care, prin natura lor, se coc toamna, ceea ce nu este specific pentru grâu, rapiţă sau floarea soarelui. Astfel, pârâta şi-a precizat cererea reconvenţională solicitând contravaloarea cerealelor de pe suprafeţele de teren pe care aceasta nu le recoltase, solicitând sumele de 268.800 RON pentru rapiţă, 399.000 RON pentru grâu, 683.800 RON pentru floarea soarelui şi 127.602,50 RON pentru soia. Aşa cum rezultă din obiectivele la expertiză formulate în faţa primei instanţe, dar şi din precizările solicitate de instanţă în apel reclamanta a recoltat cerealele de mai sus de pe următoarele suprafeţe: 56 ha rapiţă, 100 ha grâu, 200 ha floarea soarelui, 43 ha soia. Cu privire la cultura de rapiţă, instanţa de apel a reţinut că suprafaţa recoltată de reclamantă este de 55,15 ha, întrucât pârâta a recunoscut că a recoltat rapiţă de pe suprafaţa de 4,85 ha, iar prin precizarea la cererea reconvenţională de la dosar tribunal şi obiectivele propuse la expertiză în faţa primei instanţe, aceeaşi pârâtă a recunoscut că a înfiinţat 60 ha de teren cu rapiţă, deci reclamanta nu putea recolta mai mult de 60 ha - 4,85 ha = 55,15 ha. Câştigul pe care nu l-a realizat pârâta şi pe care l-a pretins atât prin cererea reconvenţională, dar şi prin motivele de apel, atunci când a cuantificat prejudiciul suferit ca fiind format din pierderea suferită şi beneficiului nerealizat, nu poate consta decât din diferenţa dintre contravaloarea cerealelor realizate pe suprafeţele de mai sus şi cheltuielile totale de înfiinţare, creştere şi recoltare suportate de reclamantă; nu a fost găsită întemeiată susţinerea apelantei pârâte că pentru aceste cheltuieli reclamanta ar fi trebuit să formuleze o acţiune (cerere reconvenţională) separată, întrucât, pe de o parte, chiar pârâta a solicitat doar câştigul/profitul nerealizat de pe aceste terenuri, ceea ce presupune venituri minus cheltuieli, iar pe de altă parte, reclamanta poate invoca şi pe cale de apărare deducerea acestor cheltuieli necesare şi utile obţinerii cerealelor, în temeiul îmbogăţirii fără justă cauză; de altfel, însăşi pârâta a recunoscut acest drept reclamantei atunci când, în precizarea la cererea reconvenţională de la dosar, a arătat că „legiuitorul recunoaşte pârâtei dreptul de a pretinde cheltuielile efectuate pentru producerea şi perceperea fructelor" şi că renunţă la solicitarea restituirii contravalorii subvenţiei, tocmai în considerarea acoperirii acestor cheltuieli. Pentru a calcula câştigul nerealizat de către apelanta-pârâtă, instanţa de apel a avut în vedere raportul de expertiză agricolă efectuat în primă instanţă astfel cum a fost completat în urma obiecţiunilor, suplimentul la raportul de expertiză agricolă efectuat în apel, faptul că în mod nejustificat expertul nu a avut în vedere şi TVA la calculul total al cheltuielilor la ha, că reclamanta a beneficiat de un ajutor de 628,38 RON/ha şi că o parte din cheltuieli (cele de înfiinţare cultură) pentru cele 55,15 ha teren rapiţă a fost suportată de reclamantă anterior deposedării, respectiv lucrările de la pct. 1 - 5 din tabelul de la dosar; instanţa de apel a avut în vedere varianta I (producţii medii la nivelul zonei Roman) de calcul a contravalorii cantităţilor de cereale din raportul de expertiză, întrucât, aşa cum a arătat şi expertul, zona Bahna, unde se află terenurile în litigiu, este situată între lunca Şiretului şi lunca Bistriţei, terenurile fiind mai fertile decât în alte zone din judeţul Neamţ, judeţ care cuprinde zone întinse de munte şi podiş, astfel că varianta II, ce cuprinde valorii medii la nivelul judeţului Neamţ, nu a fost găsită pertinentă pentru litigiul de faţă. Astfel, câştigul nerealizat de pârâtă a fost calculat în sumă de 37.426 RON la cultura de floarea soarelui (683.800 RON valoare floarea soarelui conform raportului de expertiză - 200 x 3.231,87 RON valoarea cheltuielilor conform suplimentului la raportul de expertiză), de 94.263 RON la cultura de grâu (399.000 RON valoare grâu conform raportului de expertiză - 100 x 3.047,37 RON valoare cheltuieli conform suplimentului la raportul de expertiză), de 172.906,83 RON la cultura de rapiţă (264.720 RON valoare rapiţă conform raportului de expertiză dar calculat pentru 55,15 ha - 55,15 x 1.664,79 RON valoare cheltuieli conform suplimentului la raportul de expertiză) şi de 31.427,84 RON la cultura de soia (127.602,5 RON valoare soia conform raportului de expertiză - 43 x 2.236,62 RON valoare cheltuieli conform suplimentului la raportul de expertiză), deci un total de 336.023,67 RON, sumă la care a fost obligată reclamanta către pârâtă.
În ceea ce priveşte motivul de apel al pârâtei privind cheltuielile de judecată, instanţa de apel a constatat că şi acesta este fondat; la calcularea cheltuielilor de judecată în primă instanţă avându-se în vedere complexitatea medie a cauzei, durata relativ îndelungată a procesului în primă instanţă, faptul că pârâta a efectuat cheltuieli şi cu expertul parte, dar de care nu s-a ţinut cont, precum şi celelalte cheltuieli de judecată, proporţional cu pretenţiile admise, compensându-se aceste cheltuieli cu cele cuvenite reclamantei, proporţional cu pretenţiile admise acesteia.
Astfel, în baza art. 274 alin. (1) - (3), 276 C. proc. civ., s-a constatat că reclamantei i se cuvin, în primă instanţă, cheltuieli de judecată în sumă de 9.395,21 RON (6.890,21 RON taxă judiciară de timbru, 5 RON timbru judiciar, 1.000 RON onorariu avocat, 1.500 RON onorariu expert), iar pârâtei i se cuvin cheltuieli de judecată în sumă de 20.476,24 RON (7.471,24 RON taxă judiciară de timbru, 5 RON timbru judiciar, 10.000 RON onorariu avocat, 1.500 RON onorariu expert, 1.500 RON expert parte), motiv pentru care instanţa de apel a compensat aceste cheltuieli până la suma de 9.395,21 RON şi a obligat pe reclamantă pentru diferenţa de 11.081,03 RON la plată către pârâta SC J. SRL.
Împotriva acestei decizii, a declarat recurs pârâta SC J. SRL Piatra-Neamţ, aducându-i următoarele critici:
În mod greşit, instanţa de apel a acordat intimatei-reclamante cheltuielile pentru înfiinţarea culturilor de grâu, floarea soarelui şi soia, în temeiul îmbogăţirii fără justă cauză, cu toate că aceasta a solicitat contravaloarea culturilor de porumb şi soia recoltate de către recurenta-pârâtă, aşa după cum rezultă din cererea introductivă formulată de aceasta.
Sub acest aspect, recurenta-pârâtă a apreciat că instanţa de apel a înlocuit obiectul material al cererii.
S-a mai învederat faptul că, faţă de pretenţiile sale, intimata-reclamantă ar fi putut formula o cerere prin care să solicite obligarea recurentei-pârâte la plata contravalorii cheltuielilor de înfiinţare a culturilor, dar nu a formulat o astfel de solicitare, deşi recurenta-pârâtă i-ar fi sugerat aceasta, prin cererea reconvenţională.
Faţă de cele arătate, recurenta-pârâtă a concluzionat că instanţa de apel a pronunţat o hotărâre căreia îi sunt aplicabile dispoziţiile art. 304 pct. 6 şi 8 C. proc. civ., prin aceea că instanţa de apel a obligat-o la despăgubiri constând în costurile de înfiinţare a culturii, deşi reclamanta-intimată solicitase contravaloarea unor cereale.
O altă critică a recurentei-pârâte se referă la faptul că instanţa de apel a calculat greşit despăgubirile pe care aceasta a fost obligată să le achite intimatei-reclamante.
În acest sens, se arată că instanţa de apel a comis două erori, prima constând în aceea că a adăugat la contravaloarea lucrărilor agricole efectuate şi a seminţelor şi erbicidelor achiziţionate şi TVA, iar a doua constă în faptul că nu a arătat care sunt lucrările purtătoare de TVA, arătând că din acest motiv hotărârea instanţei de apel este imposibil de cenzurat de către instanţa de control judiciar, sub acest aspect fiind aplicabile în speţă dispoziţiile art. 304 pct. 5 C. proc. civ.
S-a mai arătat că sumele ce reprezintă contravaloarea costurilor de producţie nu coincid cu cele din suplimentul de expertiză la care se face referire.
Recurenta-pârâtă a mai susţinut că unele lucrări precum cele de arat, discuit, combinat, erbicidat şi prăşită mecanică au fost efectuate de intimata-reclamantă în regie proprie, deci nu pot fi purtătoare de TVA, singurele purtătoare de TVA fiind seminţele şi erbicidele cumpărate, însă TVA-ul achitat la cumpărarea acestora a fost ulterior recuperat de intimata-reclamantă, astfel încât suma respectivă nu a ieşit efectiv din patrimoniul său.
În acest sens, s-a arătat că, potrivit art. 137 pct. 3 lit. b) din C. fisc., sumele reprezentând daune stabilite prin hotărâre judecătorească nu sunt purtătoare de TVA.
Recurenta-pârâtă nu este de acord cu motivarea instanţei de apel potrivit căreia ambele societăţi fiind plătitoare de TVA, recurenta-pârâtă trebuie să plătească intimatei-reclamante contravaloarea costurilor de înfiinţare a culturilor cu adaos de TVA.
S-a mai susţinut că, prin aplicarea acestui artificiu, recurenta-pârâtă este prejudiciată, deoarece, în mod artificial, se reduce suma la care intimata-reclamantă este îndatorată către ea, crescându-se suma pe care ea este obligată să o achite intimatei-reclamante.
Recurenta-pârâtă a prezentat în cadrul motivelor de recurs un calcul corect, în opinia sa, al costurilor de producţie, fără TVA.
S-a mai susţinut că, în situaţia în care s-ar considera corect calculul făcut de către instanţa de apel, ar însemna ca profitul înregistrat ca urmare a lucrării unei suprafeţe de peste 500 de ha de teren agricol să fie doar de 58.102 RON, ceea ce ar transforma exploatarea agricolă într-o activitate nerentabilă.
În mod greşit a reţinut instanţa de apel că intimata-reclamantă putea invoca şi pe cale de apărare deducerea cheltuielilor necesare şi utile, în temeiul îmbogăţirii fără justă cauză, în opinia recurentei-pârâte, o astfel de cerere trebuia formulată separat şi timbrată la valoare.
Recurenta-pârâtă a mai susţinut că o apărare în acest sens s-a încercat abia cu ocazia formulării apelului, dar, în opinia acesteia, o astfel de cerere era una nouă, ce nu se mai putea face, pentru prima dată, în faţa unei instanţe de control judiciar.
S-a mai solicitat de către recurenta-pârâtă şi o reapreciere asupra modului de calcul a cheltuielilor de judecată, acestea fiind cenzurate în mod nejustificat de instanţa de apel.
S-a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
La data de 21 ianuarie 2015, intimata-pârâtă SC A.I. SRL a formulat întâmpinare prin care a solicitat să se constate că motivele de recurs nu au legătură cu ea.
La data de 9 martie 2015, intimata-reclamantă SC A SRL Broşteni a depus la dosarul cauzei o întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.
Analizând decizia recurată, prin raportare la criticile formulate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
Criticile privind înlocuirea obiectului material al cererii de chemare în judecată formulată de reclamantă nu pot fi reţinute.
Aceste critici pot fi încadrate, într-adevăr, în dispoziţiile art. 304 pct. 6 C. proc. civ., în sensul că nu s-a dat ceea ce s-a cerut, dar nu şi în dispoziţiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ., recurenta-pârâtă nearătând care este actul juridic care a fost greşit interpretat.
Pe fond, aceste critici nu pot fi reţinute, deoarece, după cum a reţinut şi instanţa de apel, reclamanta-intimată putea invoca şi pe cale de apărare deducerea acestor cheltuieli necesare şi utile obţinerii cerealelor, recurenta-pârâtă nearătând în ce ar consta nelegalitatea acestei concluzii la care a ajuns instanţa de apel, astfel încât această critică să poată fi cenzurată de către instanţa de recurs, cu atât mai mult cu cât instanţa de apel a arătat de ce este posibilă acordarea acestor cheltuieli, pe temeiul îmbogăţiri fără justă cauză, cheltuieli invocate pe cale de apărare la cererea reconvenţională formulată pârâta-recurentă.
Criticile privind calculul greşit al despăgubirilor acordate nu pot fi reţinute, deoarece acestea vizează netemeinicia deciziei recurate, or, în calea de atac, extraordinară, a recursului, nu pot fi analizate decât critici de nelegalitate, pct. 10 şi 11 ale art. 304 C. proc. civ., fiind abrogate prin O.U.G. nr. 138/2000.
Singurul aspect de nelegalitate poate fi considerat cel referitor la aplicarea TVA-ului.
Sub acest aspect, instanţa de apel a reţinut, în mod legal, că ambele societăţi sunt plătitoare de TVA, prin urmare, toate operaţiunile efectuate, presupunând achiziţii de utilaje, consum de carburant şi piese de schimb, fiind purtătoare de TVA.
De altfel, nici sub acest aspect recurenta-pârâtă nu a arătat de ce considerentele deciziei recurate sunt nelegale, pentru a face posibilă cenzurarea lor de către instanţa de recurs.
În schimb, TVA-ul nu se aplică asupra cerealelor recoltate, aşa după cum rezultă din prevederile O.G. nr. 49/2011.
De asemenea, în ce priveşte aplicabilitatea prevederilor art. 137 pct. 3 lit. b) din C. fisc., acestea nu sunt aplicabile în speţă, deoarece natura despăgubirilor acordate prin decizia recurată este diferită de cea a despăgubirilor la care se referă articolul de lege respectiv, primele fiind acordate în temeiul îmbogăţirii fără justă cauză, iar cele la care se referă art. 137 pct. 3 lit. b) din C. fisc. vizează neîndeplinirea totală sau parţială a obligaţiilor contractuale, dacă aceste despăgubiri sunt percepute peste preţurile şi/sau tarifele negociate.
Aspectele privind considerentele economice ale unei exploataţii agricole nu constituie critici de nelegalitate, acestea neputând fi avute în vedere la analiza legalităţii deciziei recurate.
În ce priveşte cheltuielile de judecată, recurenta-pârâtă nu a arătat în ce constă nelegalitatea deciziei recurate, pentru ca instanţa de recurs să poată face o analiză critică a acestora.
Având în vedere cele de mai sus, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.
În baza art. 274 C. proc. civ., recurenta-pârâtă SC J. SRL Piatra-Neamţ va fi obligată la 6.500 RON cheltuieli de judecată către intimata SC A SRL Broşteni.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta SC J. SRL Piatra-Neamţ împotriva Deciziei nr. 20/2014 din 4 martie 2014, pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.
Obligă recurenta SC J. SRL Piatra-Neamţ la plata sumei de 6.500 RON cheltuieli de judecată către intimata SC A SRL Broşteni.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţa publică astăzi, 12 martie 2015.
| ← ICCJ. Decizia nr. 805/2015. Civil. Pretenţii. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 802/2015. Civil. Pretenţii. Recurs → |
|---|
