ICCJ. Decizia nr. 828/2015. Civil



R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA I CIVILĂ

Decizia nr. 828/2015

Dosar nr. 2039/113/2008*

Şedinţa publică din 20 martie 2015

După deliberare, asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la Tribunalul Brăila, secţia civilă, la data de 28 august 2008 reclamanţii I.P. şi I.V. au chemat în judecată pe pârâta Municipiul Brăila, prin primar, solicitând anularea Dispoziţiei nr. 37338 din 30 iulie 2008 şi restituirea în natură a imobilului (teren şi construcţie) situat în Brăila, la intersecţia DJ 221 A (şoseaua spre Galaţi şi şoseaua trecere bac în continuare cu str. M.M.), imobil cunoscut sub denumirea de „Fabrica de cărămidă".

SC M. SA Brăila a formulat cerere de intervenţie în interes propriu, solicitând respingerea acţiunii şi constatarea calităţii sale de proprietar asupra construcţiilor constând în fabrică de cărămidă situate pe terenul revendicat pe calea legii speciale

Prin sentinţa civilă nr. 457 din 26 aprilie 2010, Tribunalul Brăila, secţia civilă, a respins ca nefondată acţiunea şi cererea de intervenţie.

Împotriva acestei sentinţe civile au declarat apel reclamanţii I.P. şi I.V., precum şi intervenienta în interes propriu - SC M. SA Brăila.

Prin Decizia civilă nr. 25/A din 16 februarie 2011 a Curţii de Apel Galaţi, secţia civilă, au fost respinse, ca nefondate, apelurile.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanţii, care a fost admis prin Decizia nr. 4001 din 1 iunie 2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, cauza fiind trimisă spre rejudecare la aceeaşi instanţă.

În rejudecare, prin Decizia nr. 138/A din 2 decembrie 201.4 Curtea de Apel Galaţi, secţia I civilă, a respins apelul declarat de contestatorii I.P., I.V. şi mtervementul în nume propriu SC M. SA Brăila, împotriva sentinţei civile nr. 457 din 26 aprilie 2010. A obligat pe apelanţi la plata către expertul B.D. a sumei de 1.500 lei reprezentând onorariu expertiză.

Pentru a pronunţa această decizie instanţa a reţinut că prin acţiune s~a solicitat, în temeiul Legii nr. 10/2001, restituirea în natură a imobilului situat în Municipiul Brăila, la intersecţia DJ 221/A (şoseaua spre Galaţi) şi şoseaua trecere bac, continuare cu str. M.M., compus din teren şi construcţii, imobil care a aparţinut autorului reclamanţilor-contestatori I.C.M.

Iniţial, Primăria Municipiului Brăila a respins notificările prin Dispoziţiile nr. 9074 din 6 octombrie 2003 şi nr. 9174 din 22 octombrie 2003 cu motivarea că solicitanţii nu şi-ar fi dovedit calitatea de moştenitori după fostul proprietar al imobilului solicitat şi că nu ar fi făcut dovada preluării abuzive a imobilului.

Aceste dispoziţii au fost contestate şi, prin sentinţa civilă nr. 635 din 4 noiembrie 2004 Tribunalul Brăila, secţia civilă, a admis acţiunea, a anulat dispoziţiile menţionate constatând că I.P. şi I.V. au calitatea de moştenitori ai defunctului I.C.M. şi a obligat unităţile deţinătoare să se pronunţe prin decizie sau dispoziţie motivată asupra cererii de restituire în natură.

Municipiul Brăila prin Dispoziţia nr. 37338 din 30 iulie 2008 a respins solicitarea notifîcatorilor cu motivarea că aceştia nu fac dovada dreptului de proprietate al autorului lor asupra terenului revendicat. Actul de proprietate de care se prevalează reclamanţii-contestatori (contractul din 1922) nu cuprinde vreun element care ar permite să se facă o legătură între terenul solicitat şi cel deţinut de autorul reclamanţilor în 1922. Nu s-a tâcut dovada trecerii imobilului în proprietatea statului.

În rejudecare s-a avut în vedere puterea de lucru judecat a sentinţei civile nr. 635/2004 a Tribunalului Brăila.

S-a reţinut, în concordanţă cu cele reţinute de Decizia civilă nr. 4001/2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, că sentinţa civilă nr. 635/2004 a Tribunalului Brăila a avut în vedere imobilele dobândite de autorul reclamanţilor, în baza următoarelor titluri de proprietate:

- actul de vânzare-cumpărare încheiat la data de 20 noiembrie 1913 cu vânzătorul primarul oraşului Brăila, cu privire la o suprafaţă de 7,0505 ha teren;

- actul de vânzare transcris din 8 februarie 1913, cu privire la o suprafaţă de 6 ha teren;

- actul de vânzare din 11 martie 1913, cu privire la o suprafaţă de 0,50 ha teren;

- actul de vânzare încheiat la data de 20 ianuarie 1911, cu privire la o suprafaţă de 2,50 ha teren;

- actele de vânzare-cumpărare autentificate din 1913, din 1911, din 1900, din 1913 şi transcris din 1913 şi transcris în 1913, din 1904, cartea de judecată nr. 1339/1904 a Judecătoriei Ocol Brăila, sentinţa civilă a Tribunalului Brăila nr. 22/1906; cartea de judecată nr. 62/1904 a Judecătoriei Ocol I. Brăila; sentinţa civilă nr. 15 a Tribunalului Brăila, secţia a I-a; sentinţa civilă nr. 372/1904 a Tribunalului Brăila, secţia a Il-a ; Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I cu nr. 345/1905 -toate aceste titluri vizând imobilele aduse ca aport de autor la constituirea Societăţii Anonime „C.", conform menţiunilor de la lit b) din Statutul societăţii.

Judecata în prezenta cauză poartă asupra celor două suprafeţe de teren de câte 2,50 ha fiecare, dobândite de autorul reclamanţilor în baza contractelor de vânzare-cumpărare autentificate din 10 iunie 1922 şi din 22 aprilie 1922.

Expertiza efectuată în cauză de d-nui B.D. a relevat că din acteie de proprietat din 1922 rezultă că destinaţia de bază a celor două terenuri era cultura viţei de vie, că acestea erau alăturate şi că vecinătăţile terenului dobândit cu actul de vânzare-cumpărare din 1922 nu indică faptul că terenurile s-ar fi aflat în zona Fabricii de cărămizi, fiind scoase din această zonă,

Ca atare, nu există suprapunere faptică între terenurile ce au făcut obiectul actelor de proprietate din Dosarul nr. 6701/2003 al Tribunalului Brăila şi cele ce fac obiectul contractelor din 1922.

Lipsa acestei suprapuneri nu permite să se reţină puterea de lucru judecat a sentinţei civile nr. 635/2004 în prezenta cauză.

Pe fond, instanţa a reţinut că este învestită cu o solicitare de restituire în natură a imobilului alcătuit din teren şi construcţia aferentă situate la intersecţia DJ 221/A, imobil cunoscut sub denumirea de Fabrica de cărămidă.

În dovedirea dreptului de proprietate s-a prezentat actul de vânzare-cumpărare din 1922 (filele 16, 17-dosar fond).

Din analiza acestor înscrisuri s-a constatat că destinaţia terenului dobândit prin acestea era de viţă de vie, categorie de teren exclusă de art 3 din Legea nr. 10/2001 din sfera imobilelor ce intră sub incidenţa acestei legi de reparaţie.

S-a mai reţinut că expertiza efectuată în cauză a concluzionat că terenurile ce fac obiectul actelor mai sus menţionate, nu s-au aflat în perimetrul fostei fabrici de cărămizi.

În speţă nu s-a dovedit ca fiind îndeplinită condiţia prevăzută de art. 3 pct. 1 lit. a) din Legea nr. 10/2001.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs contestatorii I.P. şi I.V. solicitând admiterea recursului şi arătând că Primăria Brăila a tergiversat nejustificat rezolvarea notificărilor formulate de aceştia. Nu a fost chemată în instanţă A.N.R.P. prin corpul de control al acesteia, referitor ia imobilul revendicat. Instanţa nu a lămurit situaţia de fapt, cu privire la imobilul aflat în litigiu, care nu a fost corect identificat. Cererea de intervenţie este formulată în mod abuziv, intervenienta încălcând dreptul de proprietate al reclamanţi ior-contestatori. Cele două terenuri nu au fost identificate cu exactitate. Nu a fost transmisă cartea tehnică a Fabricii nr. 1.

La termenul de judecata din data de 20 martie 2015, în şedinţă publică, Înalta Curte a invocat, din oficiu, excepţia nulităţii recursului, cauza fiind luată în pronunţare cu privire la acest aspect.

Potrivit art. 3021 lit. c) C. proc. civ., cererea de recurs trebuie să cuprindă, sub sancţiunea nulităţii recursului, „motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse prin memoriu separat".

Conform art. 306 alin. (3) C. proc. civ., „indicarea greşită a motivelor de recurs nu atrage nulitatea recursului dacă dezvoltarea acestora face posibilă încadrarea lor într-unui din motivele prevăzute de art. 304".

În speţă, Înalta Curte reţine că în cuprinsul cererii de recurs nu se regăsesc critici propriu-zise la adresa deciziei care face obiectul recursului, ceea ce ar presupune indicarea punctuală a motivelor de nelegalitate prin raportare la soluţia pronunţată şi la argumentele folosite de instanţă în fundamentarea acesteia. Singurele cereri ale recurenţilor privesc soluţia ce ar trebui adoptată de instanţa de recurs, fără a fi exprimate, în cererea adresată instanţei de control judiciar» argumente în legătură cu nelegalitatea hotărârii recurate.

În acest context, criticile invocate nu sunt susceptibile de a fi încadrate în cazurile de modificare ori casare prevăzute de art. 304 C. proc. civ., în limita cărora se poate exercita controlul judiciar în recurs, iar sancţiunea care intervine este nulitatea recursului.

Potrivit art. 306 alin. (1) C. proc. civ.: „Recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia cazurilor prevăzute în alin. (2)" al aceluiaşi articol, respectiv când există motive de ordine publică ce pot fi invocate din oficiu de instanţa de recurs.

În aceste condiţii, având în vedere că susţinerile recurenţilor din motivarea căii de atac nu pot fi încadrate în cazurile de modificare ori casare prevăzute de art. 304 C. proc. civ., recursul nu poate fi analizat în afara cadrului restrictiv al art. 304 C. proc. civ., şi, cum nu există motive de ordine publică ce pot fi invocate din oficiu de instanţă, operează sancţiunea nulităţii recursului reglementată de art. 306 alin. (1) C. proc. civ.; în consecinţă, Înalta Curte va constata nul recursul, conform art. 302 alin. (1) lit. c) C. proc. civ. coroborat cu art. 306 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul declarat de contestatorii I.P. şi I.V. împotriva Deciziei nr. 138/A din 2 decembrie 2014 a Curţii de Apel Galaţi, secţia I civilă.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 20 martie 2015.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 828/2015. Civil