ICCJ. Decizia nr. 819/2015. Civil
Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA l CIVILĂ
Decizia nr. 819/2015
Dosar nr. 20332/303/2014
Şedinţa din camera de consiliu din 19 martie 2015
Asupra conflictului de competenţă de faţă, constată următoarele;
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei sectorului 6 Bucureşti la data de 27 octombrie 2014, sub nr. 20332/303/2014, contestatoarea C.P.S. a M.A.N., în contradictoriu cu intimaţii B.E.J. Asociaţi B.Ş.C., D.N. şi B.G., a formulat contestaţie la executare, prin care a solicitat suspendarea executării siiite până la data soluţionării definitive a contestaţiei la executare şi anularea tuturor actelor de executare dispuse de B.E.J. Asociaţi B.Ş.C. şi D.N. în Dosarul execuţional nr. 1251/2014.
În motivarea cererii, contestatoarea a arătat că, prin sentinţa civilă nr. 2555 din 18 septembrie 2012, pronunţată de Tribunalul Argeş în Dosarul nr. 6131/109/2011, rămasă irevocabilă prin Decizia civilă nr. 289 din 30 ianuarie 2013 a Curţii de Apel Piteşti, s-a admis acţiunea formulată de reclamantul B.G.; s-a dispus anularea Deciziei de pensionare nr. 50832 din 01 ianuarie 2011 şi menţinerea deciziei de pensionare emise de Casa de Pensii a M.A.N., întemeiată pe dispoziţiile Legii nr. 164/2001.
Contestatoarea a menţionat că, prin punerea în executare a sentinţei civile nr. 2555 din 18 septembrie 2012, pronunţată de Tribunalul Argeş, reclamantul încearcă să înlăture aplicarea prevederilor O.U.G. nr. 1/2011 (referitor la revizuirea pensiei) invocând autoritatea de lucru judecat, în condiţiile în care hotărârii judecătoreşti i-a fost incidenţă legislaţia anterioară intrării în vigoare a (O.U.G. nr. 1/2011. Reclamantul încearcă acest artificiu chiar în condiţiile în care Legea 241/2013, potrivit art. 1, stabileşte că „pensiile recalculate sau revizuite, conform prevederilor Legii nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor şi ale O.U.G. nr. 1/2011 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor acordate beneficiarilor proveniţi din sistemul de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, aprobată prin Legea nr. 165/2011, cu modificările şi completările ulterioare, ale căror cuantumuri sunt mai mici decât cele cuvenite pentru luna decembrie 2010, se plătesc în cuantumul cuvenit pentru lima decembrie 2010."
Privitor la onorariul executorului judecătoresc, contestatoarea a învederat instanţei că, potrivit procesului verbal de stabilire a cheltuielilor de executare, executorului judecătoresc îi revine un onorariu de 1.240,00 lei, sumă care, în raport de munca prestată în această fază a executării, este exagerat de mare şi neconformă cu dispoziţiile art. 39 din Legea nr. 188/2000, cu modificările şi completările ulterioare. Din această perspectivă, a solicitat instanţei să cenzureze onorariul acestuia.
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 192 şi urm. şi pe ale art. 711 şi urm. din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ..
Învestită cu soluţionarea acestei cereri, Judecătoria sectorului 6 Bucureşti, prin sentinţa civilă nr. 340 din 20 ianuarie 2015 a declinat competenţa de soluţionare a cauzei privind contestaţia la executare în favoarea Tribunalului Argeş.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa a reţinut că, în raport de criticile formulate, se poate aprecia că acestea se circumscriu unei contestaţii la titlu5 iar dispoziţiile art. 152, art. 153 şi art. 154 din Legea nr. 262/2010 privind sistemul unitar de pensii publice atrag competenţa exclusivă a tribunalului în circumscripţia căruia domiciliază sau îşi are sediul reclamantul, respectiv a Tribunalului Argeş, instanţă care a pronunţat hotărârea judecătorească ce reprezintă titlul executoriu.
Tribunalul Argeş, prin sentinţa civilă nr. 540 din 27 februarie 2015, a admis excepţia necompetenţeî sale teritoriale, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei sectorului 6 Bucureşti şi, constatând ivit conflictul negativ de competenţă, a înaintat dosarul Înaltei Curţi, spre soluţionare.
Pentru a se pronunţa astfel, această instanţă a reţinut că, prezent personal în şedinţa publică din data de 27 februarie 2015, reprezentantul contestatoarei a arătat că obiectul prezentei cereri este contestaţie la executare. S-a mai reţinut că dispoziţiile art. 152 şi urm. din Legea nr. 263/2010 nu sunt incidente, întrucât actele de executare contestate nu au fost efectuate de organele investite cu autoritate publică şi constituite expres pentru punerea în aplicare a dispoziţiilor legale în materie de asigurări sociale, ci de către executor judecătoresc, la solicitarea creditorului, astfel că sunt incidente dispoziţiile art. 713 alin. (1) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ. Prin urmare, în aplicarea acestor dispoziţii legale, competenţa materială de soluţionare a cauzei aparţine Judecătoriei sectorului 6 Bucureşti, ca instanţă cu plenitudine de competenţă în materia contestaţiei la executare.
Cu privire la conflictul negativ de competenţă, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 133 pct. 2 raportat la art 135 alin. (1) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:
Prioritar stabilirii competenţei materiale, urmează a se determina obiectul acţiunii.
Din cuprinsul cererii de chemare în judecată, reiese că reclamanta a sesizat Judecătoria sectorului 6 Bucureşti cu o cerere prin care a solicitat anularea tuturor actelor de executare dispuse în Dosarul execuţional nr. 1251/2014, precum şi reducerea onorariului executorului judecătoresc, apreciindu-l ca exagerat în raport de munca prestată şi nelegal faţă de dispoziţiile art. 39 din Legea nr. 188/2000.
Contestaţia a fost formulată ca urmare a intrării în vigoare, ulterior pronunţării sentinţei civile nr. 2555 din 18 septembrie 2012 a Tribunalului Argeş, a O.U.G. nr. 1/2011 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor acordate beneficiarilor proveniţi din sistemul de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, în temeiul căreia Decizia de pensionare pentru limită de vârstă nr. 50832/2011 a fost revizuită.
Pe parcursul punerii în executare a hotărârilor judecătoreşti, ca fază finală a procesului civiî, pot apărea diferite incidente procedurale a căror soluţionare legiuitorul a ales să o reglementeze în cap. VI, Titlul I al Cărţii a V-a din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ.
Dispoziţiile art. 711 din actul normativ mai sus menţionat, în raport de care contestatoarea şi-a întemeiat demersul judiciar, prevăd că, „împotriva executării silite, a încheierilor date de executorul judecătoresc, precum şi împotriva oricând act de executare se poate face contestaţie de către cei interesaţi sau vătămaţi prin executare. De asemenea, se poate face contestaţie la executare şi în cazul în care executorul judecătoresc refuză să efectueze o executare silită sau să îndeplinească un act de executare silită în condiţiile legii".
Din interpretarea literală a dispoziţiilor legale menţionate, reiese că acesta reprezintă cadrul legal pentru controlul legalităţii executării silite.
Prin urmare, faţă de scopul pentru care a fost sesizată instanţa de judecată, respectiv constatarea nulităţii tuturor actelor de executare dispuse de executorul judecătoresc, respectiv controlul de legalitate al onorariului stabilit în favoarea acestuia, faţă de temeiul de drept pe care a fost întemeiată acţiunea, precum şi faţă de precizarea reprezentantului contestatoarei de la termenul de judecată din data de 27 februarie 2015 în sensul că obiectul cererii îl reprezintă o contestaţie la executare, în aplicarea dispoziţiilor art. 22 alin. (5) din Legea nr. 134/2010 rezultă că instanţa a fost învestită cu soluţionarea unei contestaţii la executare, iar nu cu o contestaţie la titlu.
Faţă de considerentele mai sus expuse, obiectul cererii formulate de contestatoarea C.P.S. a M.A.N. la data de 27 octombrie 2014, este reprezentat de contestaţie la executare, reglementat de dispoziţiile art. 711 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ.
Art. 713 alin. (1) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ. stabileşte competenţa de soluţionare a cererilor formulate în temeiul dispoziţiilor art. 711 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ. în favoarea instanţei de executare.
Art. 650 alin. (1) din C. proc. civ., astfel curn a fost modificat prin Legea nr. 138/2014 (intrata în vigoare la data de 19 octombrie 2014, deci anterior sesizării instanţei în speţa de faţă), prevede că „instanţa de executare este judecătoria m a cărei circumscripţie se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel", iar alin. (2) al acestui text de lege prevede că „ instanţa de executare soluţionează contestaţiile la executare, precum şi orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepţia celor date de lege în competenţa altor instanţe sau organe".
Prin urmare, dispoziţiile sus-enunţate reglementează regimul juridic de drept comun al instituţiei instanţei de executare şi stabilesc că judecătoria este instanţa competentă, din punct de vedere material, în soluţionarea contestaţiilor de executare.
În raport de considerentele mai sus expuse, Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a contestaţiei formulate de C.P.S. a M.A.N. în favoarea Judecătoriei sectorului 6 Bucureşti, instanţă în circumscripţia căreia se află sediul contestatoarei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei sectorului 6 Bucureşti.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 19 martie 2015.
← ICCJ. Decizia nr. 809/2015. Civil | ICCJ. Decizia nr. 825/2015. Civil. Obligatia de a face. Recurs → |
---|