ICCJ. Decizia nr. 825/2015. Civil. Obligatia de a face. Recurs

Decizii civile ICCJ 2015


R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA I CIVILĂ

Decizia nr. 825/2015

Dosar nr. 134/62/2005**

Şedinţa publică din 19 martie 2015

Deliberând asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 19 mai 2005, pe rolul Tribunalului Brașov, reclamanţii S.L., T.L.M.P. şi S.J.G., D.A.V. , G.N.P. au chemat în judecată com. Bran, reprezentată legal de primar, și au solicitat instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să oblige pârâta să le restituie în natură imobilul compus din teren şi construcţii, situat în com. Bran - Poarta, înscris în C.F. Poarta, şi să le plătească cheltuielile de judecată ocazionate de prezentul proces.

Prin cererea pe care au formulat-o, reclamanţii au solicitat să fie citată în cauză şi P.M.E.M., în calitate de intervenient forţat, în conformitate cu prevederile art. 57-59 C. proc. civ.

La termenul de judecată din data de 09 septembrie 2005, reclamanţii au depus o completare a cererii, prin care au solicitat ca, în sarcina pârâtei, să fie stabilită şi obligaţia de plată a unor daune cominatorii de 300 de lei pentru fiecare zi de întârziere în emiterea dispoziţiei.

Pârâta com. Bran a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţiile inadmisibilității și prematurității cererii de chemare în judecată, excepții respinse de instanță. Prin încheierea din data de 08 ianuarie 2006, tribunalul a dispus, în temeiul art. 244 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., suspendarea soluţionării cauzei până la soluționarea irevocabilă a litigiului ce a constituit obiectul Dosarului nr. 4523/1999 al Tribunalului Braşov, iar prin încheierea din data de 04 iunie 2010, a dispus reluarea judecăţii, ca urmare a încetării cauzei ce a determinat suspendarea.

Prin sentința civilă nr. 198/D din 25 iunie 2010, Tribunalul Brașov a admis în parte cerere de chemare în judecată, a obligat pârâta com. Bran să emită, prin reprezentantul său legal, în conformitate cu prevederile Legii nr. 10/2001, o dispoziţie, prin care să restituie în natură reclamanţilor imobilul cu destinaţia de teren, înscris în C.F. Poarta, și a respins restul pretenţiilor formulate de reclamanţi.

Pentru a pronunța această decizie, prima instanță a avut în vedere următoarele considerente:

Prin sentinţa civilă nr. 333 din 25 noiembrie 2005 a Tribunalului Braşov, rămasă irevocabilă, s-a statuat că reclamanţii au calitatea de succesori în drepturi ai proprietarului iniţial al imobilului evidenţiat în C.F. Poarta, şi că imobilul face parte din domeniul privat al pârâtei com. Bran, aceasta având calitatea de actual deţinător al imobilului. De asemenea, s-a statuat că bunul imobil asupra căruia antecesorul reclamanţilor a deţinut dreptul de proprietate este constituit din teren, aşa cum acesta este identificat în evidenţele de publicitate imobiliară.

Soluţia dată în procesul anterior a intrat în puterea lucrului judecat, fiind prezumată ca exprimă adevărul, astfel că, ea nu poate fi contestată de părţi şi nici analizată, din nou, de o altă instanţă,

Aşa fiind, tribunalul a reţinut că reclamanţii au calitatea de persoane îndreptăţite la restituirea imobilului cu destinaţia de teren, înscris în C.F. Poarta, şi că pârâta are calitatea de unitate deţinătoare a acestui imobil.

În ceea ce priveşte modalitatea de restituire a imobilului, tribunalul a reținut că pârâta nu a făcut dovada existenţei vreunui impediment la restituirea în natură a imobilului cu destinaţia de teren, astfel că reclamanţii sunt îndreptăţiţi să obţină restituirea în natură a acestui imobil.

Solicitarea reclamanţilor obligare a pârâtei la plata unor daune cominatorii a fost respinsă de prima instanță în temeiul art. 5803 alin. (5) C. proc. civ.

Prin Decizia civilă nr. 112/Ap din 18 octombrie 2011, Curtea de Apel Braşov a admis în parte apelurile formulate de intervenienta P.M.E.M. şi de pârâta com. Bran prin primar împotriva sentinţei civile nr. 198/D din 25 iunie 2010 a Tribunalului Brașov și a schimbat în parte sentința apelată, în sensul că: a obligat pârâta com. Bran prin primar să emită dispoziţie de restituire în natură către reclamanţi şi intervenientă a imobilului teren în suprafaţă scriptică de 9.609,98 mp înscris în C.F. Poarta, cu obligaţia reclamanţilor şi intervenientei de a menţine actuala afectaţiune de muzeu a imobilului pe o durată de cinci ani de la data rămânerii irevocabile a prezentei hotărâri, a obligat pârâta com. Bran prin primar să emită dispoziţie de restituire în natură a imobilului în suprafaţă de 1.214,71 mp înscris în C.F. Bran, cu obligaţia reclamanţilor şi a intervenientei de a menţine actuala afectaţiune a construcţiei - primărie - pe o perioadă de 3 ani de la data rămânerii irevocabile a prezentei hotărâri și a respins notificarea reclamanţilor cu privire la restituirea imobilului teren în suprafaţă de 2.665,95 mp, păstrând restul dispoziţiilor sentinței apelate.

Prin Decizia nr. 7289 din 28 noiembrie 2012, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins, ca nefondat, recursul declarat de reclamanţii S.L. , T.L.M.P. şi S.J.G. , D.A.V. , G.N.P. împotriva Deciziei civile nr. 112/Ap din 18 octombrie 2011 a Curţii de Apel Braşov, a admis recursurile declarate de pârâta com. Bran, prin primar, şi de intervenienta P.M.E.M., a casat decizia recurată şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe de apel.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a reținut că, dispunând obligarea pârâtei la emiterea dispoziţiei de restituire cu privire la două suprafeţe de teren, cu menţinerea afectaţiunii construcţiilor de pe acestea, instanţa de apel nu a lămurit situaţia juridică a imobilelor şi, în consecinţă, nu a stabilit în ce măsură, raportat la dispoziţiile Legii nr. 10/2001, acestea pot fi retrocedate în natură şi, în mod corespunzător, cărui deţinător îi incumbă această obligaţie.

Astfel, în privinţa ambelor suprafeţe de teren - de 1.214,71 mp şi de 9.609,98 mp - a rezultat că sunt ocupate de construcţii, una constituind sediul Primăriei Bran, iar cealaltă, sediul unui muzeu, aflat în administrarea Ministerului Culturii.

Instanţa de apel nu a motivat, cu referire la dispoziţiile art. 10 din Legea nr. 10/2001, de ce consideră că asemenea terenuri, afectate de construcţii, pot fi considerate libere în sensul legii şi ca atare, posibil de restituit în natură.

Aceasta, în condiţiile în care obiect al retrocedării nu l-au constituit şi respectivele construcţii, nestatuându-se în cadrul procesului şi neconstituind obiect al dezbaterii judiciare, dreptul de proprietate asupra celor două clădiri, faptul că ele ar fi aparţinut de asemenea, autorului părţilor.

Mai mult, în cadrul litigiului anterior, care a vizat acelaşi imobil, tinzându-se la valorificarea pretenţiilor pe calea dreptului comun (sentinţa civilă nr. 333 din 25 februarie 2005 a Tribunalului Braşov), s-a statuat că reclamanţii n-au justificat dreptul de proprietate asupra construcţiilor întrucât „nici din raportul de expertiză efectuat şi nici din celelalte probe administrate în cauză nu a rezultat numărul topografic pe care ar fost edificată construcţia”.

La fel, în prezenta cauză, notificarea transmisă a vizat imobilul identificat în C.F. Poarta, constând, conform menţiunilor de carte funciară, în „fâneţe, grădină, şură”.

Dispunând restituirea terenurilor, cu obligaţia păstrării afectaţiunii imobilelor - construcţii situate pe acestea - instanţa de apel face aplicarea unei norme legale (art. 16 din Legea nr. 10/2001) care nu este incidentă decât pentru situaţia în care obiect al retrocedării îl reprezintă chiar clădirile afectate nemijlocit activităţilor de interes public, de învăţământ, sănătate ori social - culturale, iar nu terenurile pe care sunt situate asemenea clădiri.

De asemenea, cu privire la terenul pe care se află situat Muzeul Brănean, instanţa de apel a obligat pârâta la restituire, fără să lămurească dacă, într-adevăr, acesta este unitatea deţinătoare a imobilului căreia îi revine obligaţia de restituire.

Instanța de recurs a dispus ca, la reluarea judecăţii, instanţa de apel să stabilească ce imobile au făcut obiectul preluării în proprietatea statului şi, respectiv, obiectul notificărilor prin care s-a cerut retrocedarea bunurilor aparţinând autorului comun al părţilor, Stoian Ioan, să stabilească regimul juridic al imobilelor - dacă este vorba de teren construit sau neconstruit, în ce măsură terenurile pe care se află construcţii sunt considerate terenuri libere, susceptibile de restituire în natură şi cărora să le fie aplicabile dispoziţiile art. 16 din Legea nr. 10/2001 cu privire la păstrarea afectaţiunii, precum și să lămurească situaţia deţinătorului în privinţa terenului în suprafaţă de 9.609,98 mp, pe care se află construcţia în care funcţionează muzeul aflat în administrarea Ministerului Culturii.

Recursul declarat de intervenienta Polizu Micşuneşti a fost admis în considerarea faptului că acesta pune în discuţie tot o problemă de clarificare a regimului juridic - mai exact, de identificare, conform menţiunilor de carte funciară - a terenului în suprafaţă de 9.609,98 mp, la care s-a făcut referire în analiza recursului reclamanţilor.

Rejudecând cauza, prin Decizia civilă nr. 779/Ap din 04 noiembrie 2014, Curtea de Apel Brașov a admis în parte apelurile formulate de intervenienta P.M.E.M. şi de pârâta com. Bran prin primar împotriva sentinţei civile nr. 198/D din 25 iunie 2010 a Tribunalului Braşov.

A schimbat în parte sentința apelată, în sensul că a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei com. Bran prin primar, şi în consecinţă:

A respins cererea formulată de intervenientă şi de reclamaţi privind obligarea pârâtei de a emite dispoziţie de restituire în natură pentru imobilului teren în suprafaţă scriptică de 9.609,98 mp înscris în C.F. Poarta).

A obligat pârâta com. Bran prin primar să emită dispoziţie de acordare a măsurilor reparatorii prin echivalent, în favoarea intervenientei şi a reclamaţilor, pentru imobilul în suprafaţă de 1.214,71 mp, înscris în C.F. Bran, în condiţiile art. 20 din Legea nr. 10/2001, conform Titlului VII al Legii nr. 247/2005.

A respins notificarea reclamanţilor cu privire la restituirea imobilului teren în suprafaţă de 2.665,95 mp

A păstrat restul dispoziţiilor sentinţei, în ceea ce priveşte imobilul construcţie de 410 mp, cu regim de înălţime parter şi etaj, edificat pe imobilul teren în suprafaţă de 1.214,71 mp înscris în C.F. Bran.

Pentru a pronunța această decizie, instanța de apel a avut în vedere următoarele considerente:

Potrivit menţiunilor de carte funciară, autorul părţilor deţinea în proprietate, la data preluării de către Statul Român prin Decretul Lege nr. 92/1950, imobilul identificat în C.F. Poarta, constând în fâneţe, gradină şi şură, iar notificarea transmisă a vizat acest imobil.

Imobilul ce face obiectul notificării, în suprafaţă totală de 13.490,64 mp, a suferit o evoluţie complexă, iar în prezent situaţia juridică se prezintă astfel:

- suprafaţa de 2665,95 mp aparţine unor persoane fizice;

- suprafaţa de 609,98 mp este proprietatea Statului Român şi pe acest teren funcţionează Muzeul Satului Brănean aflat în custodia Ministerul Culturii, fiind amplasate construcţii de piatră şi lemn cu o vechime respectabilă, ce constituie obiectul activităţii muzeului;

- terenul în suprafaţă de 1.214,71 mp C.F. Bran este proprietatea Statului Român, iar pe acest teren este amplasată construcţia în care funcţionează Primăria com. Bran.

Prin urmare, terenul în suprafaţă de 2665,95 mp, constituie proprietatea unor persoane fizice, ce nu sunt părţi în prezenta cauză (cu excepţia intervenientei), iar reclamanţii nu au făcut dovada desfiinţării titlurilor de proprietate ale acestora.

Aceste schimbări succesive ale dreptului de proprietate au avut loc după ce intervenienta Polizu şi-a intabulat dreptul de proprietate dobândit în temeiul Legii nr. 18/1991, astfel încât com. Bran prin primar nu poate fi obligată la două măsuri reparatorii în baza a două legi speciale de retrocedare, drept pentru care, cu privire la această suprafaţă de teren, cererea de restituire în natură este nelegală.

Prin adresa din 17 mai 201, Ministerul Culturii a învederat instanţei că, pentru imobilului teren, în suprafaţă scriptică de 9.609,98 mp înscris în C.F. Bran, dreptul de proprietate aparţine Statului Român, Muzeul Naţional Bran având intabulat doar dreptul de administrare. Astfel, unitatea deţinătoare este Muzeul Naţional Bran, pârâta com. Bran, neavând calitatea procesuală pasivă de a dispune restituirea terenului pe care se afla clădirea având destinaţia de muzeu aflat în administrarea Ministerului Culturii.

În ceea ce priveşte imobilul în suprafaţă de 1.214,71 mp înscris în C.F. Bran, prin raportul de expertiză topografic efectuat în cauză s-a reținut categoria terenului de fâneaţă, terenul fiind amenajat şi construit în totalitate.

Curtea de apel a considerat că, având în vedere funcţionalitatea terenului pe care este amplasată construcţia care reprezintă sediul Primăriei com. Bran, acest teren nu este liber de sarcini în sensul dispoziţiilor art. 10 din Legea nr. 10 /2001 şi, prin urmare, nu poate fi restituit în natură.

Totodată, în raport de expertiza construcţii efectuată în cauză, instanța de apel a apreciat că, faţă de tipul şi vechimea construcţiei edificate pe teren - clădire veche de cca. 80 - 95 ani -, terenul nu este susceptibil de restituire în natură, deoarece nu este ocupat de o construcţie neautorizată, ridicată după data de 01 ianuarie 1990, şi nici de una uşoară sau demontabilă, înscriindu-se în situaţiile limitative ce fac excepţie de la principiul restituirii în natură.

Prin urmare, curtea de apel a arătat că, în privința terenului în suprafaţa de 1.214,7 mp nu poate dispune restituirea în natură, în condiţiile art. 1 alin. (1), art. 7 şi art. 9 din Legea nr. 10/2001, deoarece acest teren este ocupat de construcţia în care funcţionează Primăria com. Bran, fiind afectat unei utilităţi publice și destinat a deservi cetăţenii com. Bran, urmând ca pentru acest imobil să procedeze la stabilirea unor măsuri reparatorii prin echivalent, conform Titlului VII al Legii nr. 247/2005.

În ceea ce priveşte construcţia în suprafață de 410 mp, cu regim de înălţime, parter şi etaj, edificată pe terenul în suprafaţă de 1.214, 71 mp, înscris în C.F., instanța de apel a reținut că nu s-au administrat probe cu privire la titlul antecesorului reclamanţilor şi nici nu s-a făcut dovada preluării de către stat a acestui imobil, nefiind aplicabile dispoziţiile art. 16 din Legea nr. 10/200; nu a fost prezentat instanţei contractul de vânzare-cumpărare, încheiat la data de 08 septembrie 1921 între I.P., în calitate de vânzător şi I.G.S., în calitate de compărător, act despre care se afirmă că ar fi fost înscris în C.F. Poarta.

Curtea de apel a apreciat ca fiind întemeiate considerentele primei instanțe privitoare la lipsa titlului reclamanţilor, având în vedere statuările aduse prin sentinţa civilă nr. 333 din 25 noiembrie 2005 a Tribunalului Braşov, intrată în puterea lucrului judecat, prin care în mod irevocabil s-au respins pretenţiile privind accesiunea imobiliară. Menţiunea generică din actul de preluare „imobil complect” nu dovedeşte deţinerea imobilului sub nume de proprietar, cât timp cartea funciară la acel moment reţinea în patrimoniul antecesorului părţilor dreptul de proprietate asupra imobilului identificat în C.F. Poarta, constând în fâneţe, gradină şi sură. Astfel, în lipsa unei menţiuni în decretul de naţionalizare cu privire la preluarea construcţiei, nu se poate prezuma că întinderea dreptului de proprietate privea şi alte imobile decât ceea ce era înscris în cartea funciară.

Împotriva acestei decizii, în termen legal au declarat și motivat recurs reclamanţii S.L. , T.L.M.P. şi S.J.G. , D.A.V. , G.N.P., precum și intervenienta P.M.E.M.

1. Prin motivele de recurs, reclamanții formulează următoarele critici, pe care le încadrează în prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.:

Recurenții arată că motivele recursului sunt circumscrise exclusiv dispoziţiilor instanţei referitoare la imobilul teren în suprafaţă de 1.214,71 mp înscris în C.F. Bran şi la cele referitoare la imobilul construcţie edificat pe acest teren de către autorul reclamanţilor.

Astfel, deşi au fost administrate probe relevante cu privire la situaţia juridică a acestei construcţii, Curtea de Apel Braşov nu a dat eficienţă probelor administrate, neanalizându-le.

Trimiterea pe care instanţa de apel a făcut-o în cuprinsul dispozitivului deciziei recurate la dispozitivul sentinţei civile nr. 198/D din 25 iunie 2010 pronunţată de Tribunalul Braşov este total eronată întrucât menţiunea „respinge restul pretenţiilor formulate de reclamanţi” din cuprinsul parag. 3 al dispozitivului celei din urmă hotărâri se referă la solicitarea reclamanţilor de plată a daunelor cominatorii şi nu la cea privind solicitarea de restituire în natură a imobilului construcţie pentru că în faţa primei instanţe nu s-au administrat niciun fel de probe referitoare la construcţia edificată pe terenul în suprafaţă de 1.214,71 mp

Probele administrate, au evidenţiat faptul că imobilul construcţie are o vechime de cea 80 - 95 de ani, fiind edificat cu mult înaintea anului 1963 când a avut loc exproprierea.

De altfel, pârâta com. Bran nu a pretins vreun drept de proprietate asupra acestei construcţii şi nici nu a prezentat vreo autorizaţie care să-i legitimeze posesia sau să facă imposibilă restituirea în natură a imobilelor, teren şi construcţie, în condiţiile Legii nr. 10/2001.

Acest imobil a fost identificat în notificarea de restituire în natură formulată de reclamanţi în temeiul Legii nr. 10/2001 şi în nicio altă procedură judiciară nu s-a analizat fondul dreptului de proprietate asupra acestei construcţii, aspect confirmat de modalitatea de soluţionare, prin încheierea din data de 15 octombrie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Braşov, a excepţiei autorităţii de lucru judecat cu privire la situaţia juridică a imobilului.

În mod greşit instanţa de apel a calificat situaţia juridică a terenului în suprafaţă de 1.214,71 mp ca fiind grevat de sarcini. Corecta calificare juridică a situaţiei imobilului - teren şi construcţie - este cea stabilită de dispoziţiile art. 11 rap. la art. 16 din Legea nr. 10/2001, dispoziții care fac diferenţierea între imobilele expropriate (terenul în suprafaţă de 1.214,71 mp) și construcţiile edificate pe acestea, nedemolate sau pentru care nu au fost acordate despăgubiri, ceea ce reprezintă întocmai situaţia construcţiei din prezenta cauză.

Actul de expropriere din anul 1963 a vizat atât imobilul teren în suprafaţă de 1.214,71 mp cât şi construcţia edificată pe acesta, cunoscută sub denumirea de Vila S. și, cât timp această construcţie nu a fost demolată în timpul regimului comunist, reclamanţii sunt îndreptăţiţi la restituirea în natură a construcției împreună cu terenul pe care este edificată.

Raţionamentul urmat de instanţa de apel nu numai că intră în conflict cu dispoziţiile sentinţei civile nr. 333 din 25 noiembrie 2005 a Tribunalului Braşov prin care s-a stabilit intabularea dreptului de proprietate a antecesorului reclamanţilor în cartea funciară pentru imobilul care face obiectul prezentului litigiu, dar determină totodată şi o expropriere implicită a reclamanţilor pentru construcţia care a aparţinut antecesorului lor.

Reclamanții mai arată că, prin decizia criticată, instanţa de apel nu a lămurit situaţia juridică a imobilului construcţie Vila S., deşi în această privinţă a fost administrat un probatoriu amplu iar acest aspect a constituit unul din motivele casării cu trimitere spre judecare.

2. Intervenienta P.M.E.M. susține că hotărârea pronunţată este lipsită de temei legal, fiind dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii (art. 304 alin. (1) pct. 9 C. proc. civ.), pentru următoarele motive:

Se impune explicitarea măsurii de respingere a cererii de obligare a Comunei Bran prin primar de a emite dispoziţie de restituire în natură către reclamanţi şi intervenientă pentru imobilul, în suprafaţa de 9.609,98 mp, înscris în C.F. Bran în sensul respingerii acestei cereri ca fiind introdusă împotriva unei persoane care nu justifică calitate procesuală pasivă, nefiind unitatea deţinătoare a bunului, în sensul Legii nr. 10/2001.

În speţă, sunt aplicabile dispoziţiile art. 9, art. 11 şi art. 16 din Legea nr. 10/2001, urmând a fi obligată com. Bran să emită dispoziţie de restituire în natură a imobilului, în suprafaţă de 1.214,71 mp, înscris în C.F. Bran.

În mod greşit, instanţa de apel reţine că în cauză nu se aplică dispoziţiile art. 16 din Legea nr. 10/2001, întrucât nu ar fi fost prezentat contractul de vânzare - cumpărare încheiat la data de 08 septembrie 1921 între I.P., în calitate de vânzător, şi I.G.S., în calitate de cumpărător, şi nu s-ar fi făcut dovada preluării de către stat a imobilului. În cauză se aplică, în privinţa existenţei dreptului proprietate asupra imobilului - teren şi construcţie -, art. 24 alin. (1) din Legea nr. 10/2001.

În Decretul de naţionalizare nr. 92/1950, la poziţia nr. 741 figurează autorul reclamanților și al intervenientei cu „imobil complet”, situat în Bran. Art. 3 din Decretul nr. 92/1950 prevede că: „Prin imobile în sensul prezentului decret se înţeleg atât terenurile cu construcţii, cât şi instalaţiile aferente, cu întreg utilajul existent pentru întreţinerea imobilului”.

Obiectul Decretului de naţionalizare nr. 92/1950 l-au constituit tocmai terenurile cu construcţii, „imobilele clădite”, așa cum rezultă şi din criteriile conţinute de art. I al Decretului nr. 92/1950.

S-a făcut proba vechimii construcţiei care se află pe terenul în suprafaţa de 1.214,71 mp, s-a dovedit că această construcţie a fost edificată în perioada anilor 1920, zona de construcţie principală fiind completată cu încăperi necesare până în anul 1940, fiind deci ridicată şi extinsă înainte de anul 1950, de către I.G.S., pe terenul proprietatea sa. Vila I.G.S., având chiar aceasta titulatură, este menţionată în adresa din 1948 emisă de Primăria Bran Poarta, precum și în alte adrese din anul 1948, fiind de notorietate faptul că în Bran există vila I.G.S. şi că în ea funcţionează Primăria Bran. De asemenea, piaţa din faţa Primăriei Bran se numeşte Piaţa I.G.S., adresa Primăriei fiind în Bran.

În ceea ce priveşte istoricul proprietăţii imobilului, recurenta arată că terenul a fost dobândit de autorul său de la numitul Iuliu Puscariu, conform contractului de vânzare-cumpărare înregistrat în C.F. din 14 septembrie 1921, în perioada imediat următoare datei de la 01 decembrie 1920, când Primăria Braşov a donat Reginei Maria Castelul Bran.

Recurenții au făcut diligenţe în sensul de a procura actul de dobândire a terenului, însă acest act nu a fost găsit la Arhivele Naţionale - Serviciul Judeţean Braşov. Conform art. 24 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, în absenţa unor probe contrare, existenţa dreptului de proprietate se prezumă a fi cea din actul normativ sau de autoritate prin care s-a luat măsura preluării abuzive.

Recurenta arată că, instanţa de apel s-a pronunțat în privinţa excepţiei puterii de lucru judecat în raport de sentinţa nr. 333 din 25 noiembrie 2005 a Tribunalului Braşov în privinţa existenţei construcţiei și că o acțiune în revendicarea construcţiei nu a fost formulată în acel dosar, recurenta promovând numai o cerere în sensul constatării edificării construcţiei şi intabularea în F. Această cerere a fost respinsă din lipsă de probe, neputându-se reţine puterea de lucru judecat în ce priveşte accesiunea imobiliară.

Analizând decizia recurată în limita criticilor formulate prin motivele de recurs și grupând acele critici care sunt comune celor două cereri pentru a le răspunde prin argumente comune, Înalta Curte constată că recursurile nu sunt fondate, urmând a fi respinse, pentru următoarele considerente:

Recursurile declarate în cauză vizează soluția pronunțată de instanța de apel cu privire la imobilul teren în suprafaţă de 1.214,71 mp înscris în C.F. Bran şi cu privire la construcţia edificată pe acest teren.

a. În ceea ce privește construcția în care își are sediul Primăria com. Bran, instanța de apel a constatat că nu s-au administrat probe cu privire la titlul antecesorului reclamanţilor şi nici nu s-a făcut dovada preluării de către stat a acestui imobil, nefiind aplicabile dispoziţiile art. 16 din Legea nr. 10/200. Instanța de apel a reținut că nu a fost prezentat instanţei contractul de vânzare-cumpărare, încheiat la data de 08 septembrie 1921 între I.P. şi I.G.S., că sentinţa civilă nr. 333 din 25 noiembrie 2005 a Tribunalului Braşov, prin care în mod irevocabil s-au respins pretenţiile privind accesiunea imobiliară, a intrat în puterea lucrului judecat și că menţiunea generică din actul de preluare „imobil complect” nu dovedeşte deţinerea construcției sub nume de proprietar, cât timp cartea funciară la acel moment reţinea în patrimoniul antecesorului părţilor dreptul de proprietate asupra imobilului constând în fâneţe, gradină şi şură. În baza acestor considerente, instanța de apel a menținut soluția primei instanțe prin care cererea reclamanților și a intervenientei de restituire în natură a construcției a fost respinsă.

Recurenții au criticat această soluție, arătând că sunt îndreptățiți la restituirea construcției care a aparținut autorului lor.

Înalta Curte constată că nu pot fi primite argumentele prezentate în acest sens prin cererile de recurs.

Vechimea construcției, împrejurarea că aceasta este cunoscută sub denumirea de Vila S., ca și faptul că este menționată în adresa din 1948 emisă de Primăria Bran Poarta, precum și în alte adrese din anul 1948, nu pot constitui dovezi ale dreptului de proprietate al autorului recurenților asupra construcției.

Potrivit art. 3 alin. (1) lit. a) şi art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 sunt îndreptăţite la măsurile reparatorii reglementate de acest act normativ, persoanele fizice, proprietari ai imobilelor la data preluării în mod abuziv a acestora şi moştenitorii legali sau testamentari ai persoanelor fizice îndreptăţite.

În lipsa unor prevederi speciale în cuprinsul actului normativ aplicabil, dovada dreptului de proprietate al persoanei îndreptăţite asupra imobilelor solicitate, se va face prin aplicarea regulilor de drept comun incidente în materia acţiunii în revendicare imobiliară.

Prin urmare, actele doveditoare ale dreptului de proprietate vor putea fi orice înscrisuri constatatoare ale unui act juridic civil, jurisdicţional sau administrativ cu efect constitutiv sau translativ de proprietate.

Astfel, în cuprinsul Normelor Metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001 adoptate prin H.G. nr. 250/2007, în interpretarea art. 23 din lege se arată că „p rin acte doveditoare se înţelege: orice acte juridice translative de proprietate, care atestă deţinerea proprietăţii de către o persoană fizică sau juridică (act de vânzare-cumpărare, tranzacţie, donaţie, extras carte funciară, act sub semnătură privată încheiat înainte de intrarea în vigoare a Decretului nr. 221/1950 privitor la împărţeala sau înstrăinarea terenurilor cu sau fără construcţiuni şi la interzicerea construirii fără autorizare şi în măsura în care acesta se coroborează cu alte înscrisuri şi altele asemenea).

Or, este evident că argumentele indicate anterior, cuprinse în cererile de recurs, nu se circumscriu categoriilor de dovezi ce pot fi administrate în dovedirea dreptului de proprietate asupra construcției.

În ceea ce privește efectele sentinţei civile nr. 333 din 25 noiembrie 2005 a Tribunalului Braşov în soluționarea prezentului litigiu, Înalta Curte reține următoarele:

Este adevărat că în acel litigiu, cererea care a vizat constatarea edificării construcției și intabularea acesteia în cartea funciară a fost respinsă, fără a fi analizată pe fond, în considerentele sentinţei civile nr. 333 din 25 noiembrie 2005 a Tribunalului Braşov reținându-se că „în raportul de expertiză tehnică (…) și în nici unul din înscrisurile depuse la dosarul cauzei nu a fost identificat numărul topografic pe care este edificată această construcție, reținându-se totodată, că reclamanții s-au împotrivit efectuării unei expertize topografice prin care să se realizeze această identificare, refuzând achitarea onorariului de expert.”

Este, de asemenea, adevărat că, prin încheierea pronunțată la data de 15 octombrie 2013, Curtea de Apel Brașov a constatat că sentinţa civilă nr. 333 din 25 noiembrie 2005 a Tribunalului Braşov nu se opune cu putere de lucru judecat în prezentul litigiu, deoarece în cauza anterioară nu s-a cercetat fondul dreptului de proprietate asupra construcției.

Însă, efectele sentinţei civile nr. 333 din 25 noiembrie 2005 a Tribunalului Braşov nu au constituit singurul argument avut în vedere de instanța de apel la pronunțarea deciziei recurate. De aceea, împrejurarea că sentinţa civilă nr. 333 din 25 noiembrie 2005 a Tribunalului Braşov nu are putere de lucru judecat în prezentul litigiu nu poate determina admiterea recursului și schimbarea soluției pronunțate.

Susținerea recurenților vizând intabularea dreptului de proprietate a antecesorului reclamanţilor în cartea funciară pentru imobilul care face obiectul prezentului litigiu prin sentinţa civilă nr. 333 din 25 noiembrie 2005 a Tribunalului Braşov nu sunt întemeiate. Prin sentinţa civilă nr. 333 din 25 noiembrie 2005, Tribunalul Braşov a dispus numai radierea din C.F. Poarta a dreptului de proprietate al Statului Român asupra imobilului, cererea de intabulare a construcției în litigiu fiind respinsă. Prin urmare, nu se justifică susținerea recurenților în sensul că, printr-un litigiu anterior, s-ar fi dispus înscrierea în cartea funciară a dreptului de proprietate al autorului lor.

Nu sunt întemeiate nici criticile formulate în baza art. prevederile art. 24 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, raportate la împrejurarea că actul de expropriere din anul 1963 ar fi vizat atât imobilul teren în suprafaţă de 1.214,71 mp cât şi construcţia edificată pe acesta, având în vedere mențiunea „imobil complet” din Decretul de naţionalizare nr. 92/1950, și dispozițiile art. III din acest Decretul nr. 92/1950.

În mod particular, în cazul imobilelor ce intră sub incidenţa Legii 10/2001, prin art. 24 din Lege, legiuitorul instituie o prezumţie legală relativă de proprietate în favoarea persoanelor îndreptăţite la aplicarea acestui act normativ. Astfel, legea prezumă că, în lipsa unor probe contrare, existenţa şi, după caz, întinderea dreptului de proprietate este cea recunoscută în actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus măsura preluării abuzive sau s-a pus în executare această măsură.

În cauză, în Decretul de naţionalizare nr. 92/1950, la poziţia nr. 741 figurează autorul reclamanților și al intervenientei cu „imobil complet”, situat în Bran. Nu se poate deduce, așa cum pretind reclamanții, că prin interpretarea art. 3 și a criteriilor prevăzute de art. 1 al Decretului nr. 92/1950, urmează a se concluziona că mențiunea „imobil complet” din actul de naționalizare nu poate avea decât semnificația unui imobil constituit din teren și construcții.

Potrivit art. 24 din Legea nr. 10/2001: „În absenţa unor probe contrare, existenţa şi, după caz, întinderea dreptului de proprietate, se prezumă a fi cea recunoscută în actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus măsura preluării abuzive sau s-a pus în executare măsura preluării abuzive.” Or, în cauză, există o probă prin care să poată fi identificat imobilul menționat în actul de naționalizare ca aparținând autorului recurenților, și anume C.F. Poarta, unde la nr. X figurează imobil constând în fâneţe, gradină şi sură. În plus, imobilul fiind situat în regimul de carte funciară reglementat de dispoziţiile Decretului - Lege nr. 115/1938 sunt aplicabile dispoziţiei acestei legi privind efectul constitutiv de drepturi reale al intabulării.

Nu poate fi primită nici susținerea că, lipsa unei autorizații a Primăriei com. Bran care să-i legitimeze posesia, ar trebui să determine admiterea pretențiilor recurenților. Sarcina probei în cauză, dovada dreptului de proprietate al autorului lor le revenea recurenților în aplicarea prevederilor art. 1169 C. civ. și a specificului probațiunii în condițiile Legii nr. 10/2001.

b. Curtea de apel a decis că terenul în suprafață de 1.214,71 mp, înscris în C.F. Bran nu poate fi restituit în natură, având în vedere utilitatea publică și funcţionalitatea sa, pe acest teren fiind amplasat sediul Primăriei Comunei Bran, care nu reprezintă o construcţie neautorizată, ridicată după data de 01 ianuarie 1990, şi nici una uşoară sau demontabilă.

Recurenții și intervenienta susțin nelegalitatea acestei soluții, invocând calificarea greșită a situaţiei juridice a terenului în suprafaţă de 1.214,71 mp ca fiind grevat de sarcini. În opinia recurenților, calificarea juridică corectă a situaţiei imobilului - teren şi construcţie - este cea stabilită de dispoziţiile art. 11 rap. la art. 16 din Legea nr. 10/2001, dispoziții care fac diferenţierea între imobilele expropriate (terenul în suprafaţă de 1.214,71 mp) și construcţiile edificate pe acestea, nedemolate sau pentru care nu au fost acordate despăgubiri.

Susținerea nu este întemeiată. Este necontestat în cauză că terenul care a aparținut autorului recurenților a trecut în proprietatea statului în temeiul Decretului - Lege nr. 92/1950, și că pe acest teren se află o construcție cu o suprafață construită la sol de 417 mp, ce reprezintă sediul Primăriei Bran, alei de acces spre clădire și spre parcarea interioară, o parcare amenajată cu pietriș, o zonă verde și una de interstițiu.

Prevederile art. 9 din Legea nr. 10/2001 consacră, într-adevăr, regula instituită de acest act normativ, şi care se regăseşte şi în cuprinsul art. 1 şi art. 7 din Lege, constând în prevalenţa restituirii în natură a imobilelor al căror regim juridic intră în sfera sa de reglementare.

Însă, de la acest principiu al prevalenţei restituirii în natură a imobilelor preluate în mod abuziv de stat în perioada de referinţă a legii, sunt reglementate situaţii, în care, prin excepţie, restituirea bunului nu poate fi dispusă decât sub forma măsurilor reparatorii prin echivalent constând în compensare cu alte bunuri sau servicii sau în despăgubiri acordate în condiţiile legii speciale.

Una dintre aceste situaţii de excepţie este cea prevăzută de art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 potrivit cu care „în cazul în care pe terenurile pe care s-au aflat construcții preluate abuziv s-au edificat construcții autorizate, persoana îndreptăţită va obţine restituirea în natură a părţii de teren rămase liberă, iar pentru suprafața ocupată de construcții noi, cea afectată servituţilor legale şi altor amenajări de utilitate publică ale localităţilor urbane şi rurale, măsurile reparatorii se stabilesc în echivalent”.

Pct. 10.3 din Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, aprobate prin H.G. României nr. 250 din 07 martie 2007, prevede că sintagma „amenajări de utilitate publică ale localităţilor urbane şi rurale” are în vedere acele suprafeţe de teren afectate unei utilităţi publice, respectiv suprafeţele de teren supuse unor amenajări destinate a deservi nevoile comunităţii, căi de comunicație (străzi, alei, trotuare etc.), dotări tehnico-edilitare subterane amenajări de spaţii verzi, parcuri și grădini publice, precum și amenajări subterane: conducte de alimentare cu apă, gaze, petrol, electricitate, urmând a fi avute în vedere, de la caz la caz, atât servituţile legale cât şi documentaţiile de amenajare a teritoriului şi de urbanism.

Pe baza probelor administrate în cauză, instanța de apel a stabilit că pe terenul în suprafaţă de 1.214,71 mp se află sediul Primăriei Bran, alei de acces spre clădire și spre parcarea interioară, o parcare amenajată cu pietriș, o zonă verde și una de interstițiu.

Situaţia de fapt stabilită de instanţa de apel prin interpretarea probelor administrate în cauză nu mai poate fi reapreciată în faza de judecată a recursului, faţă de prevederile art. 304 C. proc. civ. care permit exercitarea acestei căi de atac numai pentru motive de nelegalitate.

Terenul în litigiu, fiind ocupat de o instituție de interes public, de spații verzi și de căile de acces aferente acestei instituții, este afectat de amenajări de utilitate publică în sensul art. 10 alin. (2) din Lege, dată fiind folosinţa cu caracter general pe care astfel de amenajări o asigură colectivităţii, ceea ce împiedică restituirea sa în natură, potrivit aceloraşi prevederi legale.

În cauză nu sunt incidente dispozițiile art. 11 din Legea nr. 10/2001 și nici prevederile art. 16 din același act normativ. Art. 11 din Legea nr. 10/2001 este aplicabil imobilelor expropriate (așa cum în mod expres este prevăzut în alin. (1) al art. 11 din Legea nr. 10/2001), iar terenul în litigiu a trecut în proprietatea statului în baza Decretului - Lege nr. 92/1950. În ceea ce privește sfera de reglementare a art. 16 din Legea nr. 10/2001, Înalta Curte reține că obligația menținerii afectațiunii imobilelor prevăzute în anexa nr. 2 lit. a) nu poate fi stabilită decât în sarcina foștilor proprietari ori a moștenitorilor acestora cărora li se restituie în natură imobilul respectiv. Or, pentru considerentele anterior expuse, imobilul în litigiu nu poate fi restituit recurenților, astfel încât în prezentul litigiu nu sunt incidente prevederile art. 16 din Legea nr. 10/2001.

Criticile vizând ignorarea de către curtea de apel a probelor administrate și a situaţiei juridice a imobilului rezultată din dovezile administrate nu pot fi primite de instanţa de recurs, faţă de împrejurarea că, în condiţiile art. 304 C. proc. civ., recursul este o cale de atac ce poate fi exercitată numai pentru motive de nelegalitate, în cazurile limitativ prevăzute la pct. 1-9 ale acestui articol. Dispoziţiile art. 304 pct. 11 C. proc. civ. care permiteau instanţei de recurs să cenzureze modul în care instanţa de apel a interpretat probatoriul administrat în cauză, au fost în mod expres abrogate prin art. 1 pct. 112 din O.U.G. nr. 138/2000.

Nu sunt întemeiate nici susținerile vizând necesitatea explicitării dispozitivului deciziei recurate. Acest dispozitiv este clar sub aspectul soluției la care s-a oprit instanța de apel, aspectele învederate prin motivele de recurs putând fi clarificate prin corelarea măsurilor cuprinse în dispozitiv cu considerentele hotărârii, prin care aceste măsuri sunt justificate.

Prin urmare, pentru considerentele expuse, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondate, recursurile declarate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de reclamanţii S.L., T.L.M.P. şi S.J.G., D.A.V., G.N.P. şi de intervenienta P.M., E.M. împotriva Deciziei civile nr. 779/AP din 04 noiembrie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, de conflicte de muncă şi asigurări sociale.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 martie 2015.

← ICCJ. Decizia nr. 819/2015. Civil  ICCJ. Decizia nr. 828/2015. Civil →

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 825/2015. Civil. Obligatia de a face. Recurs