ICCJ. Decizia nr. 843/2015. Civil
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 843/2015
Dosar nr. 8604/327/2013
Şedinţa din camera de consiliu de la 20 martie 2015
După deliberare, asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecata înregistrata la data de 23 februarie 2012 la Judecătoria Răcari reclamanta M.M. a chemat în judecată pe pârâţii C.V., C.O., C.M., C.Ş. şi C.A., solicitând instanţei să pronunţe o hotărâre care să ţină loc de act autentic de vânzare-cumpărare pentru suprafaţa de 3.258 mp teren situat în comuna Tărtăşeşti, sat. Bâldana, judeţ Dâmboviţa.
Prin sentinţa civilă nr. 1120 din 16 octombrie 2013 Judecătoria Răcari a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Tulcea.
Pentru a se pronunţa astfel instanţa a reţinut că niciunui dintre pârâţi nu are domiciliul în raza teritorială a Judecătoriei Răcari, iar prin Decizia nr. 8/2013 pronunţată în recurs în interesul legii de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie s-a statuat că o astfel de acţiune are caracterul unei acţiuni personale imobiliare, competenţa teritorială de soluţionare aparţinând instanţei în a cărei circumscripţie domiciliază sau îşi are sediul pârâtul.
S-a reţinut ca instanţa competentă este cea de la locul încheierii contractului, respectiv ante-contractul autentificat din 2010 la B.N.P., E.F., din Tulcea.
Prin sentinţa nr. 48 din 24 ianuarie 2015 Judecătoria Tulcea a declinat competenţa în favoarea Judecătoriei Răcari şi, constatând ivit conflictul negativ de competenţă, a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Pentru a se pronunţa astfel instanţa a reţinut că, într-adevăr, astfel cum s-a statuat şi prin Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 8/2013, acţiunea prin care se solicită pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti care să ţină loc de act autentic de vânzare-cumpărare a unui imobil are caracterul unei acţiuni personale imobiliare, iar competenţa teritorială de soluţionare se determină în condiţiile art. 5, 7 şi, respectiv, art. 10 pct. 1 C. proc. civ. în vigoare la data înregistrării cererii.
Aceasta este însă o competenţă teritorială de ordine privată, care, potrivit art. 1591 alin. (3) C. proc. civ. din 1865 „poate fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare sau, când întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la prima zi. de înfăţişare".
S-a mai reţinut că în prezenta cauză excepţia necompetenţei teritoriale a fost invocată din oficiu, la al zecelea termen de judecată, în condiţiile în care în tot cursul procesului, niciuna din părţi nu a pus în discuţie competenţa teritorială a Judecătoriei Răcari.
În aceste condiţii, în mod eronat Judecătoria Răcari a invocat din oficiu excepţia necompetentei teritoriale, atât prin prisma faptului că prevederile art. 1591 alin. (3) C. proc. civ. din 1865 nu dau acest drept judecătorului, fiind o necompetenţă de ordine privată, dar şi raportat la momentul procesual la care s-a invocat, fiind cu mult după prima zi de înfăţişare.
Neinvocarea excepţiei necompetenţei teritoriale la prima zi de înfăţişare, face ca norma de competenta să devină absolută pentru instanţa iniţial investită, aceasta fiind legată de investirea reclamantei şi fără a mai avea posibilitatea de a o înlătura.
În condiţiile în care reclamanta a înţeles să introducă acţiunea la Judecătoria Răcari, după criteriul locului situării terenului ce a făcut obiectul antecontractuîui, instanţa nu mai putea reveni asupra competenţei pe care chiar şi-a stabilit-o prin încheierea din data de 6 martie 2013, întrucât prin introducerea acţiunii s-a fixat competenţa Judecătoriei Răcari, competenţă ce ar fi putut fi contestata numai de către pârât prin întâmpinare, cei mai târziu la prima zi de înfăţişare.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, legal învestită cu soluţionarea conflictului negativ de competenţă ivit între cele două instanţe, urmează a stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Râcari pentru considerentele ce succed;
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 23 februarie 2012 la Judecătoria Râcari reclamanta M.M., domiciliată în Tulcea, judeţul Tulcea şi domiciliu ales pentru comunicarea actelor de procedură la cabinet de avocat D.C.E., cu sediul în sector 4 a chemat în judecată pe pârâţii C.V., C.O., C.M., C.Ş. toţi cu domiciliul în Bucureşti, sector 4 şi C.A., domiciliat în Bucureşti, sector 3, solicitând instanţei să pronunţe o hotărâre care să ţină cont de act autentic de vânzare-cumpăra re pentru suprafaţa de 3.258 mp teren situat în comuna Tărtăşeşti, sat. Bâldana, judeţ Dâmboviţa.
Prin Decizia nr. 8 din 10 iunie 2013 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, privind examinarea recursului în interesul legii formulat de către procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie referitor la caracterul acţiunii în pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti care să ţină loc de act autentic de vânzare-cumpărare a unui imobil şi stabilirea competenţei teritoriale în judecarea acestei acţiuni, a fost admis recursul în interesul legii şi s-a stabilit că acţiunea prin care se solicită pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti care să ţină. loc de act autentic de vânzare-cumpărare a unui imobil are caracterul unei acţiuni personale imobiliare.
În speţă instanţa a fost sesizată cu soluţionarea unei acţiuni personale, imobiliare.
Din această perspectivă, în cauză sunt aplicabile dispoziţiile art. 5 raportate la cele ale art. 10 pct. 1 C. proc. civ., care stabilesc competenţa alternativă în soluţionarea prezentei cauze, normele fiind, în acest caz, dispozitive, motiv pentru care reclamanta a avut posibilitatea să aleagă între instanţa de la domiciliul pârâţilor sau instanţa locului imobilului, competenţa teritorială fiind relativă, iar normele care o reglementează, de ordine privată, având, în principiu, caracter dispozitiv.
În speţă, având în vedere natura şi obiectul dreptului exercitat pe calea acţiunii deduse judecaţii, aceasta fiind o acţiune personală imobiliară, competenţa în soluţionarea acesteia se stabileşte potrivit dispoziţiilor dreptului comun înscrise în art. 5 C. proc. civ., potrivit cărora cererea de chemare în judecată se introduce la instanţa unde domiciliază pârâtul, normă ce are caracter relativ, fiind de ordine privată.
Fiind vorba însă despre o normă de competenţă teritorială relativă, nesocotirea ei putea fi invocată pe calea excepţiei de necompetenţă numai de către pârâţi prin întâmpinare, conform art. 1591 alin. (3) C. proc. civ., în caz contrar, instanţa sesizată rămânând competentă să judece litigiul, ca urmare a decăderii pârâţilor din dreptul de a invoca o excepţie relativa.
Prin urmare, nu are nicio relevanţă în speţă împrejurarea că instanţa sesizată cu cererea de chemare în judecată, respectiv Judecătoria Răcari, nu era cea de la domiciliul pârâţilor, deoarece atât timp cât pârâţii, singuri puteau invoca excepţia de necompetenţă teritorială relativă nu au invocat-o, Judecătoria Răcari a rămas competentă să judece litigiul, instanţa neavând dreptul de a invoca, din oficiu, excepţia de necompetenţă teritorială relativă.
Pentru considerentele expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 22 alin. (5) C. proc. civ., competenţa de soluţionare a cauzei va fi stabilită în favoarea Judecătoriei Răcari.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Răcari.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 20 martie 2015.
| ← ICCJ. Decizia nr. 842/2015. Civil. Conflict de competenţă. Fond | ICCJ. Decizia nr. 846/2015. Civil → |
|---|
