ICCJ. Decizia nr. 926/2015. Civil
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 926/2015
Dosar nr. 1593/91/2012*
Şedinţa publică din 27 martie 2015
Asupra cauzei de faţă constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la 15 august 2012 sub nr. 1593/91/2012 la Tribunalul Vrancea, reclamantul C.N., în contradictoriu cu pârâţii Teatrul municipal ,,M.G.P.”, Consiliul local al municipiului Focşani şi S.P., a solicitat să se constate încălcarea drepturilor de autor şi să se dispună repararea prejudiciului cauzat prin obligarea pârâţilor la plata sumei cuvenite pentru fiecare reprezentare a spectacolului de la data punerii în scenă şi până în prezent; să se constate încălcarea drepturilor morale de autor ce rezultă din calitatea de coautor al piesei, precum şi de regizor al acesteia şi să se dispună repararea prejudiciului cauzat, prin obligarea pârâţilor la plata sumei de 100.000 lei cu titlu de daune morale; să se dispună scoaterea de pe afişul Teatrului ,,M.G.P.” a spectacolului cu piesa ,,Divorţul de Aur”; să se dispună interzicerea reprezentării spectacolului atât în ţară cât şi peste hotare, precum şi a înregistrării lui la radio şi televiziune; să fie obligat teatrul la înapoierea candelabrului care,,joacă” în spectacol.
Prin sentinţa nr. 561 din 3 iulie 2012, Tribunalul Vrancea, secţia civilă, a admis în parte acţiunea, a constatat că reclamantul şi pârâtul S.P. sunt coautorii piesei de teatru „Divorţul de Aur” şi a respins toate celelalte capete de cerere.
În motivarea sentinţei, s-a reţinut că atât reclamantul cât şi pârâtul au încheiat câte un contract pentru vânzarea drepturilor de autor pentru piesa „Divorţul de aur” şi fiecare a încasat separat câte o sumă de bani.
În ceea ce priveşte calitatea de coautor a reclamantului, instanţa constată că aceasta este opera comună a reclamantului şi a pârâtului S.P., partea de contribuţie a fiecăruia nefiind necesar a se stabili.
Contribuţia reclamantului la elaborarea piesei de teatru „Divorţul de aur” rezultă chiar din răspunsul la interogatoriu al pârâtului S.P. Acesta a arătat că ideea de bază şi titlul au aparţinut reclamantului, acesta a stabilit figurile celor două personaje şi au discutat evoluţia personajelor. Acestea reprezintă contribuţia personală a reclamantului în creaţia literară şi teatrală în discuţie şi care îi configurează şi determină calitatea de coautor al piesei.
Faptul că părţile au discutat de mai multe ori despre realizarea textului, că reclamantul i-a indicat elemente importante ale operei ca figurile personajelor, evoluţia lor, titlul piesei, ideea, nu reprezintă decât dovada existenţei unei colaborări ce le conferă ambilor calitatea de coautor în sensul art. 5 alin. (1) din Legea nr. 8/1996.
În concluzie, scoaterea numelui reclamantului de pe afişul piesei, în calitate de coautor, este ilegală, acesta justificând admiterea primului capăt al acţiunii.
În ceea ce priveşte daunele morale solicitate, s-a constatat că nu sunt justificate, deoarece nu au fost afectate drepturi nepatrimoniale ale reclamantului în aşa măsură încât să presupună obligarea la plata vreunei sume de bani.
Este suficientă recunoaşterea dreptului de coautor pentru repararea eventualei lezări suferite prin lipsa înscrierii în calitate de coautor pentru un număr de 5 spectacole din totalul de 22 spectacole jucate cu această piesă.
De asemenea, nu se poate reţine că pârâtul Teatrul Municipal Focşani este cel care este vinovat de un eventual prejudiciu, cât timp nu s-a dovedit că acesta a dispus scoaterea de pe afiş a reclamantului, întrucât afişul a fost realizat de organizatorul „Galelor Teatrale Focşănene” Ateneul Popular M.G.P. Focşani.
S-a apreciat că nu sunt întemeiate nici capetele de cerere referitoare la scoaterea de pe afişul spectacolului cu piesa „Divorţul de aur” şi interzicerea reprezentării spectacolului atât în ţară, cât şi peste hotare, înregistrările lui la radio şi televiziune.
Cei doi coautori, separat, şi-au cesionat drepturile de autor către pârâtul Teatrul Municipal Focşani pe o perioadă de 5 ani, aspecte ce rezultă din contractul din 2009 şi contractul din 2010, au primit remuneraţia stabilită şi au cesionat toate drepturile de înregistrare audio-vizuală a prestaţiei, precum şi drepturile de comunicare publică a înregistrării.
Prin urmare, pârâtul Teatrul Municipal Focşani este îndreptăţit în temeiul contractului şi în baza art. 39 din Legea nr. 8/1996 să continue prezentarea spectacolului, iar interzicerea spectacolului în totalitate ar presupune şi acordul celuilalt coautor, ceea ce nu s-a produs în cauză.
Potrivit art. 5 din Legea nr. 8/1996, „coautorii nu pot utiliza opera decât de comun acord. Refuzul consimţământului din partea oricăruia dintre coautori trebuie sa fie temeinic justificat.” Or, solicitarea reclamantului apare ca total nejustificată, cât timp ambii autori au încheiat contracte de cesiune pentru drepturile de autor cu pârâtul Teatrul municipal Focşani, iar aceste contracte se află în derulare până în anul 2014.
S-a apreciat că nu este justificat nici capătul de cerere referitor la obligarea la plata drepturilor de reprezentare. Aceste drepturi nu au fost prevăzute în contractele încheiate şi nici nu a fost dovedită existenţa unei asemenea convenţii între părţi. Suma de 800 lei plătită de unul dintre organizatorii spectacolelor sau oferirea o singură dată a unor bilete gratuite nu sunt acţiuni de natură a dovedi că părţile s-au înţeles cu privire la plata şi a unor drepturi de reprezentare.
Pe de altă parte, cesiunea drepturilor de autor nu are un caracter exclusiv, iar autorii pot cesiona această operă şi altor persoane. Or, şi acesta reprezintă un argument pentru care nu s-a convenit plata unor drepturi de reprezentare pentru fiecare reprezentaţie a spectacolului.
În ceea ce priveşte capătul de cerere privind restituirea candelabrului, s-a reţinut că nici acesta nu este întemeiat, deoarece reclamantul nu a făcut dovada că ar fi cerut înapoierea lui şi că a fost refuzat, iar pârâtul Teatrul Municipal a arătat că obiectul îi stă la dispoziţie reclamantului.
Prin Decizia nr. 80 din 17 decembrie 2012, Curtea de Apel Galaţi, secţia I civilă, a respins apelul declarat de reclamant împotriva sentinţei menţionate.
Prin Decizia civilă nr. 3775 din 17 septembrie 2013, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul declarat de reclamantul C.N. împotriva deciziei menţionate, pe care a casat-o şi a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă de apel.
Pentru a decide astfel, instanţa de casare a arătat că, în condiţiile în care răspunderea civilă delictuală operează în principiu, pentru cea mai uşoară culpă, Teatrul municipal Focşani, în calitate de instituţie de cultură, avea obligaţia să asigure drepturile nepatrimoniale ale autorului inclusiv prin verificarea corectitudinii celor înscrise în afişele de promovare ale spectacolului.
S-a mai arătat că instanţa de apel nu a analizat şi motivele referitoare la încălcarea dreptului autorului la integritatea operei teatrale al cărui coautor este cât şi cu privire la alterarea concepţiei regizorale.
Prin Decizia nr. 149 din 8 decembrie 2014, Curtea de Apel Galaţi, secţia I civilă, a admis apelul reclamantului împotriva sentinţei nr. 561 di 3 iulie 2012 pronunţate de Tribunalul Vrancea, secţia civilă, pe care a schimbat-o în parte, în sensul că a obligat pe pârâtul Teatrul Municipal Focşani către reclamant la plata sumei de 5.000 lei cu titlu de daune morale, menţinându-se celelalte dispoziţii ale sentinţei.
În motivarea deciziei, s-a arătat că, aşa cum a susţinut reclamantul şi s-a recunoscut de către intimatul Teatrul Municipal Focşani, între afişul ultimei reprezentanţii bucureştene de la Palatul Copiilor din data de 3 martie 2011 care indică doi autori ai piesei „Divorţul de aur”, respectiv S.P. şi N.C., şi afişul „Galelor Teatrale Focşănene”, care anunţă că luni, 28 martie 2011, va fi prezentată în sala Teatrului piesa „Divorţul de aur” de S.P., există o deosebire de fond.
Modificarea afişului, în sensul scoaterii numelui regizorului N.C., aparţine conducerii teatrului, chiar dacă se invocă o simplă greşeală de tipar.
Deşi s-a susţinut în apărare că greşeala ar aparţine Ateneului Popular M.G.P., care a tipărit afişul, nu s-a făcut nicio dovadă în acest sens, aceasta cu atât mai mult cu cât evenimentul era organizat de teatrul focşănean.
De asemenea, modificările în ceea ce priveşte durata spectacolului, introducerea unei replici noi cu o notă de vulgaritate, care nu aparţin autorului piesei, fără anunţarea regizorului N.C., au fost de natură să afecteze integritatea operei şi implicit, încălcarea dreptului de autor.
Prejudiciul de imagine al regizorului nu poate fi reparat în speţă decât prin acordarea unor daune morale într-un cuantum corespunzător cu culpa uşoară invocată şi de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi motivarea deciziei de casare.
Împotriva deciziei menţionate, a declarat recurs pârâtul Teatrul Municipal M.G.P. Focşani, susţinând, în esenţă, următoarele:
În mod greşit, instanţa de apel a apreciat că recurenta este în culpă pentru modificarea unui afiş al spectacolului „Divorţul de aur”, deoarece, pe de o parte, Teatrul Municipal Focşani nu a tipărit vreun afiş pentru acest spectacol, din lipsă de fonduri, singurul material publicitar fiind realizat într-un număr de 10 exemplare format A3, tipărit pe copiator xerox.
Pe de altă parte, afişul la care se face referire pentru reprezentarea bucureşteană din data de 3 martie 2011 a fost realizat de organizatorii spectacolului, omiţându-se coautorii şi menţinându-se doar numele lui N.C., în calitate de regizor, chestiune ce a fost comunicată atât reclamantului, cât şi lui S.P., fără vreo obiecţie din partea acestora.
În ceea ce priveşte afişul Galelor Teatrale Focşănene, ediţia 2011, acesta este un afiş realizat de organizatorii manifestării, respectiv Ateneul Popular „Maior Gh. Pastia”, în care apare doar titlu spectacolului şi doar numele lui S.P., dintr-o eroare. Acesta nu este afişul spectatorului „Divorţul de aur”, ci un suport care înşiruieşte titlurile spectacolelor invitate de către organizatorii manifestării.
Eroarea nu aparţine Teatrului Municipal Focşani, cât timp nu a avut nicio implicare în conceperea şi tipărirea afişului în cauză.
S-a menţionat şi faptul că Teatrul Municipal Focşani a folosit afişele aşa cum ele au fost tipărite în forma apărută la reprezentaţia bucureşteană, în care apare şi numele lui N.C. în calitate de regizor.
Recurenta a mai susţinut că, de-a lungul întregului proces, reclamantul nu a precizat în ce constă prejudiciul de imagine pretins, cu atât mai mult cu cât producerea de către Teatrul Municipal Focşani a spectacolului „Divorţul de aur”, având-o ca protagonistă pe d-na T.B.B., a creat imagine reclamantului N.C., nicidecum prejudiciu.
Nu a existat niciodată vreo modificare a textului şi spectacolului care să afecteze integritatea operei sau să încalce drepturile de autor.
Astfel, în ceea ce priveşte afirmaţia privind modificarea duratei spectacolului şi introducerea unei replici noi cu o notă de vulgaritate, s-a precizat faptul că durata spectacolului a putut fi modificată doar de durata aplauzelor pe care publicul le-a acordat la scenă deschisă.
De asemenea, de-a lungul întregului proces, reclamantul nu a specificat niciodată care ar fi replica introdusă şi în ce constă vulgaritatea ei. Este o afirmaţie de rea credinţă, menită să aducă prejudiciu de imagine actorului S.F. şi, implicit, doamnei T.B.B., binecunoscuta actriţă al cărei crez scenic au fost întotdeauna decenţa şi bunul simţ.
Cât priveşte dreptul de autor, recurenta a arătat că, într-adevăr, ideea poveştii din text aparţine lui N.C., care nu poate, însă, beneficia de protecţia legală a dreptului de autor, conform art. 9 C.E.D.O.) din Legea nr. 8/1996.
S.P., autorul de drept al textului, a acceptat din prietenie ca şi reclamantul să fie considerat coautor, chiar dacă situaţia de fapt nu corespunde articolului de lege, menţionat mai sus.
De altfel, de-a lungul întregului proces, reclamantul nu a precizat şi fireşte, nu a probat partea sa de contribuţie la text şi care ar justifica coautoratul din punct de vedere legal.
Din punct de vedere financiar, Teatrul Municipal Focşani a achitat ambilor drepturi de autor conform documentelor existente la dosar, precum şi reclamantului suma solicitată de acesta pentru regie.
În ceea ce priveşte daunele morale acordate de către Curtea de Apel Galaţi, în cuantum de 5.000 lei, recurenta a considerat că nu sunt justificate, deoarece pentru acordarea daunelor morale este nevoie de existenţa unor elemente probatorii adecvate care să permită găsirea unor criterii de evaluare referitoare la consecinţele suferite pe plan fizic şi psihic, expunerea la dispreţul public atingerea gravă adusă onoarei şi demnităţii sentimentului de frustrare, daunele morale reprezentând compensaţia datorată pentru atingerea adusă valorilor care definesc personalitatea umano valori care se referă la existenţa fizică a omului la sănătatea şi integritatea corporală la cinste la demnitate onoare prestigiul profesional şi alte asemenea valori.
Niciunul din aceste aspecte nu a fost analizat de către instanţa de apel, motivarea făcând referire la pretinsa culpă, cu ignorarea petitului acţiunii, precum şi a probatoriului administrat.
Pe cale de consecinţă, nu se poate reţine o culpă în sarcina Teatrului Municipal Focşani în producerea eventualei lezări suferite de reclamant prin lipsa înscrierii acestuia, în calitate de coautor al piesei „Divorţul de aur”, atât timp cât de tipărirea respectivelor afişe s-a preocupat organizatorul „Galele Teatrale Focşănene”, Ateneul Popular M.G.P., şi nu Teatrul Municipal Focşani.
S-a apreciat că recunoaşterea de către instanţă a dreptului de coautor este în sine suficientă pentru repararea eventualei lezări suferite de reclamant prin excluderea sa de pe afişul respectiv (pentru 5 din cele 22 de spectacole).
Prin cele prezentate în acţiune, reclamantul nu a făcut dovada existenţei vreunui prejudiciu nepatrimonial, nefiind probată producerea unei suferinţe morale a acestuia. Daunele morale se stabilesc în raport cu consecinţele negative suferite de reclamant, importanţa valorilor lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori, intensitatea cu care au fost percepute, consecinţele vătămării, măsurii în care i-a fost afectată situaţia familială profesională şi socială.
În cuantificarea prejudiciului moral, aceste condiţii sunt subordonate condiţiei aprecierii rezonabile pe o bază echitabilă corespunzătoare prejudiciului real şi efectiv produs reclamantului, astfel încât să nu se ajungă la o îmbogăţire fără justă cauză a celui care pretinde daune morale.
Criteriul general evocat de C.E.D.O. constă în aceea că despăgubirile trebuie să prezinte un raport rezonabil de proporţionalitate cu atingerea adusă reputaţiei, având în vedere totodată gradul de lezare a valorilor sociale ocrotite, intensitatea şi gravitatea atingerii adusă acestora.
Examinând decizia recurată prin prisma criticilor formulate şi a actelor dosarului, Înalta Curte constată următoarele:
Prin hotărârea primei instanţe, pronunţată în cauză, acţiunea reclamantului a fost admisă în parte, în sensul că s-a constatat calitatea reclamantului de coautor al piesei de teatru „Divorţul de Aur”, alături de pârâtul S.P., în temeiul art. 5 alin. (1) din Legea nr. 8/1996, motivat de faptul că scoaterea numelui reclamantului de pe afişul piesei, pentru un număr de cinci din totalul de douăzeci şi două de spectacole jucate cu această piesă , în calitate de coautor, reprezintă o faptă ilicită.
Întrucât pârâţii nu au declarat apel împotriva sentinţei tribunalului, această dispoziţie a intrat în puterea lucrului judecat, neputând fi cenzurată în această fază procesuală şi reprezentând, în acest fel, premisa analizei motivelor de recurs.
Drept urmare, infirmarea de către recurentul - pârât a calităţii de coautor al piesei de teatru, justificată de faptul că aportul reclamantului, constând doar în ideea poveştii din text, nu este protejat prin dreptul de autor în sensul art. 9 alin. (1) C.E.D.O.) din Lege, este inadmisibilă, cât timp atare critică tinde la încălcarea efectului pozitiv al puterii lucrului judecat şi la repunerea în discuţie a unui aspect tranşat în mod irevocabil.
De asemenea, sunt inadmisibile şi criticile referitoare la culpa recurentului - pârât în săvârşirea faptei de încălcare a dreptului reclamantului de a pretinde recunoaşterea calităţii de autor al operei, drept moral prevăzut de art. 10 lit. b) din Legea nr. 8/1996.
Prin Decizia nr. 3775 din 17 septembrie 2013 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, prin care s-a dispus casarea deciziei pronunţate în apel în ciclul procesual anterior, s-a dezlegat, pe de o parte, chestiunea temeiului juridic al cererii de chemare în judecată, în sensul că acesta este reprezentat de dispoziţiile art. 139 alin. (1) din Legea nr. 8/1996, ce se fundamentează pe principiile răspunderii civile delictuale, dar, pe de altă parte, şi întrunirea în persoana pârâtului Teatrul Municipal M.G.P. Focşani a două dintre condiţiile răspunderii civile delictuale, desprinse din prevederile art. 998 şi 999 C. civ., respectiv existenţa faptei ilicite şi a vinovăţiei.
Astfel, după cum s-a arătat, prima instanţă a constatat că modificarea afişului spectacolului de teatru realizat prin reprezentarea piesei „Divorţul de Aur”, prin înlăturarea menţiunii privind calitatea de coautor al reclamantului, pentru cinci spectacole din totalul de douăzeci şi două jucate cu această piesă , în calitate de coautor, reprezintă o faptă ilicită.
Referindu-se la acest aspect şi reţinând recunoaşterea de către pârâtul Teatrul Municipal M.G.P. Focşani a unei erori în privinţa omisiunii numelui reclamantului în calitate de autor, instanţa de casare a apreciat că pârâtul a încălcat obligaţia de a asigura drepturile nepatrimoniale ale reclamantului, inclusiv prin verificarea corectitudinii celor înscrise în afişele de promovare a spectacolului, iar răspunderea civilă delictuală operează, în principiu, pentru cea mai uşoară culpă (culpa levissima).
Ca atare, săvârşirea culpabilă a faptei de încălcare a dreptului reclamantului la recunoaşterea calităţii de coautor, prin înlăturarea menţiunii privind această calitate, a fost tranşată cu putere de lucru judecat în ciclul procesual anterior parcurs în cauză, neputând face obiect al învestirii acestei instanţe de control judiciar.
Din acest motiv, nu pot fi primite susţinerile recurentului care au ca finalitate nerespectarea deciziei de casare în privinţa aspectelor dezlegate cu putere de lucru judecat în ceea ce priveşte vinovăţia sa.
De altfel, referindu-se la acest aspect, recurentul a făcut distincţie între afişul Galelor Teatrale Focşănene, ediţia 2011, realizat de către organizatori, şi afişul spectacolului realizat de către pârât, astfel cum acesta a fost reprezentat de fiecare dată, inclusiv în cadrul Galelor menţionate.
Această susţinere nu permite aprecierea vinovăţiei recurentului de către această instanţă de recurs, deoarece prima instanţă, reţinând săvârşirea faptei de înlăturare a menţiunii privind calitatea de autor a reclamantului pentru cinci din totalul de douăzeci şi două de spectacole, a avut în vedere ambele categorii de afişe, iar, în acelaşi timp, în decizia de casare culpa pârâtului a fost stabilită tot pentru ambele situaţii, din moment ce se citează din susţinerile recurentului formulate în cursul judecăţii, care au vizat atât evenimentul cultural din Focşani, cât şi afişul spectacolului realizat de pârât, susţineri reiterate în recurs.
Culpa pârâtului a fost stabilită în considerarea obligaţiei de verificare a corectitudinii celor înscrise în afişele de promovare a spectacolului, iar această obligaţie, în ceea ce priveşte Galele Teatrale Focşănene, ediţia 2011, decurge din calitatea sa de co-organizator al evenimentului, alături de Primăria Municipiului Focşani şi Ateneul Popular M.G.P. Focşani, menţionat ca atare în acest afiş şi în presa scrisă care a mediatizat evenimentul (file 63 - 82 dosar Tribunalul Bucureşti), neavând relevanţă persoana organizatorului care s-a ocupat în concret de conceperea şi tipărirea afişului.
Mai mult, independent de afişul Galelor, este de observat că pârâtul a folosit afişul spectacolului realizat de această instituţie, aşadar atât în cadrul Galelor, cât şi cu ocazia altor reprezentanţii (dintre cele cinci la care a făcut referire prima instanţă).
Or, acel afiş menţionează, în mod necontestat, doar calitatea de regizor a reclamantului, nu şi pe cea de autor al piesei de teatru, ceea ce constituie o încălcare a obligaţiei asumate de pârât, în calitate de producător al spectacolului, prin art. IV.15 din contractul de cesiune a dreptului de autor din 4 iulie 2009 încheiat cu reclamantul (fila 38 dosar Tribunalul Vrancea), de a comunica numele autorului la fiecare reprezentaţie, prin caietele program sau prin orice alte materiale informative sau publicitare referitoare la spectacol, fie că sunt destinate spectatorilor, fie difuzării prin mass-media.
Cu toate că recurentul - pârât a susţinut că a comunicat omisiunea acestei menţiuni de pe afiş reclamantului, nu a făcut dovada nici a acestei comunicări şi nici a eventualului acord al reclamantului, cu atât mai mult cu cât la interogatoriul luat pârâtului de către reclamant (file 73 - 80 dosar Tribunalul Vrancea), s-a arătat că pârâtul a rupt relaţiile cu reclamantul după data de 10 august 2010 şi nu i-a anunţat data spectacolului.
Faţă de cele expuse, urmează a fi înlăturate criticile recurentului referitoare la vinovăţia sa pentru săvârşirea faptei de încălcare a dreptului moral prevăzut de art. 10 lit. b) din Legea nr. 8/1996.
În ceea ce priveşte repararea prejudiciului cauzat prin această faptă, contrar susţinerilor recurentului, rezultă chiar din cererea de chemare în judecată în ce constă prejudiciul de imagine pretins şi care a fost recunoscut ca atare de către instanţa de apel, anume în privarea reclamantului de a figura pe afişul evenimentului cultural de amploare naţională, alături de personalităţi de seamă ale vieţii culturale din România, cu toate că reputaţia construită în cele cinci decenii de carieră artistică l-ar fi îndreptăţit la o asemenea recunoaştere.
Recurentul a susţinut că recunoaşterea de către instanţă a calităţii de coautor este în sine suficientă pentru repararea eventualei lezări suferite de reclamant prin excluderea sa de pe afişul respectiv.
Această susţinere nu este fondată, întrucât simpla constatare a acestei calităţi nu reprezintă o formă de reparare a prejudiciului cauzat prin pretinsa încălcare a dreptului de autor, ci doar tranşarea unei probleme de drept disputate, constatare pe baza căreia se analizează dacă a avut loc o încălcare a dreptului subiectiv şi se decide asupra modalităţilor de reparare a prejudiciului eventual creat titularului.
Repararea pagubei are loc în natură sau prin echivalent, rămânând la latitudinea instanţei de judecată să aprecieze dacă acordarea de despăgubiri, cerută de către titularul dreptului şi prevăzută de art. 139 din Legea nr. 8/1996, reprezintă o modalitate adecvată de acoperire a prejudiciului pretins suferit, iar această apreciere poate fi cenzurată de către instanţa de control judiciar, în contextul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., doar prin prisma criteriilor ce justifică repararea prejudiciului, nu şi a oportunităţii acordării efective de despăgubiri, în loc de alte forme de reparaţie, cu atât mai mult cu cât, în cauză, nici nu a avut loc o reparare a prejudiciului, cel de-al treilea capăt de cerere fiind respins în mod irevocabil.
Cât priveşte existenţa prejudiciului, instanţa de apel a apreciat că reclamantul a suferit un prejudiciu de imagine şi, chiar dacă nu a dezvoltat considerente pe acest aspect, nu se impune modificarea soluţiei adoptate, cât timp aceasta este susţinută de probatoriul administrat pentru dovedirea prejudiciului pretins prin cererea de chemare în judecată, astfel cum se va arăta în continuare.
Astfel, e xperienţa profesională şi reputaţia reclamantului reprezintă elemente pertinente în raport de care se poate reţine existenţa unui prejudiciu moral suferit de către autor, ca valori morale lezate prin fapta de încălcare a drepturilor asupra operei. Acestea au fost dovedite prin înscrisurile depuse la dosar, din care rezultă parcursul profesional şi activitatea ca regizor de teatru TV, palmaresul premiilor internaţionale obţinute, cronicile favorabile ale spectacolelor montate, reflectarea în presa scrisă a activităţii sale îndelungate.
Nu în ultimul rând, din aceste înscrisuri (extras din Jurnalul Naţional, Ediţie de Colecţie 10 august 2009, file 92 - 94 dosar Tribunalul Bucureşti), reiese că piesa de teatru „Divorţul de Aur” ar fi fost scrisă special de către reclamant, împreună cu prietenul său la acea vreme, S.P., pentru doamna T.B.B., drept cadou la aniversarea a 80 de ani, ceea ce înseamnă că înlăturarea menţiunii calităţii reclamantului de autor al textului a fost percepută nu numai de către reclamant, ci şi de către orice cunoscut care era avizat în privinţa informaţiei mediatizate, drept un eşec al unui proiect personal, cu implicaţii şi asupra imaginii profesionale a reclamantului.
Cât priveşte întinderea prejudiciului, acest element nu poate fi reapreciat de către instanţa de control judiciar, deoarece nu reprezintă o chestiune de legalitate a deciziei, ci de temeinicie, vizând evaluarea impactului faptei prejudiciabile asupra reputaţiei şi prestigiului profesional. Se are, totuşi, în vedere că nu este vorba despre o sumă de bani exagerată în raport de gravitatea faptei de încălcare a dreptului, pentru a exista o disproporţie vădită între faptă şi vătămarea suferită, cu consecinţa unei îmbogăţiri fără just temei a reclamantului, astfel cum s-a pretins prin motivele de recurs.
Este de reţinut, totodată, că instanţa de apel, în acordarea de daune morale, a ţinut cont şi de săvârşirea unei alte fapte de încălcare a dreptului reclamantului, de această dată în calitate de regizor al spectacolului, cu referire la reprezentaţia din data de 3 martie 2011, iar prin motivele de recurs se tinde la modificarea situaţiei de fapt reţinute pe acest aspect. Or, situaţia faptică nu poate fi reapreciată în această fază procesuală, în care controlul judiciar este limitat la verificarea legalităţii, nu şi a temeiniciei deciziei recurate, în raport de probele administrate.
Faţă de considerentele expuse, Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat, în aplicarea art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul Teatrul Municipal M.G.P. Focşani împotriva Deciziei nr. 149/A din 08 decembrie 2014 a Curţii de Apel Galaţi, secţia I civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 27 martie 2015.
| ← ICCJ. Decizia nr. 925/2015. Civil | ICCJ. Decizia nr. 928/2015. Civil. Actiune in raspundere... → |
|---|
