ICCJ. Decizia nr. 944/2015. Civil
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 944/2015
Dosar nr. 2176/115/2009*
Şedinţa publică de la 31 martie 2015
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată la 21 iulie 2009, M.A.N. a solicitat instanţei - în contradictoriu cu Oraşul Băile Herculane, prin primar, Consiliul local Băile Herculane şi B.V. - să se dispună obligarea pârâţilor de a-i lăsa în deplină proprietate şi posesie imobilul situat în str. X, „grădină în Lunca de sus cu construcţie”, înscris în C.F. Băile Herculane şi în consecinţă să rectifice cartea funciară în sensul radierii dreptului de proprietate al Oraşului Băile Herculane, din C.F. şi restabilirii situaţiei anterioare de carte funciară, prin reînscrierea dreptului de proprietate al reclamantului, în C.F.
S-a solicitat totodată, evacuarea pârâtului B.V., de pe terenul ocupat fără drept şi obligarea acestuia de a ridica construcţiile pe care reclamantul nu înţelege să le păstreze sau autorizarea acestuia de a le ridica pe cheltuiala pârâtului.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că a dobândit imobilele (înscrise în C.F. Băile Herculane, sub A1 şi A2) constând în Vila M.A.N. - casă şi grădină în Lunca din Sus, în suprafaţă de 4.907 mp şi Edificiu Mentenanţă, în suprafaţă 1.648 mp - în baza Jurnalului Consiliului de Miniştri din data de 3 noiembrie 1922, iar prin încheierea biroului de C.F. al Judecătoriei Mixte Orşova, nr. 303 din 25 februarie 1928, s-a dispus întabularea în C.F. a dreptului de proprietate în favoarea predecesorului său, Ministerul de Război, asupra imobilului în suprafaţă totală de 1.822,21 stp.
Prin H.C.M. nr. 9/1960, Ministerului Apărării i s-a impus „în mod abuziv şi nelegal”, contrar intereselor sale, să cedeze imobilele astfel dobândite Sfatului Popular al Regiunii Timişoara. în momentul de faţă, imobilul fiind deţinut de pârât fără titlu legal de proprietate. Dreptul reclamantului de proprietate, se mai arată, a fost constatat cu puterea lucrului judecat prin sentinţa nr. 932 din 02 noiembrie 1999 pronunţată în Dosarul nr. 2831/C/1999 de Tribunalul Caraş-Severin, irevocabilă prin respingerea recursului declarat în cauză. Din examinarea cărţii funciare, instanţele au reţinut că situaţia cadastrală a imobilului nu s-a modificat, în sensul că dreptul de proprietate al M.A.N. nu a fost radiat şi nici nu a fost înscris în cartea funciară dreptul de proprietate al Statului Român sau altui organ administrativ de la acea vreme.
În cursul anului 2002 însă, în baza cererii Primăriei Oraşului Băile Herculane - deţinătorul actual - şi a H.G. nr. 532/2002 imobilul a fost transcris în C.F., în favoarea oraşului Băile Herculane după ce, în prealabil a fost înscris în anexele ce inventariau domeniul public al oraşului, aprobate prin H.G. nr. 532.
M.A.N. nu a fost sesizat în legătură cu demersurile privind includerea imobilului său în domeniul public al autorităţii locale şi nici despre cele de înscriere în cartea funciară a „dreptului astfel dobândit" cu toate că, potrivit art. 22 din Legea cadastrului şi publicităţii imobiliare nr. 7/1996, înscrierea unui drept se poate efectua numai împotriva aceluia care era înscris ca titular al dreptului asupra căruia înscrierea urmează a fi făcută.
De asemenea, înscrierea se face numai pe baza actului prin care s-a constituit sau transmis în mod valabil un drept, iar H.G. nr. 532 nu reprezintă un astfel de act, nu este „titlu" de dobândire a proprietăţii asupra imobilului după cum, dreptul proprietarului tabular - M.A.N. nu se putea stinge ca urmare a operaţiunii de transcriere în altă carte funciară, operaţiune care, nici nu a fost realizată de biroul de carte funciară în conformitate cu dispoziţiile art. 43 din Legea nr. 7/1996. În condiţiile în care, actul în temeiul căruia s-a făcut înscrierea în noua carte funciară nu era valabil, reclamantul apreciază că se impune rectificarea cărţilor funciare în sensul celor precizate.
Potrivit art. 6 alin. (3) din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia pot fi incluse şi fac parte din domeniul public sau privat al statului sau al unităţilor administrativ-teritoriale şi bunurile dobândite de stat în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, dacă au intrat în proprietatea statului în temeiul unui titlu valabil, cu respectarea Constituţiei, a tratatelor internaţionale la care România era parte şi a legilor în vigoare la data preluării lor de către stat; or, imobilul în litigiu a fost preluat fără titlu, în cartea funciară nu a fost înscris dreptul de proprietate al Statului Român sau altui organ administrativ, ceea ce înseamnă că acest drept nici nu a fost dobândit. Dreptul ministerului nu a fost radiat din cartea funciară, iar condiţia publicităţii era îndeplinită faţă de terţi şi, indiferent de deţinătorul de fapt, imobilul a rămas proprietate a M.A.N. Astfel, este evident că, includerea acestuia pe listele care alcătuiesc inventarul domeniului public al oraşului s-a făcut fie, fără o minimă verificare a existenţei dreptului în patrimoniul propriu fie, în mod abuziv, cu rea credinţă, deşi era deţinut fără titlu; în realitate s-a realizat înscrierea unui drept fictiv, ce nu aparţinea autorităţii.
Pe de altă parte, aşa cum rezultă din chiar denumirea actelor contestate, prin efectul acestora s-au atestat bunurile care constituie proprietate publică, nu s-a constituit dreptul de proprietate ca atare; în consecinţă, dreptul atestat trebuia să existe în patrimoniul autorităţii locale la data atestării, condiţie neîndeplinită.
Nu este lipsit de interes nici faptul că imobilul nu este de utilitate şi de uz public potrivit listei cuprinzând unele bunuri care alcătuiesc domeniul public al oraşelor, comunelor şi municipiilor prevăzută la pct. III al anexei nr. 1 la Legea nr. 213/1998.
Recunoaşterea dreptului de proprietate al autorităţii locale asupra imobilului, în condiţiile în care, „aprobarea domeniului public" al oraşului prin hotărâre a guvernului nu reprezintă un mod de dobândire a proprietăţii sau altui drept real, ar echivala cu o încălcare gravă a dreptului reclamantului şi lipsirea ilegală de proprietate, ministerul fiind, pur şi simplu, deposedat de dreptul său fără o dreaptă şi prealabilă despăgubire, contrar legii fundamentale şi legislaţiei în domeniu.
Oraşul Băile Herculane, conchide reclamantul, nu a dobândit dreptul de proprietate publică sau privată nici prin efectul înscrierii (mai exact „transcrierii") imobilului în noua C.F. Herculane, deoarece înscrierea s-a făcut, în baza unui act care nu este valabil, iar măsura publicităţii astfel realizată nu are efect constitutiv de drepturi, impunându-se rectificarea C.F. şi radierea dreptului nou înscris.
Investit în primă instanţă, Tribunalul Caraş-Severin, secţia I civilă, prin sentința nr. 256 din 20 martie 2014, a respins acţiunea ca nefondată.
Pentru a se pronunţa astfel, instanța de fond a reţinut în esenţă că, potrivit art. 3 al Legii nr. 10/2001, republicată, ministerele, celelalte instituţii publice ale statului sau ale unităţilor administrativ teritoriale, inclusiv cele autonome sau independente, regiile autonome cu capital de stat, precum şi cele privatizate, potrivit legii, nu au calitatea de persoane îndreptăţite şi nu fac obiectul prezentei legi.
După intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001, se arată, acţiunea în revendicare a devenit inadmisibilă, iar cercetarea validităţii contractului de vânzare-cumpărare către chiriaşi, la solicitarea unui terț care nu are acces la acţiunea în revendicare nu este posibilă, întrucât excede principiului relativităţii actului juridic civil.
Reclamanta a fost constituită prin voinţa Guvernului, Statul Român, a preluat la data constituirii „activul transmis de către Stat”, activ în care era inclus şi imobilul în litigiu. De acest imobil Statul a înţeles să dispună prin atribuirea acestuia altor instituţii şi nu prin includerea în patrimoniul reclamantei.
Pe de altă parte, pentru a revendica un bun imobiliar potrivit art. 480 C. civ. trebuie făcută dovada proprietăţii acestui bun, iar dovada dreptului de proprietate se face doar pe bază de extras de C.F. sau un alt titlu valabil, dovadă pe care M.A.N. în calitate de reclamant „nu o poate face”.
Apărarea reclamantei face referire la compararea unor titluri, cu motivarea că M.Ap.N. este proprietarul imobilului identificat în suprafaţă de 4.907 mp, Vila Grădinarului - casă şi grădină în Lunca din Sus, înscris iniţial sub A. 1 în C.F. Băile Herculane. Prin încheierea biroului de C.F. al Judecătoriei Mixte Orşova nr. 303 din 25 februarie 1928 s-a dispus intabularea în C.F. a dreptului de proprietate în favoarea Ministerului de Război asupra imobilului în suprafaţă totală de 1.822,21 stj, care include şi imobilul, Edificiu Malotanţă (1.364, 21 şi 458 stj.).
În verificarea susţinerilor reclamantului, Tribunalul a dispus efectuarea de expertize de specialitate, iar, potrivit datelor care rezultă din rapoartele de expertiză topo judiciară aflate la dosarul cauzei, se arată că teritoriul de carte funciară a Oraşului Băile Herculane a fost înfiinţat prin Hotărârea nr. 1115/1889 a Tribunalului Regal Orşova, ca autoritate de carte funciară a regalităţii maghiare, din vechile coli de posesie - teritoriu pentru care s-a întocmit planul de carte funciară, care nu se mai găseşte în prezent. Prin stabilirea liniei de hotar definitive cu localitatea Pecinişca, teritoriul B.H. include şi zona cu denumirea populară Lunca din Sus, zonă în care este identificat şi imobilul revendicat. Imobilul a fost înscris în C.F. Băile Herculane, înfiinţată prin Hotărârea nr. 1115/1889.
Cât priveşte cererea vizând compararea titlurilor, s-a reţinut că „temeiul faptic” respectiv Jurnalul Consiliului de Miniştri din 03 noiembrie 1922, dar şi C.F. Băile Herculane, argumentat de către reclamantă nu este fondat, pârâţii fiind adevăraţii proprietari al bunului; reclamanta nu şi-a dovedit dreptul de proprietate; dreptul pretins de reclamantă nu îi este opozabil pârâtului, iar actul de vânzare-cumpărare a fost încheiat cu bună-credinţă.
Cu referire la sentinţa civilă nr. 932/1999, se mai arată, deşi pronunţată cu 15 ani în urmă, aceasta nu a fost pusă în executare, iar din Registrul cadastral al parcelelor - Pecinişca an 1873, sc.1:2880 rezultă că pentru zona cu denumirea Lunca de Sus proprietar era Visteria (Trezoreria) Regală Maghiară, iar conform Registrului cadastral al parcelelor - Pecinişca, an 1907 imobilele din această zonă (inclusiv deci, 626), 664-669, 781 şi 1713 (proprietatea Fondului Regal de Drumuri Maghiare) au fost încorporate cu suprafeţele şi vechii proprietari -Visteria (Trezoreria) Regală Maghiară şi Fondul Regal de Drumuri Maghiare - în localitatea Băile Herculane.
Prin operaţiunea de C.F. nr. 624/1923 asupra imobilelor cuprinse în fila A din C.F. Băile Herculane se intabulează dreptul de proprietate în favoarea Statului Român; în anul 1928 (operaţiunea C.F. nr. 812 din 24 februarie 1928) din imobilul identificat este dezlipit imobilul - Grădină în Lunca din Sus cu suprafaţa de 4.907 mp, care se transcrie în C.F. Băile Herculane.
„Localizarea faptică” a imobilului, reţine prima instanţă, este „discutabilă”, fiind iniţial stabilită prin rapoartele de expertiză, spre deosebire de identificarea efectuată în documentaţiile de înscriere în C.F. din 2003 şi ulterioare, prin care s-a stabilit un alt amplasament - cu deplasarea imobilului spre albia râului Cerna şi suprapunerea peste nr. top. X.
După reorganizarea cadastrală din anul 1873, când s-a trecut la teritoriul C.F. de Herculane şi prin Hotărârea nr. 1115/1889 a Tribunalului Regal Orşova s-au înfiinţat cărţile funciare de Herculane, vechile cărţi funciare de Pecinişca (Registrele cadastrale cu foile (coli) de posesie a proprietarilor localităţii Pecinişca) din zona preluată în teritoriul C.F. Herculane „au încetat să mai existe", erau lipsite de conţinut şi trebuiau închise. Suprafeţele de teren „aduse în Herculane" nu se mai regăsesc în balanţele de suprafaţă din cărţile funciare vechi de Pecinişca pentru că nu mai există, aspect ce evidenţiază ilegalitatea operaţiunilor ulterioare de carte funciară efectuate în C.F. Pecinişca.
În situaţia imobilelor evidenţiate în regim real de publicitate, acţiunea în revendicare se întemeiază pe înscrierile operate în cartea funciară, titularul dreptului înscris putând opune dreptul său oricărei persoane care pretinde un drept real, indiferent de titlul pe care îl deţine, dacă acesta din urmă nu are înscris dreptul în cartea funciară. Înscrierea dreptului de proprietate în evidenţele reale imobiliare are forţă deplină probatorie şi efect constitutiv de drept, conform art. 17 din Decretul-Lege nr. 115/1938 și creează în favoarea titularului dreptului o prezumţie legală de proprietate, care nu poate fi combătută decât printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă în rectificare de C.F., întemeiată pe unul din motivele prevăzute de art. 34 din Decretul-Lege nr. 115/1938.
Înscrierea în cartea funciară a dreptului de proprietate al fostului proprietar al unui imobil preluat fără titlu de Statul Român, cu acelaşi titlu de dobândire avut anterior, îl îndreptățește pe acesta la restituirea imobilului şi la redobândirea posesiei. Ca atare, în situația în care s-a dispus radierea din cartea funciară a dreptului de proprietate al cumpărătorilor imobilului în baza Legii nr. 112/199, în cadrul acțiunii în revendicare, este preferabil titlul fostului proprietar care are calitatea de proprietar tabular. Însă, această procedură nu poate fi îndeplinită, atâta timp cât dreptul de proprietate nu a fost demonstrat în prezenta cauză.
Motive pentru care prima instanţă a apreciat că nu sunt întemeiate nici petitele accesorii cererii de chemare în judecată, respectiv cererile de evacuare şi pretenţiile de a ridica construcţiile de pe terenul ce ar aparţine reclamantului.
În privinţa cererii formulate de către pârâţii R.C., R.M.M., care, prin întâmpinarea depusă la dosar au solicitat acordarea de daune morale, tribunalul a respins-o, ca nefiind întemeiată, atâta timp cât prin hotărârea pronunţată nu au fost lezaţi în niciun fel asupra proprietăţii imobilelor care au fost revendicate prin acţiune.
Soluţia a fost menţinută de Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă, care, prin Decizia nr. 165 din 19 noiembrie 2014, a respins apelul reclamantului, reţinând în esenţă că atâta vreme cât există o H.G., în baza căreia imobilul în litigiu face parte din domeniul public al oraşului Băile Herculane, iar această hotărâre nu a fost contestată în condiţiile prevăzute de lege, nu se poate reţine că reclamantul ar deţine un titlu mai bine caracterizat, preferabil celui al pârâtului, situaţie în care nici buna sau reaua credinţă a terţilor dobânditori, nu mai prezintă relevanţă.
Împotriva acestei ultime hotărâri a declarat recurs în termen legal, reclamantul M.A.N., prin D.R.P.A.J., care, invocând temeiurile prevăzute de art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ. de la 1865, aplicabil cauzei, critică decizia dată în apel, după cum urmează:
- soluţia vizând respingerea apelului este motivată succint, cu referire doar la H.G. nr. 532/2002 „privind atestarea domeniului public al judeţului Caraş-Severin (…)” anexa nr. 5, poziţia 10, din „Inventarul bunurilor care aparţin domeniului public al oraşului Băile Herculane”, care atestă că imobilul din str. X, a fost inclus în domeniul public al orașului Băile Herculane.
- instanţa de apel nu a răspuns criticilor aduse sentinţei şi nu s-a pronunţat asupra legalităţii acesteia, limitându-se a constata că din moment ce H.G. nu a fost contestată, nu se poate susţine că titlul reclamantului ar fi mai bine caracterizat şi preferabil.
Or, principala critică adusă hotărârii tribunalului, viza faptul că H.G.-ul menţionat nu reprezintă titlu de proprietate şi nici nu poate echivala cu pierderea/transferul dreptului de proprietate al reclamantului, întrucât nu are efect constitutiv de drepturi, ci unul declarativ, menit să stabilească doar regimul juridic aplicabil acestor bunuri care, nu devin automat proprietatea unităţii administrativ teritoriale, mai ales dacă este menţionată în evidenţele C.F., proprietatea în favoarea altor persoane fizice sau juridice.
- M.A.P.N. a făcut dovada, în baza extrasului C.F. anexat, că este proprietarul imobilului, înscrierea în cartea funciară având, potrivit art. 17 din Decretul-Lege nr. 115/1938, efect constitutiv de drept şi creând în favoarea titularului o prezumţie legală de proprietate ce nu poate fi combătută decât printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă de rectificare C.F.
- datorită efectului constitutiv de drepturi al înscrierii în cartea funciară, conferit de Decretul-Lege nr. 115/1938, dreptul reclamantului, nu a fost pierdut niciodată şi nici nu a putut fi „transmis” celor care au preluat abuziv folosinţa.
- faptul că dreptul nu s-a pierdut prin actul exhibat de pârât, este constatat şi prin sentinţa nr. 932 din 2 noiembrie 1999, irevocabilă, dată de Tribunalul Caraş-Severin, care a confirmat cu putere de lucru judecat, că M.A.N. este titularul dreptului de proprietate asupra imobilului în litigiu.
Ca atare, decizia atacată încalcă efectul pozitiv al puterii lucrului judecat, ceea ce s-a dezlegat jurisdicţional în acel litigiu putând fi opus oricărei persoane.
- reţinând preferabilitatea titlului intimatului-pârât, instanţa de apel nu a mai analizat celelalte capete de cerere, limitându-se la a constata că buna sau reaua credinţă a subdobânditorilor, nu mai prezintă relevanță.
Ca atare, nu a fost analizat fondul cererii, fiind necesară administrarea de probe pentru lămurirea completă a situaţiei de fapt.
- actualele „drepturi” ale pârâţilor s-au născut urmare unor operaţiuni „discutabile” sub aspectul legalităţii în condiţiile în care imobile cu identificatori diferiţi şi înscrise în cărţi funciare diferite sunt identificate pe acelaşi amplasament cu imobilul revendicat.
Suprapunerea se datorează şi erorilor de identificare din documentaţiile evidenţiate în C.F. Pecinişca, cât şi documentaţiilor de înscriere în C.F. Herculane, întocmite după anul 2003.
Urmare acestor „erori”, pârâţii deţin în fapt părţi din imobilul nr. top X, fără un titlu legal de proprietate, situaţie în care compararea titlurilor nu era necesară atâta vreme cât titlurile pârâţilor nu poartă asupra imobilului real.
Recursul se priveşte ca fondat, urmând a fi admis în limitele şi pentru considerentele ce succed.
Se constată că, sub aspectul identificării imobilului litigios, situaţia de fapt nu a fost pe deplin lămurită, probele deja administrate relevând operaţiuni de carte funciară discutabile sub aspectul legalităţii, în condiţiile în care imobile înscrise în cărţi funciare diferite, sunt identificate pe acelaşi amplasament cu imobilul revendicat.
Ca atare, în rejudecare, se impune efectuarea unei noi expertize care să lămurească controversele ivite urmare reorganizării cadastrale şi inactivării vechilor cărţi funciare de Pecinişca („Registrele cadastrale cu colile de posesie a proprietarilor localităţii Pecinişca”) din zona preluată în teritoriul C.F. Herculane.
În raport de aceste verificări vor fi analizate şi susţinerile reclamantului care a afirmat constant că pretinsele „drepturi” ale pârâtului s-au născut prin activarea indicatorilor parcelelor de teren, conform „Planului de ocupaţie Pecinişca” şi suprapunerii peste nr. top X din C.F. Băile Herculane a unor imobile aduse din vechile cărţi funciare, neînchise urmare reorganizării cadastrale.
De asemenea, expertiza de specialitate urmează a stabili dacă, în adevăr, imobilul cu nr. top X, în litigiu, a fost greşit identificat, pe un alt amplasament, deplasat spre albia râului Cerna, cu suprapunere peste nr. top X, situaţie care ar aduce în discuţie însăşi conţinutul titlului invocat de către pârât.
Tot astfel, ulterior completării probatoriului, în analiza titlurilor exhibate de părţi, trebuie avute în vedere aspecte ce ţin de natura juridică şi efectele actelor prezentate în dovedirea dreptului de proprietate asupra nemişcătorului în cauză.
Este de subliniat că instanța de control judiciar, şi-a însuşit întrutotul motivarea tribunalului, fundamentată exclusiv pe conţinutul H.G. nr. 532/2002, ignorând faptul că aceasta nu a putut avea un efect constitutiv de proprietate, în favoarea unităţii administrativ teritoriale, efectul juridic al actului emis de autoritatea centrală fiind doar cel de atestare a regimului juridic al proprietăţii publice, diferenţiat de cel al proprietăţii private aparţinând tot unităţii administrativ-teritoriale, deci unul declarativ.
Ca atare, se impune ca apărările pârâtului să fie analizate în contextul ansamblului probator al cauzei, simpla invocare - drept titlu de proprietate - a unei hotărâri de guvern, care atestă apartenenţa la domeniul public de interes local a bunului revendicat, fiind insuficientă pentru justificarea dreptului pretins, în speţă, dreptul de proprietate.
Cât privește titlul exhibat de reclamantul M.A.N., acesta nu poate fi analizat decât din perspectiva regimului de carte funciară instituit prin Decretul-Lege nr. 115/1938, căruia imobilul în litigiu i se supune, dovada dreptului de proprietate fiind subordonată îndeplinirii condiţiilor acestui act normativ.
Astfel, în sistemul cărţilor funciare, reglementat prin Decretul-Lege nr. 115/1938, drepturile reale se puteau dobândi numai prin înscrierea lor în cartea funciară, înscrierea având efect constitutiv.
Probele deja administrate atestă faptul că imobilul din C.F. Băile Herculane (edificiu Malotanţă, curte şi grădină, în suprafaţă de 1.648 mp şi respectiv 4.907 mp), a fost transmis predecesorului reclamantului, Ministerul de Război, cu titlu de cesiune, în baza Jurnalului Consiliului de Miniștri nr. - 4070 din 3 noiembrie 1928, dreptul de proprietate astfel dobândit fiind intabulat în baza Încheierii nr. 303 din 25 februarie 1928 a Biroului de carte funciară al Judecătoriei Mixte Orşova. (a se vedea fila 9 - Dosar nr. 2176/115/2009-vol. 1 al Tribunalului Caraș-Severin).
Ulterior, urmare emiterii H.G.-ului invocat, în anul 2006 s-a intabulat şi pârâtul, în C.F. Băile Herculane (fila 10 dosar fond) fără ca în prealabil să fi avut loc operaţiunea de radiere a vechiului proprietar tabular.
Or, potrivit art. 17 (1) din Decretul-Lege nr. 115/1938, „pentru unificarea dispoziţiilor privitoare la cărţile funciare” drepturile reale asupra imobilelor se dobândesc numai în baza acordului de voinţă al părţilor asupra constituirii sau transmiterii dreptului, iar constituirea sau transmiterea a fost înscrisă în cartea funciară.
Tot astfel, art. 19 pct. 1 din acelaşi act normativ dispune că înscrierea unui drept se poate săvârși numai împotriva aceluia care la înregistrarea cererii este înscris ca titular al dreptului asupra căruia înscrierea urmează să fie făcută.
Dispoziţia a fost preluată şi de art. 24 al Legii nr. 7/1996 „a cadastrului şi publicității imobiliare”, act normativ sub imperiul căruia pârâtul s-a intabulat cu imobilul, în baza H.G. nr. 532/2002.
Ca atare, se impune a se analiza dacă dreptul vechiului proprietar tabular se putea „stinge” ca urmare a operaţiunii de transcriere în altă carte funciară a aceluiaşi imobil.
Reclamantul a mai invocat în sprijinul cererii sale şi sentinţa civilă nr. 932 din 2 noiembrie 1999, dată de Tribunalul Caraş-Severin, rămasă definitivă la 19 martie 2002, făcând trimitere la efectul pozitiv al puterii de lucru judecat, sub aspectul recunoaşterii irevocabile a calităţii sale de proprietar al imobilului.
Cum, hotărârea arătată a fost pronunţată în contradictoriu cu SC H. SA Băile Herculane, se impune a se examina, în vederea verificării opozabilităţii, în ce condiţii această societate a deţinut imobilul şi care erau raporturile sale juridice cu pârâtul din cauza pendinte care, în anul 2006 s-a întabulat cu imobilul ce a făcut obiect al Dosarului nr. 2831/C/1999 al Tribunalului Caraş-Severin.(a se vedea filele 11 şi 43 - dosar fond vol.1).
Examinând susţinerile reclamantului, în contextul probator al cauzei, se va avea în vedere conceptul mai larg al puterii lucrului judecat, potrivit căruia o hotărâre judecătorească este prezumată a exprima adevărul şi nu trebuie contrazisă printr-o altă hotărâre (res iudicata pro veritate habetur).
Ca atare, existenţa unei hotărâri judecătoreşti poate fi invocată în cadrul unui alt proces, cu autoritate de lucru judecat, atunci când se invocă exclusivitatea hotărârii (ceea ce nu este cazul, în speţă) sau cu putere de lucru judecat, când se invocă obligativitatea sa, în această din urmă situaţie nefiind necesară îndeplinirea triplei identităţi, de părţi, obiect şi cauză.
Ulterior completării probatoriului şi cercetării titlurilor exhibate de părţi, în vederea comparării acestora, vor fi avute în vedere şi celelalte critici formulate de reclamant în legătură cu „neanalizarea” de către tribunal a fondului cererii şi lămurirea situaţiei de fapt.
Aşa fiind, faţă de cele ce preced, recursul urmează a se admite, cu consecinţa casării deciziei atacate şi a trimiterii cauzei spre rejudecare, aceleiași instanţe de apel.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de reclamantul M.A.N., reprezentat de D.R.P.A.J. împotriva Deciziei nr. 165 din 19 noiembrie 2014 a Curţii de Apel Timişoara, secţia I civilă.
Casează decizia atacată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe de apel.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 31 martie 2015.
| ← ICCJ. Decizia nr. 943/2015. Civil. Pretenţii. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 945/2015. Civil. Actiune in raspundere... → |
|---|
