ICCJ. Decizia nr. 952/2015. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 952/2015
Dosar nr. 8544/30/2011*
Şedinţa publica din 31 martie 2015
Deliberând, în condiţiile art. 256 C. proc. civ., asupra recursului de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 707/ Pl din 9 aprilie 2014, Tribunalul Timiş a admis în parte acţiunea formulată de reclamantul B.T. în contradictoriu cu pârâtul S.R., reprezentat de C.N.A. D.N.R. SA, prin D.R.D. P. Timişoara, sens în care a obligat pe pârâtul-expropriator la plata către petiţionarul-expropriat a despăgubirilor aferente imobilului teren arabil în suprafaţă de 17.400 m.p. având nr. cad.400244, evidenţiat în cartea fondară nr. 400344 T.V., imobil supus procedurii speciale de expropriere potrivit Legii nr. 255/2010, cuantificate la nivelul sumei totale de 11.884,63 lei, constatând că la această valoare a despăgubirii este îndreptăţit reclamantul şi nu la suma de 8,259 iei stabilită prin hotărârea de stabilire a cuantumului despăgubirii nr. 102 din 21 septembrie 2011 emisă de pârâtul expropriator. A obligat pârâtul la plata către reclamant a cheltuielilor de judecată în cuantum de 6.500 lei, reprezentând onorariu experţi şi onorariu avocaţial.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut incidenţa dispoziţiilor exprese şi imperative ale art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 şi a avut în vedere la calculul despăgubirii valoarea rezultată din compararea preţurilor de vânzare, aşa cum reiese aceasta din actele autentice de vânzare-cumpărare aflate la dosar şi analizate de experţi, necomportând că, în mod constant experţii au repudiat această metodă de calcul, din moment ce aspectele de legalitate cad în competenţa instanţei de judecată, neavând vreo legătura eu activitatea de expertiză, chemată a lămuri aspecte faptice şi nu juridice.
Prin urmare, conform probatoriului de specialitate administrat cauzei, raportul de expertiză şi suplimentul la acesta, a rezultat că valoarea reală a terenului supus exproprierii este de 0,15 euro/m.p. şi comparând cele două valori (cea oferită de expropriator şi contestată cu cea relevată de experţi), a rezultat concluzia că o justă valoare a despăgubirii cuvenite persoanei expropriate este de 11.884,635 lei (17.400 m.p. înmulţit cu 0,15 euro/m.p, şi ia o valoare euro-leu de la data raportului de expertiză de 4,5535 lei/m.p.) şi nu de 8.259 iei cum s-a stabilit în procedura de expropriere, cea dintâi reprezentând echivalentul valoric real al suprafeţei supuse exproprierii, de natură a întruni, în riguroasa respectare totodată a art. 27 din Legea nr. 33/1994, cerinţele unei drepte despăgubiri pentru privarea de proprietate suferită de reclamant, efect al declarării utilităţii publice prin lege pentru lucrările de construire a autostrăzii Lugoj-Deva.
Instanţa nu a putut reţine în prejudiciul inclus despăgubirii cuvenite reclamantului potrivit cu art. 26 alin. (l) din Legea nr. 33/1994 la care trimite expres art. 22 alin. (3) din Legea nr. 255/2010, daunele calculate de experţi derivând din cheltuielile ce ar fi efectuate pentru dobândirea unei alte suprafeţe similare de teren de către reclamant (cheltuieli constând în comisionul ce ar fi achitat unei agenţii imobiliare, în taxe notariale etc.), întrucât nu există niciun indiciu care sa demonstreze intenţia reclamantului de a-şi achiziţiona o altă parcelă de teren în locul celei expropriate, el neavând dovada vreunor demersuri în acest sens.
Nu a fost acordată ca prejudiciu cauzat prin expropriere nici dauna calculată de expert T.R. pentru vânzare forţată, întrucât instanţa a apreciat, că prin stabilirea unei valori a despăgubirii prin raportare la preţurile operaţiunilor de vânzare obişnuită, convenţională, implicit s-a obţinut o înlocuire justă şi echitabilă, sub forma subrogaţiei cu titlu particular, a terenului expropriat cu suma de bani acordată ca despăgubire, în patrimoniul expropriatului.
Prin decizia nr. 1 10 din 24 septembrie 2014, Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă, a respins, ca nefondate, apelurile declarate de reclamantul B.T. şi de pârâtul S.R., prin C.N.A.D.N.R. SA împotriva sentinţei instanţei de fond.
Pentru a decide astfel, instanţa de apel a reţinut că prin raportul de expertiză, experţii nu au avut în vedere contractele de vânzare-cumpărare pentru terenuri similare încheiate în acea perioadă, ci doar prin suplimentul la raportul de expertiză au fost analizate contractele de vânzare-cumpărare depuse la dosar de către pârât, încheiate în perioada 2010-2013, însă în mod corect, cu respectarea prevederilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, prima instanţă a înlăturat concluziile suplimentului raportului de expertiză, în ceea ce priveşte cuantumul despăgubirii de 54.480 lei (adică 3,13 lei/m.p.), ţinând cont de media preţurilor de vânzare cuprinsă între 1400-1500 euro/ha (între 0,14-0,15 euro/m.p.) rezultată din cuprinsul contractelor de vânzare-cumpărare mai sus-menţionate.
La stabilirea cuantumului despăgubirii prin suplimentul la raportul de expertiză, experţii nu s-au bazat pe metoda comparaţiei directe, respectiv pe preţurile din contractele aflate la dosar, ei pe efectuarea unei concilieri, a unei medii dintre suma stabilită de experţii C.C. şi B.M. şi cea stabilită de către expert Ţ.R.
În ceea ce priveşte susţinerile ambilor apelanţi privind încălcarea prevederilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, prin aceea că au fost luate în calcul contracte încheiate înainte cu doi ani de efectuarea expertizei, Curtea de Apel a reţinut că nu pot fi primite, în condiţiile în care raportul de expertiză a fost efectuat în iulie 2013, iar unul dintre contracte, avut în vedere de către instanţă, a fost încheiat la data de 13 martie 2013.
Astfel, afirmaţiile apelanţilor, potrivit cărora cuantumul despăgubirii pentru terenul expropriat ar fi mai mare sau mai mic decât cel stabilit de către prima instanţă, nu pot fi însuşite în lipsa unor dovezi (contracte de vânzare-cumpărare) care să le susţină.
În legătura cu critica adusă hotărârii apelate de către reclamant privind daunele derivând din cheltuielile ce ar fi efectuate pentru redobândirea unei alte suprafeţe similare de teren, instanţa de apel a apreciat că în mod judicios prima instanţă a stabilit că nu pot fi acordate aceste despăgubiri în absenţa unor dovezi care să demonstreze caracterul actual şi cert al acestora.
De asemenea, Curtea de Apel a constatat că în mod corect instanţa de fond nu a acordat despăgubiri pentru dauna forţată, avându-se în vedere că stabilirea valorii de despăgubire s-a făcut în raport de preţurile tranzacţionate „în mod obişnuit”, aşa cum prevede art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, reclamantul obţinând prin despăgubirea primită valoarea de înlocuire a imobilului expropriat.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtul S.R., prin C.N.A.D.N.R. SA, reprezentată de D.R.D.P. Timişoara, solicitând modificarea în totalitate a sentinţei atacate în sensul respingerii acţiunii reclamantului, ca neîntemeiată.
În motivarea recursului, pârâtul a arătat că instanţa de apel a făcut o aplicare greşită a legii, întrucât a omologat concluziile unui raport de expertiză care nu a ţinut seama de criteriile cumulative stabilite in mod imperativ de lege, pronunţând o hotărâre nelegală.
Raportul de expertiză nu a fost întocmit în baza unor contracte de vânzare-cumpărare de la acel moment, ci contractele ce au fost luate în caicul au fost întocmite cu doi ani înainte de efectuarea expertizei, potrivit opiniei experţilor B. şi C., singurii de altfel care au respectat prevederile legale cu privire la metoda folosită pentru determinarea valorii de despăgubire.
Instanţa de apel a motivat că unul dintre aceste contracte a fost încheiat la data de 13 martie 2013, cu patru luni înainte de efectuarea expertizei. însă, nu data la care s-a efectuat raportul de expertiză, iulie 2013, are relevanţă, ci data la care s-a efectuat suplimentul la raportul de expertiză şi anume, februarie 2014.
Chiar şi dacă argumentul instanţei de apel ar fi valid, nu se poate efectua o expertiza pentru a se stabili valoarea de despăgubire bazându-se doar pe un singur contract de vânzare-cumpărare, cât timp legea specială face vorbire de „preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ-teritorială”. Terminologia folosită de legiuitor („în mod obişnuit”) relevă faptul că trebuie să existe mai multe contracte de vânzare- cumpărare tocmai pentru a se putea efectua o comparare a preţurilor.
Nu în ultimul rând, imobilele la care se face raportarea trebuie sa fie din aceeaşi categorie de folosinţă cu terenul expropriat şi cu suprafeţe aproximativ egale cu suprafeţele imobilelor expropriate.
În acest context, întrucât contractele nu respectă cerinţele textului legal, deoarece nu au suprafeţe aproximativ egale şi datează cu câţiva ani înainte de februarie 2014, momentul efectuării suplimentului la raportul de expertiză, valoarea de despăgubire nu este legală, motiv pentru care hotărârea Curţii de Apel Timişoara este nelegală.
În ceea ce priveşte daunele pentru prejudiciul constând în redobândirea aceleaşi suprafeţe de teren calculate şi integrate în cuantumul despăgubirii de către experţi, în mod corect atât prima instanţa cât şi instanţa de apel nu au ţinut cont de acest prejudiciu raportat la mai multe aspecte:
Pentru a se constata un astfel de prejudiciu, reclamantul ar fi trebuit să facă dovada intenţiei de a achiziţiona un teren în suprafaţa celui expropriat. Fără o dovadă în acest sens nu poate fi constatată existenta prejudiciului, fapt ce tinde la repararea unui prejudiciu eventual, nesigur că se va produce şi care nu îndreptăţeşte la despăgubire.
Prin urmare, atâta timp cât prejudiciul constând în cheltuielile suportate de reclamant în vederea achiziţionării unui nou teren de aceeaşi suprafaţă cu cel expropriat nu este un prejudiciu cert, ci doar unul eventual a se produce, acordarea despăgubirilor pentru acoperirea acestui prejudiciu nu se putea impune expropriatorului.
În ceea ce priveşte excluderea de către instanţele fondului a procentului de 50 % aplicat la valoarea terenului pentru vânzarea forţată, recurentul-pârât a arătat ca art. 26 din Legea nr. 33/1994 nu face vorbire de un astfel de procentaj, aşa încât s-ar ajunge la o îmbogăţire fără justă cauză a reclamantului.
Recursul este nefondat, urmând a fi. respins pentru considerentele ce succed:
Pârâtul invocă nerespectarea criteriilor instituite de lege cu privire la calcularea cuantumului despăgubirilor acordate reclamantului pentru terenul expropriat, critici ce se încadrează în motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., urmând a fi analizate din această perspectiva.
Potrivit art. 26 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică „(1) Despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului şi din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptăţite.
(2) La calcularea cuantumului despăgubirilor, experţii, precum şi instanţa, vor ţine seama de preţui cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum şi la daunele aduse proprietarilor sau, după caz, altor persoane îndreptăţite, luând în considerare şi dovezile prezentate de aceştia”.
Conform dispoziţiilor legale enunţate, pentru stabilirea despăgubirii, experţii care au efectuat raportul de expertiză tehnică judiciară aveau obligaţia impusă de lege de a se raporta la preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ-teritorială ia data întocmirii raportului de expertiză.
Însă, experţii au calculat valoarea de despăgubire a imobilului în litigiu fără a avea în vedere preţul de tranzacţionare, plătit efectiv şi consemnat în contracte autentice de vânzare-cumpărare pentru imobile similare celui supus exproprierii.
Ca urmare, instanţa de fond a avut în vedere la calculul despăgubirii valoarea rezultată din compararea preţurilor de vânzare aşa cum reiese aceasta din actele autentice de vânzare-cumpărare aflate la dosar, reţinând că aspectele de legalitate ale hotărârii cad în competenţa instanţei de judecată, neavând vreo legătură cu activitatea de expertiză, chemată a lămuri aspecte faptice şi nu juridice.
Dată fiind această situaţie, Tribunalul nu a omologat un raport de expertiză judiciară care a fost întocmit cu nerespectarea dispoziţiilor art. 26 din Legea nr. 33/1994, în dezacord cu cerinţele impuse de textul de lege menţionat. Această soluţie a fost confirmată de către instanţa de apel, cu respectarea normei legale incidente.
Raportul de expertiză judiciară a fost înlăturat motivat, iar soluţia s-a fundamentat în stabilirea valorii despăgubirii cuvenite reclamantului pe înscrisurile depuse la dosar de către pârât, respectiv contracte autentice de vânzare-cumpărare. Instanţa de apel, analizând materialul probator administrat în cauză, a constatat că aceste înscrisuri reprezintă singura probă pertinentă şi concludentă ce respectă criteriile legale prevăzute de art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, raportându-se la tranzacţii efectuate pentru imobile de acelaşi fel cu imobilul expropriat.
În recurs, pârâtul susţine că actele de vânzare-cumpărare avute în vedere de către instanţe nu sunt relevante pentru stabilirea valorii reale a imobilului expropriat, însă aceste înscrisuri, au fost depuse chiar de către reprezentantul pârâtului în faţa Tribunalului Timiş, la termenul din data de 27 noiembrie 2013, solicitând a fi avute în vedere de către experţi la întocmirea suplimentului la raportul de expertiză, întrucât terenurile ce fac obiectul acestor contracte sunt similare cu cel în litigiu.
Recurentul-pârât solicită înlăturarea valorii imobilului expropriat calculată în baza acestor contracte de vânzare-cumpărare, însă partea nu a depus la dosar alte tranzacţii din care să rezulte o altă valoare decât cea stabilită de către instanţele fondului şi, astfel, să se poată constata o încălcare a criteriilor prevăzute de art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994.
Totodată, deşi pârâtul a susţinut in faţa Tribunalului Timiş, la momentul depunerii contractelor ele vânzare-cumpărare, că aceste tranzacţii au ca obiect terenuri similare cu cel expropriat în prezenta cauză, prin motivele de recurs pârâtul susţine contrariul şi anume că imobilele la care s-a făcut raportarea nu sunt din aceiaşi categorie de folosinţă şi nu au suprafeţe aproximativ egale cu suprafaţa imobilului expropriat, ceea ce le face irelevante pentru stabilirea valorii reale a terenului în litigiu.
În realitate, contractele de vânzare-cumpărare avute în vedere la stabilirea cuantumului despăgubirii acordate reclamantului au ca obiect terenuri similare cu cel expropriat, extravilane, categoria arabil, aflate pe raza comunei Traian Vuia, judeţul Timiş.
Prevederile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 impun condiţia ca imobilele să fie de acelaşi fel, comparabile. Sub acest aspect, Curtea de Apel a procedat la soluţionarea legală a cauzei.
În ceea ce priveşte criticile recurentului referitoare la daunele aduse reclamantului ca urmare a exproprierii, instanţa de fond a respins aceste solicitări, ca nedovedite, soluţia fiind menţinută în mod corect de către curtea de apel.
Drept urmare, aceste susţineri formulate prin motivele de recurs sunt lipsite de interes, câtă vreme în sarcina pârâtului nu s-a reţinut nicio obligaţie de plată a unor daune suplimentare faţă de cuantumul despăgubirilor reprezentând valoarea imobilului expropriat.
Nu poate fi reţinută nici susţinerea reprezentantului M.P. privind aplicabilitatea în cauză a deciziei nr. 12/2015 pronunţată de Curtea Constituţională la data de 15 ianuarie 2015 (M. Of. nr. 152/03.03.2015), deoarece verificarea legalităţii deciziei recurate se face prin raportare la data pronunţării soluţiei, respectiv 24 septembrie 2014.
Or, având în vedere specificul căii extraordinare de atac a recursului, de verificare a legalităţii unei hotărâri definitive, nu se poate face aplicarea hotărârii Curţii Constituţionale împotriva unei decizii ce se constată a fi legală.
Reţinând, aşadar, că hotărârea atacată a fost dată cu aplicarea corectă a legii pe aspectele contestate şi că, astfel, nu sunt îndeplinite condiţiile cazului de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, cu aplicarea art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEG»
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul S.R., prin C.N.A.D.N.R. SA reprezentată de D.R.D.P. Timişoara împotriva deciziei nr. 110 din data de 24 septembrie 2014 a Curţii de Apel Timişoara, secţia I civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 31 martie 2015.
| ← ICCJ. Decizia nr. 947/2015. Civil | ICCJ. Decizia nr. 967/2015. Civil → |
|---|
