ICCJ. Decizia nr. 162/2015. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE
SECŢIA a II-a CIVILĂ
Decizia nr. 162/2015
Dosar nr. 3365/104/2012*
Şedinţa publică de la 22 ianuarie 2015
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 727 din data de 29 octombrie 2013, Tribunalul Olt, secţia a ll-a civilă, a admis în parte cererea formulată şi precizată de reclamanta SC A. SA în contradictoriu cu pârâtul B.M.; a obligat pârâtul să plătească reclamantei suma de 99.387,33 RON reprezentând contravaloarea prejudiciului cauzat, suma de 24.154,40 RON reprezentând dobânda legală calculată de la data de 28 noiembrie 2008 până la data de 13 martie 2012, precum şi dobânda legală calculată în continuare, până la data plăţii efective; a obligat pârâtul la 9.691,31 RON cheltuieli de judecată către reclamantă.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut următoarele:
Pârâtul B.M. a deţinut in'perioada 1 noiembrie 2010-1 noiembrie 2011 funcţia de director general al SC A. SA în baza contractului de mandat din 29 octombrie 2007.
Conduita acestuia în îndeplinirea obligaţiilor trebuie apreciată pe baza dispoziţiilor codului civil, respectiv art. 1480 C. civ. aflat în vigoare la data desfăşurării licitaţiei şi vânzării bunului imobil în cauză.
Contractul de mandat al directorului general stipulează în art. 10: „Directorul general răspunde administrativ, material, civil sau penal, după caz, pentru pagubele pricinuite societăţii din vina sa”.
Potrivit art. 1443: „(1) Administratorul care are într-o anumită operaţiune, direct sau indirect, interese contrare intereselor societăţii trebuie să îi înştiinţeze despre aceasta pe ceilalţi administratori şi pe cenzori sau auditori interni şi să nu ia parte la nicio deliberare privitoare la această operaţiune.
(2) Aceeaşi obligaţie o are administratorul în cazul în care, într-o anumită operaţiune, ştie că sunt interesate soţul sau soţia sa, rudele ori afinii săi până la gradul al IV-lea inclusiv.”
Prin modul în care a acţionat, pârâtul, în calitate de director general, a gestionat fraudulos societatea şi a favorizat terţe persoane, încălcând şi obligaţiile de prudenţă şi loialitate în interesul societăţii, acesta fiind responsabil cu luarea tuturor măsurilor aferente activităţii de conducere a societăţii, în limitele obiectului de activitate, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 1441 alin. (3) din Legea nr. 31/1990 şi actul constitutiv al societăţii.
În mod corect a fost evaluată diferenţa de teren vândută lui SC M.E.S. SRL, conform raportului de evaluare întocmit la data demarării procedurii de licitaţie, iar în ceea ce priveşte calculul accesoriilor acesta a fost determinat prin aplicarea la valoarea prejudiciului, a dobânzii legale comunicată de Banca Naţională a României prin circulare, înscrisurile depuse de reclamantă în acest sens confirmând că dobânda de la data producerii prejudiciului până la data formulării cererii de chemare în judecată este de 24.154,40 RON, calculată la o valoare a debitului de 99.387,33 RON.
Constatând că pârâtul, în timpul exercitării mandatului de director general al SC A. SA, a produs reclamantei un prejudiciu efectiv în sumă de 99.387,33 RON la care se adaugă dobânda legală de la data de 28 noiembrie 2008 până la data introducerii acţiunii, 13 martie 2012, precum şi dobânda legală calculată în continuare, ca urmare a realizării operaţiunii comerciale de la care trebuia să se abţină, constând în vânzarea unui spaţiu comercial împreună cu terenul aferent către societatea reprezentată de nepotul său, fără a încasa şi preţul pentru întreaga suprafaţă de teren şi în acest fel a desfăşurat o activitate culpabilă, instanţa a constatat că sunt îndeplinite condiţiile pentru a răspunde material, astfel că a admis în parte cererea formulată şi precizată de reclamantă şi a obligat pârâtul la repararea prejudiciului.
Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs pârâtul B.M., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Prin încheierea din 1 aprilie 2014, Curtea a calificat apel calea de atac.
Analizând apelul prin prisma motivelor invocate şi a dispoziţiilor legale aplicabile în cauză, Curtea a constatat următoarele:
Cu privire la motivele de apel privind excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune (excepţie de ordine publică în reglementarea C. proc. civ. 1865), invocată în concluziile orale în şedinţa din 1 iulie 2014 când cauza a fost luată în pronunţare, Curtea, având în vedere dispoziţiile art. 294 şi art. 295 alin. (1) C. proc. civ. 1865, a reţinut că aceste motive sunt neîntemeiate.
Termenul de prescripţie de 3 ani a început să curgă în cauză la data înregistrării raportului de audit intern din 3 mai 2011 prin care a fost stabilit prejudiciul şi nu la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare respectiv 28 noiembrie 2008.
Ca urmare, aprecierea instanţei de fond cu privire la excepţia prescripţiei este corectă, soluţia de respingere a acestei excepţii fiind temeinică şi legală.
Referitor la motivele de apel vizând modul de soluţionare a excepţiei lipsei de interes a reclamantei în promovarea acţiunii în antrenarea răspunderii fostului director general al SC A. SA, Curtea a reţinut că şi acestea sunt neîntemeiate.
Curtea a apreciat prin prisma considerentelor expuse că soluţia dată de instanţa de fond asupra excepţiei lipsei de interes, excepţie pe care a unit-o cu fondul, este corectă, prin promovarea acţiunii reclamanta urmărind recuperarea prejudiciului produs prin vânzarea terenului aferent construcţiei, nesupus evaluării.
Instanţa de fond a avut în vedere prejudiciul suferit de societate prin vânzarea imobilului (construcţie, teren de sub construcţie şi teren aferent construcţiei) la preţul la care a fost evaluată construcţia şi terenul de sub construcţie.
Susţinerea apelantului pârât că instanţa de fond nu a avut în vedere propunerea adjudecatarului imobilului de a transfera bunul în patrimoniul reclamantei SC A. SA la valoarea la care acesta a fost dobândit şi a luat în considerare doar oferta de achitare a diferenţei de preţ pentru terenul ce nu a făcut obiectul evaluării nu poate conduce la lipsa de interes a reclamantei în promovarea acţiunii în răspundere, în contextul în care prejudiciul nu a fost acoperit, iar propunerile, indiferent de conţinut, au rămas în faza de propunere.
Motivele ce se referă la încălcarea de către instanţa de fond a normelor imperative de procedură ce dau dreptul reclamantei de modificare sau completare a cadrului procesual sunt, de asemenea, neîntemeiate.
Acţiunea în angajarea răspunderii fostului director general al SC A. SA Slatina a fost motivată de reclamantă pe depăşirea limitelor mandatului prin vânzarea spaţiului comercial situat în Slatina, str. M. împreună cu terenul aferent, la preţul de evaluare, deşi terenul aferent nu a fost evaluat, invocându-se dispoziţiile art. 155 alin. (1) lit. b) şi art. 272 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 31/1990 republicată.
La cuvântul pe fond reclamanta a invocat şi dispoziţiile art. 1441-art. 1443 din Legea nr. 31/1990, indicate şi în notele de şedinţă depuse şi comunicate anterior începerii dezbaterilor.
Invocarea unor texte de lege noi în susţinerea aceleiaşi pretenţii concrete nu reprezintă o modificare în sensul art. 132 C. proc. civ. 1865 a cadrului procesual care a rămas acelaşi, atât sub aspectul obiectului, răspunderea directorului pentru depăşirea limitelor mandatului încredinţat, faptă care a prejudiciat societatea, cât şi sub aspectul părţilor chemate în judecată.
De altfel, invocarea dispoziţiilor art. 1441-art. 1443 din Legea nr. 31/1990 în şedinţa din 22 octombrie 2011, la care avocatul pârâtului a fost prezent, nu a produs pârâtului o vătămare ce nu poate fi înlăturată decât prin anularea hotărârii, în condiţiile în care a avut loc o dezbatere contradictorie, pârâtul având apărare calificată.
Nici motivele de apel ce privesc greşita interpretare şi aplicare a legii de către instanţa de fond nu sunt întemeiate.
Pârâtul în calitate de director general al SC A. SA a fost împuternicit de consiliul de administraţie al societăţii să întocmească raport de evaluare pentru vânzarea spaţiului comercial din Slatina, str. M.
Potrivit raportului de evaluare, evaluatorul a estimat valoarea de piaţă a proprietăţii evaluând spaţiul comercial din Slatina, str. M., compus din construcţie şi teren în suprafaţă construită la sol 515,07 mp, la 194.508 RON valoare totală estimată imobil.
În cuprinsul raportului de expertiză, după evaluarea construcţiei, evaluatorul, în vederea evaluării terenului, a descris proprietatea subiect, menţionând expres că suprafaţa este de 515,07 mp.
Ulterior evaluării, în vederea vânzării pârâtul a întocmit caietul de sarcini, indicând la obiectul ofertei vânzarea spaţiului situat în Slatina, str. M., iar la preţul de pornire a menţionat 195.000 RON + TVA (preţul stabilit de evaluator).
Imobilul a fost vândut la licitaţie publică deschisă către SC M.E.S. SRL în conformitate cu contractul de vânzare-cumpărare autentificat din 28 noiembrie 2008 şi factura din 17 octombrie 2008, specificându-se atât în cuprinsul contractului de vânzare-cumpărare, cât şi factură „imobil spaţiu comercial situat în intravilanul municipiului Slatina, str. M., compus din suprafaţa de 1438,23 mp teren curţi construcţii împreună cu C1/1 spaţiu comercial în suprafaţă de 515,07 mp” şi respectiv „imobil spaţiu comercial situat în Slatina, str. M., în suprafaţă de 515,07 mp şi teren aferent în suprafaţă de 1438,23 mp”.
Ca urmare, deşi obiectul înstrăinării şi evaluării a fost doar spaţiul comercial situat în Slatina, str. M., compus din construcţie şi teren în suprafaţă construită la sol 515,07 mp, pârâtul a înstrăinat construcţia şi terenul în suprafaţă de 1438, 23 mp la preţul de evaluare a imobilului construcţie şi teren în suprafaţă de 515,07 mp.
Având în vedere circumstanţele concrete: menţionarea expresă în cuprinsul contractului de vânzare-cumpărare şi în cuprinsul facturii a suprafeţei de teren de 1438,23 mp în contextul în care actele premergătoare vânzării la licitaţie au specificat doar spaţiul comercial construcţie şi teren aflat sub construcţie 515,07 mp; vânzarea la valoarea de 75% din preţul stabilit de evaluator către SC M.E.S. SRL reprezentată de B.R.M., nepot de frate al pârâtului; efectuarea publicităţii cu menţiuni generale, precum vânzare active, într-un ziar local, deşi prin hotărârea consiliului de administraţie se stabilise efectuarea publicităţii şi într-un ziar central, Curtea a apreciat că soluţia de atragere a răspunderii pârâtului pentru depăşirea limitelor mandatului conferit de A.G.A. şi consiliul de administraţie, este corectă.
Dat fiind faptul că imobilul spaţiu comercial, construcţie în suprafaţă construită la sol 515,07 mp şi terenul aferent în suprafaţă de 1438,23 mp, a fost înstrăinat la preţul de 178.000 RON + TVA, iar evaluarea de 194.508 RON a vizat numai construcţia şi suprafaţa construită la sol de 515,07 mp, preţul de pornire al licitaţiei fiind de 195.000 RON + TVA, afirmaţia pârâtului că a fost de bună-credinţă şi a acţionat în interesul societăţii nu a fost primită.
Cât priveşte calcularea prejudiciului, Curtea a apreciat că acesta nu poate fi raportat decât la datele concrete şi cifrele existente în raportul de evaluare, singurele care puteau crea reprezentarea pârâtului asupra diferenţei de preţ şi implicit asupra faptelor sale pe parcursul derulării procedurii de vânzare de la momentul luării deciziei până la momentul vânzării efective.
Pentru considerentele expuse, Curtea de Apel Craiova, secţia a ll-a civilă, prin decizia nr. 322/2014 din 8 iulie 2014 a respins ca nefondat apelul declarat de pârâtul B.M.
Împotriva acestei decizii, a declarat recurs, în cadrul termenului legal pârâtul B.M., prin care a solicitat admiterea recursului, în principal casarea deciziei recurată şi trimiterea cauzei spre rejudecare, iar în subsidiar modificarea deciziei recurată, în sensul admiterii apelului şi pe fondul cauzei respingerea cererii de chemare în judecată.
Cererea de recurs a fost întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi pct. 9, precum şi art. 723 C. proc. civ.
Motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. a fost argumentat cu trimitere la cuantumul prejudiciului stabilit de către instanţa de fond.
Pentru a demonstra nelegalitatea în raport de acest motiv, recurentul-pârât susţine că pentru aducerea la îndeplinire a mandatului încredinţat de către Consiliul de administraţie, a solicitat evaluarea imobilului în litigiu, sens în care evaluatorul trebuia să stabilească preţul întregului imobil. Faptul că este vorba numai de evaluarea construcţiei şi a terenului de sub construcţie, fără a se face şi evaluarea terenului de lângă construcţie este un aspect care a fost omis de evaluator, aspect care nu a fost sesizat nici de către recurent, în calitatea sa de director general.
Raportul de audit independent confirmă cele menţionate de recurent, în sensul că evaluatorul autorizat deşi a avut la dispoziţie documentaţia cadastrală şi dovada proprietăţii, a estimat doar valoarea construcţiei şi a terenului ocupat de aceasta, menţionându-se că această valoare este preţul minim de pornire a licitaţiei.
Recurentul face trimitere la valoarea prejudiciului menţionată de auditorul independent solicitat chiar de către acţionarul majoritar S.I.F. O., pentru determinarea corectă a prejudiciului fiind necesară o expertiză judiciară care să determine valoarea terenului de lângă construcţie. Mai mult decât atât, deşi actul s-a vândut la 76% din valoarea stabilită de evaluator, valoarea prejudiciului pentru terenul neevaluat a fost calculată la 100% din evaluare, fără a se avea în vedere diminuarea cu 24% a valorii.
Motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ.
În raport de acest motiv de nelegalitate, recurentul-pârât arată că instanţa de apel a reţinut în mod greşit că a fost înstrăinată construcţia şi terenul în suprafaţă de 1438,23 mp la preţul de evaluare a imobilului construcţie şi teren în suprafaţă de 515,07 mp.
Aceste susţineri ale instanţei sunt contrazise de hotărârea A.G.E.A. din 17 aprilie 2008, hotărârea din 19 septembrie 2008 a Consiliului de administraţie, de raportul de audit intern din anul 2009şi din anul 2011 şi de raportul auditorului independent din 2011 care au reţinut că înstrăinarea activului a fost corectă, activul fiind constituit din teren în suprafaţă de 1438,83 mp şi construcţie în suprafaţă de 515,07 mp.
Interpretarea instanţei în sensul că mandatul încredinţat pârâtului a vizat numai vânzarea construcţiei şi a terenului de sub aceasta este eronată, limitele mandatului nefiind depăşite.
Activul reprezentat de construcţie şi teren situat în Slatina, str. M. era înscris în cartea funciară, fără a se face dezmembrarea corpului de proprietate construcţie de teren.
Cu privire la efectuarea publicităţii într-un ziar central, recurentul-pârât face trimitere la vânzări anterioare, în care s-a efectuat publicitatea în ziare locale.
Sub un alt aspect, recurentul-pârât critică argumentele instanţei prin care a reţinut că vânzarea spaţiului către SC M.E.S. SRL reprezintă o încălcare a limitelor mandatului.
Al treilea motiv de recurs este reprezentat de aplicarea greşită a prevederilor art. 723 alin. (1) şi alin. (2) C. proc. civ.
În raport de dispoziţiile art. 723 C. proc. civ., recurentul-pârât susţine că aparent scopul în care a fost exercitată acţiunea de faţă este recuperarea prejudiciului ca urmare a vânzării şi a terenului aferent clădirii, în realitate scopul fiind acela de a crea un prejudiciu în patrimoniul acestuia.
În calitate de director, pârâtul avea încheiată o asigurare de răspundere civilă profesională cesionată în favoarea societăţii, pentru suma de 25.000 euro.
De asemenea, o altă dovadă a scopului urmărit de reclamantă este faptul că societatea a refuzat repunerea părţilor în situaţia anterioară sau plata diferenţei de teren care nu a fost evaluat.
Mai mult, acţionarea în judecată trebuia făcută şi în privinţa Consiliului de administraţie care a fost de acord cu documentaţia de atribuire şi cu încheierea contractului de vânzare-cumpărare.
În ce priveşte preţul stabilit de instanţa de fond ca prejudiciu, recurentul susţine că instanţa s-a bazat numai pe afirmaţiile reclamantei, deşi la dosarul cauzei s-a depus un raport de evaluare al terenului.
O altă critică adusă deciziei recurată este reprezentată de soluţia pronunţată în ce priveşte excepţia lipsei de interes în promovarea acţiunii de faţă, singurul interes al reclamantei putând consta în repunerea părţilor în situaţia anterioară.
Cu privire la respingerea excepţiei de prescripţie extinctivă, recurentul-pârât arată că momentul de început al curgerii termenului este reprezentat de data întocmirii primului raport de audit respectiv 23 august 2009 şi nu data înregistrării raportului de audit intern din 3 mai 2011.
În combaterea cererii de recurs, intimata SC A. SA a formulat întâmpinare, prin care a susţinut, în principal, nulitatea cererii de recurs în raport de dispoziţiile art. 3021 lit. c) C. proc. civ., excepţie respinsă de către instanţă la data de 22 ianuarie 2015, iar în subsidiar a solicitat respingerea recursului ca nefondat, cu trimitere la temeiurile legale care au fost susţinute în faţa instanţelor de fond.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie verificând în cadrul controlului de legalitate decizia atacată, în raport de criticile formulate, constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce urmează:
Motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Din examinarea criticilor subsumate acestui motiv de nelegalitate, se constată că argumentele recurentului-pârât vizează stabilirea unei alte situaţii de fapt decât cea reţinută de prima instanţă şi confirmată de instanţa de apel, din punct de vedere al stabilirii valorii de piaţă a terenului, ceea ce prezintă relevanţă, din punct de vedere al cuantumului prejudiciului stabilit.
Cum cele două instanţe îşi fundamentează concluzia reţinută sub aspectul cauzelor producerii evenimentului asigurat pe raportul de evaluare întocmit la data demarării procedurii de licitaţie, critica recurentului-pârât privind stabilirea situaţiei de fapt nu se converteşte în motivul de nelegalitate invocat, deoarece stabilirea situaţiei de fapt este atributul instanţei fondului sau apelului din perspectiva caracterului devolutiv al acestei căi de atac, iar în cauză cele două instanţe şi-au motivat hotărârea cu argumente pertinente pe aspectul situaţiei de fapt reţinută.
Având în vedere aceleaşi considerente, critica recurentului privind soluţia instanţei de apel cu privire la respingerea probei cu expertiză judiciară, considerând că nu este utilă cauzei, întrucât în cauză s-a întocmit un raport de evaluare, raport pe care s-a bazat întreaga procedură de vânzare a imobilului nu poate fi examinată în această cale extraordinară de atac, instanţa de apel fiind cea care apreciază concludenta şi pertinenţa probelor.
Respingerea motivată a unei probe neconcludente de către instanţa de apel în sensul cerut de art. 167 C. proc. civ., nu poate echivala cu nelegalitatea deciziei atacată.
Motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ.
În privinţa celui de al doilea motiv de recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ., nu se poate reţine critica privind nesocotirea principiilor rezultate din aplicarea art. 969 C. civ., în interpretarea dată hotărârii A.G.E.A. din 17 aprilie 2008 şi hotărârii Consiliului de administraţie din 19 septembrie 2008, instanţa de apel stabilind corect conţinutul raporturilor juridice în care s-au aflat părţile din perspectiva stabilirii conţinutului mandatului încredinţat directorului general în vederea vânzării spaţiului situat în Slatina, str. M., compus din teren şi construcţie în suprafaţă de 515,07 mp.
Astfel, s-a reţinut că pârâtul a participat la toate operaţiunile de vânzare, de la semnarea contractului de evaluare, întocmirea caietului de sarcini, participarea la comisia de licitaţie, participarea la întocmirea contractului de vânzare-cumpărare şi până la semnarea facturii fiscale.
Mandatul acordat conducerii executive de către Consiliul de Administraţie potrivit referatului din 18 septembrie 2008, a cuprins stabilirea condiţiilor de vânzare, preţul de pornire, publicarea anunţului de vânzare atât într-un ziar local cât şi într-unul central.
Depăşirea limitelor mandatului încredinţat rezultă din cuprinsul contractului de vânzare-cumpărare autentificat în data de 28 noiembrie 2008 în care se menţionează că obiectul vânzării a fost reprezentat de teren în suprafaţă de 1438,23 mp şi imobil în suprafaţă de 515,07 mp.
De asemenea, din cuprinsul raportului de evaluare se observă că nu a fost evaluată întreaga suprafaţă de 1438,83, ci doar suprafaţa de 515,07 mp aflată sub construcţie, în acest mod preţul de pornire nefiind unul real.
De asemenea, un alt aspect reţinut în mod legal de instanţa de fond constituind o depăşire a limitelor mandatului este reprezentat de faptul că pârâtul nu a adus la cunoştinţa consiliului de administraţie faptul că societatea nepotului său este interesată să achiziţioneze spaţiul comercial, aceasta fiind singura participantă la licitaţie, care a adjudecat activul. Această situaţie de fapt se materializează în încălcarea dispoziţiilor art. 152 şi art. 1443 din Legea nr. 31/1990, care impun răspunderea directorilor pentru neîndeplinirea îndatoririlor.
În raport de aceste considerente, se constată că atragerea răspunderii pârâtului pentru depăşirea limitelor mandatului conferit de A.G.E.A. şi consiliul de administraţie a fost în mod legal reţinută de către instanţele devolutive.
Al treilea motiv de recurs este reprezentat de aplicarea greşită a prevederilor art. 723 alin. (1) şi alin. (2) C. proc. civ.
Apărarea recurentului-pârât prin care invocă abuzul de drept, potrivit art. 723 C. proc. civ., nu este întemeiată.
Din punct de vedere al exercitării drepturilor procesuale cu bună-credinţă, recurentul-pârât a pus în discuţie scopul promovării acţiunii de faţă, care nu este reprezentat de recuperarea prejudiciului cauzat reclamantei.
Argumentul reprezentat de obligativitatea recuperării prejudiciului de la societatea de asigurare în temeiul poliţei de asigurare de răspundere profesională nu poate fi reţinut, întrucât încheierea acesteia nu înlătură dispoziţiile art. 1441-art. 1443 din Legea nr. 31/1990.
Critica pârâtului privind refuzul societăţii reclamante de a repune părţile în situaţia anterioară încheierii contractului de vânzare-cumpărare autentificat în data de 28 noiembrie 2008 privind vânzarea spaţiului comercial situat în Slatina, str. M., sau de a da posibilitatea câştigătorului licitaţiei de a plăti contravaloarea terenului neevaluat de raportul de expertiză întocmit de SC L.E.E. SRL este de natură să susţină temeinicia cererii reclamantei, în sensul că se admite existenţa unui prejudiciu în patrimoniul acesteia.
Invocarea răspunderii solidare a pârâtului, în calitatea sa de director general precum şi a Consiliului de Administraţie, nu subzistă, în raport de mandatul încredinţat acestuia la data de 25 februarie 2008, precum şi prin hotărârea A.G.E.A. din 17 aprilie 2008 privind scoaterea la vânzare a unor active.
Motivul de recurs referitor la respingerea lipsei de interes este de asemenea nefondat, deoarece la data judecării apelului, reclamanta nu recuperase prejudiciul încercat.
Motivul de recurs referitor la prescripţia dreptului la acţiune în răspundere patrimonială este de asemenea nefondat.
Criticile recurentului-pârât vizează momentul de început al curgerii termenului de prescripţie, acesta fiind în mod corect stabilit în raport de dispoziţiile art. 8 din Decretul nr. 167/1958, în situaţia de faţă fiind săvârşită o faptă ilicită al cărui autor nu a fost cunoscut.
În plus, demararea acţiunii în răspundere împotriva administratorilor şi directorilor aparţine adunării generale a acţionarilor, care au avut cunoştinţă efectiv de prejudiciul produs societăţii şi de persoanele responsabile, în cadrul adunării generale a acţionarilor din data de 18 aprilie 2012, când a fost prezentat raportul de audit înregistrat la data de 3 mai 2011, dată care constituie momentul iniţial al curgerii termenului de prescripţie.
Pentru toate argumentele de fapt şi de drept expuse mai sus, recursul pârâtului, este nefondat şi în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va fi respins, menţinându-se hotărârea instanţei de apel, ca legală.
În considerarea dispoziţiilor art. 274 C. proc. civ., Înalta Curte urmează să admită cererea intimatei privind obligarea recurentului la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de exercitarea prezentei căi de atac, astfel cum au fost justificate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul B.M. împotriva deciziei nr. 322/2014 din 8 iulie 2014 a Curţii de Apel Craiova, secţia a ll-a civilă.
Obligă recurentul B.M. la plata sumei de 6.200 RON reprezentând cheltuieli de judecată în favoarea intimatei SC A. SA.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 22 ianuarie 2015.
| ← ICCJ. Decizia nr. 160/2015. Civil. Pretenţii. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 159/2015. Civil. Nulitate act juridic. Recurs → |
|---|
