ICCJ. Decizia nr. 978/2015. Civil. Legea 10/2001. Uzucapiune. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 978/2015
Dosar nr. 914/35/2010
Şedinţa publică din 2 aprilie 2015
Asupra cauzei de faţa, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 25S/C/2009, pronunţată de Tribunalul Bihor, în dosarul nr. 4724/111/2008, Ia data de 14 iulie 2009, a fost admisă acţiunea formulată de reclamanţii V.A. şi V.M., în contradictoriu cu pârâtul P.M. Oradea şi, în consecinţă:
S-a dispus anularea deciziei nr. 4614 din data de 22 august 2008, emisă de P.M. Oradea.
S-a constatat că reclamanţii sunt persoane îndreptăţite la acordarea de măsuri reparatorii pentru cota de 378 pălii din imobilul înscris în CF nr. 9257 Oradea, sistată, nr. topo. 3006/1 şi 3007/1, ulterior transcris în CF individuală nr. 25867 Oradea, cotă care a aparţinut fostei proprietare tabulare F.l.
A fost obligat pârâtul să emită o decizie, prin care să acorde reclamanţilor despăgubiri pentru cota de proprietate sus-menţionată, despăgubiri constând în bunuri.
A fost obligat pârâtul să plătească reclamanţilor 2.000 RON cheltuieli de judecată,
Prin decizia civila nr. S/C din dala de 14 ianuarie 2010, pronunţată de Curtea de Apel Oradea, în dosarul nr. 914/35/2010, a fost admis apelul civil declarat de pârâţii P.M. Oradea, I.P.M. Oradea în contradictoriu cu reclamanţii V.A. şi V.M., împotriva sentinţei civile nr. 258/ C din data de 14 iunie 2009, pronunţată de Tribunalul Bihor, care a fost desfiinţată şi s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul Bihor.
Prin sentinţa civilă nr. J77/ C din data de 07 iunie 2010 pronunţată de Tribunalul Bihor, a fost admisă acţiunea formulată de reclamanţii V. A. şi V.M., în contradictoriu cu intimatul P.M. Oradea şi, în consecinţă, s-a dispus anularea deciziei nr. 4614 din 22 august 2008 emisă de P.M. Oradea, s-a constatat că reclamanţii sunt persoane îndreptăţite la acordarea de măsuri reparatorii şi a fost obligat intimatul să emită o decizie prin care să acorde reclamanţilor despăgubiri pentru imobilul sus- menţionat.
A fost obligat intimatul să plătească reclamanţilor 2.000 iei, cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa a reţinut următoarele:
Imobilul în litigiu a aparţinut în întregime lui F.l., născută K., din care cota de 5/8 părţi a revenit lui F.K., iar 3/8 părţi nepoatei de fiu a acesteia F.l. Cota nepoatei a trecut, însă, în proprietatea S.R. în baza Decretului nr. 223/1974, iar această preluare a constituit o preluare abuzivă în sensul art. 2 din Legea nr. 10/2001.
Prin sentinţa civilă nr. 6937 din data de 18 decembrie 1980, pronunţată de Judecătoria Oradea, a fost admisă acţiunea formulată de reclamantul F. C. împotriva S.R., şi, în consecinţă, s-a dispus sistarea stării de indiviziune asupra imobilului înscris în C.F. 9257 Oradea, cu nr. topo. 3006/1 şi 3007/1, în sensul că i s-a atribuit reclamantului imobilul cu nr. topo. 3006/1/1 şi 3007/1/1, în natură reprezentând 2 camere şi dependinţe, iar imobilele cu nr. topo. 3006/1/II şi 3007/1/II, au fost atribuite S.R., terenul rămânând în indiviziune.
Astfel, numitul F.C. a dobândit în proprietate apartamentul I, iar S.R. apartamentele 2 şi 3.
Din testamentul autentificat eu nr. 5521/1982 a rezultat că F.K. a testat întreaga sa avere mobilă şi imobilă în favoarea numiţilor V.A. şi V.M.
În raport de susţinerile reclamanţilor şi declaraţia aflată în copie la dosar dată de H.l.E., născută F., prima Instanţă a reţinut că aceasta a fost dată la 25 noiembrie 2003 şi i-a împuternicit pe reclamanţi să o reprezinte pentru restituirea imobilului, după care îl va dona, însă a fost vorba de apartamentul cu nr. 2 şi nu de apartamentul cu nr. 3 din litigiu, cum greşit a reţinut instanţa superioară, apartament care nu a intrat niciodată în proprietatea ei personală.
S-a mai reţinut, totodată, că reclamanţii nu au formulat notificare în numele acesteia, ci în nume propriu, ca moştenitori ai lui F.K., astfel că au calitate de persoane îndreptăţite la aplicarea dispoziţiilor Legii nr. 10/2001.
În şedinţa publică din data de 3! mai 2010, reclamanţii, prezenţi în faţa instanţei, şi-au precizat acţiunea cu ocazia acordării cuvântului în fond, în sensul că au solicitat anularea deciziei nr. 4614 din 22 august 2008, emisă de P. M. Oradea, acordarea de măsuri reparatorii pentru imobilul înscris în CF. 9257 Oradea, sistată, nr. topo. 3006/1 şi 3007/1. ulterior transcris în CF individual 25867 Oradea, care a aparţinut fostului proprietar F.C., obligarea intimatului să emită o decizie prin care să acorde reci amanţilor despăgubiri pentru imobilul din litigiu - apartamentul nr. 3, şi cheltuieli de judecată în sumă de 2000 lei.
Faţă de principiul disponibilităţii, instanţa de fond a analizat acţiunea reclamanţilor doar în raport de cele precizate în şedinţa publică din data de 31 mai 2010.
Astfel, a găsit întemeiată acţiunea şi a admis-o, dispunând anularea deciziei nr. 4614 din 22 august 2008 emisă de P.M. Oradea, constatând că reclamanţii sunt îndreptăţiţi la acordarea de măsuri reparatorii pentru imobilul înscris în CF. 9257 Oradea, sistată, nr. topo. 3006/1 şi 3007/1, ulterior transcris în CF individual 25867 Oradea, care a aparţinut fostului proprietar F.C., şi a obligat intimatul să emită o decizie/dispoziţie prin care să acorde reclamanţilor despăgubiri, pentru cota de 5/8, din imobilul din litigiu respectiv apartamentul nr. 3.
În baza art. 274 C. proc. civ., instanţa a obligat pârâtul să plătească reclamanţilor suma de 2.000 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentinţe, au declarat apel reclamanţii V.A. şi V.M., iar prin decizia civilă nr. S/ A din data de 02 februarie 2012, pronunţată de Curtea de Apel Oradea, a fost admis, sentinţa apelată schimbată în parte, în sensul că a fost obligat pârâtul să acorde reclamanţilor suprafaţa de 223 m.p. situată ia nr. topo. 5547/5 şi de 999 m.p. situată la nr. topo. 5546/2, ambele înscrise în CF nr. 5041 Oradea, în compensare pentru imobilul înscris în CF nr. 9257 Oradea cu nr. topo. 3006/1 şi 3007/5 transcris în CF nr. 25867 Oradea, reprezentând apartamentul nr. 3 ce nu a putut fi restituit în natură.
A fost obligat pârâtul să emită în favoarea reclamanţilor o dispoziţie de atribuire a terenului acordat în compensare conform identificării şi delimitării acestuia prin raportul de expertiză judiciară întocmit de expert I.Ş. G.E. şi au fost păstrate celelalte dispoziţii ale sentinţei.
Totodată, intimatul P.M. Oradea a fost obligat să plătească apelanţilor reclamanţi V.A., V.M., suma de 1576,03 lei, cheltuieli de judecată în apel.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de apel a reţinui următoarele:
Dat fiind că hotărârea nu a fost atacată şi de către pârâtul din cauză, dispoziţia instanţei de fond de anulare a deciziei primarului şt, respectiv, de stabilire a calităţii reclamanţilor de persoane îndreptăţite la acordarea măsurilor reparatorii pentru imobilul ce a aparţinut defunctului F.C. nu pot fi cenzurate în ideea apelului exercitat doar de către părţile reclamante, prin urmare s-a verificat dacă este întemeiată nemulţumire a acestora privind faptul ca nu le- au fost acordate bunuri în compensare pentru imobilul aflat în discuţie.
Din probatoriul administrat în fază procesuală a apelului, a rezultat că terenurile solicitate de către apelanţii reclamanţi în compensare sunt libere de sarcini, nu au făcut obiectul legilor reparatorii, nici a Legii nr. 18/1991 şi nici a Legii nr. 10/2001, şi prin urmare nu a existat niciun impediment juridic pentru a fi acordate în compensare.
Prin raportul de expertiză efectuat în cauză de expertul Ş.G.E., amintit mai sus, pe lângă identificarea terenurilor cerute în compensare, s-a efectuat şi evaluarea acestora, astfel suprafaţa de 223 m.p., de pe nr. topo. 5547/5 a fost evaluată ia 26.209 lei (6.021 curo), iar suprafaţa de 250 m.p. de pe nr. topo. 5546/2 la 22.853 lei (5.250 euro). Valoarea terenului situat pe nr. topo. 5546/2 a fost stabilită la 21 euro/m.p., în raport de care valoarea suprafeţei de teren de 749 m.p. solicitată în plus în compensare la termenul din 21 noiembrie 2011, alături de cele pretinse iniţial, s-a apreciat la 15.749 euro.
Concluziile raportului de expertiză nu au fost contestate de partea intimată, context, în care valoarea imobilului reprezentând în natură apartamentul nr. 3 situat în Oradea, pentru care instanţa de fond a constatat că reclamanţii sunt persoane îndreptăţite la acordarea de măsuri reparatorii, a fost stabilită la 114.500 lei (27.000 euro).
Ţinându-se cont şi de răspunsul intimatului ia solicitarea instanţei, inserat în actele nr. 273022 din data de 29 noiembrie 2011, respectiv din 23 decembrie 2011, potrivit cu care terenul solicitat în compensare nu a făcut obiectul legilor reparatorii, s-a considerat că, refuzul intimatului de a include terenurile aflate în discuţie pe lista bunurilor ce pot fi atribuite în compensare conform art. 1 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, a fost nefondat.
În raport de reglementările cuprinse în art. II alin. (8) şi art. 26 din Legea nr. 10/2001, Decizia nr. 20 din data de 19 martie 2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţiile unite şi art. 1 alin. (1) şi (5) din Legea nr. 10/2001, s-a reţinut că din înscrisurile depuse de A.I. Oradea a rezultat că nu sunt identificate terenuri disponibile care să facă obiectul compensării în condiţiile prevăzute de art. 26 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 modificată prin Legea nr. 247/2005, însă, intimatul nu a justificat niciodată imposibilitatea restituirii terenurilor solicitate de apelanţi în compensare, iar faptul că acestea nu se regăsesc specificate în cadrul procedurii reglementate de lege nu înlătură competenţa instanţei de a dispune în acest sens.
Astfel, s-a considerat că s-a făcut dovada existenţei unor bunuri pe care, în mod nejustificat, intimatul a refuzat să le ofere în compensare, şi, în aplicarea dispoziţiilor legale menţionate, instanţa a stabilit obligaţia de a acorda teren în compensare.
Procedându-se la determinarea prin expertize tehnice a valorii bunurilor supuse operaţiunii de compensare, valoarea imobilului preluat de stat s-a estimat la 27.000 euro, iar cea a suprafeţelor de teren solicitate în compensare la 27.000 euro (6.021 euro suprafaţa de 223 m,p., nr. topo. 5547/5, 20.979 euro, suprafaţa de 250 rn.p.-i-749 rn.p., nr. topo. 5546/2).
Împotriva acestei decizii, a declarat recurs pârâtul P.M. Oradea, iar prin decizia civila nr. 740 din data de 21 noiembrie 2012, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în dosarul nr. 914/35/2010, a fost admis, hotărârea recurată a fost casată şi s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
În considerentele deciziei s-a reţinut că, în ceea ce priveşte motivul de recurs referitor ia nedovedirea de către reclamanţi a calităţii lor de persoane îndreptăţite la acordarea măsurilor reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001 pentru apartamentul nr. 3 din litigiu, susţinerea nu a putut fi primită în condiţiile în care, prin hotărârea primei instanţe, s-a stabilit dreptul reclamanţilor la despăgubiri pentru acest apartament, corespunzător cotei de 5/8 din imobil, cuvenită autorului lor, F.C., iar pârâtul nu a exercitat apel împotriva sentinţei respective.
Ca atare, hotărârea primei instanţe a intrat în puterea lucrului judecat sub aspectul dreptului reclamanţilor la măsuri reparatorii pentru apartamentul nr. 3 din imobil, neputând fi analizată corectitudinea sentinţei, sub aspectul reţinerii acestui drept în favoarea părţilor menţionate, în apelul reclamanţilor, care nu conţine o asemenea critică, şi în absenţa căii de atac declarate de pârât, astfel cum în mod corect a considerat şi instanţa de apel, în cuprinsul deciziei recurate.
De asemenea, critica respectivă nu a putut fi invocată direct în recurs, omisso medio, de către pârât, cu consecinţa neanalizării ei de către prezenta instanţă.
Cât priveşte împrejurarea că reclamanţii nu sunt persoane îndreptăţite la măsuri reparatorii pentru apartamentul nr. 3, astfel cum ar rezulta şi din cuprinsul unei decizii irevocabile, decizia nr. 150-R/2007 a Curţii de Apel Oradea, chestiune prin care recurentul a intenţionat să se prevaleze de aspectul negativ al lucrului judecat al hotărârii respective, nici această chestiune nu a putut ii analizată în recurs, faţă de neexercitarea apelului pârâtului împotriva hotărârii primei instanţe. Aceasta în condiţiile în care pârâtul putea invoca hotărârea irevocabilă menţionată şi toate efectele sale, din perspectiva inexistenţei dreptului reclamanţilor la măsuri reparatorii pentru apartamentul nr. 3, dacă pârâtul ar fi exercitat apei.
S-a considerat întemeiată, însă, critica referitoare ia necesitatea caracterului disponibil al unui bun deţinut de pârât, pentru a fi acordat în compensare, în condiţiile art. 1 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 şi art. 1 și 7 din H.G. nr. 250/2007 privind Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, aspect care nu a fost verificat de către instanţa anterioară.
Astfel, s-a apreciat că în dosarul de apel, nu au fost identificate suprafeţele de teren acordate în compensare, nu s-a stabilit caracterul acestora, de bunuri disponibile, care putea fi realizat doar ulterior unei identificări exacte a terenurilor respective, nu s-a verificat dacă nu există cereri de restituire pentru aceste bunuri din partea unor terţe persoane şi dacă terenurile sunt sau nu libere în sensul Legii nr. 30/2001, din perspectiva criteriilor prevăzute în art. 10 alin. (2) din această lege şi art. 10.1. şi 10.3. din H.G., nr. 250/2007 (teren afectat de utilităţi publice supraterane şi subterane, servituţi legale ş.a.).
În rejudecare, prin decizia nr. 604/ A data de 5 decembrie 2014 a Curţii de Apel Oradea, secţia l civilă, s-a admis apelul declarat de apelanţii-reclamanţi V.A. şi V.M., împotriva sentinţei civile nr. 177/ C din data de 07 iunie 2010, pronunţată de Tribunalul Bihor, în dosarul nr. 1544/111/2010, pe care a schimbat-o în parte, în sensul că pârâtul a fost obligat să acorde reclamanţilor terenul în suprafaţă de 223 mp cu nr. topo 5547/5, înscris iniţial în C.F. vechi nr. 5041 Oradea, transcris în C.F. nr. 179089 Oradea şi terenul în suprafaţă de 999 mp din terenul cu nr. topo, 5546/2, înscris iniţial în C.F. vechi nr. 5041 Oradea, transcris în C.F, nr. 176347 Oradea, în compensare pentru imobilul înscris în C.F. nr. 9257 Oradea, nr. topo. 3006/1 şi 3007/1, transcris în C.F. nr. 25867 Oradea, reprezentând apartamentul nr. 3, ce nu poate fi restituit în natură.
A fost obligat pârâtul să emită în favoarea reclamanţilor o dispoziţie de atribuire a terenului acordat în compensare, conform identificării şi delimitării acestuia prin raportul de expertiză întocmit în apel de doamna expert Ş.G. E. şi s-au menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei.
Intimata I.P.M. Oradea a fost obligată să plătească apelanţilor V.A. şi V.M. suma de 3839,83 iei, eu titlu de cheltuieli de judecată în apel.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de apei a reţinut următoarele;
Sentinţa civilă nr. 177/ C din data de 07 iunie 2010, pronunţată de Tribunalul Bihor, nu a fost atacată cu apel de pârâtul intimat P. M. Oradea, astfel încât aceasta a intrat în puterea de lucru judecat, în ceea ce priveşte anularea dispoziţiei nr. 4614 din data de 22 august 2008 şi constatarea îndreptăţirii reclamanţilor la măsuri reparatorii pentru imobilul înscris în CF nr. 9257 Oradea, sistată, nr. topo 3006/1 şi 3007/1, transcris în CF nr. 25867 Oradea, care a aparţinut fostului proprietar tabular F.C., respectiv pentru cota de 5/8 din imobilul în litigiu, reprezentând apartamentul nr. 3.
În urma analizării probelor administrate în cauză, s-a constatat că terenurile solicitate de apelanţii-reclamanţi sunt disponibile în sensul Legii nr. 10/2001, nu au inlocui obiectul legilor speciale reparatorii şi pot fi acordate în compensare,
Astfel, prin lucrarea de expertiză efectuată în apel au fost identificate sub toate aspectele, terenurile solicitate de apelanţii-reclamanţi în compensare. reţinându-se că terenul cu nr. topo 5547/5 are o suprafaţă de 223 mp şi este înscris în cartea funciară nr. 504î/nr. electronic 179089 Oradea, în proprietatea S.R., fiind notată o înscriere provizorie în favoarea apelanţilor- reclamanţi, care au edificat şi o casă pe acest teren, pe care, de altfel, o folosesc.
Terenul cu nr. topo 5546/2 are o suprafaţă totală de 1933 mp şi este înscris în cartea funciară nr. 5041/nr. electronic 176347 Oradea, are categoria de folosinţă arabil, iar pe acesta nu este notată nicio construcţie. Proprietarul de cane funciară este S.R. şi este notată o înscriere provizorie asupra suprafeţei de 999 mp din totalul de 1933 mp, în. favoarea apelanţilor-reclamanţi.
Valoarea de circulaţie a terenurilor solicitate în compensare a fost stabilită prin aceeaşi lucrare ca fiind de 5.352 Euro, pentru terenul cu nr. topo 5547/5 şi de 19.980 euro, pentru suprafaţa de 999 mp din terenul eu nr. topo 5546/2, în total 25.332 euro, sumă inferioară valorii de circulaţie a imobilului ce nu mai poate fi restituit în natură, reprezentând apartamentul nr. 3, situat în Oradea, pe strada Simion Ştefan, stabilită la nivelul de 27.000 euro prin raportul de expertiză extrajudiciară întocmit de expertul evaluator S.D.N., necontestat de partea intimată.
Din cuprinsul adreselor nr. 273022 din data de 29 noiembrie 2011 şi nr. 273022 din data de 23 decembrie 2011, emise de P.M. Oradea, aflate la dosarul nr. 914/35/2010 al Curţii de Apel Oradea, a rezultat că pentru imobilele eu nr. topo 5547/5 şi 5546/2 din CF nr. 5041 Oradea nu s-a formulat cerere de restituire în baza Legii nr. 10/2001 sau a Legii nr. 18/1991, iar potrivit relaţiilor furnizate în apel, în rejudecare, pe terenul cu nr. topo 5546/2 nu există reţele în exploatare, iar în perimetrul terenului cu nr. topo 5547/5 există reţele in exploatare, conform planului de situaţie anexat, aspect ce nu impietează însă asupra acordării terenului în compensare, cu consecinţa respectării distanţelor minime obligatorii prevăzute de dispoziţiile legale între conducte şi diferitele construcţii sau instalaţii.
În consecinţă, s-a apreciat că terenurile solicitate sunt libere în sensul Legii nr. 10/2001, din perspectiva criteriilor prevăzute în art. 10 alin. (2) din aceeaşi lege şi art. 10 pct. l şi art. 10 pct. 3 din H.G. nr. 250/2007 şi pot fi acordate în compensare,
Împotriva acestei decizii, intimatul P.M. Oradea a declarat recurs, prin care a solicitat admiterea acestuia şi pe cale de consecinţă, menţinerea ca temeinică şi legală a sentinţei civile nr. 177/C/2010 pronunţată de Tribunalul Bihor, în sensul acordării de măsuri reparatorii pentru imobilul înscris în CF nr. 25.867 Oradea.
În motivarea recursului, recurentul, după ce a făcut un scurt istoric al cauzei, a susţinut că P.M. Oradea nu deţine bunuri care să poată fi acordate în compensare şi că doar în situaţia în care A.I. Oradea ar fi pus la dispoziţia Comisiei de aplicare a Legii nr. 10/2001 bunuri care pot fi acordate în compensare, ar fi putut face o propunere în acest sens petenţilor,
Ori, în condiţiile în care entitatea care administrează patrimoniul imobiliar de pe raza Municipiului Oradea, respectiv A.I. Oradea nu a pus la dispoziţia P.M. Oradea alte bunuri imobiliare şi nici nu a comunicat instanţei de apel vreo listă cu bunuri imobile pentru a putea fi acordate în compensare, a considerat nelegală hotărârea instanţei de apel.
A mai arătat recurentul că pe terenul înscris în Cartea Funciară nr. 5041 Oradea, nr. topo. 5547/5 şi respectiv 5546/2, potrivit răspunsului primit de la SC A.C., în perimetrul terenului din str. Merilor, nr. topo 5546/2 nu există reţele în exploatare, în perimetrul terenului cu nr. topo. 5547/5 există reţele în exploatare, conform planului de situaţie, iar SC D.V. SA a comunicat că pe strada Merilor există reţea de distribuţie a gazelor naturale.
Învederând răspunsul primit de la A.I. Oradea, din care a rezultat că, terenul identificat cu nr. topo. 5546/2, în suprafaţă de 999 mp. este cuprins în inventarul terenurilor aflate la dispoziţia Comisiei Locale de aplicare a Legii nr. 18/1991, recurentul a arătat că Municipiul Oradea se confruntă cu un deficit de teren în ceea ce priveşte aplicarea acestei legi,
În final, a arătat că acordarea măsurilor reparatorii în echivalent se realizează în acord cu prevederile Legii nr. 247/2005 de către A.N.S.D., dispoziţii care sunt aplicabile în prezenta cauză.
În drept recursul a fost întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Analizând recursul declarat prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte constată că acesta este nul, pentru considerentele următoare Conform art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat.
Recursul se motivează, conform art. 303 alin. ( I) C. proc. civ., prin însăşi cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs; motivele de nelegalitate sunt prevăzute limitativ în art. 304 pct. 1- 9 C. proc. civ. , iar art. 306 alin. (1) C. proc. civ., prevede că recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia cazurilor prevăzute la alin. (2) care se referă ia motivele de ordine publică, precum şi în situaţia în care criticile dezvoltate sunt susceptibile de încadrare în dispoziţiile art. 304 C. proc. civ., potrivit art. 306 alin. (3) C. proc. civ.,
A motiva recursul înseamnă, pe de o parte, arătarea motivului de recurs prin indicarea unuia dintre motivele prevăzute limitativ de art. 304 C. proc. civ. , iar pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici privind judecata realizată de instanţa care a pronunţat hotărârea recurată, raportat îa motivul de nelegalitate invocat.
Faţă de faptul că nu constituie motiv de recurs orice nemulţumire a părţii cu privire la soluţia pronunţată, instanţa de recurs poate examina numai acele critici privitoare la decizia atacată care pot fi încadrate în prevederile art. 304 C. proc. civ .
În speţă, deşi recurentul-pârât s-a conformat exigenţelor art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., indicând motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 C. proc. civ., pe care şi-a întemeiat recursul, se constată că acesta nu este susceptibil de încadrare nici în ipotezele de nelegalitate invocate de recurent şi nici, din oficiu în oricare dintre celelalte motive de nelegalitate prevăzute de art. 304 C. proc. civ., simpla indicare a pct. 9 din art. 304 C. proc. civ., în cuprinsul memoriului de recurs nefiind suficientă din acest punct de vedere.
În cuprinsul cererii de recurs dedusă judecăţii nu pot fi identificate veritabile critici la adresa deciziei pronunţate în apel şi nici nu se demonstrează în ce constă nelegalitatea deciziei atacate, prin raportare Ia soluţia pronunţată în apei şi la argumentele arătate de instanţă în fundamentarea acesteia.
Simplele afirmaţii formulate de recurentul - pârât referitoare la faptul că nu deţine bunuri pentru a fi acordate în compensare reclamanţilor, că măsurile reparatorii în echivalent se realizează în acord cu prevederile Legii nr. 247/2005 şi invocarea unor răspunsuri emise de SC A.C., SC D.V. SA şi A.I. Oradea, cu privire la regimul juridic al suprafeţelor de teren aflate în litigiu, precum şi la existenţa unui deficit de teren liber la nivelul Municipiului Oradea, nu sunt suficiente pentru a considera că hotărârea pronunţată de instanţa de apel ar fi nelegală, întrucât nu îndeplineşte aşa cum s-a arătat condiţia referitoare la motivare şi nici nu permite încadrarea în motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Aşa fiind, pentru considerentele arătate, reţinând şi faptul că în cauză nu sunt date motive de ordine publică, Înalta Curte urmează a constata, în conformitate cu art. 306 alin. (1) C. proc. civ., că recursul dedus judecăţii este lovit de nulitate.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE
Constată nul recursul declarat de pârâtul P.M. Oradea împotriva deciziei nr. 604/ A din data de 5 decembrie 2014 a Curţii de Apel Oradea, secţia I civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată In şedinţă publică, astăzi 2 aprilie 2015.
| ← ICCJ. Decizia nr. 970/2015. Civil. Pretenţii. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 979/2015. Civil. Legea 10/2001. Acţiune în... → |
|---|
