ICCJ. Decizia nr. 124/2016. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 124/2016
Dosar nr. 769/36/2014
Şedinţa din camera de consiliu de Ia 22 ianuarie 2016
Asupra cauzei de faţă constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Constanta la dala de 29 decembrie 2014, revizuenţii S.M. S.F. şi S.R. au solicitat, în temeiul art. 509 alin. (1) pct. 8 din N.C.P.C., revizuirea Deciziei civile nr. 974 din 09 decembrie 2014 pronunţată de Tribunalul Constanţa în Dosarul nr. 25426/212/2013.
În motivarea cererii, revizuenţii au arătat că, prin Decizia civilă nr. 1454 din 19 decembrie 2012 pronunţată de Tribunalul Constanţa în Dosarul nr. 22858/212/2010 a fost admis recursul lor şi a fost modificata în parte sentinţa recurată. admiţându-se şi acţiunea conexă formulată de I.R., în sensul că, constată nulitatea absolută parţială a Titlului de Proprietate nr. 51489/151 din 22 decembrie 1992 emis de către Comisia Judeţeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor Constanţa pentru pârâtul I.R. şi autorii A.C., S.I. şi I.C. Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei civile recurate. Respinge ca nefondate celelalte recursuri'", iar această pronunţare a instanţei de recurs, împreună cu celelalte dispoziţii ale instanţei de fond formează autoritatea de lucru judecat în cauză.
Petenţii au mai învederat că, apreciind că dispozitivul Deciziei civile nr. 1454 din 19 decembrie 2012 a Tribunalului Constanţa este nelămuritor, I.R. a formulat - în temeiul dispoziţiilor art. 2811 C. proc. civ. - cerere de lămurire a dispozitivului deciziei susmenţionate; Tribunalul Constanţa prin decizia fâră număr din 03 octombrie 2013 a dispus în sensul respingerii cererii de lămurire ca nefondată. statuând că „dispoziţiile deciziei civile sunt clare şi precise, hotărârea fiind amplu argumentată în considerente".
În atare situaţie, I.R. a formulat plângere împotriva Hotărârii nr. 138 din 13 august 2013 emisă de Comisia Judeţeană de stabilire a dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Constanţa, plângere ce a format obiectul Dosarului nr. 25426/212/2013 al Judecătoriei Constanţa. Prin sentinţa civilă nr. 7823 din 21 iulie 2014, Judecătoria Constanţa a respins cererea ca nefondată.
Mai mult, revizuenţii solicită a se observa că, împotriva sentinţei civile nr. 7823 din 21 iulie 2012 a declarat apel I.R., apel ce a fost soluţionat de Tribunalul Constanţa prin decizia civilă din 09 decembrie 2014 în sensul că: „Admite apelul, modifica în parte hotărârea apelată"; or, această pronunţare a instanţei de control judiciar face ca această decizie să fie potrivnică Deciziei civile nr. 1454 din 19 decembrie 2012 pronunţată lot de Tribunalul Constanţa în Dosarul nr. 22558/212/2010 şi încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri.
Prin Decizia civilă nr. 19/C din 25 februarie 2015 a Curţii de Apel Constanța, secţia I civilă, a fost respinsă, ca nefondată, cererea de revizuire formulată de revizuenţi. cu motivarea că, problema soluţionării excepţiei autorităţii lucrului judecat (în sensul respingerii ei, căci doar aşa se poate naşte situaţia hotărârilor contradictorii) se bucură, Ia rândul ei, de autoritate de lucru judecat, iar verificarea modului de rezolvare a excepţiei prin intermediul revizuirii, după parcurgerea urnit ciclu procesual obişnuit, contravine finalităţii urmărite de lege căci stabilirea unei autorităţi de lucru judecat nu se poate constata cu încălcarea unei alte autorităţi de lucru judecat.
S-a considerat că soluţia se impune şi pe considerentul ca, dacă revizuirea ar fi admisibilă, ar însemna ca instanţa sesizată cu cererea de revizuire să nu se limiteze doar Ia anularea celei din urmă hotărâri, ci să examineze şi inodu! de rezolvare a excepţiei puterii lucrului judecat, adică să exercite un control judiciar ce nu s-a intenţionat prin reglementarea acestui motiv at căii extraordinare de atac; aceasta pentru că soluţia prevăzută de art, 524 alin. (4) C. proc. civ. nu reinvesteşte instanţa de retractare (care nu este cea care a pronunţat hotărârea ce se vrea revizultă, ci instanţa stabilită conform art. 510 alin. (2) C. proc. civ.) cu reanalîzarea raportului litigios şi pronunţarea unei hotărâri, ci cu verificarea existenţei autorităţii de lucru judecat şi, în cazul constatării acestuia, cu anularea celei de-a doua hotărâri.
Împotriva Deciziei civile nr. 19/C din 25 februarie 2015 a Curţii de Apel Constanţa, secţia I civilă, revizuenții S.M., S.F. şi S.R. au declarai recurs, înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie la data de 04 iunie 2015.
Prin cererea de recurs revizuenfii dezvoltă susţineri referitoare la fondul pricinii, recurenţii reluând susţinerile din cuprinsul cererii de revizuire, în sensul că, este fără putinţă de tăgadă că Decizia nr. 974 din 09 decembrie 2014 a Tribunalului Constanţa încalcă autoritatea de lucru judecat a Deciziei civile nr. 1454 din 19 decembrie 2012, pronunţată de aceeaşi instanţă, în aceeaşi pricină, respectiv proprietatea terenului intravilan".
Învestită cu soluţionarea căii de atac, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, a procedat la comunicarea cererii de recurs şi a întâmpinării formulate de intimatul I.R.; totodată, recurenţii-revizuenţi au depus răspuns la întâmpinare, act de procedură de care în termenul legal, intimaţii aveau obligaţia de a lua cunoştinţă de la dosar.
Intimatul I.R. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
La data de 2 septembrie 2015, a fost întocmit raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului, prin care s-a constatat că recursul îndeplineşte condiţiile de formă, că, în speţă, calea extraordinară de atac a recursului este inadmisibilă, iar motivele de recurs invocate nu se încadrează în prevederile art. 488 C. proc. civ.
Completul de filtru C7, la dala de 15 septembrie 2015. constatând că raportul întruneşte condiţiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ., a dispus comunicarea lui părţilor, pentru ca acestea să depună puncte de vedere, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ.
Potrivit dovezilor aflate la filele 56-60 din dosarul de recurs, raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului a fost comunicat părţilor.
Recurenţii au depus punct de vedere prin care au învederat că recursul este admisibil în principiul şi că motivele de recurs pot fi încadrate în prevederile art. 488 pct. 4 C. proc. civ.
Constatându-se încheiată procedura de filtrare, în condiţiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ. s-a fixat termen pentru soluţionarea căii de atac la data de 22 ianuarie 2016, fără citarea părţilor.
Examinând recursul, în condiţiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., în raport de excepţia iiiadmisihiîităţii recursului, reţinută prin raportul întocmit în cauză, pe care o va analiza cu prioritate faţă de excepţia nulităţii, faţă de dispoziţiile art. 245 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a constata nulitatea recursului, pentru următoarele considerente:
Prin dispoziţiile art. 457 alin. (1) C. proc. civ., legiuitorui a stabilit că hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei.
Prin urmare, revine persoanei interesate obligaţia de a sesiza jurisdicţia competentă. In condiţiile legii procesual civile, aceeaşi pentru subiectele de drept aflate în situaţii identice.
Totodată, principiul legalităţii căilor de atac exclude examinarea în fond a unei cereri sau căi de atac exercitate în alte situaţii şi în alte condiţii decât cele determinate de dreptul intern prin legea procesuală.
Din dispoziţiile C. proc. civ. rezultă că, între alte condiţii ce se cer a fi întrunite cumulativ pentru exercitarea oricărei căi de atac, este şi cea privind existenţa unei hotărâri determinate ca atare de lege ca susceptibilă a fi supusă controlului judiciar pe această cale.
Recursul este o cale extraordinară de atac, de reformare, nedevoiutivă şi, ca regulă, nesuspensivă de executare, prin intermediul căreia, în cazurile strict şi limitativ prevăzute de lege, se exercită controlul judiciar privind conformitatea hotărârii atacate cu normele de drept.
Conform dispoziţiilor art. 513 alin. (6) teza I C. proc. civ., în cazul în care revizuirea s-a cerut pentru hotărâri potrivnice, calea de atac este recursul.
Aceste dispoziţii, cu valoare de excepţie, trebuie raportate şi interpretate coroborat cu cele ale art. 513 alin. (5) C. proc. civ., potrivit cărora hotărârea dată asupra revizuirii este supusă căilor de atac prevăzute de lege pentru hotărârea revizuită.
Prin urmare, ipoteza reglementată de alin. (6) are în vedere exclusiv situaţia în care hotărârea supusă revizuirii este ea însăşi susceptibila de a fi atacată.
Astfel spus, legiuitorul a menţionat prin acest text - art. 513 alin. (6) - calea de atac a recursului, cu semnificaţia suprimării căii de atac a apelului, pentru ipotezele în care această cale de atac s-ar putea exercita anterior recursului, iar nu pe aceea a instituirii unei noi căi de atac, în situaţia în care aceasta nu ar fi prevăzută, ceea ce ar contraveni principiului legalităţii şi unicităţii şi ar crea contrar intenţiei legiuitorului, un nou grad de jurisdicţie.
Conform art. 634 alin. (1) pct. 4 din N.C.P.C., sunt hotărâri definitive, hotărârile date în apel, fără drept de recurs, precum şi cele neatacate cu recurs.
În temeiul art. 483 alin. (3) teza a II-a C. proc. civ., nu sunt supuse recursului, hotărârile date de instanţele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanţă sunt supuse numai apelului.
Litigiul de faţă este întemeiat pe dispoziţiile art. 53 alin. (2) din Legea nr. 18/1991.
Astfel, prin cererea iniţială, formulată în cauza soluţionată prin hotărârea a cărei revizuire se cere, reclamantul S.R., în contradictoriu cu pârâţii Comisia Judeţeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor din Constanţa, S.R., S.M. şi S.F. a solicitai instanţei anularea, în parte, a Hotărârii nr. 138/2013, în baza art. 53 alin. (2) din Legea nr. 18/1991.
Potrivit prevederilor art. 5 alin. (1) din Titlul XIII - Legea nr. 247/2005, „hotărârile pronunţate de instanţele judecătoreşti în procesele funciare în primă instanţă sunt supuse numai recursului. Totodată, alin. (1) şi (2) ale art. 7 Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., publicată în M. Of. nr. 365 din 30 mai 2012, prevăd eă:
„(1) Daca prin prezenta lege nu se prevede altfel, ori de câte ori printr-o lege specială se prevede că hotărârea judecătorească de primă instanţă este "definitivă", de la data intrării în vigoare a C. proc. civ., aceasta va fi supusă numai apelului la imlanţa ierarhic superioară.
(2) Dispoziţiile aiin. (1) se aplică şi în cazul în care printr-o lege specială se prevede că hotărârea judecătorească de primă însianiă este "supusa recursului" sau că "poate fi atacata cu recurs" ori, după caz, legea specială foloseşte o alta expresie similară."
Faţă de cele menţionate, din coroborarea dispoziţiilor art. 513 alin. (5) şi (6) cu cele ale art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ. raportate la prevederile art. 5 alin. (1) din Titlul XIII - Legea nr. 247/2005 şi art. 7 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 76/2012 rezultă că Decizia civilă nr. 19/C din 25 februarie 2015 a Curţii de Apel Constanţa, secţia I civilă, nu este supusă recursului, întrucât, hotărârea a cărei anulare s-a urmărit prin efectul revizuirii, respectiv Decizia civilă nr. 974 din 09 decembrie 2014 pronunţată de Tribunalul Constanţa în Dosarul nr. 25426/212/2013, este definitivă, împotriva acesteia neputându-se exercita calea de atac a recursului.
Pentru aceste considerente, în aplicarea dispoziţiilor art. 493 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte, în majoritate, va respinge ca inadmisibil, recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
În majoritate:
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de revizuenţii S.M., S.F. şi S.R., domiciliaţi în com. Valu lui Traian, jud, Constanţa, în contradictoriu cu intimaţii Comisia judeţeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor Constanţa, cu sediul în Constanţa, judeţ Constanţa şi I.R., domiciliat în com. Valu lui Traian, judeţ Constanţa împotriva Deciziei nr. 19/C din 25 februarie 2015 a Curţii de Apel Constanţa, secţia I civilă.
Fără cale de atac.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 22 ianuarie 2016.
Cu opinia separată a d-nei judecător S.A.M. în sensul respingerii excepţiei inadmisibilităţii recursului şi constatării nulităţii recursului, pentru următoarele considerente:
Decizia civilă nr. 19 din 25 februarie 2015 a Curţii de Apel Constanţa, atacată cu recurs în prezenta cauză, soluţionează cererea de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 509 pct. 8 C. proc. civ. în care se invocă contrarietatea dintre Decizia civilă nr. 974 din 9 decembrie 2014 pronunţată de Tribunalul Constanţa şi Decizia civilă nr. 1454 din 19 decembrie 2012 pronunţată de acelaşi tribunal.
Potrivit art. 513 alin. (5) C. proc. civ., hotărârile pronunţate în materie de revizuire sunt supuse cailor de atac prevăzute de lege pentru hotărârea revizuită.
Conform art. 513 alin. (6) C. proc. civ., dacă revizuirea s-a cerut pentru hotărâri potrivnice, calea de atac este recursul iar, în cazul în care instanţa de revizuire este una dintre secţiile Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, recursul este de competenţa Completului de 5 judecători.
Art. 513 alin. (5) C. proc. civ. instituie regula aplicabilă căilor de atac formulate împotriva hotărârilor pronunţate în soluţionarea unei cereri de revizuire, aceea că hotărârile care soluţionează cererea de revizuire sunt supuse aceloraşi căi de atac ca şi hotărârea atacată.
De la regula prevăzută în art. 513 alin. (5) C. proc. civ. există o singură excepţie, reglementată în alin. (6) al art. 513 C. proc. civ., în ipoteza revizuirii întemeiate pe contrarietatea de hotărâri, caz în care este deschisă numai calea de aîac a recursului, apelul fiind suprimat.
Voinţa legiuitorului de a suprima calea de atac a apelului, în ipoteza art. 513 alin. (6) C. proc. civ., se justifică prin faptul că obiectul verificării de legalitate este restrâns la un singur aspect, acela al respectării puterii de lucru judecat a primei hotărâri pronunţate în una şi aceeaşi cauză.
Deoarece instituie regula după care sunt formulate căile de atac împotriva hotărârilor care soluţionează toate celelaîe cazuri, limitativ prevăzute de lege, în materie de revizuire, prevederile art. 513 alin. (5) C. proc. civ. au caracter de normă generală, pe când art. 513 alin. (6) C. proc. civ., întrucât derogă de la regulă, are caracter de normă specială, ceea ce impune o interpretare restrictivă a acestuia.
De aceea, coroborarea sa cu alin. (5) al art. 513 C. proc. civ. trebuie evitată, întrucât interpretarea normei speciale prin raportare la norma generală ar aduce atingere principiului „specialita gevralib dolari S.U.A. erogam, generaţia expeciatibus mm derogam", anulându-i caracterul derogatoriu, şi s-ar îndepărta de la scopul urmărit de legiuitor, de a lăsa deschisă calea recursului împotriva tuturor hotărârilor care soluţionează o cerere de revizuire întemeiată pe contrarîetate de hotărâri, indiferent dacă hotărârile contrare sunt pronunţate în apel sau în recurs.
Un argument în plus în susţinerea acestei concluzii este adus de teza a II-a a alin. (6) al art. 513 C. proc. civ. care deschide calea de atac a recursului inclusiv în cazul în care hotărârile potrivnice au fost pronunţate de instanţe de recurs (potrivit art. 97 din N.C.P.C., secţiile Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie sunt competente să judece numai ea instanţe de recurs, iar calea de atac a recursului declarat împotriva hotărârii de revizuire pe care o pronunţă va fi soluţionată de Completul de 5 judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie).
Teza a II-a a alin. (6) al art. 513 al N.C.P.C. exprimă neechivoc dorinţa legiuitorului de a renunţa expres la interdicţia impusă de art. 328 alin. (2) din vechiul C. proc. civ., de a se formula recurs când cel puţin una dintre hotărârile potrivnice era pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ca instanţă de recurs (deoarece şi în trecut Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie putea soluţiona numai recursuri, conform art. 4 din vechiul C. proc. civ.).
Întrucât prin art. 513 pct. 6 din N.C.P.C. legiuitorul a reglementat expres posibilitatea exercitării recursului împotriva deciziei de revizuire întemeiată pe contrarietatea unor hotărârî pronunţate de o instanţă de recurs, nu se mai poate susţine cu temei că admisibilitatea recursului este condiţionată de posibilitatea ca înseşi hotărârile contradictorii sa poată fi atacate cu recurs.
De altfel, art. 513 alin. (6) C. proc. civ. este neechivoc şi trebuie interpretat conform principiului „ubi lex nou distimigatit, nec nos disinguere dekemis" („unde legea nu distinge, nici interpretul nu trebuie să distingă"), în sensul eă recursul împotriva deciziei care soluţionează o cerere de revizuire întemeiată pe art. 509 pct. 8 C. proc. civ. irebuie exercitat iară a se face nici o distincţie, în toate situaţiile, indiferent dacă hotărârile atacate sunt sau nu susceptibile de apel şi recurs sau numai de recurs.
Formularea căilor de atac numai în limitele legii constituie o cerinţă de natură constituţională, menţionată în art. 129 din Constituţia României, potrivit cu care „împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii", iar art. 457 alin. (1) C. proc. civ. prevede că hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege.
Faţă de cele ce preced, consider că prezenta cale de atac este prevăzută de lege, fiind menţionata expres în art. 513 alin. (6) C. proc. civ., astfel încât excepţia inadmisibilităţii recursului se impunea a fi respinsă.
Întrucât nu se încadra în motivele de recurs limitativ prevăzute de lege recursul ar fi trebuit constatat nui, dar asupra acestui aspect nu se va insista întrucât opinia majoritară s-a circumscris exclusiv admisibilităţii recursului, motiv pentru care continuarea motivării opiniei separate pe alte aspecte de nelegaîiîate ar fi lipsită de relevanţă juridică, de vreme ce numai opinia majoritară exprimă soluţia pronunţată în prezenta cauză.
| ← ICCJ. Decizia nr. 123/2016. Civil | ICCJ. Decizia nr. 114/2016. Civil → |
|---|
