ICCJ. Decizia nr. 60/2016. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 60/2016
Dosar nr. 1018/90/2015
Şedinţa din camera de consiliu de la 20 ianuarie 2016
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Vâlcea la data de 16 martie 2015, D.R.F. a solicitat, în contradictoriu cu Ministerul Justiţiei, Curtea de Apel Craiova, Tribunalul Dolj şi M.F.P., obligarea pârâţilor la reîncadrarea personalului conform dispoziţiilor Legii nr. 284/2010, începând cu data de 1 ianuarie 2011 şi la stabilirea corectă a modului de calcul a drepturilor salariale lunare; obligarea pârâtei Curtea de Apel Craiova la emiterea deciziilor de reîncadrare conform menţionatei legi, începând cu 1 ianuarie 2011; obligarea pârâtelor la plata diferenţelor salariale aferente perioadei 1 ianuarie 2011 şi până la pronunţarea sentinţei, actualizată cu rata inflaţiei, precum şi obligarea pârâtului Ministerul Justiţiei la emiterea grilelor de salarizare în care să fie trecut noul salariu de încadrare în care au fost incluse unele sporuri.
Prin sentinţa nr. 1286 din 2 octombrie 2015, Tribunalul Vâlcea, secţia I civilă, a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocată din oficiu de instanţă. A declinat competenţa de soluţionare a cererii în favoarea Tribunalului Dolj.
Având în vedere că litigiul este unul de muncă, tribunalul a reţinut aplicabilitatea dispoziţiilor art. 269 alin. (2) din Legea nr. 53/2003 - C. muncii şi ale art. 210 din Legea nr. 62/2011 a dialogului social.
A constatat totodată că dispoziţiile art. 127 C. proc. civ. nu îşi găsesc aplicabilitatea în cauză întrucât reclamanta nu are calitatea de judecător la instanţa în competenţa căreia intră soluţionarea cererii, respectiv la Tribunalul Dolj ci la o altă instanţă, şi anume Judecătoria Filiaşi.
Prin sentinţa civilă nr. 6927 din 26 noiembrie 2015, Tribunalul Dolj, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale, a admis excepţia necompetenţei teritoriale a instanţei. A declinat competenţa soluţionării cauzei în favoarea Tribunalului Vâlcea. A constatat ivit conflictul negativ de competenţă. A suspendat judecata cauzei. A dispus înaintarea dosarului către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în vederea soluţionării conflictului.
Tribunalul a reţinut că prin cererea introductivă de instanţă, reclamanta a solicitat conexarea prezentei cauze la Dosarul nr. 460/90/2015 al Tribunalului Vâlcea şi că prin Decizia nr. 2204/2015, Înalta Curte, soluţionând conflictul negativ de competenţă ivit Tribunalul Olt şi Tribunalul Vâlcea în legătură cu soluţionarea cauzei, a stabilit că aparţine Tribunalului Vâlcea competenţa de soluţionare.
A mai reţinut, de asemenea, că Tribunalul Dolj are calitatea de pârât în cererea introductivă de instanţă, motiv pentru care judecarea unei asemenea cauze este de natură a crea suspiciuni de soluţionare părtinitoare a dosarului, din pricina calităţii părţii.
Înalta Curte, competentă să soluţioneze conflictul conform art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Olt, în considerarea argumentelor ce succed:
Dispoziţiile art. 127 C. proc. civ. reglementează situaţia particulară a litigiilor în care este implicat un judecător în calitate de reclamant sau de pârât, raţiunea normei fiind aceea de a înlătura orice suspiciune de soluţionare părtinitoare a cauzei, din pricina calităţii părţii.
Textul de lege se aplică întocmai şi în cazul procurorilor, asistenţilor judiciari şi grefierilor şi vizează două situaţii, respectiv când una din aceste persoane are legitimare procesuală activă (este reclamant) şi când are legitimare procesuală pasivă (este pârât).
În cea dintâi situaţie, potrivit legii, reclamantul „va sesiza una din instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa la care îşi desfăşoară activitatea”.
Ca atare, pentru a opera prorogarea legală de competenţă teritorială specială în favoarea altei instanţe, de acelaşi grad, din circumscripţia unei curţi de apel învecinate, este necesar ca reclamantul să aibă calitatea de judecător, asistent judiciar sau grefier la instanţele competente, potrivit legii, să judece litigiul sau de procuror la parchetul care funcţionează pe lângă aceste instanţe.
Se constată însă că în cauză nu este îndeplinită această condiţie, având în vedere că din actele dosarului rezultă că reclamanta este judecător în cadrul Judecătoriei Corabia, judeţul Olt, funcţionând deci în cadrul unei judecătorii aflate în circumscripţia teritorială a Tribunalului Olt.
Prin urmare, potrivit dispoziţiilor art. 127 C. proc. civ., Tribunalul Olt nu reprezintă instanţa unde reclamanta „îşi desfăşoară efectiv activitatea”, sens în care textul legal nu este aplicabil şi nu poate justifica învestirea unui alt tribunal cu judecarea litigiului.
Se reţine totodată că nu este relevant aspectul referitor la faptul că reclamanta este în prezent delegată la Judecătoria Filiaşi, judeţul Dolj, în condiţiile în care delegarea reprezintă, potrivit C. muncii, o măsură temporară, care nu este de natură a influenţa aplicarea dispoziţiilor mai sus menţionate.
În consecinţă, văzând dispoziţiile art. 210 din Legea nr. 62/2011 şi faptul că reclamanta îşi are locul de muncă la o instanţă din subordinea Tribunalului Olt, în favoarea acestuia va fi determinată competenţa de soluţionare a cauzei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Olt.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 20 ianuarie 2016.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6/2016. Civil | ICCJ. Decizia nr. 61/2016. Civil → |
|---|
