ICCJ. Decizia nr. 61/2016. Civil
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 61/2016
Dosar nr. 17549/3/2014
Şedinţa camerei de consiliu din 20 ianuarie 2016
Asupra cauzei de faţă, prin raportare la dispoziţiile art. 499 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., constată următoarele:
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, prin Decizia civilă nr. 1917 din 2 octombrie 2015, a respins recursul declarat de C.M. împotriva sentinţei civile nr. 3849 din 20 aprilie 2015 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, în Dosarul nr. 17549/3/LM/2014, în contradictoriu cu intimata SC R.V.C. SRL, ca inadmisibil.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul C.T.M., înregistrat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti la data de 2 octombrie 2015 şi înaintat de această instanţă, Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, spre soluţionare.
Învestită cu soluţionarea căii de atac, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, a procedat, la data de 3 decembrie 2015, la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului.
Completul de filtru C3, la data de 9 decembrie 2015, constatând că raportul întruneşte condiţiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ., a dispus comunicarea acestuia părţilor, pentru depunerea punctelor de vedere, în acord cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) din cod.
Nu s-au depus puncte de vedere asupra raportului.
Constatându-se încheiată această etapă a procedurii de filtru, prin rezoluţia din 11 ianuarie 2016, s-a stabilit termen pentru soluţionarea recursului la data de 20 ianuarie 2016, în temeiul art. 493 alin. (5) C. proc. civ., fără citarea părţilor.
Analizând recursul, Înalta Curte constată că este inadmisibil, în considerarea argumentelor ce succed:
Prin Decizia civilă nr. 1917 din 2 octombrie 2015, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, a respins recursul declarat de C.M. împotriva sentinţei civile nr. 3849 din 20 aprilie 2015 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, în Dosarul nr. 17549/3/LM/2014, în contradictoriu cu intimata SC R.V.C. SRL, ca inadmisibil.
S-a constatat că prin sentinţa civilă nr. 3849 din 20 aprilie 2015, Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, în temeiul art. 132 alin. (1) şi (3) C. proc. civ. raportat la art. 269 alin. (2) C. muncii, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Teleorman.
Totodată, s-a reţinut că potrivit art. 132 alin. (3) C. proc. civ., hotărârea pronunţată de tribunal nu este supusă niciunei căi de atac şi, prin urmare, recursul declarat împotriva acesteia apare ca fiind inadmisibil.
În drept, potrivit art. 634 alin. (1) pct. 1 şi 6 C. proc. civ., sunt hotărâri definitive, hotărârile care nu sunt supuse apelului şi nici recursului, precum şi orice alte hotărâri care, potrivit legii, nu mai pot fi atacate cu recurs.
În raport de dispoziţiile legale menţionate, Decizia civilă nr. 1917 din 2 octombrie 2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, atacată în prezenta cauză, nu este supusă recursului.
Se reţine totodată că prin dispoziţiile art. 10 alin. (1) C. proc. civ., legiuitorul a impus în sarcina părţilor îndeplinirea actelor de procedură în condiţiile, ordinea şi termenele stabilite de lege sau judecător.
Prin urmare, revine persoanei interesate obligaţia de a sesiza jurisdicţia competentă, în condiţiile legii procesual civile, aceeaşi pentru subiecţii de drept aflaţi în situaţii identice.
Aceleaşi exigenţe exclud examinarea în fond a unei cereri sau căi de atac exercitate în alte condiţii decât cele determinate de dreptul intern prin legea procesuală.
Din dispoziţiile C. proc. civ. rezultă că, între alte condiţii ce se cer a fi întrunite cumulativ pentru exercitarea oricărei căi de atac, este şi cea privind existenţa unei hotărâri determinate ca atare de lege susceptibilă a fi supusă controlului judiciar pe această cale.
Recunoaşterea unei căi de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesuală constituie o încălcare a principiului legalităţii, precum şi al principiului constituţional al egalităţii în faţa legii şi, din acest motiv, apare ca o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept.
Or, normele procesuale privind sesizarea instanţelor judecătoreşti şi soluţionarea cererilor în limitele competenţei atribuite prin lege sunt de ordine publică, corespunzător principiului stabilit prin art. 126 alin. (2) din Constituţia României.
Faţă de toate cele de mai sus, recursul declarat de reclamant apare ca inadmisibil, urmând a fi respins ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamantul C.T.M. împotriva Deciziei civile nr. 1917 din 2 octombrie 2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale.
Fără cale de atac.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20 ianuarie 2016.
← ICCJ. Decizia nr. 60/2016. Civil | ICCJ. Decizia nr. 62/2016. Civil → |
---|