ICCJ. Decizia nr. 78/2016. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 78/2016
Dosar nr. 12462/301/2015
Şedinţa din camera de consiliu de la 21 ianuarie 2016
Asupra conflictului negativ de competenţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 24 martie 2015, reclamantul M.M., în contradictoriu cu pârâta B.E.C. şi Autoritatea Tutelară, din cadrul Primăriei oraşului Târgovişte, a solicitat instanţei ca prin hotărâre judecătorească să se dispună stabilirea domiciliului minorului M.P.N., la domiciliul reclamantului.
Învestită cu soluţionarea cauzei, Judecătoria sectorului 3 Bucureşti, prin sentinţa civilă nr. 10618 din 20 august 2015 a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Târgovişte.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa a reţinut că potrivit art. 107 C. proc. civ., cererea de chemare în judecată se introduce la instanţa în a cărei circumscripţie domiciliază sau îşi are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel şi că norma este exclusivă în cazul pricinilor privitoare la persoane. Cum pârâta domiciliază în Târgovişte, judeţul Dâmboviţa, judecătoriei Târgovişte îi revine competenţa de soluţionare a cauzei.
Astfel învestită prin declinare, Judecătoria Târgovişte, prin sentinţa civilă nr. 4029 din 18 noiembrie 2015 a declinat, la rândul său, competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei sectorului 3 Bucureşti şi, constatând intervenit conflictul negativ de competenţă, a dispus înaintarea dosarului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării acestuia.
Pentru a se pronunţa astfel, această instanţă a reţinut ca fiind incidentă norma specială, derogatorie de la dreptul comun, cuprinsă în art. 114 alin. (1) C. proc. civ. potrivit cu care dacă legea nu prevede altfel, cererea privind ocrotirea persoanei fizice date de codul civil în competenţa instanţei de tutelă şi de familie se soluţionează de instanţa în a cărei circumscripţie teritorială îşi are domiciliul sau reşedinţa persoana ocrotită.
Astfel, constatând că minorul locuieşte cu tatăl său în Bucureşti, sector 3, aspect necontestat de către pârâtă, a decis că Judecătoria sectorului 3 Bucureşti este instanţa în a cărei circumscripţie teritorială îşi are domiciliul minorul cu privire la care se solicită luarea măsurilor ce fac obiectul demersului judiciar al reclamantului.
Învestită cu soluţionarea conflictului negativ de competenţă, Înalta Curte va constata că, în cauză, competenţa soluţionării litigiului revine Judecătoriei sectorului 3 Bucureşti pentru considerentele ce succed:
Dezînvestirea reciprocă a instanţelor aflate în conflict a fost generată de aplicarea unor norme de competenţă teritorială diferite, respectiv norma de competenţă de drept comun din art. 107 C. proc. civ. şi cea din art. 114 alin. (1) C. proc. civ.
Potrivit dispoziţiilor art. 114 alin. (1) C. proc. civ. dacă legea nu prevede altfel, cererile privind ocrotirea persoanei fizice date de C. civ. în competenţa instanţei de tutelă şi de familie se soluţionează de instanţa în a cărei circumscripţie teritorială îşi are domiciliul sau reşedinţa persoana ocrotită.
Conform art. 76 din Legea nr. 76/2012 judecătoriile sau, după caz, tribunalele ori tribunalele specializate pentru minori şi familie vor îndeplini rolul de instanţe de tutelă şi familie, având competenţa stabilită potrivit C. civ., C. proc. civ., acestei legi, precum şi reglementărilor speciale în vigoare.
Potrivit dispoziţiilor art. 496 alin. (1) C. civ. copilul minor locuieşte la părinţii săi, iar alin. (3 ) în caz de neînţelegere între părinţi, instanţa de tutelă hotărăşte, luând în considerare concluziile raportului de anchetă psihosocială şi ascultându-i pe părinţi şi pe copil, dacă a împlinit vârsta de 10 ani.
Titlul IV C. civ. intitulat „Autoritatea părintească” cuprinde dispoziţii cu privire la autoritatea părintească şi exercitarea autorităţii părinteşti, locuinţa copilului şi obligaţia de întreţinere, dispoziţii conform cărora instanţa de tutelă, potrivit interesului superior al copilului, are competenţa de soluţionare a cererilor izvorând din neînţelegeri între părinţi cu privire la exerciţiul drepturilor sau la îndeplinirea îndatoririlor părinteşti (art. 486), la stabilirea locuinţei copilului (art. 496), la schimbarea locuinţei copilului (art. 497) sau la exercitarea autorităţii părinteşti (art. 504 coroborat cu art. 396 alin. (1) C. civ.).
De asemenea, art. 505 C. civ. prevede la alin. (1) că „ În cazul copilului din afara căsătoriei (…), autoritatea părintească se exercită în comun şi în mod egal de către părinţi, dacă aceştia convieţuiesc” iar la alin. (2) că ” Dacă părinţii copilului din afara căsătoriei nu convieţuiesc, modul de exercitare a autorităţii părinteşti se stabileşte de către instanţa de tutelă, fiind aplicabile prin asemănare dispoziţiile privitoare la divorţ” (respectiv art. 396 - art. 403 C. civ.).
Conform acestor dispoziţii, aceleiaşi instanţe de tutelă îi revine competenţa de soluţionare a cererilor având ca obiect exercitarea autorităţii părinteşti numai de către unul dintre părinţi (art. 398 alin. (1)), stabilirea locuinţei copilului minor în lipsa înţelegerii dintre părinţi sau dacă aceasta este contrară interesului superior al copilului (art. 400 alin. (1)) sau stabilirea contribuţiei fiecărui părinte la cheltuielile de creştere, educare, învăţătură şi pregătire profesională a copiilor (art. 402 alin. (1)). Totodată, art. 506 C. civ. prevede: „ Cu încuviinţarea instanţei de tutelă părinţii se pot înţelege cu privire la exercitarea autorităţii părinteşti sau cu privire la luarea unei măsuri de protecţie a copilului, dacă este respectat interesul superior al acestuia.”
În speţă, acţiunea formulată de reclamant, având ca obiect stabilirea domiciliului minorului - reprezintă o măsură ce se cere a fi luată în legătură cu copilul său minor, rezultat din convieţuirea cu pârâta.
Astfel, situaţiei juridice invocată prin acţiune, derivând din raportul de filiaţie dintre minor şi părinţii săi, care determină aplicarea regulilor în materia autorităţii părinteşti, îi sunt incidente dispoziţiile acestui act normativ, cum incidente îi sunt şi dispoziţiile C. proc. civ. adoptat prin Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ.
În raport de textele legale menţionate, în cauză sunt aplicabile dispoziţiile art. 114 din N.C.P.C., care reprezintă o dispoziţie specială, ce instituie o competenţă teritorială exclusivă în favoarea instanţei în a cărei circumscripţie teritorială îşi are domiciliul sau reşedinţa persoana ocrotită, dispoziţie derogatorie de la norma generală reprezentată de art. 107 din N.C.P.C., care, prin alin. (1), reglementează o competenţă teritorială generală, conform căreia „Cererea de chemare în judecată se introduce la instanţa în a cărei circumscripţie domiciliază sau îşi are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel (alin. (1))”.
Întrucât nu s-a contestat că, la data sesizării instanţei, domiciliul persoanei ocrotite, respectiv al minorului M.P.N., rezultat din convieţuirea părţilor, se află în sectorul 3 Bucureşti, urmează a fi stabilită competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei sectorului 3 Bucureşti.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei sectorului 3 Bucureşti.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 ianuarie 2016.
| ← ICCJ. Decizia nr. 77/2016. Civil | ICCJ. Decizia nr. 79/2016. Civil → |
|---|
