ICCJ. Decizia nr. 81/2016. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 81/2016
Dosar nr. 5739/2/2014
Şedinţa publică din 21 ianuarie 2016
Deliberând asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Buftea sub nr. 3842/94/2007, reclamantul Consiliul Judeţean Ilfov a chemat în judecată pe pârâtul Aşezământul Brâncovenesc „D.B.” și a solicitat instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună evacuarea pârâtului de pe imobilul teren în suprafață de 157,27 ha situat în com. Cernica, sat Bălăceanca, județ Ilfov.
Prin sentința civilă nr. 4492 din 13 septembrie 2007, Judecătoria Buftea a admis excepția de necompetență teritorială și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Cornetu.
La data de 05 decembrie 2007, pârâtul Aşezământul Brâncovenesc „D.B.” a formulat cerere reconvențională prin care a solicitat instanței să constate dreptul de proprietate al Aşezămintelor Brâncoveneşti - Biserica D.B. asupra imobilului situat în com. Cernica, sat Bălăceanca, judeţ Ilfov - teren în suprafaţă de 157,27 ha şi construcţiile edificate pe acesta -, atât în contradictoriu cu reclamanta Consiliul Județean Ilfov, cât şi cu Spitalul de Psihiatrie „Domnița Bălaşa”.
La data de 23 ianuarie 2008, reclamantul a depus o cerere precizatoare, prin care a arătat că rectifică eroarea materială strecurată în cuprinsul cererii de chemare în judecată, în sensul că, în mod eronat a fost menționat în calitate de reclamant Consiliul Județean Ilfov, în loc de Județul Ilfov, prin președintele Consiliului Județean. A menționat, totodată, că modifică obiectul cererii de chemare în judecată, din acțiune în evacuare, în acțiune în revendicare.
Prin sentința civilă nr. 212 din 29 ianuarie 2008, Judecătoria Cornetu a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București.
Prin sentinţa civilă nr. 156 din 04 februarie 2009, Tribunalul București, secția IV-a civilă, a admis excepţia netimbrării cererii de chemare în judecată și a anulat ca netimbrată cererea principală.
A disjuns judecata cererii reconvenţionale formulate de pârâtul reclamant Așezămintele Brâncovenești - Biserica „D.B.” în contradictoriu cu reclamantul pârât Județul Ilfov prin președintele Consiliului Județean Ilfov și cu pârâtul Spitalul de Psihiatrie „D.B.”
Soluționând această cerere, prin sentința civilă nr. 1469 din 05 iulie 2013, Tribunalul București, secția IV-a civilă, a admis acţiunea formulată de reclamantul Aşezământul Brâncovenesc „D.B.” în contradictoriu cu pârâtul Județul Ilfov, prin președintele Consiliului Județean Ilfov, a constatat dreptul de proprietate al reclamantului asupra terenului în suprafaţă de 154,28 ha situat în com. Cernica, judeţul Ilfov (din care 26,16 ha situate în sat Bălăceanca, iar 128,12 ha situate în sat Poşta) identificat conform expertizei întocmite de expertul H.C., precum şi asupra construcţiilor edificate pe teren, identificate de expertul Z.T.
Tribunalul a reținut că reclamantul nu invocă în concret un titlu de proprietate, acţiunea (cererea reconvenţională) fiind promovată ca apărare împotriva revendicării introduse iniţial de pârât.
Fundamentul cererii pendinte, a apreciat prima instanţă, rezidă în posesia îndelungată asupra imobilului şi în împrejurarea că reclamantul a deţinut, cu titlu legal, iniţial un imobil comparabil ca dimensiune cu cel litigios (126 ha), situat în com. Gurbăneşti, judeţul Ilfov, aflat în folosinţa statului în perioada 1949 - 1985, cu privire la care se prezumă că a operat ulterior un schimb cu imobilul situat în com. Cernica, sat Bălăceanca (157 ha), de vreme ce contractele de comodat încheiate până la apariţia H.G. nr. 862/2002 priveau acest teren, statul şi autorităţile sale recunoscând în mod constant calitatea de proprietar a Aşezămintelor Brâncoveneşti - Biserica „D.B.”.
Terenul în suprafaţă de 126 ha, situat în com. Gurbăneşti (Giubăneşti), judeţul Ilfov (în anul 1948) fusese dobândit de reclamant prin înzestrarea de la ctitorii aşezământului, alături de alte imobile, iar dreptul de folosinţă asupra acestora a fost cedat cu titlu gratuit către Statul Român (reprezentat de Ministerul Sănătăţii), probabil din cauza presiunilor din epocă, pentru ca în intervalul 1965 - 1966 între Aşezămintele Brâncoveneşti - Biserica „D.B.” şi Statul Român să intervină un schimb de terenuri în urma căruia a fost cedată statului ferma din com. Gurbăneşti, respectiv dobândită ferma din com. Bălăceanca.
Chiar dacă prezumţia privind schimbul de terenuri nu este suficientă pentru a constitui titlu de proprietate, arată tribunalul, este importantă pentru stabilirea existenţei elementului animus în posesia exercitată de reclamant prin intermediul detenţiei comodatarului său (corpore alieno) pe durata contractelor de comodat, începând din anul 1969.
Pârâtul l-a recunoscut în epocă pe reclamant ca fiind proprietar, prin protocolul prin care D.S. a Municipiului Bucureşti a transferat în subordinea D.S. a judeţului Ilfov, cu aprobarea preşedintelui Comitetului Executiv al Consiliului Popular al Judeţului Ilfov, ferma situată în com. Bălăceanca.
Reclamantul a exercitat o posesie sub nume de proprietar, neîntrerupt, netulburat, continuu, cel puţin cu începere din anul 1969, când a încheiat contractul de comodat cu Spitalul „Dr. Gh. Marinescu”, până în anul 2002, când a fost emisă hotărârea de guvern prin care a fost trecut imobilul în domeniul public al judeţului Ilfov, posesia fiind exercitată prin intermediul comodatarului detentor.
Tribunalul a precizat că obiecţiile de natură juridică, derivate din faptul că reclamantul se prevalează atât de preexistenţa unui drept de proprietate decurgând din schimbul de terenuri, cât și de uzucapiune, sunt înlăturate de particularităţile speţei.
Astfel, apreciază prima instanță, pe de o parte, prescripţia achizitivă poate fi invocată chiar şi de proprietar împotriva pretinsului proprietar ce revendică terenul, cum este cazul în speţă, după cum poate fi opusă nu numai proprietarului pasiv, ci şi persoanei care revendică bunul de la posesor; cu atât mai mult poate fi invocată uzucapiunea, cu cât în cauză nu a fost prezentat un titlu care să ateste schimbul de terenuri şi dreptul de proprietate al reclamantului.
În sfârşit, titlul pârâtului a fost înlăturat, constatându-se incidental nelegalitatea actului administrativ individual reprezentat de H.G. nr. 867/2002 (poziţia 97 din anexă) prin care imobilul litigios a fost trecut din domeniul privat al statului şi din administrarea Ministerului Sănătăţii, în domeniul public al judeţului Ilfov, întrucât măsura putea fi dispusă doar în cazul în care bunul s-ar fi aflat în proprietatea privată a statului anterior emiterii hotărârii de guvern, aspect care nu a fost probat.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel Județul Ilfov reprezentat prin președintele Consiliului Județean Ilfov. Alăturat cererii de apel a fost depusă o precizare cu privire la cadrul procesual, în sensul că în speţă are calitate de apelant - pârât Consiliul Judeţean Ilfov, iar nu Judeţul Ilfov.
Prin Decizia civilă nr. 146/A din 30 martie 2015, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a respins excepțiile nulităţii, tardivităţii, lipsei calităţii de reprezentant şi netimbrării apelului invocate de intimatul Aşezămintele Brâncoveneşti - Biserica „D.B”. A admis apelul declarat de apelantul Consiliul Județean Ilfov prin președinte M.P., a desființat sentința civilă apelată și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
Pentru a pronunța această decizie, instanța de apel a reținut următoarele:
Excepţia nulităţii apelului declarat, din perspectiva nesemnării cererii de către persoana abilitată de lege este neîntemeiată, de vreme ce la dosarul cauzei au fost depuse înscrisuri reprezentând hotărâri ale Consiliului Judeţean Ilfov privind aprobarea achiziţionării serviciilor juridice de asistenţă şi de reprezentare (nr. 91 din 13 septembrie 2012, nr. 83 din 31 iulie 2014), existând contract de asistenţă juridică încheiat cu avocatul semnatar al declaraţiei de apel.
Pe de altă parte, a fost depusă la dosar declaraţia de apel semnată, potrivit legii, de preşedintele Consiliului Judeţean Ilfov. În raport de menţiunile arătate, nu poate fi primită nici excepţia lipsei calităţii de reprezentant a avocatului ales, serviciile de specialitate prestate de acesta fiind asigurate, respectiv achiziţionate, cu aprobarea organismului legal abilitat (consiliul judeţean).
Apelul a fost declarat în termenul prevăzut de lege, aspect care se verifică din perspectiva analizei momentului la care hotărârea judecătorească atacată a fost comunicată, potrivit legii, persoanei interesate (25 iulie 2014); declaraţia de apel formulată şi depusă de Consiliul Judeţean Ilfov, semnată de preşedintele instituţiei, a fost înregistrată la data de 07 august 2014, înlăuntrul termenului legal.
Excepţia de netimbrare a cererii este lipsită de suport, de vreme ce în faza procesuală a fondului, acţiunea reconvenţională a beneficiat de incidenţa dispozițiilor Legii nr. 455/2006, aspect valorificat în baza categoriei juridice a subiectelor de drept în care se încadrează reclamanta (cea a cultelor religioase recunoscute în România), iar potrivit art. 28 din O.U.G. nr. 80/2013 sunt scutite de la plata taxelor judiciare de timbru căile de atac declarate împotriva hotărârilor judecătoreşti prin care au fost soluţionate acţiuni sau cereri scutite, în temeiul legii, de taxa judiciară de timbru.
Apelantul a susținut lipsa capacităţii procesuale de folosinţă a Aşezămintelor Brâncoveneşti - Biserica „D.B.”, cu motivarea că „aşezămintele” nu sunt menționate în mod expres între persoanele juridice de drept privat şi utilitate publică prevăzute de art. 41 din Statutul pentru organizarea şi funcţionarea B.O.R., iar enumerarea textului este strict limitativă.
Curtea de apel a înlăturat această critică cu motivarea că, având statut de Paraclis Patriarhal, potrivit adresei din 2009 a Arhiepiscopiei Bucureştilor - Sectorul juridic, Aşezămintele Brâncoveneşti - Biserica „D.B.” este unitate de cult cu personalitate juridică, aflată sub jurisdicţia canonică şi administrativă a instituţiei arătate, sens în care este asimilată parohiei, entitate prevăzută distinct în cuprinsul normei care se referă la persoanele juridice care au personalitate juridică.
În cauză, nu a operat o schimbare a cadrului procesual pasiv care să fi atras nelegalitatea sentinţei.
Apelantul a susţinut că, deşi prin acţiunea reconvenţională, devenită cerere principală, a fost invocată uzucapiunea în contradictoriu cu Consiliul Judeţean, prima instanţă a modificat cadrul procesual pronunţând hotărârea împotriva Judeţului Ilfov în calitate de pârât.
Sub acest aspect, instanța de apel a reținut că acţiunea introductivă, având ca obiect evacuare, a fost precizată la data de 23 ianuarie 2008, în sensul că are calitate de reclamant Judeţul Ilfov, prin preşedintele Consiliului Judeţean, iar obiectul cererii îl constituie revendicarea, aspect valorificat potrivit sentinţei civile nr. 156 din 04 februarie 2009 pronunţată de Tribunalul București, secția IV-a civilă, prin care a fost anulată cererea principală (modificată) ca netimbrată şi s-a dispus disjungerea cereri reconvenţionale formulate de Aşezămintele Brâncoveneşti - Biserica „D.B.”
Din această perspectivă, şi având în vedere şi cuprinsul dispozitivului hotărârii judecătoreşti atacate, sunt lipsite de obiect aspectele vizând lipsa capacităţii procesuale de folosinţă a Consiliului Judeţean Ilfov, respectiv lipsa calităţii sale procesuale pasive.
În ceea ce privește criticile vizând aspectele de fond ale pricinii, instanța de apel a apreciat că acestea sunt de natură să conducă la desfiinţarea hotărârii primei instanţe.
Curtea de apel a apreciat că instanţa investită (pe calea acţiunii reconvenţionale disjunse) cu soluţionarea cererii de constatare a dobândirii dreptului de proprietate prin prescripţia achizitivă asupra imobilului teren în suprafaţă de 154,28 ha situat în com. Cernica era ţinută să examineze îndeplinirea exigenţelor legale în acord cu obiectul pretenţiei formulate de reclamantă.
Nu poate fi primită teza unei situaţii juridice cu caracter dual, la care se referă prima instanţă, atunci când tinde să justifice cauza acţiunii pendinte, în sensul că uzucapiunea a fost promovată ca efect al imposibilităţii depunerii titlului de proprietate care atestă schimbul de terenuri şi, în consecinţă, preexistenţa dreptului de proprietate al reclamantei.
Or, situaţia juridică a petentului reconvenient trebuia lămurită fără echivoc, dată fiind împrejurarea că uzucapiunea este acţiunea prin care posesorul neproprietar tinde la dobândirea dreptului de proprietate în contradictoriu cu proprietarul neposesor.
Pe de altă parte, înlăturarea titlului pârâtului, pe cale incidentală, odată cu constatarea nelegalităţii actului administrativ reprezentat de H.G. nr. 867/2002 (poziţia 97 din anexă), prin care terenul litigios a fost trecut din domeniul privat al statului şi din administrarea Ministerului Sănătăţii în domeniul public al Judeţului Ilfov, constituie o măsură care lipseşte, practic, de conţinut analiza cerinţelor privind prescripţia achizitivă, de vreme ce demersul se opune adevăratului proprietar a cărui calitate juridică se pierde în atare circumstanţă.
Este adevărat că, aşa cum a stabilit tribunalul, uzucapiunea poate fi opusă atât proprietarului pasiv, cât şi persoanei care revendică bunul de la posesor, dar o atare operaţiune juridică se poate realiza pe cale de excepţie, iar nu pe calea acţiunii (reconvenţionale devenită principală) cum este cazul în speţă.
Ca atare, obiecţiile de natură juridică ivite cu ocazia analizei fondului cererii nu pot fi rezolvate decât printr-o cercetare judecătorească în acord cu pretenţia formulată în limitele învestirii, urmând a fi realizată o demarcaţie clară a argumentelor în raport cu obiectul cererii pendinte.
Împotriva acestei decizii, în termen legal a declarat și motivat recurs Consiliul Judeţean Ilfov.
Prin motivele de recurs, pârâtul formulează următoarele critici pe care le întemeiază pe prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.:
Hotărârea instanței de apel este greşită pe aspectul soluționării excepției capacităţii procesuale de folosinţă a Aşezămintelor Brâncovenești - Biserica „D.B.” şi a Consiliului Judeţean Ilfov precum şi pe aspectul lipsei calităţii procesuale pasive a Consiliului Judeţean Ilfov.
a. Excepția lipsei capacităţii procesuale de folosinţă a Aşezămintelor Brâncovenești - Biserica „D.B.”
Conform art. 41 din Statutul pentru organizarea şi funcţionarea B.O.R. (aprobat prin H.G. nr. 53/2008), „așezămintele” nu se regăsesc în enumerarea unităţilor care au personalitate juridică.
Instanţa de apel a respins această excepţie cu motivarea că, având statut de Paraclis Patriarhal, Așezămintele Brâncovenești - Biserica „D.B.” este unitate de cult cu personalitate juridică, asimilată parohiei, entitate prevăzută distinct în cuprinsul normei care se referă la persoanele juridice.
Această opinie este greşită, deoarece Paraclisul Patriarhal nu poate fi niciodată asimilat patriarhiei. Paraclisul patriarhal este un locaş de cult care funcţionează în cadrul unei parohii iar nu un lăcaș de cult asimilat parohiei, așa cum rezultă din interpretarea art. 135 alin. (1), art. 139 alin. (1) și art. 43 din Statutul pentru organizarea şi funcţionare B.O.R.
Este adevărat că, potrivit art. 139 alin. (1) din Statut, paraclisele pot funcţiona ca subunităţi cu personalitate juridică, însă potrivit alin. (2) al aceluiași articol, pentru a avea personalitate juridică, este necesar să existe un acord încheiat între Eparhie şi instituţia în care funcţionează acel paraclis (acel locaş de cult), în speţă, parohia. Or, în cauză, un astfel de acord nu există.
b. Excepţia lipsei capacităţii procesuale de folosinţă a Consiliului Judeţean Ilfov.
Potrivit art. 21 alin. (1) din Legea nr. 215/2001, doar unităţile administrativ-teritoriale au personalitate juridică, iar conform art. 1 alin. (2) lit. i) din aceeași lege, unităţi administrativ teritoriale sunt: comuna, oraşul, judeţul. Consiliul Judeţean Ilfov nu este o unitate administrativ teritorială, ci doar o autoritate deliberativă (art. 1 alin. (2) lit. d) din Legea nr. 215/2001).
Instanţa de apel a respins în mod greșit această excepţie cu motivarea că ea ar fi lipsită de obiect.
Cererea reconvențională, disjunsă din dosarul iniţial, a fost îndreptată împotriva Consiliului Judeţean Ilfov. Tribunalul a pronunţat hotărârea împotriva Judeţului Ilfov şi nu împotriva Consiliului Judeţean Ilfov. Pe calea apelului, s-a invocat nelegalitatea sentinţei pe motivul schimbării din oficiu a cadrului procesual pasiv prin introducerea în litigiul reconvențional, din oficiu, a unei părți care nu a fost chemată în judecată: Judeţul Ilfov. Curtea de Apel a îndepărtat această critică, apreciind că, la data de 23 ianuarie 2008, acţiunea introductivă a fost precizată în sensul că are calitate de reclamant Judeţul Ilfov.
Chiar dacă la data de 23 ianuarie 2008, Consiliul judeţean Ilfov si-a precizat acţiunea în sensul ca reclamant este Judeţul Ilfov, totuşi cererea reconvențională, disjunsă din acţiunea principală, a fost formulată împotriva Consiliului Judeţean Ilfov, iar ea nu a fost precizată/modificată de reclamantul reconvențional. Aşadar, în raportul procesual reconvențional părți sunt: Așezămintele Brâncovenești şi Consiliul Judeţean Ilfov, astfel după cum reiese în mod explicit din cererea reconvențională.
Deşi instanţa de apel apreciază că părţile raportului procesual reconvențional ar fi Așezămintele şi Judeţul Ilfov, totuşi în dispozitivul deciziei se consemnează admiterea apelului formulat de apelantul-pârât Consiliul Judeţean Ilfov, recunoscându-se explicit calitatea de parte a Consiliului Judeţean Ilfov şi nu a Judeţului Ilfov.
c. Excepţia lipsei calităţii procesual pasive a Consiliului Judeţean Ilfov.
Instanţa de apel a respins ca fiind lipsită de obiect această excepţie considerând că parte în proces este Judeţul Ilfov şi nu Consiliul Judeţean. Or, parte în proces nu este Judeţul Ilfov, ci Consiliul Judeţean Ilfov, deci excepţia nu este lipsită de obiect.
În plus, potrivit H.G. nr. 867/2002, Consiliul Judeţean Ilfov are doar un simplu drept de administrare al terenului în litigiu, iar nu un drept de proprietate. Din acest punct de vedere, ținând cont de faptul că acţiunea în uzucapiune este acţiunea introdusă de pretinsul posesor neproprietar împotriva proprietarului neposesor, lipsa calităţii de proprietar a pârâtului determină respingerea acţiunii ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
Analizând decizia recurată în limita criticilor formulate prin motivele de recurs, Înalta Curte constată că recursul nu este fondat, urmând a fi respins, pentru următoarele considerente:
a. În ceea ce privește excepția lipsei capacităţii procesuale de folosinţă a intimatei Aşezămintelor Brâncovenești - Biserica „D.B.”:
Susținerile recurentului privind imposibilitatea ca un paraclis patriarhal să fie asimilat parohiei, distincțiile făcute prin cererea de recurs între „un locaş de cult care funcţionează în cadrul unei parohii” și „un lăcaș de cult asimilat parohiei” exced controlului de legalitate pe care instanța de recurs îl poate efectua în calea de atac cu care a fost învestită, deoarece acestea nu pot fi cenzurate, așa cum se arată prin motivele de recurs, prin interpretarea art. 135 alin. (1), art. 139 alin. (1) și art. 43 din Statutul pentru organizarea şi funcţionare B.O.R.
Este adevărat că, potrivit art. 41 din Statutul pentru organizarea şi funcţionarea B.O.R. (aprobat prin H.G. nr. 53/2008), „așezămintele” nu se regăsesc în enumerarea unităţilor care au personalitate juridică.
Însă, intimata apare în diverse înscrisuri existente la dosar nu numai sub denumirea de Așezămintele Brâncovenești - Biserica „D.B.”, cât și sub cea de Așezământul „Domnița Bălașa”, Așezămintele Brâncovenești și Parohia Așezământul „Domnița Bălașa”.
Este totodată adevărat că, art. 139 alin. (2) din Statutul pentru organizarea şi funcţionarea B.O.R. prevede încheierea unui acord între eparhii și instituțiile în care funcționează locașurile de cult menționate la art. 135 alin. (1) din Statut, acord care să reglementeze statutul administrativ-juridic al acestora din urmă, însă, așa cum a reținut instanța de apel, din adresa emisă Patriarhia Română - Arhiepiscopia Bucureștilor, pe baza Hotărârii Permanenței Consiliului Eparhial nr. 5804/2009, Așezămintele Brâncovenești - Biserica „D.B.” este o unitate locală de cult cu personalitate juridică, așa încât nu se mai pune problema unui astfel de acord.
Prin urmare, în limita controlului pe care îl poate efectua, Înalta Curte apreciază că, în baza probelor care au fost administrate, instanța de apel a dat o dezlegare corectă excepției lipsei capacităţii procesuale de folosinţă a intimatei Aşezămintelor Brâncovenești - Biserica „D.B.”.
b. În ceea ce privește excepţia lipsei capacităţii procesuale de folosinţă și excepţia lipsei calităţii procesual pasive a Consiliului Judeţean Ilfov, Înalta Curte reține următoare
Cererea principală în cauză a fost introdusă de reclamantul Consiliul Județean Ilfov în contradictoriu cu pârâtul Așezămintele Brâncovenești - Biserica „D.B.” Pârâtul a formulat cerere reconvențională, iar ulterior, reclamantul a depus o precizare a cererii de chemare în judecată în care a arătat că în cuprinsul cererii principale s-a strecurat o eroare materială, pe care înțelege să o rectifice, în sensul că în mod eronat a fost menționat în calitate de reclamant Consiliul Județean Ilfov, iar nu Județul Ilfov, prin președintele Consiliului Județean.
Este adevărat că ulterior acestei precizări depuse de reclamant, pârâtul nu a depus la rândul său o precizare a cererii reconvenționale sub aspectul cadrului procesual, dar așa cum în mod corect a reținut instanța de apel, o astfel de precizare nici nu era necesară. Deoarece cererea reconvențională este, potrivit art. 119 C. proc. civ. cererea prin care pârâtul formulează pretenții în legătură cu cererea reclamantului și cât timp precizarea cererii principale a fost acceptată de instanță în condițiile art. 132 alin. (2) C. proc. civ., este evident că, pe calea cererii reconvenționale, pârâtul Așezămintele Brâncovenești - Biserica „D.B.” nu putea formula pretenții decât în legătură cu reclamantul Județul Ilfov, prin președintele Consiliului Județean.
De altfel, urmare a precizării cererii principale, în continuarea judecării acesteia, precum și în judecarea cererii reconvenționale după disjungere, în calitate de reclamant a figurat Județul Ilfov, prin președintele Consiliului Județean, fără ca vreuna dintre părți să formuleze excepții legate de acest cadru procesual.
Prin urmare, învestirea instanței cu judecarea cererii reconvenționale disjunse, ca și soluționarea acestei cereri prin hotărârea primei instanțe, s-a realizat în mod legal, în contradictoriu cu Județul Ilfov, prin președintele Consiliului Județean.
Declararea apelului în cauză s-a făcut, în mod corect de către Județul Ilfov, prin președintele Consiliului Județean, iar precizarea ulterioară a cererii de apel în sensul că denumirea apelantului ar fi Consiliul Județean Ilfov prin același președintele al Consiliului Județean, iar nu Județul Ilfov, nu poate produce efecte asupra cadrului procesual.
Pe cale de consecință, aspectele legate de lipsa capacităţii procesuale de folosinţă și a calității procesual pasive a Consiliului Judeţean Ilfov, întemeiate pe dispozițiile Legii nr. 215/2001 și ale H.G. nr. 867/2002 sunt lipsite de relevanță, cât timp parte în litigiu este Județul Ilfov, prin președintele Consiliului Județean.
Înalta Curte apreciază că menționarea Consiliului Județean Ilfov, prin Președintele Consiliului Județean, iar nu a Județul Ilfov, prin președintele Consiliului Județean în dispozitivul deciziei recurate este o simplă eroare care nu afectează drepturile procesuale ale părților atrase în litigiu, de vreme ce potrivit art. 102 din Legea nr. 215/2001, preşedintele Consiliului Judeţean „reprezintă judeţul în relaţiile cu celelalte autorităţi publice, cu persoanele fizice şi juridice române şi străine, precum şi în justiţie”. Din aceleași considerente, în faza de judecată a recursului au fost citate părțile menționate în dispozitivul deciziei instanței de apel, fără ca aceasta să reprezinte o modificare a cadrului procesual ori o încălcare a drepturilor procesuale ale părților în litigiu.
În consecință, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul Consiliul Judeţean Ilfov împotriva Deciziei civile nr. 146/A din 30 martie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 21 ianuarie 2016.
| ← ICCJ. Decizia nr. 80/2016. Civil | ICCJ. Decizia nr. 66/2016. Civil → |
|---|
