ICCJ. Decizia nr. 79/2016. Civil
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 79/2016
Dosar nr. 41496/3/2014
Şedinţa din camera de consiliu de la 21 ianuarie 2016
Asupra conflictului negativ de competenţă, constată următoarele;
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă, la data de 27 noiembrie 2014, contestatoarea E.M. a formulat, în contradictoriu cu intimaţii A.N.R.P. - C.N.C.I. şi D.A.D.N., contestaţia împotriva Deciziei de compensare nr. 1681 din 16 septembrie 2014, solicitând anularea deciziei menţionate în parte şi obligarea pârâtei, în condiţiile art. 41 din Legea nr. 165/2013, să emită titlu de despăgubiri, prin aplicarea procedurii specifice C.C.S.D., respectiv despăgubirile să fie stabilite în bani şi obligarea la plata sumei de bani datorate în sumă de 1.594.218 lei.
În drept, invocă dispoziţiile Constituţiei României, dispoziţiile art. 1 din Protocolul nr. 1 la C.E.D.O., Legea nr. 165/2013.
Prin sentinţa nr. 469 din 6 aprilie 2015, Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, a admis excepţia de necompetenţei sale teritoriale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Timiş.În motivarea acestei soluţii, instanţa a reţinut următoarele considerente:
Faţă de dispoziţiile art. 35 din Legea nr. 165/2013 care prevăd că deciziile emise cu respectarea prevederilor art. 33 şi 34 pot fi atacate de persoana care se consideră îndreptăţită la secţia civilă a tribunalului în a cărui circumscripţie se află sediul entităţii, în termen de 30 de zile de la data comunicării,
Textul de lege se referă la soluţionarea pe fond a notificărilor formulate în baza Legii nr. 10/2001 de către entităţile învestite şi la soluţionarea dosarelor deja înregistrate pe rolul C.C.S.D. care se trimit la C.N.C.I. şi la dosarele înregistrate la C.N.C.I. ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013.
Apreciază că art. 35 face trimitere expresă la competenţa tribunalului în circumscripţia se află sediul entităţii învestite ori care au fost învestite cu soluţionarea pe fond a cererilor de restituire în baza Legii nr. 18/1991 ori a notificărilor formulate în baza Legii nr. 10/2001.
Rezultă că tribunalul competent a soluţiona decizia de invalidare emisă de C.N.C.I. conform art. 34 şi raportat la art. 35 din Legea nr. 165/2013 este tribunalul în circumscripţia căruia se află entitatea care a soluţionat cererea de restituire a terenului, anume Tribunalul Timiş.
Prin sentinţa civilă nr. 2707 din 1 octombrie 2015, Tribunalul Timiş a declinat la rândul său competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti şi, constatând ivit conflict negativ de competenţă, a sesizat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru soluţionarea regulatorului de competenţă ivit între cele două instanţe.
Pentru a pronunţa această sentinţă, Tribunalul Dolj a reţinut că, potrivit art. 35 alin. (1) din Legea nr. 165 din 16 mai 2013, deciziile emise cu respectarea prevederilor art. 33 şi 34 pot fi atacate de persoana care se consideră îndreptăţită la secţia civilă a tribunalului în a cărui circumscripţie se află sediul entităţii, în termen de 30 de zile de la data comunicării.
Prin „entitate” în sensul acestor dispoziţii se înţelege entitatea care a emis actul, respectiv decizia care se contestă.
Reţinând că sediul entităţii emitente a deciziei de invalidare contestată se află în circumscripţia Tribunalului Bucureşti, Tribunalul Timiş şi-a declinat competenţa în favoarea acestei instanţe.
Înalta Curte, competentă să soluţioneze conflictul conform art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, pentru următoarele considerente:
Într-adevăr, norma de competenţă incidenţă raportului juridic litigios este cea invocată de cele două instanţe, respectiv dispoziţiile art. 35 alin. (1) din Legea nr. 165 din 16 mai 2013.
Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 35 alin. (1) „Deciziile emise cu respectarea prevederile art. 33 şi 34 pot fi atacate de persoana care se consideră îndreptăţită la secţia civilă a tribunalului în a cărui circumscripţie se află sediul entităţii, în termen de 30 de zile de la data comunicării”.
Dispoziţiile legale sus-menţionate instituie o normă de competenţă teritorială absolută, ce conferă tribunalului în a cărui circumscripţie se află sediul entităţii învestite de lege competenţa de soluţionare a contestaţiei formulate împotriva deciziilor emise de aceasta.
Noţiunea de entitate învestită de lege este explicitată la art. 3 alin. (1) pct. 4 din Legea nr. 165/2013 în sensul că au această semnificaţie următoarele structuri cu atribuţii în procesul de restituire a imobilelor preluate abuziv şi de stabilire a măsurilor reparatorii: a) unitatea deţinătoare, în înţelesul H.G. nr. 250/2007 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, cu modificările şi completările ulterioare, al O.U.G. nr. 94/2000, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi al O.U.G. nr. 83/1999, republicată; b) entitatea învestită cu soluţionarea notificării, în înţelesul H.G. nr. 250/2007, cu modificările şi completările ulterioare; c) comisia locală de fond funciar, comisiile comunale, orăşeneşti şi municipale constituite în temeiul Legii nr. 18/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare; d) comisia judeţeană de fond funciar sau, după caz, Comisia de Fond Funciar a Municipiului Bucureşti, constituite în temeiul Legii nr. 18/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare; e) Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase şi comunităţilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale din România; f) A.N.R.P., organ de specialitate al administraţiei publice centrale, cu personalitate juridică; g) C.N.C.I., înfiinţată potrivit legii.
Întrucât în cauză, Decizia de invalidare nr. 1681 din 16 septembrie 2014, contestată de reclamantă, a fost emisă de C.N.C.I., potrivit art. 3 pct. 4 lit. g) din Legea nr. 165/2013, această instituţie are calitatea de entitate învestită de lege, astfel încât, conform art. 35 alin. (1) din acelaşi act normativ, competenţa de soluţionare a cauzei revine tribunalului în a cărui circumscripţie se află sediul acestei entităţi.
Având în vedere că sediul C.N.C.I. se află în circumscripţia Tribunalului Bucureşti, aceasta este instanţa competentă teritorial să soluţioneze cauza dedusă judecăţii.
În consecinţă, Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea tribunalului în circumscripţia căreia se află sediul C.N.C.I., respectiv Tribunalul Bucureşti.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 ianuarie 2016.
← ICCJ. Decizia nr. 78/2016. Civil | ICCJ. Decizia nr. 8/2016. Civil → |
---|