ICCJ. Decizia nr. 66/2016. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 66/2016
Dosar nr. 2056/97/2014
Şedinţa publică din 21 ianuarie 2016
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin acţiunea civilă disjunsă, conform încheierii de şedinţă din 05 martie 2014, din Dosarul nr. 4791/97/2012 şi precizată ulterior, reclamantul D.C., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, prin M.F.P. a solicitat, a se constata caracterul politic al măsurii administrative a internării sale într-un spital de psihiatrie dispusă de organele securităţii statului comunist şi obligarea pârâtului la plata sumei de 1,5 milioane de euro despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit, în baza art. 998 C. civ. de la 1846.
Prin sentinţa civilă nr. 301 din 23 februarie 2015, Tribunalul Hunedoara, secţia I civilă, a respins excepţia tardivităţii precizării de acţiune, excepţia lipsei calităţii procesuale şi excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, invocate de pârât, iar pe fond, a respins acţiunea.
Pentru a hotărî astfel, Tribunalul a reţinut următoarele considerente:
Prin sentinţa civilă nr. 361/2012, Tribunalul Hunedoara, a respins acţiunea reclamantului D.C. în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, prin M.F.P. prin care solicită despăgubiri morale în sumă de 1 milion de euro pe motiv că a fost hărţuit, torturat şi internat în spitale de psihiatrie din Zam şi Bucureşti ca urmare a participării la acţiunea de revoltă din Valea Jiului din anul 1977. Soluţia a fost confirmată în recurs de Curtea de Apel Alba Iulia prin Decizia nr. 176/2013.
Reclamantul a reiterat cererea de despăgubiri, aceasta fiind soluţionată conform sentinţei civile nr. 81/2014, pe excepţia autorităţii lucrului judecat.
Or, cererea reclamantului în dosarul pendinte, vizează despăgubiri pentru acelaşi prejudiciu moral produs în aceeaşi perioadă şi având aceeaşi cauză, temeiurile de fapt şi de drept fiind, în ceea ce priveşte constatarea lui, în esenţă aceleaşi: participarea reclamantului la revolta minerilor din anul 1977 în Valea Jiului şi acordarea de daune morale pentru prejudiciul moral creat acestuia ca urmare a represaliilor îndreptate împotriva sa, ca unul din liderii mişcării muncitoreşti, de către organele statului comunist.
Deci, a repune în discuţie o chestiune asupra căreia s-a dispus printr-o hotărâre judecătorească intrată în puterea lucrului judecat, respectiv sentinţa civilă nr. 361/2012 a Tribunalului Hunedoara, este cu neputinţă în sistemul dreptului românesc civil actual, chiar dacă temeiul juridic al despăgubirilor pretinse îl reprezintă un alt text legal - în speţă art. 5 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, ratificată de România la 14 decembrie 1955.
Aceasta întrucât prin sentinţa civilă 361/2015, instanţa a constatat că reclamantul nu a suferit prejudiciul moral invocat, în sensul de a fi fost supus unor represalii ulterior încetării revoltei muncitorilor mineri din anul 1977, reţinând că internările acestuia în spitalele de psihiatrie a avut o cauză anterioară, respectiv un accidente de muncă petrecut la 25 decembrie 1974 şi datând din perioada 1974-1975. Ca atare, de vreme ce nu există un prejudiciu nu se impune nici repararea lui.
De altfel, nici sub aspectul temeiului de drept invocat prin precizarea de acţiune şi doar pentru acordarea de despăgubiri, art. 5 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, cererea nu poate fi admisă, în condiţiile în care legea civilă este supusă principiului tempus regit actum respectiv principiului constituţional din perioada în care a fost adoptată.
Or, chiar în condiţiile în care Declaraţia Universală a Drepturilor Omului a fost ratificată de România la 14 decembrie 1955, ca orice tratat internaţional, prevederile acesteia au devenit obligatorii şi aplicabile direct potrivit art. 20 alin. (2) din Constituţia României şi, doar dacă există contradicţii între prevederile acestuia şi normele de drept intern în vigoare şi evident doar pentru situaţiile născute după adoptarea acesteia în 1991, care instituie acest principiu.
Faţă cele ce preced, acţiunea a fost respinsă ca neîntemeiată.
Sub aspectul excepţiilor invocate de pârât, instanţa a reţinut că prin precizarea temeiului de drept al acţiunii, respectiv art. 5 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, în loc de art. 998-999 C. civ., nu s-a produs o modificare a acţiunii, reclamantul fiind determinat în acest demers procesual, de situaţia creată prin declararea de către Curtea Constituţională a României a neconstituţionalităţii art. 5 lit. a) din Legea 221/2009, prin Decizia 1358/2010, în baza căreia a şi solicitat constatarea caracterului politic al măsurii administrative invocate. Prin precizarea temeiului de drept al acţiunii, ambele excepţii (lipsei calităţii procesuale şi excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune) au rămas fără obiect, acestea fiind invocate în raport cu temeiul de drept invocat iniţial, respectiv art. 998-999 C. civ.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamantul.
Prin Decizia civilă nr. 719 din 17 septembrie 2015, Curtea de Apel Alba Iulia, secţia I civilă şi pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, a respins apelul declarat de reclamant, reţinând în motivarea acestei soluţii următoarele considerente:
Autoritatea de lucru judecat cunoaşte două manifestări procesuale, aceea de excepţie procesuală (conform art. 164 din vechiul C. proc. civ.) şi aceea de prezumţie, mijloc de probă de natură să demonstreze ceva în legătură cu raporturile juridice dintre părţi (conform art. 1200 pct. 4, art. 1202 alin. (2) vechiul C. civ.).
Dacă în manifestarea sa de excepţie procesuală (care corespunde unui efect negativ, extinctiv, de natură să oprească a doua judecată), autoritatea de lucru judecat presupune tripla identitate de elemente prevăzută de art. 1201 C. civ. (obiect, părţi, cauză), nu tot astfel se întâmplă atunci când acest efect important al hotărârii se manifestă pozitiv, demonstrând modalitatea în care au fost dezlegate anterior anumite aspecte litigioase în raporturile dintre părţi, fără posibilitatea de a se statua diferit. Altfel spus, efectul pozitiv al lucrului judecat se impune într-un al doilea proces care are legătură cu chestiunea litigioasă dezlegată anterior, fără posibilitatea de a mai fi contrazis.
Această reglementare a autorităţii de lucru judecat în forma prezumţiei vine să asigure, din nevoia de ordine şi stabilitate juridică, evitarea contrazicerilor între considerentele hotărârii judecătoreşti.
Cum, potrivit art. 1200 pct. 4 cu referire la art. 1202 alin. (2) C. civ., în relaţia dintre părţi, această prezumţie are caracter absolut, înseamnă că nu se poate introduce o nouă acţiune în cadrul căreia să pretindă stabilirea contrariului a ceea ce s-a statuat judecătoreşte anterior.
Or, în speţă, în mod corect prima instanţă a analizat pretenţiile reclamantului, prin raportare la cele reţinute în sentinţa civilă nr. 361/2012 pronunţată de Tribunalul Hunedoara în Dosar civil nr. 7164/97/2011, rămasă irevocabilă prin Decizia civilă nr. 176/2013 a Curţii de Apel Alba Iulia.
Astfel, reclamantul, în urma unui accident de muncă suferit în data de 25 decembrie 1974 a fost lovit la cap, fiind internat în cursul anului 1975 la mai multe spitale, printre care şi Spitalul de Psihiatrie Zam şi fostul Spital de Psihiatrie nr. 9 din Bucureşti. Ulterior evenimentelor din anul 1977 petrecute la E.M.L. nu sunt probe că reclamantul ar mai fi fost internat la vreun spital de psihiatrie din dispoziţia organelor de securitate ca măsură administrativă primită faţă de acesta, astfel că situaţia reclamantului nu se încadrează în dispoziţiile Legii nr. 221/2009. Aceeaşi concluzie se desprinde şi din Decizia nr. 17/2011 a A.J.P.S. Hunedoara şi actele anexate ale acesteia, precum şi din adresa din 2012 a A.F.D.P. Hunedoara.
Totodată, prin sentinţa civilă nr. 81 din 16 aprilie 2014 pronunţată de Tribunalul Hunedoara în Dosar nr. 4791/97/2012 rămasă irevocabilă prin Decizia civilă nr. 398 din 16 octombrie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, s-a respins acţiunea reclamantului, pe excepţia autorităţii lucrului judecat, reţinându-se identitatea de obiect, părţi şi cauză în raport cu sentinţa civilă nr. 361/2012 pronunţată de Tribunalului Hunedoara în Dosar nr. 7164/97/2011.
În cauza pendinte chiar dacă este indicat un alt temei juridic al cererii (art. 5 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului) şi se face trimitere la probe suplimentare, faţă de cele administrate în dosarele arătate mai sus, în realitate scopul urmărit de reclamant este acelaşi, respectiv obţinerea de despăgubiri pentru prejudiciul moral încercat ca urmare a constatării caracterului politic al măsurii internării sale în spitalul de psihiatrie, după evenimentele din anul 1997.
Or, dacă natura şi caracterul politic al măsurii, precum şi despăgubirile morale solicitate de reclamant în dosarele conexe au fost invocate şi analizate de instanţă prin prisma dispoziţiilor Legii nr. 221/2009, o analiză a acestora şi prin prisma dispoziţiilor de drept comun-art. 998, 999 C. civ., respectiv a normelor de drept european, confirmă soluţia primei instanţe de respingere a cererii ca nefiind întrunite elementele cumulative pentru antrenarea răspunderii civile a pârâtului (fapta ilicită a pârâtului, prejudiciu şi existenţa unei legături de cauzalitate între prejudiciu şi fapta ilicită), în contextul în care aşa cum s-a arătat mai sus, internarea reclamantului în spitalul de psihiatrie după anul 1977 nu s-a probat a fi urmare unei măsuri administrative cu caracter politic luată de pârât, ca măsură represivă faţă de iniţierea mişcării din 1977.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul D.C.
În dezvoltarea motivelor de recurs, întemeiate pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurentul susţine că, în mod greşit a fost respins apelul său, cu ignorarea dispoziţiilor art. 5 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului şi cu încălcarea dispoziţiilor art. 1200 pct. 4 şi art. 1202 alin. (2) C. civ.
Astfel, recurentul susţine că a participat la revolta minerilor din Valea Jiului din anul 1977 împotriva regimului comunist, împrejurare consemnată şi în documentele securităţii. Urmare acestei participări, a fost anchetat şi bătut de organele securităţii, aspect confirmat de martorii audiaţi în cauză, C.G. şi B.M.
Din probele administrate în cauză, recurentul susţine că a suferit un tratament inuman din partea organelor securităţii, astfel că devin incidente dispoziţiile art. 5 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului.
La termenul din 21 ianuarie 2016, instanţa a invocat din oficiu excepţia nulităţii recursului, pe care o va analiza cu prioritate, faţă de dispoziţiile art. 137 C. proc. civ. şi pe care o va admite, pentru considerentele care succed:
Recursul este o cale extraordinară de atac care poate fi exercitată în termenul şi condiţiile prevăzute de lege, numai pentru motivele expres şi limitativ reglementate prin dispoziţiile art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ., norme imperative, de ordine publică.
Potrivit art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., cererea de recurs trebuie să cuprindă, sub sancţiunea nulităţii, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat.
Deşi nu se prevede în mod expres, este fără dubiu că, pe lângă posibilitatea încadrării criticilor formulate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 C. proc. civ., aceste critici trebuie să vizeze argumentele instanţei de apel în soluţionarea cauzei, în caz contrar neputând fi exercitat controlul judiciar de către instanţa de recurs.
În cuprinsul cererii de recurs care a învestit Înalta Curte, recurentul invocă încălcarea de către instanţa de apel a unor dispoziţii legale, însă nu arată în ce constă aceasta, respectiv ce anume impută instanţei de apel, care a reţinut în motivarea soluţiei sale autoritatea de lucru judecat.
Faţă de faptul că nu constituie motiv de recurs orice nemulţumire a părţii cu privire la soluţia pronunţată, instanţa de recurs poate examina numai criticile privitoare la decizia atacată care fac posibilă încadrarea în art. 304 C. proc. civ.
Condiţia legală a dezvoltării motivelor de recurs implică determinarea greşelilor anume imputate instanţei şi încadrarea lor în motivele de nelegalitate limitativ prevăzute de art. 304 C. proc. civ. ori a unor critici susceptibile de o astfel de încadrare juridică.
În cuprinsul cererii de recurs deduse judecăţii, nu se regăsesc veritabile critici la adresa deciziei pronunţate în apel şi nici nu se arată în ce constă nelegalitatea deciziei atacate, prin raportare la soluţia pronunţată în apel şi la argumentele arătate de instanţă în fundamentarea acesteia.
Prin urmare, fără să combată în vreun fel argumentele instanţei de apel şi să formuleze critici susceptibile de cenzură în recurs, recurentul a nesocotit existenţa judecăţii anterioare.
Or, în calea extraordinară de atac a recursului nu are loc o devoluare a fondului, această cale extraordinară de atac putând fi exercitată în condiţiile expres şi limitativ prevăzute de C. proc. civ. prin dispoziţii speciale, de strică interpretare.
Susţinerile din memoriul de recurs care privesc situaţia de fapt şi probatoriul administrat nu sunt susceptibile de încadrare în vreunul dintre motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 C. proc. civ., pentru exercitarea controlului judiciar în recurs, întrucât modul în care instanţa de judecată a făcut aprecierea probelor nu reprezintă o critică de nelegalitate, după abrogarea pct. 11 al art. 304 C. proc. civ. prin O.U.G. nr. 138/2000.
Aşa fiind, cum aspectele invocate de recurent nu se grefează pe conţinutul deciziei atacate şi cum în cauză, nu pot fi reţinute motive de ordine publică, Înalta Curte va aplica sancţiunea expres prevăzută într-o asemenea situaţie de art. 306 alin. (1) C. proc. civ., respectiv aceea a nulităţii recursului, admiţând excepţia cu acest obiect.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Constată nul recursul declarat de reclamantul D.C. împotriva Deciziei nr. 719 din 17 septembrie 2015 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia I civilă şi pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 ianuarie 2016.
| ← ICCJ. Decizia nr. 81/2016. Civil | ICCJ. Decizia nr. 67/2016. Civil → |
|---|
