Anulare act. Sentința nr. 1210/2013. Judecătoria ALBA IULIA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1210/2013 pronunțată de Judecătoria ALBA IULIA la data de 15-03-2013 în dosarul nr. 8500/176/2012
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA A. I.
DOSAR NR._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 1210/2013
Ședința publică din 15.03.2013
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE – M. M. I.
GREFIER – S. A.-M.
Pe rol se află pronunțarea asupra cauzei civile privind pe reclamantul C. I. Ș. în contradictoriu cu pârâtele . și . - Sucursala A. I., având ca obiect anulare act - pretenții.
Dezbaterile în fond și luările de cuvânt au avut loc în ședința publică din data de 08.03.2013, fiind consemnate în Încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, dată la care pentru a da părților posibilitatea părților de a depune concluzii scrise, instanța a amânat pronunțarea pentru data de 15.03.2013
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Alba Iulia la data de 14.12.2012, sub dosar nr._ reclamantul C. I. Ș. a solicitat instanței ca, în contradictoriu cu pârâtele . și . - Sucursala A. I., pe baza probelor ce vor fi administrate în cauză, prin sentință judecătorească să dispună:
I. constatarea nulității absolută parțiale a Convenției de Credit nr._/12.02.2008, încheiată între părți în ceea ce privește următoarele clauze:
- pct. 3 lit.d – „data ajustării dobânzii” din „condițiile speciale ale convenției”;
- pct.3.11 D. (dobânda anuală efectivă) din secțiunea 3 a condițiilor generale ale convenției;
- pct. 5 lit. a – „comisionul de risc” din condițiile speciale ale convenției;
- pct.3.5 – comisionul de risc din condițiilor generale ale convenției, cauza
convenției de credit fiind ilicită;
II. desființarea clauzelor contractuale menționate la pct. 1 din prezenta acțiune;
- desființarea planului de rambursare în ce privește clauzele menționate la
punctul 1 din prezenta acțiune;
- să constate că prin actul adițional, pârâtele au modificat în mod abuziv și
unilateral contractul, în sensul transformării comisionului de risc, prevăzut de pct.5 lit.a, în comision de administrare credit;
- să constate abuzive și nule clauzele prin care pârâtele au introdus în convenție comisionul de administrare credit;
- să dispună înlăturarea din convenție și actul adițional a clauzelor privind comisionul de risc și comisionul de administrare credit, ca fiind abuzive;
- obligarea pârâtelor la restituirea sumelor achitate de reclamant cu titlu de comision de risc și comision de administrare credit de la data încheierii convenției până la data introducerii acțiunii în cuantum de 3.621,87 CHF și în continuare până la data restituirii efective;
- obligarea pârâtei de ordinul 2 ca în termen de 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a sentinței, să pună la dispoziția reclamantului actul adițional la convenție, conform sentinței date și un nou grafic de rambursare a creditului;
- obligarea pârâtelor la plata dobânzii legale începând cu data plății și până la data restituirii efective;
Obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată, în conformitate cu dispozițiile art.274 C.proc.civ.
Suma de 7.898,51 CHF, solicitată la capătul VII de cerere, reprezintă suma plăților lunare, reprezentând comisionul de risc și administrare conform planului de rambursare.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că, în calitate de împrumutat, a încheiat Convenția de Credit nr._/12.02.2008, valoarea creditului obținut de către acesta fiind de 29.700 CHF, iar durata creditului fiind de 300 luni de la data încheierii convenției. Reclamantul consideră clauzele contractuale menționate în petitul acțiunii ca fiind abuzive, ceea ce face cauza convenției să fie ilicită.
Precizează că, deși dobânda curentă stipulată în contract este în cuantum de 3,99% pe an a fost prevăzută ca fiind fixă, la pct.3 lit. d) din convenție se prevede că „banca își rezervă dreptul de a revizui structura ratei dobânzii curente în cazul intervenirii unor schimbări semnificative pe piața monetară, comunicând împrumutatului noua structură a ratei dobânzii”.
La pct.3.10 D. (dobânda anuală efectivă) din secțiunea 3 a condițiilor generale ale convenției se stipulează că D. poate fi modificată în condițiile modificării ratei dobânzii, precum și în condițiile prevăzute de secțiunea 10 „Costuri suplimentare”, cu toate că dobânda prevăzută în Convenție a fost stabilită ca fiind fixă, iar la pct.5 lit. a din condițiile speciale ale convenției și la pct.3.5 din condițiile generale ale convenției, se arată că a fost stabilit comisionul de risc în cuantum de 0,22 %, aplicat la soldul creditului, plătibil lunar în zile de scadență, pe toată perioada de derulare a Convenției de Credit.
Reclamantul apreciază că dispozițiile art. 969 Cod civil, care conferă putere de lege contractului, se referă la cele „legal făcute”, nu și celor care contravin limitelor impuse prin dispoziții imperative ale legii, conform art.948 Cod civil. Potrivit art.14 din legea 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianți și consumatori, consumatorii prejudiciați prin contracte încheiate cu încălcarea prezentei legi au dreptul de a se adresa organelor judecătorești în conformitate ci prevederile Codului civil și Codului de procedură civilă.
Consideră că clauzele din convenția de credit de mai sus sunt ilicite și abuzive, având o cauză ilicită, neputând fi negociate și fiindu-i impus în forma respectivă de bancă. Prin urmare, banca a transformat tacit contractul de credit într-unul de adeziune, context în care acesta este abuziv deoarece nu a putut fi negociat și au creat în detrimentul reclamanților și contrar cerinței bunei credințe un dezechilibru grav în ceea ce privește drepturile și obligațiile contractuale, fiind îndeplinite astfel condițiile prevăzute de art. 4 din Legea nr. 193/2000.
Se mai arată că reclamantul este obligați să achite lunar un comision de risc în favoarea băncii, prevăzut la punctul 5 lit.a din condițiile speciale ale convenției și la pct.3.5 din condițiile generale ale convenției, în cuantum de 0,22% aplicat la soldul creditului, chiar dacă a adus ca garanție pentru executarea contractului un imobil care a fost asigurat conform pct.7 – „Garanții” din Condițiile speciale ale Convenției, asigurare de asemenea cesionată în favoarea băncii.
În ceea ce privește comisionul de administrare introdus de către pârâta e ordinul 2 unilateral prin act adițional, reclamantul consideră că este de asemenea abuziv, aspect ce rezultă tot din prevederile art.4 din legea 193/2000, întrucât nici aceste clauze nu au fost negociate și creează, în detrimentul împrumutaților și contrar cerinței bunei-credințe un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților. De asemenea, din conținutul actului adițional rezultă că acest comision are aceeași destinație ca și comisionul de risc, respectiv administrarea riscurilor asumate de bancă prin punerea la dispoziție a creditului. Așadar, este evident că noul comision nu este altceva decât comisionul de risc din convenția inițială, banca operând doar o schimbare formală a denumirii și ulterior a cuantumului comisionului pentru a-i da o aparență legală.
În drept, reclamantul a invocat prevederile art.4 din Legea nr.193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianți și consumatori și art.969, 948 Cod civil.
Reclamantul a solicitat admiterea probei cu înscrisuri și a depus la dosar, în copii certificate pentru conformitate cu originalul: Convenția de Credit nr._/12.02.2008, plan de rambursare credit, proces-verbal de conciliere (f.10-29).
Cererea este scutită de taxă judiciară de timbru și timbru judiciar în temeiul art.15 lit. j din Legea nr.146/1997, privind taxele judiciare de timbru, raportat la art.1 alin.2 din OG nr.32/1995 privind timbrul judiciar.
La data de 08.02.2013, pârâta . a depus întâmpinare (f.33-45), prin care solicită respingerea cererii ca neîntemeiată. Totodată, a invocat excepția netimbrării cererii, excepția prescripției dreptului la acțiune și excepția inadmisibilității acțiunii ca acțiune directă. Pârâta a arătat că toate clauzele invocate de reclamanți au fost negociate, iar clauza reglementată la art.5 din convenția de credit nu creează un dezechilibru între drepturile și obligațiile părților. Astfel, comisionul de risc este parte a prețului contractului, nefiind echivalentul garanției reale imobiliare – ipoteca, deoarece acesta este perceput și pentru gestionarea altor riscuri decât riscul de neplată.
De asemenea, pârâta consideră că nu se poate dispune restituirea sumelor deja achitate, întrucât contractul de credit este cu executare succesivă în timp, iar anularea unei clauze din cadrul acestuia nu poate produce efecte retroactive. De altfel, sancțiunile prevăzute de Legea nr.193/2000 sunt modificarea clauzelor contractuale sau desființarea contractului, cu daune-interese, iar în ipoteza în care clauzele s-ar considera nelegale, singurul efect este modificarea pentru viitor a acestora. În consecință, consideră că instanța investită cu soluționarea prezentei cereri de chemare în judecată este competentă doar să stabilească limitele unui nou cadru contractual, pe care ambele părți au libertatea să îl accepte sau nu, cu consecința posibilității Băncii de a solicita ulterior rezilierea contractului, și implicit restituirea sumei acordate ca și credit.
Pârâta mai arată că, clauza reglementată la art.3 lit.d din Condițiile Speciale a fost negociată, solicitând instanței să observe că nu sunt îndeplinite niciuna din condițiile Legii 193/2000 privind caracterul abuziv al clauzei și arată, ca exemplu că au fost negociate clauzele referitoare la moneda creditului, la perioada de utilizare, la perioada de grație, dar și la rata dobânzii. În ceea ce privește dispozițiile cuprinse în această clauză au fost asumate de către clienți, pârâta a făcut referire la Decizia nr.77 din 13 februarie 2008 pronunțată de Curtea de Apel București.
Pârâta precizează că, clauza reglementată la art.3 lit.d din Convenția de Credit nu creează un dezechilibru între drepturile și obligațiile părților, efectele acestei constatări fiind cuprinse chiar în Legea invocată de reclamanți, la punctul 1, lit.a din Anexa Legii 193/2000 și subliniază că prevederile contractuale nu îngrădesc în niciun mod posibilitatea clienților de a solicita rezilierea contractului, conform dispozițiilor art.1020 și 1021 din Codul Civil, cu toate consecințele care decurg din exercitarea acestei opțiuni.
În drept, pârâta a invocat prevederile art.115-118 C.proc.civ., art.969 Cod civil, Legii nr.193/2000, principiul aplicabilității directe a Directivei nr. 93/13/CEE, art.1 din Protocolul nr.1 al CEDO, Decretul nr.167/1958, Decretul 31/1954.
În probațiune, pârâta a solicitat admiterea probei cu înscrisuri, interogatoriu, precum și alte mijloace de probă a căror necesitate ar reieși din dezbateri.
La dosarul cauzei au mai fost depuse: practică judiciară (f.47-53), Actul adițional nr.1/30.08.2010 la Convenția de credit nr._/12.02.2008 și Plan de rambursare credit (f.57-86).
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Instanța constată că reclamantul C. I. Ș. a încheiat cu . – prin Sucursala A. I., convenția de credit nr._/12.02.2008 (filele 10-20).
La art. 3 lit. d din convenție – condiții speciale – se prevede că banca își rezervă dreptul de a revizui rata dobânzii curente în cazul intervenirii unor schimbări semnificative pe piața monetară, comunicând împrumutatului noua rată a dobânzii.
De asemenea, la art. 3.11 din convenție – condiții generale, se stipulează că D. (dobânda anuală efectivă) poate fi modificată în condițiile modificării ratei dobânzii, precum și în condițiile prevăzute de secțiunea 10 “Costuri suplimentare”.
Potrivit art. 4 alin. 1 din Legea nr. 193/2000, “o clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.”
De asemenea, conform art. 4 alin. 2 “o clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitate consumatorului să influențeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate”.
Este evident că aceste contracte de credit sunt contracte de adeziune, iar clientul este obligat fie să le accepte, în întregime, în forma propusă de bancă, fie să refuze încheierea contractului. Negocierea diferitelor clauze contractuale nu este posibilă. Aceasta nu înseamnă că respectivul client ar fi fost constrâns în vreun fel să încheie contractul, fiind evident că acesta a ales să ia creditul de la V. întrucât rata lunară era printre cele mai avantajoase de pe piață la acel moment.
Asta nu înseamnă, însă, că unele clauze contractuale, cum ar fi cea referitoare la modul de calcul al dobânzii sau de modificare a acesteia, respectiv instituirea unui comision de risc nu ar fi abusive și vădit nelegale.
Posibilitatea pe care o are banca de a revizui în mod unilateral rata dobânzii (deși s-a stabilit că este fixă), în funcție de niște criterii ambigue, vădit subiective și unilaterale este de natură a crea un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, încălcându-se art. 4 din Legea 193 din 2000.
Prin urmare, instanța va constata nulitatea absolută a punctului 3 lit. d – “Data ajustării dobânzii” din Condițiile speciale ale convenției”, respective punctual 3.11 D. (dobânda anuală efectivă) din secțiunea 3 a condițiilor generale ale convenției, urmând a dispune desființarea acestor clauze.
La punctul 5 lit. a din condițiile speciale ale convenției și la punctul 3.5 din condițiile generale ale convenției a fost stabilit un comision de risc aplicat la soldul creditului, plătibil lunar pe toată perioada de derulare a convenției de credit. Instanța constată că acest comision de risc a fost prevăzut în convenție, fără a se preciza ce reprezintă și ce riscuri acoperă.
Potrivit art. 1 alin. 1 din Legea nr. 193/2000, orice contract încheiat între comercianți și consumatori pentru vânzarea de bunuri sau prestarea de servicii trebuie să cuprindă clauze contractuale clare, fără echivoc, pentru înțelegerea cărora nu sunt necesare cunoștințe de specialitate. Instanța constată că terminologia folosită de către pârâta V. este foarte ambiguă, iar clientul nu are posibilitatea de a-și da seama ce anume acoperă acel comision de risc și care este motivul pentru care trebuie să-l plătească.
În speța de față, riscul de credit nu poate fi luat în considerare ca destinație a comisionului de risc, pentru că imobilul adus în garanție este asigurat, banca impunând prin convenție ca asigurarea să se încheie cu o societate de asigurări agreată de bancă, iar polița de asigurare să fie cesionată în favoarea băncii. O altă obligație impusă de bancă prin convenție a fost ca imobilul adus garanție să reprezinte 130% din valoarea creditului. Obligațiile de mai sus au fost instituite în sarcina reclamantului prin convenție, contractul fiind evident unul de adeziune, clauzele cuprinse în acesta fiind prestabilite de bancă, neexistând vreo negociere cu clientul. Chiar și în situația în care, prin absurd, s-ar considera că a existat o negociere cu privire la comisionul de risc, clauza ar fi tot abuzivă, întrucât acordul părților cu privire la o clauză ilicită și imorală nu transformă acea clauză într-una legală.
În condițiile în care comisionul de risc ar acoperi riscul pieirii bunului cu care a fost garantat creditul, banca ar beneficia de o dublă garanție, creând, în detrimentul reclamanților, și contrar cerințelor bunei credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, ceea ce contravine art. 4 din Legea nr. 193/2000.
Dacă s-ar considera că acest comision de risc anticipează o posibilă conduită culpabilă a clienților, instanța constată că prin același contract a fost prevăzut că în caz de achitare cu întârziere a obligațiilor de plată, banca va percepe penalități de întârziere, iar dacă clientul nu-și îndeplinește obligațiile de plată, banca ar putea trece la executarea silită a garanției imobiliare, fiind instituit un drept de ipotecă asupra imobilului.
Prin urmare, și în acest caz riscului unei conduite culpabile a reclamantului este acoperit prin stabilirea penalităților de întârziere și a garanției imobiliare, iar banca ar beneficia din nou de o dublă garanție, astfel că din nou clauza privind comisionul de risc este abuzivă, fiind contrară art. 4 din Legea nr. 193/2000.
În condițiile în care comisionul de risc ar acoperi riscul de piață generat de fluctuațiile de piață ale prețurilor sau ale cursului valutar, instanța constată că împrumutul luat de către reclamant a fost în franci elvețieni, iar leul s-a devalorizat semnificativ în raport cu această monedă, risc care a fost, oricum, suportat de către reclamanți, rata acestora crescând semnificativ, astfel că nu se justifică existența comisionului de risc.
Conform art. 4 alin. 1 din Legea nr. 193/2000, o clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăși, sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei credințe un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.
Chiar și în lipsa acestei prevederi legale cu caracter special, clauzele contractuale menționate mai sus sunt ilicite, întrucât au o cauză ilicită (indiferent dacă au fost negociate sau nu), încălcând art. 948 pct. 4 din Vechiul cod civil (normă cu caracter general aplicabilă tuturor contractelor).
Raportat la aceste prevederi legale, instanța constată că sunt întrunite cerințele legii pentru a constata abuzivă clauza care stabilește comisionul de risc.
Instanța constată că odată cu . OG nr. 50/2010, care interzicea perceperea altor comisioane în afara celor menționate în art. 36 din ordonanță, banca a transformat, în mod unilateral, fără acordul clientului, comisionul de administrare în comision de risc (f. 57).
Instanța constată, prin raportare la prevederile art. 4 din Legea nr. 193/2000 și art. 948 pct. 4 din Vechiul Cod Civil (normă cu caracter general aplicabilă tuturor contractelor) că acest comision este abuziv, pentru că banca a stabilit clauze și obligații noi în sarcina reclamanților, în mod unilateral, în pofida refuzului acestora. Este evident că noul comision nu este altceva decât comisionul de risc din convenția inițială, banca operând doar o schimbare formală a denumiri comisionului, pentru a-i da o aparență legală.
Ca o consecință a constatării caracterului abuziv și nelegal al clauzelor privind comisionul de risc și comisionul de administrare, instanța va dispune înlăturarea acestora din convenția de credit.
În aceste condiții, sumele pe care reclamanții le-au achitat cu titlu de comision de risc și comision de administrare, începând cu data încheierii convenției, reprezintă o plată nedatorată, care, potrivit art. 1092 C.civ., trebuie restituită. Restituirea acestor sume nu este prescrisă întrucât reprezintă consecința constatării nulității absolute a unor clauze contractuale.
Instanța urmează a obliga pârâtele, în solidar, să restituie sumele achitate de reclamant cu titlu de comision de risc și comision de administrare, începând cu data încheierii convenției de credit și până la data introducerii acțiunii, precum și în continuare, până la data restituirii efective.
Va obliga pârâta . – Sucursala A. I. ca în termen de 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a prezentei sentințe să pună la dispoziția reclamanților un nou grafic de rambursare a creditului, care să respecte dispozițiile prezentei hotărâri.
Având în vedere că pretențiile reclamantului au fost admise, instanța va face aplicarea art. 276 C.p.c., obligând pârâtele, în solidar, la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 1500 lei, reprezentând onorariu avocațial.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite acțiunea formulată de reclamantul C. I. Ș., cu domiciliul procesual ales la sediul cabinetului avocațial D. A., din A. I., ., nr. 1A, ., ., în contradictoriu cu pârâtele ., cu sediul în București, ., . 10, sector 2 și . - Sucursala A. I., cu sediul în A. I., ., . A. și în consecință:
Constată nulitatea absolută parțială a convenției de credit nr._/12.02.2008, încheiată cu pârâtele . și . - Sucursala A. I., în ceea ce privește următoarele clauze:
• Punctul 3 lit. d - „data ajustării dobânzii" din condițiile speciale ale convenției;
• Punctul 3.11 D. (dobânda anuală efectivă) din secțiunea 3 a condițiilor generale ale convenției;
• Punctul 5 lit. a „comisionul de risc" din condițiile speciale ale convenției;
• Punctul 3.5 din condițiile generale ale convenției, referitoare la comisionul de risc.
Desființează clauzele contractuale de mai sus.
Desființează planul de rambursare în ceea ce privește clauzele contractuale menționate mai sus.
Constată că prin act adițional, pârâtele au modificat în mod abuziv și unilateral contractul, în sensul transformării comisionului de risc, prevăzut de pct. 5 lit. a, în comision de administrare.
Constată abuzive și nule clauzele prin care pârâtele au introdus în convenție comisionul de administrare.
Dispune înlăturarea din convenție și actul adițional a clauzelor privind comisionul de risc și comisionul de administrare.
Obligă pârâtele, în solidar, să restituie reclamantului sumele achitate cu titlu de comision de risc și comision de administrare începând cu data de 12.02.2008 și până la data introducerii acțiunii și în continuare până la data restituirii efective.
Obligă pârâta . - Sucursala A. I. ca în termen de 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a prezentei sentințe să pună la dispoziția reclamanților actul adițional la convenție, conform sentinței date și un nou grafic de rambursare a creditului.
Obligă pârâtele, în solidar, la plata în favoarea reclamanților a cheltuielilor de judecată în cuantum de 1500 lei, reprezentând onorariu avocațial.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată îh ședință publică, astăzi 15.03.2013.
PREȘEDINTE, GREFIER,
M. M. I. S. A.-M.
Red. MMI / Tehnored SAM
6 ex/20.03.2013
| ← Anulare act. Sentința nr. 257/2013. Judecătoria ALBA IULIA | Pretenţii. Sentința nr. 820/2013. Judecătoria ALBA IULIA → |
|---|
