Anulare act. Sentința nr. 257/2013. Judecătoria ALBA IULIA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 257/2013 pronunțată de Judecătoria ALBA IULIA la data de 18-01-2013 în dosarul nr. 7333/176/2012
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA A. I.
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 257/2013
Ședința publică din 18.01.2013
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE - S. F.
GREFIER - R. D.
Pe rol se află soluționarea cauzei civile privind pe reclamanții D. C. și D. D. în contradictoriu cu pârâtele . și . - Sucursala A. I., având ca obiect acțiune în constatare, pretenții.
La apelul nominal făcut în ședința publică la prima strigare a cauzei se constată lipsa părților, iar la a doua strigare au răspuns reclamanții asistați de avocat C. C. și pentru pârâta . avocat C. M., lipsă fiind pârâta . - Sucursala A. I..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, instanța procedează la interogarea reclamanților, răspunsurile acestora fiind consemnate în chestionarele atașate la dosarul cauzei .
Avocatul reclamanților depune la dosar practică judiciară și factura privind cheltuielile de judecată.
Părțile declară că nu mai au cereri de formulat sau probe de administrat, împrejurare față de care instanța, constatând cauza în stare de judecată, declară închisă probațiunea și acordă cuvântul pe fondul cauzei.
Avocatul reclamanților solicită admiterea cererii astfel cum a fost formulată, comisionul de risc transformat în comision de administrare este abuziv și nelegal, reclamanții nefiind de acord cu acesta, actele adiționale nu au fost negociate cu reclamanții deși exista această posibilitate, banca a dat doar o aparență de legalitate actelor încheiate, contractul încheiat este unul de adeziune, clauzele fiind prestabilite de bancă. Cu cheltuieli de judecată conform facturii depuse la acest termen de judecată.
Avocatul pârâtei solicită respingerea acțiunii în integralitatea ei, clauzele nu sunt abuzive, la interogatoriu reclamanții au arătat că au discutat cuantumul ratelor, s-a discutat oferta și a corespuns voinței reclamanților sub aspectul cuantumului, duratei, întinderii contractului încheiat. Actele adiționale sunt rezultatul negocierilor dintre părți . Cu cheltuieli de judecată pe cale separată.
INSTANȚA
Asupra cauzei de față:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Alba Iulia, sub număr de dosar_, reclamanții D. C. și D. D. în contradictoriu cu pârâtele . și . - Sucursala A. I., a solicitat instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța:
- Să constate abuzive clauzele de la pct. 5 lit. a din convenția de credit nr._/02.10.2007, încheiat cu pârâtele și pct. 3.5 din condițiile generale ale convenției referitoare la comisionul de risc, precum și de la pct 3 lit. d din condițiile generale ale convenției, comision de risc transformat ulterior în comision de administrare, prin art. 2 pct. 5.1 lit. b din actul adițional nr. 2/08.11.2010.
II. Să constate abuzive și nule clauzele prin care pârâtele au introdus în convenție comisionul de administrare.
III. Să dispună înlăturarea din convenție și actul adițional a clauzelor privind comisionul de risc și comisionul de administrare.
IV. Să oblige pârâtele în solidar la restituirea către reclamanți a sumelor încasate de la reclamant cu titlu de comision de risc și comision de administrare, începând cu luna octombrie 2009, până la data introducerii acțiunii, în cuantum de 2602,64 CHF și în continuare până la restituirea efectivă a acestora, precum și dobânda legală.
V. Să oblige pârâta . A. I. ca în termen de 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii să pună la dispoziția reclamanților actul adițional la convenție conform sentinței date și un nou grafic de rambursare a creditului.
VI. Să oblige pârâtele la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii, reclamanții au arătat, în esență, că a încheiat cu pârâtele convenția de credit nr._/02.10.2007 și încă din momentul încheierii convenției reclamanții au acționat de pe poziții inegale în raport cu banca, dat fiind contractul încheiat care ar fi contract de adeziune.
Consideră că clauzele contractuale sunt contrare prevederilor legii, privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianți și consumatori, conținutul fiind confuz și echivoc.
La pct. 5 lit. a din condițiile speciale ale convenției și la pct. 3.5 din condițiile generale ale convenției a fost stabilit comisionul de risc aplicat la soldul creditului plătibil lunar în zilele de scadență pe toată perioada de derulare a contractelor. Se susține că respectivul comision a fost prevăzut în convenție fără a se specifica ce reprezintă și ce riscuri acoperă și doar după ce s-a solicitat înlăturarea din convenții a acestor clauze banca a explicat că prin el se acoperă riscul de credit și riscul de piață.
Potrivit art. 1 alin. 1 din Legea 193/2000 orice contract încheiat între comercianți și consumatori pentru vânzarea de bunuri sau prestarea de servicii va cuprinde clauze comerciale clare, fără echivoc, pentru înțelegerea cărora nu sunt necesare cunoștințe de specialitate, or din cuprinsul convenției se constată că terminologia nu este decriptată și explicată în condițiile generale pentru ca reclamantul să fie în cunoștință de cauză cu privire la motivele pentru care e perceput comisionul de risc. Prin urmare, aceste clauze ar fi abuzive, neclare și echivoce.
Pe de altă parte, banca nu a negociat cu reclamantul nici o clauză privind comisionul de risc, iar convențiile nu conțin clauze de protecție prin care clienții să fie protejați de acest risc.
Se arată că este abuziv și comisionul de administrare introdus în actul adițional raportat la disp art. 4 din Legea 192/2000 întrucât nu a fost negociat, având aceeași destinație ca și comisionul de risc.
În dovedirea cererii s-a solicitat admiterea probei cu înscrisuri.
În drept, au fost invocate prev. art. 274 C.p.c. și Legii 193/2000.
Reclamantul a depus la dosar, în copie, convenția de credit și actul adițional la aceasta, plan de rambursare, notificare din partea reclamantului către bancă (f. 6-66).
Pârâta . depus întâmpinare (filele 74-87), prin care au solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată.
În motivare se arată, în esență, că pct.3 lit.d din „Condiții speciale” a fost modificat prin actul adițional de implementare a OUG 50/2010 transmis reclamanților și acceptat tacit de către acesta. Consideră că cererea de anulare a clauzei referitoare la posibilitatea ajustării dobânzii este lipsită de obiect, întrucât această clauză în forma inițială nu mai există în Convenția de credit.
Contractele de credit sunt contracte preformulate (la toate instituțiile bancare) în care, de principiu, este conținută oferta băncii cu care clientul, după analiza acesteia, iar decizia să încheie contractul, dată fiind natura relațiilor contractuale, dată fiind natura relațiilor contractuale specifice ce implică analize bancare, financiare și economice, însă convențiile și clauzele menționate nu au fost impuse reclamanților, așa cum susține acesta, în condițiile în care banca nu deține un monopol pe piață la acordarea creditelor, oferta din acest punct de vedere fiind una variată, clientul putându-se adresa băncii a cărei ofertă o consideră mai avantajoasă.
În ceea ce privește clauzele prevăzute la pct. 5 lit.a din Condițiile speciale și clauzele prevăzute la pct. 3 5 din Condițiile generale, solicită a se observa de asemenea că nu sunt clauze abuzive, iar reclamanții le-au cunoscut și acceptat la încheierea contractului.
Mai arată că clauzele referitoare la comisionul de risc sunt clar precizate și sunt dimensionate în funcție de valori concrete, verificabile și anume la soldul creditului.
Mai solicită a se observa faptul că art. 4 al Directivei europene nr. 93/13/CEE exclude prețul contractului de la caracterul controlului abuziv. Comisionul de risc este parte integrantă a D. care reprezintă costul total al creditului și este o noțiune acceptată de toate băncile și țările europene. În această situație consideră că instanța de judecată nu poate constata caracterul abuziv al unei clauze care privește o componentă a prețului.
Convențiile și clauzele menționate în contract nu au fost impuse reclamanților, banca nedeținând un monopol pe piață la acordarea creditelor, clienții putându-se adresa oricărei bănci a cărei ofertă o consideră mai avantajoasă.
În drept, pârâta a invocat prevederile Legii nr.193/2000, art. 115-118 C.pr.civ., art. 969 C.civ., principiul aplicabilității directe a Directivei nr. 93/13/CEE, art. 1 din Protocolul nr. 1 al CEDO, Decretul 167/1958, Decretul 31/1954.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța retine următoarele:
La data de 02.10.2007 între părți s-a încheiat Convenția de credit nr._/02.10.2007 (f. 6-11), conform căreia creditul obținut de reclamanți este de_ CHF, rambursabil în 300 de luni de la data încheierii convenției.
La pct.3 d din convenție se prevede că banca își rezerva dreptul de a revizui structura ratei dobânzii în cazul apariției unei schimbări semnificative pe piața monetară, comunicând împrumutatului noua structură a ratei dobânzii, iar la pct.3. a se face mențiunea că rata dobânzii curente este de „4,25 % p.a dobândă fixă ”, conform Convenției de credit nr._/02.10.2007 iar prin actul adițional nr. 2/08.11.2010 părțile au convenit ca rata dobânzii să fie fixă timp de 85 luni la nivelul dobânzii de 3,75% pe an și ulterior variabilă fiind stabilită la nivelul Libor CHF la 3 luni + marja de 4,15 puncte procentuale pe an(f. 37).
La pct.5 lit. a din condițiile speciale ale convenției de credit nr._/02.10.2007 și la pct.3.5 din condițiile generale ale convenției a fost stabilit un comision de risc de 0,15 % aplicat la soldul creditului, plătibil lunar în zilele de scadență pe toata perioada de derulare a Convenției de credit iar prin actul adițional nr. 2/08.11.2010 părțile au convenit modificarea pct.5 lit. a din condițiile speciale ale convenției de credit nr._/02.10.2007 în sensul înlocuiri comisionului de risc cu comisionul de administrare în cuantum de 0,085% pe lună și introducerea comisionului de rambursare anticipată(f. 38-39).
Dispozițiile art.969 din Codul civil conferă putere de lege contractelor legal făcute, ceea ce înseamnă ca legea recunoaște forță deplina doar contractelor legale făcute.
Potrivit art.948 din Codul civil condițiile esențiale pentru validitatea unei convenții sunt: capacitatea de a contracta, consimțământul valabil al părții care se obligă, un obiect determinat și o cauză licită.
Conform art.968 din Codul civil cauza este nelicită când este prohibită de legi și când este contrară bunelor moravuri și ordinii publice.
Cauza unui contract sinalagmatic, cum este contractul de credit în speță, este formată din doua componente și este diferită pentru cele două parți care contractează. Pentru banca cauza proximă sau scopul imediat o reprezintă restituirea împrumutului, iar scopul mediat constă în motivul determinant al încheierii contractului de împrumut, or pentru bancă motivul determinant al încheierii contractului de credit îl constituie obținerea de profit. Pentru împrumutat, scopul imediat îl constituie obținerea de bani, iar scopul mediat lor banilor în interes personal.
Apoi, una din condițiile de valabilitate a cauzei este ca aceasta să fie licită și morală.
Art.966 din Codul civil prevede că obligația nelicită nu poate avea nici un efect, iar art.968 din Codul civil stabilește: „Cauza este nelicită când este prohibită de legi, când este contrară bunelor moravuri și ordinii publice”.
Potrivit art.14 din Legea nr.193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianți și consumatori, consumatorii prejudiciați prin contracte încheiate cu încălcarea prezentei legi au dreptul de a se adresa organelor judecătorești în conformitate cu prevederile Codului civil si Codului de procedură civilă.
În concluzie, ori de câte ori un consumator este prejudiciat prin încheierea unui contract datorită încălcării prevederilor Legii nr.193/2000, el are dreptul de a se adresa organelor judecătorești în conformitate cu dispozițiile Codului Civil și Codului de procedură civilă. Încheierea unui contract cu încălcarea Legii nr.193/2000 face ca acel contract să aibă o cauză ilicita, iar cauza ilicită sau imorală atrage nulitatea absolută a contractului.
Analizând clauzele contractuale invocate în acțiunea introductivă, raportat la cele anterior menționate, instanța retine următoarele:
Scopul mediat al încheierii contractului de credit în speța de față, adică motivul determinant al încheierii, din punctul de vedere al băncii este obținerea de profit, banca urmărind obținerea de profit chiar și cu încălcarea legii pentru următoarele motive:
Contractul de credit în cauză a fost transformat în mod tacit de bancă într-unul de adeziune, deoarece a constat într-un formular tipizat, ale cărui clauze nu au putut fi negociate de reclamanți, întregul contract fiind impus în forma respectivă de bancă.
Potrivit art.4 alin. 1 din Legea nr.193/2000, privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianți și consumatori, prin care a fost transpusă Directiva 84/450/CE, o clauză contractuală ce nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract creează în detrimentul consumatorului și contrar cerinței bunei credințe un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților. Faptul că anumite aspecte ale clauzelor comerciale sau numai una din clauze a fost negociată direct cu consumatorul nu exclude aplicarea legi pentru restul contractului, în cazul în care o evaluare globală a contractului evidențiază ca acesta a fost prestabilit unilateral de comerciant. Dacă un comerciant pretinde că o clauză standard preformulată a fost negociată direct cu consumatorul, este de datoria lui să prezinte probe în acest sens.
În cauză nu s-a făcut dovada în ceea ce privește comisionul de risc invocat în acțiune ca fiind abuziv ar fi fost negociat cu consumatorul. Faptul că ambele parți au cunoscut întinderea obligațiilor stipulate prin clauzele invocate în acțiune la data încheierii convenției de credit, nu înseamnă că respectivul contract a fost negociat, din moment ce consumatorul nu a avut posibilitatea să le negocieze.
Cu privire la comisionul de risc prevăzut la pct.5 din condițiile speciale ale convenției si de pct.3.5 din condițiile generale ale convenției, s-a stabilit un comision de risc de 0, 15 % aplicabil la soldul creditului, plătibil lunar în zilele de scadență pe toată perioada de derulare a convenției de credit.
Aceste clauze privind comisionul de risc apar în lumina legii ca fiind abuzive din următoarele motive:
În contract nu este identificat suficient de clar și pe înțelesul oricărei persoane care nu are cunoștințe specifice domeniului bancar, ce fel de riscuri presupune punerea creditului la dispoziție. În plus, aceste comisioane de risc nu se justifică, ținând cont că reclamanții au adus garanții pentru executarea contractului. În acest sens reclamanții au constituit în favoarea pârâtei o garanție reală imobiliară (ipotecă) de rang I, conform pct.7 lit. a din condițiile speciale ale Convenției, imobil care a fost asigurat conform pct.7 lit. b din condițiile speciale ale Convenției, iar contractul de asigurare a fost cesionat în favoarea băncii(f. 7).
Art.6 din Legea nr.193/2000 prevede următoarele: clauzele abuzive cuprinse în contract și constatate fie personal, fie prin intermediul organelor abilitate prin lege nu vor produce efecte asupra consumatorului, iar contractul se va derula în continuare, cu acordul consumatorului, numai dacă după eliminarea acestora mai poate continua.
Acest art.6 nu reprezintă altceva decât transpunerea efectelor nulității absolute în Legea nr.193/2000, deoarece nulitatea reprezintă o sancțiune care lipsește actul juridic de efectele contrare normelor juridice edictate pentru încheierea sa valabilă.
Deoarece art.14 din Legea nr.193/2000 face trimitere la Codul civil și la Codul de procedură civilă, instanța apreciază că în cauză cererea reclamanților este întemeiată, existând un caz de nulitate absolută parțială care este dat de caracterul abuziv al unor clauze contractuale ce se sancționează cu desființarea acelor clauze și restituirea prestațiilor efectuate.
La judecarea cauzei se va avea în vedere și interpretarea pe care a dat-o Curtea de Justiție a Comunitarii Europene articolului 6 din Directiva nr.93/13/CEE a Consiliului din 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive, articol ce a fost transpus în art.6 din Legea nr.193/2000. Astfel, în cauza C-243/08 Pannon GSM Zrt împotriva E. Sustikne G. și cauza Murciano Quintero, C - 240/98, Curtea a stabilit ca art.6 alin.1 din Directiva nr.93/13/CEE a Consiliului din data de 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii trebuie interpretat în sensul că o clauză contractuală abuzivă nu creează obligații pentru consumator și nu este necesar în acest sens ca respectivul consumator să fi contestat în prealabil cu succes o astfel de clauză. De asemenea, s-a mai dispus că instanța națională are obligația de a examina din oficiu caracterul abuziv al unei clauze contractuale de îndată ce dispune de elemente de drept și de fapt necesare în acest sens, iar atunci când consideră că o astfel de clauză este abuzivă nu o aplică.
Față de cele ce preced, deoarece scopul determinant urmărit de bancă la încheierea contractului a fost obținerea unui profit chiar și cu riscul încălcării Legii nr.193/2000, prin includerea unor clauze abuzive în contractul de credit, instanța apreciază ca aceste clauze sunt lovite de nulitate absolută.
Pârâta pentru a diminua riscul insolvabilității unui debitor, avea posibilitatea de a încheia un contract de asigurare a creditului.
Chiar dacă pârâta avea obligația să constituie aceste provizioane de risc de credit și posibilitatea constituirii unor provizioane de risc suplimentare, iar în plus putea să-și asigure creditul, aceasta a preferat să transfere tot acest risc asupra reclamanților, cu toate că aceștia din urmă au suportat încă de la încheierea contractului riscul de credit prin aducerea drept garanție a unui imobil, imobil ce a fost asigurat, iar contractul de asigurare a fost cesionat în favoarea băncii.
Instanța apreciază că și dacă acest comision de risc ar face parte din preț, el nu este supus excepției prevăzute de art.4 al directivei 93/13/CEE, din moment ce nu este prevăzut în mod clar și inteligibil, deoarece acest comision nu este definit și nu se menționează criteriile în funcție de care s-a stabilit procentul comisionului.
În ceea ce privește solicitarea reclamanților de anularea a clauzei introduse prin art. 2 pct. 5.1 lit. b din actul adițional nr. 2/08.11.2010 prin care părțile au convenit înlocuirea comisionului de risc cu comisionul de administrare, instanța urmează a o respinge, apreciind că această prevedere contractuală nu cuprinde clauze abuzive, având în vedere următoarele considerente:
Pârâta V. R. SA – SUCURSALA A. I.,(25-30) a comunicat reclamanților propunerea făcută de Bancă în vederea armonizării contractului de credit anterior menționat cu prevederile OUG nr. 50/2010 precum și noul grafic de rambursare(f. 45-48) propunere neagreată de reclamanți(f. 49).
Instanța constată că pârâtele prin actul adițional nr. 2/08.11.2010 (f. 38), au înlocuit comisionului de risc, prevăzut de pct. 5 lit .a, din convenția de credit, cu comision de administrare credit în cuantum diminuat de 0,085% pe lună.
Potrivit art. 35 alin. 1 lit. b) din OUG 50/2010 cu modificările ulterioare, se interzic introducerea și perceperea de noi comisioane, tarife sau a oricăror alte speze bancare, cu excepția costurilor specifice unor produse și servicii suplimentare solicitate în mod expres de consumator, neprevăzute în contract ori care nu erau oferite consumatorilor la data încheierii acestuia. Aceste costuri neprevăzute vor fi percepute numai pe baza unor acte adiționale acceptate de consumator. Sunt exceptate costurile impuse prin legislație;
Iar conform art. 95, alin. 4 din OUG 50/2010 se interzice introducerea în actele adiționale a altor prevederi decât cele din prezenta ordonanță de urgență. Introducerea în actele adiționale a oricăror altor prevederi decât cele impuse de prezenta ordonanță de urgență sunt considerate nule de drept.
Instanța constată că între părțile contractante s-au purtat negocieri în ceea ce privește clauzele inserate prin actul adițional nr. 2 încheiat la data de 08.11.2010 având în vedere materialului probator administrat în cauză, în speță notificarea emisă la data de 15.09.2010(f. 49) de reclamanți, pârâtei S.C. V. R. SA – SUCURSALA A. I., prin care aceștia și-au exprimat nemulțumirea cu privire la oferta cu nr. 814 din 02.11.2010 privind introducerea în propunerea de modificare a convenției de credit nr._/02.10.2007 a comisionului de administrare credit și oferta transmisă de pârâtă reclamanților (f. 46-48 ) urmate ulterior de semnarea de către reclamanți a actului adițional nr. 2/08.11.2010.
Conform art.4 alin. 1 din Legea nr.193/2000, privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianți și consumatori, prin care a fost transpusă Directiva 84/450/CE, o clauză contractuală ce nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract creează în detrimentul consumatorului și contrar cerinței bunei credințe un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.
Instanța arată că pentru a se declara abuzivă o clauză contractuală trebuie să fie îndeplinite cumulative două cerințe:
- clauza contractuală nu a fost negociată direct cu consumatorul.
2. clauza contractuală, creează în detrimentul consumatorului și contrar cerinței bunei credințe un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.
Instanța constată că în ceea ce privește actul adițional nr. 2/08.11.2010 la convenția de credit nr._/02.10.2007, nici una din cele două condiții enunțate mai sus nu este îndeplinită, pentru a atrage declararea abuzivă a clauzelor conținute.
Împrejurarea semnării de către reclamanți a actului adițional prin care pe de o parte, aceștia au acceptat în continuare existența comisionului sub denumirea de comision de administrare, al cărui cuantum se reduce, coroborată că aspectul reducerii dobânzii, odată cu păstrarea comisionului are semnificația negocierii propriu zise, având în vedere că reclamanții au avut la momentul semnării reprezentarea reducerii costului total al creditului.
Nu se poate vorbi în speța de față în ceea ce privește actul adițional nr. 2/08.11.2010 la convenția de credit nr._/02.10.2007, că între părți există un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, câtă vreme se reduce costurile lunare ale creditului pentru reclamanți, ca urmare a reducerii dobânzii și a cuantumului comisionului de risc redenumit în continuare de administrare.
Potrivit planului de rambursare credit emis la momentul încheierii convenției de credit nr._/02.10.2007 (f.12-14) reclamanții achitau o rată lunară de 483,96 CHF la momentul încheierii actului adițional nr. 2/08.11.2010(f.12) iar în urma semnării actului adițional nr. 2/08.11.2010 și a emiterii noului plan de rambursare în conformitate cu acest act adițional, reclamanților le revine obligația plății unei rate lunare de 423,86 CHF(f.40).
Față de cele reținute mai sus instanța va admite în parte acțiunea formulată de reclamanții D. C. și D. D. ambii domiciliați în A. I., ., ., . în contradictoriu cu pârâtele S.C. V. R. SA, cu sediul în București, Șoseaua P., nr. 42, etaj 3-8 și 10, Sectorul 2, și S.C. V. R. SA – SUCURSALA A. I., cu sediul în A. I., ., . și în consecință:
1. Va constata nulitatea absolută parțială a convenției de credit nr._/02.10.2007 încheiată între părți în privința următoarelor clauze:
- pct.5 lit.a „Comision de risc” din „Condițiile speciale ale convenției”
- pct.3.5. „Comisionul de risc” din Secțiunea 3 „Costuri” a „Condițiilor generale ale convenției”.
2. Va desființa clauzele contractuale din convenția de credit nr._/02.10.2007, menționate la pct. 1. și planul de rambursare în ce privește aceste clauze contractuale.
3. Va obliga pârâtele să plătească reclamanților contravaloarea comisionului de risc achitat de reclamanți din convenția de credit nr_/02.10.2007 începând cu data de 07.11.2009 și până la data 08.11.2010.
4. Va obliga pârâtele să plătească reclamanților dobânda legală aferentă comisionului de risc achitat de reclamanți din convenția de credit_/02.10.2007 începând cu data de 07.11.2009 și până la data restituirii efective.
6. Va obliga pârâta S.C. V. R. SA – SUCURSALA A. I. ca în termen de 30 de zile de la data rămânerii irevocabile a prezentei sentințe să pună la dispoziția reclamanților actul adițional la convenție și noul grafic de rambursare a creditului în conformitate cu cele dispuse prin prezenta sentință.
În temeiul art. 276 Cod procedură civilă instanța va obliga pârâtele în solidar la plata către reclamanți a sumei de 1500 lei cu titlu cheltuieli judiciare constând în parte din onorariul de avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite în parte acțiunea formulată de reclamanții D. C. și D. D. ambii domiciliați în A. I., ., ., . în contradictoriu cu pârâtele S.C. V. R. SA, cu sediul în București, Șoseaua P., nr. 42, etaj 3-8 și 10, Sectorul 2, și S.C. V. R. SA – SUCURSALA A. I., cu sediul în A. I., ., . și în consecință:
1. Constată nulitatea absolută parțială a convenției de credit nr._/02.10.2007 încheiată între părți în privința următoarelor clauze:
- pct.5 lit.a „Comision de risc” din „Condițiile speciale ale convenției”
- pct.3.5. „Comisionul de risc” din Secțiunea 3 „Costuri” a „Condițiilor generale ale convenției”.
2. Desființează clauzele contractuale din convenția de credit nr._/02.10.2007, menționate la pct. 1. și planul de rambursare în ce privește aceste clauze contractuale.
3. Obligă pârâtele să plătească reclamanților contravaloarea comisionului de risc achitat de reclamanți din convenția de credit nr_/02.10.2007 începând cu data de 07.11.2009 și până la data 08.11.2010.
4. Obligă pârâtele să plătească reclamanților dobânda legală aferentă comisionului de risc achitat de reclamanți din convenția de credit_/02.10.2007 începând cu data de 07.11.2009 și până la data restituirii efective.
6. Obligă pârâta S.C. V. R. SA – SUCURSALA A. I. ca în termen de 30 de zile de la data rămânerii irevocabile a prezentei sentințe să pună la dispoziția reclamanților actul adițional la convenție și noul grafic de rambursare a creditului în conformitate cu cele dispuse prin prezenta sentință.
Respinge în rest cererea.
Obligă pârâtele în solidar la plata către reclamanți a sumei de 1500 lei cu titlu cheltuieli judiciare.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Executorie.
Pronunțată în ședința publică din 18.01.2013.
Președinte Grefier
S. F. R. D.
F.S. 28 Ianuarie 2013
Tehnored. RD 28.01.2013
| ← Anulare act. Sentința nr. 2582/2013. Judecătoria ALBA IULIA | Anulare act. Sentința nr. 1210/2013. Judecătoria ALBA IULIA → |
|---|
