Anulare act. Sentința nr. 1598/2013. Judecătoria ALBA IULIA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1598/2013 pronunțată de Judecătoria ALBA IULIA la data de 09-04-2013 în dosarul nr. 6367/176/2012
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA A. I.
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 1598/2013
Ședința publică de la 09.04.2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE F. S. C.
Grefier D. V.
Pe rol fiind judecarea cauzei civil privind pe reclamanții P. M., P. M. V. și pe pârâtele S.C. V. R. SA, S.C. V. R. SA - SUCURSALA A. I., având ca obiect anulare act, pretenții.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns avocat R. M. în substituire avocat C. C. pentru reclamanți, mandatarul pârâtei ., avocat O. C. F., lipsind părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care:
Se constată că prin serviciul registratură mandatarul pârâtei ., avocat O. C. F. a depus cerere de lăsare a cauzei la a doua strigare, care, față de prezența acestuia la apel, a rămas fără obiect.
Mandatarul intimatei depune în copie actele adiționale nr. 1/25.11.2010, nr. 21/25.11.2010, plan rambursare credit.
Mandatarul reclamanților arată că i-au fost comunicate aceste înscrisuri.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța declară închise dezbaterile și acordă cuvântul pe fond.
Mandatarul reclamanților solicită admiterea cererii astfel cum a fost formulată, cu cheltuieli de judecată. Depune chitanța și factura cu privire la onorariul avocațial. Învederează că prin actul adițional nr. 1 s-a modificat convenția de credit și în loc de comisionul de risc s-a introdus un comision de administrare; potrivit legii este prohibit a fi introdus un astfel de comision, echivalent al comisionului de risc; nulitatea absolută nu poate fi acoperită prin confirmare; comisionul de administrare din actul adițional nr. 1 are aceeași valoare ca și comisionul de risc; actul nr. 1 este distinct de actul adițional nr. 2; nu s-a făcut dovada negocierii.
Mandatarul intimatei solicită respingerea cererii. Arată că nu s-a făcut dovada dezechilibrului semnificativ. Învederează că înțelege să solicite cheltuieli de judecată pe cale separată.
Instanța reține cauza în pronunțare.
INSTANȚA
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 28.09.2012, sub dosar nr._, reclamanții P. M., P. M. V. în contradictoriu cu pârâtele S.C. V. R. SA, S.C. V. R. SA - SUCURSALA A. I. au solicitat ca prin hotărârea care se va pronunța:
- să se constate abuzive și nule clauzele de la pct. 5 lit. a din convenția de credit nr._/10.07.2008, încheiat cu pârâtele și pct. 3.5 din condițiile generale ale convenției, referitoare la comisionul de risc transformat ulterior în comision de administrare, prin art. 3 pct. 5.1 lit. a din actul adițional nr. 1/25.11.2010, apoi prin art. 2 pct. 5.1 lit. b din actul adițional nr. 2/25.11.2010;
- să se constate abuzive și nule clauzele prin care pârâtele au introdus în convenție comisionul de administrare;
- să se dispună înlăturarea din convenție și actul adițional a clauzelor privind comisionul de risc și comisionul de administrare;
- să fie obligate pârâtele în solidar să le restituie sumele achitate cu titlu de comision de risc și comision de administrare, din luna octombrie 2009 până la data introducerii acțiunii în cuantum de 4425,53 CHF și în continuare până la restituirea efectivă a acestora, precum și dobânda legală;
- să fie obligată pârâta de ordinul 2 ca în termen de 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a sentinței care se va pronunța să le pună la dispoziție actul adițional al convenției, conform sentinței date și un nou grafic de rambursare a creditului;
- să fie obligate pârâtele la plata cheltuielilor de judecată, conform dispozițiilor art. 274 din C.p.c.
În fapt, a arătat în esență că părțile au încheiat convenția de credit nr._/10.07.2008, având ca obiect credit în valoare de 100 000 CHF, pentru nevoi personale cu ipotecă constituită pe imobilul proprietate personală, situat administrativ în A. I., .. 5C, jud. A., cu o perioadă de rambursare de 264 de luni.
Au învederat că în momentul în care au încheiat această convenție, au acționat de pe o poziție inegală în raport cu banca, contractul încheiat este unul de adeziune, clauzele cuprinse de acesta fiind prestabilite de împrumutător fără a le da posibilitatea de a modifica sau înlătura vreuna din aceste clauze; comisionul de risc a fost prevăzut în convenția de credit fără să se specifice ce reprezintă și ce riscuri acoperă acest comision; comisionul de risc reprezintă o dobândă ascunsă, iar față de dispozițiile art. 1 și 4 din Legea nr. 193/2000, clauzele referitoare la comisionul de risc sunt abuzive și nule; întrucât, pe de o parte sunt neclare și neechivoce, iar pe de altă parte, nu au fost negociate și creează, în detrimentul reclamanților și contrar cerințelor bunei – credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.
În ce privește comisionul de administrare introdus prin act adițional, consideră că acesta este abuziv pentru că această clauză nu a fost negociată; din conținutul actului adițional, rezultă că acest comision are aceeași destinație ca și comisionul de risc, respectiv administrarea riscurilor asumate de bancă prin punerea la dispoziție a creditului; comisionul de risc, transformat ulterior în comision de administrare nu face parte din prețul contractului.
În drept, a invocat prevederile Legii 193/2001, art. 274 din C.p.c.
Pârâta . a depus întâmpinare prin care solicită respingerea cererii.
În fapt, a arătat în esență că deși contractele de credit sunt preformulate, clientul se poate adresa băncii a cărei ofertă o consideră mai avantajoasă; nu s-a făcut dovada dezechilibrului semnificativ între drepturile și obligațiile părților pe care îl produc clauzele referitoare la comisionul de risc care face parte din prețul contractului și a fost acceptat la încheierea acestuia.
În drept, au invocat principiul aplicabilității directe a Directivei nr. 93/13/CEE, Legea nr. 193/2000, OUG 50/2010.
În probațiune, s-au depus înscrisuri.
Examinând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Se constată că prin acțiunea înregistrată la data de 28.09.2012 reclamanții P. M. și P. M. V. au cerut instanței de judecată să constate și să desființeze clauzele abuzive prin care pârâtele S.C. V. România S.A. și S.C. V. România – Sucursala A. I. îi obligă la plata unui comision de risc și au modificat în mod unilateral convenția de credit, transformând acest comision în comision de administrare.
De asemenea, au mai cerut obligarea pârâtelor în solidar la plata sumei pe care au achitat-o cu titlu de comision de risc și comision de administrare din luna octombrie 2009 până la data introducerii acțiunii, în total 4.425,53 CHF și în continuare până la restituirea efectivă, precum și la plata de dobânzi legale.
Cercetând înscrisurile dosarului sub aspectul clauzelor puse în discuție se constată că raporturile juridice dintre părți sunt de natură contractuală deoarece s-au născut din Convenția de credit nr._/2008 pe care au încheiat-o la data de 10.07.2008, urmare căreia pârâta de ord.1, prin angajații Sucursalei A. I. a acordat reclamanților un credit pentru acoperirea cheltuielilor personale curente și refinanțarea unui credit acordat de către OTP – Sucursala A. I. în sumă totală de 100.000 CHF pentru o perioadă de 264 luni, iar aceștia s-au obligat să-l restituie prin plata unor rate lunare conform unui „Plan de rambursare credit” – filele 6-17 și 19-23.
Potrivit convenției de credit raporturile contractuale deduse judecății au fost precizate sub forma unor „Condiții speciale ale convenției” și unor „Condiții generale ale convenției”, precum și unui „Plan de rambursare credit”.
Pentru judecarea prezentei cauze se va reține incidența următorului cadru legislativ: Directiva nr.93/13/CEE a Consiliului din 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii, Legea nr.193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianți și consumatori, OUG nr.50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori și art.969 și art.1092 din Codul civil, în vigoare la data încheierii convenției de credit.
Analizând acțiunea formulată de reclamanți prin prisma dispozițiilor legale menționate și probelor din dosar se constată că este în parte fondată.
A. În privința capetelor de cerere I - prima parte și III - prima parte, prin care se solicită constatarea nulității absolute a convenției de credit în privința comisionului de risc, urmată de înlăturarea clauzelor abuzive.
Se constată că în convenția de credit nr._/2008 există următoarele clauze care sunt contestate:
- la pct.5 lit.a „Comision de risc” din „Condițiile speciale ale convenției”, clauza în conformitate cu care se percepe un comision de risc de: „0,22% aplicat la soldul creditului, plătibil lunar în zilele de scadență, pe toată perioada de derulare a Convenției de credit”;
- la pct. 3.5 „Comisionul de risc” din Secțiunea 3 „Costuri” din „Condițiile generale ale convenției”, clauza în conformitate cu care: „Pentru punerea la dispoziție a creditului, Împrumutatul datorează Băncii un comision de risc, aplicat la soldul creditului, care se plătește lunar, pe toată perioada creditului; modul de calcul și scadența/scadențele plății acestuia se stabilesc în Condițiile Speciale”.
Părțile au încheiat o convenție de credit în care, după prezentarea datelor referitoare la bancă și la împrumutați, clauzele sunt grupate în două părți intitulate „Condițiile speciale ale convenției” și „Condițiile generale ale convenției”.
Se va reține că în conformitate cu dispozițiile art.3 par.2 al.3 din Directiva nr.93/13/CEE a Consiliului din 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii: „În cazul în care orice vânzător sau furnizor pretinde că s-a negociat individual o clauză standard, acestuia îi revine sarcina probei”, or în prezenta cauză pârâta nu a făcut o astfel de dovadă în privința convenției inițiale.
De asemenea, potrivit dispozițiilor art.3 par.1 și 2 al.1 și 2 din Directiva nr.93/13 CEE a Consiliului din 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii și art.4 din Legea nr.193/2000:
Art.3 din Directivă:
„(1) O clauză contractuală care nu s-a negociat individual se consideră ca fiind abuzivă în cazul în care, în contradicție cu cerința de bună credință, provoacă un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților care decurg din contract, în detrimentul consumatorului.
(2) Se consideră întotdeauna că o clauză nu s-a negociat individual atunci când a fost redactată în prealabil, iar, din acest motiv, consumatorul nu a avut posibilitatea de a influența conținutul clauzei, în special în cazul unui contract de adeziune.
Faptul că anumite aspecte ale unei clauze sau o anumită clauză au fost negociate individual nu exclude aplicarea prezentului articol pentru restul contractului, în cazul în care o evaluare globală a acestuia indică faptul că este, cu toate acestea, un contract de adeziune”.
Art.4 din Legea nr.193/2000:
„(1) O clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.
(2) O clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitate consumatorului să influențeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condițiile generale de vânzare practicate de comercianți pe piața produsului sau serviciului respectiv.
(3) Faptul că anumite aspecte ale clauzelor contractuale sau numai una dintre clauze a fost negociată direct cu consumatorul nu exclude aplicarea prevederilor prezentei legi pentru restul contractului, în cazul în care o evaluare globală a contractului evidențiază că acesta a fost prestabilit unilateral de comerciant. Dacă un comerciant pretinde că o clauză standard preformulată a fost negociată direct cu consumatorul, este de datoria lui să prezinte probe în acest sens”.
Văzând convenția de credit, răspunsurile la interogatoriu și reținând că pârâtele nu au făcut dovada celor susținute, respectiv că au oferit posibilitatea reală de negociere a convenției de credit, se constată că partea din aceasta privind „Condițiile generale ale convenției” apare în mod evident ca fiind un contract de adeziune în înțelesul art.3 din Directivă.
În privința părții „Condiții speciale ale convenției” se constată de asemenea că pârâtele nu au făcut dovada unor negocieri individuale în înțelesul art.3 din Directivă.
Se ajunge la o astfel de concluzie deoarece împrejurarea că reclamanții au cunoscut întinderea obligațiilor menționate în convenția pe care au semnat-o și că prin plățile pe care le-au făcut și-au onorat aceste obligații, nu înseamnă automat că toate sau parte din clauzele convenției au fost negociate.
Analiza celor două clauze și a susținerilor părților se mai face și reținând următorul context legislativ comunitar și intern.
În conformitate cu dispozițiile art.5 din Directiva nr.93/13/CEE a Consiliului din 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii:
Art.5
„În cazul contractelor în care toate clauzele sau o parte a acestora sunt prezentate consumatorului în scris, acestea trebuie întotdeauna redactate într-un limbaj clar și inteligibil. În cazul în care există îndoieli cu privire la sensul unei clauze, prevalează interpretarea cea mai favorabilă pentru consumator. Această normă de interpretare nu se aplică în contextul procedurilor prevăzute la articolul 7 alineatul (2)”.
Legea nr.193/2000 conține în cuprinsul art.1 al.1 și art.4 al.4 dispoziții conform cărora:
Art.1
„(1) Orice contract încheiat între comercianți și consumatori pentru vânzarea de bunuri sau prestarea de servicii va cuprinde clauze contractuale clare, fără echivoc, pentru înțelegerea cărora nu sunt necesare cunoștințe de specialitate”.
Art.4
„(4) Lista cuprinsă în anexa care face parte integrantă din prezenta lege redă, cu titlu de exemplu, clauzele considerate ca fiind abuzive”.
…..
ANEXA
Lista cuprinzând clauzele considerate ca fiind abuzive
(1) Sunt considerate clauze abuzive acele prevederi contractuale care:
…..
b) obligă consumatorul să se supună unor condiții contractuale despre care nu a avut posibilitatea reală să ia cunoștință la data semnării contractului”.
Prin raportare la contextul legislativ reținut se constată că ambele clauze sunt abuzive.
În primul rând, atât în condițiile speciale cât și în cele generale ale convenției nu este indicat suficient de clar și pe interesul oricărei persoane care nu are cunoștințe specifice domeniului bancar, ce fel de riscuri presupune perceperea comisionului.
În al doilea rând, comisionul de risc nu se justifică, câtă vreme nu există vreo dovadă că reclamanții nu au achitat ratele lunare și există potrivit pct.7 din „Condițiile speciale” două garanții reale imobiliare constând în două ipoteci de rang I asupra unui imobil locuință familială S+P+M și arător în suprafață de 538 mp situat în A. I. pe ..5C și asupra cotei de 100/898 părți din imobilul arător în suprafață de 898 mp situat la aceeași adresă, ambele înscrise în cartea funciară.
De asemenea, reclamanții au cesionat în favoarea pârâtelor și polița de asigurare pentru acoperirea tuturor riscurilor pe care au încheiat-o pentru imobile.
În al treilea rând, analizând „Planul de rambursare” de la filele 19-23 se constată că invocatul comision de risc se ridică la un total de 33.347,92 CHF, ceea ce raportat la suma împrumutată de 100.000 CHF reprezintă 33,34%, astfel că se poate retine că plățile cu acest titlu constituie o sumă disproporționată și nejustificat de mare față de suma împrumutată, ceea ce evident provoacă un dezechilibru între drepturile și obligațiile părților în sensul indicat în Directivă.
Reținând cele menționate, în temeiul art.3 par.1 și art.5 din Directiva nr.93/13/CEE a Consiliului din 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii și art.14 din Legea nr.193/2000, urmează ca instanța să constate caracterul abuziv la clauzelor privind comisionul de risc consemnate la pct.5 lit.a „Comision de risc” din „Condițiile speciale ale convenției” și la pct.3.5 „Comisionul de risc” din Secțiunea 3 „Costuri” din „Condițiile generale ale convenției”, nulitatea absolută a convenției de credit în privința acestora și să dispună desființarea lor.
B. În privința capetelor de cerere I - a doua parte, II, și III – a doua parte, prin care se solicită instanței să constate caracterul abuziv și nulitatea clauzelor din cele două acte adiționale prin care comisionul de risc a fost transformat în comision de administrare, cu consecința înlăturării acestuia.
Văzând înscrisurile de la filele 38-43 și 44-48 se constată că prin art.3 din actul adițional nr.1/25.11.2010, de comun acord, părțile au modificat pct.5 lit.a din convenția de credit nr._/2008, în locul comisionului de risc fiind prevăzut un comision de administrare credit lunar de 0,22% aplicat la soldul creditului.
De asemenea, prin art.2 din actul adițional nr.2/25.11.2010, tot de comun acord părțile au modificat pct.5 lit.a din convenția de credit nr._/2008, în locul comisionului de risc fiind prevăzut un comision de administrare credit lunar de 0,08% aplicat la soldul creditului.
Instanța nu poate să constate o modificare abuzivă a convenției de credit și nulitatea clauzelor prin care a fost introdus comisionul de administrare credit, cu consecința înlăturării acestuia din actele adiționale deoarece, în primul rând, ambele acte adiționale au fost semnate de către părți, deci nu s-ar putea reține că reclamanții nu au fost de acord cu modificarea clauzelor, ci dimpotrivă, se impune a se face aplicarea dispozițiilor art.969 din Codul civil de la 1864, în vigoare la data perfectării acestor acte.
În al doilea rând, pornind de la reținerea că atât Directiva nr.93/13 CEE a Consiliului din 5 aprilie 1993 cât și Legea nr.193/2000 condiționează constatarea caracterului abuziv a unei clauze de existența unor cazuri de încălcare a regulii negocierii directe, care pot să constea fie în crearea în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe a unui dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, fie în redactarea clauzei în prealabil fără ca să se ofere consumatorului posibilitatea să îi influențeze conținutul, fie în folosirea unui limbaj de redactate neclar și inteligibil, nu se poate reține că în cazul celor două acte adiționale am fi în prezența unor astfel de situații.
Pentru aceste două acte adiționale nu se mai poate constata, așa cum s-a făcut în cazul convenției inițiale de credit, că nu a existat o negociere, deoarece corespondența care s-a purtat între reclamanți și pârâte pe parcursul lunilor iulie – august 2010 potrivit înscrisurilor de la filele 24 și 73-74, urmată de semnarea de către reclamanți a celor două acte adiționale la data de 25.11.2010, face dovada unor astfel de discuții și concesii reciproce, ceea ce denotă în mod evident negocierea și realizarea acordului de voință.
Se ajunge la o astfel de concluzie, existența unor negocieri și concesii reciproce, văzând și înscrisul de la fila 24, în care la data de 30.07.2010 reclamanții informau pârâta de ord.2 că solicită eliminarea comisionului de risc din convenția de credit, poziție urmată apoi de semnarea actelor adiționale care conțin un comision de administrare credit.
Apoi, văzând acte adiționale se observă o reducere a comisionului lunar de administrare credit de la 0,22% la 0,08%, demers care nu mai poate să fie interpretat ca fiind o clauză de natură să cauzeze un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.
Nu în ultimul rând, lecturând art.3 din actul adițional la convenția de credit nr.1/25.11.2010 și art.2 din actul adițional la convenția de credit nr.2/25.11.2010 nu se poate reține că am fi în prezența unor clauze care sunt redactate într-un limbaj ce nu ar fi suficient de clar și pe interesul oricărei persoane care nu are cunoștințe specifice domeniului bancar, perceperea comisionului fiind motivată pentru administrarea riscului de credit într-un număr de cazuri care sunt enumerate și explicit descrise.
În al treilea rând, este adevărat că s-ar putea lua în discuție faptul că noul comision de administrare ar viza tot cazuri de risc în acordarea creditului și în derularea convenției, dar pârâtele prin perfectarea actelor adiționale nu au făcut decât să pună în aplicare dispozițiile art.95 din OUG nr.50/2010, în conformitate cu care pentru contractele aflate în curs de derulare creditorii au obligația ca în termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare să asigure conformitatea contractului cu dispozițiile ordonanței, modificarea urmând să fie făcută prin acte adiționale în termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare.
Pe de altă parte, se constată că potrivit art.35 al.1 din OUG nr.50/2010 legiuitorul a interzis doar: majorarea comisioanelor, taxelor, tarifelor, spezelor bancare sau a oricăror altor costuri aferente contractului; introducerea și perceperea de noi taxe, comisioane, tarife, speze bancare sau orice alte costuri aferente contractului, cu excepția costurilor specifice unor servicii suplimentare solicitate în mod expres de consumator; perceperea unui comision de depunere numerar pentru plata ratelor la credit; perceperea unui comision de retragere pentru sumele trase din credit, iar conform art.36 „Pentru creditul acordat, creditorul poate percepe numai: comision de analiză dosar, comision de administrare credit sau comision de administrare cont curent, compensație în cazul rambursării anticipate, costuri aferente asigurărilor, după caz, penalități, precum și un comision unic pentru servicii prestate la cererea consumatorilor”.
Or, plecând de la acest context legislativ se observă că nu suntem nici în fața unor majorări de comisioane și nici în prezența unui comision care nu ar fi îngăduit de noua legislație, fiind permisă perceperea unui comision pentru administrare a creditului, comision cu care, semnând actele adiționale, reclamanții au fost de acord.
În concluzie, văzând acordul consumatorilor prin semnarea actelor adiționale și posibilitatea de a percepe un comision de administrare credit nu se poate reține vreo clauză abuzivă în cazul actelor adiționale, astfel că vor fi respinse capătul de cerere I - a doua parte - privind comisionul de administrare, capătul II de cerere, precum și capătul III de cerere – a doua parte - referitor la același comision.
C. În privința capătului IV de cerere prin care se solicită obligarea pârâtelor la restituirea sumelor ce au fost plătite cu titlu de comision de risc și de administrare, precum și la plata de dobânzi legale.
Pentru soluționarea cererii se reține că în conformitate cu dispozițiile art.6 par.1, art.7 par.1 și 2 și par.8 din Directiva nr.93/13/CEE:
Art.6
„(1) Statele membre stabilesc că clauzele abuzive utilizate într-un contract încheiat cu un consumator de către un vânzător sau un furnizor, în conformitate cu legislația internă, nu creează obligații pentru consumator, iar contractul continuă să angajeze părțile prin aceste clauze, în cazul în care poate continua să existe fără clauzele abuzive”.
Art.7
„(1) Statele membre se asigură că, în interesul consumatorilor și al concurenților, există mijloace adecvate și eficace pentru a preveni utilizarea în continuare a clauzelor abuzive în contractele încheiate cu consumatorii de către vânzători sau furnizori.
(2) Mijloacele menționate la alineatul (1) cuprind dispozițiile în conformitate cu care persoanele sau organizațiile care au, în temeiul legislației interne, un interes legitim în protecția consumatorilor pot introduce o acțiune în justiție sau în fața organismelor administrative competente, în conformitate cu legislația internă în cauză, pentru a obține o decizie care să stabilească dacă clauzele contractuale elaborate pentru a fi utilizate în general sunt abuzive, astfel încât să poată aplica mijloace adecvate și eficiente pentru a preveni utilizarea acestor clauze în continuare”.
Art.8
„Statele membre pot adopta sau menține cele mai stricte dispoziții compatibile cu tratatul în domeniul reglementat de prezenta directivă, pentru a asigura consumatorului un nivel maxim de protecție”.
Se mai reține de asemenea că potrivit dispozițiilor art.14 din Legea nr.193/2000: „Consumatorii prejudiciați prin contracte încheiate cu încălcarea prevederilor prezentei legi au dreptul de a se adresa organelor judecătorești în conformitate cu prevederile Codului civil și ale Codului de procedură civilă”.
Pentru considerentul că la pct.A și B s-a constatat existența unor clauze abuzive doar în cazul convenției de credit, iar potrivit dispozițiilor legale menționate consumatorii au dreptul să fie protejați la nivel maxim, context în care au dreptul la restituirea sumelor pe care le-au plătit fără a fi datorate, se ajunge la concluzia că în parte și capătul IV de cerere este fondat.
Se constată că acțiunea a fost înregistrată pe rolul instanței la data de 28.09.2012, astfel că văzând dispozițiile art.1, 3 și 12 din Decretul nr.167/1958, pârâtele pot să fie obligate în solidar la restituirea comisionului de risc pentru un interval de timp calculat de la data de 28.09.2009 până la data de 25.11.2010, când de comun acord au fost încheiate cele două acte adiționale.
Cererea de obligare în solidar a pârâtelor la restituirea comisionului de risc sau de administrare ce a fost plătit începând cu data de 25.11.2010 urmează a se respinge, deoarece nu s-a putut reține existența unor clauze abuzive în cele două acte adiționale în privința acestor comisioane.
Nu va fi admis nici capătul de cerere privind obligarea în solidar a pârâtelor la restituirea comisioanelor de risc și de administrare sub forma unei sume determinate.
Fără a nega dreptul reclamanților la restituirea comisioanelor plătite până la data de 12.11.2010, în lipsa unei expertize contabile, prin care verificând extrasele de cont și alte documente contabile să se stabilească ce sume au plătit sau a unui înscris care să fie emis de către pârâte prin care să confirme că au fost făcute plăți cu un astfel de titlu în sumă de 4.425,53 CHF, instanța nu poate să dispună neavând dovezile și cunoștințele necesare pentru o expertiză în domeniul bancar-contabil, astfel că urmează ca în faza de punere în executare a sentinței să se stabilească totalul comisioanelor de risc ce au fost plătite.
Pentru considerentul că reclamanții au dreptul la repararea integrală a prejudiciului, văzând dispozițiile art.2 și 3 din OG nr.13/2011 va fi admis și capătul de cerere privind obligarea în solidar a pârâtelor la plata de dobânzi legale aferente sumelor ce au fost plătite cu titlu de comision de risc în intervalul 28.09._10, începând cu data introducerii acțiunii, respectiv cu data de 28.09.2012, până la data restituirii.
D. În privința capătului V de cerere prin care se solicită obligarea pârâtei de ord.2 să pună la dispoziția reclamanților un proiect de act adițional și un nou grafic de rambursare a creditului.
Pentru că nu s-a dispus anularea celor două acte adiționale din considerentele arătate la lit.B și pentru că în planurile de rambursare de la filele 25-37 și 114-134 pârâtele au prevăzut perceperea unor comisioane de administrare credit așa cum s-a convenit prin semnarea celor două acte adiționale, urmează să fie respins și acest capăt de cerere.
Căzând parțial în pretenții, urmează ca pârâtele să fie obligate în solidar să plătească reclamanților 2.000 lei cheltuieli de judecată, reprezentând onorariul de avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite în parte acțiunea formulată de reclamanții P. M. și P. M. V., ambii cu domiciliul în A. I., .. 5C, jud. A., în contradictoriu cu pârâtele S.C. V. R. SA, cu sediul în București, Șoseaua P., nr. 42, . 10, Sectorul 2 și S.C. V. R. SA – SUCURSALA ABLA I., cu sediul în A. I., ., .. A., și în consecință:
Constată caracterul abuziv și nulitatea absolută a convenției de credit nr._/10.07.2008 încheiată între părți în privința clauzelor ce au ca obiect „comisionul de risc” consemnate în cuprinsul pct.5 lit.a din „Condițiile speciale ale convenției” și în cuprinsul pct. 3.5 din „Condițiile generale ale convenției”.
Desființează clauzele constatate ca fiind abuzive.
Obligă în solidar pârâtele să restituie reclamanților sumele pe care le-au plătit cu titlu de comision de risc începând cu data de 28.09.2009 până la data de 25.11.2010.
Obligă în solidar pârâtele să plătească reclamanților dobânzi legale aferente sumelor pe care le-au plătit cu titlu de comision de risc în perioada 28.09._10, începând cu data de 28.09.2012 până la data restituirii.
Respinge restul capetelor de cerere.
Obligă în solidar pârâtele să plătească reclamanților 2.000 lei cheltuieli de judecată.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 09.04.2013.
PREȘEDINTE GREFIER
F. S. C. D. V.
RED.FSC
TEHN.DV
4ex/29.04.2013
| ← Contestaţie la executare. Sentința nr. 311/2013. Judecătoria... | Actiune in regres. Sentința nr. 2255/2013. Judecătoria ALBA IULIA → |
|---|
