Pretenţii. Sentința nr. 1344/2013. Judecătoria ALBA IULIA
Comentarii |
|
Sentința nr. 1344/2013 pronunțată de Judecătoria ALBA IULIA la data de 21-03-2013 în dosarul nr. 7827/176/2012
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA A. I.
DOSAR NR._
SENTINȚA CIVILĂ NR.1344/2013
Ședința publică din 21.03.2013
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: G. A. M.
GREFIER: B. C. F.
Pe rol se află soluționare cauzei civile privind pe reclamanta S. R. DE RADIODIFUZIUNE în contradictoriu cu pârâta ., având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă pentru pârâtă administratorul acesteia Romanitan L., lipsă fiind reclamanta.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Se constată că la data de 12.03.2013, prin serviciul registratură, reclamanta a depus la dosar răspuns la întâmpinare, iar la data de 21.03.2013, prin același serviciu, pârâta a depus la dosar listă cu mijloacele fixe și circulante ale societății.
Pârâta, prin reprezentant, arată că nu mai are alte cereri de formulat sau probe de propus, împrejurare față de care instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fondul cauzei.
Pârâta, prin reprezentant, solicită respingerea acțiunii întrucât aceasta nu a fost beneficiara serviciilor furnizate de reclamantă și situația financiară nu îi permite să achite un serviciu de care nu a beneficiat.
În temeiul art.150 C.p.c instanța declară dezbaterile închise și reține cauza spre soluționare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Alba Iulia la data de 22.11.2012, sub dosar nr._, reclamanta S. R. de Radiodifuziune în contradictoriu cu pârâta ., a solicitat instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să se dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 811,30 lei - reprezentând 720 lei - taxă pentru serviciul public de radiodifuziune aferentă perioadei ianuarie 2010-decembrie 2011 și 91,30 lei penalități de întârziere, cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii reclamanta precizează că potrivit art. 40 alin. 3 din Legea nr. 41/1994 persoanele juridice au obligația de a plăti o taxă pentru serviciul public de radiodifuziune și o taxă pentru serviciul public de televiziune, în calitate de beneficiari ai acestor servicii. Mai arată că HG 977/2003 stabilește cuantumul lunar al acestor taxe, pe categorii precum și modalitatea de plată și modalitatea de calcul pentru penalitățile de întârziere.
În drept au fost invocate prevederile art. 112 C.proc.civ., art. 40 alin. 3 și 4 din Legea nr. 41/1994 și H.G. nr. 977/2003.
În probațiune, reclamanta a depus următoarele înscrisuri: adresa nr._/07.11..2012, informații O.R.C. cu privire la societatea pârâtă și facturile emise în contul pârâtei, în copii certificate pentru conformitate cu originalul (f.5-31).
Reclamanta menționează că, în conformitate cu prevederile art. 17 din Legea nr. 146/1997 coroborat cu prev. art. 26 alin. 2 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 146/1997, cererea este scutită de plata taxelor de timbru.
Potrivit prevederilor art.242 alin.2 C.proc.civ., reclamanta a solicitat judecarea cauzei și în lipsă.
La data de 21.02.2013, prin serviciul registratură, pârâta a depus la dosar întâmpinare (f.42), prin care a arătat faptul că nu este beneficiara serviciilor de radio și că a considerat un abuz să plătească ceva ce nu a folosit niciodată și nici situația financiară nu îi permitea să achite un serviciu pe care nu l-a a cerut și nici nu l-a folosit niciodată, sens în care arată că la data de 21.02.2013 a trimis către reclamantă o înștiințare scrisă cu privire la acest aspect.
Pârâta a depus la dosar: înștiințarea adresată reclamantei, dovada comunicării acesteia (f.43-44), lista de mijloace fixe și circulante a societății (f.53-56).
La dosarul cauzei reclamanta a depus și răspuns la întâmpinare (f.47-48).
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată, reclamanta a solicitat obligarea pârâtei .. la plata sumei de 720 lei, reprezentând taxa pentru serviciul public de radiodifuziune aferentă perioadei ianuarie 2010-decembrie 2011 și penalități de întârziere în cuantum de 91,30 lei.
Potrivit dispozițiilor art. 40 alin. 3 din Legea nr. 41/1994 republicată, cu modificările și completările ulterioare „"Persoanele juridice cu sediul în România, inclusiv filialele, sucursalele, agențiile și reprezentanțele acestora, precum și reprezentanțele din România ale persoanelor juridice străine, au obligația să plătească o taxă pentru serviciul public de radiodifuziune și o taxă pentru serviciul public de televiziune, în calitate de beneficiari ai acestor servicii."
Prin Decizia nr. 2102 din 9 aprilie 2009 Înalta Curte de Casație și Justiție a dispus anularea art. 3 alin. 1 din HG nr.977/2003 și art. 3 alin. 1 din HG nr. 978/2003, întrucât cele două hotărâri ale Guvernului nu au aplicat în mod corect în art. 3 alin. 1 dispozițiile art. 40 alin. 3 din Legea nr. 41/1994, care fac distincție în ceea ce privește plata taxelor pentru serviciul public de radiodifuziune și televiziune între persoanele juridice beneficiare și cele care nu au calitatea de beneficiar. al acestor servicii.
Totodată, prin Deciziile nr. 159/2004, nr. 297/2004 și nr. 331/2006, Curtea Constituțională, cu ocazia controlului de constituționalitate a arătat că dispozițiile art. 40 alin. 3 din Legea nr. 41/1994 republicată, cu modificările și completările ulterioare nu contravin dispozițiilor constituționale, câtă vreme interpretarea oficială făcută de Parlament în activitatea de legiferare a vizat noțiunea de beneficiar al acestor servicii publice.
În speță, societatea pârâtă prin întâmpinarea formulată (f.42) a arătat faptul că nu a fost beneficiara serviciilor furnizate de către societatea reclamantă și a depus la dosar lista de mijloace circulante și fixe (f.53-56), din care rezultă faptul că societatea pârâtă nu deține receptoare radio sau TV.
În aceste condiții, ținând seama că din probele administrate în cauză, respectiv înscrisurile de la fila 53-56 dosar, rezultă faptul că pârâta nu a fost beneficiara serviciilor furnizate de către societatea reclamantă, respectiv nu deține receptoare radio sau TV, având în vedere dispozițiile art. 40 alin. 3 din Legea nr. 41/1994 republicată, cu modificările și completările ulterioare, Deciziile Curții Constituționale nr. 159/2004, nr. 297/2004 și nr. 331/2006, Decizia nr. 2102 din 9 aprilie 2009 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, instanța apreciază că susținerile reclamantei sunt neîntemeiate, legiuitorul stabilind obligația de plată a taxei pentru serviciul public de radiodifuziune, doar în sarcina persoanelor juridice, beneficiari ai acestor servicii.
Față de cele de mai sus, având în vedere înscrisurile de la dosarul cauzei, faptul că societatea pârâtă nu a fost beneficiara serviciilor furnizate de S. R. de Radiodifuziune, instanța constată că potrivit dispozițiilor legale anterior menționate, societatea pârâtă nu are obligația de plată a taxei radio, motiv pentru care va respinge cererea formulată de reclamanta S. R. de Radiodifuziune în contradictoriu cu pârâta ..,ca neîntemeiată.
Față de soluția de respingere a cererii, instanța va respinge cererea de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge cererea formulată de reclamanta S. R. DE RADIODIFUZIUNE, cu sediul în București, ..60-64, sector 1 în contradictoriu cu pârâta .., cu sediul în Pianu de Sus, ., jud. A., ca neîntemeiată.
Respinge cererea de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 21.03.2013.
PREȘEDINTE, GREFIER,
G. A. M. B. C. F.
Red. GAM
Tehnored.BCF/4 ex
Data:04.04.2013
← Pretenţii. Sentința nr. 2081/2013. Judecătoria ALBA IULIA | Pretenţii. Sentința nr. 1832/2013. Judecătoria ALBA IULIA → |
---|