Contestaţie la executare. Sentința nr. 938/2013. Judecătoria ALBA IULIA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 938/2013 pronunțată de Judecătoria ALBA IULIA la data de 01-03-2013 în dosarul nr. 5322/176/2012
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA A. I.
DOSAR NR._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 938/2013
Ședința publică din 01.03.2013
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE – M. M. I.
GREFIER – S. A.-M.
Pe rol se află pronunțarea asupra cauzei civile privind pe contestatorii M. M. și M. N. în contradictoriu cu intimata ., având ca obiect contestație la executare.
Dezbaterile în fond și luările de cuvânt au avut loc în ședința publică din data de 15.02.2013, fiind consemnate în Încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, dată la care pentru a da părților posibilitatea părților de a depune concluzii scrise, instanța a amânat pronunțarea pentru data de 22.02.2013 și ulterior, având nevoie de timp pentru a delibera, a fost amânată pronunțarea la data de 01.03.2013.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față constată următoarele:
Prin contestația înregistrată pe rolul Judecătoriei Alba Iulia sub dosar nr._, contestatorii M. M. și M. N. au solicitat ca în contradictoriu cu intimata S.C. S. C. S.R.L., prin hotărâre judecătorească:
- să se dispună suspendarea executării silite în dosarul de executare nr. 468/EX/2012 al Biroului executorului Judecătoresc Cherșa S., în baza art. 403 Cod procedură civilă, până la soluționarea contestației la executare;
- să se dispună anularea tuturor formelor de executare silită, efectuate de Biroul Executorului Judecătoresc Cherșa S. în dosarul de executare nr. 468/EX/_ ca fiind nelegale, respectiv: somația emisă la data de 16.-07.2012 și procesul-verbal de stabilire a cheltuielilor de executare silită;
- să se dispună reducerea onorariului executorului judecătoresc, acesta fiind exagerat de mare în raport cu munca depusă;
- să se dispună obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
În susținerea contestației, contestatoarea arată că, prin cererea de executare silită înregistrată pe rolul Biroului Executorului Judecătoresc Cherșa S. în dosarul de executare nr. 486/EX/2012, intimata a solicitat executarea silită a titlului executoriu, Contractul de credit bancar nr. 1727/29.09.2007 al Băncii Comerciale Române, împotriva contestatorilor, pentru recuperarea debitului restant în valoare de 22.890,69 euro reprezentând rate de credit restante, precum și cheltuielile de executare efectuate în dosarul de executare silită nr. 468/EX/2012.
Contestatorul M. N. a încheiat cu BCR S.A. – Sucursala Județeană A., Contractul de credit bancar nr. 583 PF/23.03.2007 pentru suma de 5950 euro. În septembrie 2007, contestatorul M. N. a refinanțat acest credit potrivit Contractului de credit bancar nr. 1727/29.09.2007 prin care prin care i s-a aprobat refinanțarea creditului inițial pentru suma de 22.890,69 euro, punându-se ipotecă pe imobilul contestatoarei M. M. (mama acestuia).
Deși intimata susține în cererea de executare că nu au fost respectate termenele scadente pentru plata ratelor de credit de către contestatori și că aceștia au refuzat să răspundă somațiilor, această situație nu este reală.
Contestatorii apreciază că intimata nu deține o creanță certă împotriva contestatorilor, astfel încât cererea de executare silită este nelegală și netemeinică, încălcându-se prevederile art. 379 Cod procedură civilă, potrivit cărora „nici o urmărire asupra bunurilor mobile sau imobile nu poate avea loc decât pentru o creanță certă, lichidă și exigibilă”.
Față de împrejurarea că titlul executoriu nu este o hotărâre judecătorească, contestatorii au înțeles să conteste întinderea creanței. În acest sens, se arată că, după încheierea Contractului de credit bancar nr. 1727/29.09.2007 între aceleași părți a fost încheiat și contractul de ipotecă nr. 1727/PF/29.09.2007, prin care contestatorii au adus în garanție imobilul proprietatea personală a contestatoarei M. M., situat administrativ în Pianu de Jos, nr. 152, județul A..
În data de 02.04.2012 contestatorii au primit o notificare din partea S.C. S. C. S.R.L., prin care au fost somați că sunt restanțieri cu plata ratelor de credit, în condițiile în care nu au fost notificați în momentul în care s-a realizat cesiunea.
Potrivit contractului de credit bancar nr. PF/01.11.2007, banca avea obligația să notifice în scris împrumutatul, consecințele ce decurg din contractul de împrumut, urmare nerespectării obligațiilor asumate, fapt care nu s-a produs până în prezent.
Contestatorul a achitat ratele la termen o perioadă de trei ani, apoi a mai avut întârzieri la plată de câteva zile dar tot a mai achitat parțial ratele. Motivul pentru care contestatorii au ajuns în imposibilitate de plată s-a datorat modificării dobânzii de către bancă, dublarea ratei creditului. Creanța solicitată de intimată nu este reală întrucât se solicită plata unei sume mai mari chiar dacă a fost achitat parțial creditul.
După primirea notificării, la data de 02.04.2012, contestatorii au aflat că de fapt creditul acestora a fost preluat de intimată.
Susțin contestatorii că acest contract de cesiune este lovit de nulitate pentru existența clauzei abuzive de cesionare în contractul de credit, clauză care determină nulitatea absolută a cesionării, existența clauzei ilicite determină nulitatea cesionării, precum și lipsa notificării împrumutatului și acordarea unui termen în cadrul căruia să complinească plata întârziată.
Posibilitatea cesionării drepturilor și obligațiilor din contract nu a fost stabilită de comun acord, contractul nu a fost negociat ci impus. Într-un contract sinalagmatic, obligațiile părților trebuie să fie echitabile și corelative, însă după cum se poate observa nu există posibilitatea pentru contestatori de a cesiona unor terți drepturile și obligațiile lor, situație în care clauza unilaterală impusă de către bancă este abuzivă.
Calificarea acestei clauze ca abuzivă și împovărătoare pentru contestatori este justificată și de faptul că măsurile de precauție și garantare din contract sunt toate în favoarea băncii, banca a solicitat garant, contractul de ipotecă, a prevăzut dreptul său propriu de a proceda la executarea silită asupra imobilului cumpărat și, în plus, și-a acordat și dreptul cesionării unilaterale către un terț. Abuzul este evident, susțin contestatorii, cât și faptul că în mod inechitabil și total nerezonabil, banca a urmărit exclusiv interesele sale.
În drept, au fost invocatele prevederile art. 379, art. 399 și art. 403 Cod procedură civilă.
Prin întâmpinarea formulată (filele 113-118), intimata S.C. S. C. S.R.L. a solicitat respingerea cererii de suspendare a executării silite și a contestației la executare, cu obligarea contestatorilor la plata cheltuielilor de judecată.
Cererea de suspendare a executării silite a fost formulată cu rea-credință, susține intimata, de vreme ce sumele sunt evidențiate în mod expres în titlurile executorii reprezentate de contractele de credit.
Intimata mai arată că, întrucât a demarat executarea silită pentru recuperarea unei creanțe certe, lichide și exigibile, contestatorii nu pot invoca în apărarea lor aparența de drept, care este evident în favoarea intimatei creditoare.
Contestatorii nu prezintă motive suficiente pentru a justifica o măsură care poate prejudicia în mod deosebit creditorul, cum este suspendarea executării.
Debitorul recunoaște în mod expres prin contestația la executare neîndeplinirea culpabilă a obligațiilor contractuale, respectiv neplata ratelor scadente în cuantumul stabilit pe contract.
Pe fond, se arată că, însăși contestatorii recunosc că nu au achitat ratele de credit în condițiile și la termenele prevăzute în Contractul de credit.
Contestatorii nu și-au îndeplinit obligația principală de plată a ratelor de credit la termenul și în condițiile stabilite în Contractul de credit, rațiune pentru care Banca a declarat scadența anticipată a creditorului.
Dispozițiile contractuale ce reglementează consecințele neachitării ratelor de credit la scadență sunt extrem de clare.
Contestatori au fost notificați cu privire la încheierea Contractului de cesiune de creanță, situație în care acesta le este opozabil. Astfel, contestatorii au fost înștiințați cu privire la cesiunea de creanță prin Notificarea nr._ din data de 22.12.2010, notificarea nr. HC_ din data de 27.02.2011, comunicate prin poștă cu confirmare de primire.
Intimata mai arată că mai există și o a treia modalitate de a notifica debitorul cedat cu privire la încheierea contractului de cesiune de creanță, respectiv înscrierea acestuia în Arhiva electronică de garanții imobiliare, modalitate prevăzută de lege și pe care contestatorii nu au avut-o în vedere, contractul de cesiune de creanță nr. J 1128/22.10.2010 fiind înscris în Arhiva electronică de garanții imobiliare sub nr._/22.12.2010. Potrivit art. 2 lit. a coroborat cu art. 29 alin. 1 din legea nr. 99/1999, cesiunile drepturilor de creanță îndeplinesc condiția de publicitate din momentul înscrierii avizului de garanție reală la Arhiva electronică de garanții reale mobiliare.
Lipsa notificării sau a acceptării cesiunii de creanță de către debitorul cedat nu are nici o influență asupra validității acestei operațiuni juridice iar, în ceea ce privește opozabilitatea, trebuie analizată exclusiv din perspectiva subiecților de drept cărora li se poate realiza plata în mod valabil dar și a celorlalte modalități de stingere a creanței cedate în raporturile cu cedentul și/sau cesionarul.
Contestatorii nu și-au îndeplinit obligația principală de plată a ratelor de credit la termenul și în condițiile stabilite prin Contractul de credit, rațiune pentru care banca a declarat scadența anticipată a creditorului.
Creanța deținută de intimată, apreciază aceasta, este certă, lichidă și exigibilă.
Contractul de cesiune de creanță a fost încheiat în virtutea legii, nefiind aplicabile în acest caz prevederile contractuale. Astfel cum rezultă din cuprinsul contractului de cesiune și din notificările transmise contestatorilor cu privire la încheierea Contratului de cesiune, acesta din urmă a fost încheiat în baza prevederilor Codului civil și ale Legii nr. 99/1999. Pentru aceste considerente, intimata apreciază ca fiind lipsită de interes solicitarea contestatorilor de a se constata nulitatea pct. 10 din Condițiile generale de creditare de vreme ce acesta nu a produs vreun efect între părți.
Din cuprinsul contestației nu rezultă vreun motiv care să determine anularea actelor de executare.
Potrivit art. 105 alin. 2 actele îndeplinite cu neobservarea formelor legale se vor declara nule numai dacă au cauzat părții o vătămare și dacă vătămarea nu se poate înlătura decât prin anularea lor. Cele două condiții trebuie îndeplinite cumulativ de actele a căror anulare se solicită, în speță nefiind îndeplinite astfel de condiții.
Referitor la onorariul executorului judecătoresc, intimata apreciază că acesta a fost calculat în conformitate cu prevederile legale. Modalitatea de plată a onorariului executorului judecătoresc este stabilită prin contract, iar contestatorii au calitatea de terți față de acest contract.
În drept, au fost invocate prevederile art. 115 Cod procedură civilă.
În cauză a fost administrată proba cu înscrisuri constând în dosarul execuțional nr. 468/EX/2012 al Biroul Executorului Judecătoresc Cherșa S. (filele 60-112) și proba cu expertiza în specialitatea contabilitate (filele 205-219).
Analizând actele și lucrările dosarului instanța reține următoarele:
Între contestatori și BCR S.A s-a încheiat în data de 26.09.2007, un contract de credit bancar ipotecar pentru suma de 24.000 euro, pe o perioadă de 25 ani (fila 108).
Contestatorii și-au plătit ratele timp de 1 an și jumătate, cu întârzieri între 2 și 20 de zile. Începând cu scadența ratei nr.19 (deci după 1 an și 7 luni de la încheierea contractului), contestatorii și-au plătit ratele cu întârzieri între 19 și 104 zile (a se vedea concluziile raportului de expertiză contabilă – fila 210).
Conform pct.4.11 din Condițiile generale de creditare – Anexa la contractul de credit bancar nr.1727 PF/26.09.2007 (fila 105 verso): ”Dacă în termen de 30 de zile de la data scadenței, împrumutatul și/sau coplătitorii/garanții nu achită rata totală de rambursat, întregul credit și toate celelalte obligații asumate prin semnarea prezentului contract devin exigibile, iar banca este îndreptățită să procedeze la recuperarea creanțelor sale pe calea executării silite, prin valorificarea garanțiilor asiguratorii sau a oricăror alte bunuri aflate în proprietatea împrumutatului și/sau coplătitorilor/garanților.”
Prin urmare, BCR a declarat contractul scadent și l-a cesionat în favoarea S.C. S. C. S.R.L. la data de 22.12.2010, care a formulat cerere de executare silită (la data de 30.05.2012).
Cei doi contestatori au formulat contestație la executare, solicitând instanței să anuleze întreaga executare silită, întrucât creanța nu ar fi certă.
Referitor la acest aspect invocat de contestatori, instanța constată că art.379 alin.3 C.proc.civ. prevede că o creanță certă este aceea a cărei existență rezultă din însuși actul de creanță sau din alte acte, chiar neautentice, emanate de la debitor sau recunoscute de dânsul.
În prezenta cauză, creanța îndeplinește aceste condiții, întrucât întinderea acesteia rezultă din contractul de credit. Astfel, după cum s-a arătat mai sus, cei doi contestatori au luat un credit de 24.000 euro, iar S.C. S. C. S.R.L. a început executarea silită pentru suma de 22.890,69 euro.
Din raportul de expertiză contabilă efectuat în cauză (necontestat de niciuna din părți) rezultă că la data de 16.07.2012, suma rămasă de plată din contractul de credit era în sumă de 22.981,29 euro (fila 215). Deși contestatorii au plătit până la acel moment 12.900 euro, doar 1257,38 euro este rambursare credit (fila 218), diferența reprezentând dobânzi, comisioane și penalități (fila 218).
De altfel, contestatorul M. N. și-a luat angajamentul, la data de 30.07.2012 (la două săptămâni după ce a primit somația) că va plăti 2100 euro pe lună din credit. Acest angajament reprezintă o recunoaștere a datoriei.
Prin urmare, suma pentru care a fost începută executarea silită este mai mică cu aproape 100 euro față de suma rezultată din expertiză, iar acest fapt profită contestatorilor, aceștia fiind executați silit pentru o sumă mai mică decât pe care o datorează.
Instanța a ținut cont și de sumele plătite de contestatori către BCR, după momentul cesiunii de creanță (22.12.2010), întrucât nu există nicio dovadă la dosar că aceștia au fost notificați despre existența cesiunii de creanță. Prin urmare, orice sume plătită vechiului creditor sunt perfect valabile.
În partea finală a expertizei contabile (fila 218), expertul arată că, în data de 24 ianuarie 2012, contestatorii au depus la BCR suma de 236 euro, iar banca a transferat această sumă în contul S.C. S. C. S.R.L. abia după 100 zile.
În opinia expertului „Dacă suma depusă în data de 24.01.2012 ar fi fost extrasă din contul d-lui M. N. și depusă în contul . la data scadenței (25.01.2012), sau depusă direct în contul lui . cum se proceda de obicei nu se ajungea la o întârziere mai mare de 30 zile și nici la declararea exigibilă anticipată a creditului”(fila 218).
Aceste afirmații sunt surprinzătoare, în condițiile în care banca a declarat scadent contractul, cesionându-l către S.C. S. C. S.R.L. cu 2 ani înainte de acest moment. Prin urmare, afirmațiile expertului nu vor fi avute în vedere de instanță.
Un alt motiv invocat de contestatori pentru a fi anulată executarea silită se referă la faptul că nu au fost notificați despre existența cesiunii de creanță.
Deși intimata S.C. S. C. S.R.L. a arătat că au existat notificări în acest sens și că cesiunea a fost înscrisă în Arhiva Electronică de Garanții Imobiliare, nu există nicio dovadă la dosar în acest sens.
Cu toate acestea, notificarea cesiunii de creanță către debitor nu reprezintă o condiție de valabilitate a acestui act juridic.
De altfel, contestatorii au recunoscut că au aflat de cesiune în aprilie 2012. Această cesiune nu le-a pricinuit acestora nicio pagubă, ci faptul că întregul contract a devenit scadent, însă acest lucru se datorează exclusiv contestatorilor, care nu și-au plătit ratele (iar acest lucru s-a întâmplat imediat după ce au luat creditul).
Banca nu a declarat scadent contractul fără motiv, ci acest lucru s-a datorat exclusiv culpei debitorilor, care nu și-au plătit ratele mai multe luni de zile. Interesul băncii nu este niciodată de a cesiona o creanță, ci de a-și primi rata lunară până la finalul perioadei contractuale (această sumă ajunge să fie mult mai mare decât cea din momentul declarării scadenței anticipate ca urmare a neplății ratelor).
Instanța mai constată că în timpul judecății prezentei cauze contestatorii nu au plătit nicio sumă de bani pentru a lăsa instanței măcar impresia că sunt de bună-credință și doresc să-și plătească ratele.
Contestatori au mai arătat că la pct.4.10 din Condițiile generale de creditare – Anexa la contractul de credit bancar nr.1727 PF/26.09.2007 (fila 105 verso) se prevede că în cazul în care debitorul nu-și mai plătește ratele la scadență, banca trebuie să notifice în scris împrumutatul despre consecințele unei astfel de conduite.
Instanța constată că banca nu și-a îndeplinit, într-adevăr, această obligație, însă lipsa acestei formalități nu este de natură a afecta exigibilitatea contractului sau cesiunea ulterioară a creanței.
Orice persoană are cunoștință că trebuie să-și îndeplinească obligația contractuală și că va fi executată silit dacă nu face acest lucru. Nu sunt necesare cunoștințe juridice în acest sens, orice persoană rezonabilă și cu discernământ putând anticipa acest lucru.
Lipsa unei astfel de informări nu este sancționată de nicio dispoziție legală și nu poate avea consecințe asupra exigibilității contractului, respectiv asupra cesiunii de creanță.
Contestatorii au arătat că au ajuns în imposibilitate de plată, întrucât banca a modificat unilateral dobânda, iar rata s-ar fi dublat, însă acest lucru nu rezultă din desfășurătorul depus la dosar (filele 39-45), dimpotrivă, se poate observa că dobânda ar fi scăzut după primul an de contract. De altfel, creditul a fost în euro, astfel că rata (prin transformarea în lei) nu se putea dubla, cum s-a întâmplat la creditele în franci.
Contestatorii au arătat că diferite clauze din contract ar fi abuzive, însă a arătat (fila 5), că acestea vor fi contestate pe calea unei acțiuni separate, astfel că nu vor fi analizate în prezenta cauză.
De asemenea, contestatorii au solicitat și reducerea onorariului executorului judecătoresc, acesta fiind exagerat de mare raportat la munca depusă.
Astfel, instanța constată că executorul judecătoresc și-a stabilit un onorariu de 6300 lei, aproape de limita maximă stabilită de lege, pe care instanța îl va reduce la suma de 5000 lei, apreciind că această sumă este suficientă raportat la complexitatea executării silite și la problemele pe care le ridică aceasta.
Având în vedere că, deși contestatorii au solicitat cheltuieli de judecată, nu au făcut dovada acestora, cu înscrisuri în acest sens, instanța nu va acorda cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite în parte contestația la executare formulată de contestatorii M. M. și M. N., cu domiciliul în Pianu de Jos, nr.152, județ A. în contradictoriu cu intimata ., cu sediul social în București, ., . II, III și parțial IV, sector 5, cu sediul procesual ales în București, ..5, sector 3, reprezentată prin SCP V. & Mitel și în consecință:
Dispune reducerea onorariului executorului judecătoresc Cherșa S. de la suma de 6300 lei, la suma de 5000 lei.
Respinge în rest acțiunea.
Fără cheltuieli de judecată.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 1 martie 2013.
PREȘEDINTE, GREFIER,
M. M. I. S. A.-M.
Red. MMI / Tehnored. SAM
5 ex/13.03.2013
| ← Succesiune. Sentința nr. 1930/2013. Judecătoria ALBA IULIA | Uzucapiune. Sentința nr. 3581/2013. Judecătoria ALBA IULIA → |
|---|
