Contestaţie la executare. Sentința nr. 1862/2013. Judecătoria ALBA IULIA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1862/2013 pronunțată de Judecătoria ALBA IULIA la data de 29-04-2013 în dosarul nr. 468/176/2013
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA A. I.
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 1862/2013
Ședința publică de la 29.04.2013
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: B. M. B.
GREFIER: H. A.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe contestator O. M. I., în contradictoriu cu intimata S.C. I. - L. ROMÂNIA IFN SA, având ca obiect contestație la executare.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Prin încheierea de ședință din data de 25.04.2013, instanța, având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea pentru data de astăzi, încheierea de ședință din data de 25.04.2013 face parte integrantă din prezenta.
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe, la data de 23.01.2013, sub nr. dosar_, contestatorul O. M. I. a chemat în judecată pe intimata S.C. I. - L. ROMÂNIA IFN SA, solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună următoarele:
- suspendarea executării silite în dosarul de executare nr. 70/2012;
- anularea tuturor formelor de executare silită, efectuate de executorul judecătoresc U. D. M. în dosarul de executare nr. 70/2012, ca fiind nelegale, efectuate cu încălcarea dispozițiilor privitoare la executarea silită.
În motivarea cererii, contestatorul a arătat că firma de leasing i-a ridicat autoturismul ce făcea obiectul contractului de leasing chiar dacă contestatorul a achitat la zi ratele de leasing.
Contestatorul consideră că nu mai este dator firmei S.C. I. L. România IFN S.A. cu nicio sumă de bani deoarece din câte a aflat acesta a vândut autoturismul chiar dacă i-a promis în momentul în care i-a luat mașina că după două zile să i-o dea înapoi sau chiar să îl ajute ca în contul sumei de bani pe care a plătit-o să poată să-și cumpere o altă mașină.
Contestatorul apreciază că poprirea pe cont este abuzivă și nelegală.
Contestatorul nu și-a motivat cererea în drept.
Prin serviciul registratură, la data de 07.02.2013, contestatorul a depus la dosar precizare a contestației la executare, solicitând instanței, ca prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună următoarele:
- să constate că a intervenit prescripția dreptului de a cere executarea sumelor pentru care s-a formulat cererea de executare silită.
- Să constate ca fiind perimată cererea de continuare a executării silite formulate de intimată.
- Să se constate ca fiind abuziv contractul de leasing financiar, în ce privește clauza prin care intimata are dreptul la majorarea câtimii creanței până la stingerea integrale a creditului, precum și clauza prin care chiar dacă bunul nu se mai află în posesia contestatorului, societatea de leasing are dreptul să îl execute în continuare și să perceapă RCA, CASCO.
- Să dispună suspendarea executării silite în dosar de executare nr. 70/2012.
- Să dispună anularea tuturor formelor de executare silită, efectuate de executorul judecătoresc U. D. M. în dosarul de executare nr. 70/2012, ca fiind nelegale, efectuate cu încălcarea dispozițiilor privitoare la executarea silită.
În motivarea precizării, contestatorul a arătat că dreptul de a cere executarea sumelor este prescris, deoarece ultima plată pe care a efectuat-o a fost în februarie 2009 ori cererea de continuare a executării a fost înregistrată la executorul judecătoresc în iunie 2012 la mai mult de 3 ani.
De asemenea, contestatorul arată că a intervenit perimarea de drept a executării silite în temeiul art. 389 Cod procedură civilă, solicitând desființarea executării silite, deoarece executarea silită a fost începută de Corpul Executorilor IFN executor S. C. în dosarul de executare nr. 172/2009 pentru suma de 6899,83 lei.
Împotriva acestei executări, contestatorul a formulat contestație la executare în dosarul nr._ al Judecătoriei Alba Iulia, prin care a fost respinsă contestația.
Contestatorul a menționat că în cursul anului 2009 nu s-a mai efectuat nici un act de executare împotriva contestatorului, până în acest an când a aflat de la bancă că îi sunt poprite conturile.
Având în vedere că a trecut mai mult de 6 luni de la ultimul act de executare, contestatorul apreciază că a intervenit perimarea.
De asemenea, contestatorul a arătat că între părți s-a încheiat contractul de leasing financiar nr._ din data de 25.09.2007, încheiat la A. I., având ca obiect transmiterea de către finanțator către utilizator a dreptului de folosință asupra autoturismului Volkswagen Polo Happy 1.2/70 CP, an de fabricație 2008. Valoarea totală a contractului fiind de_,88 euro incluzând suma ratelor de leasing + avans + valoare reziduală + taxa administrare).
Contestatorul a menționat că derularea contractului s-a desfășurat fără nicio problemă până la începutul anului 2009, când contestatorul s-a aflat în imposibilitate de a achita ratele leasingului. Pentru a rezolva amiabil situația, s-a adresat firmei de leasing, aceasta din urmă i-a promis că o să-l ajute să-și achiziționeze un alt autoturism în contul sumei de bani pe care a achitat-o pentru autoturismul VolksWagen Polo Happy 1.2/70 C.P. În primăvara anului 2009, contestatorul a fost sunat de către un reprezentant al firmei S.C. I. L. România IFN S.A. pentru a se întâlni să-i ridice autoturismul undeva în oraș. Contestatorul s-a prezentat și i s-a pus în față un proces verbal de predare primire și i-a fost ridicat autoturismul. Contestatorul a mai precizat că a achitat din întreaga sumă aferentă contractului de_,88 euro, suma de_,09 lei, începând cu data de 01.07.2007 până în data de 11.02.2009. În această perioadă nu au avut nicio lună restanță, ba mai mult au fost luni în care a depus bani de două ori în contul finanțatorului. Contestatorul apreciază că această datorie nu există și nu este reală având în vedere că în anul 2009 prin cererea de executare se solicita plata sumei de 6899,83 lei, iar după 4 ani se cere suma de_,62 lei.
Contestatorul consideră că poprirea pe cont este abuzivă și nelegală.
Intimata a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestației la executare ca neîntemeiată.
În motivarea întâmpinării, intimata a arătat că contestatorul nu își întemeiază în drept cererea sa. Arată că nu sunt indicate și nici motivate susținerile în drept ale cererii formulate, ceea ce atrage vădita netemeinicie a pretențiilor contestatoarei.
Intimata a invocat excepția tardivității, față de momentul formulării contestației la executare, precizând că împotriva contestatorului s-a început executarea silită pentru recuperarea sumelor datorate, în cadrul dosarului execuțional nr. 70/2012 al Biroului Executorului Judecătoresc U. D. M., în baza solicitării intimatei de continuare a executării silite începute de Corpul Executorilor IFN.
La data de 21.09.2012, executorul judecătoresc a întocmit și comunicat contestatorului înștiințarea de poprire asupra conturilor acestuia. Faptul că a primit-o la o dată ulterioară acesteia nu rezultă din nici un înscris care să fi fost atașat contestației la executare. Menționează că termenul imperativ de 15 zile prevăzut de art. 401 Cod procedură civilă începe să curgă de la data primirii primei somații de executare/înștiințare de poprire asupra conturilor/actului de executare silită contestat. Ori în cauza de față, contestatorul a luat cunoștință despre executarea silită începută și despre poprirea asupra conturilor sale la data de 21.09.2012, când i s-a comunicat înștiințarea de poprire prin afișare. Formulând contestația la executare la data de 23.01.2013, termenul este cu mult depășit, iar nerespectarea termenului imperativ prevăzut de lege pentru formularea actului atrage ca și sancțiune decăderea din dreptul de a întocmi actul procedural al cărui termen nu l-a respectat.
Intimata a invocat excepția puterii de lucru judecat, precizând că prin sentința civilă nr. 1380bis/2011 irevocabilă prin nerecurare s-a dispus cu referire la titlul executoriu invocat faptul că „nu se face dovada ca debitorul și-a achitat obligațiile izvorâte din contractul de leasing_ încheiat la data de 25.09.2007.”
Față de susținerile contestatorului că nu datorează sumele solicitate, intimata solicită instanței să aibă în vedere următoarele aspecte:
Debitul pe care contestatorul îl înregistrează ca urmare a neexecutării obligațiilor contractuale este în cuantum de_,62 lei reprezentând facturi de rată, RCA, CASCO, penalități, taxe de somație, debite rezultate din neexecutarea obligațiilor contractuale, cheltuieli de recuperare. Deși contestatorul susține că nu datorează suma solicitată, din înscrisul denumit „calcul de închidere în cazul bunurilor recuperate și valorificate”, rezultă cu claritate suma pe care acesta trebuie să o achite, sumă care este calculată potrivit clauzelor cuprinse în contractul de leasing financiar. Arată că un contract de leasing este titlu executoriu pentru toate creanțele care decurg din cuprinsul acestuia, inclusiv pentru clauza penală înscrisă în cuprinsul acestui contract, întrucât, potrivit art. 8 din O.G. nr. 51/1997, contractele leasing, precum și garanțiile reale și personale, constituite în scopul garantării obligațiilor asumate prin contractul de leasing, constituie titluri executorii”.
Intimata a arătat că debitul total pe care îl datorează contestatoarea este de_,62 lei.
Intimata a mai precizat că creanța prezintă un caracter lichid, câtimea ei fiind determinată prin clauzele contractuale, referitoare la ratele de leasing și durata contractului. Caracterul cert reiese din contractul de leasing, iar exigibilitatea a fost stabilită în conformitate cu prevederile art. 13 din contract. Arată că neexecutarea obligației produce simultan două efecte, fără ca unul să-l excludă pe celălalt: antrenează desființarea contractului; face exigibilă plata sumei de bani stabilită prin clauza penală.
Astfel, intimata apreciază că este imperios necesar ca finanțatorul să poată obține în urma finanțării nevoii clientului său nu numai amortizarea valorii bunului finanțat ci și beneficiul pe care l-a urmărit la încheierea contractului de leasing. Urmează ca în situația în care un utilizator nu-și onorează obligațiile contractuale, finanțatorul va proceda la acoperirea prejudiciului creat astfel, prin vânzarea bunului. Dacă nici după valorificarea bunului nu se va putea recupera valoarea finanțării acordate, diferența va trebui acoperită de utilizatorul aflat în culpă contractuală.
În drept, intimata a invocat prevederile art. 115 Cod procedură civilă, art. 371 ind. 1 și urm. Cod procedură civilă, OG 51/1997 privind operațiunile și societățile de leasing, art. 969 și urm. Cod civil.
În probațiune, intimata a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri. De asemenea, în aplicarea principiului egalității armelor în procesul civil, astfel cum a fost statuat prin dispozițiile art. 6 din CEDO, solicită încuviințarea aceleași probe încuviințate și contestatorului.
În temeiul art. 242 alin. 2 Cod procedură civilă, intimata a solicitat judecarea cauzei chiar și în lipsa reprezentantului său de la dezbaterea fondului.
În dovedirea întâmpinării, intimatul a depus la dosar următoarele înscrisuri: calcul de închidere în cazul bunurilor recuperate și valorificate, situația ratelor de leasing și altor facturi emise în temeiul contractului, situația facturilor emise, nota internă de reziliere a contractului nr. 1113/04.02.2009, sentința civilă nr. 1380bis/2011.
Prin serviciul registratură, la data de 06.03.2013, intimata a depus la dosar note scrise prin care răspunde precizării formulate de contestator și solicită respingerea contestației la executare, astfel cum a fost formulată și precizată, ca neîntemeiată, cu cheltuieli de judecată.
Intimata a arătat că reiterează excepția tardivității, față de momentul formulării contestației la executare, precizând că împotriva contestatorului s-a început executarea silită pentru recuperarea sumelor datorate, în cadrul dosarului execuțional nr. 70/2012 al Biroului Executorului Judecătoresc U. D. M., în baza solicitării intimatei de continuare a executării silite începute de Corpul Executorilor IFN.
La data de 21.09.2012, executorul judecătoresc a întocmit și comunicat contestatorului înștiințarea de poprire asupra conturilor acestuia. Faptul că a primit-o la o dată ulterioară acesteia nu rezultă din nici un înscris care să fi fost atașat contestației la executare. Menționează că termenul imperativ de 15 zile prevăzut de art. 401 Cod procedură civilă începe să curgă de la data primirii primei somații de executare/înștiințare de poprire asupra conturilor/actului de executare silită contestat. Ori în cauza de față, contestatorul a luat cunoștință despre executarea silită începută și despre poprirea asupra conturilor sale la data de 21.09.2012, când i s-a comunicat înștiințarea de poprire prin afișare. Formulând contestația la executare la data de 23.01.2013, termenul este cu mult depășit, iar nerespectarea termenului imperativ prevăzut de lege pentru formularea actului atrage ca și sancțiune decăderea din dreptul de a întocmi actul procedural al cărui termen nu l-a respectat.
Intimata a arătat că reiterează excepția puterii de lucru judecat, precizând că prin sentința civilă nr. 1380bis/2011 irevocabilă prin nerecurare s-a dispus cu referire la titlul executoriu invocat faptul că „nu se face dovada ca debitorul și-a achitat obligațiile izvorâte din contractul de leasing_ încheiat la data de 25.09.2007.”
Cu privire la excepția prescripției dreptului de a solicita executarea silită în prezenta cauză, intimata apreciază că contestatorul a calculat greșit termenul de prescripție, întrucât conform art. 405 alin. 2 din Codul de procedură civilă, termenul de prescripție începe să curgă de la data când se naște dreptul de a cere executarea silită, drept care s-a născut la data la care intimata a putut stabili întinderea obligației de plată în sarcina contestatorului, respectiv de la data de 03.04.2009, dată la care s-a înstrăinat bunul, obiect al contractului astfel încât, de la acest moment urmează a se calcula termenul prescripției executării silite, potrivit dispozițiilor art. 7 alin. 3 din Decretul Lege nr. 167/1958 și art. 405 alin. 2 Cod procedură civilă. Termenul de prescripție a fost întrerupt prin executarea silită ce a făcut obiectul dosarului nr. 172/2009, în cadrul căruia s-au făcut acte de executare silită, înființându-se inclusiv poprirea asupra veniturilor debitorului.
Cu privire la excepția perimării invocată prin cererea precizatoare, intimata a arătat că atâta timp cât creditorul a declanșat procedura execuțională prin cererea de executare silită adresată executorului judecătoresc, acesta trebuie să fie diligent deoarece printr-o îndelungată lipsă de stăruință în executarea silită se consideră că a pierdut orice interes în soluționarea cererii sale, intervenind astfel perimarea executării silite, sancțiune procesuală care constă în desființarea tuturor actelor de executare îndeplinite în dosarul execuțional. Arată că executarea silită prin poprire a conturilor bancare a fost înființată fără somație, potrivit cererii creditorului, în temeiul art. 454 alin. 1 Cod procedură civilă.
Față de susținerile contestatorului că nu datorează sumele solicitate, intimata solicită instanței să aibă în vedere precizările din cuprinsul întâmpinării.
Intimata a arătat că neexecutarea obligației produce simultan două efecte, fără ca unul să-l excludă pe celălalt: antrenează desființarea contractului; face exigibilă plata sumei de bani stabilită prin clauza penală.
Astfel, intimata apreciază că este imperios necesar ca finanțatorul să poată obține în urma finanțării nevoii clientului său nu numai amortizarea valorii bunului finanțat ci și beneficiul pe care l-a urmărit la încheierea contractului de leasing. Urmează ca în situația în care un utilizator nu-și onorează obligațiile contractuale, finanțatorul va proceda la acoperirea prejudiciului creat astfel, prin vânzarea bunului. Dacă nici după valorificarea bunului nu se va putea recupera valoarea finanțării acordate, diferența va trebui acoperită de utilizatorul aflat în culpă contractuală.
Intimata a mai arătat că debitorul contestator în mod eronat apreciază că a intervenit stingerea obligației de plată prin predarea autoturismului, când în realitate, aceasta nu s-a stins nici până în prezent, prin niciunul din modurile de stingere a obligațiilor prevăzute de legea civilă.
În drept, intimata a invocat prevederile art. 115 Cod procedură civilă, art. 371 ind. 1 și urm. Cod procedură civilă, OG 51/1997 privind operațiunile și societățile de leasing, art. 969 și urm. Cod civil.
În probațiune, intimata a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri. De asemenea, în aplicarea principiului egalității armelor în procesul civil, astfel cum a fost statuat prin dispozițiile art. 6 din CEDO, solicită încuviințarea aceleași probe încuviințate și contestatorului.
În temeiul art. 242 alin. 2 Cod procedură civilă, intimata a solicitat judecarea cauzei chiar și în lipsa reprezentantului său de la dezbaterea fondului.
Prin serviciul registratură, la data de 29.03.2013, Biroul Executorului Judecătoresc U. D. M. a depus dosarul execuțional nr. 70/2012, în copie certificată pentru conformitate cu originalul.
Prin încheierea de ședință din data de 09.04.2013, instanța a respins cererea de suspendare a executării silite ca inadmisibilă, a admis în parte excepția tardivității formulării contestației, excepție invocată de către intimată, a respins capătul 5 din precizarea contestației la executare constând în anularea formelor de executare silită efectuate în dosar nr. 70/2012 ca tardiv formulat, a respins excepția autorității de lucru judecat invocată de către intimata, a respins cererea de constatare ca prescris a dreptului de a cere executarea silită și a respins cererea de constatare a perimării executării silite.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
În ceea ce privește cererea contestatorului de constatare a caracterului abuziv al contractului de leasing instanța reține că scopul mediat al încheierii contractului de leasing financiar în speța de față, adică motivul determinant al încheierii, din punctul de vedere al societății de leasing este obținerea de profit.
Potrivit art.4 alin. 1 din Legea nr.193/2000, privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianți și consumatori, prin care a fost transpusă Directiva 84/450/CE, o clauză contractuală ce nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract creează în detrimentul consumatorului și contrar cerinței bunei credințe un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților. Faptul că anumite aspecte ale clauzelor comerciale sau numai una din clauze a fost negociată direct cu consumatorul nu exclude aplicarea legi pentru restul contractului, în cazul în care o evaluare globală a contractului evidențiază ca acesta a fost prestabilit unilateral de comerciant. Dacă un comerciant pretinde că o clauză standard preformulată a fost negociată direct cu consumatorul, este de datoria lui să prezinte probe în acest sens.
La judecarea cauzei se va avea în vedere și interpretarea pe care a dat-o Curtea de Justiție a Comunitarii Europene articolului 6 din Directiva nr.93/13/CEE a Consiliului din 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive, articol ce a fost transpus în art.6 din Legea nr.193/2000. Astfel, în cauza C-243/08 Pannon GSM Zrt împotriva E. Sustikne G. și cauza Murciano Quintero, C - 240/98, Curtea a stabilit ca art.6 alin.1 din Directiva nr.93/13/CEE a Consiliului din data de 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii trebuie interpretat în sensul că o clauză contractuală abuzivă nu creează obligații pentru consumator și nu este necesar în acest sens ca respectivul consumator să fi contestat în prealabil cu succes o astfel de clauză. De asemenea, s-a mai dispus că instanța națională are obligația de a examina din oficiu caracterul abuziv al unei clauze contractuale de îndată ce dispune de elemente de drept și de fapt necesare în acest sens, iar atunci când consideră că o astfel de clauză este abuzivă nu o aplică.
Analizând contractul de leasing sub aspectul clauzei în art. 13 din Contractul de leasing reprezentând obligarea utilizatorului la achitarea primelor de asigurare CASCO, RCA și după preluarea bunului de către finanțator instanța constată că o astfel de clauză are caracterul unei clauze abuzive.
În acest sens, se creează în sarcina utilizatorului o sarcină disproporționată în condițiile în care acesta trebuie să suporte cheltuielile legate de asigurarea autoturismului a cărui posesie a pierdut-o, autoturism pe care acesta nu îl mai poate folosi.
Este adevărat că această sarcină durează potrivit contractului până la radierea autoturismului de pe numele finanțatorului, dar această perioadă depinde de voința finanțatorului, care în tot acest interval de timp este și proprietarul bunului și are și folosința acestuia.
În aceste condiții, instanța constată că respectiva clauză este abuzivă.
În ceea ce privește clauza prin care intimata are dreptul la majorarea câtimii creanței, instanța reține că în contractul de credit nu este prevăzută o clauză expresă în acest sens.
În lipsa existenței unei clauze exprese în acest sens, instanța nu poate constata abuzivă o astfel de clauză.
Contestatorul avea obligația să indice exact clauza contractuală din contractul de credit al cărei caracter abuziv o solicită.
Instanța, raportat la soluțiile pronunțate prin încheierea din data de 09.04.2013, la acest moment este limitată doar la analiza contractului de leasing financiar care constituie titlu executoriu.
Față de cele de mai sus, instanța va admite în parte cererea contestatorului și va constata abuzivă clauza cuprinsă art. 13 din Contractul de leasing reprezentând obligarea utilizatorului la achitarea primelor de asigurare CASCO, RCA și după preluarea bunului de către finanțator.
Fără cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite în parte cererea formulată de contestatorul O. M. I. domiciliat în .. ., jud. A. în contradictoriu cu intimata . IFN cu sediul procesual ales în București, ., . prin mandatar AVESTIS INTERNATIONAL SRL.
Constata abuzivă clauza cuprinsă art. 13 din Contractul de leasing financiar nr._ din data de 25.09.2007 reprezentând obligarea utilizatorului la achitarea primelor de asigurare CASCO, RCA și după preluarea bunului de către finanțator.
Respinge în rest celelalte pretenții ale contestatorului.
Fără cheltuieli de judecată.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 29.04.2013.
PREȘEDINTE, GREFIER,
B. B. M. H. A.
Red. B.B.M.
Tehnored. H.A./4 ex./21.05.2013
| ← Pretenţii. Sentința nr. 3606/2013. Judecătoria ALBA IULIA | Pretenţii. Sentința nr. 1993/2013. Judecătoria ALBA IULIA → |
|---|
