Obligaţie de a face. Sentința nr. 1311/2013. Judecătoria ALBA IULIA

Sentința nr. 1311/2013 pronunțată de Judecătoria ALBA IULIA la data de 20-03-2013 în dosarul nr. 1162/176/2013

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA A. I.

Dosar nr._

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 1311/2013

Ședința publică de la 20 Martie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE M. C.

Grefier M. P.

Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe reclamantul P. O. A. în contradictoriu cu pârâta B. V. E., având ca obiect obligație de a face radiere autoturism.

La apelul nominal făcut în ședința publică, lipsesc părțile.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:

Instanța procedând la verificarea competenței materiale și teritoriale, invocă din oficiu excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Alba Iulia și reține cauza în pronunțare pe excepția invocată.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 12.02.2013, sub dosar nr._, reclamantul P. O. A. a chemat în judecată pe pârâta B. V. E. solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună radierea autoturismului marca Opel Astra cu număr de identificare WOL000058T2540693 de pe numele reclamantului întrucât acesta a fost vândut pârâtei.

Cererea nu a fost motivată în drept, fiind solicitată judecarea cauzei în lipsă.

Reclamantul nu a anexat acte doveditoare.

S-a anexat cererii, taxă judiciară de timbru în cuantum de 8 lei și timbru judiciar de 0,5 lei (fl.5).

Analizând, în temeiul dispozițiilor art.137 alin.1 Cod proc. civilă excepția necompetenței teritoriale, instanța o va admite pentru următoarele considerente:

Potrivit art.159 pct.3 Cod proc. civilă necompetența teritorială este de ordine publică dacă părțile nu o pot înlătura, iar art.19 Cod proc. civilă dispune că părțile pot conveni prin înscris sau declarație verbală ca pricinile privitoare la bunuri să fie judecate de către alte instanțe decât acelea care, potrivit legii, au competență teritorială, afară de cazurile prevăzute de art.13-16 Cod proc. civilă.

Așadar din interpretarea per a contrario a dispozițiilor art.19 Cod proc. civilă se desprinde concluzia că în pricinile ce nu sunt referitoare la bunuri competența teritorială este exclusivă. Pentru astfel de cauze, legea uneori stabilește instanța competentă din punct de vedere teritorial, alteori se aplică dispoziția cuprinsă în art.5 Cod proc. civilă, dar în ambele ipoteze, competența teritorială are caracter absolut.

Reținând cele arătate mai sus, cererea având ca obiect „obligație de a face” urmează a fi soluționată de instanța domiciliului pârâtului, situație față de care se va admite excepția necompetenței teritoriale și se ca dispune declinarea soluționării cauzei în favoarea Judecătoriei Cluj, localitatea G. aflându-se în circumscripția acestei instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite excepția necompetenței teritoriale invocată din oficiu de către instanță.

Declină cererea formulată de reclamantul P. O. A., domiciliat în com. Almașu M., ., jud. A. în contradictoriu cu pârâta B. V. E., domiciliată în loc. G., ., jud. Cluj, în favoarea Judecătoriei Cluj.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședința publică de la 20 Martie 2013

PREȘEDINTE, GREFIER,

C. MARIAPLEȘA M.

Red CM

Tehnored PMM/2ex/25.03.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Obligaţie de a face. Sentința nr. 1311/2013. Judecătoria ALBA IULIA