Plângere contravenţională. Sentința nr. 2636/2013. Judecătoria ALBA IULIA

Sentința nr. 2636/2013 pronunțată de Judecătoria ALBA IULIA la data de 10-07-2013 în dosarul nr. 1283/186/2012

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA A. I.

JUDECĂTORIA A. I.

SENTINȚA NR. 2636/2013

Ședința publică de la 10 Iulie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE D. E. P.

Grefier A. H.

.

Pe rol fiind soluționarea cauzei civile privind pe petentul B. C. A. în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI A. și intervenienții D. D. și P. V., și cu asigurătorii . GROUP SA.- SUCURSALA A. I., E. R. SA – SUCURSALA CLUJ N., E. R. SA – SUCURSALA A. I., având ca obiect anulare proces verbal de contravenție

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă av. C. Indira pentru petent și av. B. R., pentru intimatul D. D., lipsă fiind părțile

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că s-a depus la dosarul cauzei răspunsul solicitat IPJ A..

Mandatara petentului depune la dosar o precizare scrisă prin care arată că nu mai solicită proba testimonială și că a despăgubit persoanele implicate în accident.

Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța acordă cuvântul pe fondul cauzei

Mandata petentului solicită admiterea în parte a plângerii contravenționale și anularea în parte a procesului vernal de contravenție. Precizează că față de contravenția contând în nepăstrarea distanței corespunzătoare, petentul și-a recunoscut vinovăția, însă pentru cealaltă contravenție, solicită admiterea plângerii contravenționale pentru că aparatele cu care s-a testat alcoolemia, nu sunt omologate, având o intoleranță de 0,12 la mie. Dacă petentul s-ar fi dus la spital, posibil nu i-ar fi ieșit această alcoolemie. Solicită ca pentru această contravenție să se dispună înlocuirea cu avertisment ori să nu se mai dispună suspendarea permisului întrucât petentul este inginer silvic, trebuind să conducă, în lipsa permisului urmând să aibă neplăceri la locul de muncă.

Av. B. R. arată că petentul și-a recunoscut vinovăția, respectiv încălcarea dispozițiilor legale privitoare la nepăstrarea distanței corespunzătoare. Arată că menține poziția exprimată în întâmpinare și precizează că nu se opune admiterii plângerii pentru cealaltă contravenție, însă arată că din buletinul metrologic rezultă că aparatul este omologat. Cu privire la prima infracțiune, vinovăția petentului este dovedită, acesta l-a și despăgubit pe clientul său. Este foarte clar că petentul a recunoscut direct vinovăția în comiterea faptelor reținute în procesul verbal. Pentru cealaltă infracțiune lasă la aprecierea instanței de judecată.

Av. C. Indira, în replică, arată că petentul recunoaște vinovăția sa în producerea accidentului, a suportat despăgubirile pentru pagubele cauzate, contestată procesul verbal doar sub aspectul alcoolemiei.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Beclean la data de 17.09.2012, petentul B. C. A. a chemat în judecată pe intimatul IPJ A., solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună anularea procesului verbal de contravenție . nr._/15.09.2012, anularea sancțiunii amenzii și a măsurii complementare a reținerii și suspendării permisului de conducere.

În motivare, petentul a arătat că cele consemnate în procesul verbal nu sunt conforme realității în fapt, nu dânsul este vinovat de împrejurările în care s-a produs accidentul.

În drept, a invocat disp. art. 31 al. 1 din OG 2/2001.

La cerere s-au anexat: copie de pe procesul verbal contestat- fila 3.

La data de 30.10.2012, intimatul IPJ A. a depus la dosarul cauzei întâmpinare prin care a invocat excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Beclean, iar pe fond a solicitat respingerea plângerii și menținerea procesului verbal ca legal și temeinic întocmit.

În motivare se arată că fapta a fost comisă pe DN 1 km 378+200 m, în apropierea localității Sântimbru, astfel că, competența aparține Judecătoriei Alba Iulia, iar pe fondul cauzei, se arată că din procesul verbal de constatare a contravenției, din declarațiile conducătorilor auto, din rezultatele testelor alcooltest printate de aparatul alcooltest marca Drager .-0406, din buletinul de calibrare a aparatului alcooltest, din raportul agentului constatator rezultă că fapta a fost comisă așa cum a fost descrisă în procesul verbal contestat

Se mai arată că, contravenția a fost constatată direct de agentul constatator aflat în exercițiul atribuțiilor de serviciu.

În drept s-au invocat disp. OG 2/2001 și OUG 195/2002

La data de 27.01.2012, petentul a depus la dosarul cauzei o motivare a plângerii contravenționale, prin care a arătat că nu s-a consemnat în procesul verbal faptul că apariția rezultatului de alcool se poate datora unui tratament impus de doctorul stomatolog pentru tratarea unei paradontoze grave, respectiv apa de gură Listerine, produs care conține alcool.

Mai arată că nu i s-a adus la cunoștință că avea posibilitatea să solicite prelevarea de probe de sânge, unde rezultatul ar fi fost 0.

Mai arată că nu este valabilă testarea cu aparatul etilotest, în procesul verbal, conform disp. art. 109 al. 2 din OUG 195/2002, agentul constatator trebuind să consemneze că, constatarea contravenției s-a făcut cu un mijloc tehnic certificat ori omologat și verificat metrologic.

A atașat plângerii rețetă medicală și procesul verbal de contravenție în original- filele 19,20

Cererea este scutită de plata taxei judiciare de timbru și timbrului judiciar potrivit art. 36 din O.G. nr. 2/2001 și art. 1, alin. 2 din OG nr. 32/1995.

Prin sentința civilă nr. 1649/2012 pronunțată de Judecătoria Beclean în dosar nr._ s-a admis excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Beclean și s-a declinat competența de soluționare a plângerii în favoarea Judecătoriei Alba Iulia, cauza fiind înregistrată sub același număr de dosar, pe rolul acestei instanțe la data de 01.01.2013

După înregistrarea dosarului pe rolul Judecătoriei Alba Iulia, la solicitarea instanței s-au comunicat de IPJ A. toate actele care au stat la baza întocmirii procesului verbal contestat- filele 35-43

La termenul de judecată din data de 08.04.2013 intervenientul D. D. a depus la dosarul cauzei întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii formulate

În motivare se arată că a fost implicat într-un accident de circulație în data de 15.09.2012 care s-a produs exclusiv din vina petentului care circula din aceiași direcție ca și dânsul, dar care nu a păstrat o distanță suficientă în mers față de autoturismul condus de acesta, astfel că a fost lovit puternic în partea din spate, sesizând poliția care a venit la fața locului. Mai arată că din cauză impactului, autoturismul său a intrat în autoturismul care circula în fața sa, fiindu-i produse acestui autoturism avarii la bara din spate.

Mai arată că toți conducătorii auto implicați în accident au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind 0,00MG/l alcool pur în aerul expirat, pentru dânsul și pentru intimatul P. V., iar pentru petent rezultatul a fost de 0,12MG/l alcool pur în aerul expirat. Precizează că aceste rezultate au fost consemnate de agentul de poliție și nu au fost contestate la acel moment de petent.

Învederează că după 3 zile de la eveniment, s-a întâlnit cu petentul care i-a dat suma de 3000 lei, contravaloarea reparațiilor, încheindu-se în acest sens o „declarație” depusă la dosar.

Precizează că singurul vinovat de producerea accidentului este petentul care a și recunoscut în momentele ulterioare producerii accidentului rutier că este vinovat, aspect perceput direct de martorii P. V. și D. V..

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Prin procesul-verbal de contravenție . nr._/15.09.2012 petentul B. C. A. a fost sancționat contravențional cu amenda în cuantum de 280 lei, 630 lei și avertisment și 3 puncte de penalizare și cu măsura complementară a suspendării dreptului de a conduce pe o perioadă de 90 zile de către intimatul I. Județean de Poliție A., în cuprinsul procesului verbal reținându-se că a condus autoturismul marca VW cu nr de înmatriculare CJ_ pe DN 1 km 388+200 m, pe direcția A. I.- Teiuș și nu a păstrat distanța suficientă în mers față de auto_ pe care-l lovește în partea din spate apoi îl proiectează în auto_, rezultând avarii. Fiind testat cu aparatul alcooltest marca Drager .-0406 la poziția 1111 rezultatul fiind 0,12MG/l alcool pur în aerul expirat. S-a mai reținut că acesta nu avea asupra sa cartea de identitate și permisul de conducere .

Faptele, astfel cum au fost ele descrise în procesul verbal contestat întrunesc elementele constitutive ale contravențiilor prevăzute de art. 51 din OUG 195/2002 sancționată de art. 108 lit. b, pct. 4 din OUG 195/2002, prev. de art. de art. 102 al. 3 lit. 1 din OUG 195/2002 sancționată de același articol și prev de 147 al. 1 din Regulamentul de punere în aplicare a OUG 195/2002 sancționată de art. 101 al. 1 pct 18 din OUG 195/2002.

Examinând cu precădere procesul verbal de contravenție . nr._/15.09.2012, sub aspectul legalității întocmirii sale, prin prisma motivelor ce pot fi reținute din oficiu, instanța apreciază că procesul verbal antemenționat a fost încheiat cu respectarea tuturor dispozițiilor legale imperative, edictate pentru încheierea sa valabilă.

În considerarea celor expuse, instanța reține faptul că procesul verbal . nr._/15.09.2012, cuprinde toate mențiunile prevăzute sub sancțiunea nulității prevăzute de art. 17 din OG nr. 2/2001, respectiv conține numele și prenumele agentului constatator și al petentului, descrierea faptei reținute în sarcina acestuia din urmă, data acesteia și nu în ultimul rând semnătura agentului constatator (fila 37).

Față de cele mai sus expuse, instanța apreciază că procesul verbal de contravenție întrunește exigențele edictate de prevederile OG nr. 2/2001 ca o garanție de legalitate a acestuia.

Procedând la cercetarea temeiniciei procesului verbal . nr._/15.09.2012 încheiat de agentul constatator al intimatului, instanța reține următoarele:

Actul normativ special cu aplicabilitate în domeniul contravențional, respectiv OG nr. 2/2001 nu conține dispoziții exprese referitoare la forța probantă a procesului-verbal de constatarea a contravenției.

Cu toate acestea, fiind vorba despre un act cu natură juridică duală - de act administrativ (fiind încheiat în regim de putere publică de un agent ce face parte dintr-o autoritate publică în vederea executării în concret a legii), supus unei proceduri speciale de contestare și de act procedural – instanța apreciază că sunt aplicabile principiile generale ce guvernează actele administrative privind prezumția de legalitate și temeinicie a procesului verbal încheiat în urma unor constatări ex propriis sensibus ale agenților învestiți cu prerogative de putere publică.

Față de caracterul punitiv, represiv al sancțiunilor amenzii aplicate în sarcina petentului și mai ales prin raportare la cuantumul relativ ridicat al acestora de 280 lei și respectiv de 630 lei, instanța constată că acești factori plasează examinarea cauzei pe tărâmul noțiunii autonome de „acuzație în materie penală”, cu activarea tuturor garanțiilor prevăzute de art. 6 par. 2 și par. 3 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Faptele petentului, astfel cum au fost reținute în procesul verbal . nr._/15.09.2012, și confirmate prin probatoriul administrat în cauză întrunesc elementele constitutive ale contravențiilor prevăzute de art. 51 din OUG 195/2002 sancționată de art. 108 lit. b, pct. 4 din OUG 195/2002, prev. de art. 102 al. 3 lit. 1 din OUG 195/2002 sancționată de același articol și prev de 147 al. 1 din Regulamentul de punere în aplicare a OUG 195/2002 sancționată de art. 101 al. 1 pct 18 din OUG 195/2002.

Din examinarea plângerii contravenționale, instanța reține că petentul a invocat faptul că situația de fapt descrisă în procesul verbal nu corespunde realității, solicitând în probațiune încuviințarea probei testimoniale –respectiv audierea în calitate de martori a celorlalți doi conducători auto implicați în accident, pentru ca mai apoi să renunțe la proba solicitată.

În acest context, raportat la materialul probator administrat în cauză, instanța apreciază că această critică a petentului nu poate fi primită de instanță, fiind lipsită de orice suport probator.

De altfel, la cuvântul pe fond, mandatara petentului a arătat că solicită admiterea în parte a plângerii contravenționale solicitând pentru contravenția 2 fie înlocuirea cu avertisment, fie anularea măsurii complementare a suspendării permisului de conducere pe o perioadă de 90 zile.

Nici critica referitoare la împrejurarea că nu i s-a adus la cunoștință petentului că are dreptul la prelevarea de probe biologice nu poate constitui temei pentru admiterea plângerii.

Astfel, în condițiile în care dreptul la prelevarea de probe biologice este recunoscut de lege, petentul nu poate să invoce necunoașterea legii în apărarea sa, aceasta cu atât mai mult cu cât petentul este conducător auto, astfel încât este obligat să cunoască legislația rutieră (mai ales că s-a invocat în apărare că acesta are nevoie de permisul de conducere pentru a-și desfășura activitate, petentul fiind inginer silvic). Instanța are în vedere faptul că în acest sens, instanța are în vedere disp. HG 296/2009 cu precădere a cap II, dar și a cap III, din care rezultă că examinarea medicală se efectuează și în baza adresării personale.

caz în care cetățeanul prezintă, în mod obligatoriu, actele de identitate și cererea unde va fi indicat motivul solicitării examinării medicale pentru stabilirea stării de ebrietate și naturii ei.

Nici critica referitoare la împrejurarea că testarea alcoolemiei nu s-a făcut cu un aparat etilotest omologat nu poate fi primită de instanță raportat la împrejurarea că, prin înscrisul de la fila 85 s-a făcut dovada faptului că aparatul folosit la testare în speța de față a fost calibrat primind calificativul ADMIS

Pe de altă parte, chiar dacă s-ar admite că aparatele de acest gen au o intoleranță de 0,12 grame la mie, acest rezultat ar fi trebuit să apară și la ceilalți doi conducători auto implicați în evenimentul rutier și care au fost testați și aceștia cu același aparat, rezultatul fiind zero.

În ceea ce privește critica în sensul că nu s-a consemnat în procesul verbal că, constatarea contravenției s-a făcut cu un mijloc tehnic certificat ori omologat și verificat metrologic, această critică este contrazisă de procesul verbal de contravenție în care s-a consemnat că „fiind testat cu aparatul alcooltest marca Drager .-0406, la poziția 1111”. Pe de altă parte, lipsa acestei mențiuni referitoare la împrejurarea certificării, omologării și verificării metrologice nu conduce la nulitatea absolută a procesului verbal, ci eventual a celei relative condiționată de dovada unei vătămări din partea petentului, ceea ce acesta nu a dovedit.

Pe de altă parte, instanța, în virtutea rolului său activ, poate face ea însăși această verificare, ceea ce de altfel instanța a și făcut conform înscrisurilor de la filele 84-85. Important este ca în procesul verbal să fie precizat aparatul folosit, inclusiv ., ceea ce s-a menționat în cazul procesului verbal contestat, pentru a permite instanței solicitarea actelor pe baza cărora să se poată verifica dacă aparatul respectiv era calibrat (cum este cazul în speța de față). Din însrisul de la fila 85 rezultă că s-a făcut dovada că aparatul alcooltest marca Drager . 0406 a fost calibrat primind calificativul ADMIS pe perioada 08.05._13, contravenția fiind constatată la data de 15.09.2012.

Raportat la materialul probator administrat în cauză, în condițiile în care petentul nu a ieșit din starea sa de pasivitate nepropunând nicio probă în susținerea celor invocate în motivarea plângerii contravenționale (renunțând la proba testimonială solicitată- reținând în legătură cu aceasta că martorii propuși în probațiuni sunt de fapt ceilalți conducători auto implicați în accident, care potrivit legislației în vigoare trebuie introduși în proces ), instanța reține că .acesta nu a reușit să dovedească contrariul celor reținute în procesul verbal contestat.

Raportat la materialul probator administrat în cauză- Procesul verbal de contravenție, în care s-a consemnat obiecțiunea petentului „”Am băut aseară două beri. Sunt de acord cu despăgubirea prin RCA,” de împrejurarea că nu a contestat la acel moment modalitatea de testate cu aparatul etilotest, de raportul agentului constatator, de declarațiile tuturor celor implicați în evenimentul rutier, de buletinul de calibrare a aparatului etilotest, valabil din 18.05._13, de achitarea contravalorii reparațiilor către intimatul D. D-tru- conform declarației de la fila 52, instanța reține că procesul verbal contestat de petent întrunește condițiile prevăzute de art. 16 și art. 17 din OG 2/2000, procesul verbal fiind întrunit cu respectarea condițiilor de legalitate și temeinicie. Comiterea faptelor au fost constatate într-un act administrativ supus unei proceduri de constatare speciale - fiind încheiat în regim de putere publică de un agent ce face parte dintr-o autoritate publică în vederea executării în concret a legii, cu privire la care nu s-a reușit să răstoarne prezumția de legalitate și temeinicie.

În ceea ce privește proporționalitatea sancțiunilor aplicate, văzând dispozițiile art. 21 alin. 3 din OG nr. 2/2001, instanța apreciază că acesta sunt corespunzător dozate prin prisma asigurării unor condiții optime pentru desfășurarea circulației pe drumurile publice. Instanța nu poate să nu aibă în vedere gravitatea extrem de ridicată a faptei de a conduce un autovehicul pe drumurile publice având o alcoolemie relativ ridicată de 0,12 MG/l alcool pur în aerul expirat. Această contravenție, așa cum s-a expus mai sus, a fost comisă de către contravenient și nu justifică înlocuirea amenzii cu avertisment. Fapta de a conduce un autovehicul pe drumurile publice, după consumul de alcool (critica petentului referitoare la împrejurarea că această alcoolemie ar fi fost generată de folosirea apei de gură Listerine fiind de-a dreptul puerilă- chiar dacă s-ar admite că apa de gură conține alcool, aceasta se folosește doar la clătire, nu se înghite pentru a fi absorbită în organism și în acest context, oare de câte astfel de clătiri ar fi nevoie pentru a se ajunge la un rezultat de 0,12MG/l alcool pur în aerul expirat. Pe de altă parte, dacă starea de fapt ar fi așa cum a fost descrisă de petent, în mod evident s-ar interzice pe prospect ori s-ar recomanda prudență în conducerea autovehiculelor, ceea ce nu este cazul) este una extrem de gravă prin riscurile pe care le implică consumul de alcool asupra reacțiilor unei persoane care a consumat alcool. A te urca într-un autovehicul după consumul de alcool este un pericol nu doar pentru propria persoană, dar și pentru ceilalți participați la trafic, inclusiv eventualele persoane care circulă în autoturism împreună cu petentul. Ca dovadă este de exemplu, chiar faptul că s-a produs acest eveniment rutier.

Nici chiar apărarea petentului în sensul că are nevoie de permis de conducere pentru a-și desfășura activitatea nu justifică înlocuirea amenzii cu sancțiunea avertismentului pentru contravenția prev. de art. 102 al. 3 lit. 1 din OUG 195/2002 și nici înlăturarea măsurii complementare a suspendării dreptului de a conduce pe o perioadă de 90 zile. Pe fondul tot mai ridicat al accidentelor provocate ca urmare a consumului de alcool, prin pericolul pe care conducerea sub influența alcoolului îl prezintă nu doar pentru propria persoană, dar și pentru a celorlalți participați la traficul auto dar și cel pietonal, instanța apreciază că măsurile aplicate sunt corecte.

Măsura amenzii și suspendarea dreptului de a conduce pe o perioadă de 90 zile, raportat la gravitatea pedepsei sunt corespunzător dozate și trebuie să determine o reacție fermă din partea autorităților pentru a-i atrage atenția petentului asupra gravității faptei comise.

Pe de altă parte, în sarcina petentului s-a reținut o a treia contravenție, cea prev de 147 al. 1 din Regulamentul de punere în aplicare a OUG 195/2002 astfel că, pentru toate motivele de fapt și de drept susexpuse, instanța apreciază neîntemeiată plângerea formulată, urmând a o respinge.

Fără cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge plângerea formulată de petentul B. C. A., domiciliat în Beclean, .. 2, ., jud Bistrița Năsăud împotriva procesului verbal de contravenție . nr._/15.09.2012 în contradictoriu cu intimatul I. JUDEȚEAN DE POLIȚIE A. cu sediul în mun. A. I., ., nr. 1, jud. A., CUI_, cu intervenienții D. D., domiciliat în A. I., ., ., . și P. V., domiciliar în ., jud A. și cu asigurătorii . GROUP SA.- SUCURSALA A. I., cu sediul în A. I., .. 2, jud A., E. R. SA – SUCURSALA CLUJ N., cu sediul în Cluj N., . A, jud Cluj, E. R. SA – SUCURSALA A. I., cu sediul în A. I., . A., ca neîntemeiată.

Fără cheltuieli de judecată.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare

Pronunțată în ședința publică, astăzi, 10.07.2013.

Președinte, Grefier,

P. D. E. H. A.

Red. P.D.E.

TEHN.HA./4EX/15..07.2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA A. I.

JUDECĂTORIA A. I.

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge plângerea formulată de petentul B. C. A., domiciliat în Beclean, ., . Năsăud împotriva procesului verbal de contravenție . nr._/15.09.2012 în contradictoriu cu intimatul I. JUDEȚEAN DE POLIȚIE A. cu sediul în mun. A. I., ., nr. 1, jud. A., CUI_, cu intervenienții D. D., domiciliat în A. I., ., ., . și P. V., domiciliar în ., jud A. și cu asigurătorii . GROUP SA.- SUCURSALA A. I., cu sediul în A. I., .. 2, jud A., E. R. SA – SUCURSALA CLUJ N., cu sediul în Cluj N., . A, jud Cluj, E. R. SA – SUCURSALA A. I., cu sediul în A. I., . A., ca neîntemeiată.

Fără cheltuieli de judecată.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare

Pronunțată în ședința publică, astăzi, 10.07.2013.

Președinte,

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 2636/2013. Judecătoria ALBA IULIA