Plângere contravenţională. Sentința nr. 2146/2013. Judecătoria ALBA IULIA

Sentința nr. 2146/2013 pronunțată de Judecătoria ALBA IULIA la data de 29-05-2013 în dosarul nr. 5417/176/2012

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA A. I.

Dosar nr._

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 2146/2013

Ședința publică de la 29 Mai 2013

Instanta constituita din:

PREȘEDINTE H. L.

Grefier P. I. M.

Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe petentul I. G. F. și pe intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI A., având ca obiect plângere contravențională.

La apelul nominal făcut în ședința publică lipsesc părțile.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:

Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.

INSTANȚA

Prin plângerea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 16.08.2012 sub numărul_, petentul I. G. F. a solicitat în contradictoriu cu IPJ A. anularea procesului verbal de contravenție . nr._/19.07.2012 ca netemeinic și nelegal, în cazul în care anularea procesului verbal de constatare a contravenției nu este posibilă, solicită înlocuirea sanciunii amenzii cu cea a avertismentului.

În motivare, petentul a arătat că în data de 15.07.2012, în jurul orelor 21 se îndrepta dinspre S. înspre Cluj N., pe ruta ocolitoare a mun. A.. La un moment dat, în fața sa rula autotractorul marca Volvo cu nr. de înmatriculare_, petentul având viteză de aproximativ 60 km/h, asigurându-se, atât din față cât și din spate, a inițiat o manevră de depășire în condiții de siguranță. După ce a finalizat manevra de depășire, a fost atenționat de girofarul unei mașini de poliție care venea din spate și care i-a făcut semn să oprească pe dreapta. Agentul constatator Cegezi D. i-a solicitat actele la control susținând că a efectuat manevra de depășire neregulamentar, cu încălcarea liniei continue.

Petentul a mai arătat că a inițiat și efectuat depășirea după terminarea unei curbe la dreapta având în fața perspectiva unui drum drept. De asemenea, drumul nu era trasat corespunzător nefiind evident caracterul liniei continuu sau discontinuu prin deteriorarea trasării ei îi timp. În ce privește semnul de atenționare cu privire la interzicerea depășirii acesta nu a fost vizibil, el efectuând depășirea unui autovehicul și trecând eventual în dreptul semnului chiar în timpul depășirii.

În drept a invocat Legea 195/2002.

Petentul a anexat plângerii procesul verbal . nr._/15.07.2012 (f.5), împuternicire avocațială (f.6, 7).

La data de 17.09.2002 intimatul a depus prin serviciul Registratură al instanței întâmpinare (fila 20), prin care a solicitat respingerea acțiunii și menținerea procesului verbal astfel cum a fost întocmit.

În motivarea întâmpinării, intimatul a precizat că, din procesul verbal de constatare a contravenției, din raportul agentului constatator și din cazierul auto al petentului, rezultă că fapta a fost comisă după cum a fost descrisă în procesul verbal contestat.

Totodată, a indicat faptul că procesul verbal îndeplinește condițiile de fond prevăzute de art. 16 alin. 1 din OG 2/2001, dar și cele prevăzute de art. 17 din același act normativ, fiind menționate numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, fapta săvârșită și data comiterii acesteia și semnătura agentului constatator.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Prin procesul-verbal . nr._ încheiat la data de 15.07.2012 de intimat s-a aplicat petentului sancțiunea amenzii contravenționale in cuantum de 280 lei, pentru săvârșirea contravenției prevazute si sanctionate de art. 120 lit.h din Regulamentul de aplicare al O.U.G. nr. 195/2002 si art.100 alin.3 lit.e din O.U.G.nr.195/2002, retinandu-se ca la data de 15.70.2012, ora 20,54, a condus auto cu nr._ pe șoseaua de ocolire a municipiului A. I. și a efectuat amnevar de depășire în zona indicatorului depășirea interzisă, depășind autotractorul cu nr._ .

Fiind investită, potrivit dispozitiilor art. 34 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor, cu verificarea legalității și temeiniciei procesului-verbal, instanța constată urmatoarele:

Analizând modul de întocmire a procesului verbal, instanța constată că s-au respectat dispozițiile imperative ale legii, nefiind incidentă nici una din cauzele de nulitate absolută prevăzute de art.17 OG 2/2001.

În ce privește temeinicia procesului-verbal, instanța apreciază plângerea contravențională formulată de petent ca fiind neîntemeiată, acesta nefăcând dovada contrară celor constatate personal de către agent.

În acest sens, instanța subliniază că, potrivit art. 1169 cod civil din 1864, în vigoare la data formulării plângerii, revine petentului să probeze criticile aduse, a demonstra că procesul-verbal este nelegal și netemeinic.

Această interpretare este conformă jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, care recent a statuat că prezumția de nevinovăție, prevăzută de art. 6 par. 2 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (în continuare CEDO), nu este încălcată în situația în care petentul are sarcina probei în judecarea plângerii contravenționale. În acest sens, Curtea a reamintit că prezumția de nevinovăție nu se opune unei prezumții relative de legalitate și de conformitate cu realitatea a procesului-verbal de contravenție, în lipsa căreia ar fi imposibil în mod practic de a sancționa contravențiile în materie de circulație rutieră (decizia din 13 martie 2012 în cauza H. contra României, paragraf 12).

Instanța reține că deși petentul a contestat faptul că situația de fapt reținută de agentul constatator nu corespunde realității, prin chiar motivarea plângerii formulate (f.15), aceasta recunoaște comiterea faptei, menționând însă că a efectuat manevra de depășire în condiții de siguranță, iar drumul nu era trasat corespunzător, nefiind evident caracterul liniei continuu sau discontinuu, petentul efectuând depășirea eventual în dreptul semnului în chiar timpul depășirii.

Suținerile nu sunt însă susținute de niciun mijloc de probă adminsitrat în cauză.

De asemenea, instanța reține că procesul-verbal analizat cuprinde constatări personale ale agentului constatator cu privire la situația de fapt descrisă, astfel că procesul-verbal contestat este legal și temeinic.

Așadar, instanța constată că petentul nu a făcut dovada contrară celor constatate prin procesul-verbal de contravenție, acesta bucurându-se de prezumția de legalitate și temeinicie pentru faptul că petentul a încălcat dispozițiile art. 120 lit.h din H.G. nr.1391/2006 privind Regulamentul de aplicare al O.U.G. nr. 195/2002.

Întrucât pe parcursul judecății petentul nu a făcut în niciun fel dovada existenței unei alte situații de fapt decât cea menționată în procesul - verbal de contravenție și întrucât în speță nu se poate reține existența vreunei cauze de nulitate absolută a procesului verbal contestat, instanța constată așadar că forța probantă a acestuia nu a fost înlăturată, el bucurându-se în continuare de prezumția de legalitate și temeinicie instituită de lege în favoarea sa.

În ce privește solicitarea petentului de reindividualizare a sancțiunilor aplicate, instanța precizează în prealabil că această competență îi este conferită în mod expres prin art. 34 din OG 2/2001- care constituie dreptul comun în materie contravențională (articol care, coroborat cu art. 38 alin.3 din același act normativ, permite instanței să aprecieze inclusiv sancțiunea ce se impune a fi aplicată contravenientului, în ipoteza în care prezumția relativă de valabilitate a procesului verbal nu a fost răsturnată).

Ca atare, sub acest aspect se va ține cont pe de o parte de disp.art.5 alin.5 din OG 2/2001 (potrivit cărora sancțiunea trebuie să fie proporțională cu pericolul social al faptei săvârșite) și ale art. 21 alin.3 din același act normativ (conform căruia la aplicarea sancțiunii trebuie să se țină cont și de „împrejurările în care a fost săvârșită fapta, modul și mijloacele de săvârșire ale acesteia, scopul urmărit, urmarea produsă și circumstanțele personale ale contravenientului”).

În ceea ce privește aplicarea de către agentul constatator în cauză a amenzii prevăzut de lege, acesta se justifică având în vedere că din analiza cazierului auto al petentului (f.22), acesta a mai săvârșit și alte abateri de la legea circulației, astfel încât nu se impune înlocuirea amenzii cu sancțiunea avertismentului.

Prin urmare, față de funcțiile deopotrivă sancționatorie și preventivă a amenzii contravenționale, având în vedere și pericolul sporit al faptei în raport de circumstanțele săvârșirii, instanța apreciază că sancțiunea aplicată este proporțională cu gravitatea faptei, potrivit art. 5 alin. 5 din O.G. nr. 2/2001.

Față de cele ce preced, instanța urmează să respingă ca neîntemeiată plângerea contravențională formulată de petent.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Respinge ca neîntemeiată plângerea formulată de contestatorul I. G. F., cu domiciliul în Cluj N., ..12, .. Cluj, în contradictoriu ci intimatul Inspectoratul de Poliție Județean A., cu sediul în A. I., ., nr.1, jud. A., având ca obiect procesul – verbal de contravenție . nr._ încheiat de către intimat la data de 15.07.2012.

Cu drept de recurs în termen de 15 de zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi, 29.05.2013.

PREȘEDINTE, GREFIER,

L. H. M. P.

Red. L.H./Tehnored. M.P./4 ex./ 28.06.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 2146/2013. Judecătoria ALBA IULIA