Anulare act. Sentința nr. 1597/2013. Judecătoria ALBA IULIA

Judecătoria ALBA IULIA - Sentințe și decizii civile / 2013

Sentința nr. 1597/2013 pronunțată de Judecătoria ALBA IULIA la data de 09-04-2013 în dosarul nr. 6173/176/2012

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA A. I.

Dosar nr._

SENTINȚA CIVILĂ NR.1597/2013

Ședința publică de la 09.04.2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE F. S. C.

GREFIER D. V.

Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe reclamanții U. I., U. I. și pe pârâtele S.C. V. R. SA, S.C. V. R. SA - SUCURSALA A. I., având ca obiect anulare act, pretenții.

La primul apel nominal făcut în ședința publică se prezintă pentru reclamanți avocat R. M. în substituire avocat Tomșiț T., avocat O. C. F. pentru ., lipsind părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Se constată că, prin serviciul registratură, avocat O. C. F. pentru . a depus cerere de lăsare a cauzei la a doua strigare care, față de prezența acestuia la apel, a rămas fără obiect.

Mandatarul reclamanților depune delegație de substituire.

Mandatarul intimatei depune la dosar într-un singur exemplar, un set de înscrisuri constând în plan de rambursare, simulare plan rambursare credit, act adițional nr. 2/06.12.2010.

Întrucât setul de înscrisuri a fost depus într-un singur exemplar, pentru a da mandatarului reclamanților posibilitatea studierii acestora, instanța lasă cauza la al doilea apel.

La al doilea apel nominal făcut în ședința publică se prezintă pentru reclamanți avocat R. M. în substituire avocat Tomșiț T., avocat O. C. F. pentru ., lipsind părțile.

Mandatarii prezenți, având pe rând cuvântul învederează că nu mai au alte cereri de formulat.

Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța declară închise dezbaterile și acordă cuvântul pe fond.

Mandatarul reclamanților solicită admiterea cererii astfel cum a fost formulată, cu cheltuieli de judecată. Depune chitanța reprezentând onorariul avocațial. Învederează că clauza din actul adițional nr. 1, privind comisionul de administrare este abuzivă deoarece nu a fost negociată, iar actul nu a fost semnat. Definiția dată comisionului de administrare din actul adițional nr. 2 este identică cu cea din actul adițional nr. 1, iar nulitatea absolută nu poate fi acoperită prin confirmare.

Mandatarul intimatei solicită respingerea cererii. Învederează că nu s-a solicitat anularea actului adițional nr. 1, ci doar a actului adițional nr. 2, OUG 50/2010 nu se aplică contractelor încheiate înainte de apariția acesteia, comisionul de risc este legal deoarece intervine conform înțelegerii părților, iar din 2010 părțile au agreat alte condiții. Arată că înțelege să solicite cheltuieli de judecată pe cale separată.

Mandatarul reclamanților arată că prin capătul 4 de cerere nu s-a indicat numărul actului întrucât acesta nu a fost semnat.

INSTANȚA

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 20.09.2012, sub dosar nr._, reclamanții U. I., U. I. în contradictoriu cu pârâtele S.C. V. R. SA, S.C. V. R. SA - SUCURSALA A. I. au solicitat ca prin hotărârea care se va pronunța:

I.să se constate nulitatea absolută parțială a convenției de credit nr._/09.08.2007, încheiată între părți în ce privește următoarele clauze:

- pct. 3 lit. d – „ Data ajustării dobânzii ” din „ condițiile speciale ale convenției”;

- pct. 3.10 D. ( dobânda anuală efectivă ) din secțiunea 3 a condițiilor generale ale convenției;

- punctul 5 lit. a – „ Comisionul de risc ” din condițiile speciale ale convenției;

- pct. 3.5 Comisionul de risc din condițiile generale ale convenției, cauza convenției de credit fiind ilicită;

- pct. 5.1 lit. b – „ Comisionul de administrare credit ” prevăzut la art. 1 din actul adiționa nr. 2/06.12.2010, cauza convenției fiind ilicită;

II.să se desființeze clauzele contractuale menționate la pct. I;

III.să se desființeze planul de rambursare în ce privește clauzele menționate la punctul I;

IV.să se constate că prin actele adițional, pârâtele au modificat clauzele prevăzute de pct. 4 lit. a din convenția inițială în sensul modificării comisionului de risc în comision de administrare;

V.să se constate abuzive și nule clauzele prin care pârâtele au introdus în convenție comisionul de administrare credit;

VI.să se dispună înlăturarea din convenție și actele adiționale a clauzelor privind comisionul de risc și comisionul de administrare credit;

VII.să fie obligate pârâtele să le restituie sumele achitate de reclamanți cu titlu de comision de risc și comision de administrare credit de la data încheierii convenției, până la data introducerii acțiunii în cuantum de 2608,56 CHF și în continuare până la data restituirii efective;

VIII.să fie obligate pârâtele să le achite dobânda legală începând cu data plății până la data restituirii efective;

IX.să fie obligată pârâta de ordinul 2 ca în termen de 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a sentinței ce se va pronunța să le pună la dispoziție actul adițional al convenției, conform sentinței date și un nou grafic de rambursare a creditului.

A învederat că suma de 2608,56 CHF solicitată la capătul VII de cerere reprezintă suma plăților efectuate lunar, constând în comisionul de risc și administrare conform planului de rambursare.

A mai solicitat obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată, în conformitate cu prevederile art. 274 din C.p.c.

În fapt, a arătat în esență că părțile au încheiat convenția de credit nr._/09.08.2007, valoarea creditului obținut fiind de 4300 CHF, iar durata creditului de 120 luni de la data încheierii convenției.

Apreciază clauzele contractuale menționate în petitul acțiunii ca fiind abuzive, ceea ce face cauza convenției să fie ilicită.

A arătat că banca a pus la dispoziția împrumutaților un formular tipizat de contract ale cărui clauze nu au putut să fie negociate de către aceștia, întregul act fiind impus în forma respectivă de către bancă; ca urmare a introducerii comisionului de risc, reclamanții sunt obligați să achite un comision de risc de 3029,95 CHF până la achitarea totală a creditului, sumă care alături de debitul principal în cuantum de_ CHF și alături de dobânda în cuantum de 9845,98 CHF, ajunge la cuantumul total de_,93 CHF, sumă care este exagerat de mare, aproape dublul celei împrumutate și care creează un dezechilibru grav în ceea ce privește drepturile și obligațiile contractuale. În ce privește comisionul de administrare introdus prin actul adițional, consideră că acesta este abuziv, aspect ce rezultă din prevederile art. 4 din Legea 193/2000, întrucât nu au fost negociate și creează în detrimentul împrumutaților și contrar cerinței bunei – credințe un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.

A învederat că banca a redus comisionul de risc de la 1,5% la 0,06% pe lună, în condițiile în care acest comision ar fi trebuit eliminat în totalitate.

În drept, a invocat prevederile art. 969 din C. civil, art. 948 din C. civil, art. 4 din Legea 193/2000.

Pârâta . a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii.

În fapt, a arătat în esență că deși contractele de credit sunt preformulate, clientul s-a putut adresa băncii a cărei ofertă o consideră mai avantajoasă.

În drept, a invocat principiul aplicabilității directe a Directivei nr. 93/13/CEE, Legea nr. 193/2000, OUG 50/2010.

În probațiune, s-au depus înscrisuri.

Examinând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Se constată că prin acțiunea înregistrată la data de 20.09.2012 reclamanții U. I. și U. I. au cerut instanței de judecată să constate și să desființeze clauzele abuzive prin care pârâtele S.C. V. România S.A. și S.C. V. România – Sucursala A. I. își rezervă dreptul de a modifica dobânda, îi obligă la plata unui comision de risc și au modificat în mod unilateral convenția de credit, transformând acest comision în comision de administrare credit.

De asemenea, au mai cerut obligarea pârâtelor la plata sumei pe care au achitat-o cu titlu de comision de risc și comision de administrare de la data încheierii convenției și până la data introducerii acțiunii, în sumă de 2.608,56 CHF și în continuare până la data restituirii efective, precum la plata de dobânzi legale.

Cercetând actele dosarului sub aspectul clauzelor puse în discuție se constată că raporturile juridice dintre părți sunt de natură contractuală, provenind din Convenția de credit nr._/2007 pe care au încheiat-o la data de 09.08.2007, urmare căreia pârâta de ord.1, prin angajații Sucursalei A. I. a acordat reclamanților un credit pentru acoperirea cheltuielilor personale curente în sumă totală de 43.000 CHF pentru o perioadă de 120 luni, iar aceștia s-au obligat să-l restituie prin plata unor rate lunare conform unui „Plan de rambursare” – filele 9-19 și 141-143.

Potrivit convenției de credit raporturile contractuale deduse judecății au fost precizate sub forma unor „Condiții speciale ale convenției” și unor „Condiții generale ale convenției”, precum și unui „Plan de rambursare credit”.

Pentru judecarea prezentei cauze instanța reține incidența următorului cadru legislativ: Directiva nr.93/13/CEE a Consiliului din 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii, Legea nr.193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianți și consumatori, OUG nr.50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori și art.969 și art.1092 din Codul civil, în vigoare la data încheierii convenției de credit.

Analizând acțiunea formulată de reclamanți prin prisma dispozițiilor legale menționate și probelor din dosar, instanța constată că aceasta este în parte fondată.

A. În privința capetelor de cerere I, primele patru liniuțe prin care se solicită constatarea caracterului abuziv și nulității absolute parțiale a convenției de credit, II – doar în privința cererii de a desființa clauzele abuzive din convenția de credit și III – doar în privința desființării comisionului de risc din planul de rambursare la convenția de credit.

Se constată că în convenția de credit nr._/2007 există următoarele clauze care sunt contestate:

- la pct.3 lit.d „Data ajustării dobânzii” din „Condițiile speciale ale convenției”, clauza în conformitate cu care „Banca își rezervă dreptul de a revizui structura ratei dobânzii curente în cazul apariției unor schimbări semnificative pe piața monetară, comunicând Împrumutatului noua rată a dobânzii; Rata dobânzii astfel modificată se va aplica de la data comunicării”;

- la pct.3.10 „D. (dobânda anuală efectivă)” din secțiunea 3 „Costuri” a „Condițiilor generale ale convenției”, clauza în conformitate cu care „D. poate fi modificată în condițiile modificării ratei dobânzii, precum și în condițiile prevăzute de Secțiunea 10) „Costuri suplimentare” sau prin acordul părților”.

- la pct.5 lit.a „Comision de risc” din „Condițiile speciale ale convenției”, clauza în conformitate cu care se percepe un comision de risc de: „0,15% aplicat la soldul creditului, plătibil lunar în zilele de scadență, pe toată perioada de derulare a Convenției de credit”;

- la pct. 3.5 „Comisionul de risc” din Secțiunea 3 „Costuri” din „Condițiile generale ale convenției”, clauza în conformitate cu care: „Pentru punerea la dispoziție a creditului, Împrumutatul poate datora Băncii un comision de risc, aplicat la soldul creditului, care se plătește lunar, pe toată perioada creditului; modul de calcul și scadența/scadențele plății acestuia se stabilesc în Condițiile Speciale”.

Cu titlu de apreciere generală.

Instanța constată că părțile au încheiat o convenție de credit în care, după prezentarea datelor referitoare la bancă și la împrumutați, clauzele sunt grupate în două părți intitulate „Condițiile speciale ale convenției” și „Condițiile generale ale convenției”.

Se va reține că în conformitate cu dispozițiile art.3 par.2 al.3 din Directiva nr.93/13/CEE a Consiliului din 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii: „În cazul în care orice vânzător sau furnizor pretinde că s-a negociat individual o clauză standard, acestuia îi revine sarcina probei”, or în prezenta cauză pârâtele nu au făcut o astfel de dovadă.

De asemenea, potrivit dispozițiilor art.3 par.1 și 2 al.1 și 2 din Directiva nr.93/13 CEE a Consiliului din 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii și art.4 din Legea nr.193/2000:

Art.3 din Directivă:

„(1) O clauză contractuală care nu s-a negociat individual se consideră ca fiind abuzivă în cazul în care, în contradicție cu cerința de bună credință, provoacă un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților care decurg din contract, în detrimentul consumatorului.

(2) Se consideră întotdeauna că o clauză nu s-a negociat individual atunci când a fost redactată în prealabil, iar, din acest motiv, consumatorul nu a avut posibilitatea de a influența conținutul clauzei, în special în cazul unui contract de adeziune.

Faptul că anumite aspecte ale unei clauze sau o anumită clauză au fost negociate individual nu exclude aplicarea prezentului articol pentru restul contractului, în cazul în care o evaluare globală a acestuia indică faptul că este, cu toate acestea, un contract de adeziune”.

Art.4 din Legea nr.193/2000:

„(1) O clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.

(2) O clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitate consumatorului să influențeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condițiile generale de vânzare practicate de comercianți pe piața produsului sau serviciului respectiv.

(3) Faptul că anumite aspecte ale clauzelor contractuale sau numai una dintre clauze a fost negociată direct cu consumatorul nu exclude aplicarea prevederilor prezentei legi pentru restul contractului, în cazul în care o evaluare globală a contractului evidențiază că acesta a fost prestabilit unilateral de comerciant. Dacă un comerciant pretinde că o clauză standard preformulată a fost negociată direct cu consumatorul, este de datoria lui să prezinte probe în acest sens”.

Văzând convenția de credit, răspunsurile la interogatoriu și reținând că pârâtele nu au făcut dovada celor susținute, respectiv că au oferit posibilitatea reală de negociere, se constată că partea privind „Condițiile generale ale convenției” apare în mod evident ca fiind un contract de adeziune în înțelesul art.3 din Directivă.

În privința părții „Condiții speciale ale convenției” se constată de asemenea că pârâtele nu au făcut dovada unor negocieri individuale în înțelesul art.3 din Directivă.

Instanța ajunge la o astfel de concluzie deoarece împrejurarea că reclamanții au cunoscut întinderea obligațiilor menționate în convenția pe care au semnat-o și că, prin plățile pe care le-au făcut, și-au onorat aceste obligații, nu înseamnă automat că toate sau parte din clauzele convenției au fost negociate.

Susținerile pârâtelor în sensul că invocata convenție de credit ar fi un act juridic care a fost negociat și implicit acceptat prin semnare nu pot să fie reținute, din moment ce prin art.3 par.2 din Directiva nr.93/13 CEE s-a stabilit că o clauză nu s-a negociat individual atunci când a fost redactată în prealabil și din acest motiv consumatorul nu a avut posibilitatea de a-i influența conținutul, iar statele membre au fost obligate să se asigure că există mijloace adecvate și eficace pentru a preveni utilizarea în continuare a unor astfel de clauze în contractele încheiate cu consumatorii de către vânzători sau de către furnizori, aceasta presupunând apărarea interesului legitim al consumatorilor prin posibilitatea de a introduce o acțiune în justiție.

A proceda într-un alt fel ar însemna ca instanța să golească de conținut directiva Uniunii Europene și legislația națională menționată, fiind în esența și în spiritul acestora că pot să fie declarate abuzive clauzele din contractele care au fost încheiate.

Punctual, sub aspectul clauzelor invocate ca fiind abuzive.

1. Procedând la analizarea primelor două clauze, instanța reține că la pct.3 lit.d „Data ajustării dobânzii” din „Condițiile speciale ale convenției”, a fost stipulat: „Banca își rezervă dreptul de a revizui structura ratei dobânzii curente în cazul apariției unor schimbări semnificative pe piața monetară, comunicând Împrumutatului noua rată a dobânzii; Rata dobânzii astfel modificată se va aplica de la data comunicării”, iar la pct.3.10 „D. (dobânda anuală efectivă)” din secțiunea 3 „Costuri” a „Condițiilor generale ale convenției”, există clauza: „D. poate fi modificată în condițiile modificării ratei dobânzii, precum și în condițiile prevăzute de Secțiunea 10) „Costuri suplimentare” sau prin acordul părților”.

Analiza acestor două clauze și a susținerilor părților se va face reținând următorul context legislativ comunitar și intern.

Directiva 93/13/CEE a Consiliului din 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii:

Art.3

În cazul în care orice vânzător sau furnizor pretinde că s-a negociat individual o clauză standard, acestuia îi revine sarcina probei.

(3) Anexa conține o listă orientativă și neexhaustivă a clauzelor care pot fi considerate abuzive”.

Art.5

„În cazul contractelor în care toate clauzele sau o parte a acestora sunt prezentate consumatorului în scris, acestea trebuie întotdeauna redactate într-un limbaj clar și inteligibil. În cazul în care există îndoieli cu privire la sensul unei clauze, prevalează interpretarea cea mai favorabilă pentru consumator. Această normă de interpretare nu se aplică în contextul procedurilor prevăzute la articolul 7 alineatul (2)”.

ANEXĂ

Clauze menționate la art.3 al.3

„1. Clauzele care au ca obiect sau ca efect:

…..

(c) încheierea unui acord care creează obligații pentru consumator și prin care furnizarea de servicii de către vânzător sau furnizor este supusă unei condiții a cărei îndeplinire depinde doar de voința acestuia;

…..

(j) autorizarea vânzătorului sau furnizorului să modifice unilateral clauzele contractului, fără a avea un motiv întemeiat care să fie precizat în contract”.

Legea nr.193/2000:

Art.1

„(1) Orice contract încheiat între comercianți și consumatori pentru vânzarea de bunuri sau prestarea de servicii va cuprinde clauze contractuale clare, fără echivoc, pentru înțelegerea cărora nu sunt necesare cunoștințe de specialitate.

(2) În caz de dubiu asupra interpretării unor clauze contractuale, acestea vor fi interpretate în favoarea consumatorului.

(3) Se interzice comercianților stipularea de clauze abuzive în contractele încheiate cu consumatorii”.

Art.4

(4) Lista cuprinsă în anexa care face parte integrantă din prezenta lege redă, cu titlu de exemplu, clauzele considerate ca fiind abuzive”.

Art.5

„În cazul contractelor standard preformulate, comerciantul are obligația să remită, la cerere, oricărei persoane interesate un exemplar din contractul pe care îl propune”.

ANEXĂ

„Lista cuprinzând clauzele considerate ca fiind abuzive:

(1) Sunt considerate clauze abuzive acele prevederi contractuale care:

a) dau dreptul comerciantului de a modifica unilateral clauzele contractului, fără a avea un motiv întemeiat care să fie precizat în contract.

Prevederile acestei litere nu se opun clauzelor în temeiul cărora un furnizor de servicii financiare își rezervă dreptul de a modifica rata dobânzii plătibile de către consumator ori datorată acestuia din urmă sau valoarea altor taxe pentru servicii financiare, fără o notificare prealabilă, dacă există o motivație întemeiată, în condițiile în care comerciantul este obligat să informeze cât mai curând posibil despre aceasta celelalte părți contractante și acestea din urmă au libertatea de a rezilia imediat contractul.

Prevederile acestei litere nu se opun, de asemenea, clauzelor prin care comerciantul își rezervă dreptul de a modifica unilateral clauzele unui contract cu durată nedeterminată, în condițiile în care comerciantul are obligația de a-l informa pe consumator, printr-o notificare prealabilă transmisă în termen rezonabil, pentru ca acesta din urmă să aibă libertatea de a rezilia contractul

b) obligă consumatorul să se supună unor condiții contractuale despre care nu a avut posibilitatea reală să ia cunoștință la data semnării contractului”.

Prin raportare la legislația europeană și internă menționată, instanța constată caracterul abuziv al acestor două clauze deoarece este cert reprezintă un caz de modificare unilaterală a contractului prin raportare la un indicator care este menționat în mod generic, sub formula: „banca își rezervă dreptul de a revizui structura ratei dobânzii curente în cazul apariției unor schimbări semnificative pe piața monetară”, iar nu la un indicator ori la mai mulți indicatori punctuali, obiectivi, previzibili și ușor de verificat.

Procedând în acest fel este evident că reclamanții nu au avut posibilitatea să cunoască modul în care va evolua dobânda și să decidă dacă mai înțeleg să-și onoreze obligațiile contractuale sau să ceară rezilierea contractului, în timp ce banca poate în mod arbitrar și imprevizibil să invoce și să aplice modificări ale dobânzii.

Se reține deci că la data la care s-a încheiat convenția de credit reclamanții s-au aflat pe o poziție inegală în raport cu banca, clauza fiind prestabilită de către împrumutător, fără a da împrumutaților în mod real și efectiv posibilitatea să o negocieze, să o modifice sau să o elimine.

De asemenea, se constată că nefiind menționați indicii de referință care-i permit împrumutătorului să modifice dobânda, nevoia unei astfel de modificări este lăsată la libera apreciere a băncii, deci clauza apare din nou ca fiind abuzivă.

Văzând dispozițiile art.6 din Legea nr.193/2000, conform cărora: „Clauzele abuzive cuprinse în contract și constatate fie personal, fie prin intermediul organelor abilitate prin lege nu vor produce efecte asupra consumatorului, iar contractul se va derula în continuare, cu acordul consumatorului, numai dacă după eliminarea acestora mai poate continua”, în temeiul art.13 al. 1 din Legea nr.193/2000, potrivit căruia: „Instanța, în cazul în care constată existența clauzelor abuzive în contract, aplică sancțiunea contravențională conform art.16 și dispune, sub sancțiunea daunelor, modificarea clauzelor contractuale, în măsura în care contractul rămâne în ființă, sau desființarea acelui contract, cu daune-interese, după caz”, constatând caracterul abuziv al clauzelor menționate la pct.3 lit.d din „Condițiile speciale ale convenției” și la pct.3.10 „D. (dobânda anuală efectivă)” din „Condițiile generale ale convenției”, urmează ca instanța să constate nulitatea absolută a convenției de credit în ceea ce le privește și să dispună desființarea lor.

2. Procedând la analizarea celorlalte două clauze, instanța reține că la pct.5 lit.a din „Condițiile speciale ale convenției” s-a stipulat perceperea unui „Comision de risc” de „0,15% aplicat la soldul creditului, plătibil lunar în zilele de scadență, pe toată perioada de derulare a Convenției de credit”, iar la pct. 3.5 din „Condițiile generale ale convenției”, există clauza potrivit căreia: „Pentru punerea la dispoziție a creditului, Împrumutatul poate datora Băncii un comision de risc, aplicat la soldul creditului, care se plătește lunar, pe toată durata creditului; modul de calcul și scadența/scadențele plății acestuia se stabilesc în Condițiile Speciale”.

Analiza acestor clauze și a susținerilor părților se va face reținând următorul context legislativ comunitar și intern.

În conformitate cu dispozițiile art.3 par.1 și art.5 din Directiva nr.93/13/CEE a Consiliului din 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii:

Art.3

Art.5

Legea nr.193/2000 conține în cuprinsul art.1 al.1 și art.4 al.1 și 4 dispoziții conform cărora:

Art.1

Art.4

…..

(4) Lista cuprinsă în anexa care face parte integrantă din prezenta lege redă, cu titlu de exemplu, clauzele considerate ca fiind abuzive”.

…..

ANEXA

Lista cuprinzând clauzele considerate ca fiind abuzive

(1) Sunt considerate clauze abuzive acele prevederi contractuale care:

…..

b) obligă consumatorul să se supună unor condiții contractuale despre care nu a avut posibilitatea reală să ia cunoștință la data semnării contractului”.

Prin raportare la contextul legislativ reținut se constată că ambele clauze sunt abuzive.

În primul rând, atât în condițiile speciale cât și în cele generale ale convenției nu este indicat suficient de clar și pe interesul oricărei persoane care nu are cunoștințe specifice domeniului bancar ce fel de riscuri presupune perceperea comisionului de risc.

În al doilea rând, comisionul de risc nu se justifică, câtă vreme nu există vreo dovadă că reclamanții nu au achitat ratele lunare și există potrivit pct.7 din „Condițiile speciale” o garanție reală imobiliară de prin rang asupra imobilului apartament ce este înscris în Cf nr._ A. I. proprietatea reclamanților, cu cesionarea în favoarea băncii a poliței de asigurare pentru acoperirea tuturor riscurilor.

Cum în dosar nu există vreo dovadă că prin valorificarea garanțiilor nu s-ar acoperii prejudiciul care ar putea să fie creat prin neplată, comisionul de risc apare ca fiind nejustificat, impus din alte rațiuni care profită doar băncii.

În al treilea rând, analizând „Planul de rambursare” de la filele 141-143 se constată că invocatul comision de risc se ridică la un total de 4.175,97 CHF, ceea ce raportat la suma împrumutată de 43.000 CHF reprezintă aproape 10%, astfel că se poate retine că plățile cu acest titlu constituie o sumă disproporționată și nejustificat de mare față de suma împrumutată.

Reținând cele menționate, în temeiul art.3 par.1 și art.5 din Directiva nr.93/13/CEE a Consiliului din 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii și art.14 din Legea nr.193/2000, urmează ca instanța să constate caracterul abuziv al clauzelor privind comisionul de risc consemnate la pct.5 lit.a „Comision de risc” din „Condițiile speciale ale convenției” și la pct.3.5 „Comisionul de risc” din Secțiunea 3 „Costuri” din „Condițiile generale ale convenției”, nulitatea absolută a convenției de credit în privința lor și să dispună desființarea acestora din convenție și din planul de rambursare.

B. În privința capetelor de cerere I, ultima liniuță, prin care se solicită constatarea caracterului abuziv și nulității absolute parțiale a actului adițional nr.2/2010 în privința comisionului de administrare credit, II – doar în privința cererii de a desființa clauza abuzivă din actul adițional, III – doar în privința cererii de a desființa comisionul de administrare credit din planul de rambursare, IV, V și VI prin care se solicită instanței să constate modificarea abuzivă a convenției de credit și perceperea abuzivă a unui comision de administrare credit, cu consecința desființării acestuia.

Văzând înscrisul de la filele 30-31 se constată că prin art.1 al actului adițional la convenția de credit nr.2/06.12.2010, în vederea implementării OUG nr.50/2010, părțile de comun acord au hotărât să modifice pct.5 lit.b din convenția de credit nr._/2007, convenind ca pentru viitor să se plătească un comision de administrare credit de 0,06% pe lună.

Instanța nu poate să constate vreo modificare abuzivă a convenției de credit și nulitatea clauzei prin care a fost introdus comisionul de administrare credit, cu consecința înlăturării acestuia din actul adițional și din planul de rambursare anexă la actul adițional de la filele 20-29, deoarece, în primul rând, se observă că acest act adițional a fost semnat de către părți, deci nu s-ar putea reține că reclamanții nu au fost de acord cu modificarea convenției, ci dimpotrivă, se impune a se face aplicarea dispozițiilor art.969 din Codul civil de la 1864, în vigoare la data perfectării acestui act.

În al doilea rând, pornind de la reținerea că atât Directiva nr.93/13 CEE a Consiliului din 5 aprilie 1993, cât și Legea nr.193/2000 condiționează constatarea caracterului abuziv a unei clauze de existența unor cazuri de încălcare a regulii negocierii directe, care pot să constea fie în crearea în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe a unui dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, fie în redactarea clauzei în prealabil fără ca să se ofere consumatorului posibilitatea să îi influențeze conținutul, fie în folosirea unui limbaj de redactate neclar și inteligibil, nu se poate reține că în cazul actului adițional nr.2/2010 am fi în prezența unor astfel de situații.

Pentru acest act adițional nu se mai poate constata, așa cum s-a făcut în cazul convenției inițiale de credit, că nu a existat o negociere, deoarece corespondența care s-a purtat între reclamanți și pârâte pe parcursul lunilor august – noiembrie 2010 potrivit înscrisurilor de la filele 32-38, urmată de semnarea de către reclamanți a actului adițional nr.2/2010 la data de 06.12.2010, fac dovada unor astfel de discuții și concesii reciproce, ceea ce denotă în mod evident negocierea și realizarea acordului de voință.

Se ajunge la o astfel de concluzie, existența unor negocieri și concesii reciproce, văzând și înscrisul de la filele 32-33 în care la data de 23.08.2010 reclamantul U. I. atrăgea atenția asupra faptului că nu este de acord cu plata unui comision de risc, poziție urmată apoi de semnarea actului adițional care conține un comision de administrare credit pentru „administrarea riscului de credit”.

Apoi, văzând convenția inițială de credit și actul adițional nr.2/2010 se observă o reducere a comisionului de administrare credit la 0,06%, ceea ce nu poate să fie interpretat ca fiind o clauză de natură să cauzeze un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.

Nu în ultimul rând, lecturând art.1 din actul adițional la convenția de credit nr.2/2010 nu se poate constata că am fi în prezența unor clauze care este redactată într-un limbaj ce nu ar fi suficient de clar și pe interesul oricărei persoane care nu are cunoștințe specifice domeniului bancar, perceperea comisionului de administrare credit fiind de această dată motivată pe nevoia de a administra riscul de credit pentru un număr de cazuri care sunt enumerate și explicit descrise.

În al treilea rând, este adevărat că s-ar putea lua în discuție aspectul că noul comision de administrare ar viza tot cazuri de risc în acordarea creditului și în derularea convenției, dar pârâtele prin perfectarea actelor adiționale nu au făcut decât să pună în aplicare dispozițiile art.95 din OUG nr.50/2010 în conformitate cu care pentru contractele aflate în curs de derulare creditorii au obligația ca în termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare să asigure conformitatea contractului cu dispozițiile legii, modificarea urmând să fie făcută prin acte adiționale în termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare.

Pe de altă parte, se constată că potrivit art.35 al.1 din OUG nr.50/2010 legiuitorul a interzis doar: majorarea comisioanelor, taxelor, tarifelor, spezelor bancare sau a oricăror altor costuri aferente contractului; introducerea și perceperea de noi taxe, comisioane, tarife, speze bancare sau orice alte costuri aferente contractului, cu excepția costurilor specifice unor servicii suplimentare solicitate în mod expres de consumator; perceperea unui comision de depunere numerar pentru plata ratelor la credit; perceperea unui comision de retragere pentru sumele trase din credit, iar conform art.36 „Pentru creditul acordat, creditorul poate percepe numai: comision de analiză dosar, comision de administrare credit sau comision de administrare cont curent, compensație în cazul rambursării anticipate, costuri aferente asigurărilor, după caz, penalități, precum și un comision unic pentru servicii prestate la cererea consumatorilor”.

Or, plecând de la acest context legislativ se observă că nu suntem nici în fața unor majorări de comisioane și nici în prezența unui comision care nu ar fi îngăduit de noua legislație, fiind permisă perceperea unui comision de administrare a creditului, comision cu care, semnând actul adițional, reclamanții au fost de acord.

În concluzie, văzând acordul consumatorului prin semnarea actului adițional și posibilitatea de a percepe un comision de administrare credit nu se poate reține vreun caracter abuziv în cazul clauzei din actul adițional nr.2/2010, motiv pentru care capetele de cerere I, ultima liniuță, prin care se solicită constatarea caracterului abuziv și nulității absolute parțiale a actului adițional nr.2/2010 în privința comisionului de administrare credit, II – în privința cererii de a desființa clauza abuzivă din actul adițional, III – în privința cererii de a desființa comisionul de administrare credit din planul de rambursare, IV, V și VI vor fi respinse.

Văzând înscrisul de la filele 73-78 se constată că există și un act adițional nr.1/06.12.2010 la convenția de credit care nu este semnat de către reclamanți, motiv pentru care aceasta nu poate să producă efecte juridice.

C. În privința capătului VII de cerere prin care se solicită obligarea pârâtelor la restituirea sumelor ce au fost plătite cu titlu de comision de risc și de administrare credit.

Pentru soluționarea cererii se reține că în conformitate cu dispozițiile art.6 par.1, art.7 par.1 și 2 și par.8 din Directiva nr.93/13/CEE:

Art.6

„(1) Statele membre stabilesc că clauzele abuzive utilizate într-un contract încheiat cu un consumator de către un vânzător sau un furnizor, în conformitate cu legislația internă, nu creează obligații pentru consumator, iar contractul continuă să angajeze părțile prin aceste clauze, în cazul în care poate continua să existe fără clauzele abuzive”.

Art.7

„(1) Statele membre se asigură că, în interesul consumatorilor și al concurenților, există mijloace adecvate și eficace pentru a preveni utilizarea în continuare a clauzelor abuzive în contractele încheiate cu consumatorii de către vânzători sau furnizori.

(2) Mijloacele menționate la alineatul (1) cuprind dispozițiile în conformitate cu care persoanele sau organizațiile care au, în temeiul legislației interne, un interes legitim în protecția consumatorilor pot introduce o acțiune în justiție sau în fața organismelor administrative competente, în conformitate cu legislația internă în cauză, pentru a obține o decizie care să stabilească dacă clauzele contractuale elaborate pentru a fi utilizate în general sunt abuzive, astfel încât să poată aplica mijloace adecvate și eficiente pentru a preveni utilizarea acestor clauze în continuare”.

Art.8

„Statele membre pot adopta sau menține cele mai stricte dispoziții compatibile cu tratatul în domeniul reglementat de prezenta directivă, pentru a asigura consumatorului un nivel maxim de protecție”.

Se mai reține de asemenea că potrivit dispozițiilor art.14 din Legea nr.193/2000: „Consumatorii prejudiciați prin contracte încheiate cu încălcarea prevederilor prezentei legi au dreptul de a se adresa organelor judecătorești în conformitate cu prevederile Codului civil și ale Codului de procedură civilă”.

Pentru considerentul că la pct. A și B s-a constatat existența unor clauze abuzive doar în privința convenției de credit, iar potrivit dispozițiilor legale menționate consumatorii au dreptul să fie protejați la nivel maxim, context în care au dreptul la restituirea sumelor pe care le-au plătit fără a fi datorate, se apreciază că în parte și acest capăt de cerere este fondat.

Pornind de la constatarea că cererea de chemare în judecată a fost înregistrată pe rolul instanței la data de 20.09.2012 și reținând că în conformitate cu dispozițiile art.1, 3 și 12 din Decretul nr.167/1958, în vigoare la data încheierii convenției de credit, pârâtele pot să fie obligate la restituirea comisionului de risc pentru un interval de timp de trei ani, calculat de la data de 20.09.2009 până la data de 06.12.2010, când de comun acord a fost încheiat actul adițional, cererea de obligare la restituirea comisionului de risc se va admite doar pentru această perioadă de timp.

Solicitarea de a le obliga la restituirea comisionului de risc începând cu data încheierii convenției de credit până la data de 20.09.2009 urmând să fie respinsă, pentru motivul că dreptul la acțiune este prescris.

Cum nu s-a putut constata vreun caracter abuziv în cazul comisionului de administrare credit ce a fost plătit începând cu data de 06.12.2010 potrivit celor convenite în actul adițional nr.2/2010, capătul de cerere privind restituirea acestui comision urmează să fie respins.

Nu va fi admis nici capătul de cerere privind obligarea pârâtelor la restituirea comisionului de risc sub forma unei sume determinate.

Fără a nega dreptul reclamanților la restituirea comisioanelor de risc ce au fost plătite începând cu data de 20.09.2009 până la data de 06.12.2010, în lipsa unei expertize contabile, prin care verificând extrasele de cont și alte documente contabile să se stabilească ce sume au plătit sau a unui înscris care să fie emis de către pârâte prin care să confirme că au fost făcute plăți cu un astfel de titlu în sumă de 2.608,56 CHF, instanța nu poate să dispună, neavând dovezile și cunoștințele necesare pentru o expertiză în domeniul bancar-contabil, astfel că urmează ca în faza de punere în executare a sentinței să se stabilească totalul comisioanelor de risc ce au fost plătite.

Va fi respinsă și solicitarea de a obliga pârâtele la restituirea sumelor ce vor fi plătite cu titlu de comision de risc sau comision de administrare credit în continuare de la data introducerii acțiunii până la data restituirii efective.

Se va dispune în acest sens deoarece, pe de o parte, văzând actul adițional nr.2/2010 și planul de rambursare credit de la filele 20-31 se constată că în prezent reclamanții sunt obligați la plata unui comision de administrare credit despre care nu s-a reținut vreo clauză abuzivă.

Pe de altă parte, cum potrivit dispozițiilor art.720⁸ din codul de procedură civilă în materie comercială hotărârile pronunțate în primă instanță sunt executorii, cererea de obligare a pârâtelor la plata comisionului de risc și de administrare după data pronunțării hotărârii nu se poate lua în considerare.

D. În privința capătului VIII de cerere prin care se solicită obligarea pârâtelor la plata de dobânzi legale „începând cu data plății până la data restituirii efective”.

În temeiul art.1081, art.1084 și art.1088 din Codul civil de la 1864, în vigoare la data încheierii convenției de credit și văzând dispozițiile art.2 și 3 din OG nr.13/2011 va fi admis acest capăt de cerere, iar pârâtele vor fi obligate să plătească reclamanților dobânzi legale aferente sumelor pe care le-a plătit cu titlu de comision de risc în intervalul de timp cuprins între datele de 20.09.2009 și 06.12.2010, începând cu data punerii în întârziere, care în lipsa altor dovezi este data de 20.09.2012 când a fost înregistrată cererea de chemare în judecată, până la data restituirii efective.

F. În privința capătului IX de cerere prin care se solicită obligarea pârâtei de ord.2 să pună la dispoziția reclamanților un proiect de act adițional și un nou grafic de rambursare a creditului.

Pentru că nu s-a putut constata existența unei clauze abuzive în cazul actului adițional nr.2/2010 și pe cale de consecință nulitatea absolută parțială a acestuia din considerentele care au fost arătate la lit. B și pentru că în planul de rambursare credit de la filele 20-29 pârâtele au prevăzut perceperea unui comision de administrare credit așa cum s-a convenit prin semnarea actului adițional, urmează să fie respins și acest capăt de cerere.

Căzând parțial în pretenții, urmează ca pârâtele să fie obligate în solidar să plătească reclamanților 900 lei cheltuieli de judecată reprezentând onorariul de avocat.

Cum acțiunea a fost admisă în parte se impune a se reduce onorariul de avocat de la suma de 1.200 lei care rezultă din chitanța de la fila 164 la suma de 900 lei.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite în parte acțiunea civilă formulată de reclamanții U. I. și U. I., ambii cu domiciliul în A. I., .. 49, ., jud. A., în contradictoriu cu pârâtele S.C. V. R. SA, cu sediul în București, Șoseaua P., nr. 42, . 10, Sectorul 2 și S.C. V. R. SA – SUCURSALA A. I., cu sediul în A. I., ., .. A., și în consecință:

Constată caracterul abuziv și nulitatea absolută parțială a convenției de credit nr._/09.08.2007 încheiată între părți în privința următoarelor clauze:

- pct.3 lit.d „Data ajustării dobânzii” din „Condițiile speciale ale convenției”, în conformitate cu care „Banca își rezervă dreptul de a revizui structura ratei dobânzii curente în cazul apariției unor schimbări semnificative pe piața monetară, comunicând Împrumutatului noua rată a dobânzii; Rata dobânzii astfel modificată se va aplica de la data comunicării”;

- pct.3.10 „D. (dobânda anuală efectivă)” din secțiunea 3 „Costuri” a „Condițiilor generale ale convenției” în conformitate cu care „D. poate fi modificată în condițiile modificării ratei dobânzii, precum și în condițiile prevăzute de Secțiunea 10) „Costuri suplimentare” sau prin acordul părților”.

- pct.5 lit.a „Comision de risc” din „Condițiile speciale ale convenției”, în conformitate cu care se percepe un comision de risc de: „0,15% aplicat la soldul creditului, plătibil lunar în zilele de scadență, pe toată perioada de derulare a Convenției de credit”;

- pct. 3.5 „Comisionul de risc” din Secțiunea 3 „Costuri” din „Condițiile generale ale convenției”, în conformitate cu care: „Pentru punerea la dispoziție a creditului, Împrumutatul poate datora Băncii un comision de risc, aplicat la soldul creditului, care se plătește lunar, pe toată perioada creditului; modul de calcul și scadența/scadențele plății acestuia se stabilesc în Condițiile Speciale”.

Desființează clauzele constatate ca fiind abuzive din convenția de credit, precum și rubrica privitoare la comisionul de risc din „Planul de rambursare” anexă la convenția de credit.

Obligă pârâtele să restituie reclamanților sumele pe care le-au plătit cu titlu de comision de risc începând cu data de 20.09.2009 până la data de 06.12.2010.

Obligă pârâtele să plătească reclamanților dobânzi legale aferente sumelor pe care le-a plătit cu titlu de comision de risc în intervalul de timp cuprins între datele de 20.09.2009 și 06.12.2010 începând cu data de 20.09.2012 până la data restituirii.

Respinge restul capetelor de cerere.

Obligă pârâtele să plătească reclamanților 900 lei cheltuieli de judecată.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din 09.04.2013.

PREȘEDINTE GREFIER

F. S. C. D. V.

RED.FSC

TEHN.DV

6ex/22.04.2013

← Pretenţii. Sentința nr. 763/2013. Judecătoria ALBA IULIA		Plângere contravenţională. Sentința nr. 2146/2013.... →

Anulare act. Sentința nr. 1597/2013. Judecătoria ALBA IULIA

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Anulare act. Sentința nr. 1597/2013. Judecătoria ALBA IULIA