Plângere contravenţională. Sentința nr. 52/2013. Judecătoria ALBA IULIA

Sentința nr. 52/2013 pronunțată de Judecătoria ALBA IULIA la data de 08-01-2013 în dosarul nr. 8188/176/2012

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA A. I.

Dosar nr._

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 52/2013

Ședința publică de la 08 Ianuarie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE: N. D.

Grefier: M. P.

Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe petentul M. D. în contradictoriu cu intimata C. NAȚIONALA DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMANIA S.A.- CENTRUL DE STUDII TEHNICE RUTIERE ȘI INFORMATICA (CESTRIN), având ca obiect plângere contravențională.

La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că la data de 3.01.2013, prin serviciul registratură, intimata a depus la dosarul cauzei certificat calificat și planșă foto.

Având în vedere că a fost solicitată judecarea cauzei și în lipsă, instanța, în temeiul art. 150 Cod. proc. civ. declară dezbaterile închise și reține cauza în pronunțare.

INSTANȚA

Asupra cauzei de față constată următoarele;

Prin plângerea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 4.12.2012 sub dosar nr._ petentul M. Daneil în contradictoriu cu intimata C. NAȚIONALA DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMANIA S.A.- CENTRUL DE STUDII TEHNICE RUTIERE ȘI INFORMATICA (CESTRIN) a solicitat instanței ca pin hotărârea ce va pronunța să dispună anularea procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._ din data de 14.11.2012 prin care i s-a aplicat amendă în cuantum de 225 lei.

În motivarea cererii petentul arată prin procesul verbal de contravenție s-a reținut în sarcina sa că la data de 28.10.2012 a circulat pe raza loc. DN 1 km 374+800 Galda de Jos fără rovinietă.

Petentul apreciază că sancțiunea care i-a fost aplicată este nelegală și netemeinică întrucât autoturismul WV Golf, având nr. de înmatriculare_ a fost radiat la data de 13.10.2012.

În drept au fost invocate prevederile art. 8 din Legea nr. 61/1990.

În dovedirea cererii, petentul a depus, în copie, procesul verbal de constatare a contravenției . nr._/14.11.2012, acte identitate, decizia pentru scoaterea din evidență a mijloacelor de transport, contract de vânzare – cumpărare pentru un vehicul folosit, fișă de înmatriculare auto, (f. 4-10).

Cererea este scutită de plata taxei judiciare de timbru.

Intimata, deși legal citată, nu s-a prezentat în fața instanței și nu a depus întâmpinare, însă a depus la dosarul cauzei certificatul calificat și planșa foto.

În temeiul art. 242 pct. 2 Cod. proc. civ. a solicitat judecarea cauzei și în lipsă.

Analizând actele și lucrările dosarului instanța reține următoarele:

Prin procesul verbal de contravenție . 12 nr._/14.11.2012 petentul a fost sancționat contravențional cu amendă în sumă de 250 lei pentru nerespectarea disp. art. 8 din O.G. nr. 15/2002.

În fapt, s-a reținut că în data de 14.11.2012 petentul a fost surprins în trafic, circulând cu auto având nr. de înmatriculare_, fără a deține rovinietă valabilă

Analizând procesul verbal contestat, în temeiul disp. art. 34 din OG 2/2001, din punct de vedere al legalității întocmirii acestuia, se constată că acesta cuprinde toate mențiunile prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 17 din OG 2/2001.

Analizând, din punct de vedere al temeiniciei procesului-verbal, instanța reține însă că nu petentului i se putea reține răspunderea contravențională. Astfel, din înscrisurile anexate plângerii reiese că petentul, la data de 13.10.2012 a înstrăinat în baza contractului de vânzare – cumpărare pentru vehicul folosit, auto cu nr. de înmatriculare_ numitului F. I., domiciliat în A. I., .. 42, jud. A..

În conformitate cu dispozițiile art. 8 alin. 1 din O.G. nr. 5/2002, privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, constituie contravenție fapta de a circula fără a deține rovinietă valabilă.

Reținând conținutul dispoziției legale de mai sus arătate și având în vedere că răspunderea contravențională este o răspundere personală care nu poate fi aplicată decât persoanei care a utilizat autoturismul și care nu deținea rovinietă valabilă la data la care s-a făcut înregistrarea, respectiv 28.10.2012, plângerea va fi admisă cu consecința anulării procesului verbal de contravenție și cu exonerarea petentei de plata amenzii în cuantum de 250 lei.

Se va lua act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite plângerea contravențională formulată de petentul M. D., cu domiciliul în D., .,. în contradictoriu cu intimata C.N.A.D.N.R. – CESTRIN, cu sediul în București, .. 401 A, sector 6, București și, în consecință:

Anulează procesul verbal de contravenție . 12 nr._/14.11.2012 și exonerează petentul de plata amenzii contravenționale în cuantum de 250 lei.

Fără cheltuieli de judecată.

Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică de la 08.01.2013.

PREȘEDINTE GREFIER

D. N. P. M.

Red. D.N

Tehnored. P.M

25.01.2013/ 4 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 52/2013. Judecătoria ALBA IULIA