Plângere contravenţională. Sentința nr. 755/2013. Judecătoria ALBA IULIA

Sentința nr. 755/2013 pronunțată de Judecătoria ALBA IULIA la data de 18-02-2013 în dosarul nr. 312/176/2013

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA A. I.

DOSAR NR._

SENTINȚA CIVILĂ NR. 755/2013

Ședința publică din 18.02.2013

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE – C. H. D.

GREFIER – G. D. M.

Pe rol se află soluționarea cauzei civile privind pe petentul C. R. C. în contradictoriu cu intimata Inspectoratul de Poliție al Județului A., având ca obiect plângere contravențională.

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă petentul, lipsă fiind intimata.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Se constată că la data de 18.02.2013, prin serviciul registratură, intimata a depus la dosar, în două exemplare, întâmpinare și raportul agentului constatator.

Instanța comunică petentului un exemplar din întâmpinare și din raportul agentului constatator.

Petentul arată că nu solicită acordarea unui termen pentru a lua cunoștință de întâmpinare și că nu are cereri de formulat sau probe de propus.

Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond.

Petentul solicită admiterea plângerii, arătând nu a încălcat nici o regulă de circulație, a adaptat viteza la condițiile meteo, iar cu ocazia încheierii procesului verbal nu i s-a adus la cunoștință dreptul de a formula obiecțiuni.

În temeiul art.150 C.proc.civ., instanța declară dezbaterile închise și reține cauza în pronunțare.

INSTANȚA

Asupra cauzei civile de față:

Prin plângerea înregistrată pe rolul acestei instanțe în dosarul nr._, petentul C. R. C. a solicitat instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună anularea procesului verbal . nr._ încheiat la 28.12.2012 de intimata IPJ A..

În motivarea plângerii se arată că procesul verbal este netemeinic și cu ocazia încheierii acestuia petentului nu i s-a adus la cunoștință dreptul de a formula obiecțiuni.

Plângerea nu este fundamentată în drept.

Petentul a depus la dosar, în copie, procesul verbal atacat și carte de identitate (f. 6-7).

Prin întâmpinarea depusă la dosar intimata a solicitat respingerea plângerii petentului ca neîntemeiată.

Intimata a depus la dosar raportul agentului constatator.

Din actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Prin procesul verbal . nr._ încheiat la 28.12.2012 de intimata IPJ A., petentului i s-a aplicat sancțiunea amenzii contravenționale în cuantum de 420 lei pentru săvârșirea contravenției prev. de art. 123 din HG 1391/2006 și sancționată de art. 101 alin. 1 pct. 9 din OUG 195/2002 rep., reținându-se că în data de 27.12.2012 în timp ce conducea autoturismul marca F. cu nr. de înmatriculare_ pe . Cugir petentul nu a redus viteza în condițiile unui carosabil acoperit cu polei, a derapat, a trecut pe contrasens, a părăsit partea carosabilă și s-a tamponat cu gardul din beton a UM Cugir, în urma impactului fiind avariată partea din față a autovehiculului.

Procesul verbal a fost încheiat cu respectarea prev. art. 16 din OG 2/2001.

În drept, potrivit art. 123 lit. e din HG 1391/2006 conducatorul de vehicul este obligat sa circule cu o viteza care sa nu depaseasca 30 km/h in localitati sau 50 km/h in afara localitatilor cand partea carosabila este acoperita cu polei, gheata, zapada batatorita, mazga sau piatra cubica umeda, iar potrivit art. 101 alin. 1 pct. 9 din OUG 195/2002 rep. constituie contravenție si se sancționează cu amenda prevazuta in clasa a III-a de sanctiuni fapta savarsită de persoana fizică de nereducere a vitezei in cazurile prevazute de regulament.

Procesul verbal a fost încheiat în lipsa unui martor asistent și nu s-a stabilit în ce mod a pus în pericol petentul pe ceilalți participanți la trafic. De asemenea, nu s-a dovedit în nici un fel că vehiculul pe care acesta îl conducea avea o viteză mai mare de 30 km/h. În condițiile în care în procesul verbal s-a reținut existența poleiului pe partea carosabilă este posibil ca respectiva derapare să fi avut loc chiar și în condițiile unei deplasări cu viteză inferioară celei de 30 km/h și în astfel de condiții nu s-ar putea reține existența unui pericol pentru alți participanți la trafic.

În producerea unor astfel de evenimente nu doar conducătorii auto au culpă mai ales atunci când producerea lor se datorează și faptului că nu s-au luat măsurile pentru curățirea carosabilului fiind posibil ca în anumite condiții meteo deplasarea cu o viteză oricât de redusă să determine totuși derapajul.

În speță, nu s-a dovedit prin mijloace tehnice faptul că petentul se deplasa cu viteză superioară celei de 30 km/h în condițiile carosabilului acoperit cu polei.

Instanța constată că procesul verbal a fost încheiat în mod netemeinic și va dispune anularea acestuia.

Fără cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite plângerea petentului C. R. C., domiciliat în Cugir, ., . formulată împotriva procesului verbal . nr._ încheiat la 28.12.2012 de intimata Inspectoratul de Poliție al Județului A. și, în consecință:

Anulează procesul verbal sus menționat și exonerează petentul de plata amenzii contravenționale aplicate în cuantum de 420 lei.

Fără cheltuieli de judecată.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi 18.02.2013.

PREȘEDINTE GREFIER

C. H. D. G. D. M.

Red. C.H.D.

Tehnored. G.D.M./4 ex./14.03.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 755/2013. Judecătoria ALBA IULIA