Pretenţii. Încheierea nr. 586/2013. Judecătoria ALBA IULIA

Încheierea nr. 586/2013 pronunțată de Judecătoria ALBA IULIA la data de 07-02-2013 în dosarul nr. 941/57/2012

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA A. I.

DOSAR NR._

ÎNCHEIERE NR.586/2013

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 07.02.2013

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE – M. D. F.

GREFIER – A. R.

Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe reclamantul M. R. în contradictoriu cu pârâții C. județean Târgu M. și Direcția generală de asistență socială și protecția copilului M., având ca obiect pretenții.

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns reclamantul V. M. R., personal, lipsă fiind pârâții.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Instanța comunică reclamantului un exemplar de pe întâmpinarea formulată de pârâta C. județean Târgu M..

Instanța pune în discuție excepția de necompetență teritorială, invocată de pârâta C. județean Târgu M..

Reclamantul, personal, învederează că este arestat, fiind încarcerat în Penitenciarul Aiud și că solicită să fie judecată cererea sa de Judecătoria A. I.. Învederează instanței că solicită respingerea excepției și soluționarea cauzei la acest termen.

Instanța pune în vedere reclamantului că pentru soluționarea cererii de chemare în judecată este necesar ca în prealabil să verifice competența Judecătoriei Alba Iulia de soluționare a prezentei cauze, pentru că cererea nu poate fi soluționată decât de o instanță competentă.

Reclamantul, personal, învederează instanței că renunță la judecata cererii, conform art.246 C.proc.civ.

Instanța rămâne în pronunțare asupra cererii de renunțare formulată de reclamant.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată sub dosar nr._, pe rolul Curții de Apel A. I., reclamantul M. R. a solicitat în contradictoriu cu pârâții C. județean Târgu M. și Direcția generală de asistență socială și protecția copilului M., obligarea acestora la plata sumei de 20.000 euro, reprezentând daune morale, întrucât este o persoană protejată de Legea nr.448/2006, iar pârâtele nu i-au respectat drepturile conferite de lege.

Prin sentința nr.345/2012 Curtea de Apel Alba Iulia a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Alba Iulia.

Pârâta Direcția generală de asistență socială și protecția copilului M. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii ca netemeinică și nefondată, cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor de judecată.

Pârâta C. județean Târgu M. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii ca nedovedită, apreciind că cererea este și nefondată întrucât reclamantul nu avea cum să sufere din cauza unei simple erori materiale nesemnificative.

La termenul de judecată din 07.02.2013, reclamantul a învederat că renunță la judecarea cauzei, declarația acestuia fiind consemnată și atașată la dosarul cauzei.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

La termenul de judecată din data de 7 februarie 2013, reclamantul prezent în instanță a arătat că înțelege să renunțe la judecarea prezentei cereri, sens în care s-a luat acestuia o declarație (fila 42).

Având în vedere atitudinea procesuală a reclamantului care a înțeles să renunțe la judecata cererii având ca obiect pretenții, precum și prevederile art.246 Cod pr. civilă, instanța va lua act de renunțarea la judecată.

În raport cu stadiul procesual al acțiunii deduse judecării, nu se vor acorda cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DISPUNE

Ia act de renunțarea la judecată a cererii în pretenții formulată de reclamantul M. R., fiul lui R. A. și E., născut la 16 iunie 1980, deținut în Penitenciarul Aiud, în contradictoriu cu pârâții C. JUDEȚEAN TÂRGU M. PRIN PREȘEDINTE C. D., cu sediul în Târgu M., ., județ M. și DIRECȚIA G. DE ASISTENȚĂ SOCIALĂ ȘI PROTECȚIA COPILULUI M. PRIN DIRECTOR GENERAL S. LORAND, cu sediul în Târgu M., ., județ M..

Fără cheltuieli de judecată.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 7 februarie 2013.

PREȘEDINTE, GREFIER,

M. D. F. A. R.

Red. MDF/Tehn. AR/5 ex.

Data: 11.03.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Încheierea nr. 586/2013. Judecătoria ALBA IULIA