Reprezentativitate sindicat. Sentința nr. 1032/2013. Judecătoria ALBA IULIA

Sentința nr. 1032/2013 pronunțată de Judecătoria ALBA IULIA la data de 06-03-2013 în dosarul nr. 1446/176/2013

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA A. I.

Dosar nr._

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 1032/2013

Ședința publică de la 06.03.2013.

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE / M. C.

Grefier / E. C.

Pe rol fiind judecarea cauzei civil privind pe petent S. Național al Polițiștilor Sed Lex, având ca obiect sindicat modificare statut.

La apelul nominal făcut în ședința publică, se constată lipsa petentului.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care.

Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat împrejurare față de care instanța constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele :

Prin cererea înregistrată la această instanță la data de 19.02.2013, sub dosar nr._, petentul S. Național al Polițiștilor Sed Lex, a solicitat:

Să dispună înscrierea în registrul special al acestei instanțe noul Statut al Sindicatului Național al Polițiștilor Sed Lex în ce privește modificarea componenței organului de conducere a organizației sindicale, prin scoaterea din lista Biroului Executiv a domnului Pigiu P. I.,conform deciziei de destituire nr.970/23.01.2013 și să se dea o hotărâre judecătorească în acest sens.

Prin sentința civilă nr.3903/2010, pronunțată de Judecătoria A. I., instanța a dispus înregistrarea Sindicatului Național al Polițiștilor Sed Lex constatând că, această organizație dobândește personalitate juridică din momentul rămânerii definitive a acestei sentințe judecătorești.

Pentru considerentele arătate mai sus, solicită să se dispună admiterea cererii subscrisei așa cum a fost formulată și să se dea o hotărâre judecătorească în acest sens.

În drept a invocat a invocat Legea nr.62/2011 – Legea Dialogului Social.

În dovedirea celor afirmate mai sus, anexează prezentei următoarele: sentința civilă nr. 3903/2010,statutul sindicatului, decizia Președintelui sindicatului nr.970/23.01.2013, prin care s-a dispus destituirea din funcția de vicepreședinte al grupei sindicale constituite la nivelul Inspectoratului Județean de Poliție Gor, a domnului P. P. I., lista cu Membrii Biroului Executiv, statutul sindicatului.

Analizând actele și lucrările de dosarului, instanța reține următoarele:

Analizând cererea petentului S. Național al Polițiștilor Sed Lex, prin președinte Vălnei F. I., instanța o va respinge.

Se va reține că destituirea vicepreședintelui grupei sindicale nu este de competența președintelui Sindicatului Național al Polițiștilor Sed Lex. Este adevărat că potrivit disp.art.34 alin.2 lit. b din Statut președintele Sindicatului are ca atribuții printre altele și cele cu privire la ,, numirea și destituirea președinților grupelor sindicale.

Dispoziția din statut fiind limitativă, respectiv doar cu privire la președintele grupei sindicale în nici un caz în lipsa unei prevederi legale sau statutare nu se poate aprecia că președintele Sindicatului Național al Polițiștilor Sed Lex ar avea competența de a destitui pe un vicepreședinte al grupei sindicale, considerent pentru care cererea urmează să fie respinsă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge cererea petentului S. Național al Polițiștilor Sed Lex, prin împuternicitul special dl. V. F. I., cu sediul în București,., cam. 702, sector 5, în consecință:

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare cu petentul și respectiv de la pronunțare cu Ministerul Public.

Pronunțată în ședința publică, azi 06.03.2013.

PREȘEDINTE, GREFIER,

M. C. E. C.

Red. CM

Tehnored CE/4 ex/ 7.03.2013.

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA A. I.

Dosar nr._

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE

Respinge cererea petentului S. Național al Polițiștilor Sed Lex, prin împuternicitul special dl. V. F. I., cu sediul în București,., cam. 702, sector 5, în consecință:

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare cu petentul și respectiv de la pronunțare cu Ministerul Public.

Pronunțată în ședința publică, azi 06.03.2013.

PREȘEDINTE,

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Reprezentativitate sindicat. Sentința nr. 1032/2013. Judecătoria ALBA IULIA