Reprezentativitate sindicat. Sentința nr. 1327/2013. Judecătoria ALBA IULIA

Sentința nr. 1327/2013 pronunțată de Judecătoria ALBA IULIA la data de 20-03-2013 în dosarul nr. 1801/176/2013

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA A. I.

Dosar nr._

SENTINȚA CIVILĂ NR. 1327/2013

Ședința publică din

Instanța constituită din: 20.03.2013.

PREȘEDINTE – C. M.

GREFIER – C. E.

Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe petentul S. I. AL LICEULUI DE MUZICĂ ȘI ARTE PLATICE A. I. având ca obiect reprezentativitate sindicat.

La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa petentului. Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.

JUDECĂTORIA

Asupra cauzei civile de față:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 04.03.2013 sub dosar nr._, petentul S. I. al Liceului de Muzică și Arte Plastice A. I. prin împuternicitul special d-na C. M. G., a solicit să se constate că această organizație sindicală îndeplinește condițiile pentru a fi considerată reprezentativă și să se dispună menționarea în Registrul Special al Judecătoriei Alba Iulia .

În motivarea cererii a arătat că, S. I. al Liceului de Muzică și Arte Plastice A. I. a dobândit personalitate juridică baza sentinței civile nr. 1/PJ/1992 a Judecătoriei Alba Iulia.

Totodată, arată că la sfârșitul lunii Decembrie 2012, S. are în componența un număr de 105 membrii de sindicat angajați ai Liceului de Arte A. I. în baza declarației semnate de reprezentantul legal al Sindicatului și a tabelului cu membri de sindicat, conform dispozițiilor art.52 pct. C și b din legea nr.62/2011. În continuare mai arată că a depus la dosarul cauzei dovada privind numărul de angajați, eliberat de angajator.

În drept a invocat; art.28, art.51, pct. c, art.53 alin(3) din Legea nr.62/2001 precum și art.9 din Constituția României.

Au fost anexate cererii: Tabelul care cuprinde membrii de sindicat, adresa nr.3501/06/27.02.2013 eliberată de către Inspectoratul Teritorial de Muncă A. I., sentința civilă nr. 5728/2010 pronunțată de Judecătoria A. I. în dosar nr._/176/2010, sentința civilă nr.1/P.J/1992 pronunțată de Judecătoria A. I. în dosar nr.1/S/1992, Statutul Sindicatului, Procesul verbal al Adunării Generale din data de 20.02.2013, Procesul verbal al Adunării generale (vechi din data de 21.10.2010), Cererea adresată Inspectoratului teritorial de Muncă A. I., Opis, Certificatul de înregistrare la Ministerul Finanțelor, copia cărții de identitate al reprezentantului legal al sindicatului., Adeverința nr. 290/27.02.2013 eliberată de către Liceul de Muzică A. I. din care rezultă că unitatea are un număr de 123 salariați, împuternicire specială.

Analizând cererea prin prisma disp. art., 51 alin 1 lit. C din Legea nr. 62/2011 coroborat cu art. 52 lit. C din aceeași lege, instanța constată că petentul îndeplinește condițiile prevăzute de lege pentru negocierea contractului colectiv de muncă la nivel de unitate, având statut legal de organizație sindicală acordată prin Încheierea nr.1/PJ/1992 pronunțată de Judecătoria A. I. în dosar nr.1/S/1992.Prin sentința civilă nr.5728/2010 pronunțată de Judecătoria A. I. în dosar nr._ s-a luat act de modificare în ceea ce privește componența organului de conducere potrivit procesului verbal încheiat la data de 21.10.2010, cu ocazia Adunării Generale a Sindicatului I. al Liceului de Muzică și Arte Plastice A. I.. Din conținutul Adeverinței nr. 290/27.02.2013 eliberată de către Liceul de Muzică A. I. rezultă că unitatea are un număr de 123 salariați, îndeplinindu-se astfel cerințele legii ca cel puțin ½ plus 1 dintre salariați să fie membri de sindicat, va constata că petentul îndeplinește condițiile de reprezentativitate pentru negocierea contractului de muncă la nivel de unitate conform procesului verbal al Adunării Generale din data de 20.02.2013.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

IN NUMELE LEGII

HOTĂREȘTE

Admite cererea formulată de către petentul S. I. al Liceului de Muzică și Arte Plastice A. I. prin împuternicitul special d-na C. M. G., cu sediul în A. I., ., județul A., și în consecință:

Constată că petentul îndeplinește condițiile de reprezentativitate pentru negocierea contractului de muncă la nivel de unitate conform procesului verbal al Adunării Generale din data de 20.02.2013.

Dispune comunicarea prezentei hotărâri, după rămânerea definitivă, cu Ministerul Muncii și Solidarității Sociale.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică din 20.03.2013.

PREȘEDINTE, GREFIER,

C. M. E. C.

Red CM

TehnoredCE/4 ex/ 22.03.2013.

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA A. I.

Dosar nr._

IN NUMELE LEGII

HOTĂREȘTE

Admite cererea formulată de către petentul S. I. al Liceului de Muzică și Arte Plastice A. I. prin împuternicitul special d-na C. M. G., cu sediul în A. I., ., județul A., și în consecință:

Constată că petentul îndeplinește condițiile de reprezentativitate pentru negocierea contractului de muncă la nivel de unitate conform procesului verbal al Adunării Generale din data de 20.02.2013

Dispune comunicarea prezentei hotărâri, după rămânerea definitivă, cu Ministerul Muncii și Solidarității Sociale.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică din 20.03.2013.

PREȘEDINTE,

.

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA A. I.

Dosar nr._/176/2010

HOTĂRĂȘTE:

24.11.2010

Admite cererea petentului S. I. AL LICEULUI DE MUZICĂ ȘI ARTE PLASTICE A. I., prin reprezentant C. M. G., domiciliată în Cricău, ., jud. A. și, în consecință:

Ia act de modificările survenite în ceea ce privește componența membrilor organelor de conducere potrivit procesului verbal încheiat la data 21.10.2010 cu ocazia Adunării Generale a Sindicatului I. al Liceului de Muzică și Arte Plastice A. I.

Dispune menționarea celor de mai sus în Registrul Special al Judecătoriei Alba Iulia în termen de 7 zile de la rămânerea definitivă a prezentei.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare cu petentul și respectiv de la pronunțare cu Ministerul Public.

Pronunțată în ședința publică din 24.11.2010.

Președinte,

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Reprezentativitate sindicat. Sentința nr. 1327/2013. Judecătoria ALBA IULIA