Anulare act. Sentința nr. 3378/2013. Judecătoria ALBA IULIA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 3378/2013 pronunțată de Judecătoria ALBA IULIA la data de 29-10-2013 în dosarul nr. 8113/176/2012
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA A. I.
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ NR.3378/2013
Ședința publică de la 29.10.2013
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: C. D. N.
GREFIER: L. M.
Pe rol se află pronunțarea asupra cauzei civile privind pe reclamanții C. O. C. și C. A. M. în contradictoriu cu pârâtele S.C. V. ROMÂNIA SA și S.C. V. ROMÂNIA SA - SUCURSALA A., având ca obiect anulare act, pretenții.
La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților.Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Dezbaterile în fond si luările de cuvânt au avut loc in ședința publica din data de 15.10.2013, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea data, care face parte integranta din prezenta hotărâre, data la care având nevoie de timp pentru a delibera, instanța a amânat pronunțarea succesiv pentru data de astăzi.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 29.11.2012 sub dosar nr._, reclamanții C. O. C. și C. A. M. au solicitat instanței ca, în contradictoriu cu pârâtele . și . - Sucursala A. I., prin hotărârea ce se va pronunța să dispună:
1. Anularea clauzelor contractului de credit nr._/09.08.2007 de la punctul 5 lit. a) „Comisionul de risc” din Condițiile speciale ale convenției, respectiv art.3 pct.5 din Condițiile generale ale convenției, a clauzei de la punctul 5 lit.b „Comisionul de administrare credit” din Actul Adițional nr.2/2010, precum și a clauzei de la pct. 8 lit.c din Actul Adițional nr.3, ca fiind abuzive.
2. Refacerea planurilor de rambursare emise de V. R. SA A. I., prim eliminarea comisionului de risc, respectiv a comisionului de administrare credit, așa cum a fost redenumit de pârâte după implementarea OUG 50/2010 și refacerea coloanei Total în care să se consemneze doare anuitatea de 122.517,49 CHF
3. Restituire sumelor încasate până în prezent cu titlul de comision de risc, respectiv a comisionului de administrare credit așa cum a fost redenumit, achitate de reclamanți în principal, începând cu data încheierii contractului de credit nr._, respectiv din data 09.08.2007 până în prezent, iar în subsidiar, începând cu data 29.11.2009, până în prezent și în continuare până se reface Planul de rambursare potrivit celor de mai sus, pct.2
4. Obligarea pârâtelor în solidar la plata cheltuielilor de judecată.
În fapt, reclamanții arată că au încheiat Convenția de Credit nr._/09.08.2007, valoarea creditului obținut fiind de 74.800 CHF, iar durata creditului fiind de 300 luni.
Reclamanții consideră clauzele contractuale menționate în petitul acțiunii ca fiind abuzive, având în vedere că în contractul de credit se prevede un comision de risc de 0,17%, aplicat la soldul creditului, plătibil lunar, acesta regăsindu-se și în Actul adițional nr.3/28.03.2011 sub denumirea de comision de administrare. Apreciază că toate clauzele ce prevăd acest comision sunt abuzive având în vedere art. 4 din Legea nr. 193/2000, privind clauzele abuzive dintre contractele încheiate între comercianți și consumatori, deoarece nu au putut fi negociate și au creat în detrimentul reclamanților și contrar cerinței bunei credințe, un dezechilibru grav în ceea ce privește drepturile și obligațiile contractuale. Prin urmare, banca a transformat tacit contractul de credit într-unul de adeziune, context în care clauzele sunt abuzive, deoarece nu au putut fi negociate.
Se menționează că, ulterior, prin actul adițional nr.2/2010, fără acordul reclamanților, banca a redenumit comisionul de risc în comision de administrare, fără să existe clauze contractuale în acest sens, iar ulterior, la data 28.03.2011, fără a putea negocia renunțarea la comisionul de administrare, față de diminuarea semnificativă a veniturilor, au fost nevoiți să semneze actul adițional nr.3/28.03.2011. În ceea ce privește comisionul de administrare introdus de către pârâte prin acte adiționale, reclamanții îl consideră de asemenea abuziv.
În drept, cererea a fost întemeiată pe prevederile art.1, 4 și 6 teza I din Legea nr.193/2000, art.1092 Cod civil, art.1341 N.c.civ., art.11 din Regulamentul BNR nr.5/2002.
Cererea este scutită de taxă judiciară de timbru în temeiul art.29 lit.f din OUG nr.80/2013, privind taxele judiciare de timbru.
În probațiune, reclamanții au solicitat admiterea probei cu înscrisuri și au depus la dosar în copii: convenția de credit nr._/09.08.2007, plan de rambursare credit, acte adiționale la convenția de credit, cereri, adrese, practică judiciară (f.10-63).
Pârâta . a depus întâmpinare (f.71-83), prin care a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată, arătând că toate clauzele invocate de reclamanți au fost negociate, iar clauza reglementată la art.5 din convenția de credit nu creează un dezechilibru între drepturile și obligațiile părților. Astfel, comisionul de risc este parte a prețului contractului, nefiind echivalentul garanției reale imobiliare – ipoteca, deoarece acesta este perceput și pentru gestionarea altor riscuri decât riscul de neplată. Consideră că nu se poate dispune restituirea sumelor deja achitate, întrucât contractul de credit este cu executare succesivă în timp, iar anularea unei clauze din cadrul acestuia nu poate produce efecte retroactive. De altfel, sancțiunile prevăzute de Legea nr.193/2000 sunt modificarea clauzelor contractuale sau desființarea contractului, cu daune-interese, iar în ipoteza în care clauzele s-ar considera nelegale, singurul efect este modificarea pentru viitor a acestora. Totodată, pârâta a invocat excepția netimbrării cererii, excepția prescripției dreptului la acțiune, excepția inadmisibilității acțiunii ca acțiune directă.
În drept, pârâta a invocat prevederile art.115-118 C.proc.civ., art.969 Cod civil, Legea nr.193/2000, Decretul 31/1954, Directiva nr. 93/13/CEE, Decretul 1671/1958, art.1 din Protocolul nr.1 al CEDO.
Prin Încheierea de ședință din 20.03.2013, instanța a respins excepția netimbrării cererii de chemare în judecată, a respins excepția inadmisibilității acțiunii și a admis în parte excepția prescripției dreptului la acțiune.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Prealabil examinării fondului cauzei, instanța reține că prin încheierea de ședință de la termenul de judecată din data de 20.03.2013 instanța a respins excepția netimbrării cererii de chemare în judecată, a respins excepția inadmisibilității acțiunii și a admis în parte excepția prescripției dreptului la acțiune.
Pe fondul cauzei, instanța reține că la data de 09.08.2007 între părți s-a încheiat Convenția de credit nr._/09.08.2007 conform căreia creditul obținut de reclamanți este de 74.800 CHF, rambursabil în 300 de luni de la data tragerii creditului.
La pct.3 d din convenție se prevede că banca își rezerva dreptul de a revizui structura ratei dobânzii în cazul apariției unei schimbări semnificative pe piața monetară, comunicând împrumutatului noua structură a ratei dobânzii, deși la pct.3. a se face mențiunea că rata dobânzii curente este de „4,25% p.a dobândă fixă”.
La pct.3.10 din secțiunea Condiții Generale se stipulează ca D. poate fi modificată în condițiile modificării ratei dobânzii, precum și în condițiile prevăzute în secțiunea 10 „Costuri suplimentare” sau prin acordul părților.
La pct.5 lit.a din condițiile speciale ale convenției și la pct.3.5 din condițiile generale ale convenției a fost stabilit un comision de risc 0,17 % aplicat la soldul creditului, plătibil lunar în zilele de scadență pe toata perioada de derulare a Convenției de credit.
Dispozițiile art.969 din Codul civil conferă putere de lege contractelor legal făcute, ceea ce înseamnă ca legea recunoaște forță deplina doar contractelor legale făcute.
Potrivit art.948 din Codul civil condițiile esențiale pentru validitatea unei convenții sunt: capacitatea de a contracta, consimțământul valabil al părții care se obligă, un obiect determinat și o cauză licită.
Conform art.968 din Codul civil cauza este nelicită când este prohibită de legi și când este contrară bunelor moravuri și ordinii publice.
Cauza unui contract sinalagmatic, cum este contractul de credit în speță, este formată din două componente și este diferită pentru cele două parți care contractează. Pentru bancă cauza proximă sau scopul imediat o reprezintă restituirea împrumutului, iar scopul mediat constă în motivul determinant al încheierii contractului de împrumut, or pentru bancă motivul determinant al încheierii contractului de credit îl constituie obținerea de profit, așa cum rezultă din însăși întâmpinarea depusă la dosarul cauzei. Pentru împrumutat, scopul imediat îl constituie obținerea de bani, iar scopul mediat lor banilor în interes personal.
Apoi, una din condițiile de valabilitate a cauzei este ca aceasta să fie licită și morală.
Art.966 din Codul civil prevede că obligația nelicită nu poate avea nici un efect, iar art.968 din Codul civil stabilește: „Cauza este nelicită când este prohibită de legi, când este contrară bunelor moravuri și ordinii publice”.
Potrivit art.14 din Legea nr.193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianți și consumatori, consumatorii prejudiciați prin contracte încheiate cu încălcarea prezentei legi au dreptul de a se adresa organelor judecătorești în conformitate cu prevederile Codului civil si Codului de procedură civilă.
În concluzie, ori de câte ori un consumator este prejudiciat prin încheierea unui contract datorită încălcării prevederilor Legii nr.193/2000, el are dreptul de a se adresa organelor judecătorești în conformitate cu dispozițiile Codului Civil și Codului de procedură civilă. Încheierea unui contract cu încălcarea Legii nr.193/2000 face ca acel contract să aibă o cauză ilicita, iar cauza ilicită sau imorală atrage nulitatea absolută a contractului.
Analizând clauzele contractuale invocate în acțiunea introductivă, raportat la cele anterior menționate, instanța retine următoarele:
Scopul mediat al încheierii contractului de credit în speța de față, adică motivul determinant al încheierii, din punctul de vedere al băncii este obținerea de profit, banca urmărind obținerea de profit chiar și cu încălcarea legii pentru următoarele motive:
Contractele de credit în cauză au fost transformate în mod tacit de bancă în contracte de adeziune, deoarece au constat într-un formular tipizat, ale căror clauze nu au putut fi negociate de reclamanți, întregul contract fiind impus în forma respectivă de bancă.
Potrivit art.4 alin. 1 din Legea nr.193/2000, privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianți și consumatori, prin care a fost transpusă Directiva 84/450/CE, o clauză contractuală ce nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract creează în detrimentul consumatorului și contrar cerinței bunei credințe un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților. Faptul că anumite aspecte ale clauzelor comerciale sau numai una din clauze a fost negociată direct cu consumatorul nu exclude aplicarea legi pentru restul contractului, în cazul în care o evaluare globală a contractului evidențiază ca acesta a fost prestabilit unilateral de comerciant. Dacă un comerciant pretinde că o clauză standard preformulată a fost negociată direct cu consumatorul, este de datoria lui să prezinte probe în acest sens.
În cauză nu s-a făcut dovada că respectivele clauze invocate în acțiune ca fiind abuzive ar fi fost negociate cu consumatorul. Faptul că ambele parți au cunoscut întinderea obligațiilor stipulate prin clauzele invocate în acțiune la data încheierii convenției de credit, nu înseamnă că respectivul contract a fost negociat, din moment ce consumatorul nu a avut posibilitatea să le negocieze.
Cu privire la pct.3.d din convențiile de credit nr._/09.08.2007, raportat la pct. 3 lt. a, instanța contată că această clauză este una abuzivă și trebuie interpretată în favoarea consumatorului potrivit art.1 alin.2 din Legea nr.193/2000, în sensul că în caz de dubii asupra unor clauza contractuale acestea vor fi interpretate în favoarea consumatorului. Prin urmare, din moment ce pct.3. lit a stabilește rata dobânzii curente ca fiind de „4,25% p.a”, iar pct.3. lit d prevede că banca își rezervă dreptul de a revizui structura ratei dobânzii, acestei clauze, pe lângă faptul că permit băncii să modifice unilateral dobânda fixă fără a se raporta la niște indici obiectivi de pe piața bancară, trebuie interpretate în favoarea consumatorului, în sensul că dobânda curentă este de „4,25% p.a ”, ceea ce are ca efect desființarea pct.3.d din Convenție, raportat la pct. 10 din secțiunea condiții generale din convenția de credit nr._/09.08.2007 .
În ceea ce privește comisionul de risc prevăzut la pct.5 din condițiile speciale ale convenției si de pct.3.5 din condițiile generale ale convenției de credit nr._/09.08.2007, s-a stabilit un comision de risc de 0,17% aplicabil soldul creditului, plătibil lunar în zilele de scadență pe toată perioada de derulare a convenției de credit.
Aceste clauze privind comisionul de risc apar în lumina legii ca fiind abuzive din următoarele motive:
În contract nu este identificat suficient de clar și pe înțelesul oricărei persoane care nu are cunoștințe specifice domeniului bancar, ce fel de riscuri presupune punerea creditului la dispoziție.
În privința comisionului de risc, analizându-se scadențarul plaților instanța constată că acest comision se ridică la un total de 22.525,73 CHF în convenția de credit nr._/09.08.2007, astfel că se poate retine că plățile cu acest titlu reprezintă o sumă disproporționat de mare față de suma împrumutată
Art.6 din Legea nr.193/2000 prevede următoarele: clauzele abuzive cuprinse în contract și constatate fie personal, fie prin intermediul organelor abilitate prin lege nu vor produce efecte asupra consumatorului, iar contractul se va derula în continuare, cu acordul consumatorului, numai dacă după eliminarea acestora mai poate continua.
Acest art.6 nu reprezintă altceva decât transpunerea efectelor nulității absolute în Legea nr.193/2000, deoarece nulitatea reprezintă o sancțiune care lipsește actul juridic de efectele contrare normelor juridice edictate pentru încheierea sa valabilă.
Deoarece art.14 din Legea nr.193/2000 face trimitere la Codul civil și la Codul de procedură civilă, instanța apreciază că în cauză cererea reclamanților este întemeiată, existând un caz de nulitate absolută parțială care este dat de caracterul abuziv al unor clauze contractuale ce se sancționează cu desființarea acelor clauze și restituirea prestațiilor efectuate.
La judecarea cauzei se va avea în vedere și interpretarea pe care a dat-o Curtea de Justiție a Comunitarii Europene articolului 6 din Directiva nr.93/13/CEE a Consiliului din 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive, articol ce a fost transpus în art.6 din Legea nr.193/2000. Astfel, în cauza C-243/08 Pannon GSM Zrt împotriva E. Sustikne G. și cauza Murciano Quintero, C - 240/98, Curtea a stabilit ca art.6 alin.1 din Directiva nr.93/13/CEE a Consiliului din data de 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii trebuie interpretat în sensul că o clauză contractuală abuzivă nu creează obligații pentru consumator și nu este necesar în acest sens ca respectivul consumator să fi contestat în prealabil cu succes o astfel de clauză. De asemenea, s-a mai dispus că instanța națională are obligația de a examina din oficiu caracterul abuziv al unei clauze contractuale de îndată ce dispune de elemente de drept și de fapt necesare în acest sens, iar atunci când consideră că o astfel de clauză este abuzivă nu o aplică.
Față de cele ce preced, deoarece scopul determinant urmărit de bancă la încheierea contractului a fost obținerea unui profit chiar și cu riscul încălcării Legii nr.193/2000, prin includerea unor clauze abuzive în contractul de credit, instanța apreciază ca aceste clauze sunt lovite de nulitate absolută.
În ceea ce privește susținerea pârâtei, în ceea ce privește determinarea economică a ratei dobânzii, acestea nu au susțineri în soluționarea prezentului litigiu, din moment ce clauzele ce stabilesc rata dobânzii trebuie interpretate în favoarea reclamanților, pentru motivele mai sus menționate. O altfel de interpretare ar însemna că s-ar nesocoti principiul fundamental al previzibilității obligațiilor contractuale asumate de reclamanți.
În speța dedusă judecății nu se contestă că pârâta a stabilit unilateral dobânda fixă, ci se contestă posibilitatea modificării cuantumului acesteia în mod unilateral de către bancă, fără acordul reclamanților și fără a se stabili măcar criteriile în funcție de care ar putea opera această modificare.
În cauză nu s-a făcut dovada negocierii, în sensul celor anterior expuse, iar în plus pct.1 a) din Anexa la Legea 193/2000 care dau dreptul de a modifica unilateral clauzele contractului, dacă există o motivație întemeiată, s-ar putea aplica doar în situația în care, dobânda stipulată ar fi variabilă, nu și atunci când este stabilită în cuantum fix.
Mai mult pârâta pentru a diminua riscul insolvabilității unui debitor, avea posibilitatea de a încheia un contract de asigurare a creditului.
Instanța apreciază că și dacă acest comision de risc ar face parte din preț, el nu este supus excepției prevăzute de art.4 al directivei 93/13/CEE, din moment ce nu este prevăzut în mod clar și inteligibil, deoarece acest comision nu este definit și nu se menționează criteriile în funcție de care s-a stabilit procentul comisionului.
În ceea ce privește susținerile pârâtei cu privire la inadmisibilitatea capetelor de cerere referitoare la restituirea prestațiilor, invocată de către pârâtă, nu poate fi interpretat în sensul de neprimire ale acțiunii, ci pun în discuție eventual temeinicia cererii privind restituirea prestațiilor.
Nulitatea lipsește de cauză juridică în mod retroactiv, obligația de achitare a sumei reprezentând comisionul de risc. De fapt, sumele achitate cu titlu de comision de risc reprezintă o plată nedatorată, care stă ca temei al restituirii prestațiilor bănești. Contractul încheiat între părți nu intră în domeniul incidenței excepției de la principiul restitutio in integrum, întrucât contractul de credit nu este un contract cu executare succesivă, ci un contract încheiat uno ictu. Astfel, pârâta și-a executat obligația de a pune la dispoziția reclamanților suma solicitată, reclamanților revenindu-le obligația corelativă de a achita suma de bani la termenele scadente. Modalitatea convențională de restituire a sumei împrumutate nu schimbă natura juridică a contractului și nici a obligației de restituire-înțelegând prin aceasta o plată în accepțiunea art.1092 cod Civil, ca executare voluntară a unei obligații. În privința invocării de către pârâtă a imposibilității uneia dintre părți de a returna folosința asigurată de cealaltă parte, instanța constată că echivalentul folosinței sumelor acordate prin contract nu este în nici un caz comisionul de risc, ci eventual dobânda care a fost achitată., astfel încât nu se poate vorbi în speța de față despre o îmbogățire fără justă cauză a reclamanților.
Instanța constată că pârâtele prin actul adițional 2/2010 (filele 31-36) au modificat în mod abuziv și unilateral contractul, în sensul înlocuiri comisionului de risc, prevăzut de pct. 5 lit.a, din convenția de credit, cu comision de administrare credit în același cuantum de 0,17%, fără consimțământul reclamanților.
Potrivit art. 35 alin. 1 lit b) din OUG 50/2010 cu modificările ulterioare, se interzic introducerea și perceperea de noi comisioane, tarife sau a oricăror alte speze bancare, cu excepția costurilor specifice unor produse și servicii suplimentare solicitate în mod expres de consumator, neprevăzute în contract ori care nu erau oferite consumatorilor la data încheierii acestuia. Aceste costuri neprevăzute vor fi percepute numai pe baza unor acte adiționale acceptate de consumator. Sunt exceptate costurile impuse prin legislație;
Conform art. 95. alin. 4 din OUG 50/2010 se interzice introducerea în actele adiționale a altor prevederi decât cele din prezenta ordonanță de urgență. Introducerea în actele adiționale a oricăror altor prevederi decât cele impuse de prezenta ordonanță de urgență sunt considerate nule de drept.
Instanța constată că pârâta a înlocuit denumirea comisionului de risc cu denumirea “comision de administrare”, având aceeași funcție de comision de risc, astfel cum rezultă din definiția dată de bancă prin aceste acte adiționale și prin comparare cu dispozițiile art. 3 alin. 1 lit g) din Normele BNR nr. 17/18.12.2003. Din definiția dată comisionului de administrare credit formulată în actul adițional despre care s-a făcut vorbire anterior reiese că acest comision vizează administrarea riscului implicat de situații precum: comportamentul contractual al împrumutatului, pe toată durata convenției, modul de îndeplinire de către împrumutat, întocmai și la timp, pe toată durata convenției, a tuturor obligațiilor asumate în baza acesteia, riscul de urmărire și de degradare/uzură a bunurilor aduse în garanție, în orice moment pe toată durata convenției, riscul neîncasării valorii asigurate, stabilită prin polița de asigurare, în caz de producere a unui eveniment asigurat și a riscului de piață implicat de situații precum variația condițiilor de piață privitoare la valoarea bunurilor aduse în garanție și la valorificarea acestora în orice moment pe toată durata convenției. Din această perspectivă și având în vedere considerentele anterior reținute cu privire la comisionul de risc instanța va constata nulitatea absolută a clauzei prin care pârâtele au transformat comisionul de risc în comision de administrare.
Instanța constată că între părțile contractante s-au purtat negocieri în ceea ce privește clauzele inserate prin actul adițional nr. 3/28.03.2011 raportat la împrejurarea că reclamanții au semnat acest act adițional
Conform art.4 alin. 1 din Legea nr.193/2000, privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianți și consumatori, prin care a fost transpusă Directiva 84/450/CE, o clauză contractuală ce nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract creează în detrimentul consumatorului și contrar cerinței bunei credințe un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.
Instanța arată că pentru a se declara abuzivă o clauză contractuală trebuie să fie îndeplinite cumulative două cerințe:
- clauza contractuală nu a fost negociată direct cu consumatorul.
2. clauza contractuală, creează în detrimentul consumatorului și contrar cerinței bunei credințe un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.
Instanța constată că în ceea ce privește actul adițional nr.3/28.03.2011 la convenția de credit nr._/09.08.2007, nici una din cele două condiții enunțate mai sus nu este îndeplinită, pentru a atrage declararea abuzivă a clauzelor conținute.
Împrejurarea semnării de către reclamanți a actului adițional nr. 3/28.03.2011 la convenția de credit care au avut ca finalitate pe de o parte, acceptarea în continuare a existenței comisionului de risc sub denumirea de comision de administrare, dar și modificarea cuantumului acestuia conform noului grafic de rambursare anexat actului adițional are semnificația negocierii propriu zise, având în vedere că reclamanții au avut la momentul semnării reprezentarea reducerii costului total al creditului, ca urmare a reducerii comisionului de risc transformat în comision de administrare.
Instanța nu poate reține existența unui dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, raportat la împrejurarea că prin reducerea cuantumului comisionului de risc transformat în comision de administrare se reduc costurile totale și finale ale creditului
Față de cele reținute mai sus instanța va admite în parte acțiunea formulată de reclamanți și:
1. va constata caracterul abuziv și nulitatea absolută parțială a convenției de credit nr._/09.08.2007 încheiată între părți în privința următoarelor clauze: pct. 5 lit.a „comisionul de risc” din condițiile speciale ale convenției, pct. 3.5 „comisionul de risc” din condițiile generale ale convenției și pct. 5 lit.b „comision de administrare credit” din Actul adițional nr.2/2010.
2. va desființează clauzele contractuale menționate la pct.1. și scadențarul intitulat „Plan de rambursare credit” în ce privește aceste clauze contractuale
3. va constata că prin actul adițional 2/2010 pârâtele au modificat clauzele prev. la pct. 5 lit. a din convenția de credit nr._/09.08.2007 din comision de risc în comision de administrare credit
4. va constata abuzive și nule clauzele prin care pârâtele au introdus în convenție comisionul de administrare așa cum a fost introdus prin actul adițional nr. 2/23.11.2010 .
5. va dispune înlăturarea din convenție și actul adițional nr.2/2010 a clauzelor privind comisionul de risc și comisionul de administrare
6. va obliga pârâtele în solidar să restituie reclamanților sumele achitate cu titlu de comision de risc și comision de administrare credit din 29.11.2009 și până la data refacerii planului de rambursare.
7. va obliga pârâta S.C. V. R. SA – SUCURSALA A. I. ca în 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a sentinței să pună la dispoziția reclamanților actul adițional la convenție, conform sentinței date și un nou plan de rambursare a creditului.
Va respinge în rest cererea pentru toate motivele mai sus expuse.
În temeiul art.274 coroborat cu art. 277 Cod procedură civilă obligă pârâtele în solidar la plata către reclamanți a sumei de 1000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare reprezentând onorariu de avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite în parte acțiunea formulată de reclamanții C. O. C. și C. A. M., ambii domiciliați în A. I., ., ., . în contradictoriu cu pârâtele S.C. V. R. SA, cu sediul în București, Șoseaua P., nr. 42, etaj 3-8 și 10, Sectorul 2, și S.C. V. R. SA – SUCURSALA A. I., cu sediul în A. I., ., . și în consecință:
1. Constată caracterul abuziv și nulitatea absolută parțială a convenției de credit nr._/09.08.2007 încheiată între părți în privința următoarelor clauze: pct. 5 lit.a „comisionul de risc” din condițiile speciale ale convenției, pct. 3.5 „comisionul de risc” din condițiile generale ale convenției și pct. 5 lit.b „comision de administrare credit” din Actul adițional nr.2/2010.
2. Desființează clauzele contractuale menționate la pct.1. și scadențarul intitulat „Plan de rambursare credit” în ce privește aceste clauze contractuale
3. Constată că prin actul adițional 2/2010 pârâtele au modificat clauzele prev. la pct. 5 lit. a din convenția de credit nr._/09.08.2007 din comision de risc în comision de administrare credit
4. Constată abuzive și nule clauzele prin care pârâtele au introdus în convenție comisionul de administrare așa cum a fost introdus prin actul adițional nr. 2/23.11.2010 .
5. Dispune înlăturarea din convenție și actul adițional nr.2/2010 a clauzelor privind comisionul de risc și comisionul de administrare
6. Obligă pârâtele în solidar să restituie reclamanților sumele achitate cu titlu de comision de risc și comision de administrare credit din 29.11.2009 și până la data refacerii planului de rambursare.
7. Obligă pârâta S.C. V. R. SA – SUCURSALA A. I. ca în 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a sentinței să pună la dispoziția reclamanților actul adițional la convenție, conform sentinței date și un nou plan de rambursare a creditului.
Respinge în rest cererea.
Obligă pârâtele în solidar la plata către reclamanți a sumei de 1000 lei cu titlu cheltuieli judiciare.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Executorie.
Pronunțată în ședința publică din 29.10.2013.
PREȘEDINTE, GREFIER,
C. D. N. L. M.
| ← Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 4538/2013. Judecătoria... | Pretenţii. Sentința nr. 238/2013. Judecătoria ALBA IULIA → |
|---|
