Actiune in raspundere delictuala. Sentința nr. 6898/2013. Judecătoria ARAD
| Comentarii |
|
Sentința nr. 6898/2013 pronunțată de Judecătoria ARAD la data de 13-11-2013 în dosarul nr. 11836/55/2013
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA A. Operator 3208
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 6898
Ședința publică din 13 noiembrie 2013
Președinte: C. B.
Grefier: R. M.
Pe rol fiind pronunțarea în cererea formulată de reclamanții B. M. și B. V., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, pentru acordare despăgubiri.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 6 noiembrie 2013, în prezența reprezentantei reclamanților, avocat O. O. din Baroul A., fiind consemnate în încheierea din acea dată și care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, pentru a da posibilitatea pârâtului să formuleze concluzii scrise, a amânat pronunțarea pentru data de 13 noiembrie 2013.
S-a făcut referatul cauzei, după care instanța trece la soluționarea cauzei.
JUDECĂTORIA
Asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la această instanță sub nr._ /02.08.2013, reclamanții B. M. și B. V. au solicitat obligarea pârâtului S. R., prin Ministerul Finanțelor Publice, la plata unor despăgubiri în sumă de 33.000 euro pentru prejudiciul cauzat prin preluarea abuzivă a imobilului înscris în CF 4282/a V., cu cheltuieli de judecată.
În esență, în motivarea cererii, reclamanții arată că imobilul din V., ., înscris în CF nr. 4282/a V., top 3449/a/1/b, a fost proprietatea lor tabulară, dobândindu-l prin cumpărare în anul 1976, după care au plecat în Germania, inițial B. M., în anul 1987, și apoi soțul B. V., în anul 1988.
În urma plecării reclamantei, prin Decizia nr. 27/1987 a fostului Consiliu Popular al Județului A. și în baza Decretului nr. 223/1974, s-a dispus trecerea fără plată a cotei de 1/2 din imobil în proprietatea Statului R., iar ulterior, după plecarea reclamantului, prin Decizia nr. 66/1988 a aceluiași consiliu, statul a preluat și cealaltă cotă de 1/2 din imobil, în schimbul unor despăgubiri în sumă de 17.500 lei care nu au fost plătite niciodată, și, de asemenea, cele două decizii nu le-au fost comunicate.
Reclamanții mai arată că au formulat o acțiune în revendicare imobiliară, acțiune ce a format obiectul dosarului nr._ al Judecătoriei A., și care a fost admisă în parte în sensul că s-a constatat preluarea abuzivă de către S. R., cererea fiind respinsă în rest.
Astfel, arată reclamanții, urmare a sancțiunii abuzive aplicată de stat cetățenilor care părăseau țara, au pierdut dreptul de proprietate asupra imobilului încă din 1988 iar în anul 2011 s-a stabilit că nu mai pot primi în natură imobilul în litigiu, în cauză fiind îndeplinite condițiile răspunderii delictuale, respectiv fapta ilicită a statului constatată cu autoritate de lucru judecat prin sentința nr. 2398/11.03.2010 a Judecătoriei A., prejudiciul constând în contravaloarea imobilului preluat abuziv și nereparat, legătura de cauzalitate și vinovăția autorului faptei.
În drept, invocă art. 998-999 Cod civil.
Prin întâmpinare, pârâtul invocă excepția inadmisibilității acțiunii, dat fiind faptul că reclamanții nu au urmat procedura specială obligatorie prevăzută de Legea nr. 10/2001, ceea ce atrage pierderea dreptului de a solicita în justiție măsuri reparatorii în natură sau prin echivalent, precum și excepția prescripției, întrucât acțiunea în acordarea despăgubirilor are un caracter personal și se supune termenului general de prescripție de 3 ani, termen care curge de la data schimbării regimului comunist, când reclamanții avea posibilitatea de a-și recupera prejudiciul.
Pe fond, pârâtul arată că preluarea s-a efectuat cu respectarea legilor și decretelor în vigoare la momentul respectiv și cu plata despăgubirilor cuvenite, imobilul fiind predat în administrarea directă a Comitetului executiv al consiliului popular al județului A., astfel că acordarea de către instanță a unei noi despăgubiri ar echivala cu o îmbogățire fără justă cauză a reclamanților.
În replică, prin răspunsul la întâmpinare, reclamanții solicită respingerea ambelor excepții, arătând totodată că Legea 10/2001 nu exclude posibilitatea exercitării acțiunii de drept comun în repararea prejudiciului, iar termenul de prescripție a început să curgă abia din anul 2011 când au luat cunoștință de faptul că imobilul a fost preluat în mod abuziv, mai exact din data de 18.05.2011 când sentința pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei A. a rămas irevocabilă.
În probațiune s-au administrat înscrisuri.
Analizând cu precădere excepția inadmisibilității acțiunii, dat fiind că analiza posibilității de a cere despăgubiri în justiție pe calea dreptului comun, în alte condiții și în baza altor temeiuri de drept decât cele deschise de legea specială, primează excepției prescripției, instanța reține următoarele:
Prin acțiune, reclamanții solicită obligarea statului la plata despăgubirilor datorate pentru preluarea abuzivă a imobilului lor, întemeindu-se pe dispozițiile art. 998-999 Cod civil, însă, fiind vorba despre un imobil preluat în baza Decretului nr. 223/1974, situația juridică a acestuia este reglementată de Legea nr. 10/2001, așa cum a fost modificată prin Legea nr. 247/2005, care este un act normativ special, cu dispoziții derogatorii de la dreptul comun și care are prioritate față de reglementările generale, conform principiului specialia generalibus derogant.
În acest sens, Înalta Curte de Casație și Justiție, prin Decizia nr. 27/2011 pronunțată în interesul legii, a stabilit că acțiunile în acordarea de despăgubiri bănești pentru imobilele preluate abuziv, imposibil de restituit în natură și pentru care se prevăd măsuri reparatorii prin titlul VII al Legii 247/2005, îndreptate direct împotriva statului român, întemeiate pe dispozițiile dreptului comun, sunt inadmisibile.
Cât privește constatarea preluării abuzive a imobilului în litigiu stabilită prin sentința nr. 2398/11.03.2010 pronunțată de Judecătoria A. în dosar nr._, se reține că, dacă în jurisprudența anterioară a Curții Europene simpla pronunțare a unei hotărâri judecătorești, prin care se constata nelegalitatea preluării de către stat a unui imobil înainte de 1989, reprezenta o privare nejustificată, în hotărârea pilot A. împotriva României s-a arătat că un „bun actual” există în patrimoniul proprietarilor deposedați abuziv de stat doar dacă s-a pronunțat în prealabil o hotărâre judecătorească definitivă prin care nu numai că s-a recunoscut calitatea de proprietar, ci s-a și dispus expres în sensul restituirii bunului.
Astfel, simpla constatare pe cale judecătorească a preluării abuzive nu poate valora decât o recunoaștere a despăgubirilor prevăzute de Legea nr. 10/2001 și acordate în condițiile Legii nr. 247/2005, recunoaștere care s-ar fi realizat direct în procedura Legii nr. 10/2001 (declanșată de altfel de reclamanți, notificarea acestora fiind respinsă însă prin dispoziția nr. 309/2003 împotriva căreia reclamanții nu au mai promovat calea de atac reglementată de Legea nr. 10/2001 - f.18).
Ca atare, față de cele ce preced, acțiunea reclamanților urmează a fi respinsă ca inadmisibilă și văzând totodată că nu se pune problema cheltuielilor de judecată,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge acțiunea civilă formulată de reclamanții B. M. și B. V., ambii cu domiciliul procesual ales în A., ., . (la Cabinet Avocat O. O.), în contradictoriu cu S. R., prin Ministerul Finanțelor Publice, cu sediul procesual ales în A., ., având ca obiect acordare despăgubiri.
Fără cheltuieli de judecată.
Cu apel în 30 zile de la comunicare, apel care se depune la Judecătoria A..
Pronunțată în ședință publică, azi 13 noiembrie 2013.
Președinte,Grefier,
C. BrancRamona M.
CB/RM/10.12.2013/ 5 ex. din care 3 ex. se .> - B. M. – A., ., . (la Cabinet Avocat O. O.)
- B. V. – A., ., . (la Cabinet Avocat O. O.)
- S. R., prin Ministerul Finanțelor Publice – A., .
| ← Revendicare mobiliară. Încheierea nr. 2078/2013. Judecătoria ARAD | Contestaţie la executare. Sentința nr. 1497/2013. Judecătoria... → |
|---|
