Revendicare mobiliară. Încheierea nr. 2078/2013. Judecătoria ARAD
Comentarii |
|
Încheierea nr. 2078/2013 pronunțată de Judecătoria ARAD la data de 15-04-2013 în dosarul nr. 4683/55/2013
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA A. Operator 3208
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR._
ÎNCHEIERE NR.2078
Ședința Camerei de Consiliu din 15 aprilie 2013
Președinte: C. H.
Grefier: A. P.
S-a luat în examinare, în cadrul procedurii de regularizare, cererea formulată de reclamantul R. G. în contradictoriu cu pârâta L. A., având ca obiect revendicare mobiliară.
Procedura este legal îndeplinită, judecata având loc în camera de consiliu, fără citarea părților.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
INSTANȚA
Constată că prin cererea înregistrată la Judecătoria A. la data de 22 martie 2013, reclamantul R. G. a chemat în judecată pârâta L. A. pentru revendicare mobiliară.
Procedând la verificarea cererii, în conformitate cu prevederile art.200 alin.1 Cod procedură civilă, instanța a constatat că aceasta nu întrunește exigențele dispozițiilor art.194-197 Cod procedură civilă, dispunând prin rezoluția din data de 25.03.2013 ca, în termen de 10 zile de la primirea comunicării și sub sancțiunea anulării cererii de chemare în judecată, reclamantul să depună la dosar, în două exemplare, cererea de chemare în judecată și înscrisurile doveditoare, de a indica numele și prenumele pârâtei, domiciliul ori reședința pârâtei, codul numeric personal, valoarea obiectului cererii și modul și modul de calcul prin care s-a ajuns la determinarea acestei valori, precum și de a timbra cererea corespunzători acestei valori, potrivit art.2 alin.11 Legea nr.146/1997 privind taxele judiciare de timbru, cu modificările ulterioare, de a arăta motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază cererea; arătarea dovezilor pe care se sprijină fiecare capăt de cerere, iar pentru martori, numele, prenumele și adresa.
Cu toate că adresa de regularizare emisă de instanță la data de 25.03.2013 a fost comunicată reclamantului la data de 29.03.2013, în conformitate cu prevederile art.155 alin.11 raportat la art.163 alin.3 Cod procedură civilă, acesta nu s-a conformat dispozițiilor instanței.
Având în vedere că reclamantul nu a completat cererea de chemare în judecată în sensul indicat mai sus, în temeiul art.200 alin.3 coroborat cu art.194 și 197 Cod procedură civilă, instanța va dispune anularea cererii de chemare în judecată.
ÎN NUMELE LEGII
DISPUNE
Anulează cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul R. G., fiul lui Ș. și E., născut la data de 01.10.1967, în prezent deținut în Penitenciarul Mărgineni, județ Dâmbovița în contradictoriu cu pârâta L. A., cu domiciliul în A., ..14, județ A., pentru revendicare mobiliară.
Cu drept de reexaminare în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică din 15.04.2013.
Președinte Grefier
C. H. A. P.
Red./Dact./CH/../1com./15.04.2013
Se comunică reclamantului R. G., fiul lui Ș. și E., născut la data de 01.10.1967, în prezent deținut în Penitenciarul Mărgineni, județ Dâmbovița.
← Contestaţie la executare. Încheierea nr. 658/2013.... | Actiune in raspundere delictuala. Sentința nr. 6898/2013.... → |
---|